CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

FRACTURA IN RANDURILE PARTIDULUI COMUNIST DIN MOLDOVA.VIDEO

Dodon, Greceanîi și Abramciuc părăsesc fracțiunea PCRM și sunt gata să voteze președintele țării

(video) Dodon, Greceanîi și Abramciuc părăsesc fracțiunea PCRM și sunt gata să voteze președintele țăriiFoto: Colaj: UNIMEDIA

 

Igor Dodon, Zinaida Greceanâi și Veronica Abramciuc părăsesc fracțiunea PCRM din Parlament.

Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp la sediul Fundației Soluția. Aceștia spun că sunt gata să voteze pentru șeful statului, pentru a scoate țara din criză.

 „Este un gest de bun simț față de cetățeni. În acțiunile politicienilor nu trebuie să existe șovăieli, dacă situația o cere.

Pe mine nu mă interesează soarta AIE.

Sunt de părere că AIE trebuie să dispară ca un vis urât, deoarece se face vinovată de starea din societate. Au avut o politică nocivă.

Pe noi ne preocupă evitarea alegerilor anticipate distrugătoare pentru țară”, a spus Dodon în urmă cu câteva minute.

 

„Republica Moldova a scăzut economic și riscă să falimenteze. Noi nu vrem să mergem pe această cale, care înseamnă distrugerea țării. Astfel, venim cu o soluție cu adevărat valabilă. Noi oferim trei voturi pentru procedura de a alege șefului statului. Vom vota pentru un candidat care nu face parte din AIE”, a mai spus fostul candidat la funcția de primar al Capitalei.

Igor Dodon a vorbit în cadrul conferinței de presă și despre situația din Partidul Comuniștilor. „Cineva din interiorul PCRM va vorbi de trădare. Oare e trădare să renunți la partid de dragul intereselor țării? Cum e mai înțelept să procedezi. Asta vor aprecia cetățenii R. Moldova.

Nu vom vorbi despre situația din PCRM, despre intrigi și obstrucționări. Am dorit foarte mult la modul cel mai sincer o reformare a partidului. S-a insistat pe vechile metode, conservarea pe metodele actuale. Mai mult nu vom vorbi de PCRM. Nu vom scuipa din fântâna din care am băut. Îi aducem un omagiu dlui Voronin.

„Îl considerăm cel mai puternic lider din istoria R. Moldova. Istoria va fi mai generoasă față de dlui decât este acum societatea. Regretăm că există în interiorul partidului forțe străine intereselor membrilor.

 Sper ca dl Voronin să înțeleagă această decizie a noastră. Sper să ne bucurăm de înțelegerea membrilor de rând ai PCRM. Rubiconul a fost trecut. Soluția noastră e prezentată spre a fi discutată cu fracțiunile parlamentare. Să vedem ce pot face ei acum. Nu vom răspunde la întrebări la acest moment. Vă rugăm să nu insistați cu întrebăr. De luni începem o nouă etapă”, a conchis Igor Dodon. 

Vedeți aici reacția lui Vladimir Voronin. 

UNIMEDIA amintește că Igor Dodon a prezentat acum câteva zile un plan de modernizare al Partidului Comuniștilor la sediul Fundației „Soluția”. Acesta a spus că dacă PCRM nu se va moderniza, ar putea pierde viitoarele alegeri parlamentare anticipate. Ieri, colegul său de formațiunea, Mark Tkaciuk, mai în glumă, mai în serios, a spus că textul seamănă cu lucrarea unui elev.

„Dacă vorbim de conținut, se poate spune că acesta e puțin diferit de așteptările noastre. Asta pentru că, în mare parte, este o lucrare mai mult a unui elev, a unui debutant, este o sinteză a discursurilor lui Vladimir Voronin. Unele idei sunt destul de conservatoare”, a spus acesta.

De cealaltă parte, Dodon a spus că „e trist dacă Tkaciuk e portavocea comuniștilor”. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a declarat ieri după ședința Legislativului că nu va vota candidatura Zinaidei Greceanîi la funcția de șef al statului.  

Precizăm că, anterior, din aceleași motive au părăsit PCRM și Marian Lupu, Vladimir Țurcan, Victor Stepaniuc, Liudmila Belcencova, dar și alții. Aceștia au acuzat un grup din PCRM de marginalizare. 

Vedeți mai jos conferința de presă a lui Igor Dodon:

http://www.privesc.eu/widget/live/7273

 

Cum au reacționat comuniștii la anunțul lui Dodon

 

 

(video) Cum au reacționat comuniștii la anunțul lui Dodon

Foto: UNIMEDIA/Igor Vrabie

 

Anunțul lui Igor Dodon, Zinaidei Greceanîi și a Veronicăi Abramciuc i-a luat prin surprindere pe comuniști. Deputații PCRM din Parlament au aflat din presa online despre plecarea celor 3 din fracțiunea lor. Îndată după aflarea informației, Vladimir Voronin a părăsit ședința Parlamentului. 

Ceilalți lideri de opinie din PCRM, la fel s-au arătat nedumeriți de acțiunile fostului candidat la funcția de primar al Capitalei. Unii au fost mai duri la adresa lui Igor Dodon, alții au spus că fostul coleg „probabil și-a gândit bine pașii”.

 

 

 

 

 

 

UNIMEDIA vă invită să vedeți mai jos declarațiile comuniștilor din Parlament:

  • Eduard Mușuc:

    Am aflat din presă. Cel mai mult în PCRM au fost promovați dna Greceanîi și dl Dodon. Eu cred că omenește nu este corect, față de dl Voronin nu este corect. Eu cred că este un pas ieșit din limitele binelui și răului. Eu cred că noi am fost șocați după declarațiile lui Igor Dodon. 

  • Grigore Petrenco: 

    Dacă a făcut un asemenea pas, eu pot să spun că am trecut ….și… sincer… am un sentiment de Deja Vu. Am văzut scrisorile deschise ale dlui Țurcan anul trecut… Stepaniuc… Belcencova… Aceleași pretexte și scenarii pentru a îndreptăți trădarea. Este o acțiune nedemnă pentru un comunist. 

  • Constantin Starîș:

    Pentru mine a fost o decizie neașteptată. Moral, acest pas nu este frumos. Eu personal nu plec. 

  • Sergiu Sîrbu: 

    Dacă aceasta a fost decizia dlui Dodon și consideră că aceasta este cea mai bună pentru dlui, partidul nu poate să țină absolut pe nimeni. Sunt liberi să hotărască. Personal, consider că e o pierdere pentru partid, un fapt regretabil. Vom vedea consecințele de mai departe. Nu pot afirma din numele tuturor colegilor din partid că nimeni nu va mai pleca. Sper să nu fie și alții care pleacă, dar sută la sută nu putem fi siguri. Deja de 10 ani sunt membru al echipei și sunt adeptul principiului că urmează să fac parte dintr-o echipă consolidată, unită. Am prea multe angajamente față de această echipă. 

UNIMEDIA amintește că la ora 10.00 Igor Dodon, Zinaida Greceanâi și Veronica Abramciuc au anunțat că părăsesc fracțiunea PCRM din Parlament. Aceștia spun că sunt gata să voteze pentru șeful statului, pentru a scoate țara din criză. „Este un gest de bun simț față de cetățeni. În acțiunile politicienilor nu trebuie să existe șovăieli, dacă situația o cere. Pe mine nu mă interesează soarta AIE. Sunt de părere că AIE trebuie să dispară ca un vis urât, deoarece se face vinovată de starea din societate. Au avut o politică nocivă. Pe noi ne preocupă evitarea alegerilor anticipate distrugătoare pentru țară”, a spus Dodon.
Sursa: UNIMEDIA

 

Sursa: UNIMEDIA 
Video: privesc.eu 

04/11/2011 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | 2 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: