CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Fostul şef al poliţiei municipale Chisinau, Iacob Gumeniţă a fost eliberat din arest si a plecat într-o maşină cu numere transnistrene

22.04.2010

Fostul şef al poliţiei municipale, Iacob Gumeniţă a fost eliberat astăzi din arest de Curtea de Apel Chişinău, dar are mandat de arest la domiciliu pentru 10 zile.
Iacob Gumeniţă este cercetat penal în calitate de bănuit în dosarul privind depăşirea atribuţiilor de serviciu de către colaboratorii de poliţie în noaptea de 7 spre 8 aprilie 2009. Acesta apare în imaginile filmate în noaptea lui 7 aprilie lovind cu piciorul în tineri, în Piaţa Marii Adunări Naţionale. La 15 aprilie curent, Judecătoria sectorului Centru a admis demersul procurorilor şi a aplicat în privinţa lui Iacob Gumeniţă măsura preventivă sub formă de arest pentru 10 zile.
Procurorul, Ion Buliga, susţine că nu s-a decis daca va prelungi mandatul de arest al lui Gumeniţă, dar este sigur că acesta trebuie să se afle în izolator. „Având în vedere funcţia pe care a detinut-o anterior, dumnealui ar putea influenţa martorii. De aceea menţinem poziţia că ar trebuie să se afle în izolator.”, susţine Buliga.

La ieşirea din Izolatorul Centrului Anticorupţie, Iacob Gumeniţă a refuzat să facă vreo declaraţie pentru presă. Acesta a urcat într-o maşină cu numere transnistrene şi s-a îndreptat spre casă.

Autor: Lina Susan
Sursa: HotNews.md

22/04/2010 Posted by | PRESA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: