Politica compromisului față de Rusia aruncă R.Moldova în haos. Un preludiu pentru Donbas și pentru București ?

   

 

 

 

 

Voce de la Kiev despre alianța ACUM cu forțele ruse: Politica compromisului față de Rusia aduce haos

 

Publicistul și jurnalistul ucrainean Vitali Portnikov a explicat într-un interviu pentru Europa Liberă care sunt riscurile unei alianțe a blocului ACUM cu forțele care reprezintă interesele Rusiei în Republica Moldova, PSRM. În special, Portinikov aduce exemplul cum forțele democratice din Ucraina au mers la un compromis politic și l-au susținut pe Victor Ianukovici în funcția de președinte al Ucraina, iar acest fapt a avut drept consecință Maidanul, pierderea teritoriilor, războiul contra Rusiei în Donbas și mii de vieți curmate.

„Politica este arta compromisului cu acele forțe care nu se luptă împotriva propriului stat. Atunci când mergi la compromis cu cei care pun la îndoială statalitatea, întotdeauna se ajunge la haos. În anii 2010-2014, la noi tot au fost politicieni care au mers la compromis cu domnul Ianukovici. Ei explicau că fără acest compromis e imposibil să construiești un stat. Apropo, acești politicieni nu erau într-un număr atât de mic, dar cu toții după 2014 au dispărut de pe scena politică, au pierdut încrederea cetățenilor. Promptitudinea lor de a merge la compromis cu forțe pro-ruse din societate și însăși cu Moscova a rezultat în sute de cadavre pe Piața Independenței din Kiev, cunoscut și ca Maidan, și în lansarea unui război dintre Ucraina și Rusia.

Vă asigur că orice compromisuri anti-statalitate rezultă în vărsări de sânge și pierderea teritoriilor. Indiferent de intențiile nobile prin care le explică cei care merg la aceste compromisuri”, a spus Portnikov.

Portnikov spune că singurii care se pot opune instaurării unei forțe pro-ruse la putere, dar și capturării statului de forțele oligarhice, este poporul.

Scopul principal al cetățenilor ar fi să nu permită demontarea Republicii Moldova. „Cu toții am văzut înregistrările în care și domnul Kozak, strâns legat de aceste personaje, și domnul Dodon care e dependent de acesta, nu-și ascund intențiile referitoare la viitorul statalității Republicii Moldova. Aceste intenții pot fi caracterizate foarte simplu – demontare a statalității Republicii Moldova. Dintr-un stat capturat, Republica Moldova peste câteva luni poate deveni un stat demontat”, a declarat Portnikov.

Jurnalistul accentuează că, în primul rând, Partidul Socialiștilor din Republica Moldova este foarte apropiat de cercurile politice din Rusia. „În al doilea rând, Federația Rusă este ocupantul unui teritoriu al Republicii Moldova. În al treilea rând, domnul Kozak este autorul planului Republicii Moldova care presupunea păstrarea de facto a controlului rus asupra regiunii transnistrene.

Plus la asta, toate înregistrările video care au fost scoase la iveală de domnul Plahotniuc nu de voie, ci de nevoie, au arătat că și domnul Plahotniuc, și domnul Dodon, și domnul Kozak continuă să susțină acest plan pentru Moldova. Iar forțele de opoziție care au afirmat că nu vor semna vreun acord de colaborare nici cu Partidul Socialiștilor, nici cu Partidul Democrat, și-au încălcat promisiunea în fața alegătorilor și au făcut alianță cu una dintre cele mai periculoase forțe politice pentru statalitatea Republicii Moldova”, a spus Portnikov, reluat de https://deschide.md .

  

 

 

 

 

 

Fostul ambasador al Ucrainei la Chişinău: Rusia testează pe teritoriul Moldovei unul din scenariile care ar putea fi aplicate şi în Donbas.

 

 

În Republica Moldova, Rusia testează unul din scenariile care ar putea fi aplicate în Donbas. Este opinia fostului ambasador al Ucrainei la Chişinău, Serghei Pirojkov, exprimată într-un intervu acordat postului Radio Liberty.
„Cred că ar trebui să analizăm criza din Moldova de pe poziţiile Ucrainei. Deoarece Rusia testează pe teritoriul Moldovei unul din scenariile care ar putea fi aplicate şi în Donbas”, a declarat Pirojkov. Acesta mai spune că Igor Dodon este omul Moscovei în Republica Moldova,care a fost împins la o coaliție cu ACUM pentru a acapara puterea în Moldova. Pentru aceasta, ei trebuie să scape de liderul PDM, Vlad Plahotniuc. Iar aici, Kremlinul a folosit tactica sa obișnuită.
”Rușii au început să acționeze în mod tradițional. L-au declarat pe Plahotniuc gangster, i-au făcut câteva dosare penale în Rusia. La modul practic, a fost un element de presiune. Pentru că nu au obținut rezultatul dorit, ca Plahotniuc să cedeze pozițiile sale, au decis prin Dodon, prin alierea cu ACUM, să pună mâna pe putere”.  

 

 

 

Haosul de la Chișinău, preludiu pentru … București?

 

 

 

 

 

În momentul de față, CHISINAUL nu mai are , din punct de vedere legal nici presedinte, nici Parlament . Are, in schimb, ilegal, doi premieri și doua guverne, spre deruta militarilor si politiștilor care nu stiu ale cui ordine trebuie sa le execute. Si nici la Chișinau, nici la București, nimeni nu vrea sa observe ca, pentru prima data din 1989, Washington-ul, Londra, Bruxelles-ul si Moscova s-au pus de acord: vor fi alegeri parlamentare în septembrie. Oare, de ce?

La București, după arestarea lui Dragnea, se zbiara „Jos Guvernul!” si „Hai sa spargem PSD!”.

Intre o moțiune de cenzura schizofrenică (18 iunie) si Congresul PSD (29 iunie), o mână de zăbăuci anunța  ieșirea în stradă, nici nu mai conteaza pentru ce, pe data de 26 iunie.

Cât de mare sa le fie incultura, incât, intr-o țara lovita aniversar, incepand cu Sfânta Zi de Craciun a anului 1989, sa nu stie ca 26 iunie este pentru rusi ziua „eliberarii” Basarabiei de sub ocupatia „imperialistilor” si „fascistilor” romani?

Adica ziua ultimatumului dat in 1940 de Stalin, Romaniei, pentru cedarea Basarabiei si Bucovinei. Oare ce ni se pregateste? Aruncarea Tarii intr-un haos controlat, in care unica autoritate sa fie Iohannis?

Spre stiinta politicienilor „lui peste” de la Bucuresti, Basarabia, botezata asa de Ohrana tarista in 1807, a fost a treia halca de pământ românesc statal furata de rusi, la 29 mai 1812, dupa Tara de „la Margine”(slav. „u Craina”) dintre Bug si Nipru, de 44.500 km² (leat 1740) si Transnistria, de 69.000 km², rapita in 1791. Iar zisa Basarabie avea 45.630 km². Actuala Republica Moldova reprezinta o halca de 26.800 km² din Basarabia si 4.200 km² din Transnistria, restul intrand, din vointa lui Stalin, la 2 august 1940, in componenta fictiunii statale „La Marginene” (Ucrainiene).

La 27 martie – 9 aprilie 1918, cea mai mare parte a Basarabiei s-a unit, din vointa proprie, cu Tara. Mai putin Raionul Hotin (1760 km²) revendicat  atunci de Austro -Ungaria si de cele doua Ucraine (Alba, pro-germana si Rosie, pro sovietica), unirea neputandu-se infaptui decat la 11 noiembrie 1918.

Urmare a intelegerii germano-sovietice, Basarabia a fost din nou rapita la 6 iunie 1940, intreaga clasa politica tradandu-l pe Carol al II lea, care voia sa declare razboi Uniunii Sovietice. Pe 2 august 1940 a fost dezmembrata de Stalin, care a relansat planul sau, initiat in 1924, de inventare a unui stat moldovenesc si a unui popor moldovenesc, vorbitor de limba moldoveneasca, popor provenit din dacii liberi si slavi, fara vreo legatura cu romanii. Ceea ce explica si aparitia, in Romania, in deceniul de pregatire, de catre KGB, a „Revolutiei spontane” din ’89, a „isteriei dacice”.

In baza intelegerii americano-sovietice de dominatie mondiala (incheiata la 3 martie 1944), renuntarea Rusiei la socialism si trecerea la economia de piata, au avut nevoie de o centura de foc pentru protejarea imperiului. Asa s-au declansat „revolutiile” in statele socialiste est-europene si in Republicile Sovietice Unionale vestice. In Romania de Est, aflata, inca, sub ocupatie si in ziua de astazi, adica la Chisinau, iluzia libertatii a fost oferita pe tava si bine gestionata in 1988. Un an mai tarziu, la 22 decembrie 1989, s-a creat iluzia libertatii si la Bucuresti, dupa ce, cu o zi inainte, pe 21 decembrie 1989, Anatoli Lukianov, presedintele Sovietului Suprem al URSS, a avertizat Chisinaul ca daca le trece prin cap ideea de unire cu Romania se vor trezi cu o republica romaneasca in jurul Capitalei, inconjurata, insa, de alte cinci: Gagauza, Nistreana, Rusa, Ucrainiana si „Moldoveneasca”.

Cum patriotii naivi de la Chisinau nu au priceput, pe 4 noiembrie 1990, Gorbaciov l-a avertizat pe Snegur: „Renuntati la separatism fata de Uniunea Sovietica si nu veti avea mai multe republici!”. Si aceasta dupa ce avertismentul fusese dat: la 2 septembrie 1990, Armata 14 Sovietica proclamase, la Tiraspol, Republica Sovietica Socialista Moldoveneasca Nistreana si la Comrat, Republica Socialista Sovietica Gagauza (Gagauz Yeri). Ce a facut Parlamentul majoritar romanesc de la Chisinau”?

Desi nu avea armata, a acceptat starea de razboi cu Rusia si a votat „Declaratia de unire cu Romania”. In plin razboi ruso-roman, nu moldo-nistrean, pe 23 august 1991, delegatia parlamentului romanesc de la Chisinau s-a pus in miscare catre Bucuresti. A fost plasata la manastirea Pasarea timp de 3 zile, nici presedintele Romaniei, nici premierul, nici ministrul de externe nefiind de gasit. Ba, ca tradarea sa fie completa, si visul lui Stalin de creare a unui popor moldovenesc sa fie infaptuit, un general de la Externe a plecat la Chisinau cu textul Declaratiei de Independenta. Si ca sa nu mai ridice vreodata problema suveranitatii asupra complexului militar industrial din Transnistria, la 7 noiembrie 2003, rusii au lansat “Memorandumul Kozak”, adica “Planul Kozak” de federalizare a  Moldovei, devenit astazi cat se poate de actual.

Pe scurt, la Chisinau se infrunta, astazi, alianta ruso-americana cu alianta ruso-germana si cu alianta ruso-globalista. Actorii pricipali sunt liderii de mafie: pro-rusul Plahotniuc si fratii Topa, mafiotii refugiati in Germania. In spatele lor, marile servicii ale intereselor transcontinentale. Dupa alegerile parlamentare, timp de 3 luni, nu s-au putut face majoritatea si nici guvernul, deoarece Maia Sandu, aceasta Monica Macovei de dincolo de Prut, aliata cu Andrei Nastase (un Cristian Preda al lor), a tras de timp la alianta cu Dodon, pana cand termenul constitutional a fost depasit, Constitutia cerand noi alegeri. Apoi, brusc si ilegal, a acceptat alianta, fiind numita premier, desi pozitia ei este echivalenta cu a lui Victor Ponta la alegerile europarlamentare de la noi.

Care a fost miza intelegerii? Federalizarea Moldovei. O propunere care vine dinspre Berlin si Bruxelles, imbratisata cu mare entuziasm de rusi, care gandesc in perspectiva.

Ce se ascunde in spatele afacerii? Aparitia unei noi autonomii statale in vestul Ucrainei, in foste teritorii romanesti nerevendicate de romani: Transcarpatia, Ivano – Frankivsk (de unde se tragea intemeietorul familiei Putin, Stefan Putina, translatorul de rusa al lui Cantemir), Bucovina de Nord, Pocutia, Tinutul Hotinului si, dupa federalizarea Moldovei, partea de nord a acesteia. Iar, daca tine la Chisinau, de ce sa nu se incerce si la Bucuresti? Incepand, simbolic, pe 26 iunie. Plan Soros! Cu ascendenta in planul lui Nikita Hrusciov, din 1944, de atasare la fictiunea statala nordica a Maramuresului, nordului Ardealului si Bucovinei ramasa in Romania.

In beneficiul multinationalelor si al multinationalilor. Avantajul pentru Rusia va fi cel visat de Putin, inca din 2008, cand a avertizat aliatul american, la Bucuresti si la Soci. Lugansk-ul si Crimeea vor fi uitate, ochii tuturor politicienilor de trei parale indreptandu-se spre noua realitate statala incropita in cea mai bogata si frumoasa zona a spatiului etnogenetic romanesc!

In deplina lor inconstiență, pomanagiii politici de la București, indiferent de culoare, inculți și lacomi, vor pune umărul cu lozinci entuziaste, la crearea haosului premergător federalizarii României.

Ca și la Chișinău, la Bucuresti, speranța neamului românesc va ramâne în militarii si politiștii în activitate și în rezervă. Atâția câți mai sunt cu mințile acasă, nemanipulați si „nestimulați” cu promisiuni de „cai verzi pe pereți”!

                                                                                                   Honor et Patria! Vae Victis! 

                                                                                                      Presedintele SCMD,

                                                                                                Col.(r) dr. Mircea DOGARU

 

Publicitate

27 ianuarie 1388 – Voievodul Petru Muşat al Moldovei acordă regelui Poloniei Wladislaw al II-lea Jagiello un împrumut, primind în schimb ca zălog, oraşul Halici şi ţinutul vecin al Pocuţiei

 

 

 

 

Petru Muşat, voievod al Moldovei 1375-1391.(A nu se confunda cu Petru I, care a fost domn al Moldovei de la sfârșitul anului 1367 până după iulie 1368. Petru I a fost  mezinul lui Ștefan Voievod, fiul cel mare al lui Bogdan I).

 

La 27 ianuarie 1388  domnitorul Petru Muşat al Moldovei acorda regelui Poloniei Wladislaw al II-lea Jagelo un împrumut de 4000 de ruble de argint pe termen de trei ani, primind în schimb, ca zălog, oraşul Halici şi Ţinutul vecin al Pocuţiei, care puteau fi ocupate de domnul Moldovei în caz de nerespectare a termenului de restituire a banilor. De fapt suma împrumutată a fost diminuată la 3000 ruble de argint (echivalînd cu 538,380 kg de argint fin).

Petru Muşat a fost primul reprezentant al dinastiei Muşatinilor pe tronul Moldovei şi a domnit 16 ani. Voievodul Laţcu nu a avut fii, ci doar o fiică, Anastasia, iar cronicile care consemnează domnia lui Petru Muşatinul, nu indică vreo legatura de rudenie între el si predecesorii lui, specificând doar ca a fost „fiul Muşatei”.

Majoritatea cercetatorilor au considerat că după Laţcu (mort în 1375), în scaunul Tarii Moldovei s-a produs un schimb de dinastii – scurta dinastie a Bogdăneştilor fiind înlocuita cu cea a Muşatinilor. Mărturie în acest sens ar fi şi materialele arheologice cercetate la mormântul atribuit lui Laţcu din necropola domnească de la Rădauţi, în mod deosebit impunându-se cele şase aplice vestimentare, dintre care trei au pe ele reprezentat un cap de lup reprodus în profil, iar alte trei, un coif cu coarne recurbate.

Ştiindu-se ca Laţcu a fost feciorul lui Bogdan I, de la care nu ne-a parvenit nici o reprezentare heraldică, se poate conchide că elementele emblematice în cauză ţin de simbolul heraldic al întemeietorului scurtei dinastii a Bogdăneştilor.

Din timpul domniei lui Petru Muşatinul este cunoscuta însă o altă stemă a Moldovei, având ca figură centrală a sa capul de bour, ceea ce justifică astfel concluzia că între Laţcu şi Petru  Muşatinul nu a existat o succesiune dinastică, faptul fiind confirmat de această discontinuitate heraldică.

Din timpul domniei lui Petru Muşat al Moldovei datează primul act care delimitează hotarul dintre principatul Moldovei şi Uniunea polono-lituaniană cu traseul pe rîuleţul Colacin, dintre Snyatin şi Şepinţi, apoi peste cîmpia Bolohovului pînă la Nistru, în punctul marcat de satul Potoc, şi mai departe pe Nistru în jos, până la Marea Neagră.  În timpul domniei lui Petru Muşat regiunea istorică din preajma cetăţilor Hotin, Ţeţina (lîngă Cernăuţi) şi Hmeliov, numita „ţara Şipeniţului” intră în componenţa Moldovei.

 

 

 

 

 

 

 

La 26 septembrie 1387, Petru Muşatinul, asistat de cinci “consilieri supremi” – boierii Giula, Burlea, Drag, Stanciul şi Stanislav –, a sosit la Liov (Lvov) unde, timp de aproape două săptămâni, a purtat tratative cu regele Vladislav al II-lea Jagiello.

Ele s-au încheiat prin depunerea de către voievodul moldovean a omagiului său de vasal al coroanei polone, confirmat prin două acte scrise, semnate separat, respectiv de voievodul Petru şi boierii lui .

Omagiul vasalic a fost confirmat printr-o carte regală a suzeranului polon care nu s-a păstrat, dar care, împreună cu alte acte vasalice ale domnilor moldoveni de după Petru , au fost confirmate printr-o carte unică semnată de acelaşi rege, la 13 decembrie 1433.  

În cadrul negocierilor, Petru Muşat a trebuit să renunţe la controlul asupra Podoliei Mici, documentul stipulând că “peste ţărmul Nistrului (adică pământurile din stânga lui – n.n.) este ţara noastră (a regelui – n.n.) a Rusiei”. 

În schimb,   erau recunoscute ca aparţinând deja Ţării  Moldovei fostele stăpâniri tătare, apoi lituaniene din dreapta Nistrului, adică teritoriile voievodatului lui Constantin care nu mai este menţionat ulterior în nici un izvor scris şi care, în componenţa Ţării Moldovei în noile ei graniţe, se deosebea prin denumirea de Ţara de Jos.

Tot prin acest act, Petru  Muşat recunoaşte suzeranitatea Uniunii polono-lituaniene asupra Moldovei. 

În acelaşi an Petru Muşat a alipit la  Moldova, Ţara de Jos şi un sector al gurii Dunării, iar în 1388, oferind acel împrumut lui Vladislav, a obţinut de la regele polon ca amanet teritoriul Pocuţiei (între Carpaţi, Nistru, Ceremuş).

În 1392 Petru Muşat a încheiat procesul formării Statului Moldovenesc,anexând la el Bucovina. În calitate de domn, Petru Muşat a mediat  soluţionarea conflictului dintre Polonia şi Muntenia. 

Domnia lui a corespuns etapei finale a procesului de constituire a statului medieval care s-a concretizat în întărirea aparatului central al statului şi consolidarea neatârnării ţării odată cu încheierea unui sistem de alianţe cu Polonia, Lituania şi Muntenia.

La apropierea dintre Moldova şi Polonia o mare importanţă au avut legăturile matrimoniale dintre domnitorii lituanieni şi cei moldavi, precum şi interesele economice ale părţilor, legate în primul rînd de drumul comercial care venea dinspre Liov spre factoriile comerciale de pe ţărmul pontic şi invers, străbătînd Moldova.

Din acea perioadă a ajuns pînă la noi prima gramotă emisă de cancelaria Moldovei la 1 mai 1384, în care domnitorul se numea „Petrus waiwoda dei gratia dux Terre Moldaviae” (Petru voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei). Documentul confirmă existenţa în Moldova a vămilor, a căilor de comerţ, a locurilor de depozitare a mărfurilor „în tîrgul nostru Siret”.

Din perioada lui Petru Muşat avem primele dovezi, că actele cancelariei de stat se întăreau cu pecete domnească. Prima pecete (păstrată) a Moldovei se referă la omagiul de vasalitate al lui Petru I Muşat depus regelui Poloniei Vladislav la 6 mai 1387. Pe revers este gravat capul de zimbru en face cu o stea cu cinci colţuri între coarne, în dreapta un soare, în stînga  ̶  secera lunii. Aceasta este de la începuturi stema Moldovei, pe care o vedem şi pe primele monede  ̶ groşi moldoveneşti  ̶ bătute, după cum ne spune legenda de pe ele, de „Petri woiwodi Moldaviensis”.

Emiterea de monedă constituie un moment crucial  în istoria ţării, şi o dovadă a  întăririi suveranităţii Moldovei.

 

Recunoscînd în 1387 suzeranitatea regelui polon Vladislav Iagello, Moldova se include în sistemul de alianţe polono-lituaniene. Aceasta a predeterminat pentru o perioadă îndelungată orientarea externă a Moldovei, potolind pretenţiile expansioniste ale ungurilor.

Când pe tronul Munteniei în 1386 a ajuns Mircea cel Bătrân, Petru a urmat o politică de  apropiere faţă de a acestuia. Prin mijlocirea lui Petru I Muşatinul s-a produs încercarea de apropiere dintre Uniunea polono-lituaniană şi Muntenia.

 Negocierile în acest sens au debutat la sfîrşitul anului 1389 – mărturie că, la vremea respectivă, Ţara Moldovei a ajuns să aibă hotar comun şi cu Muntenia.

Petru Muşat a început opera de fortificare a ţării: a zidit cetăţile  Suceava, pe care a făcut-o din 1385 capitală a Moldovei, Neamţ şi Şcheia. Sînt fixate în documente oraşele şi tîrgurile Iaşi, Roman, Siret, Baia, Tîrgul Neamţ, Hîrlău, Hotin. Se instituie dregătoria de pîrcălab cu atribuţii administrative şi militare în vreme de război.

Tot în timpul domniei sale s-a statornicit ierarhia bisericii ortodoxe din Moldova, la data de 26 iulie  1401  Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol acorda Tomosul  prin care era recunoscut oficial Iosif I Muşat ca mitropolit al Moldovei. Această recunoaştere urma unei perioade de aproape două decenii de tensiuni între Mitropolia Moldovei şi Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului. 

Începînd cu Petru Muşat putem vorbi despre Moldova ca ţara integră, ca stat european cu toate actele în regulă, cu pecete prin care stema ţării bourul îşi începe calea sa în istorie.

 

 

Surse:

 

 

 http://statulmoldovenesc.blogspot.ro/2011/04/statutul-international-al-moldovei-1359.html

https://doxologia.ro/viata-bisericii/interviu/cum-fost-recunoscut-primul-mitropolit-al-moldovei

https://biblioteca.regielive.ro/referate/istoria-romanilor/politica-interna-si-externa-in-moldova-in-timpul-domniei-lui-petru-i-musatinu-36259.html

http://www.timpul.md/articol/21-septembrie-%281391%29-a-incetat-din-viata-petru-i-musat-79555.html

CE ŞTIM DESPRE POCUŢIA ŞI DESPRE ROMÂNII CARE AU TRĂIT IN POCUŢIA ?

Harta Moldovei lui Ştefan. La Nord – Pocuţia.

 „Românii din Pocuţia – români uitaţi”

 

„POCUŢIA, despre care în anii de şcoală mai stim doar că se află acolo unde harta se agaţă în cui (triunghiul dintre Maramureş şi Bucovina), este o regiune istorică, astăzi constituind partea de sud a regiunii Ivano-Francovsk din Ucraina.

În Pocuţia se află izvorul Nistrului. În cele ce urmează aprecierile privind trecutul românesc în zonă nu se vor opri la Pocuţia propriu-zisă ci şi la Galiţia şi întreg sudul Poloniei medievale sau vestul Ucrainei actuale.

Începuturile în zonă le vor fi făcut dacii întinşi în nord până la Vistula.[1] Rezultat al romanizării populaţiei dace (carpe) din aceste părti, românii erau locuitori de baştină în Galiţia, lor adăugându-li-se imigranţi români din Transilvania.

În secolele XIII-XIV oficialităţile poloneze încurajau colonizarea cu români a sudului Poloniei.

În secolele XV-XVI un mare număr de sate din Galiţia se conduceau după dreptul românesc (ius valachicum). Dovadă e şi numele de provenienţă românească a zeci şi zeci de sate.

Istoria cunoaşte Pocuţia ca parte a cnezatului slav de Halici. Însă nu rareori documentele afirmă caracterul ei românesc.

Principatul Halici era definit de izvoarele mameluce ca ,,ţară a românilor şi a ruşilor”, iar interpretări recente dau Pocuţia ca parte integrantă a ,,ţării alanilor (iaşilor)” ce se întindea de la Carpaţi, Nistru şi până la mare, anterior descălecatului Moldovei. 

Cronica lui Nestor vorbeşte despre cucerirea ţării slavilor de către ,,volochi” înainte de năvălirea ungurilor. În 1164 Andronic Comnenul este prins la marginile Galiţiei de vlahi.

După A.Boldur, românii din zonă alungaţi şi-au îndreptat exodul lor silit probabil în direcţia N-E deoarece curând după aceea apar ştiri despre ţările româneşti ale bolohovenilor şi brodnicilor.

Primele menţiuni ale bolohovenilor sunt din 1150, 1172 iar din 1231 principii bolohoveni apar antrenaţi în lupte cu Haliciul, Kameneţul, polonezii, tătarii iar între 1146-1254 sunt pomeniţi în documente brodnicii, localizaţi între principatele Halici la vest, Vladimir- Volânschi la NV şi Kiev la Est.

Tătarii vor mătura barbarii din Moldova şi vor crea condiţii ca românii din ţara brodnicilor şi bolohovenilor să se întoarcă la leagănul naţional completând şi de la nord de Nistru descălecatul maramureşenilor.

Mulţi vor fi rămas sau vor fi apucat a se stabili în Polonia unde satele de drept românesc sunt pomenite din sec. XII până în sec. XV. În Volânia, Podolia, Kiev şi Galiţia se găsesc sute de denumiri care arată o concentrare a elementului românesc pe care slavii îl numeau volohi, bolohi, vlahi, vlasi, etc.

Identitatea denumirilor de râuri şi localităţi din Moldova şi zona amintită poate fi explicată ori prin aducerea lor în Moldova din nord ori invers.

Învăţatul rus Emil Kaluzniacki a dovedit că bolohovenii erau români care locuiau de la poalele Carpaţilor nordici, Colomeea, până la Lwow

Între 1205-1241, Pocuţia a aparţinut Ungariei iar după 1241, Poloniei

În istoriografie e cunoscut cazul lui Otto de Bavaria care la 1308 nimerind în captivitate la voievodul Transilvaniei, L.Kan a fost trecut la un voievod român ,,de peste munti“ de unde a reuşit să fugă la ruda sa, cneazul rus al Haliciului.

Amănuntele permit să se admită că ţara voievodului român de peste munţi se afla în apropierea Haliciului la est de Carpaţi

Huţulii localizaţi în zona muntoasă a Galiţiei, ar fi după Eminescu, daci slavizaţi vorbind un subdialect al limbii slave, cu influenţe polone şi mai ales româneşti (terminaţia ,,escu”, nume de persoane, port, fizionomie).

Şi Miklosich găsea un caracter românesc numelui huţulilor şi un caracter absolut românesc tuturor munţilor lor, felului de viaţă, tehnicii şi pregătirea brânzei.

Cronicarul polonez Dlugosz aminteşte că la 1325, polonezii au primit ajutor de la popoarele vecine ,,ruteni, valahi şi lituanieni“ împotriva comitelui de Brandenburg. 

În documentul obţinut de Drăgoşeştii din Maramureş de la patriarhul Constantinopolului ca protectori ai ortodoxiei se îngrijeau ca legea românilor să fie respectată şi în Galiţia unde existau numeroase sate de ,,drept valah“.

Acelaşi Dlugosz pomeneşte de o expediţie polonă în Moldova la 1359 înfrântă într-o pădure din ţara Şipeniţului. În Pocuţia e pomenit la 1378 proprietarul Alexandru Românul.

Şi o inscripţie runică din insula Sjonhem menţionează în aceste părţi o ţară a vlahilor.

În 27 ianuarie 1388, Petru I Muşat în unire cu fratele şi co-regentul său Roman, îl împrumută pe socrul său Vladislav, regele Poloniei, cu 4000 de ruble reduse mai apoi la 3000 de ruble (493,440 kg argint fin)  primind zălog Haliciul, înlocuit apoi cu Pocuţia, pentru cazul în care suma nu ar fi fost restituită în trei ani.

,,Noile hotare“ nu erau deloc un ţinut străin dat fiind prezenţa elementului românesc în zonă, arătată mai sus. N. Iorga afirmă că de fapt acest act însemna o cesiune.

Lui Petru îi trebuia la nord, hotar pe Nistru iar regele Poloniei nu îl putea ceda chiar când trebuia să facă dovada destoiniciei sale ci vându sub forma unui împrumut, teritoriul încălcat de moldoveni (vine în sprijinul acestei teze şi formula ,,să-i rămână” din act).

Aceasta era o practică feudală şi asupra Poloniei se întinsese influenţa noului sistem ungar. Ca să nu dăm exemple mai îndepărtate vom aminti doar că între 1331 şi 1463, Podolia este cumpărată, răscumpărată, cedată ca moştenire de câteva ori între Lituania şi Polonia sfârşind la 1463 când Polonia o răscumpără adunând banii printr-un impozit aplicat locuitorilor provinciei.

Polonezii nu au avut intenţia să plătească şi nici nu au restituit integral suma niciodată Moldovei.

Petru îşi întinse administraţia în Pocuţia, ţinut cu 15 oraşe. Alexandru cel Bun la 1411 stăpânea şi el Pocuţia cu Sniatynul şi Colomeea. Când Moldova arăta slăbiciune, Polonia reocupa acest ţinut.

În 1490, Ştefan cel Mare s-a socotit îndreptăţit să reia Pocuţia pe care Ştefan (fratele lui Iliaş) o pierduse.

Detaşamente ale oştirii Moldovei au pătruns în Pocuţia şi la 22 august trupele lui Ştefan cel Mare deţineau deja Colomeea, Halicul şi asediau cetatea Sniatyn, polonezii propunând negocieri în rezolvarea litigiului.

Prin victoria de la Codrii Cosminului, Ştefan îşi întăreste autoritatea. Polonezii vor tergiversa tratativele şi ca urmare în octombrie 1502 trupele domnului Moldovei au pătruns în Pocuţia prin locuri neştiute de poloni.

Ştefan cel Mare a numit în fruntea administraţiei provinciei, moldoveni, a preluat veniturile provinciei, a reglementat ridicarea la oaste şi în paralel invită partea adversă la tratative.

Ca dovadă de încredere îşi va retrage mai târziu administraţia însă comisia de delimitare a frontierei româno-polone între Nistru şi munţi nu se poate forma din lipsa delegaţiei polone. Ca urmare el îşi reinstalează administraţia în provincie.

În 22 nov. 1503 Ştefan trimite pe solul său Luca la Liublin pentru a-l îndupleca pe regele Poloniei să renunţe la Pocuţia. Polonezii nu mai dispută acest teritoriu până la sfârşitul domniei lui Ştefan cel Mare.

Urmaşul lui Ştefan cel Mare, voievodul Bogdan în primăvara lui 1509 a alungat garnizoanele polone din Pocuţia. Va trece şi Nistrul, asediind cetatea Cameniţa, va înainta până la Lemberg unde se zice că a lovit cu suliţa poarta cetăţii de a rămas semn în poartă  şi aduce înapoi clopotele din bisericile prădate şi o mulţime de ruşi pe care-i colonizează în nordul Moldovei.

Pocuţia a constituit obiect de dispută între Moldova şi Polonia pe tot parcursul istoriei medievale. În vremea lui Petru Rareş existau în Pocuţia 13 oraşe şi târguri şi câteva sate locuite atât de ruteni cât şi de moldoveni care se conduceau după jus valachicum.

Cronicarul Grigore Ureche referindu-se la Pocuţia nota: ,,Văzând Pătru Vodă că cu rugămintea nu se poate scoate moşia sa, gândi cu sabia să o ia.”

În decembrie 1530 trupele moldovene iau în stăpânire principalele târguri şi cetăţi ale Pocuţiei, Rareş lăsând 12 garnizoane pentru pază. După ce polonezii vor alunga garnizoanele moldovene, domnul Moldovei cu 20000 ostaşi intră în Pocuţia însă în august 1531 suferă o severă înfrângere la Obertyn.

Pe tema Pocuţiei, Rareş mai poartă discuţii cu Ferdinand de Habsburg compromisul fiind un armistitiu pe 3-4 ani iar Poarta îl anunţă că i-ar recunoaşte pe veci Pocuţia dacă l-ar ajuta pe Ioan Zapolya. Acelaşi subiect îl au tratativele de la Cracovia din 1538.

Din veacul al XVI-lea la Lemberg există o suburbie moldovenească, biserică moldovenească cu ctitorul Constantin Corniac şi bourul moldav zugrăvit pe zid.

Arhivele din oraş găzduiesc un întreg capitol de viaţă românească dincolo de hotarele Moldovei. Numeroase şi bine organizate coloniile de români din Polonia sudică îşi aveau crainicii lor care conduceau districtele româneşti din Galiţia.

La 1568 erau crainici în stărostiile Premysl, Sambor, (cu zeci de sate), Sanok.

Mihai Viteazul a trimis pe Baba Novac cu circa 7000 oşteni şi pe Deli Marcu cu alţi 3500 în Pocuţia cu scopul de a face demonstraţie de forţă şi de a întârzia riposta Poloniei la opera unificatoare a voievodului. După ce între 1388 şi 1530 cu unele mici întreruperi Pocuţia aparţinuse Moldovei, la 1772 este împărţită între Austria şi Polonia.

Pe 20 mai 1919 comandamentul aliat şi Polonia (care nu mai putea respinge atacurile detaşamentelor ucrainiene) cer României să ocupe Galiţia Orientală.

Între 20 mai şi 24 august se va afla sub ocupaţia trupelor române Pocuţia cu oraşele Kolomyja, Obertyn, Sniatin, Kuty, Mielnica, Korodenko, Kosow. Intervenţia românească a provocat o reacţie violentă a ucrainienilor.

Pocuţia, ca de altfel întreaga Galiţie Orientală era un mozaic de populaţii ucrainieni, polonezi, evrei, germani, ruşi, români. Deşi cu trupe în zonă şi cu puternic sprijin evreiesc (Consiliul Evreiesc din Pocuţia ceruse la 22 iulie 1919 ca ,,armatele române să rămână în Pocuţia”), România nu a cerut Antantei anexarea Pocuţiei.

La Riga e semnat în martie 1921 tratatul care stabileşte graniţa Poloniei incluzând Pocuţia şi Lwowul după ce pe tot parcursul războiului Galiţia şi-a schimbat de mai multe ori ocupantul.

Din perioada celui de al II-lea război mondial, Pocuţia e parte a Ucrainiei în regiunea Ivano-Francovsk.

Despre Pocuţia Ştefan cel Mare scria: ,,ţara aceasta nu e scrisă în zapise şi e ţara mea din vremuri vechi, ţiindu-se de ţara Moldovei… de aceea am venit la dânsa ca în ţara mea… Eu voi ţine ce e al meu şi în ruptul capului.”

Prof.Viorel Dolha

 

 

Harta Pocuţiei (1919)

“Intervenţia trupelor române în Pocuţia  (23 mai – 25 august 1919)

În această perioadă se intensifică acţiunea bandelor bolşevice de la est de Nistru şi incursiunile lor în Basarabia, respinse cu pierderi şi eforturi considerabile, de durată de la câteva zile la săptămâni.

O caracteristică comună a acestor atacuri, atât a celor ruseşti de pe Nistru cât şi a celor ungureşti de pe Tisa, constă în pregătirea prealabilă, prin agitaţii în spatele frontului de către agenţi, declanşarea de acţiuni ostile şi greve, mai ales în rândul populaţiei rusofone, respectiv maghiare, apoi atacuri armate ce urmau să susţină „revoluţia” declanşată în prealabil.
Armata română, pe ambele fronturi, şi chiar în spatele lor, a fost nevoită să ducă adevărate campanii de durată pentru stârpirea acestor focare şi menţinerea integrităţii teritoriale şi a fronturilor de apărare a României Mari, şi nu numai.

Puţini înţelegeau atunci, chiar şi dintre membrii marcanţi ai Conferinţei de Pace de la Paris, că aici, pe Nistru şi pe Tisa, se juca viitorul Europei Centrale şi a continentului în general.

Aici şi pe frontierele Poloniei urma să se pună hotarul între barbaria comunistă şi civilizaţia europeană. Nu au înţeles atunci, şi generaţiile următoare vor suferi de mii de ori mai mult, atunci când ambiţia lui Hitler va întinde o mână barbariei lui Stalin, lăsându-l să facă ce vrea prin pactul Molotov-Ribbentrop.

Dar luptele eroice ale românilor, cehoslovacilor, polonezilor şi ucrainenilor naţionalişti, precum şi a ruşilor albi a amânat dezastrul pentru mai bine de 20 de ani. Numai pentru atât ar trebui ca întreaga civilizaţie europeană să le fie recunoscătoare. Nu le-a fost, au fost uitaţi.

Revenind la momentul 1919, cu nimic mai puţin dificil ca şi 1917 sau 1918, tot înconjuraţi de duşmani hrăpăreţi care aveau un singur scop: desfiinţarea României ca stat.

Aşa a fost în 1917, când Mackensen îşi arunca trupele asupra a ce mai rămăsese din România, spunând „Peste două săptămâni la Iaşi”, dar dârzenia ostaşului român l-a făcut să muşte ţărâna la Mărăşti şi Mărăşeşti.

La fel a fost în 1918, când aliatul rus s-a transformat în duşman, de parcă nu era îndeajuns că eram înconjuraţi de inamici, jefuind tot ce a mai rămas din ţara românească, silindu-ne să întoarcem armele spre el ca să putem pacifica trupele bolşevizate puse pe jaf şi crimă, şi să fim siliţi să semnăm pacea ruşinoasă de la Buftea-Bucureşti, noi, învingătorii de la Mărăşeşti. Aşa era şi acum, în 1919.
După retragerea trupelor române şi franceze la vest de Nistru, la 16 aprilie (menţionată mai devreme), bolşevicii ruşi atacă trupele noastre de pe Nistru şi cele ucrainene petliuriste din Galiţia.

Între timp, în primăvara lui 1919, izbucneşte conflictul armat între polonezi şi ucraineni, pe motiv că aceştia din urmă ocupă teritorii poloneze din Galiţia.

În ciuda intervenţiei diplomatice a aliaţilor, conflictul continuă, la 13 mai polonezii începând operaţiunile ofensive împotriva ucrainenilor.

Polonezii îi resping pe ucraineni şi ajung cu aripa dreaptă pe râul Stryj pe care îl traversează înaintând spre Stanislav.

Neavând trupe suficiente pentru a-i respinge pe ucraineni din Pocuţia, Marele Stat Major polonez cere concursul trupelor române, solicitându-le să înainteze la sud de Nistru până la linia Tumacz – Ottynia – Sodzavisk şi dacă este posibil să ocupe Delatyn.

Guvernul român aprobă cererea polonezilor, pe motiv că aveam neapărată nevoie de a stabili o legătură directă între trupele noastre din Bucovina şi cele din nordul Transilvaniei, devenind astfel necesară stăpânirea căii ferate Cernăuţi – Colomeea – Koromezo – Sighetu Marmaţiei. Prin această mişcare se evita posibilitatea infiltrării bolşevicilor de a se unii cu trupele bolşevizate ucrainene din Maramureş, de la nord de Tisa, ameninţând flancul drept al trupelor române prinse în luptă cu bolşevicii unguri în capul de pod Tokaj.

Astfel, la 22 mai 1919, M.C.G. ordonă generalului Petala din Bucovina şi C.T.T., ca div 8 să treacă frontiera bucovineană şi să înainteze între Nistru şi munţi până la linia Nadvorna – Ottynia – Niezviska, iar grupul de nord din transilvania să pună stăpânire pe linia de comunicaţii ce lega Colomeea de Sighetu Marmaţiei. Ordinul se execută în ziua de 24 mai.

La intrarea în Pocuţia a div a 8-a, se dă o proclamaţiune prin care era adus la cunoştinţa populaţiei că „armata română nu se războieşte cu armata ucraineană şi nici cu populaţia civilă” şi „asigura pe toţi că trupele române vor respecta viaţa şi averea tuturor locuitorilor paşnici şi că administraţia va continua să lucreze după vechile legi ale ţării, executată de funcţionarii proprii”.

Rezistenţa opusă trupelor române a fost slabă. Comandamentul român a transmis şi trupelor ucrainene scopul şi necesitatea acţiunii noastre, solicitând acestora retragerea la nord de calea ferată Stanislav – Nadvorna.

La 26 mai este ocupta Delatynul. La 27 mai polonezii ocupă Stanislav, ajungând în contact cu trupele române. În noaptea de 29 spre 30 mai, generalul Zadic (comandantul div a 8-a română) se întâlneşte cu generalul Kraliczek (comandantul div a 4-a polonă) la Ottynia.

Ostilităţile dintre polonezi şi ucraineni continuă, iar trupele române rămân în Pocuţia până când polonezii aduc suficiente trupe cu care să ocupe provincia, aşa că trupele române încep retragerea la 17 august şi o încheie la 25 august, stabilindu-se pe frontiera estică a Bucovinei.

Pocuţia, pe care regele polonez Vladislav a dat-o zălog, (iniţial a fost vorba de Halici, apoi de Pocuţia) lui Petru I Muşat, ginerele său, la 20 ianuarie 1388, pentru un împrumut de 3000 de galbeni (493, 44 kg argint fin) cu scadenţa pe trei ani.

Împrumutul nu a mai fost plătit niciodată, Petru luând în stăpânire provincia, stăpânită apoi şi de Alexandru cel Bun. Când Moldova trecea prin clipe grele, polonezii reocupau Pocuţia.

Ştefan cel Mare o reia parţial la 1490 şi în totalitate la 1502, dar disputa se reia la moartea domnitorului. Bogdan, fiul lui Ştefan cel Mare, alungă garnizoanele poloneze din Pocuţia la 1509, ba chiar trece Nistrul şi asediază Cameninţa, lovind cu suliţa poarta cetăţii, de a rămas semn în poartă.

De-a lungul întregii istorii medievale Pocuţia a fost subiect de dispută între Moldova şi Polonia. Tot pentru Pocuţia Petru Rareş a fost înfrânt la Obertyn la 1531.

În 1772 este ocupată de Austria şi va rămâne aşa până la 1918. La caestă dată, Pocuţia, ca de altfel întreaga Galiţie orientală, era un mozaic de populaţie, ucraineni, români, polonezi, ruşi, germani, evrei. În 1919, deşi ocupată de trupele române, românii nu o revendică Antantei, cu toate că la 22 iulie 1919 Consiliul Evreiesc din Pocuţia ceruse insistent ca „armata română să rămână în Pocuţia”.

În 1921, la Riga este semnat tratatul ce stabileşte graniţele Poloniei, care includ Pocuţia şi Lvovul. După 1945, Pocuţia intră în componenţa Ucrainei.

 

ICititi intregul articol pe blogul : cristiannegrea.blogspot.ro