CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

SPIONAJUL UNGAR ÎN ROMÂNIA

 Să ne cunoaștem (IN)AMICII! (2)  Balázs F. Attila, păpușar din Dunaszerdahely (Slovacia), un Amerigo Vespucci al timpurilor noastre a descoperit și “explorat“ Noua Danemarcă (R. Moldova)!

In  istoria relațiilor dintre România și Ungaria „au fost și etape sau momente în care amenințarea existenței românilor din «terra ultrasilvana» a cunoscut praguri critice, uneori paroxistice, peste care nu trebuie să se aștearnă vălul uitării.”

Începuturile spionajului ungar în România au o istorie a lor. Până la declanșarea Primului Război Mondial, activitatea serviciilor secrete ungare față de România a fost, în general, de mai mică anvergură.

Totuși, trebuie să remarcăm faptul că organele contrainformative românești au identificat, în primăvara anului 1877, numeroși agenți ai spionajului austro-ungar, care culegeau informații de pe teritoriul țării noastre, informații pe care le ofereau turcilor.

Astfel, la 28 mai 1877, „consulul general al Austro-Ungariei la București a cerut lămuriri la Ministerul de Război în legătură cu un anume Christoforovics, suspus austro-ungar (…), arestat la Giurgiu pentru activitate de spionaj și legături cu agentul ungur Rudolf Epstei (…) Documentele vremii mai consemnează și numele altor agenți austro-ungari care culegeau informații”.

La Viena, în primăvara anului 1877, „s-au purtat tratative secrete între generalul maghiar Klapka și emisarul Înaltei Porți, Midhat-pașa, care au avut, ca scop, organizarea unor acțiuni conspirativ-teroriste împotriva trupelor româno-ruse angrenate în război cu Imperiul Otoman.

Tot în anul 1877, nemeșul Ugran Gabor, din Secuime, și colonelul de honvezi Medhyanszki Gábor au pus bazele unui grup diversionist-terorist format din 1.200 de voluntari, majoritarea secui, a cărui misiune principală era să treacă munții în Moldova, pentru a arunca în aer podul de peste Siret (de la Adjud), în vederea dezorganizării liniilor de operații româno-ruse.

De acolo, grupul diversionist urma să coboare spre Muntenia, pentru a continua seria sabotajelor în vederea dezorganizării transporturilor trupelor aliate, care operau dincolo de Dunăre, în Balcani.”

Era începutul unor acțiuni conspirative „organizate împotriva Statului Român”, chiar dacă ele nu aveau acceptul oficial de la Viena.

„Înainte de izbucnirea Primului Război Mondial, gradual, atât Germania, cât și Austro-Ungaria au trimis în România o adevărată armată de spioni (…) Misiunea lor principală era de a intra (sub acoperire: negustori, comis-voiajori, oameni de afaceri etc.) în contact cu o serie de personalități ale vieții economico-financiare, culturale și, evident, politico-militare românești, inclusiv din preajma Palatului regal”.

Centrele de spionaj din Viena, Budapesta, Innsbruck, Sofia „erau dotate cu aparatură specifică acțiunilor de profil”, „moderne pentru perioada amintită”.

Pe spațiul românesc, activitatea era coordonată de contele Ottokar Czernin, din partea Austro-Ungariei, și de baronul Hilmar von Bossche-Haddenhausen, din partea Germaniei”. Se urmărea, mai ales, obținerea unor informații militare, prin înființarea „Secției de spionaj pentru România”.

Fruntașii politici români „erau strict supravegheați”. Agitațiile din satele românești de pe Valea Crișului Negru, acțiunile liderilor politici transilvăneni români, toate făceau parte din rapoartele agenților secreți, urmare a operațiunilor speciale, organizate de serviciile de la Budapesta, în cele de spionaj fiind implicat, direct, premierul ungar.

Atât în anii neutralității, cât și după intrarea României în Primul Război Mondial, s-a dat o adevărată bătălie „pentru obținerea și descifrarea codurilor diplomatice folosite de Ministerul de Externe al României”, mai ales prin recrutarea directorului general al poștelor, colonelul Victor Verzea.  

  Se intensifică acțiunile spionajului ungar de la sfârșitul Primului Război Mondial și în primii ani interbelici, pe mai multe planuri.

În toamna și în iarna anului 1918 sunt organizate grupări terorist-diversioniste „care urmăreau să reprime în sânge mișcarea de eliberare națională a românilor transilvăneni”.

Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

 Harta: Destrămarea Imperiului Austro-Ungar în urma semnării Tratatului de la Trianon, 1920

Apariția acelor organizații paramilitare, „de sorginte naționalist-șovină”, constituie „temelia și forța de șoc a regimului fascisto-horthyst, instaurat, în Ungaria, la 1 martie 1920″.

Sunt asasinați, sălbatic, numeroși români din mișcarea națională. Cazurile de la Făget, Crasna, Șimleu, Tășnad, Nușfalău sunt o dovadă a cruzimii „Căștilor de Oțel” și a „Gărzilor Roșii”.

Programul naționalist-revizionist ungar, din 1920, de după Tratatul de Pace de la Trianon (când în Parlamentul Ungariei s-a strigat „Nem! Nem! Soha!” – „Nu! Nu! Niciodată!”), cuvântările incitatoare ale lui Horthy, toate au fost urmate de elaborarea unor planuri ofensive ale doctrinei hungariste, susținute, la 1848-1849, de Kossuth Lajos. Totul, sub fantasma Ungariei Mari și a mitului Coroanei Sfântului Ștefan! Totul, pentru realizarea programului revizionist!

Sub această dimensiune revizionistă are loc organizarea structurii și activităților serviciilor secrete ungare.

Între 1918-1940 spionajul ungar în România se intensifică.

În 1920, din însărcinarea lui Horthy Miklos, colonelul Zsolt creează „Serviciul de Informații Maghiare”, cu activitate mai ales în rândul populației maghiare din zona de frontieră și în județele Mureș, Ciuc, Odorhei, Harghita.

În sprijinul structurilor informative ungare, de un mare ajutor sunt organizațiile paramilitare constituite: „Asociația Ungară pentru Apărarea țării”, „Liga Revizionistă Ungară”, „Uniunea Maghiară de Apărare a Rasei”, „Garda Revizionistă”, „Comitetul pentru Apărarea Națiunii”, „Ordinul Vitejilor”, „Vânătorii Turanici”, „Divizia Secuiască”, „Organizația Levente”, toate cu caracter revizionist, oficine ale spionajului horthyst.

Comploturi antistatale, împotriva României, dirijate de Budapesta, au loc la Cluj, Târgu-Mureș, Târgu-Secuiesc, Oradea. Între anii 1938-1940 au loc mai multe acțiuni ale terorismului ungar de stat împotriva unității României, la Satu Mare, Carei, Oradea, Cehul Silvaniei, Zalău, Cluj, Marghita, Hunedoara, Târgu-Mureș, Odorhei, Miercurea Ciuc, Valea lui Mihai, Șimleul Silvaniei, Baia Mare, Sighet, Jibou, Dej, Șumuleu-Ciuc, Sfântu Gheorghe.

Cu toate că, până la 23 august 1944, atât România, cât și Ungaria făceau parte din aceeași alianță militară (Axa Berlin – Roma-Tokio), Budapesta „a recrutat și întreținut o vastă rețea de spionaj pe teritoriul țării noastre”. Spionajul horthyst, de natură diversionist-teroristă, prin acțiuni inițiate și desfășurate, de serviciile de informații ungare pe spațiul românesc sau împotriva intereselor României, înainte, pe timpul Diktatului de la Viena și pe vremea celui de Al Doilea Război Mondial, a campaniei din Est, s-a intensificat.

În luna martie 1941, la Arad este depistată și arestată organizația de spionaj condusă de cetățeanul ungur Jakob Pál, apoi, în 1942, tot la Arad, organizația lui Pavel Meszaros, dezertor din armata română, a soților Györffi, precum și a lui Marton Anton.   

     După actul insurecțional de la 23 august 1944, „între România și Ungaria a intervenit starea de război deschis”. Este reluat, cu precădere, spionajul militar. După capitularea Ungariei, elemente maghiare din Transilvania și din Ungaria susțin acea aberantă frontieră pe Carpați între cele două țări!

Cu sprijinul sovietic avea loc „un veritabil asalt pentru preluarea puterii” în Transilvania, maghiarii ocupând cele mai importante funcții publice. Au loc confruntări violente, interetnice, manifestațiile studențești de la Cluj sunt înăbușite de maghiarii de la „Dermata”.

Paralel cu instaurarea regimului comunist, NKVD creează noile structuri informative și de securitate ungare, controlate de consilieri sovietici, atrăgând elemente extremiste din rândul minorității maghiare din România, acțiuni coordonate de generalul Dalnok Veress, cu control subversiv direct de la Budapesta.

Sunt organizate, în spațiul transilvan, de către serviciile de informații ungare, grupări de rezistență: la Oradea (Grupurile Velko, Ásztalos), Salonta (Grupul Kiss), Arad, Timișoara, Mehadia, Alba Iulia, Cluj, Zalău, Turda, Târnăveni, Copșa Mică, Sibiu, Satu Mare, Baia Mare, Rodna, Bistrița, Târgu-Mureș (Grupurile Sziskai și Kovács), Gheorgheni, Odorhei, Miercurea Ciuc, Covasna, Brașov.

Deosebit de intense activități a avut Serviciul de Securitate al Ungariei, în spațiul românesc, în perioada 1949-1989, prin AVO, prin organizații naționalist-șovine, precum Cercul „Kossuth”, „Tineretul Secuiesc”, „Garda Populară”, „Cerbii Albi”, „Mișcarea de Rezistență”, „Organizația Secretă Revoluționară”, „Organizația Tineretului Maghiar din Ardeal”, „Banda teroristă din Sovata”, organizația subversivă de la Liceul din Miercurea Ciuc, Asociația Secretă „Harghita”, „Steaua Neagră” („Legiunea Morții”), toate apărute cu „scopul răsturnării puterii de stat românești din Transilvania, vizând alipirea Transilvaniei la Ungaria”, în aceste acțiuni antistatale fiind implicat și episcopul romano-catolic de Alba Iulia, Marton Aron!

Serviciile secrete ungare și-au intensificat mijloacele informative, îndeosebi după 1968, când a fost desființată Regiunea Autonomă Maghiară, prin acțiunile antiromânești urmărindu-se „dezintegrarea României și crearea Ungariei Mari”, nostalgica ficțiune ungară.

„Schimbările structurale, intervenite în Europa de Est, odată cu anul 1989 – prăbușirea regimurilor comuniste, desființarea Pactului de la Varșovia și a C.A.E.R-ului -” au creat o nouă situație în „ecuația unor jocuri de interese geopolitice și de strategii politico-militare, prielnice naționalismului șovin, iredentismului, revizionismului și separatismului maghiar.”

S-a creat o mișcare revizionistă care viza România, Serbia, Croația, Slovacia și Ucraina, „prin inducerea haosului în această parte a Europei”, maghiarii urmărind „obținerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice” și „drepturi colective”.

Au loc modificări de ton și de accent din partea ungară. Manifestări antiromânești sunt organizate la televiziunea ungară, excelând prin atacarea Tratatului de la Trianon, contestarea dreptului istoric al României asupra Transilvaniei.

La 10 noiembrie 2001, în fața Ambasadei României de la Budapesta are loc o manifestație antiromânească, organizată de „Mișcarea de Tineret din 64 de Comitate”, de factură neofascistă, liderii referindu-se, apelând la exagerări și minciună, la așa-zisa „teroare la care este supusă populația maghiară din Transilvania”, prin „atrocitățile comise împotriva maghiarilor”, prin „teroare spirituală” și „dispariția vestigiilor ungare seculare, existente la Roșia Montană”, „de către cei acum aflați la putere, care au tutelat asasinarea maghiarilor”.

Totul, sub deviza: „Să piară Trianonul!”. O prezentare inversă a unei realități transilvane și a adevărului istoric.

Chiar și după accederea României în NATO și în UE, după semnarea Tratatului de bază între cele două țări, diplomația ungară „a continuat să vehiculeze aceleași idei iredentiste și revizioniste”, urmărind internaționalizarea pretinsei «probleme a Transilvaniei»”.

Tratatul de Pace de la Trianon, „nedreptatea istorică” făcută Ungariei, nereturnarea proprietăților bisericilor istorice ungare, toate sunt mereu incriminate, printr-o reîntoarcere la „trecutul Ungariei interbelice”.

În cadrul unei ceremonii festive din aula Parlamentului de la Budapesta, premierul Viktor Orban, decernând distincțiile „Corvin în lanț”, unor personalități, distincție creată de Horthy Miklos în anul 1930, recurgea la o „reînființare cu profunde conotații, cu declarata intenție de refacere a Ungariei Milenare.”

Manifestațiile de la Budapesta continuă, organizate de „Mișcarea Revizionistă Maghiară”, accent punându-se pe „obținerea dreptului de proprietate, de către etnicii maghiari, asupra unor mari terenuri agricole, a pădurilor și imobilelor, bineînțeles, pe căi ilegale, crearea, în Transilvania, a unei „subeconomii subversive”, prin edificarea unei „regiuni transfrontaliere”.

Accentul se pune pe „lipsa de drepturi a maghiarilor din România”, trâmbițată cu orice prilej.

Conceptele doctrinare ale revizionismului ungar vizând România, sfidând realitățile de natură istorică, sunt următoarele: „primatul” maghiar în Transilvania, „dreptul istoric” al celui venit în „terra deserta”. Adepții „Partidului Dreptății și Vieții Maghiare”, al lui Istvan Csurka, clamau: „Vrem înapoi Transolvania! Jos Trianonul!”.

În șirul acelor concepte doctrinare sunt cuprinse: panmaghiarismul „țării-mame”, contestarea Tratatului de Pace de la Trianon (1920) și a celui de la Paris (1947), invocând falsul „drept istoric milenar” al statului ungar asupra teritoriilor stăpânite de Ungaria până în 1918, „transilvanismul”, ca formă a refuzului acceptării, de către fostele clase conducătoare ungare, „a noii apartenențe statale a Transilvaniei la România”.

Fluturând ideea unui „transilvanism federativ”, invocat cu orice prilej, ei urmăresc ca totul să se finalizeze prin „forma autonomistă”.

 

Au urmat alte forme ale ambițiilor minorităților maghiare, cea declarându-se „factor constitutiv de stat”, cum ar fi conceptul „discriminării pozitive”, acordarea „drepturilor colective”, „autonomia teritorială”, „cantonizarea României”, „euroregiunile”, ca instrumente ale revizionismului maghiar (cum ar fi „Euroregiunea Carpatică” și „Euroregiunea Dunăre-Mureș-Tisa-Crișuri”).

În urma „acțiunilor reformative, inițiate de Mihail Gorbaciov”, are loc noua structurare a serviciilor secrete ungare după 1989, totul sub visul și fantoma „Ungariei Mari a regelui Ștefan”, promotor avându-l pe Sürõs Mátyás, cu sfătuitorii lui de taină: Sütõ András, Kányádi Sándor, Domokos Géza, Fazekas János, Szabo T. Attila, adepți ai unei politici revizioniste cu accente naționalist-extremiste, șovine, neorevizioniste.

În spatele acțiunilor iredentiste se aflau Oficiul de Securitate al Republicii Ungara, Oficiul de Informații al Republicii Ungare, Oficiul de Informații Externe, Oficiul Siguranței Naționale, Oficiul Tehnic pentru Siguranță Națională, Oficiul Militar de Investigații, urmărindu-se interceptarea corespondenței și a convorbirilor telefonice, acțiuni de filaj, precum și percheziții secrete, comunicațiile guvernamentale, monitorizarea presei.

Propaganda în politica revizionistă ungară, beneficiind și de sprijinul președintelui Árpád Gõncz, cuprindea „Transilvania ca problemă de stat, obținerea hegemoniei politico-economice a Ungariei în Valea Dunării și în așa-zisul Bazin Carpatic, destabilizarea continuă, inclusiv dezmembrarea statelor vecine Ungariei.”

Este folosit internetul și diaspora în acțiunile propagandistice de natură revizionistă, prin dezinformarea opiniei publice internaționale, insistând pe acordarea autonomiei teritoriale a Transilvaniei, pe revizuirea prevederilor Tratatului de Pace de la Trianon și ale Conferinței de Pace de la Paris.

Sunt cunoscute, imediat după decembrie 1989, acțiunile dușmănoase ale acelui colonel Arny Sándor, fost cetățean român de etnie maghiară, emigrat în Ungaria, revenit, ulterior, ca atașat militar, care, împreună cu ambasadorul său în România au îndeplinit mai multe misiuni de spionaj în Transilvania.

Un alt „personaj straniu și controversat, prin anumite medii vehiculându-se ipoteza că este agent al structurilor ungare de spionaj”, este fostul pastor de Piatra Craiului, Tõkés László, ca agent A.V.O. (Securitatea Ungară).

„Sub acoperirea sutanei, cultivând diversiunea politică și religioasă, ura și răzbunarea”, el a fost implicat în foarte multe dintre acțiunile cu caracter revizionist în cei 25 de ani trecuți.

Din păcate, și astăzi, Ungaria, membră a Uniunii Europene, a NATO, ca și România, își „reiterează politica extremist-revizionistă, adoptând-o noilor realități, noii ideologii a revizionismului ungar, mascându-și pretențiile de anexare a Transilvaniei, de data aceasta sub chipul necesității „acordării autonomiei teritoriale așa-zisului ținut Secuiesc, autodeterminării și autoguvernării maghiare și secuiești” pe pământ străbun românesc!

 

Precizare. Acest editorial constituie o redare succintă a celor cuprinse în cartea „Spionajul ungar în România” – autori: Traian-Valentin Poncea și Aurel Rogojan.

 cuvantul-liber.ro/

CITITI SI :

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/tag/spionajul-maghiar-in-romania/

Publicitate

05/07/2015 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: