CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Mikheil Saakashvili, fostul președinte al Georgiei: Vladimir Putin, a decis să recreeze până în 2024 Uniunea Sovietică, prin anexarea Georgiei, Armeniei, R.Moldova, Belarus şi cea mai mare parte a Ucrainei

 

 

Saakashvili a anunțat planul lui Putin de a recrea URSS până în 2024.

 

 

Președintele rus, Vladimir Putin, a decis să recreeze Uniunea Sovietică până în 2024, a declarat fostul guvernator al regiunii ucrainene Odessa și fost președinte al Georgiei, Mikheil Saakashvili, relatează Georgia Online.

„Putin intenționează să anexeze Georgia, Armenia, Moldova, Belarus, cea mai mare parte a Ucrainei, cu excepția celor occidentale”, a spus Saakashvili.

Pentru a pune în aplicare planul, Rusia ar dori ca unele foste țări membre ale Uniunii Sovietice să-şi declare neutralitatea, a spus fostul președinte al Georgiei.

 

 

 

Mikheil Saakashvili (Foto: Czarek Sokolowski / AP)

Administrația prezidențaială rusă a reacționat la aceste declarații precizând că ”nu există astfel de planuri”. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a mai adăugat că Rusia nu negociază cu Georgia un statut de neutralitate al țării, potrivit Ria Novosti.

Putin a răspuns la o întrebare despre statutul său după 2024, menționând şi că o parte din planul său constă în  a „forța aceste țări să-şi declare neutralitatea”, fapt care le-ar slăbi liderii.

 

 

 

 

 

În august a.c., Putin a refuzat să comenteze statutul său după încheierea actualului mandat prezidențial:

„În 2024, este prea devreme să vorbim despre asta. Astăzi este anul 2019 ”.

Bloomberg, citând sursele sale, a scris că asistenții și consilierii lui Putin caută o modalitate de a-i prelungi șederea la putere.

Una dintre opțiunile avute în vedere de Putin este postul de prim-ministru cu „puteri extinse” și de lider al  Partidului Rusiei Unite de guvernământ, după ce se va trece la o reformă parlamentară.

Potrivit Interfax, Saakashvili a dat asigurări că Moscova și Tbilisi negociază statutul de neutralitate al Georgiei, astfel încât țara sa să nu adere la NATO și la UE.

Politicianul georgian nu a specificat sursa acestor informații şi nici nu au fost semnalate  declarații oficiale în acest sens.

 

 

Surse:

https://www.rbc.ru/politics/27/09/2019/ 

https://radiochisinau.md/putin-vrea-sa-refaca-urss-anexand-inclusiv-rmoldova-pana-in-2024 

30/09/2019 Posted by | POLITICA, PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat asta: