O urmare a distanțării României de politica ”măreței” Uniuni Sovietice în anii 1964 -’65: dispariția cântărețelor rusoaice din emisiunile muzicale radio și de televiziune

 

 

 

 

 

 

 

Casatoriile cu rusoaice în România ”populară”

 

In anii 1964 – ’65 au dispărut fără nicio explicatie din emisiunile muzicale radio si de televiziune doua cântarețe pentru că aveau accent rusesc. Prima dintre ele, Alla Baianova, cu o voce splendida, se apropia de 50 de ani.

Fusese socotita la un moment dat, în tinerețe, drept cea mai frumoasă femeie din București. Era descendenta unei familii de ruși albi refugiați in Romania dupa revoluția bolșevică din Rusia.

O alta cântareață, mult mai tânara, Ilinca Cerbacev, fiica unui generalul albgardist,  nu deranja pe nimeni: născută aici, avea o pronunție româneasca fără cusur, așa încât a putut continua sa apară în public nestingherită.

 

 

 

 

 

 

  Alla Baianova (1914-2011)                                 Ilinca Cerbacev

 

 

Alla Baianova isi avusese propriul local, frecventat in timpul razboiului de ofițeri germani, fapt care o impiedicase multa vreme sa reintre in circuitul artistic.

Cânta cu multa distinctie, dar si cu inerentul accent, piese romanesti, intre care „Intra luna pe fereastra”, devenit mare slagar, lansata in 1959 si osandita initial pentru „intimism”.

Însă adevăratul repertoriu al Allei Baianova îl constituiau vechile cântece și romanțe rusești: „Ciubcik”, „Moscovnoe vecera”, „Nocinaia raglada”, „Pasledni cias”, si desigur, „Oci ciorniie”, interzis in Uniunea Sovietică intrucat era socotit un fel de imn al emigratiei ruse din Occident, dar slobod sa fie auzit la București.

Cea de-a doua victima a derusificării era o tânără de 23-24 de ani sosita recent din „Uniune”, care cânta și in limba spaniolă. Aparuse cu mult succes la televiziune.

Era sotia unui inginer sau a unui ofiter care studiase in Uniunea Sovietica. Din anii ’50, Moscova si Leningradul ajunsesera pentru români ceea ce fusese altadata Parisul pentru ei.

Plecau acolo sa urmeze facultăți sau sa se specializeze. In URSS, echivalentul masteratului de astazi se numea „aspirantura”; nu exista titlul de doctor, ci de „candidat in științe”.

Mulți români plecați la studii in URSS se întorceau acasă cu neveste rusoaice. Era un mare atu profesional si politic. De aceea, căsătoria cu rusoaice devenise o modă.

Una pe care adepții săi aveau s-o plăteasc foarte scump. Odată cu derusificarea, mariajul româno-rus devenise un mare handicap, unul care bloca orice perspectiva de ascensiune politica sau profesionala.

Moda casatoririi cu rusoaice urmase modei casatoririi cu evreice, cazuta in desuetudine dupa inlaturarea de la putere a Anei Pauker, in 1952.

Dupa inscaunarea lui Ceausescu, sotii cu neveste rusoaice nu numai ca vor fi zvarliti in posturi marginale, dar vor fi dispretuiti si priviti ca potentiali agenti sovietici.

„Leninismul ne e far si tarie…”

Derusificarea inceputa de Gheorghiu-Dej culminase cu discursul sau rostit la Plenara din aprilie 1964, considerat pe atunci de Occident o ferma „declaratie de independenta” fata de Moscova. Era pentru intaia oara, dupa comunizarea Romaniei, cand Apusul isi indrepta privirile cu interes inspre aceasta tara.

O explicatie a acestei atitudini a lui Gheorghiu-Dej o furnizeaza un om politic, Ion Varlam, in urmatorii termeni;

„Dej nu a avut un conflict cu conducerea Uniunii Sovietice, ci numai cu Hrusciov. Din memoriile unui colaborator al lui Gomulka reiese ca acest conflict personal mocnea inca din 1955, el fiind perceput de autor in timpul traversarii Atlanticului, pe care toti liderii comunisti au facut-o impreuna, pe nava „Baltica”, pentru a lua parte la prima sesiune a Adunarii Generale a ONU (…).

Echipa lui Dej, imbracata dupa moda engleza, nu s-a asezat la aceeasi masa cu Hrusciov si a afisat un dispret nedisimulat față de chefurile la care se dedau cu „seful” comesenii lui, care se terminau, in fiecare seara, cu niste betii monstruoase.”

Pentru a intelege cotele rusificarii, e suficient sa citim trei versuri din Imnul de Stat al Republicii Populare Romane, apartinand poetilor Dan Desliu si Eugen Frunza:

„Infrățit fi-va vesnic al nostru popor/Cu poporul sovietic eliberator /Leninismul ne e far si tarie si-avânt…”.

In 1954, dupa moartea lui Stalin, au fost desfiintate acele asa-zise societati mixte sovieto-romane, Sovromurile, care ne spoliau tara de bogatii, iar in 1964 plecau acasa ultimii consilieri sovietici (cei de la Ministerul de Interne si de la Securitate).

In 1962 studiere limbii ruse in scolile elementare si licee devenea facultativa din obligatorie, nu se mai defila in Bucuresti de 7 noiembrie, iar din 1963 nu se mai transmitea la televiziune parada militara de la Moscova…

Un proces care a durat un deceniu, in decursul caruia, mai ales in ultima perioada a acestuia, au disparut Muzeul Romano-Rus, Institutul „Maxim Gorki”, Libraria „Cartea Rusa”, excedentul de filme si piese de teatru sovietice, emisiunile radiofonice „Sa invațăm limba rusă cntând”, denumiri de străzi, raioanele bucurestene I.V. Stalin si V.I. Lenin, statuile lui Stalin, melodiile rusesti din programele Radiodifuziunii, expozitiile industriale sovietice – cea din urma fiind deschisa in 1962 pe malul Lacului Herastrau, intitulata „Ultimele cuceriri ale stiintei si tehnicii sovietice”, inaugurata de Hrusciov si Gheorghiu-Dej in cinstea Congresului al II-lea al Partidului Muncitoresc Roman…

Planul Valev

Paralel cu rusificarea oficiala existase si-o autorusificare: romani get-beget, la inceputul anilor ’50, isi botezau copiii Serghei, Svetlana, Igor, tot asa cum altii isi botezasera copiii, in epoca interbelica, Adolf sau Benito (dupa Mussolini).

Pe cand Gheorghiu-Dej isi rostea discursul cu mesajul distantarii de Moscova, abia iesise din pușcărie Al.O. Teodoreanu, autorul celebrei epigrame avand ca obiect monumentul lui Constantin Baraschi: „Marite erou rus/Nu te-am inaltat atat de sus/Pentru ca ai eliberat popoarele/Ci fiindca-ti put picioarele”.

Alt scriitor inclusese intr-un articol un citat dintr-un basm al lui Creanga, plasandu-l cu subinteles:

„Nu imi pasa de Nastase; de Nichita – nici atata.” Trimiterea era stravezie: la unul dintre fruntasii conducerii sovietice, armeanul Anastasie Mikoian, respectiv la Nichita Sergheevici Hrusciov.

Derusificarea inceputa de Ocarmuire, intensificata in anii ’63 – ’64, accelerata ulterior de Ceausescu, se intalnea cu rusofobia si sovietofobia romanilor.

In 1963, Hrusciov lansase, prin intermediul unui economist sovietic pe nume Valev, un plan CAER – pandantul economic al Tratatului de la Varsovia – care preconiza o „integrare” suprastatala ce atenta la suveranitatea tarilor din sfera de influenta a Moscovei.

Potrivit acestui plan, Romania ar fi fost cuprinsa intr-o regiune sau zona impreuna cu Bulgaria si Republica Sovietica Socialista Ucraina.

Planului Valev i s-a raspuns transant, dar in termeni de specialitate, intr-o revista de profil, „Viata economica”, publicatie citita atunci ca un best-seller. Autorul articolului era un economist remarcabil, fost legionar in tinerete, care demonta intreaga constructie a colegului sau sovietic, respingand-o net.

Una din ideile cuprinse in proiectul lui Valev consta in aceea ca romanii ar trebui sa se profileze pe agricultura, bulgarii pe zarzavaturi, iar est-germanii, cehii, slovacii sa isi asume industria in cadrul „lagarului socialist”.

Venit la o consfătuire la București, în 1963, seful partidului comunist est-german, Walter Ulbricht, spusese limpede ca muncitorul din țara sa este unul superior si ca atare trebuie hrănit, imbracat și ingrijit mai bine decat colegii săi din alte tari socialiste mai inapoiate.

Afirmatia lui Ulbricht era tot un reflex al Planului Valev, care nu s-a pus niciodata in aplicare si nu a facut decat sa sporeasca la noi antipatia fata de rusi.

De altfel, la aproximativ un an dupa ce Planul Valev fusese schitat in presa sovietica si in ziarele din tarile satelite Moscovei, in octombrie 1964, Hrusciov era inlaturat din varful piramidei politice a Kremlinului.

Se afla in vacanta, pe malul Marii Negre, când a primit vestea schimbarii sale cu Leonid Brejnev. Cinci luni mai târziu, la mijlocul lui martie 1965, inceta din viata Gheorghiu-Dej, dupa ce suferise o operație de rinichi.

S-a vânturat zvonul ca fusese iradiat din ordinul Moscovei cu prilejul unei vizite intreprinse in Polonia în anul precedent, ipoteza neconfirmată, dar nici infirmată pana în ziua de astăzi.

 

 

Dan CIACHIR

http://www.ziua.ro

 

 

 

Publicitate

Rusia stă la pândă…

Ţara noastră n-a fost niciodată liniştită, trăind permanent sub ameninţarea imperialismului moscovit.

La peste un an de la parafarea Tratatului de pace cu România, Stalin, considerând că insula Şerpilor, care rămăsese între graniţele Republicii Populare Române, ar face parte din Basarabia, rerăpită Patriei Mamă în 1944 (iată o urmare postbelică perversă a pactului hitleristo-stalinist), şi prin trădarea kominternistei Ana Pauker, ministrul de externe de la Bucureşti, a fost sub ameninţarea forţei ilegal cedată URSS.

Astfel, Moscova putea controla gurile Dunării şi spaţiul vestic şi sudic al Mării Negre din acest Gibraltar pontic.

Stalin a arondat Kievului sovietic Insula Șerpilor, care se află în linie dreaptă în apropierea periclavei sud-basarabene (Bugeacul), inclusă și ea teritorialităţii ucrainene.

Aşadar, această insulă faţă de care Berlinul şi-a exprimat totalul „désintéressment”, este aparţinătoare spaţiului românesc transprutian, atât geografic cât şi istoric .

Îşi mai aminteşte cineva opinia corectă a lui Nicolae Ceauşescu, nu odată repetată în diferite discursuri ale sale, că mai sunt tratate care n-au fost niciodată anulate?

Ei, bine, el făcea trimitere la „pactul Ribbentrop-Molotov”încheiat între cei doi tâlhari (Stalin şi Hitler) la 23 august 1939 şi la împărţirea Europei între fascişii germani şi comuniştii sovietici.

Or, această opinie, adusă la cunoştinţa publică, i-a scos din minţi pe toţi liderii supremi sovietici, de la Brejnev la Gorbaciov, care nu mai ştiau cum s-o dreagă ca să-i acopere gura cu pământ.

Kremlinul viza şi mai mult: formarea unei Moldove Mari până la Carpaţi şi nici azi n-a renunţat la această ţintă geopolitică…

De pildă, la o întâlnire de la Kremlin a generalului Charles de Gaulle cu Stalin, din 2 decembrie 1944,  s-a discutat, printre altele (conform notelor convorbirii publicate în „Mejdunarodnaia jizni”, nr. 4, 1959):

„De Gaulle spune că pe viitor pentru Franţa […] Rinul trebuie să fie la est o barieră împotriva ameninţării germane…

Stalin spune că la noi sunt oameni care consideră Carpaţii şi Transilvania ca frontiere naturale ale Rusiei […] Dacă s-ar crede că Munţii Carpaţi sau Rinul pot salva situaţia, iar armata poate să doarmă, aceasta ar putea să dea naştere la iluzii…”

A se lua seama! Moscova pândeşte şi, atunci când prinde ocazia, îşi aruncă uriaşa forţă militară în războaie de cucerire.

Reocuparea Crimeii în 2014 şi războiul de secesiune din estul Ucrainei, aflat încă în desfăşurare, constituie un exemplu dramatic.

Resuscitarea ideii strategice numită „Novorossia”, reproiectată în sudul aceleiaşi Ucraine, nu este altceva decât un „cap de berbece” îndreptat spre gurile Dunării şi readucerea, în acest fel, a frontierei Rusiei pe Prut.

Astăzi, pentru nimeni nu mai este un secret că Vladimir Putin militează pentru refacerea fostei geografii statal imperiale a URSS.

Pentru el nu constituie un impediment apartenenţa la Uniunea Europeană a fostelor republici unionale şi a „statelor frăţeşti” socialiste din „istmul ponto-baltic”. Kremlinul putinian deja a emis ideea că desfiinţarea URSS s-a produs ilegal, dintr-o ambiţie bine „hidratată” cu votcă a lui Boris Elţîn şi a comparşilor săi.

Deocamdată, refacerea geografiei imperiale a URSS în strategia putiniană se cheamă Comunitatea Statelor Independente sau, cu bătaie mai lungă, Uniunea Euro-Asia.

Pe la mijlocul anilor ’60 ai secolului XX, România, conform unei iniţiative lansată de Kremlin („planul Valev”), eufemistic acoperită sub denumirea de „complex economic al Dunării de Jos”, ar fi urmat să fie, pur şi simplu, distrusă de-a binelea.

Se propunea ca România să fie ciopârţită. O suprafaţă de 150.000 km², cu o populaţie de 12.000.000 locuitori ar fi trebuit  să fie „înghiţită” de regiuni transfrontaliere, câştigătorii fiind URSS şi Bulgaria. Chiar se insinuase şi ideea ca Transilvania să formeze o ţară comună cu Ungaria.

Dacă ar fi avut loc această criminală ciopârţire, România ar fi fost astăzi o amintire. Dar opoziţia conducerii politice de atunci a statului a fost fermă şi Bucureştiul, până în 1989, nu s-a mai supus obedient ordinelor Kremlinului.

Şi este bine de ştiut că, acelaşi Nicolae Ceauşescu, într-o discuţie cu comandantul Garnizoanei Târgovişte şi al unităţii militare în care fusese reţinut şi executat în decembrie 1989, colonelul (actualmente general) Andrei Kemenici, l-a informat/avertizat pe acesta despre jocul politic extrem de grav privind soarta viitoare a statului.

Generalul a deconspirat acest joc asasin într-un interviu acordat cotidianului „Dâmboviţa” în 22 decembrie 1995:

„Cerându-mi să-l duc ba la IMG, ba la Malu cu Flori, mi-a atras atenţia că nu soarta lui e în joc, ci a României.

Mi-a spus că s-au făcut nişte jocuri la nivelul marilor Puteri, că ţara este în pericol să dispară de pe harta Europei, că sovieticii ne vor lăsa fără Moldova, că ungurii, ajutaţi de Occident, ne vor lua Transilvania, că din România nu va mai rămâne decât Muntenia şi că va urma un adevărat haos”.

 Avertismentul este valabil şi acum. Primejdia nu a trecut! Nu vi se pare că „protocoale secrete” sale „pactului Ribbentrop-Molotov” n-au încetat să-şi facă efectul? Eu cred că încă îşi fac.

 

Prof. Honor. univ. dr. George Coandă
Membru al Academiei Americano-Române de Arte şi Ştiinţe din SUA

 

Text preluat din bilunarul CERTITUDINEA 

Extras din lucrarea „Destin românesc la răspântie neliniştită de milenii (Eseu despre scenarii şi primejdii asasine la un veac de la izbucnirea Marelui Război şi la şapte decenii de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial)”, de Prof. univ. dr. George Coandă.

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/20/ziua-de-20-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/20/o-istorie-a-zilei-de-20-septembrie-video/

O tentativa sovietica de regionalizare transfrontaliera avand ca obiectiv Romania – Planul Valev

 

 

 Gheorghiu Dej si Nikita Hrusciov

 

 

PLANUL VALEV A FOST DOAR UN PRETEXT

Anul 1964 rămâne unul aparte în istoria comunismului românesc. El marchează respingerea „planului Valev“, „Declaraţia de independenţă“, din aprilie, şi publicarea volumului K. Marx, „Însemnări despre români”. Au fost trei gesturi de sfidare deschisă la adresa Moscovei, greu de imaginat înainte. 

Indiferent dacă „planul Valev“ a fost o propunere strict ştiinţifică, iar respingerea lui numai un motiv pentru declanşarea acestui proces, cele trei măsuri au provocat entuziasm în societatea românească şi au atras o susţinere comparabilă cu cea pentru gestul de solidaritate cu Cehoslovacia, din august 1968.

Începând de la mijlocul anilor 1950, conducerea sovietică, susţinută de majoritatea ţărilor membre C.A.E.R., s-a orientat spre dezvoltarea diviziunii internaţionale a muncii, specializarea şi adâncirea gradului de cooperare între economiile naţionale, ceea ce corespundea legilor obiective ale dezvoltării mondiale.

Acest lucru era condiţionat, după cum se sublinia în documentele P.C.U.S. şi în cuvântările liderilor lui, de „tendinţele obiective spre o accentuată internaţionalizare a vieţii economice, impusă în zilele noastre de tempoul rapid al progresului tehnico-ştiinţific.“

„Pe baza diviziunii internaţionale a muncii, a unei largi specializări şi cooperativizări a producţiei – sublinia primul secretar al C.C. al P.C.U.S. N.S. Hruşciov –, economiile naţionale ale ţărilor socialismului se vor dezvolta mai eficient, completându-se una pe cealaltă şi creând treptat un complex economic unic, închegat, în care fiecare să aibă locul lui, sarcinile lui şi în care fiecare ţară, fiecare popor să capete o bază tot mai temeinică pentru rezolvarea problemelor naţionale ale construcţiei socialiste.“

Doctrina specializării economice

 

Iuri Andropov a fost numit, în 1957, şeful aparatului de legătură şi control al URSS pentru ţările din lagărul comunist subordonat Moscovei .

În această calitate, Andropov a organizat o consfătuire a partidelor comuniste şi muncitoreşti cu scopul de a stabili un sistem concret de conducere a lagărului comunist de către URSS (octombrie 1957), apoi a emis, în 1960, doctrina „specializării economice” a statelor din lagărul comunist. La cerinţa expresă a lui Hruşciov, care nu dorea ca Uniunea Sovietică să fie implicată în mod direct, problema specializării a fost ridicată oficial de către delegaţia poloneză în timpul Conferinţei statelor membre C.A.E.R., desfăşurată la Moscova (6-7 iunie 1962) . 

 

 

 

 

 

Foto: E B Valev

 

În aprilie 1964 un economist sovietic, Emil Borisovici Valev, a publicat un articol intitulat Probleme ale dezvoltării economice a raioanelor dunărene din România, Bulgaria ṣi URSS în care propunea construirea unui „complex economic interstatal” în zona Dunării de Jos.

Planul Valev urmărea specializarea economiilor acestor ṭări pe anumite ramuri de producție, României revenindu-i rolul de stat preponderent agricol. Faṭă de această evidentă încercare de subordonare economică, România a reacṭionat.

Cel care a fost numit de conducerea de partid românească să argumenteze combaterea Planului a fost economistul Costin Murgescu, directorul adjunct al Institutului de Cercetări Economice, redactor ṣef la revista Viaṭa Economică.

El a publicat într-un număr din iunie 1964 editorialul Concepṭii potrivnice principiilor de bază ale relaṭiilor dintre ṭările socialiste. Despre„complexul economic interstatal” în general ṣi despre concretizarea lui dunăreană, în special, articol în care analiza ṣi respingea cu argumente „aserṭiunile ṣtiinṭifice” ale lui Valev care mascau o încercare de subordonare economică.

Istoricul Bogdan Murgescu, profesor la Facultatea de Istorie – Universitatea din București, președinte al Societății de Științe Istorice din România, a explicat într-un interviu cum a apărut această idee a complexului economic interstatal ṣi cum a privit-o conducerea românească.

„Planul Valev a apărut într-un context în care Hruṣciov ṣi ceilalṭi lideri ai Uniunii Sovietice, ca ṣi unii dintre liderii ṭărilor socialiste, încercau să promoveze integrarea economică a ṭărilor socialiste din Europa.

Concret, asta însemna o adâncire a diviziunii muncii între aceste ṭări ṣi respectiv o specializare mai adâncă a ṭărilor, unele în producṭie industrială, altele în anumite ramuri ale agriculturii, deci o încercare de a integra mai mult ṭările socialiste ṣi totodată de a mări pe această cale producṭia totală a sistemului socialist. […]

Planul Valev prevedea crearea unei regiuni economice integrate care ar fi trebuit să cuprindă părṭi din Uniunea Sovietică, în special din Republica Moldova ṣi districtele sudice ale Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, părṭi ale României – cea mai mare parte de fapt din răsăritul ṣi sud-estul României – ṣi păṭi din nord-estul Bulgariei.

Era în esenṭă un fel de integrare economică a unei regiuni CAER în zona Dunării de Jos.

Pentru a pune in aplicare proiectul unei integrari economice transfrontaliere, intre diferite regiuni ale lagarului comunist european, economistul E. B. Valev publica, in nr. 2/1964 din Analele Universitatii din Moscova, articolul „Probleme ale dezvoltarii economice a raioanelor dunarene din Romania, Bulgaria si URSS”.

Planul a fost apoi publicat si in presa comunista est-europeana.

In privinta Romaniei, se preconiza alcatuirea unui „complex economic interstatal” in zona Dunarii de Jos, care ar fi inglobat sudul URSS (Basarabia si sudul Ucrainei cu o suprafata de 12.000 km2), sud-estul Romaniei (100.000 km2) si nordul Bulgariei (38.000 km2), si cu o populatie de 12 milioane de locuitori.

Răspunsul românesc a fost foarte dur la Planul Valev, dar în acelaṣi timp se înscrie într-un context mult mai larg.

Concret vorbind, România începuse să reziste cu ani înainte în reuniunile CAER la tentativele de integrare economică prea accentuată. […]

Bulgaria a acceptat planul Valev, dar în cazul românilor reacția a fost violentă, comuniștii români apreciind că propunerea Moscovei înseamnă practic o dezmembrare a teritoriului național. România a respins planul, prevalându-se de prevederea potrivit căreia hotarârile CAER puteau fi luate numai prin unanimitate.

Politica de industrializare a României a fost susținută cu vehemență de către delegația sa la CAER, îndeosebi de Alexandru Bârlădeanu, delegat permanent.

Economistul Costin Murgescu publică în revista Viața economică un articol prin care respinge planul, iar la plenara C.C al P.M.R. din 15-22 aprilie 1964 s-a adoptat „Declarația cu privire la poziția Partidului Muncitoresc Român în problemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale”[8], care însemna o reorientare publică a guvernanților de la București în raport cu Moscova.

Documentul exprima poziția României în conflictul chino-sovietic și formula principiile care trebuiau să stea la baza raporturilor dintre partidele comuniste: egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, dreptul exclusiv al fiecărui partid de a-și rezolva problemele politice și organizatorice.

În consecință, Declarația sublinia că nu există și nu poate exista un „partid părinte și cu un partid fiu, partide superioare și partide subordonate”

Politica românească a fost aceea de a prezerva decizia economică la nivelul conducerii României ṣi, pe de altă parte, de a menṭine opṭiunea deschisă spre industrializare, pentru că Planul Valev, ca ṣi celalalte planuri de integrare, prevedea pentru România un rol precumpănitor de furnizor agricol.

Se considera că România nu are destulă tradiṭie industrială, nu are destul potenṭial industrial – exceptând sigur petrolul ṣi alte câteva ramuri – ṣi în aceste condiṭii se dorea ca România să se specializeze mai mult în agricultură, să renunṭe la anumite proiecte industriale proprii ṣi să importe produse industriale din celelalte ṭări socialiste, fie din Uniunea Sovietică, fie din R.D.G. sau Cehoslovacia, ṭările care aveau în blocul sovietic o bază industrială deja mai puternică. […]

România a răspuns foarte violent ṣi foarte „pe faṭă”, ceea ce a fost marea noutate a acestui răspuns, în 1964. A fost un articol intitulat Concepṭii potrivnice principiilor de bază ale relaṭiilor economice dintre ṭările socialiste care a apărut în „Viaṭa Economică”, dar a fost republicat imediat ṣi în broṣură separată ṣi a circulat într-un tiraj considerabil, care a fost semnat de Costin Murgescu ṣi care era menit să desfiinṭeze complet Planul Valev  cu argumente puternice, recunoscute inclusiv pe plan internațional.

Acest articol nu este singurul. Cu o săptămână înainte, în “Viaṭa Economică” acelaṣi Costin Murgescu publicase un articol în care critica foarte sever concepṭiile ṣi proiectele de integrare ale unui economist german R.D.G.-ist, Willi Kuntz care, la rândul său, pledase pentru întărirea integrării în Consiliul de Ajutor Economic Reciproc.

Acel articol critic la adresa lui Kuntz a fost într-adevăr difuzat, dar nu atât de mult cum a fost difuzat articolul împotriva lui Valev, pentru că ṣi opinia publică românească era mult mai sensibilă ṣi palpita mult mai mult la primele manifestări publice ale disidenṭei româneṣti împotriva Uniunii Sovietice decât la un articol care privea strict R.D.G.-ul. […]

Trebuie observat un lucru: dincolo de argumentele concrete, atât economice cât ṣi politice prin care era criticat Valev ṣi era desfiinṭat planul său de a reuni într-un complex economic integrat teritoriile din cele trei ṭări, Uniunea Sovietică, România ṣi Bulgaria, se cuvine să observăm că îndreptând ascuṭiṣul polemicii împotriva lui Emil Valev – până la urmă acesta era doar un geograf, sigur, cu o anumită funcṭie în mediul academic sovietic, dar nu era un personaj politic de prim rang, deci un savant fără funcṭii majore în mecanismul decizional – autorităṭile de la Bucureṣti doreau de fapt „să bată ṣaua ca să priceapă iapa”, adică pe de o parte să transmită un mesaj clar conducerii sovietice ṣi celorlalṭi partizani ai integrării economice din cadrul CAER ṣi pe de altă parte să ofere opiniei publice din ṭară prilejul de a vedea cum erau puṣi la punct sovieticii în numele suveranităṭii naṭionale.

Răspunsul [lui Costin Murgescu] nu era o iniṭiativă personală, răspunsul acesta a fost un răspuns organizat, să zicem, de conducerea de partid din acea vreme.

Concret, a fost o decizie de la cel mai înalt nivel, de la Gheorghe Gheorghiu Dej; articolul a fost, să zicem, supervizat mai întâi de Alexandru Bârlădeanu, după aia l-a citit Dej personal care a mai avut sugestii, au mai citit Mizil de la ideologie, deci au fost mult mai mulṭi implicaṭi în finalizarea ṣi aprobarea articolului.

Costin Murgescu însă a fost ales pentru că, evident, avea o cultură economică puternică, avea de asemenea un simṭ foarte acut al problemelor economice ṣi al conexiunilor cu istoria, cunoṣtea bine ṣi tradiṭiile gândirii politico-economice româneṣti ṣi deci a putut să reprezinte foarte bine concilierea dintre partid ṣi Gheorghe Gheorghiu Dej ṣi tradiṭiile independenṭei economice interbelice. […]

Pe de altă parte însă, se dorea să se evite o critică directă la un nivel de vârf al Uniunii Sovietice la adresa unui politician – ar fi trebuit să-l critici direct pe Hruṣciov! – ei, ṣi asta se dorea să se evite în public, astfel încât să nu fie puṣi sovieticii în situaṭia de a nu putea să dea înapoi. Şi rezultatul a fost că până la urmă sovieticii au dat înapoi ṣi Valev a fost criticat chiar ṣi într-un articol din Izvestia.”

 

 

 

 

 

 

 Foto: Dej si Hrusciov la Bucuresti

 

 

 

 

Planul Valev şi România

 

Proiectul unui savant sovietic privind dezvoltarea economică în regiunea Dunării de Jos a provocat o adevărată furtună la Bucureşti unde s-a considerat că doar industria grea contează într-o economie marxistă.

E. B. Valev considera că într-o parte a României, inclusiv oraşul Bucureşti, trebuie să se dezvolte o agricultură intensivă pe bază de irigaţii pentru a se asigura mari cantităţi de cereale şi carne⁷. Se ştie că regimurile comuniste erau deficitare la capitolul alimente. Nu erau uitate nici legumicultura şi viticultura.

Specialistul sovietic nu dorea o Românie agrară aşa cum susţin detractorii planului. Se scrie despre dezvoltarea industriei petrochimice şi despre ramuri ale industriei constructoare de maşini.

Nici vorbă despre o Românie simplă furnizoare de produse agricole cum cred unii autori de manuale.

Se mai preconiza şi dezvoltarea industriei alimentare, ceea ce nu era rău, România stând şi astăzi prost la capitolul procesare. În plus, se putea dezvolta restul ţării din punct de vedere industrial. Trebuie să se observe că oraşe precum Braşov, Sibiu, Arad, Cluj, Timişoara, Reşiţa sau Hunedoara nu erau incluse în calculele sovieticilor.

Planul Valev nu era rău din punct de vedere teoretic, dar modul de punere în practică putea să fie greşit. Birocraţia comunistă n-a excelat la eficienţă şi a încercat să pună în practică ideile Valev.

Dezvoltarea agricolă a rămas până la final o utopie şi cartelele pentru pâine au demonstrat că un regim ce nu respectă legile economice nu poate să ducă decât la înapoiere⁸.

Dacă se analizează cu mare atenţie textul incriminat (din păcate, necitit de cerberii critici), Valev nu era interesat de fabricile mici, cu o producţie locală, ci gândea la o mare expansiune economică.

Nu era rău din punct de vedere teoretic, dar se ştie că prosperitatea rămâne strâns legată de modul în care sunt cheltuite sumele obţinute cu multă trudă.

Nu trebuie să uităm care era situaţia fertilului Bărăgan în perioada Dej. Chiar dacă era aproape de Bucureşti şi de principalele rute terestre spre Constanţa şi Galaţi, rămânea un teritoriu ocolit de investiţii serioase în tehnica modernă.

Regimul prefera să-l folosească drept loc de exterminare pentru titoişti şi alţi „duşmani ai poporului”. Era chiar păcat să se piardă o astfel de mină de aur, dar birocraţia comunistă era în stare de orice în numele unei ideologii politice utopice. Studiul economic depăşea mentalitatea comunistă a epocii prin introducerea ideii de prosperitate.

Ramurile economice dezvoltate în studiul lui E. B. Valev

Specialistul sovietic a realizat un material destul de general, dar a reuşit să prezinte domeniile economice ce vor progresa într-o parte a României.

 

Acestea erau:

 

1. mineritul

2. sistemul energetic

3. industria metalurgică

4. industria constructoare de maşini

5. industria chimică pe bază de petrol, sare şi pirite

6. industria cimentului

7. agricultura

8. industria alimentară şi uşoară

9. şantierele navale

10. transportul naval

11. comerţul exterior

Nu se discuta de o transformare a României într-un grânar pentru statele comuniste, aceasta fiind doar o invenţie a „reputatului” specialist Costin Murgescu.

Trebuie să recunoaştem că regiunile analizate de Valev erau slab valorificate din punct de vedere economic şi nici astăzi nu şi-au demonstrat întregul potenţial.Teoria specialistului sovietic de origine bulgară, respecta în totalitate principiile marxiste ale economiei.

 

Planul Valev n-a existat

 

Autorităţile de la Bucureşti au ordonat în 1964 să fie combătut documentul numit în istoriografia română Planul Valev după numele specialistului sovietic E. B. Valev.

Cum nu exista bastion care să nu fie luat cu asalt de către comunişti, ideile cercetătorului au fost criticate în mod violent de către propagandiştii români.

Se consideră chiar că a fost o dovadă de independenţă faţă de Moscova şi ideea este repetată şi astăzi până la nivelul de obsesie. Trebuie să admirăm eroismul savanţilor români. Trebuie să-i felicităm pentru vitejia de a fi înfruntat marea putere vecină.

Să se acorde cât mai multe titluri academice şi universitare. Să se publice cât mai multe tratate ştiinţifice şi articole de specialitate. Există o singură mare problemă: n-a existat Planul Valev.

Materialul incriminat era un studiu ştiinţific publicat într-o revistă a Universităţii V. M. Lomonosov din Moscova, seria Geografie, nr. 2/1964. Aceasta este şi explicaţia ce însoţeşte traducerea românească din Viaţa economică, nr. 24 .

Nu era un document oficial al conducerii de la Kremlin. Nu reprezenta planurile de viitor ale liderilor sovietici şi politrucii de la Bucureşti au avut voie să critice la sânge ideile unui specialist care nici nu s-a aşteptat la atâta celebritate şi după dispariţia Uniunii Sovietice. Nici în spaţiul sovietic nu are faimă şi opera i-a fost acoperită de colbul istoriei.

Propaganda de la Bucureşti a reuşit să mai emită o idee prin care să înşele poporul român, prin apelul fals la iubire de ţară şi neam.

 

 

 

 

 

 

 

 

Costin Murgescu (n. 27 octombrie 1919, Râmnicu Sărat, județul interbelic Râmnicu-Sărat – d. 30 august 1989, București) a fost un diplomat, economist, geopolitician, specialist în globalizare român, membru corespondent al Academiei Române, directorul general al institutului de Economie Mondială din București, ambasador la ONU.

Într-un fel, şi el a pregătit terenul pentru o distanţare a regimului din România de Moscova, distanţare explicită prin Declaraţia din Aprilie 1964, dar ajutată moral şi de faptul că un reprezentant al Chinei maoiste a atacat virulent Uniunea Sovietică, chiar de la Bucureşti.

Peste timp, el va enunța opinia că: „Mă văd silit însă, ca economist, nu ca patriot, să recunosc că Valev formulase o teză care se putea susține pe plan economic. Și, de altfel, îmi pare mai actuală ca oricând”

1 Victor Frunză, Istoria stalinismului în România, Editura Humanitas, Bucureşti, 1990, p. 456.

2 Dumitru Preda, America nu şi-a uitat promisiunile, în Magazin istoric, nr. 7 (424)/iulie 2002, p. 16.

3 Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor,Istoria României, Corint, Bucureşti, 2003, p. 436. Trebuie să remarcăm faptul că ediţia citată era revăzută şi adăugită.

4 Marcu Botzan, Apele în viaţa poporului român, Editura Ceres, Bucureşti, 1984, p. 391.

5 Petre Opriş, Mai 1989. Stoparea procesului de modernizare a tehnicii militare româneşti, înAnalele Sighet 10, Fundaţia Academia Civica, 2003, p. 950.

6 Combinatul de la Galaţi avea asigurate unele materii prime din URSS în 1975 (Horia C Matei, Statele lumii, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1976, p. 570).

7 Valorificarea solului românesc prin sisteme de irigaţii şi îndiguiri a fost studiată cu mult înaintea apariţiei studiului moscovit. Nu era o noutate ştiinţifică. Vezi MARCU Botzan, Apele în istoria poporului român, Editura Ceres, Bucureşti, 1984, p. 372. Marile lucrări de amenajări funciare nu erau încă posibile din cauza lipsei energiei electrice necesare pompării uriaşelor volume de apă (Ibidem, p. 390).

8 Nicu Ioniţă, Programul ceauşist de alimentaţie raţională, în Analele Sighet 10, Fundaţia Academia Civica, 2003, p. 353 – 357.

http://www.magazinistoric.ro/planul-valev-a-fost-doar-un-pretext

http://www.rador.ro; http://cultural.bzi.ro/planul-valev; https://ro.wikipedia.org/wiki/Planul_Valev