CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

EROUL UITAT GHEORGHE TITE și Manifestul Revoluției Naționale

Gheorghe Tite și Manifestul Revoluției Naționale | Cunoaste lumea

Gheorghe Tite și Manifestul Revoluției Naționale

„Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi, poate, pe mulţi dintre noi, o moarte violentă” Apărea, la Sighişoara, în anul 1935, în Tipografia Miron Neagu, lucrarea titrată ambiţios Manifestul revoluţiei naţionale semnată de şase autori: Sorin Pavel, Petre Ţuţea, Ioan Crăciunel, Gheorghe Tite, Nicolae Tatu, Petre Ercuţă, text care poate fi consultat după exemplarul aflat la Biblioteca Academiei Române (cota II.139459), dar şi în ediţiile datorate lui Marin Diaconu (Crater, 2001) şi Mircea Coloşenco (Elion, 2001), cu comentariile implicite.

Editarea Manifestului la mijlocul deceniului al treilea al sec. XX se petrece într-o perioadă în care în România continuă fărâmiţarea politică a Partidului Naţional-Ţărănesc, dezmembrat într-unul din stânga şi altul de dreapta, iar Garda-de-Fier se reînfiinţează sub numele de Totul-pentru-Ţară. Tot în acest deceniu interbelic, se înfiinţează câte două partide evreieşti (1931 şi 1936), germane (1931 şi 1935), maghiare (1933 şi 1934) şi ucrainene, reprezentând fiecare în parte interese ale grupărilor financiar-industriale.

Unicul partid aflat în ilegalitate era cel Comunist, dar cu acţiuni subterane prezente. Fiinţa, însă, de dinainte de Primul Război Mondial (1916-1918), Partidul Naţional Liberal, căruia i se datora, în bună parte, realizarea proiectului de ţară România Mare (1 Decembrie 1918). De subliniat faptul că nici unul dintre cei şase autori ai Manifestului (lucrare cu caracter descriptiv/analitic complex al sistemului economic-social românesc – preocupare de vârf a unei întregi generaţii de intelectuali dotaţi) nu erau membri ai vreunei formaţiuni politice.

Manifestul este structurat pe trei mari componente: politica istorică, contemporană şi naţională, iar schimbarea la faţă a României este văzută numai printr-o anume Revoluţie Naţională, respectiv, naţionalismul de stat.

Către finalul Manifestului, precizarea este tranşantă: naţiunea „cere să vină la cârma acestei ţări oameni în care vibrează de nerăbdare vigoarea naţională, oamenii care să spartanizeze naţiunea.”

Gheorghe Tite și Manifestul Revoluției Naționale | Cunoaste lumea

Cei șase aurori ai Manifestului sunt următorii:

  • Sorin Pavel (1903-1957), licenţiat/doctorat în Drept, asistent la Catedra de Sociologie a lui Petre Andrei de la Universitatea Iaşi, Consilier de presă la Ambasada Română din Berlin (1940-1944);
  • Petre Ţuţea (1902-1991), licenţiat/doctorat în Drept, militant naţional, supranumit „Socratele românilor”;
  • Ioan Crăciunel (1903-1961), licenţiat în Teologie, preot greco-ortodox în Bucureşti.
  • Petre Ercuţă (1908-1996), licenţiat/doctorat în Economie (1940), cadru didactic la ASE Bucureşti;
  • Nicolae Tatu (1910-1997), licenţiat în Filosofie şi Litere (1931) şi Matematică (1955), publicist de dreapta şi prof. de liceu;
  • Gheorghe Tite (1903-1969), originar din Săpânţa, cu studii liceale la „Dragoş-Vodă” din Sighet, licenţiat/doctorat la Universitatea Ferdinand din Cluj (fost coleg cu Petre Ţuţea), avocat la Sighet, în 1936, când, împreună cu alţi localnici, este membru al Comitetului de zidire/construcţie a unei biserici de cult greco-catolic (1936).

Despre Gheorghe Tite se cunosc cele mai puține lucruri. A intrat in Diplomaţie, făcând parte din Consulatul Regatului Român de la Oradea condus de Mihai Marina (iunie 1941).

Împreună cu acesta şi cu Mihai Bologa sesizau Crucea Roşie Internaţională, prin Ambasada Română, despre trecerea trenurilor încărcate cu evrei spre Auschwitz.

A fost arestat de autorităţile maghiare (1944), deţinut la închisoarea din Sighet, dar şi de conaţionali (1945), pentru vini induse.

Totuşi, este reabilitat. Mai mult, la propunerea Ministerului de Externe, este decorat de Regele Mihai I cu Ordinul „Steaua României” în grad de Ofiţer (9 mai 1947).

Ulterior, i s-au pierdut urmele activităţii sale socio-profesionale.

Pe crucea de pe mormântul „Cimitirului Vesel” stă scris: „Aici mă odihnesc/ Doc Gh. Tite mă numesc/ Pe lume cât am trăit/ Multe service am făcut/ Acum ştii de a me veste/ Minister în Buda Peste/ Bine ne-a fost de-am dus/ Dar şi de răle m-a ajuns/ Săraca măicuţa me/ C-a rămas străină ie/ Eu viaţa o lăsai/ la 66 de ai/ (M.R. 1969)”.

MANIFESTUL REVOLUTIEI NATIONALE de SORIN PAVEL , PETRE TUTEA , NICOLAE TATU , 1998

Ca o chintesenţă a principiilor naţional-patriotice la care aderaseră autorii/aderenţii Manifestului – unic în analele politicii româneşti de-a lungul tuturor timpurilor, reproducem integral capitolul iniţial/preambulul titrat Rostul nostru.

„ROSTUL NOSTRU”: România nu e statul naţional al românilor, ci statul sucursală al burgheziei apusene

Istoria statului român modern este istoria vrajbei dintre ursitoarele lui: banul occidental şi naţionalismul român.

Banul occidental şi-a descoperit aici, la gurile Dunării, interese mari şi precise:

  • interese politice: să împiedice înaintarea Rusiei către Constantinopole;
  • interese comerciale: să cumpere produse agrare ieftine şi să vândă produse industriale scumpe, câştigând de la particulari numai diferenţa de preţ, iar de la stat (furnituri) ceva în plus;
  • interese economice: să exploateze direct – prin personal superior străin şi slugi indigene – imensele bogăţii ale solului şi subsolului acestei ţări;
  • interese financiare: să încaseze dobânzile piperate cuvenite împrumuturilor făcute atât statului român, cât şi economiei româneşti private, care aveau nevoie de un prim ajutor ca să o ia din loc (instalări, inventar, aparat) – o dată pentru România Mică, altă dată pentru România Mare –, cât şi de o serie de ajutoare impuse de evenimente grave pentru destinul ţării, războiul din 1877 (Independenţa), campania din 1913 (o demonstraţie necesară de forţă), războiul din 1916 (Întregirea).

Naţionaliştii români din secolul al XIX-lea nu sunt altceva decât prima încercare a poporului român maturizat de a ieşi în lumina istoriei.

În ei, vorbeau şi lucrau energia şi tenacitatea unui neam al cărui act de naştere e Columna lui Traian, despre a cărui copilărie prodigioasă – o mie de ani – nu ştim nimic şi a cărui vajnică adolescenţă ne-o povestesc cronicarii.

Utilizând cu măiestrie interesele banului occidental în părţile noastre, dar, mai cu seamă, asigurându-i câştiguri coloniale şi satisfăcându-i dorinţe privind înseşi forma de stat, regimul politic şi acordarea calităţii de român – lucruri inacceptabile pentru un stat cu adevărat suveran – şi chemând în fruntea ţării o dinastie în stare să ne reprezinte, prin strălucitele ei legături, în diplomaţia europeană (noi fiind la vremea aceea prea „neam prost” ca să ne reprezentăm singuri) şi să ne organizeze, în interior, datorită incomparabilei pregătiri dobândite în sânul unei familii regale specializate în construcţii şi diriguiri statale, naţionaliştii români din secolul al XIX-lea au întemeiat şi au pus pe drum statul român actual, care e în zilele noastre obiectul de aprigă dispută al ursitoarelor lui: al cui e?

Un tânăr inginer român şomează în cafeneaua târgului natal cu diploma de la Charlottenburg în buzunar.

Întâlneşte un evreu, fost coleg de liceu, tot inginer, dar nu şomer, căruia îi povesteşte din vorbă în vorbă durerea lui, ca să audă imediat exclamaţiile evreului, scandalizat de atâta lipsă de informaţie asupra bursei internaţionale a muncii: „De ce nu te duci, dragă, în Palestina? Acolo e de lucru acum!”

Un căpitan de artilerie cumpără nişte nutreţ pentru cai şi îl încarcă pe furgoane. Rămânându-i un rest – cam o căruţă ţărănească – , vrea să angajeze un sătean să i-l ducă: „Nu merg, domnule căpitan, zău, nu merg, că… mi-am făcut suma!”

Într-un sat care politiceşte e vasal şi-şi varsă sângele la comanda altora, care etnic e o cloacă internaţională şi economiceşte o colonie, care îşi trimite – prin decalaj, concesii, dobânzi – peste graniţe prinosul brazdei şi prisosul muncii, ar fi o nebunie să munceşti mai mult decât strictul necesar.

Statul român actual nu apără bogăţiile ţării şi nu garantează munca naţiunii. Nu, pentru că nu e statul naţional al românilor, ci statul sucursală la gurile Dunării al burgheziei apusene.

Creat cu ajutorul ei, pentru interesul ei, sub sugestiile ei imperative şi după modelul furnizat de ea – statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi: siguranţa transporturilor, creditelor, plasamentelor, funcţionarilor lor.

Ca în colonii… De aceea nu e tragere de inimă în ţara românească. De ce să ari, să gândeşti, să alegi – în plus? Pentru cine? Pentru ce? lumina va fi tot opaiţ, drumul – tot cărare, casa – tot bordei.

Pentru că, cu banii câştigaţi la noi, finanţa internaţională clădeşte vile la Amsterdam sau Stockholm, iar noi rămânem tot cum am fost, săraci şi ursuzi, narcotizându-ne amarul unei vieţi naţionale intrate în fundac cu doine melancolice şi chiolhanuri abrutizante.

Aici e sursa adevărată a indolenţei româneşti: în exploatare. Să nu ne înşele palatele bucureştene: sunt contoarele (n.r. birourile de comerț) străinilor.

Să nu ne înşele vilele din noile cartiere ale capitalei: sunt ale vechililor. Să nu ne înşele o reţea telefonică, o linie ferată, o şosea nouă: nu le fac pentru noi şi unde ne trebuie nouă, ci pentru ei şi unde le trebuie lor.

Să nu ne înşele forfota comercială, economică, financiară, politică: nu noi ne zbatem, ci ei – ca să ne sugă mai bine.

Naţiunea română stă deoparte: deoparte de viaţa economică, în care nu poate să fie decât spoliată; deoparte de statul liberalo-democrat, care înlesneşte spolierea. Naţiunea este în rezistenţă pasivă.

De aceea se vorbeşte în România numai cu jumătate de gură şi nici o treabă nu e întreagă. De aceea ţara asta mare şi bogată face impresia unei case de vădană: nici pustie, nici vie. De aceea suntem ţara lui „da, da”, „bine, bine”, „lasă, lasă”.

Una dintre ursitoare, naţionalismul român, a fost înşelată: în loc de stat propriu, s-a trezit cu tejghea străină.

Acest contoar al burgheziei apusene şi al vechililor ei trebuie dărâmat fără zăbavă şi, în locul pe care l-a uzurpat cu silnicie şi minciună, trebuie să se înalţe adevăratul stat al românilor, un stat naţional, în care să se poată munci cu dragoste şi elan, un stat al românilor în România Mare.

Ştim că munca aceasta nu va fi uşoară şi nici lipsită de primejdii. Pentru că unii dintre români au intrat slugi la tejgheaua străinilor. Aceşti nemernici paznici politici ai contoarului trebuie demascaţi, şi naţiunea dezlănţuită.

Aceasta e dubla datorie a acestui manifest al revoluţiei naţionale.

Ştim că ne aşteaptă o existenţă precară şi, poate, pe mulţi dintre noi, o moarte violentă. Ştim că intrăm în toiul unei lupte care va scutura ţara ca o vijelie, dar, pentru cei care au un crez, nu există nici târguială, nici rezervă.

Vom îndura toate mizeriile şi ne vom bate în toate luptele, dar nu vom ceda.

MIRCEA COLOȘENCO

Revista Limba Română md.- https://www.limbaromana.md

10/10/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

RESTITUTIO: PETRE ȚUȚEA

Petre Țuțea azi | Fragmente și idei

Motto:

 Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din România, a fost legionar”

Directorul Institului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian. (Acesta a declarat că este interzis cultul lui Petre Ţuţea, pentru că ar fi promovat „ideologia legionară”. Florian se referea la intenţia primăriei Timişoara de a boteza o stradă cu numele filosofului român, întemniţat de comunişti).

”La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar”

În 1990 cunoscutul jurnalist Vartan Arachelian îl întreba:

„Domnule Ţuţea, aţi fost legionar, aţi îmbrăcat vreodată cămaşa verde aşa cum au făcut atâţia intelectuali români, unii dintre ei chiar recent prezentaţi la televiziune?

– N-am fost niciodată. În tinereţea mea, aşa cum v-am spus, am fost de stânga şi chiar am scos împreună cu Petre Pandrea prin anii treizeci o revistă care se chema chiar Stânga.

– Deci, nu numai că n-aţi fost legionar, dar nici măcar de dreapta n-aţi fost”

Tot atunci însă, Ţuţea prevedea ce urma să se întâmple peste 20 de ani. „

– Ştiţi de unde vine acuzaţia asta? La comunişti, dacă nu eşti cu ei, sau nu mai eşti cu ei, înseamnă că eşti legionar. Eu n-am fost legionar, nici comunist, am fost însă antihitlerist pentru că ne-au luat Ardealul; nu antigerman, ci antihitlerist, pentru porcăria pe care ne-a făcut-o Hitler la Viena”.
De altfel, majoritatea afirmaţiilor incriminate de Institutul Elie Wiesel au fost făcute de Ţuţea după căderea comunismului şi au fost strânse în cartea „Între Dumnezeu şi neamul meu”, editată de Fundaţia Anastasia, în 1992.

         Numele lui nu poate fi dat nici unei străzi din România, spunea directorul Institului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian acum câțiva ani.

 Tot Wiesel spunea că un nume de stradă înseamnă un cult al acelei persoane.

Dintre numele de străzi pe care le-a adoptat România, mai ales București în ultimii grei ani se numără:  strada Făt Frumos,  strada Hercule, strada Lucifer ,a ”veseliei”, ”brizei”,” galaxiei” și ”stelei”, și tot mai rar folosite numele personalităților spre ațâțarea cunoașterii în general, constată pe bună dreptate http://trasaturidinfront.ro/intre-dumnezeu-si-neamul-meu-petre-tutea-azi.

Petre Țuțea spunea că ”marele cusur al democraţiei este acela că este singurul sistem social-politic compatibil cu demnitatea şi libertatea umană, dar care are un viciu de structură: nu are nici un criteriu de selecţiune a valorilor la conducere.

Democraţia este totuşi singurul sistem politic compatibil cu libertatea şi demnitatea umană.

Asta e părerea mea personală: că e singurul sistem politic compatibil cu libertatea şi demnitatea umană.

Dacă încerc să o judec esenţial, eu mă detaşez, că n-am nici o părere şi sunt captivul părerii a doi mari gânditori antici şi a unui gânditor modern.

Cei antici sunt Platon şi Aristotel.

Platon spune că există trei forme degenerate de guvernământ: tirania, oligarhia şi democraţia. Iar Aristotel spune că democraţia este singurul sistem social în care fiecare face ce vrea. În ceea ce-l priveşte pe Bergson, el afirmă următorul lucru: democraţia într-adevăr e singurul sistem, cum am spus, compatibil cu libertatea şi demnitatea umană, numai că are un viciu – îi lipseşte un criteriu de selecţiune a valorilor de conducere.

Asta e şi părerea mea despre democraţie… Democraţia e imperfectă, dar fără ea e greu de vieţuit. Este un soi de haos suportabil.

Atât extrema stângă, cât şi extrema dreaptă sunt falimentare.

Comunismul, de pildă: premisa lui majoră e egalitatea reală, absolută, a oamenilor, în nici unul din regnurile cunoscute nu există egalitate – nici în regnul mineral, că aurul nu e egal cu cărbunele, nici în regnul vegetal, că plantele nu sunt egale, şi nici în regnul animal, că pisica nu e egală cu leul, cel puţin ca forţă.

Şi nici în specia om nu funcţionează, cu atât mai mult, principiul egalităţii. E damnat esenţial comunismul prin premisa lui majoră: egalitatea reală a oamenilor, care este o utopie.

Şi încă… da, vorba lui Berdiadev, cusurul utopiilor nu stă în construcţia lor, ci în faptul că toate sunt realizabile. E un paradox, însă este adevărat că paradoxul e limita până la care poate merge inteligența umană, dincolo de care apare nimicul.”

   (Între Dumnezeu și neamul meu)

PETRE ȚUȚEA DESPRE CEAUȘESCU:

“Să dăm Cesarului ce este al Cesarului” ! A fost și bou pe deasupra prin cultul personalității, dar pe lângă ce a făcut ar trebui să i se ierte…”

Ceaușescu a dictat să se ridice școli, spitale, diguri, baraje, hidrocentrale, căi ferate, aeroporturi, baze militare subterane, lucrări hidrotehnice portuare, flote de avioane și vapoare, irigații pe mii de hectare, poduri impresionante, ba chiar si… autostrazi. In 24 de ani amărâți a plătit datoriile și a dublat populația urbana . De fapt este incredibil. Dacă știți despre ce vorbesc veți vedea că performanțele lui Ceaușescu frizeaza imposibilul.

Destinul a făcut să moară Ceauşescu înaintea lui şi el, Petre Tuțea, a spus: ”Aţi văzut domnule, era mai mare naţionalist ca mine, că l-au omorât înaintea mea.”

05/08/2021 Posted by | analize | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Gândul zilei:”Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE. De ce și pentru cine să muncești în plus?”

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

„Statul acesta nu ne apără pe noi de străini, ci pe străini de noi. Ca-n colonii. Aici stă cauza indolenței noastre: în EXPLOATARE.

De ce și pentru cine să muncești în plus?

 

 

 

 

 

– Petre Țuțea –

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Petre Țuțea  (6 octombrie 1902- d.3 decembrie 1991), a fost supranumit „un  Socrate român”, datorită preocupărilor sale  filosofice și  rolului educativ asumat prin exemplul său personal, în orice circumstanțe,chiar și în închisoare.

Din cauza persecuțiilor a publicat foarte puțin înainte de  1989, însă imediat după prăbușirea regimului comunist, scrierile și interviurile sale au început să fie difuzate prin toate mediile.

 A fost arestat de autoritățile comuniste și anchetat fără condamnare timp de 5 ani si apoi  arestat din nou, sub acuzația de uneltire contra ordinii sociale, condamnat la 10 ani închisoare în 1957, pentru ca  apoi sa i se intenteze un nou proces în  1959,  in urma caruia  este condamnat la 18 ani muncă silnică, din care a executat 8 ani în diverse penitenciare, mai ales la Aiud.

După ce a fost eliberat în 1964, cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor din închisoare, Țuțea s-a aflat permanemt  sub observația securității comuniste.

23/05/2016 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: