Peştele – un simbol al creştinilor din primele veacuri

 

În primele veacuri creştine, imaginea peştelui apărea pretutindeni: în picturile murale, pe sarcofage, în inscripţiile funerare, pe diferite obiecte.

 

 

Foto: pr. Silviu Cluci

 

 

Primii creştini au fost supuşi unor permanente hărţuiri şi persecuţii violente, statul roman considerându-i ofensatori ai religiei oficiale, discipolii unei magii interzise, motiv pentru care îi pedepsea cu cruzime.

In primele secole de după Hristos, creştinii erau nevoiti să se adune, pentru a I se închina Domnului, doar noaptea şi în taină. Reuniunile bisericeşti erau „inchise”; printre cei aleşi nu putea să ajungă nimeni întâmplător.

Pentru a supravieţui în acele condiţii dificile, creştinii timpurii foloseau diverse semne secrete, după care  puteau cunoaşte adepţii noii religii şi prietenii.

Semnul peștelui prezentat din profil se numește „peștele lui Isus”, iar folosirea acestuia ca simbol era cel mai potrivit semn secret pentru creștini, deoarece le permitea să se recunoască între ei fără a se expune în vremurile de prigoană.

Acest simbol se intâlneşte foarte des în catacombele romane, care au fost multă vreme  locurile reuniunilor de taină ale creştinilor.

Aceştia purtau la gât peştişori din metal, din piatră sau din sidef, pe care figura inscripţia: „Fie mântuirea Ta!” sau „Mântuieşte!”.

Numele grecesc al peştelui (IHTIS) era pentru primii creştini un acrostih (o prescurtare formată din componentele inițiale într-o frază sau un cuvânt) al grecescului ΙΧΘΥΣ (ICHTYS) Iesous Christos Theou Yios Soter (Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul/Salvatorul).

 

• Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică ” Isus „.

• Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.

• Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.

• Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.

• Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”

 

 

 

Creştinismul a avut vreme îndelungată ca simbol central PEŞTELE, iar referinţele biblice la acest fapt sunt abundente.  Este, într-un fel, rezumatul doctrinei creştine şi este prima mărturisire de credinţă a creștinilor.

Iisus a savârşit minunea înmulţirii  PEŞTILOR.

Porumbelul are la rândul său multiple semnificaţii în Vechiul Testament, la fel şi  simbolul mielului pascal, saual bunului păstor, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.

Importanţa atât de mare pe care o are peştele în textul Evangheliei a contribuit cu siguranţă la adoptarea acestui simbol de către creştini.

El este legat  de episoadele descrise în Evanghelie — atunci când, în deşert, poporul s-a săturat cu pâinea şi peştele oferit de Hristos şi apostolii săi, lângă Lacul Tiberiada, cunoscut şi ca Marea Galileei. Mântuitorul recurgea la  imagini care le erau familiare şi pe înţeles :

„Veniți după mine, și vă voi face pescari de oameni.”; chemându-i la apostolat, El îi numea „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17).El asemăna Împărăţia Cerurilor cu un năvod plin cu tot soiul de peşti. Imaginea peştelui serveşte totodată ca simbol al bunătăţilor cereşti(Matei 7, 9-11; 13, 47-48; Luca 5, 10).

Acesta se afla pictat în bisericile creștinilor. Pentru că acesta era un simbol creștin, Biserica Ortodoxă dă, în unele posturi, dezlegare la pește.

Simbolul peştelui pleacă de la evanghelia după Luca, Matei și Ioan, din Biblie, în care Isus a folosit doi pești pentru a hrăni o mulțime de peste 5000 de persoane.  

Acesta mai apare și la alte culturi vechi, păgâne. Apare și la egipteni împreună cu Osiris (zeul vieții de apoi), fiind simbolul fertilității zeiței Isis (zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț).

Peștele este una din primele vietăți arhetipale, fiind una din primele forme de viață din mediul acvatic, unde se spune că a apărut pentru prima oară viața.

În alte culturi, el simbolizează reîncarnarea sau forța vitală.

Deoarece depune foarte multe icre, peștele este simbol al fecundității. Mai este asociat și cu soarele sau cu luna, în plan cosmic.

În mitologia indiană, peștele matsya este unul din avatarurile lui Vishnu (Vishnu este o ipostază majoră a lui Dumnezeu în religia hindusă). El îl salvează de la potop pe Manu, fiul lui Brahma, zeul creației.

În China, peștele simbolizează norocul. În combinație cu cocorul, el este simbolul longevității.

În astrologie, zodia Peștilor este ultima din zodiac, fiind așezată înaintea echinocțiului de primăvară.  

Peștele în vis prevestește noroc, succes și bogăție dacă e pescuit sau văzut. Însă dacă e mort sau îl scapi din mână în vis, prevestește dezamăgire. Dacă visezi mai mulți pești la un loc, înseamnă că vei avea parte de un venit mare, pe plan financiar.

În urma săpăturilor arheologice pe vechile situri creştine din primele veacuri, la Potaissa (Turda, în Ardeal), s-a găsit o gemă, o piatră preţioasă de onix, pe care este sculptată scena Bunului Păstor, purtând pe umeri un miel; în stânga este un copac cu două crengi înclinate deasupra Păstorului, iar pe o ramură se află o pasăre.

În dreapta e o corabie din care cade un om în apă. În jurul corăbiei se află criptograma IHTIS — nume dat lui Iisus, prin asociere cu minunile Sale: pescuirea minunată, înmulţirea pâinilor şi peştilor, alegerea primilor apostoli din rândul pescarilor.

La sinodul de la Soborul Ecumenic Trullan (Quinisext sau al cinci-șaselea), din 692, sfinţii părinţi au interzis alegoriile, pentru că acestea sunt nişte „imagini pentru copii”, care doar te aduc în faţa lui Hristos, spre deosebire de imaginea veritabilă a lui Hristos.

Astfel s-a ajuns, cu trecerea timpului, ca simbolul principal al creştinilor să rămână nici corabia, nici peştele, nici mielul, ci însuşi Iisus Hristos răstignit pe cruce.

Simbolul crucii, sub forma pe care o cunoaştem astăzi, este amintit pentru prima oară în scrisoarea Sfântului Nil, din secolul al patrulea, primul care-i conferă însemnului respectiv un oarecare preţ. Unele reguli în ceea ce priveşte crucea ca simbol al creştinismului apar doar din anul 787, atunci când, la cel de al doilea sinod de la Niceea, Tarasius a instituit îndrumări stricte pentru decorarea bisericilor creştine.

Atunci, din acel 24 septembrie al anului 787, începe să se admită ca, în cinstea Crucii şi a Evangheliei, să se poată arde miresme, sau să se aprindă lumânări.

Deci abia la Sinodul al şaptelea, crucea este recunoscută ca unul dintre principalele simboluri creştine.

Cu toate acestea, peştele este folosit ca simbol / metafora până în zilele noastre, pentru:

– măsurarea timpului. Spunem „Mă intorc cât ai zice peşte”. N-am auzit pe nimeni sa spună „Mă întorc cat ai zice berbec”. Ar fi absurd. Probabil lucrurile ar fi stat altfel acum 3500 de ani, în plină Epocă a … Berbecului.

– autoritate şi  sistem de organizare.

Cu toţii am auzit spunându-se că, într-o ierarhie, „peştele de la cap se-mpute”. Adica, desigur, conducatorul, cel mai mare in rang, poarta vina pentru declinul structurii respective.

– noţiuni abstracte. Egalitatea, de pildă, e sugerata prin expresia „aceeaşi mancare de peşte”. Când spunem în schimb ca  „asta e deja alta mancare de peşte”, facem diferenţa dintre două sau mai multe concepte.

N-am auzit sa se spuna „asta e deja alta mancare de cartofi”.

Tăcerea / discreţia este prezentă sugestiv în comparaţia „mut ca peştele” (şi nu, de exemplu, „mut ca raţa”).

La fel, daca cineva „tace ca peştele”, inseamna ca nu scoate nicio vorbă. Incapacitatea sau, altfel spus, lipsa de efecte produse de o cauză (legea cauzei si a efectului fiind o altă lege universala) descrie situaţia cuiva care „se zbate ca peştele pe uscat”.

De ce oare nu se spune ca „se zbate ca leul in apa”?

Caracterul uşor / facilitatea cu care se savârseşte un gest (o acţiune) sau cu care cineva se descurcă intr-un anume context se regaseşte de asemenea intr-o comparaţie ce face apel la atribute ale peştilor.

Despre cineva familiarizat cu un domeniu de activitate se spune că, în aria respectivă, „înoată ca peştele în apă”.

La fel de bine s-ar justifica şi zicala „înoată ca broasca in apa”, numai ca limbajul curent preferă pestele.

– actiuni concrete. Insăşi convertirea la creştinism este metaforizata chiar de Iisus Hristos, care il cheama pe Simon (viitorul Petru) sa-l urmeze pentru a-l face „pescar de oameni” si nu, de exemplu, „vânător de suflete”.

Ritualul seductiei şi jocul erotic, pentru că, la urma urmei, iubirea este filosofia creştinismului, nu putea sa stea departe de metafora peştilor.

Despre cineva care a iesit „la agăţat” se mai spune ca a iesit „la pescuit”. Poate nu e locul, dar trebuie să mentionam aici si exacerbarea comportamentului sexual deviant (forma abuziva a pseudo-iubirii).

Cel care organizează activitatea de prostituţie, adica proxenetul, este cunoscut drept „peşte”. Mai mult, acţiunea neterminată / lipsa de finalitate este redata plastic prin expresia „a o lăsa în coadă de peşte” („coada” e „de peste” si nicidecum „de topor”, de pilda).

– personaje mitologice.

Din vremuri imemoriale, poveştile şi basmele aduc în prim plan un personaj miraculos, capabil să îndeplinească oricare trei dorinţe.

E vorba, desigur, de celebrul „peştisor de aur”.

Un alt personaj fabulos, pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodată (pentru ca nu există) e prezent în cotidian prin simbolistica pestelui, atunci când auzim spunându-se cu frustrare în glas că traim in „Ţara lu’ Peşte”.

Acest Peşte îl desemnează de fapt pe… Nimeni (atotputernica lipsă / golul).

De la naşterea lui Iisus până astăzi, ne aflăm sub semnul bimilenar al Epocii Peştilor. Simbolistica peştilor este omniprezentă în lumea creştină şi, implicit, în realitatea limbii române.

Gândirea noastră metaforică se reflectă la nivelul cuvintelor şi al expresiilor.

In plină Epocă zodiacală a Peştilor, subconştientul colectiv opereaza cu reprezentări ihtiologice. Ne gândim la ceea ce ne înconjoară şi ne reprezentăm lumea imprumutând atribute ale peştilor.

Creştinismul corespunde astrologic Epocii Peştilor. Şi iată cum, la nivelul limbii, metafora peştilor se aşază chiar la temelia creştinismului.

E timpul să ne dam seama de asta. Tocmai acum, în pragul Epocii Vărsătorului, care se aşteaptă să ne aducă o explozie a conştiinţei cosmice, precum şi o integrare a conştiintei creştine în deplină cunoaştere universală.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/01/ziua-de-1-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

Bibliografie (surse):

Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

https://doxologia.ro/documentar/pestele-simbol-al-crestinilor-din-primele-veacuri

http://www.astrele.ro/2009/03/26/metafora-pestilor-si-constiinta-crestina/

Publicitate

Marea Neagră şi misterele ei

 

 

 

 

 

Marea Neagră este  locul unde spun diverși cercetători, s-ar fi produs Potopul lui Noe, dar și unde se petrec felurite fenomene stranii. „Vecina noastră cea mai de încredere” are o suprafață de 436.400 km pătraţi și o adâncime maximă de aproximativ 2.212 de metri.

Marele om de stiinta roman Grigore Antipa spunea despre Marea Neagra ca este „unica”, in sensul ca ea reprezinta, de fapt, doua mari suprapuse, una vie si una moarta.

De ce a fost numită Marea „Neagră“?Circulă mai multe legende cu privire la originea numelui pe care marea cea izolată l-a primit în secolul al XV-lea. Unele fac referire la faptul că marea este foarte periculoasă, că în largul ei furtunile se iscă foarte uşor şi sunt foarte violente.

O explicaţie logică este legată strict de poziţionarea sa geografică. Marea a fost curtată de greci, apoi de romanii care au numit-o „Pontus Euxinus“ şi mai apoi de turci, care i-au spus simplu „Karadeniz“, ceea ce înseamnă „marea întunecată, de miazănoapte“, pentru că era situată la nord de Imperiul Otoman.

În antiteză, Mării Mediterane i-au spus „Akdeniz“, adică „marea albă, luminoasă“, pentru că era situată la sud.

Potopul a crescut salinitatea mării

Apa are o salinitate relativ scăzută, mai ales în straturile superioare, de 17 la mie. Dar la origini, Marea Neagră avea un nivel de salinitate mult mai scăzut decât în prezent. Geologii Ryan și Pitman, de la Universitatea Columbia, au identificat locul unde s-a produs Potopul biblic.

Mai precis acum 9500 de ani, din cauza încălzirii climatice, ghețarii au început să se topească, lucru care a adus la creşterea nivelului apei la peste 150 de metri, iar Mediterana s-a revărsat peste Marea Neagră cu forța a două sute cascade Niagara, ceea ce a provocat inundații masive, timp de aproape 300 de zile.

Atunci  furia apelor a rupt limba de pământ ce despărţea marea de oceanul planetar şi s-au format strâmtorile Bosfor şi Dardanele, apa foarte sărată din vechea mare Tetis au pătruns în apele Mării Negre, odată cu multe specii noi.

In prezent, in adancurile Marii Negre nu exista oxigen, ci doar hidrogen sulfurat, care face ca apele de pe fund sa ramana moarte, fiind locuite doar de bacterii anaerobe.

Intre cele doua straturi ale marii nu exista deloc interactiune, ea fiind, in continuare, formata din doua parti, una vie si una moarta. In plus, lipsa oxigenului din adancuri face si ca navele scufundate acolo sa fie perfect conservate.

 

Sunt două mări suprapuse: una vie şi una moartă

 

După ce salinitatea mării a crescut, cele mai rezistente specii autohtone s-au menţinut lângă gurile de vărsare ale fluviilor, acolo unde apa era mai dulce. Altele nu s-au putut adapta şi au murit.

„Toată această masă de vieţuitoare, nefiind curenţi verticali, s-a aşezat pe fundul mării şi a început să se descompună, ceea ce a presupus un consum de oxigen.

Aşa se face că astăzi, în adâncuri, nu există oxigen, ci doar hidrogen sulfurat şi, neexistând curenţi verticali, acele ape rămân aproape moarte“, explică cercetătorul Răzvan Popescu- Mirceni. Acolo trăiesc doar bacteriile anaerobe.

Tocmai de aceea consideră că există de fapt două mări: una vie oxigenată şi alta moartă. În lipsa curenţilor verticali, cele două lumi nu interacţionează. „Tocmai de aceea Grigore Antipa considera că Marea Neagră este unică“, spune Popescu-Mirceni.

Doi cercetători germani consideră că această inundaţie (ce a creat Marea Neagră) a stat la baza mitului scufundării Atlantidei, mit descris de Platon. Acesta a spus că Atlantida ar fi fost situată “dincolo şi aproape de coloanele lui Hercule”.

Mulţi au spus că aceste “coloane ale lui Hercule” ar fi strâmtoarea Gilbratar (cea care face legătura dintre Marea Mediterană cu Oceanul Atlantic), dar cei doi cercetători germani, Siefried și Schoppe, cred că ar fi vorba de strâmtoarea Bosfor, cea care leagă Marea Neagră de Marea Mediterană.

 

Muzeul din adâncuri

Fundul Mării Negre este considerat un loc de fosilizare extrem de interesant, tocmai pentru că, neexistând oxigen la adâncimi mai mari de 200 de metri, toate epavele care au ajuns acolo de-a lungul timpului au fost perfect conservate.

Pe fundul mării, în dreptul oraşului Mangalia, aşteaptă să fie descoperite ruinele vechiului Callatis, întemeiat de greci. Iar, recent, datorită imaginilor capturate de sateliţi, în adâncul Mării Negre a fost observat unul dintre cele mai mari fluvii de pe Terra.

Invadată continuu de specii

Marea Neagră este supusă încontinuu procesului invaziv. Navele ce tranzitează apele aduc cu ele şi specii din alte colţuri ale lumii, ce se adaptează imediat. Aşa s-a întâmplat cu melcul Rapana Venosa. Unele  specii, care seamănă foarte bine cu meduzele, cu invadat apele şi au dezechilibrat ecosistemul, hrana lor fiind constituită din icre de peşte.

Până şi scoicile pe care le găsim pe plajele litoralului românesc sunt „importate“ din alte mări. „Scoicile albe au ajuns în apele Mării Negre în urmă cu 40-50 de ani“, spune Răzvan Popescu – Mirceni.

Are rechini!

Răpitorul ce se găseşte în apele Mării Negre este cunoscut sub denumirea populară de „câine de mare“ şi măsoară aproximativ un metru. „Este foarte rar şi foarte sperios. Din aceeaşi familie ar mai fi pisica de mare şi vulpea de mare, întâlnite mai frecvent“, a adăugat Răzvan Popescu-Mirceni.

Fertilă pentru alge

De ce pe litoralul românesc sunt mai multe alge decât la ţărmul vecinilor bulgari? În zona ţării noastre, algele anuale se dezvoltă foarte bine, fiindcă găsesc hrana de care au nevoie. Litoralul nostru este mult mai apropiat de locul de vărsare a Dunării în mare, iar fluviul aduce nutrienţii cu care algele se hrănesc.

„În plus, Capul Kaliakra, din Bulgaria, funcţionează ca o barieră în calea apelor Dunării, iar maricultura din zonă favorizează dezvoltarea algelor perene“, spune biologul. În plus, scoicile filtrează apa, care în Bulgaria este mult mai curată.

Ascunde specii pe cale de dispariţie

Cercetătorii din toate zonele costiere – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia şi Ucraina – au ajuns la concluzia că 160 de specii de plante şi animale marine şi costiere sunt din ce în ce mai rare sau ameninţate cu dispariţia. În Cartea Roşie a Mării Negre găsim specii precum nisetrul, păstruga, zarganul, steaua de mare, foca de Kaliakra, crabul de piatră, marsuinul, tonul, rândunica de mare.

Există ameninţarea unui tsunami!

Există pericolul formării de valuri uriaşe şi în Marea Neagră. Un astfel de fenomen s-a produs în 1901, în zona Mangalia. „Cutremurul a fost în martie 1901 în zona Şabla, a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter şi a produs valuri tsunami în zona Mangalia. Un astfel de cutremur mai poate avea loc peste 400-500 de ani“, a declarat prof. Gheorghe Mărmureanu, director onorific al Institutului Naţional de Fizică a Pământului.

 

Triungiul mortii din Marea Neagra

 

Diverse articole şi lucrări apărute în ultima vreme susţin că în Marea Neagră s-ar afla un fel de Triunghi al Bermudelor, cu suprafaţa de 8-10 km, care s-ar deplasa constant, provocând dispariţii inexplicabile, de nave, avioane şi oameni. Relatări despre asemenea întâmplări apar în povestiri ruseşti din secolele XIII şi XIV, dar şi în mărturii mai recente ale unor martori ori supravieţuitori norocoşi. Fenomenele au fost puse pe seama anomaliilor magnetice care se fac simţite în Marea Neagră.

Potrivit canalului de televiziune american ABC, atât în Triunghiul Bermudelor (între Bermude, Puerto Rico şi Miami), cât şi în “Triunghiul Morţii” din Marea Neagră s-a observat…un foc ciudat (o gheaţă care arde). Specialiştii spun că focul de pe apă -ce izbucneşte din senin pe kilometri întregi- apare în momentul în care acumulări de gaze ies la suprafaţă şi sunt mai intense atunci când sunt furtuni.

Declanşatorul ar fi metan hidratul, descoperit în 1970 pe fundul Mării Negre, dar şi al oceanului. Şirul dispariţiilor din Marea Neagră a mai inclus, în 1990, un avion particular grecesc, dar şi personalul de pe o platformă petroliferă rusească, un an mai târziu.

Platforma a fost găsită şi recuperată la 50 km distanţă de locul iniţial de amplasare, plutind în derivă, fără nicio urmă de viaţă la bord şi fără niciun indiciu legat de soarta celor 80 de oameni care o populaseră.

Al şaselea fluviu din lume

Pe fundul Mării Negre curge singurul fluviu submarin activ din lume. El porneşte din Marea Mediterană şi îşi poartă apele extrem de sărate spre Marea Neagră, prin strâmtoarea Bosfor. Fluviul submarin şi-a săpat o albie adâncă de 35 de metri şi lată de aproximativ un kilometru. Drumul lui nu este foarte lung, are doar 60 km lungime, dar curge cu un debit de 22.000 de metri cubi de apă pe secundă. Este al şaselea fluviu din lume ca volum, iar apele lui învolburate au săpat trepte adânci pe fundul mării.

 

Bomba de hidrogen din adâncuri

 

Gheorghe Mărmureanu, directorul onorific al Institutului de Fizică a Pământului, spune că riscul ca aceste depozite de hidrogen sulfurat ce se află în adâncuri să producă vreodată catastrofe naturale este extrem de mic.

„Doar în cazul în care ar urma ceva neprevăzut, un dezastru la care nimeni nu se gândeşte. În rest, nu trebuie să ne facem probleme“, spune profesorul Mărmureanu.

În adâncul mării, există zăcăminte de gaz metan şi de hidrogen sulfurat, care ar putea ajunge în atmosferă la un cutremur puternic produs în adâncuri. Hidrogenul sulfurat are o putere calorică mai mare decât gazul metan şi se aprinde uşor în contact cu oxigenul.

Conform estimărilor făcute de cercetătorii ucrainieni şi germani, rezervele de gaz metan din Marea Neagră sunt de o sută de ori mai mari decât producţia anuală de gaz metan a Ucrainei.

Ţara vecină caută soluţii să extragă gazele otrăvitoare din adâncuri, dar procesul este dificil şi presupune tehnologii avansate şi costisitoare.

Hidrogenul sulfurat (H2S), un gaz solubil în apă care se aprinde în contact cu oxigenul din atmosferă, la cel mai mic declanşator, are o valoare energetică mai mare decât cea a gazului metan.

În caz de cutremur major, sau în cazul unei intervenţii umane, acest rezervor de miliarde de metri cubi, ar putea ieşi la suprafaţă şi s-ar putea aprinde la prima scânteie.

Explozia enormei pungi de hidrogen sulfurat din adancurile Marii Negre ar fi echivalentă cu cea a unei bombe atomice.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Pe vremea războiului rece, URSS avea în vedere producerea unei explozii catastrofale, prin aprinderea hidrogenului sulfurat din Marea Neagră, în cazul unei agresiuni NATO dinspre sud, respectiv Turcia.

Ar fi fost soluţia finală pentru sovietici, în caz că alte tipuri de arme ar fi dat greş”, spunea Emil Străinu, într-un articol publicat de ZIUA, în 2006.

„Explozia acestei pungi de hidrogen sulfurat este echivalentă celei unei bombe atomice”, a mai precizat acesta, la vremea respectivă.

Într-o carte tehnică aparută în România în 1967, după o traducere din limba rusă, apare, la pagina 506, o informaţie legată de Marea Neagră. Aceasta a fost preluată de I. Golea, în articolul mai sus menţionat, publicat de ZIUA: „la adâncimi mai mari de 150 de metri concentraţia de hidrogen sulfurat (H2S) este foarte mare, respectiv de peste 42 centimetri cubi la litru.

Ştiindu-se că acest gaz poate fi folosit drept combustibil, ca şi gazul metan, în anii ’70 statul român a verificat informaţia, în intenţia de a folosi zăcământul în scopuri industriale.

Ceauşescu a comandat unei firme japoneze o serie de teste. Rezultatele au arătat că Marea Neagră are un strat de apă sărată adânc de 200 de metri, în care se poate dezvolta viaţă subacvatică.

Sub acest strat se află un altul, îmbibat cu hidrogen sulfurat impropriu vieţii. Japonezii au afirmat la vremea respectivă că echilibrul dintre apele de suprafaţă şi cele de adâncime este unul fragil şi că la un cutremur major pot apărea curenţi ascendenţi care să aducă gazul inflamabil la suprafaţă.Lucru extrem de periculos pentru ţările din vecinătatea mării.”

 

 

 

Surse: http://www.antena3.ro/; http://www.libertateapentrufemei.ro ;http://www.romaniatv.net;  http://www.worldwideromania.com; biblioteca-secreta.blogspot.ro;

Foto:CEL MAI MARE PESCAR DIN LUME

Foto:Descopera.ro

Un pescar din California  a doborat  recordul mondial de pescuit, devenind prima persoana din lume  care a prins 1.000 de specii diferite de pesti.

Steve Wozniak ,managerul unei companii de software in varsta de 47 de ani din San Ramon , California, a petrecut  ultimii 10 ani  in  lupta pentru doborarea  acestui  record, care l-a purtat  in nu mai putin de 63 de tari.

Eroul povestirii noastre  a cheltuit 100.000 de dolari numai pe uneltele  pe pescuit si a cutreierat pamantul  mai mult de  1.500.000 de km  pentru a ajunge din Antarctica in China si din Scotia in Delta Dulnarii.

In tot acest timp, americanul a doborat alte 12 recorduri ale Asociatiei International Game Fishing, petrecand  nu mai putin de  20.000 de ore  pe malurile apelor , cheiuri , plaje şi in bărci,  aşteptand ca peştele „sa muste” .El a prins de toate, de la  plevuşcă mica  pana la  la un rechin peste 400 de kg. .

Aventura sa s-a terminat  in Norvegia, unde  a pescuit pestele cu numarul 1.000-un cod negru de 1 kg  . Deocamdata, Steve s-a oprit din pescuit  si intentioneaza sa scrie o carte despre toate aventurile prin care a trecut in toti acesti ani . Steve a pescuit prima oara cand avea 5 ani, iar la 30 de ani deja pescuise 150 de specii diferite de peste.

Steve este manager la o companie de software , călătoreşte frecvent în întreaga lume  şi a rupt ori de câte ori a putut din timpul destinat  afacerilor sale  pentru a merge a la pescuit.

În 2006, el si-a luat un an liber de la  lucru pentru ca să se concentreze asupra pescuitului şi a pescuit  180 de specii numai în anul acela .

În ultimii trei ani numărul speciilor pescuite a crescut treptat cu o medie de peste 100 de un an , culminând cu acea captură importantă a codului negru din Norvegia .

Printre capturile sale cele mai periculoase se numara  o Synanceia, care este cea mai veninoasa specie din lume , pe care a prins-o in   Australia.

El are , de asemenea in palmares 33 de specii de rechini diferite si  patru specii diferite de piranha .Cele mai grele partide de pescuit au fost acelea in care a prins un rechin Mako (specia de rechin care ataca cel mai des omul), lung de 3 metri si o Synanceia – cea mai veninoasa specie de peste din lume. In total, printre altele, Steve a prins 33 de specii diferite de rechin, 4 de piranha si un leu de mare, insa nu a pescuit niciodata specii ocrotite de legile locale sau internationale.

A fost  rănit de patru ori s rupandu-si printre altele degetul mijlociu cand a capturat  un păstrăv inofensiv în Germania.

Cea mai mica prada a sa afost o plevuşcă care măsura un pic peste un inch cand  l-a  scos din râul Tamisa la Marlow, Bucks .

Steve, a cărei partenera Marta merge de multe ori de pescuit cu el , a declarat: „Am fost foarte norocos ca munca mea mi-a permis să călătoreasc peste tot în lume , aşa că am putut să merg la pescuit foarte des in cursul saptamanii  sau de weekend .

Steve a declarat că speră să ajungă la o zi 2000 diferite specii de peşti şi se va deplasa in noi ţări pentru a -si atinge obiectivul .

” Poate am prins mai multe specii decat oricine altcineva , dar oricat de multe  am prins , nu uit ca  exista mai mult de 31400 specii . „

Sursa