Cazul preotului și istoricului român transilvănean Ioan Lupaș, unul dintre făuritorii Marii Uniri, martirizat şi de unguri şi de comuniști

În noaptea de 5/6 mai 1950, regimul comunist de ocupație arestează o serie de foști demnitari ai statului român din perioada interbelică, pe care îi întemnițează la Penitenciarul Sighet. Printre ei s-au aflat promotori ai Unirii Basarabiei cu Țara (Pantelimon Halippa, martirii Ion Pelivan, Iuliu Maniu și Daniel Ciugureanu), istoricii Victor Papacostea, Ion Nistor, Constantin Giurescu și martirii Gheorghe Brătianu (ucis în închisoarea Sighet de ziua sa onomastică) și Mihail Manoilescu (care a murit tot la închisoarea Sighet, din cauza relelor tratamente), dar și academicienii Ioan Lupaș, Silviu Dragomir (istoric și teolog) și Alexandru Lapedatu (fost președinte al Academiei Române, omorât în închisoarea Sighet), luptători transilvăneni pentru Marea Unire și promotori ai reputatei școli istorice clujene, cu preocupări fundamentale de cercetare a istoriei Transilvaniei.

Pe situl http://www.marturisitorii.ro/citim despre marele patriot român care a fost părintele Ioan Lupaș, protopop ortodox la Săliștea Sibiului (unde s-a și născut în data de 9 august 1880), istoric, profesor universitar, membru al Academiei Române:

”În ultimul an de gimnaziu de la Sibiu el a intrat în contradicție cu profesorul de istorie Tompa Arpad, din cauza atitudinii disprețuitoare față de români a profesorului respectiv.

S-a transferat, alături de Octavian Goga, la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În timpul studenției a activat pentru apărarea drepturilor românilor în cadrul Societății Academice „Petru Maior”, al cărei vicepreședinte a devenit în anul 1902. A fost arestat prima data în anul 1907, în urma unui articol în care deplângea soarta țăranilor români răsculați, fiind întemnițat la Szeged, timp de 3 luni. Limba română, ortodoxia (legea românească) și pământul sunt Treimea vieții pământești a românilor, scria Ioan Lupaș.

În timpul primului război mondial, în august 1916, unionistul Ioan Lupaș este din nou arestat și deportat forțat la Budapesta, de unde avea să se elibereze în mai 1917. Revenit pe plaiurile natale, avea să fie unul din fruntașii sibieni participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, unde va vota unirea cu Țara.

După Marea Unire, devine profesor al Universității din Cluj și fondator al Institutului de Istorie Națională, al cărei director a fost până la venirea comuniștilor la putere. A scris lucrări memorabile despre istoria românilor transilvăneni, subliniind legăturile permanente ale acestora cu frații lor din celelalte provincii românești.
Ioan Lupaș a fost exclus din Academia Română în anul 1948, iar în 5 mai 1950, la vârsta de 70 de ani, a fost arestat de reprezentanții regimului antiromânesc care conducea țara.

Întemnițat timp de 5 ani la penitenciarul Sighet, unde a împărțit celula cu alți mari luptători pentru cauza românească: Silviu Dragomir (secretar al Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918), Ion Nistor (istoricul care a redactat Actul Unirii Bucovinei cu România) și Ștefan Meteș (preot ortodox și istoric).

A fost eliberat din închisoare în 5 mai 1955.

Într-un studiu al cercetătorului Mircea Gheorghe Abrudan este descrisă parte din pătimirea Părintelui Profesor Ioan Lupaș din temuta temniță bolșevică de la Sighet: „Ioan Lupaș a făcut greva foamei în semn de protest față de tratamentul la care a fost supus, fiind prompt sancționat și bătut de gardieni, chiar dacă era septuagenar.
Nu și-a pierdut însă niciodată nădejdea în Dumnezeu, săvârșind zilnic o „scurtă slujbă bisericească – o utrenie – pentru a întreține moralul celor ce împărțeau aceeași soartă cu el” și rostind în fiecare dimineață următoarea rugăciune:

„Dăruiește-mi, Doamne, o lumină-n sfeșnic/ Să-ți pot închina un suflet cucernic/ Cel ce-ai pus în mine sfânt fiorul vieții,/ Îndrumă-mi, Părinte, pașii dimineții./ Varsă roua milei, Stăpâne Ceresc,/ Scapă de primejdii neamul românesc./ Dă-ne nouă pâine, pace, bunăstare/ Păcatele noastre scaldă-le-n iertare./ Fă-ne parte, Doamne, de-un cuget senin/ Precum și-l dorește oricare creștin/ Până la sfârșitul veacului. Amin”. A rezistat în acest fel 5 ani de zile”. 
Ioan Lupaș a murit la 3 iulie 1967, fiind înmormântat la Mănăstirea Cernica. Marea Unire a Transivaniei cu Țara Românească și Moldova, pe baza unor „legături indestructibile ale sângelui, ale tradiției, ale limbii și credinței”, a fost „sentința definitivă într-un proces istoric de veacuri”, spunea Profesorul. Amin! 

Citiți și: Mărturisitorii.roCentrul de Cercetare Ioan Lupaș din Cluj-Napoca

Publicitate

Aurel Vlad, arhitectul financiar al Marii Uniri, omul care și-a ipotecat toată averea pentru plata soldelor militarilor din Gărzile Naționale Române

Foto: Aurel Vlad (1875-1953)

Cine a fost Aurel Vlad ?

Într-una din cele numai 5 fotografii de la Adunarea Națională de la Alba-Iulia apare Aurel Vlad, unul dintre cei 1.228 de delegați care au votat Unirea.

Aurel Vlad a fost arhitectul financiar al zilei de 1 Decembrie 1918. Între altele, și-a ipotecat toată averea pentru a plăti soldele militarilor din Gărzile Naționale române , scrie  https://www.digi24.ro , preluat de https://clalindar.wordpress.com/2018/08/07/cine-a-fost-arhitectul-financiar-al-marii-uniri-si-a-ipotecat-toata-averea-pentru-soldele-militarilor.

Fotografia făcută de Samuil Mârza îl înfățișează pe Aurel Vlad vorbind românilor veniți la Alba-Iulia. Era un om cu o reputație impecabilă, directorul generos al Băncii „Ardeleana”, și un orator excepțional.

Ca și alte mii de oficiali ai României unite, Aurel Vlad a fost închis de comuniștii aduși la putere de sovietici și a murit în temniță în 1953.

Locuința sa din Orăștie are nevoie de restaurare, iar costurile depășesc cu mult posibilitățile moștenitorilor.

Mihai Căstăian, istoric: „Trebuie găsit un scop. Adică să devină o casă memorială în condițiile în care proprietatea este privată. Fie la înțelegere cu aparținătorii, accesarea unui proiect, fie o fundație și intrăm în domeniul organizațiilor non-guvernamentale, fie o inițiativă a comunității, e vorba de municipalitate.”

Pasionat de matematici și latină, Aurel Vlad a avut o copilărie grevată de dificultăți. Mama, Aurelia, fiica marelui pașoptist Gheorghe Barițiu, a rămas în 1878 văduvă cu 4 copii. Cu sprijinul tatălui ei și al cumnatului, a reușit să le ofere o educație temeinică.

Totuși, Aurel nu și-a urmat inițial vocația sa pentru cifre. Politicile discriminatorii din Imperiul Austro-Ungar nu încurajau astfel de cariere. Elita națională a excelat în profesii liberale. Așa că Aurel Vlad și-a făcut studiile în Drept la Budapesta, șocând cu inteligența sa ieșită din comun cei mai exigenți profesori.

Întors în Transilvania și-a deschis un cabinet de avocatură la Deva și a finanțat pentru români burse, ziare, cercuri literare și muzicale. De asemenea, a finanțeat și inovații.

În toamna lui 1901, câștigă concursul pentru conducerea Băncii Ardeleana de unde dr. Ioan Mihu, un alt mare politician filantrop, decisese să se retragă.

Mihai Căstăian, istoric: „În 1903 rămâne vacant postul de deputat în plasa Dobra, se organizează alegeri și Aurel Vlad de pe poziția sa de director al Ardelenei reușește să câștige în dauna candidatului guvernamental (maghiar, n.r.). Și este primul, primul politician român intrat în Parlamentul de la Budapesta cu program național”

În perioada primului-război mondial, liderii comunităților românești sunt supuși unor serii întregi de constrângeri. Preoți, învățători, jurnaliști români au fost trimiși în lagărul de la Șopron, la granița austriacă. Multor notabili li s-au cerut declarații de fidelitate față de statul austro-ungar. Unii se adăpostesc în România, mulți își reduc activitatea publică.

Mihai Căstăian, istoric: „Se retrage la proprietatea sa de la Bobâlna, Ana Iancu născută Adamovici, provine din zona auriferă a Munților Apuseni, aveau o mare avere constând în aur. Au cumpărat această proprietate de la Bobâlna, locul de liniște și de gândire al lui Aurel Vlad.”

În toamna lui 1918, politica se precipită. La 12 octombrie, la Arad, Aurel Vlad se află printre politicienii cu care s-a sfătuit medicul și deputatul Alexandru Vaida-Voevod asupra textului pe care îl va citi la 18 octombrie 1918 în Parlamentul de la Budapesta. Documentul se numește „Declarația de Independență a Transilvaniei” și însemna practic desprinderea de Ungaria.

Mircea Vaida Voevod, nepotul lui Alexandru Vaida Voevod: „Era să fie linșat în Parlamentul de la Budapesta. A citit Declarația de Autodeterminare. Până s-au deșteptat, s-au ridicat în picioare, au început să arunce cu obiecte în el, era pregătită ușa din spate, ieșirea și la o ușă din spate a Parlamentului de la Budapesta îl aștepta o mașină. În aceeași noapte a plecat spre țară.”

Urmează organizarea gărzilor naționale românești subordonate Consiliului Național Român de la Arad. Și Alexandru Vaida-Voevod, și Aurel Vlad, cei mai bogați dintre politicienii ardeleni, iau împrumuturi substanțiale pentru care garantează cu propriile averi. Solda unui militar era de 5 coroane, iar a unui ofițer de 20.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: Fie numai pentru acest fapt că a fost ipotecată pentru finanțarea gărzilor naționale – casa lui Aurel Vlad merită să fie loc de pelerinaj.

La 2 Decembrie 1918, ia ființă Consiliul Dirigent al Transilvaniei, guvernul provizoriu până la alipirea definitivă la România. În acest organism, Aurel Vlad deține resortul finanțelor. După Tratatul de la Trianon/ Paris din 4 iunie 1920, Aurel Vlad a fost ministru al Cultelor și parlamentar național-țărănist.

Era preocupat de legislația financiară și ca banii publici să fie cheltuiți corect:

Mihai Căstăian, istoric: „Avea în momentele acela o fixație pentru cheltuielile Statului Major ale Armatei Române și atât de mult gesticula încât ușierii de la Parlament îi căutau manșetele, știți, cămășile se schimbau la o săptămână, manșetele și gulerele se schimbau în fiecare zi. Și atât de pornit era încât Iorga o amintește în memoriile sale.”

Ocupația sovietică a spulberat toate dilemele, succesele și controversele unei societăți care continua în viteză occidentalizarea începută de revoluționarii din 1848 deveniți miniștrii ai lui Carol I. După valurile de arestări și procese-mascaradă din 1946-1947 și 1948, urmează arestarea demnitarilor din epoca Unirii, ajunși la vârste venerabile.

Elena Vijulie, jurnalist Digi24: Aurel Vlad a fost arestat în noaptea de 6-7 mai 1950 în baza unui decret privind Unitățile de Muncă, nu a unui proces. Era o vastă acțiune a Securității în care au fost ridicați de asemenea Gheorghe Brăianu, Gheorghe Tătărescu, Pan Halipa, Constantin Argetoianu. Majoritatea aveau peste 70 de ani, nu erau o amenințare directă pentru regim, dar reprezentau resurse simbolice de care românii s-ar fi putut agăța în fața tăvălugului comunist.

În august 1953, pedeapsa administrativă de la Sighet a lui Aurel Vlad este prelungită cu 60 de luni. Dar el murise deja cu o lună în urmă, trist și îngrijorat, cu gândul la fiul său, Mircea, arestat în 1947 în urma unei înscenări și la soția sa despre care nu mai știa nimic.

Ana Vlad, femeia care înfruntase odinioară autoritățile maghiare cu serbările ei în limba română, fusese consemnată în domiciliu forțat la Blaj, unde a trăit în mizerie, adăpostindu-se ca o cerșetoare, alături de alți proscriși în gara orașului.

A murit în 1955 după ce obținuse în sfârșit permisiunea de a se întoarce la Orăștie.

Experți în studiului comunismului spun că angajații Securității și-au selectat victimele copiind numele din edițiile Monitorului Oficial din anii 1930-’40.

A fost o acțiune deliberată de exterminare a adevăraților conducători ai României…