Originile întunecate ale comunismului și consecințele sale

Gracchus Babeuf, este considerat primul revoluţionar comunist, şi a avut o mare influenţă asupra lui Marx, cl care a pus bazele comunismului.

La rândul său, revoluționarul Maximilien Robespierre, care a organizat şi condus Franța în timpul perioadei de Teroare din timpul Revoluţiei Franceze, l-a influenţat mult pe liderul revoluției bolșevice, Vladimir Lenin.

Totuşi, se pune întrebarea care au fost ideile care l-au determinat pe Robespierre să inițieze perioada de Teroare?

Pictură din secolul 18 ilustrând ororile Revoluţiei Franceze – şi ale Regimului de Teroare – înfăţişate într-o scenă de iad (Nicolas-Antoine Taunay, „Le Triomphe de la Guillotine”).

Care era mediul care a inspirat ura ateistă ce a determinat distrugerea creştinismului francez, din timpul Revoluţiei și ce anume a inspirat şi perpetuat rebeliunile comuniste care au continuat să zguduie secolele 19 şi 20?

Pentru a înţelege toate aceste lucruri trebuie examinat mediul cultural şi filozofic al Europei din timpul Revoluţiei Franceze, scrie Joshua Philipp, jurnalist de investigație pentru https://www.theepochtimes.com.

Religia şi politica

Comunismul s-a născut la mijlocul anilor 1700, într-o epocă în care totul era reconsiderat și când s-au produs mişcări politice şi religioase de mare amploare.

Apariţia şi răspândirea protestantismului a condus la prima Mare Trezire Spirituală din anii 1730 şi 1740 – Reforma, câştigând sprijinul multor catolici nemulţumiţi de Biserică.

Eliberarea de sub autoritatea Bisericii Catolice a devenit posibilă. A urmat Revoluţia Americană dintre anii 1775 şi 1783 – care a arătat că există o alternativă la monarhie.

Oamenii au ajuns să creadă că pot trăi vieţi independente de autoritatea existentă, care, brusc, nu a mai fost singura posibilă. Au început să caute noi idei şi alternative la sistemele politice şi religioase existente.

Dar drumul pe care a apucat-o politică Europei a fost inevitabil diferit de cel al Statelor Unite. Noul sistem american a încercat să creeze libertăţi personale limitând guvernul.

A permis indivizilor să acumuleze bogăţie şi să aleagă cum vor să trăiască acordându-le o doză mai mare de libertate personală.

Sistemele emergente în Europa încercau să dezlipească indivizii de tradiţie, să înlocuiască credinţele cu simţul civic, să popularizeze sisteme de credinţă aprobate de stat şi să se joace cu ideea obţinerii egalităţii pe baza unor procese de redistribuire a venitului de către stat.

În scurt timp, toţi cei care au încercat aceste experimente au realizat că ele nu puteau fi duse la capăt decât într-un stat totalitar care să subjuge individul. Astfel că, urmărind cu încăpăţânarea obţinerea acestui ţel, au generat societăţi totalitare.

La doar câţiva ani după revoluţia bolşevică a lui Lenin în Rusia, celebrul eseist G.K. Chesterton nota la 21 martie 1925 că noul sistem comunist “nu se ridică împotriva tiraniei anormale, ci se revoltă împotriva tiraniei normale – împotriva tiraniei normalului”.

“Ei nu se revoltă împotriva Regelui. Se revoltă împotriva cetăţeanului”.

Michael Walsh nota în cartea sa “Palatul de plăceri al diavolului” că aceste probleme persistă în societăţile moderne îşi au rădăcinile în „rejectarea aproape completă a miturilor, legendelor şi religiei ca ’neştiinţifice’ şi a faptului că încercăm să căutăm procese [tehnologie, n.r] care să rezolve problemele lumii”.

Comunismul nu este doar o mişcare politică, ci o ideologie cu reguli proprii de comportament şi un sistem de credinţă. Walsh scrie că “în timpul Războiului Rece, occidentalii au remarcat că Uniunea Sovietică şi doctrina sa marxist-leninistă semănau foarte bine cu o nouă religie”.

El notează că această „nouă religie” a comunismului clonează unele structuri ale religiilor tradiţionale – are propria sa „scriptură” anume scrierile lui Marx şi Engels, care sunt consideraţi profeţi – şi are propriul sau cler – Biroul Politic – şi mase de fani – suporterii comunismului din Occident, căci în ţările unde a fost implementat el a fost dezavuat pentru urmările groaznice pe care le-a generat.

Pentru a înţelege natura ocultă şi violent anti-religioasă a acestui nou cult, este important să înţelegem mediul ideologic în care a fost format.

Societăţi secrete

Deşi istoria Iluminismului a fost din nefericire umbrită de teorii conspiraţioniste, Illuminati au existat cu adevărat, iar rolul lor în influenţarea ideologiei comuniste nu este de neglijat.

Leon Trotski, unul dintre liderii Partidului Comunist Rus, nota importanţa acestui lucru în autobiografia sa, „Viaţa mea” din 1930.

Trotsky scria “În secolul al 18-lea, francmasoneria a început să aibă o politică militantă de iluminare, devenind precursoare a Revoluţiei”.

El spunea că cei aflaţi la stânga iluminaţilor „au devenit carbonari” referindu-se la societatea secretă a carbonarilor din Italia. Aceste societăţi erau proeminente în timpul războaielor napoleonice şi, conform istoricilor, promovau deseori ideologie socialistă.

Iluminismul era una dintre multele filozofii oculte ale timpului, având influenţe de la sisteme antice precum gnosticismul şi hermetismul.

Era bazat pe un concept vag de iluminare personală pe calea raţiunii, punând accent major pe materialism şi natura umană – deseori având puternice elemente anti-religioase şi anti-guvernamentale.

Ordinul Illuminati a fost una dintre cele mai influente instituţii ale filozofiei şi a fost fondat de revoluţionarul ocult Adam Weishaupt în Bavaria în 1776.

Organizaţia era cunoscută pentru desele apeluri la răsturnarea religiei şi sistemului guvernamental – dar şi pentru războiul său ideologic cu rozacrucienii – o altă societatea secretă populară în acei ani.

Ordinul lui Weishaupt nu a rezistat mult, cel puţin la suprafaţă. În 1786, Prinţul Elector al Bavariei, Charles Theodore, a interzis toate societăţile secrete şi a confiscat corespondenţa şi scrierile lui Weishaupt şi ale discipolilor săi.

Guvernul bavarez a publicat scrierile mai târziu, învinuind grupul de organizarea de conspiraţii împotriva monarhiilor europene.

Abatele Augustin Barruel, un preot iezuit francez menţiona în cartea sa “Memorii ilustrând istoria iacobinismului” din 1979, că ideile lui Weishaupt au fost preluate de Clubul Iacobin – care s-a aflat în spatele regimului de Teroare din timpul Revoluţiei Franceze – în care atât Robespierre cât şi Babeuf funcţionau ca membri.

Barruel sublinia că iacobinii propovăduiau ideea ca „toţi oamenii sunt egali şi liberi” dar că în numele acestei egalităţi şi libertăţi aceştia „au pus piciorul pe altar şi tron; au împins toate naţiunile la rebeliune şi au încercat până la urmă sa le împingă la grozăviile anarhiei”.

Weishaupt însuşi cerea abolirea tuturor nivelurilor guvernamentale, a moştenirii, a proprietăţii private, a patriotismului, a familiei şi religiei.

În scrierile sale se pot regăsi multe dintre conceptele de bază ale religiei profetului Karl Marx.

Weishaupt a dezvoltat de asemenea teoria stadiilor de civilizaţie – societatea utopică de tip socialist/comunist fiind considerat de el ultimul stadiu.

Ideea a fost preluată ulterior de Marx în teoria aşa a celor şase stadii ale dezvoltării sociale, comunismul fiind, bineînţeles, considerat ultimul şi cel mai evoluat stadiu.

Liderii comunişti care au urmat au avut toţi credinţa că ideile aflate la baza socialismului utopic erau supreme şi justificau distrugerea tuturor celorlalte religii şi sisteme de gândire şi credinţe tradiţionale.

Istoricul Nesta Webster susţinea în cartea sa din 1924 “Societăţile secrete şi mişcările subversive” că nici Revoluţia Franceză şi nici cea Bolşevică nu au fost născute de mediul timpului respectiv şi nici de ideologia liderilor lor.

Webster scrie “aceste două explozii au fost produse de forţe care au făcut uz de nemulţumirea populară, şi au acumulat presiunea pentru a declanşa distrugerea atât a creştinismului cât şi a întregii societăţi şi ordinii morale”.

Ocultism întunecat

La momentul începerii Revoluţiei Franceze există o largă dezbatere populară referitoare la natura religiei şi politicii în Franţa. La momentul respectiv mai toate ideologiile din Europa şi din afara sa erau observate şi discutate.

Mulţi francezi au început să pună sub semnul întrebării Biserica, iar îndoielile lor erau nutrite de încercarea Bisericii de a elimina lipsa de credinţă – în particular cu ajutorul forţei, de exemplu prin Inchiziţie, care a continuat să maltrateze „ereticii” până în 1834 în Spania – dar şi prin aplicarea iraţională a dogmelor cu forţa – care a produs deseori efecte contrare celor scontate. În principal întunecarea şi lipsa raţiunii care a bântuit Biserica Evului Mediu, greşelile majore comise de conducerea sa, au avut un efect de pendul – accentuat după descoperirea presei lui Gutenberg şi liberalizarea accesului la informaţie, combinată cu deschiderea adusă de perioada Renaşterii. Societatea devenea împinsă în afara ei, iar rezultatul a fost pierderea legăturii cu divinul.

În dezbaterile legate de religie, francezii au început treptat să abandoneze Biserica Catolică şi să treacă la alte variante de creştinism – sau chiar la credinţe oculte.

Ideologiile timpului erau influenţate de hermetism şi de variante oculte de gnosticism. Cultele gnostice încorporaseră părţi din creştinism şi din alte credinţe, cu toate că se opuneau vehement ordinii morale creştine. Credinţele lor fundamentale au jucat un rol fundamental în generarea filozofiilor Revoluţiei Franceze.

Unele dintre aceste sisteme aveau o natură mai directă. Secta gnostică numită cainiţii, venera personajul biblic Cain şi propovăduia o rebeliune directă împotriva ordinii morale şi cerea discipolilor săi să distrugă creaţia lui Dumnezeu şi să comită păcate în mod nemijlocit.

Altele luau o cale mai puţin directă şi îşi mascau natura cu ajutorul aparenţelor raţionale. Una dintre secte – numită carpocraţi – de exemplu, nega natura divină a lui Isus şi credea că legile şi morala nu trebuiesc respectate – pentru că sunt creaţii umane – astfel că erau libertini.

Jacques Matter, un autor din secolul 19, scria despre carpocraţi în cartea sa “Istoria critică a gnosticismului” din 1828, că secta se opunea religiei şi că discipolii săi credeau că abandonarea constrângerilor îi va face egali lui Dumnezeu.

Credinţa acestora în natura umană (rădăcinile acestui concept putând fi remarcate în Renaştere), rejectarea aspiraţiilor morale, au fost adoptate mai târziu de materialism şi de ideologiile care au stat la baza comunismului. „Logica” din spate era că dacă natura umană are precedent asupra lucrurilor, atunci orice instinct natural este corect – inclusiv orice crimă sau act etichetat drept păcat sub regulile morale creştine.

Ateismul militant

Autorul şi dizidentul rus Alexander Soljeniţân afirma în 1983 în cuvântarea sa de la Universitatea Templeton că “în cadrul sistemului filozofic al lui Marx şi Lenin, la baza psihologiei acestora, forţa principală era ură împotriva lui Dumnezeu – o forţă mai fundamentală decât toate pretenţiile lor politice şi economice”.

El adăuga că “ateismul militant nu este accidental sau marginal în cadrul ideologiei comuniste. Nu este un efect secundar, ci un pilon central”.

Toate acestea au rădăcina în ideologia care a stat la baza comunismului – promovarea naturii umane şi reprimarea aspiraţiilor divine, care au avut drept consecinţă distrugerea constrângerilor morale.

Această absolutizare a naturii umane a fost cheia filozofiilor oculte şi instituţiilor Revoluţiei Franceze.

Prima religie de stat a apărut în timpul Revoluţiei Franceze. Se numea Cultul Raţiunii şi manifesta aceeaşi fervoare anti-religioasă pe care o vor exhiba regimurile comuniste ale secolului XX. Diviniza „raţiunea umană” şi repudia credinţa în divin. Sub umbrela sa, Jacques Hébert şi discipolii săi herbertişti au implementat un program brutal de de-creştinizare şi de distrugere a creştinismului francez.

Parte a acestei obsesii anti-creştine a Cultului Raţiunii poate fi atribuit influenţei învăţăturilor lui Voltaire, un filozof extrem de popular la vremea respectivă.

În scrisorile sale, Voltaire se referea frecvent la creştini şi Isus cu apelativul „nenorociţi” şi cerea frecvent „distrugerea nenorociţilor”.

El a cerut unui discipol al său, matematicianul Jean-Baptiste le Rond d’Alembert, să pună în aplicare un program în acest sens, dar să o facă „lovind pe ascuns”.

Într-o scrisoare din 1765 d’Alembert susţinea că “victoria ne surâde pe toate fronturile şi va pot asigura că în scurt timp numai prostimea va mai urma standardul inamicilor noştri, iar noi o condamnăm indiferent dacă este cu noi sau împotriva noastră”.

Într-o scrisoare din 1768 el scria că acea religie „monstruoasă” „va trebui să cadă lovită de o mie de mâini invizibile; da, s-o lăsăm să cadă sub cele o mie de lovituri repetate”.

John Robinson, primul secretar general al societăţii Regale din Edinburg în 1783, scria despre conspiraţia din spatele Revoluţiei Franceze în lucrarea sa din 1797 intitulată “Dovezi ale conspiraţiei,” şi observa efectele influenţei lui Voltaire.

Robinson scria că proiectul drag lui Voltaire şi discipolilor săi era „distrugerea creştinismului şi a tuturor religiilor, care va cataliza o schimbare totală a guvernelor”. El scria că Voltaire luase calea influenţării ideologice şi producea în masă scrieri care „inflamau apetitul senzual al oamenilor dar le şi perverteau judecata”.

Soljeniţân credea că acest concept stă la baza multor rele pe care lumea le-a experimentat sub comunism.

„Căderile conştiinţei umane, privată de latura sa divină, a fost un factor determinant al tuturor crimelor majore ale acestui secol”.

Când oamenii îşi pierd simţul responsabilităţii morale şi când “raţiunea” umană – cu pofte şi dorinţe nestăpânite – devine singura fundaţie a discernământului, ce va mai motiva oamenii să aleagă între bine şi rău? Soljeniţân credea că aceasta era cea mai mare problemă a ideologiei comuniste.

“Atunci când orice este permis de mediul extern, de ce ar mai face o persoană efort să se controleze şi să nu comită fapte reprobabile?” se întreba scriitorul rus.

„De ce s-ar mai controla cineva să nu urască orice – rase, clase sau ideologii? O asemenea ură corodează, de fapt multe inimi astăzi. Profesori ateişti occidentali cresc noua generaţie în spiritul urii faţă de propria lor societate”.

Virtute socială

O sursă similară de ideologie poate fi găsită în scrierile lui Jean-Jacques Rousseau, un filozof cu o imensă influenţă asupra Revoluţiei Franceze şi socialismului modern.

Asemenea sectelor gnostice, Rousseau susţinea că identitatea şi caracterul erau formate postnatal. El propovăduia o viziune socială nouă „virtuoasă” despre care credea că va aduce omenirea mai aproape de natura umană originară şi necontrolată.

Printre lucrările sale se află “Contractul social” publicat în 1762. Lucrarea conţine teoriile lui Rousseau despre cum se fondează o societate politică menită să elibereze oamenii de conceptul său de „sclavie” – şi cum se pot determina toţi indivizii să îşi cedeze drepturile.

Robespierre a fost influenţat masiv de Rousseau, deşi teza folosirii terorii ca formă de guvernământ, pe care primul a pus-o în practică în timpul Revoluţiei Franceze nu se găseşte în gândirea celui de-al doilea.

Printre celelalte sisteme majore de credinţă ale Iluminismului se află deismul, credinţa în Cultul Fiinţei Supreme a lui Robespierre, o filozofie conform căreia Universul era raţional şi putea fi înţeles nemijlocit cu ajutorul raţiunii umane, dar nega intervenţia acestuia în societate. Deşi deismul nu mergea atât de departe ca ateismul, moralitatea sa era centrată mai degrabă pe om decât pe divinitate, tăind astfel legătura dintre cele două părţi.

În spatele tuturor acestor credinţe se afla o schimbare fundamentală a gândirii religioase. „Raţiunea” individuală era pusă deasupra credinţei tradiţionale. Acest lucru a generat un curent de divinizare a omului şi, drept consecinţă, formarea unei toleranţe la toate relele produse de lipsa de constrângere a dorinţelor umane.

Faimosul ocultist francez al secolului al 19-lea – Éliphas Levi – explică natura unora dintre aceste secte în cartea sa din 1860 “Histoire de la Magie”.

El le numea „rebeli ai ordinii ierarhice” şi sublinia că în locul sobrietăţii morale impuse de religiile tradiţionale, sectele propuneau „pasiuni senzuale” şi “lipsa controlului” care le hrănea dorinţele de distrugere a tuturor ierarhiilor sociale, inclusiv a familiei.

Nesta Webster notează că aceste secte aveau două ţeluri: ezoteric şi politic. Foloseau perversiunea pentru a lega oamenii de sistem, apoi acţionau pentru a „îngropa toate ideile recunoscute legate de moralitate şi religie”.

Scrierile lui Karl Marx şi Friedrich Engels urmează şi ele acest tipar. În „Manifestul Comunist” ei avertizau că noul lor sistem abolea toate „religiile şi moralitatea”.

Soljeniţân spunea că, înainte de Revoluţia Bolşevică din Rusia, forţa formatoare şi unificatoare a naţiunii era credinţa crestina, iar cultura religioasă era fundaţia morală care ţinea societatea laolaltă.

El îşi amintea că în perioada copilăriei sale „îi auzea pe cei bătrâni care explicau sursa marilor dezastre care loveau Rusia: oamenii au uitat de Dumnezeu; acesta este motivul pentru care se întâmplau dezastrele”.

După 50 de ani de cercetare şi interviuri şi cărţi despre istoria revoluţiei comuniste, Soljeniţân spunea: „dacă astăzi aş fi rugat să formulez cât mai concis cauza principală a Revoluţiei care a răpit 60 de milioane de suflete de-ale noastre, n-aş putea s-o spun mai concis: oamenii l-au uitat pe Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care s-au întâmplat toate acestea”.

Numărul total al victimelor comunismului este estimat la 100 de milioane, deşi crimele sale nu au fost încă examinate complet, iar ideologia sa încă persistă.

Publicitate

Cele mai periculoase 50 de țări pentru creștini în 2021

În fiecare zi, 13 creștini din întreaga lume sunt uciși din cauza credinței lor. În fiecare zi sunt atacate 12 biserici sau clădiri creștine. Și tot în fiecare zi, 12 creștini sunt arestați sau închiși pe nedrept, iar alți 5 sunt răpiți.

Asta reiese din raportul 2021 World Watch List (WWL), al Open Doors, privind cele mai periculoase 50 de țări pentru creștini, informează ChristianityToday, preluat de https://tribuna.us/cele-mai-periculoase-50-de-tari-pentru-crestini-in-2021/

„Ați putea crede că lista arată nivelul de opresiune. … Dar lista dovedește de fapt nivelul de rezistență“, a declarat David Curry, președinte și CEO al Open Doors SUA, la prezentarea raportului.

„Numărul mare de persoane din poporul lui Dumnezeu care suferă ar trebui să însemne că Biserica este pe moarte – că creștinii păstrează tăcerea, își pierd credința și se îndepărtează unii de alții“, a spus el. „Dar nu asta se întâmplă. În schimb, vedem devenind realitate cuvintele lui Dumnezeu consemnate de profetul Isaia: ‘Voi face un drum în pustie și râuri în deșert’“ (Isaia 43:19).

Națiunile enumerate în listă însumează 309 de milioane de creștini care trăiesc în locuri cu niveluri foarte ridicate sau extreme de persecuție, în creștere față de cele 260 de milioane din lista de anul trecut.

Alte 31 de milioane ar putea fi adăugate din cele 24 de națiuni care se află imediat după primele 50 – cum ar fi Cuba, Sri Lanka și Emiratele Arabe Unite (EAU) – rezultând că 1 din 8 creștini din întreaga lume este persecutat. Aceasta include 1 din 6 credincioși în Africa și 2 din 5 în Asia.

Anul trecut, 45 de națiuni au intrat pe lista Open Doors pentru grad foarte înalt de persecuție, iar anul acesta, pentru prima dată în 29 de ani de observație, toate cele 50 s-au calificat – împreună cu alte 4 națiuni de pe locurile imediat următoare.

Open Doors a identificat trei tendințe principale care au determinat această creștere:

• Epidemia „COVID-19 a acționat ca un catalizator pentru persecuția religioasă prin discriminare privind ajutorul umanitar, convertire forțată și ca justificare pentru intensificarea supravegherii și cenzurii“.
• „Atacurile extremiste s-au răspândit și mai mult în Africa Subsahariană, din Nigeria și Camerun până în Burkina Faso, Mali și nu numai.“
• „Sistemele chineze de cenzură continuă să se propage și să se răspândească în statele monitorizate emergente“

Open Doors a monitorizat persecuția creștinilor la nivel mondial din 1992. Coreea de Nord s-a clasat pe locul 1 timp de 20 de ani, din 2002, când a început lista de clasament.

Versiunea 2021 include perioada de la 1 noiembrie 2019 până la 31 octombrie 2020 și este compilată din rapoartele de bază ale angajaților Open Doors din peste 60 de țări.

Scopul clasamentelor anuale WWL este de a ghida direcția rugăciunilor, aducând aminte credincioșilor persecutați că nu sunt uitați.

Unde sunt persecutați cel mai mult creștinii astăzi?

Lista primelor 10 națiuni care aplică persecuție dură este relativ neschimbată. După Coreea de Nord vine Afganistanul, urmat de Somalia, Libia, Pakistan, Eritreea, Yemen, Iran, Nigeria și India.

Nigeria a intrat în top 10 pentru prima dată, după ce a atins cote maxime de violență. Sudan a părăsit top 10 pentru prima dată în șase ani, după ce a abolit pedeapsa cu moartea pentru apostazie și a garantat – cel puțin pe hârtie – libertatea religiei în noua sa constituție, după trei decenii de lege islamică.

India rămâne în top 10 pentru al treilea an consecutiv, deoarece „continuă să existe o creștere a violenței împotriva minorităților religioase, din cauza extremismului hindus autorizat de guvern“.

China a intrat în top 20 pentru prima dată într-un deceniu, datorită „supravegherii și cenzurii continue și în creștere a creștinilor și a altor minorități religioase“.

Dintre primele 50 de națiuni:

• 12 au niveluri „extreme“ de persecuție și 38 au niveluri „foarte ridicate“. Alte 4 națiuni din afara listei de 50 se califică, de asemenea, drept „foarte mari“: Cuba, Sri Lanka, Emiratele Arabe Unite și Niger.
• 19 sunt în Africa (6 în Africa de Nord), 14 sunt în Asia, 10 sunt în Orientul Mijlociu, 5 sunt în Asia Centrală și 2 sunt în America Latină.
• 34 au islamul ca religie principală, 4 au budismul, 2 au hinduismul, 1 are ateismul, 1 are agnosticismul – și 10 au creștinismul.

Lista din 2021 include patru țări noi: Mexic (nr. 37), Republica Democrată Congo (nr. 40), Mozambic (nr. 45) și Comore (nr. 50).

Patru țări au fost eliminate de pe listă: Sri Lanka (fostul nr. 30), Rusia (fostul nr. 46), Emiratele Arabe Unite (fostul nr. 47) și Niger (fostul nr. 50).

Cu ocazia celei de-a 25-a aniversări a clasamentului, în 2017, Open Doors a publicat o analiză a tendințelor de persecuție din ultimul sfert de secol. Primele 10 națiuni din perioada de 25 de ani au fost: Coreea de Nord, Arabia Saudită, Iran, Somalia, Afganistan, Maldive, Yemen, Sudan, Vietnam și China.

Cinci țări apar în top 10 atât pe lista de 25 de ani, cât și pe cea pentru 2021 – un indicator îngrijorător al stabilității persecuției în zonă, a menționat Open Doors.

Cum sunt persecutați creștinii în aceste țări?

Open Doors încadrează persecuția în șase categorii – incluzând atât presiunea socială, cât și cea guvernamentală asupra persoanelor, familiilor și congregațiilor – și se concentrează într-un mod special asupra femeilor.

Dacă se folosește doar violența ca unic criteriu, lista primilor 10 se schimbă dramatic – rămân doar Pakistanul, Nigeria și India. De fapt, 20 de națiuni sunt acum mai mortale pentru creștini decât Coreea de Nord.

Martirajul înregistrat la nivel mondial s-a ridicat la 4.761 de cazuri în raportul din 2021, în creștere cu 60% față de cele 2.983 înregistrate în anul anterior și depășind cele 4.305 de decese consemnate în raportul din 2019.

Nouă din 10 creștini uciși pentru credința lor se aflau în Africa, restul în Asia. Nigeria a fost în fruntea clasamentului cu 3.530 de martiri confirmați de Open Doors pentru lista sa din 2021.

Numărul răpirilor a atins 1.710, în creștere cu 63% față de cele 1.052 înregistrate în anul anterior, prima dată când categoria a fost monitorizată de Open Doors. Nigeria este în fruntea listei, cu 990.

Pakistanul a condus topul în numărul de căsătorii forțate, o nouă categorie monitorizată anul trecut, cu aproximativ 1.000 de creștini căsătoriți cu necreștini împotriva voinței lor. 72 la sută din căsătoriile forțate au avut loc în Asia, iar restul de 28 la sută în Africa – cu Nigeria pe primul loc.

China a arestat, întemnițat sau reținut fără acuzație 1.147 creștini din motive legate de credință, dintr-un total de 4.277 la nivel mondial. Acest bilanț realizat de Open Doors a crescut de la 3.711 anul trecut și 3.150 în 2019.

Între timp, atacurile și închiderile forțate ale bisericilor au ajuns la 4.488 cazuri în întreaga lume, marea majoritate înregistrându-se în China, urmată de Nigeria. În raportul de anul trecut, numărul crescuse vertiginos de la 1.847 la 9.488, China fiind responsabilă pentru 5.576 din ele.

Open Doors a avertizat că, în mai multe țări, este foarte greu de documentat cu precizie. În aceste cazuri, sunt prezentate numere rotunde, înclinând întotdeauna spre estimări conservatoare.

Cercetările sale sunt certificate și auditate de Institutul Internațional pentru Libertatea Religioasă, o rețea susținută de Alianța Evanghelică Mondială cu sediul în Germania.

De ce sunt persecutați creștinii în aceste țări?

Motivația principală variază în funcție de țară și o mai bună înțelegere a diferențelor poate ajuta creștinii din alte națiuni să se roage și să pledeze mai eficient pentru frații și surorile lor în Hristos aflați în situații grele.

Open Doors clasifică motivele principale ale persecuției creștinilor în opt grupuri:

Opresiunea islamică (29 de țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în mai mult de jumătate din țările de pe listă, inclusiv în 5 din cele 12 în care creștinii se confruntă cu niveluri „extreme“: Libia (nr. 4), Pakistan (nr. 5), Yemen (nr. 7), Iran (nr. 8) și Siria (nr. 12). Majoritatea celor 29 sunt națiuni oficial musulmane sau au majorități musulmane; cu toate acestea, 7 au de fapt majorități creștine: Nigeria (nr. 9), Republica Centrafricană (nr. 35), Etiopia (nr. 36), Republica Democrată Congo (nr. 40), Camerun (nr. 42), Mozambic ( Nr. 45) și Kenya (nr. 49).

Asuprirea provocată de clanuri (6 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în Afganistan (nr. 2), Somalia (nr. 3), Laos (nr. 22), Qatar (nr. 29), Nepal (nr. 34 ) și Oman (nr. 44).

Paranoia dictatorială (5 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în cinci țări, în special în Asia Centrală cu majorități musulmane: Uzbekistan (nr. 21), Turkmenistan (nr. 23), Tadjikistan (nr. 33), Brunei (nr. 39) și Kazahstan (nr. 41).

Naționalismul religios (3 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în trei națiuni asiatice. Creștinii sunt vizați în primul rând de naționaliștii hinduși din India (nr. 10) și de naționaliștii budiști din Myanmar (nr. 18) și Bhutan (nr. 43).

Asuprirea comunistă și post-comunistă (3 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în trei țări, toate din Asia: Coreea de Nord (nr. 1), China (nr. 17) și Vietnam (nr. 19) ).

Protecționism confesional creștin (2 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în Eritreea (nr. 6) și Etiopia (nr. 36).

Crima organizată și corupția (2 țări): Acesta este principalul motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii în Columbia (nr. 30) și Mexic (nr. 37).

Intoleranță laică (0 țări): Open Doors monitorizează acest motiv de persecuție cu care se confruntă creștinii, dar nu reprezintă motivația principală în niciuna dintre cele 50 de țări studiate.

Care sunt principalele tendințe în persecuția creștinilor?

Open Doors a identificat patru tendințe noi sau continuatoare în ceea ce privește de ce și cum au fost persecutați anul trecut creștinii pentru credința lor.

În primul rând, pandemia a oferit o nouă cale de persecuție, așa cum a documentat Open Doors discriminarea împotriva creștinilor legat de ajutorul COVID-19 în Etiopia, Malaezia, Nigeria, Vietnam și Orientul Mijlociu.

În India, unde peste 100.000 de creștini au primit ajutor de la parteneri Open Doors, 80% au raportat că au fost „alungați anterior din punctele de distribuție a alimentelor. Unii au parcurs kilometri și și-au ascuns identitatea creștină pentru a obține alimente în altă parte“, au menționat cercetătorii. Open Doors a colectat, de asemenea, rapoarte privind „refuzul acordării ajutorului creștinilor din zonele rurale“ din Myanmar, Nepal, Vietnam, Bangladesh, Pakistan, Asia Centrală, Malaezia, Africa de Nord, Yemen și Sudan. „Uneori, acest refuz se datora oficialilor guvernamentali, dar mai des, venea din partea șefilor satelor, comitetelor sau altor lideri locali.“

„Pandemia globală a făcut persecuția mai evidentă ca niciodată – pur și simplu pentru că atât de mulți oameni aveau nevoie de ajutor. Discriminarea clară și opresiunea suferită de creștini în 2020 nu trebuie uitate, chiar și după ce criza COVID-19 dispare din memoria noastră colectivă“. – Open Doors.

Lockdown-urile au intensificat, de asemenea, vulnerabilitatea multor credincioși. „Creștinii care abandonează o credință majoritară pentru a-L urma pe Hristos știu că riscă să piardă orice sprijin din partea soților, familiilor, triburilor și comunităților, precum și al autorităților locale și naționale“, au remarcat cercetătorii.

Lideri de biserici, începând din Egipt și până în America Latină au declarat pentru Open Doors că interdicțiile asupra serviciilor bisericești au făcut ca donațiile să scadă cu aproximativ 40%, reducându-le veniturile și capacitatea congregațiilor de a oferi asistență comunității.

„Ne-am luptat cu un virus pe care nu-l putem vedea cu ochiul liber“, a spus Curry. „Mai puțin cunoscută, dar la fel de virală, este discriminarea, izolarea și violența împotriva creștinilor folosind COVID-19 ca pârghie și justificare“.

„Am primit, de asemenea, rapoarte despre faptul că răpirea, conversia forțată și căsătoria forțată a femeilor și fetelor au crescut în timpul pandemiei din cauza vulnerabilității crescute. În plus, zonele din America Latină vulnerabile la bandele de droguri au devenit și mai periculoase pentru creștini, deoarece pandemia a diminuat prezența autorităților oficiale care să mențină ordinea“.

În al doilea rând, intensificarea supravegherii video și digitale a grupurilor religioase și îmbunătățirea și proliferarea tehnologiei de supraveghere a fost o altă tendință cheie.

„China susține că deciziile sale aveau scopul să limiteze răspândirea COVID-19, dar pentru cei 97 de milioane de creștini de acolo, prețul plătit prin restricții dure – pe măsură ce monitorizarea a pătruns în casele lor, interacțiunile online și off-line au fost urmărite, iar fețele lor au fost scanate și stocate în baza de date a Securității Publice – este ridicat“.

Rapoartele din provinciile Henan și Jiangxi indică existența camerelor cu software de recunoaștere facială în toate locașurile de cult aprobate de stat. Multe dintre aceste camere sunt instalate lângă camerele CCTV standard, dar transmit către Biroul de securitate publică, ceea ce înseamnă că inteligența artificială se poate conecta instantaneu cu alte baze de date guvernamentale. Software-ul de recunoaștere facială este legat de „Sistemul de credit social“ din China, care monitorizează loialitatea cetățenilor cu privire la principiile comunismului.

La fel, în India, cercetătorii Open Doors au remarcat că „minoritățile religioase se tem că aplicațiile contact-tracking vor fi folosite pentru a le supraveghea mișcările“.

În al treilea rând, tendința „cetățeniei dovedite de credință“ a continuat să se răspândească. „În țări precum India și Turcia, identitatea religioasă este din ce în ce mai legată de identitatea națională – adică, pentru a fi un indian ‘real’ sau un turc adevărat, trebuie să fii hindus sau, respectiv, musulman“, au menționat cercetătorii. „Acest lucru este adesea implicit – dacă nu explicit – încurajat de guvernul aflat la guvernare.“

„În mijlocul unui val de naționalism hindus, creștinii indieni sunt presați constant de o propagandă stridentă. Mesajul „ca să fii indian, trebuie să fii hindus“ înseamnă că mulțimile continuă să atace și să hărțuiască creștinii, precum și musulmanii. Ideea că creștinii nu sunt cu adevărat indieni se reflectă într-o discriminare la scară largă și persecuția este adesea condusă cu impunitate. De asemenea, India continuă să blocheze fluxul de fonduri străine către multe spitale, școli și organizații bisericești conduse de creștini, toate sub masca protejării identității naționale indiene“. – Open Doors.

„În Turcia, guvernul turc și-a asumat și el rolul de protector naționalist al Islamului. Hagia Sofia a fost inițial o catedrală și apoi o moschee, până când Turcia modernă a decis că ar trebui să fie un muzeu. Dar, în iulie 2020, președintele turc a convins o instanță să o facă din nou moschee, consolidând naționalismul turc. … Influența turcă și obiectivele naționaliste se extind dincolo de granițele sale, cel mai clar se poate vedea în sprijinul acordat Azerbaidjanului în conflictul său cu Armenia.“

În al patrulea rând, numărul atacurilor extremiste – inițiate mai ales de musulmani – au crescut, în pofida restricțiilor provocate de pandemie. „În mare parte a lumii, violența împotriva creștinilor a scăzut în timpul pandemiei COVID-19, dar creștinii din Africa subsahariană s-au confruntat cu niveluri de violență cu până la 30 la sută mai mari față de anul precedent“.

„Câteva sute de sate majoritar creștine din Nigeria au fost fie ocupate, fie jefuite de militanți musulmani Hausa-Fulani; uneori, câmpurile și culturile au fost distruse, de asemenea. Boko Haram – și grupul Statul Islamic al provinciei Africa de Vest, afiliat ISIS – continuă să fie o problemă pentru Nigeria și nordul Camerunului“.

„În regiunea Sahel, chiar la sud de deșertul Sahara, extremismul islamic este alimentat de nedreptate și sărăcie. Aceste grupuri extremiste exploatează eșecurile guvernului, iar jihadiștii înarmați răspândesc propagandă, promovează recrutarea și efectuează atacuri regulate. Anul acesta, unele grupuri s-au angajat să ridice război împotriva ‘necredincioșilor’ precum creștinii – susținând că ‘Allah ne pedepsește pe toți’ cu pandemia din cauza necredincioșilor“.

„În Burkina Faso, cunoscut până de curând pentru armonia inter-religioasă dintre musulmani și creștini, 1 milion de persoane – 1 din 20 – sunt strămutate (și alte milioane sunt înfometate) ca urmare a secetei și a violenței. Anul trecut, Burkina Faso a intrat în listă [WWL] pentru prima dată. Anul acesta, extremiștii islamici continuă să vizeze biserici (14 uciși într-un atac, 24 în altul).“

Cum se compară WWL cu alte rapoarte privind persecuția religioasă?

Open Doors consideră că este rezonabil să numim creștinismul religia cea mai sever persecutată din lume. În același timp, menționează că nu există nicio documentație comparabilă referitor la populația musulmană din lume.

Alte evaluări ale libertății religioase la nivel mondial confirmă multe dintre concluziile Open Doors. De exemplu, cea mai recentă analiză a Pew Research Center cu privire la ostilitățile guvernamentale și sociale față de religie a constatat că creștinii au fost hărțuiți în 145 de țări în 2018, mai mult decât orice alt grup religios. Musulmanii au fost hărțuiți în 139 de țări, urmate de evrei în 88 de țări.

Atunci când au examinat doar ostilitatea guvernelor, musulmanii au fost hărțuiți în 126 de țări și creștinii în 124 de țări, potrivit Pew. La examinarea ostilității în cadrul societății, creștinii au fost hărțuiți în 104 țări, iar musulmanii în 103 țări.

Toate națiunile lumii sunt monitorizate de cercetătorii Open Doors și de personalul de pe teren, dar se acordă o atenție sporită pentru 100 de națiuni și o atenție deosebită celor 74 care înregistrează niveluri „ridicate“ de persecuție (scoruri de peste 40 pe scara de 100 puncte a Open Doors).

Sam Brownback, ambasadorul special al SUA pentru libertatea religioasă internațională, a felicitat World Watch List.

„Va veni ziua în care oamenii vor putea să-și exercite credința în mod liber, iar guvernele vor proteja acest drept“, a spus el. „Această zi se apropie și Open Doors ajută la acest demers.“

Clasamentul World Watch 2021:

Rang	Țară
1	Coreea de Nord
2	Afganistan
3	Somalia
4	Libia
5	Pakistan
6	Eritreea
7	Yemen
8	Iran
9	Nigeria
10	India
11	Irak
12	Siria
13	Sudan
14	Arabia Saudită
15	Maldive
16	Egipt
17	China
18	Myanmar
19	Vietnam
20	Mauritania
21	Uzbekistan
22	Laos
23	Turkmenistan
24	Algeria
25	Turcia
26	Tunisia
27	Maroc
28	Mali
29	Qatar
30	Columbia
31	Bangladesh
32	Burkina Faso
33	Tadjikistan
34	Nepal
35	Republica Centrafricană
36	Etiopia
37	Mexic
38	Iordania
39	Brunei
40	Congo RD (RDC)
41	Kazahstan
42	Camerun
43	Bhutan
44	Oman
45	Mozambic
46	Malaiezia
47	Indonezia
48	Kuweit
49	Kenya
50	Comore

Tribuna.US

SE ÎNMULȚESC ATACURILE ÎMPOTRIVA CREȘTINISMULUI. TRANSFORMAREA HAGIEI SOFIA ÎN MOSCHEE – UN ACT DE AGRESIUNE LA ADRESA TUTUROR CREȘTINILOR

 

 

 

 

Foto: Otomanul Erdogan la Sfânta Sofia

Însoțită de o monumentală minciună a dictatorului islamist, potrivit căruia Sfânta Sofia ar fi, chipurile, „dintotdeauna a noastră”, în incinta principalei biserici a creștinătății răsăritene a răsunat și s-a consumat vineri, 24 iulie, o rugăciune musulmană.

HAGIA SOPHIA – ÎNCA UN ATAC PSIHOLOGIC ÎMPOTRIVA CREȘTINILOR

Numim lucrul acesta involuție. 

Decretul semnat de Erdogan pe 10 iulie este o dovadă că facem pași decisivi înapoi, scrie www.alianta-familiilor.ro

Dacă la acest gest atât de tragic adăugăm atacurile teroriste împotriva creștinilor (care mai în toată lumea sunt facute de teroriști musulmani), concluzia e și mai tristă: suntem ținta unui genocid calculat, sistematic și bine programat.

Un genocid lent, mai mult sau mai puțin tacit, mai mult sau mai puțin agresiv, mai mult sau mai puțin deschis.

În 2020, China persecuta creștinii mai mult ca oricând din anii 1970 încoace, anarhiștii anului 2020 atacă mai mult ca oricând bisericile și simbolurile creștine amplasate în spațiul public în America, iar teroriștii Boko Haram și alții atacă și ucid mai mulți creștini în 2020 în Nigeria, Niger, Mali, Congo, Mozambique, Tanzania, Uganda etc. ca oricând. Să fie asta doar o coincidență?

Politica lui Erdogan

E posibil ca Erdogan să se fi folosit, ori, îndrăznesc să spun, inspirat în acțiunea lui, de evenimentele acestea atât de tragice pentru creștinism care s-au petrecut în doar ultimele 3 ori 4 luni? Occidentul tace, fiind paralizat de coronavirus, colapsul economic, anarhie, un simțământ al vinovăției în raport cu trecutul.

Nu se aud voci care să condamne Turcia și pe Erdogan. Critică, da, dar cuvinte de dezaprobare categorică, nu. Casa Albă a ales tăcerea. Rusia a fost mai vocală. Presa europeană a fost critică, dar Uniunea Europeană a ales și ea tăcerea.

Urmărim zilnic declarațiile relevante care parvin din Parlamentul European, dar nu se spune nimic la adresa Hagiei Sophia.

Subiectul favorit rămâne Polonia catolică și atacurile susținute împotriva polonezilor și a lui Duda. Parlamentul European e critic la adresa Turciei doar când critică politica lui Erdogan privind „minoritățile sexuale”.

Să nu ne înșelăm: acțiunea lui Erdogan este un act de agresiune psihologică la adresa tuturor creștinilor. A fost un act deloc necesar din partea lui având în vedere că în Istanbul există peste 3.000 de moschei, multe dintre ele foste biserici creștine. Erdogan și-a ales cu grijă ținta, ținând să ofenseze mai mult de o treime din populația planetei.

Gestul lui, însă, este și un atac frontal la adresa creștinilor ortodocși. Este și o crimă împotriva civilizației europene creștine.

Timp de 900 de ani acest simbol al creștinismului a stat la încrucișarea drumurilor istoriei, a civilizațiilor, a diferitelor curente creștine.

Este un simbol cu care s-au identificat miliarde de creștini de-a lungul celor 2000 de ani de creștinism.

Anual, milioane de persoane, în marea lor majoritate creștini, vizitează Hagia Sohpia.

Există, însă, ceva și mai simbolic dincolo de acest act negândit a lui Erdogan de agresiune psihologică? Greu de spus, dar ne dă de gândit.

Anul trecut, creștinismul a pierdut un alt simbol unic: Notre Dame.

A fost un simbol universal pentru întreaga omenire, nu doar creștini. Iar anul acesta suntem confruntați cu o altă pierdere la fel de mare, dureroasa și tragica Hagia Sophia.

Ne întrebam, la ce ne-am putem aștepta anul viitor? La un alt act agresiv împotriva creștinismului cu o valoare simbolică la fel de semnificativă?

 

 

 

 

      Hagia Sophia – extinderea genocidului creștinilor?

 

 

 

In 30 de ani, între 1894 și 1924, Turcia a exterminat aproape 2 milioane de creștini: creștinii pontici, creștinii din insulele ionice, creștinii asirieni și creștinii armeni, cazul celor din urmă fiind foarte bine cunoscut.

Aceste date statistice, istoricul masacrului și motivațiile sultanilor sunt temele majore abordate în The Thirty-Year Genocide: Turkey’s Destruction of Its Christian Minorities, 1894-1924 / Genocidul de 30 de ani: Distrugerea minorităților creștine din Turcia, 1894 – 1924 [Recenzie: https://spectator.us/turkey-nation-annihilated-christians/] Autorii cărții sunt Benny Morris și Dror Ze’evi și a fost publicată anul trecut.

În opinia autorilor, „there would not be a Turkish nation without the destruction of its Christian people” („nu ar exista o națiune turcă fără distrugerea minorităților ei creștine”). În acele timpuri, creștinii erau priviți ca inamici interni, agenți ai marilor puteri (creștine) de atunci.

Să fie ultima manevră a lui Erdogan, în speță transformarea unui simbol sacru al creștinismului în moschee, parte a acestui plan?

După 1924, creștinismul practic a dispărut din Turcia.

Acum doi sau trei ani Turcia a aprobat construirea primei biserici (ortodoxe) în Turcia după 1924, adică în aproape un secol.

Misionarii străini, în special americani, întâmpină dificultăți serioase încercând să ajungă în Turcia, să locuiască acolo ori să misioneze pentru creștinism.

Aproape în permanență pastori americani sunt arestați și întemnițați în Turcia și mai in permanență se duc tratative diplomatice între Turcia și Statele Unite pentru eliberarea lor.

 

 

 

 

 

Mii de turci – inclusiv preşedintele turc s-au adunat vineri la Moscheea Ayasofya – numele turc al fostei Bazilici Sfânta Sofia din Istanbul – la prima rugăciune de vinerea după ce şeful statului turc i-a restabilit statutul de moschee, în urmă cu două săptămâni.

 

 

 

 

 

 

 

Recenta apariție editorială

 

 

Din nefericire, intoleranța față de creștini și politica de exterminare continuă, în Iran, Irak, Siria, Egipt etc.

Iar acum, se pare, și în Turcia, prin transformarea simbolurilor istorice creștine în moschei.

Politica aceasta a început din porunca lui Mohammed cu sute de ani în urmă și continuă.

Tocmai a fost publicată o carte, luna trecuta, care constituie o cronică a eliminării creștinilor din Orientul Mijlociu.

Cronica începe odată cu războiul lui Bush în Irak, acum mai bine de 15 ani, fiind scrisă de un avocat creștin american care s-a mutat în Irak după izbucnirea războiului.

Din Irak, politicile de exterminare a creștinilor s-a extins în tot Orientul Mijlociu, Yemen, iar acum și în Africa. [Recenzie: https://www.thepublicdiscourse.com/2020/07/64947/ ]

 

Înainte de 1453, creștinismul se extinsese într-o zonă vastă a Orientului Mijlociu și a Africii de Nord. Odată cu apariția pe scena istoriei a islamului, creștinismul a fost, încetul cu încetul, redus la un procent infim în Orientul Mijlociu.

Istoria spune că, în 1453, când musulmanii au intrat în Hagia Sophia, au dat peste câteva sute de creștini înfricoșați închiși în biserică.

Inaugurată în 537 de către împăratul bizantin Iustinian cel Mare, bazilica bizantină Hagia Sophia (”înţelepciunea divină”) a fost transformată în moschee de otomani în secolul al XV-lea, după care a fost transformată în muzeu de către fondatorul republicii turce Mustafa Kemal Atatürk în 1934, prin decret.

După jumătate de mileniu, viitorul creștinismului în Turcia, cât și în Orientul Mijlociu în general, rămâne la fel de incert ca atunci.

Intuiția ne spune că Erdogan a dat tonul, iar ceea ce el a început e posibil să se extindă și în alte țări din Orientul Mijlociu unde încă există simboluri creștine de mare preț și însemnătate.

Există vreo șansă reala ca Occidentul să intervină să restaureze status quo-ul? Ne îndoim.

Cunoaștem cu toții precedentul tragic, petrecut în inima Europei acum un sfert de secol, când Europa a forțat Serbia să-și abandoneze unele din cele mai prețioase simboluri creștine în favoarea musulmanilor din Kosovo.

În Grecia au fost trase clopotele în semn de doliu.

”Grecia şi-a arătat încă o dată ostilitatea faţă de islam şi Turcia”, a reacţionat sâmbătă, într-un comunicat, un purtător de cuvânt al Ministerului turc de Externe.

Ministerul turc condamnă atât criticile Guvernului grec şi membrilor Parlamentului, cât şi incendierea unui steag turc în oraşul grec Salonic.