CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ANALISTUL Vladimir Socor : ”Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță, iar expansiunea contează cu orice preț. Semnele expansionismului rusesc post-sovietic au fost vizibile încă de la începutul anilor ’90.”

Vadimir Socor

  Vadimir Socor

Rusia și-a plănuit expansiunea încă din anii ’90

Soluția ca Europa să scape de pericolul rusesc este ca, atunci când Putin nu va mai fi la putere, Rusia să alunece către o perioadă de instabilitate, crede analistul politic specializat în zona Europei de Est, Vladimir Socor.

Într-un interviu acordat publicației Veridica (https://www.veridica.ro/vladimir-socor-rusia-si-a-planuit-expansiunea-din-anii-90), acesta a mai spus și cum semnele expansionismului rusesc post-sovietic au fost vizibile încă de la începutul anilor ’90 și a vorbit despre șansele Ucrainei în actualul război.

„Putin reprezintă dezmințirea vie a iluziilor occidentale referitoare la liberalizarea Rusiei”

 Imediat după căderea URSS-ului, conducerea de la Kremlin nu a avut un plan specific de re -expansiune a Rusiei post-sovietice în teritoriul fostei Uniuni Sovietice, dar a avut idei și impulsuri fără o planificare concretă.

Ideile și impulsurile le-am văzut în intervenția militară a Rusiei în Transnistria în anul 1992, intervenție continuată până astăzi cu ocuparea militară a unei părți din teritoriul Republicii Moldova.

A fost un simptom de intenție, de viitor, într-un loc specific din fostul imperiu sovietic și țarist.

Alt indiciu al pericolelor care vor urma au fost declarațiile oficialilor din jurul lui Boris Elțîn, încă în toamna lui 1991 și primăvara lui 1992, care avertizau că o Ucraină independentă va trebui să renunțe la acele teritorii pe care chipurile Rusia sovietică le-ar fi acordat Ucrainei.

Și am văzut aceleași intenții și impulsuri în cazul Georgiei, unde Rusia a cotropit în anul 1991 Abhazia și Osetia de Sud.

Un plan general nu exista. Dar au existat aceste noțiuni, aceste intervenții la nivel local care anunțau o strategie generală.

Îi revine domnului Putin rolul istoric de a duce la îndeplinire o strategie generală.

 Putin reprezintă Rusia istorică. Reprezintă o Rusie veșnică, o Rusie neschimbată. Putin reprezintă dezmințirea vie a iluziilor occidentale referitoare la liberalizarea Rusiei. Nu există nici o premisă de ordin istoric pentru a aștepta liberalizarea Rusiei.

Chiar acele elemente din Rusia care se pronunță pentru o guvernare de tip modern, una nu autocratică, dar instituțională de tip modern, aceștia sunt liberalii ruși, chiar și acești liberali se pronunță pentru imperiu.

Am discutat în prezentarea făcută azi despre ideologia rușilor albi, monarhiști, din războiul civil care concepeau Ucraina ca pe o ”MaloRusie”, o Rusie mică, un apendice al Rusiei Mari, o Ucraină care nu avea dreptul la denumirea de Ucraina și nu avea identitate națională. Putin reia această ideologie.

În Rusia de azi există liberalii care fac parte din sistem, ei sunt denumiți ironic de către criticii lor ”sislibs”, e o denumire sarcastică, înseamnă „sistemnâi liberala”, liberalii care fac parte din sistem.

Ei sunt anturajul lui Dmitri Medvedev, personalități de tip oligarhic precum Anatoli Ciubais, liberali din domeniul finanțelor cum ar fi ministrul de finanțe Cudrin sau președintele Sberbank, Herman Gref, aceștia sunt liberalii din sistem care au aceeași atitudine în privința Ucrainei.

Dmitri Medvedev este unul dintre cei mai agresivi în această privință. Ucraina este un apendice al Rusiei, nu are dreptul la existență proprie, iar atuurile industriale ale Ucrainei trebuie să fie integrate cu economia rusească.

Dacă Rusia alunecă spre instabilitate după Putin, Europa ar scăpa de pericolul rusesc.

Speranța mea personală este într-o „smuta”. 

Smuta este un concept din istoria Rusiei, înseamnă prăbușirea autorității centrale și o perioadă de dezordine, anarhie și concurență violentă între diferite grupări.

 Smuta este denumirea perioadei de la începutul secolului al XVII-lea, pe care noi o cunoaștem din istoria artei și a muzicii ca fiind perioada lui Boris Godunov. Perioada aceea a fost o smută în care autoritatea țaristă s-a prăbușit. Au fost câțiva concurenți candidați potențiali pentru tronul Rusiei, o perioadă de anarhie, nici măcar de război civil, dar o perioadă de prăbușire totală și anarhie, care a fost până la urmă reglementată prin ascensiunea la putere a dinastiei Romanovilor.

Perioada s-a încheiat și Rusia și-a reluat cursul de expansiune care a fost marcat de încorporarea jumătății de est a Ucrainei, în 1654.

În secolul XX am avut două smute. A fost prăbușirea Rusiei la sfârșitul Primului Război Mondial, datorită victoriei Germaniei.

Acest fapt este insuficient conștientizat sau poate chiar rămâne neconștientizat în mentalul colectiv românesc și din Europa răsăriteană: Germania a înfrânt Rusia în Europa Răsăriteană, a zdrobit pur și simplu puterea militară a Rusiei și a dictat condițiile păcii de la Brest Litvosk care a dezmembrat imperiul rus.

Asta ar fi prima smuta din secolul XX…

Înfrângerea Rusiei de către Germania a dus la o smuta în Rusia, prăbușirea autorității centrale, anarhie, război civil. Acea smuta s-a încheiat în 1921, dar a dus la refacerea unei noi Rusii, sub forma Uniunii Sovietice.

A doua smuta a sec. XX a fost prăbușirea URSS în 1991, când s-a creat acea uriașă fereastră de oportunitate pentru ca URSS să se dezmembreze și pe ruinele ei să apară multe state independente.

În actualul context, în secolul XXI, o a patra smuta din istoria Rusiei ar aduce beneficii nu Rusiei, ci lumii care privește cu crispare și cu groază la niște acțiuni pe care de multe ori nu le înțelege.

Beneficiile smutei ar fi eliminarea primejdiei rusești în Europa. Pur și simplu. Izolarea Rusiei acolo unde e locul Rusiei, dincolo de Europa, undeva la hotarul dintre Europa și Asia sau chiar în Asia. Acolo este locul Rusiei.

Încă nu putem prevedea efectele sancțiunilor economice pe termen mediu și lung. Deocamdată ne aflăm încă în limitele termenului scurt. Pe termen scurt sancțiunile economice încă nu au avut impactul dorit de noi. S-ar putea să-l aibă pe termen mediu. S-ar putea să contribuie la o nouă Smută în Rusia. Încă nu știm, nu putem prevedea.

Va depinde foarte mult și de evoluția războiului din Ucraina. Rusia dorește ușurarea sancțiunilor, că n-ar fi realist să dorească eliminarea sancțiunilor.

Posibil ca un armistițiu în Ucraina, cu consimțământul Ucrainei, ar putea fi folosit ca argument pentru ușurarea unora dintre sancțiuni, în mod selectiv. Nu știm.

Deocamdată veniturile de export ale Rusiei din petrol, gaz și alte materii prime sunt mai mari anul acesta decât anul trecut. Cu toate că volumele au scăzut, veniturile au crescut din cauza creșterii prețurilor.

Repet. Impactul sancțiunilor este în momentul de față imprevizibil. Dacă sancțiunile sunt aplicate cu consecvență și sporite atunci s-ar putea ca Rusia să se dezintegreze economic ceea ce ar fi în interesul tuturor. Nu toate guvernele consideră că o smută în Rusia ar fi în interesul Occidentului. Nici pe departe toate guvernele.

Unele guverne, cel francez, de exemplu, consideră că Rusia aparține Europei și trebuie să fie reintrodusă în conceptul european. Această idee este o specialitate istorică a Franței…

Putin este predictibil pentru experți sau cel puțin pentru unii experți. Dar Putin a introdus ambiguitatea juridică prin care derutează și introduce confuzie în rândurile guvernelor occidentale și politicii acestora.

În cazul Donețkului și al Luhanskului, în Crimeea. Donețk și Luhansk, până la acest război, urmau să facă parte și să nu facă parte din Ucraina. Urmau să fie anexate și să nu fie anexate de Rusia, situație cu ambiguitate.

Pe hârtie, Donețk și Luhansk urmau să facă parte din Ucraina în mod nominal, în mod juridic, dar de facto, s-ar fi aflat, se aflau deja, sub controlul deplin al Rusiei din punct de vedere militar, economic și politic.

Controlate sută la sută de către Rusia, dar juridic făcând parte din Ucraina. În așa mod încât Donețk și Luhansk să fie în interiorul Ucrainei în suficientă măsură ca să influențeze politica Ucrainei din interior.

Asta este ambiguitatea magistrală a acordurilor de la Minsk. Așa-ziselor acorduri, de fapt, dictate de Rusia. Între timp Rusia a anulat acordurile de la Minsk declarând că Donețk și Luhansk sunt state independente.

De facto anexate la Rusia.

Și aici rămâne o doză de ambiguitate. Deși Donețk și Luhansk ar face parte integrantă din Rusia din toate punctele de vedere, militar, economic, politic, cultural, psihologic, din toate punctele de vedere, ar face parte din Rusia, oficial ele sunt declarate ca state independente. La fel și Abhazia și Osetia de Sud. Fac parte de facto din toate punctele de vedere din Rusia, dar sunt declarate, juridic, state independente.

Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță. Expansiunea contează, cu orice preț”

 Către ce mergem acum? Mergem către o victorie a Rusiei și o înfrângere a Ucrainei. Eu nu am împărtășit deloc optimismul care a domnit în Occident în martie și aprilie când Occidentul prezuma victoria Ucrainei și înfrângerea Rusiei.

A fost o euforie artificială și eu mă tem că la nivel psihologic această euforie a servit drept justificare a politicii de expectativă din partea Occidentului, fără să înarmeze Ucraina în mod adecvat, așteptându-se ca Ucraina să câștige războiul cu asistență minimă.

Cu fiecare zi care trece din martie și până astăzi Rusia câștigă teren, pas cu pas, într-un mod foarte ineficient, cu pierderi uriașe în fiecare zi, din efectivele militare, cu comandament militar ineficient, incompetent, poate chiar arhaic, cu armament demodat, împotriva unor trupe ucrainene care performează mai presus de orice așteptări, dar Rusia iese câștigătoare netă.

În fiecare zi, avansează, pas cu pas, și câștigă mai mult teren în dauna Ucrainei, în fiecare zi distruge și mai mult infrastructura…

Afară de cazul în care statele Occidentale trec imediat, fără a mai pierde timpul, la înarmarea serioasă a Ucrainei, o infuzie de armament greu, de natură ofensivă, cu rază de acțiune lungă pentru a face posibilă o contraofensivă a Ucrainei.

Ucraina își asumă această contraofensivă, a declarat de multe ori că își asumă această contraofensivă, cu condiția să fie înarmată adecvat în modul pe care tocmai l-am descris.

Fereastra de oportunitate se închide la începutul toamnei.

O contraofensivă nu va mai fi posibilă începând cu mijlocul toamnei. Și este nevoie de această infuzie instantanee de armament de natura pe care am descris-o și va mai fi nevoie de câteva săptămâni pentru ca trupele ucrainene să se antreneze în folosirea acestui armament. Atunci, contraofensiva va fi posibilă la sfârșitul verii.

Posibil, dar fără probabilitate, posibilitate ipotetică, o nouă fereastră de oportunitate ar putea să se deschidă primăvara dacă până atunci Rusia nu se fortifică pe liniile frontului pe care le va fi atins la toamnă.

 Să sperăm că așa va fi. Deocamdată Rusia nu s-a fortificat pe liniile actuale ale frontului deoarece ea așteaptă să mai extindă liniile actuale.

Dacă Rusia va atinge punctul culminant al expansiunii ei în Ucraina și va decide să se fortifice pe o anumită linie a frontului, atunci va fi foarte greu, dacă nu chiar imposibil pentru ucraineni să întreprindă o ofensivă deoarece costurile în pierderi umane vor fi imense și Ucraina, spre deosebire de Rusia, ține seama de factorul pierderilor umane.

Pentru Rusia, viețile umane nu au avut niciodată importanță. Expansiunea contează, cu orice preț.

19/06/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

POATE IZBUCNI AL TREILEA RĂZBOI MONDIAL DIN TRANSNISTRIA ?

Un scenariu pentru Al Treilea Război Mondial: Ucraina, România, Moldova… vs. Transnistria!

Micuța și pașnica națiune a Moldovei va fi în curând târâtă în războiul dintre Ucraina și Rusia.

Acțiunile geopolitice aflate în joc sunt desfășurate împotriva frontului estic al Rusiei, care se lărgește și se deplasează spre vest, scrie https://gemm.site/ukraine-romania-moldova-vs-transnistria, într-un articol preluat de ZIUA NEWS.ro.

Ostilitățile desfășurate în sudul Ucrainei, de la Odesa până la Transnistria moldovenească, ar putea declanșa o escaladare în direcția unui război mondial.

Armatele combinate ale Forțelor Armate Ruse, ale armatelor Republicilor Populare Donețk și Luhansk (RPD și RPL) și ale milițiilor din Donbas, sunt pentru moment destul de ocupate în nord-est în luptele grele duse cu cu Armata Ucrainei.

Cu toate acestea, cu Mariupol acum aflat sub control rusesc și cu frontul sudic de la Mikolaiv și Herson aflat încă în dispută, atenția acestui război se va îndrepta în curând spre sud, la doar o sută de mile spre Moldova.

Dar, există mai mult decât acești trei jucători evidenți în acest război în care este important triumviratul format de R.Moldova, regiunea sa separatistă Transnistria și de asemenea, România, care se vor combina în curând în acest cazan regional, scrie The Unz Review.

Transnistria este o fâșie lungă și subțire de pământ care urmează râul Nistru de-a lungul graniței cu Ucraina, înainte de a se îngusta într-o vale fluvială puțin adâncă și lată de kilometri, care se îndreaptă până în golful uriaș de 40 de kilometri lungime care își are intrarea la podul feroviar Zatoka, pe coasta Mării Negre.

Această regiune transnistreană este importantă, deoarece Moldova își revendică dreptul de suveranitate asupra ei, dar cei 400.000 de locuitori de acolo sunt, din punct de vedere cultural și etnic, aliniați mai mult la Rusia și au purtat un război împotriva Moldovei în 1992 pentru a-și demonstra punctul de vedere.

Rusia a efectuat exerciții militare în această regiune recent, chiar pe 2 februarie anul acesta. Pretextul Rusiei este că prezența armatei sale este esențială pentru a-și proteja cetățenii din zonă și pentru a menține pacea între moldoveni și transnistreni.

Începând cu această săptămână, acest pretext nu mai poate funcționa.

Transnistria: Legătura cu România

Pentru a înțelege amploarea acestui nou război, este important să trecem în revistă istoricul revendicărilor și confiscărilor teritoriale privind mica Moldovă și a zonei din jurul său.

Moldova este un teritoriu anexat de Imperiul Rus și Uniunea Sovietică revendicat istoric de România din 1812 până în 1991.

Transnistria înseamnă „dincolo de Nistru”, granița fluvială naturală care desparte Moldova de Ucraina. Transnistria a rămas sub control sovietic în perioada dintre cele două războaie mondiale.

Chiar înainte ca în timpul lui Gorbaciov să dispară Uniunea Sovietică, regiunea Transnistreană a încercat, după venirea la putere a unioniștilor pro-români în capitala Chișinău, să se separe de tânărul stat Republica Moldova. Animozitatea dintre populația moldoveană față de manifestările etniei ruse este aici similară cu ceea ce se petrece între estul și vestul Ucrainei în prezent.

Scurtul război din 1992 din R.Moldova nu s-a încheiat de fapt niciodată în mod oficial. În schimb, a rezultat un armistițiu de inspirație rusă, urmat de introducerea în Transnistria a „pacificatorilor” ruși.

Termenul „Transnistria” a fost inventat pentru prima dată în 1989 de poeta unionistă Leonida Lari ca parte a unui slogan electoral pentru partidul politic Frontul Popular din Moldova. Cu toate acestea, originea Transnistriei poate fi urmărită mai departe, până la Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească (RASSM), care a fost formată în 1924 ca parte a RSS Ucraineană.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Uniunea Sovietică a luat părți din RASS Moldovenească și, de asemenea, din Basarabia care fusese ruptă din Regatului României, reunindu-le începând din 1940, într-o combinație a devenită cunoscută sub numele de Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

În 1941, după ce forțele Axei, din care făcea parte și România, au invadat Uniunea Sovietică, armata germano- română a alungat trupele sovietice și a ocupat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Dintr-o dată, România a controlat întreaga zonă dintre râurile Nistru și Bugul de Sud, inclusiv orașul de coastă Odessa, care a fost declarat capitală. Această versiune lărgită a Transnistriei a devenit patrie pentru 200.000 de locuitori vorbitori de limbă română, în timp ce administrația română din Transnistria încerca să stabilizeze situația din zonă în cadrul unui proces de românizare.

În timpul acestei ocupații românești din 1941-1944, aproximativ 150.000 – 250.000 de evrei ucraineni și români au fost deportați în Transnistria. Pe măsură ce cel de-al Doilea Război Mondial se apropia de sfârșit, Armata Roșie a avansat din nou în zonă în 1944. Autoritățile sovietice au executat, exilat sau întemnițat sute de locuitori români din RSS Moldovenească acuzați de crime împotriva etnicilor ruși sau pentru colaborarea cu ocupanții români.

Ca un precursor al înființării oficiale a Transnistriei, Mișcarea Yedinstvo (Unitate), a fost înființată de populația slavă din Moldova pentru a încerca să obțină un statut egal atât pentru ruși, cât și pentru moldoveni. Compoziția etnică și lingvistică a Transnistriei diferă semnificativ de cea mai mare parte a restului Moldovei. Ponderea etnicilor ucraineni și ruși este mare și reprezintă majoritatea populației. Mulți moldoveni din Transnistria vorbesc încă limba rusă.

Violența a escaladat brusc în octombrie 1990, când Frontul Popular Moldovenesc a făcut apel la voluntari pentru a forma miliții armate pentru a opri un referendum de autonomie în Găgăuzia, o altă subregiune a Moldovei care a avut și are o pondere mai importantă de minorități etnice rusești și ucrainene. Ca răspuns la apelul autorităților din Republica Moldova, în Transnistria s-au format miliții de voluntari. Deja, în aprilie 1990, numeroși moldoveni au atacat membri ai parlamentului de etnie rusă, în timp ce poliția moldovenească refuza să intervină sau să restabilească ordinea.

Încăierările izolate au degenerat în război începând cu 2 martie 1992, când a început o acțiune militară concertată între Moldova și Transnistria. Luptele s-au intensificat pe parcursul acelei primăveri, până când fosta Armată a 14-a sovietică a intrat în conflict, deschizând focul împotriva forțelor moldovenești și ucigând peste 700 de persoane. De atunci, a intrat în vigoare armistițiul între forțele R.Moldova și separatiștii transnistreni. Practic, după ce acordul de încetare a focului, a fost semnat la 21 iulie 1992, Chișinăul nu a putut exercita un control sauo influență efectivă asupra autorităților transnistrene.

Acordul de încetare a focului prevedea crearea unei comisii comune de control tripartite (Rusia, Moldova, Transnistria) care să supravegheze măsurile de securitate în zona demilitarizată transnistreană. Drept urmare, Transnistria este o republică prezidențială independentă nerecunoscută, cu propriul guvern, parlament, armată, poliție, sistem poștal, monedă și înmatriculare a vehiculelor. Aceasta și-a creat propria constituție, steag, imn național și stemă. Majoritatea transnistrenilor au cetățenie moldovenească, dar mulți au și cetățenie rusă, română sau ucraineană. Acest status quo, deși benefic pentru pace, i-a lăsat pe dinafară pe românii care au avut alte păreri despre Comisie după ce au fost trimiși din nou înapoi în istorie.

Începe un nou război prioritar

Moldova, cu o armată permanentă de abia 5.000 de oameni, a consimțit până acum la această realitate transnistreană în ultimii treizeci de ani; o realitate care este întărită de cei 500 de „pacificatori” ruși staționați aici, în satul Cobasna. De asemenea, la menținerea păcii contribuie încă 1.000 de soldați ruși care păzesc cel mai mare depozit de arme din Europa de Est și cele 22.000 de tone de muniții. Armata rusă are oamenii și materialele necesare pentru a respinge primele etape ale oricărui conflict care ar putea avea loc aici. Cu toate acestea, atunci când războiul va începe în apropiere de Odesa, baza situată în Cobansa, Transnistria, va avea cu siguranță nevoie rapid de sprijin suplimentar. Aici se află primul conflict important.

Moldova nu are ieșire la mare. Pentru ca Rusia să ofere sprijin Cobansa, ar trebui fie să zboare prin spațiul aerian restricționat și probabil apărat, fie să furnizeze un atac terestru care poate deschide un coridor militar de la un cap de pod de la Marea Neagră până în Transnistria. Aceasta se află la aproximativ treizeci de mile în interiorul țării. Cu toate acestea, Rusia nu va avea alte opțiuni, deoarece baza este mult prea importantă și, în plus, dacă ar permite ca aceste muniții să ajungă în mâinile occidentalilor, ar fi un schimbător de joc în această regiune.

Până acum, în nord, Rusia, de când a abandonat Kievul, a rămas fidelă obiectivelor sale declarate de a elibera Donbasul, Luhansk și Donețk de teroarea nediscriminatorie a AFU și de influența nazistă din ultimii șapte ani. Prin crearea unei zone tampon pe care Rusia continuă să o extindă spre vest în fiecare zi, mai multă libertate teritorială crește pentru cetățenii din estul Ucrainei. Multe orașe mici și relativ neafectate se deschid, iar magazinele și afacerile se pregătesc să revină la normalitate în această zonă tampon. Pare probabil că, odată ce zona va fi adecvată pentru a preveni bombardarea de artilerie a orașelor și localităților importante, Rusia nu va mai continua să avanseze în teritoriu suplimentar. Eventuala linie de demarcație nord/sud a Ucrainei rămâne deschisă speculațiilor, dar trebuie să ia în considerare limitele râurilor Nistru, Nipru și Bug.

Este de o importanță vitală să înțelegem că zona tampon estică a Rusiei în expansiune este doar o parte din obligația militară a Rusiei de a asigura o blocadă completă a coastei ucrainene. Aceasta nu poate fi finalizată fără ca alte două obiective să fie atinse mai întâi. Primul, aducerea de către Rusia a coastei sudice rămase din regiunea Odessa sub controlul său, cel puțin până la podul Zatoka. Doi: menținerea controlului militar al liniilor sudice de front est-vest de-a lungul frontierei Transnistriei până în România. Chișinăul, care se află la 120 km mai la sud, trebuie să rămână neutru, deoarece nu va avea prea multe consecințe și nici opoziție. Dar, până acum nu a făcut-o. Acest lucru este de rău augur pentru această țară minunată și puțin cunoscută.

Dacă vor avea succes, aceste ultime cărămizi rusești în zidul de aici vor bloca efectiv și strategic Ucraina din punct de vedere terestru, blocând complet accesul la toată Marea Neagră și la orice punct spre est. Cu Odessa sub control și Transnistria ca nou front rusesc sudic, Ucraina va rămâne fără port maritim și va fi complet dependentă de Rusia pentru toate exporturile de dinainte sau de după război către est sau importurile către vest pe cale rutieră, aeriană sau maritimă. În special cele de tip militar.

În mod reciproc, din aceleași motive, Ucraina nu va avea de ales decât să lupte pentru controlul aceluiași teritoriu. Aceasta, bineînțeles, presupunând că AFU mai are până atunci suficiente forțe rămase pentru a lupta sau suficiente uniforme de rezervă pentru a îmbrăca numeroasele forțe NATO care vor sosi. Rapoartele privind mercenarii NATO care lucrează deja în Ucraina arată că SUA/NATO se află deja în Transnistria și se pregătesc pentru această venire sigură. Canada a trimis mercenari prin Moldova care intră în Ucraina prin cele două puncte de trecere a frontierei. Punctul de trecere a frontierei de la Palanca se află pe același drum spre Odessa, la doar 50 de kilometri distanță, dar este esențial să se traverseze mai întâi Transnistria.

Moldova: Spre vest spre distrugere

Moldova este în cea mai mare parte un teren agricol bogat, oamenii săi prietenoși. Ghidurile de călătorie oferă avertismente cu privire la sărăcie și criminalitate, însă acest lucru nu pare a fi altceva decât propagandă menită să restricționeze revelația turistică și să contribuie la împingerea Moldovei în brațele Occidentului. Există o curățenie în Moldova pe care nu o văd în mod normal în capitalele UE. Atunci când sunt implicați, oamenii vorbesc în cunoștință de cauză despre președinta lor recent aleasă și despre motivul pentru care aceasta a sporit posibilitatea unui război.

În zonele agricole din Transnistria, micile cătune vechi de secole sunt modeste, dar impecabil de curate, iar viața se desfășoară în ritmul lent al unui fermier. Oamenii se îmbracă în mod tradițional și sunt amabili. Nu există o graniță definită pentru Transnistria. Moldovenii nu doresc război. Spre deosebire de Viktor Orban din Ungaria, care și-a învins opoziția prezidențială colectivă susținută de Occident în urmă cu trei săptămâni, beneficiind în parte de anunțul său de a nu permite mișcarea NATO prin Ungaria, atunci când se examinează primele cincisprezece luni ale președintelui moldovean nou ales, Maia Sandu, se pare că teroarea NATO va traversa în curând nordul Nistrului dinspre Moldova.

La alegerile din 2020, Moldova s-a mutat din punct de vedere politic spre vest. Sandu, o tânără candidată la modă, a oferit toate punctele de discuție obișnuite ale UE privind creșterea exporturilor, creșterea economică și a promis prosperitate rapidă. Igor Dodon și-a lansat campania la 2 octombrie 2020, dar a desfășurat o campanie lipsită de strălucire pentru funcția de președinte în exercițiu. Deși a vizitat peste două sute de localități și a vorbit cu aproximativ 45.000 de moldoveni, a anunțat în mod ciudat că nu va utiliza panouri publicitare și că nu va participa la nicio dezbatere. Dodon a fost considerat drept cel mai pro-rus candidat de pe buletinul de vot și a pledat pentru o legislație care să mențină limba rusă, să facă studiul limbii ruse obligatoriu în școli, să consolideze parteneriatul strategic cu Rusia, să păstreze suveranitatea teritorială a Moldovei, să consolideze sistemul de securitate socială și să promoveze valorile creștine și familiale.

În aceeași zi, Sandu și-a lansat oficial campania, dar în acest timp a ținut doar două discursuri; unul în limba română și unul în limba rusă. Ea a promis să lupte împotriva corupției și a sărăciei, să reformeze sistemul de justiție penală, să reducă șomajul, să crească pensia minimă și să stabilească legături mai strânse cu Uniunea Europeană. Campania lui Sandu l-a acuzat pe Dodon, de împiedicarea deliberată a reformei sistemului de justiție penală și de gestionarea deficitară a pandemiei COVID-19.

La fel ca la alegerile din Franța, cu Dodon și Sandu finaliști la 1 noiembrie, la 15 noiembrie Maia Sandu a câștigat al doilea tur al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova cu 57% din voturi. Participarea de 55% la alegeri a fost cea mai mare prezență la vot din 2010 încoace. Cu toate acestea, modelele de vot au ilustrat fracturi politice interne. Sandu s-a bucurat de sprijinul tinerilor și al locuitorilor din marile orașe, precum și al diasporei din străinătate (din care 93% au votat pentru ea), înclinând balanța în favoarea sa. Dodon, așa cum era de așteptat, a obținut voturi din zonele rurale și din regiunile pro-ruse Transnistria și Găgăuzia.

Indiferent de aceasta, Sandu a lansat recent o salvă politică occidentală de deschidere exact în direcția Transnistriei. La 7 aprilie, Moldova a adoptat Codul serviciilor media audiovizuale, care prevede interzicerea difuzării programelor și filmelor produse în țările care nu au ratificat Convenția europeană privind televiziunea transfrontalieră. Asta înseamnă Rusia.

În continuare, la 14 aprilie, au fost aprobate completări la Codul contravențional, care a introdus amenzi sau muncă forțată pentru utilizarea atributelor sau simbolurilor de „agresiune militară”. Acestea includ „steaguri și panglici colorate, simboluri, insigne și alte semne similare”. Aceasta este o referire vicleană la „panglica bicoloră neagră și portocalie”, numită Georgievskaya, sau Panglica Sfântului Gheorghe. Aceasta înseamnă Transnistria.

Aceste interdicții, așa cum era de așteptat, au provocat o mare divizare atât între Moldova, cât și între Transnistria și Rusia. Acest lucru ar însemna promovarea istoriei falsificate rusești prin promovarea în mass media a filmelor sovietice despre Marele Război Patriotic și a mult-prețuitei panglici Sfântul Gheorghe. Ambele sunt simboluri istorice și importante pentru toți cei care onorează la 9 mai-Ziua Victoriei și Marea Victorie asupra naziștilor în cel de-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL, în care au murit 650 de mii de locuitori ai Moldovei dintre care 400.000 au luptat în armata roșie. 250.000 de soldați, ofițeri și partizani moldoveni au fost recompensați pentru curajul lor cu medalii sovietice precum cea neagră și portocalie, Sfântul Gheorghe.

În timpul președinției proruse a lui Igor Dodon, promovarea oficială a limbii ruse în școlile moldovenești a câștigat teren în Parlament, dar președinta Maia Sandu care i-a urmat a închis multe școli rusofone, invocând lipsa de elevi.

Toate acestea, desigur, afectează atmosfera parlamentară a relațiilor ruso-moldovenești.

În relațiile economice, Sandu s-a mișcat, de asemenea, rapid. PIB-ul Moldovei este echivalentul a doar 11,91 miliarde de dolari, cu un buget anual de puțin peste 3 miliarde de dolari. Săptămâna trecută, CE a anunțat că UE va oferi o operațiune de asistență macrofinanciară în valoare de 150 de milioane de euro sub formă de împrumuturi și granturi. Oficialii de la Bruxelles au afirmat că: „Asistența va contribui la consolidarea rezilienței Republicii Moldova în actualul context geopolitic și la acoperirea nevoilor balanței de plăți a Republicii Moldova, astfel cum au fost identificate în programul Fondului Monetar Internațional (FMI).” Această declarație este o recunoaștere a faptului că CE este mulțumită de progresele înregistrate de Sandu până în prezent.

În condițiile în care politica moldovenească este împărțită în mod egal în cadrul parlamentului, Rusia vs. Occident, Sandu va trebui să se confrunte mai întâi cu un nou război civil moldovenesc, în timp ce realitățile unui război mult mai mare la nord se apropie din ce în ce mai mult de Moldova.

Rusia cunoaște realitățile militare în sudul Ucrainei fapt evidențiat de acțiunea sa directă de doborâre a unui avion de muniții NATO pe 16 aprilie lângă Odessa, apoi, pe 23 aprilie, de vizare a depozitelor de aprovizionare și de sprijin ale armatei ucrainene din Odesa și, în continuare, de distrugere a unei porțiuni din podul foarte important Zatoka, aflat la sud de Odesa, care merge direct spre România. Aceste mișcări proactive indică puternic faptul că Rusia înțelege sarcina dificilă care o așteaptă cu doar câteva zile înainte și se pregătește deja. Cea mai mare problemă a armatei ucrainene este cea a reaprovizionării și, dacă Rusia continuă în ritmul actual, ea ar putea rămâne literalmente fără carburanți înainte de a fi gata.

În ceea ce privește sistemul feroviar ucrainean care a fost cu doar câteva zile în urmă la dispoziția NATO: Rusia a distrus practic toate stațiile căilor ferate ucrainene, făcându-le inutile și, având în vedere că 1200/1500 de locomotive sunt electrice, și liniile electrice.

După cum a relatat South Front, au mai rămas doar 300 de locomotive diesel, dar acestea sunt atacate în permanență, la fel și șinele. De notat că, în cazul în care NATO ar încerca să furnizeze noi locomotive diesel, acestea ar fi de o lățime nepotrivită pentru șinele cu ecartament ucrainean.

Așa cum relatează South Front într-o analiză excelentă, similar cu motivele ascunse ale Poloniei, dorința istorică a României de a recâștiga Transnistria se arată acum, în timp ce se pregătește să intre în război alături de NATO, după ce a găzduit și antrenat aproximativ 8.000 de soldați polonezi. În încercarea de a atrage Transnistria în conflict, două explozii au zguduit un centru de difuzare a emisiunilor radio din localitatea Mayak la 26 aprilie, a afirmat Ministerul de Interne al regiunii separatiste.

S-a raportat că nimeni nu a fost rănit, dar cele mai mari două antene, care transmiteau emisiuni ale posturilor de radio rusești, au fost doborâte la pământ.

La 25 aprilie, clădirea Ministerului Securității de Stat din capitala regiunii, Tiraspol, a fost bombardată cu aruncătoare de grenade. Nu au fost raportate victime. Cel de-al treilea atac a lovit o unitate militară din apropierea satului Parkany. Nu au fost dezvăluite detalii despre incident. Toate aceste atacuri s-au apropiat periculos de acele 22.000 de tone de muniții ruseștidepozitate la Cobasna.

Ca urmare, la 26 aprilie, președintele Sandu a convocat o reuniune de urgență a Consiliului de Securitate. A fost luată decizia de a introducepentru 15 zile, nivelul „roșu” de pericol terorist în țară și adoptarea unor măsuri suplimentare de securitate. Deși totul a fost probabil o acțiune internă menită să-i ofere lui Sandu motive pentru a se orienta mai departe spre vest, decizia luată a atras speculații.

După cum a evaluat analiza realizată de publicația Frontul Sudului: „Pe de o parte, operațiunea rusă de asalt în Odesa nu a început încă. De asemenea, Forțele Armate ale Federației Ruse nu au obținut încă niciun succes semnificativ în regiunea Nikolaev. Pe de altă parte, guvernul Sandu din Republica Moldova, cu influența activă a României și Poloniei, demonstrează că este gata să ia în considerare un scenariu militar pentru rezolvarea problemei transnistrene”.

Mai multe surse au raportat redistribuirea unor mari unități ale armatei poloneze în România pentru activități comune ulterioare și posibile exerciții militare pe teritoriul Republicii Moldova.

Rusia susține că forțele armate poloneze au început să înființeze un grup de atac pe teritoriul României pentru a trece granița cu Ucraina. Numărul total al trupelor din această manevră este estimat la până la 8.000 de militari.

Articolul afirmă că o forță combinată poloneză și română plănuiește să intre pe teritoriul Republicii Moldova sub un pretext plauzibil, cum ar fi o operațiune umanitară sau o solicitare oficială a guvernului.

Atacurile din această săptămână au oferit Maiei Sandu motive pentru această solicitare către susținătorii săi din NATO. Dacă trupele românești sau poloneze accesează Ucraina prin România sau, mai rău, prin Moldova, aceasta va fi prima intrare de netăgăduit a unui membru NATO în acest război, agravată de traversarea teritoriului unei națiuni non-NATO sau, așa cum este detaliat aici, a unei rezistențe sovietice pro-Rusia cu un depozit masiv de arme de 22.000 de tone.

Mai important, dacă luăm în considerare distrugerea liniilor de aprovizionare feroviară în ultimele șaptezeci și două de ore, NATO va trebui să aducă noi desfășurări prin utilizarea granițelor României.

Acest lucru are avantajul de a aduce aceste trupe la sute de kilometri mai aproape de frontul de est și de a le menține pe teritoriul NATO până la trecerea în Ucraina. Sau în Transnistria.

Dacă trupele poloneze și românești trec în Transnistria, aceste facțiuni NATO vor suferi pierderi sigure și masive, iar punctele lor naționale de origine vor fi de necontestat. În acel moment două țări membre NATO vor fi fost atacate. Dacă acest război trece în Transnistria, Chișinăul va fi ras de pe fața pământului ca și Mariupol.

*

Despre autor: Jurnalistul britanic/canadian Brett Redmayne-Titley este autorul a cca.200 de articole de știri de investigație privind evenimentele actuale de importanță politică și socială, toate fiind publicate și adesea republicate și traduse de agenții de presă din întreaga lume.

Și-a petrecut ultimul deceniu călătorind și documentând cartea „Durerile Imperiului”.

Este autorul a peste 200 de articole, toate fiind publicate și adesea republicate și traduse de agenții de presă din întreaga lume.

04/05/2022 Posted by | analize | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DUPĂ DEPUNEREA CERERII DE ADERARE LA UE A R.MOLDOVA, MARIONETELE RUSIEI DIN TRANSNISTRIA AU CERUT INDEPENDENȚA ACESTUI TERITORIU

După ce Președintele  Republicii Moldova , Maia Sandu, premierul Natalia Gavrilița și președintele Parlamentului, Igor Grosu, au semnat, joi seară, cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, separatiștii de la Tiraspol, marionete ale Moscovei, au pretins ieri, 5 martie, recunoașterea independenței Transnistriei. Liderii transnistreni s-au declarat nemulțumiți că nu a fost consultați și ei, scrie agenția de presă Hotnews.ro., evocată de publicația de la Chișinău, http://www.Timpul.md.

O declarație în acest sens a emis așa-numitul minister de Externe de la Tiraspol, care a invitat Chișinăul la dialog ”pentru un divorț civilizat și stabilirea relațiilor inter-statale”.

Transnistria este o regiune separatistă situată pe teritoriul Republicii Moldova, între Nistru și Ucraina. În 1992, aceasta a fost scena unui conflict militar între armata moldovenească și cea rusă.

Autoritățile transnistrene s-au adresat la ONU, OSCE și alte organizații internaționale, cu solicitarea de recunoaștere a independenței Transnistriei

În cadrul declaraţiei, emise pe site-ul aşa-zisului minister de externe al regiunii transnistrene se menţionează că ”semnarea de către autorităţile de la Chişinău a cererii de aderare la Uniunea Europeană în condițiile unui conflict nesoluţionat, fără luarea în considere a opiniilor tuturor părţilor şi fără consulări cu ”partea transnistreană”, pune punct în procesul de reglementare, care necesită o soluţie urgentă la nivel internaţional”.

Reprezentanţii acestei structuri separatiste create de Rusia pe teritoriul R.Moldova mai spun că în aceste circumstanţe, create de conducerea Moldovei, cheamă partea moldovenească să înceapă un dialog cu Transnistria pentru o reglementare civilizată a relaţiilor între două state independete, prin semnare unui acord amplu.

Autorităţile Republicii Moldova nu au venit deocamdată cu vreo reacţie.

Foto: Liderul transnistrean Vladimir Krasnoselski și președinta R.Moldova, Maia Sandu.

După transmiterea către UE a cererii de aderare a R.Moldova, într-un discurs adresat cetăţenilor republicii președintele Maia Sandu a spus că, în timp ce „unele decizii au nevoie de timp, altele trebuie luate prompt și hotărât”.

„Trebuie să acționăm imediat atunci când ne-o cer circumstanțele și vedem clar oportunitatea de a putea asigura generațiilor viitoare un trai mai sigur, mai bun”, a spus preşedinta Republicii Moldova, care a mai precizat că cererea oficială îi este adresată președintelui Franței, Emmanuel Macron, țară care deține președinția rotativă a Consiliului UE.

Recent, şi Ucraina, aflată în plin război și Georgia, o altă victimă a agresiunii ruse, au semnat cereri de aderare la Uniunea Europeană.

 Republica Moldova și Georgia,ar putea fi după Ucraina, următoarele victime ale expansionismului imperialist moscovit, iar scenariul nu ar fi unul nou.

Oficialii serviciilor secrete occidentale și americane acordă o atenție deosebită oricăror semne de potențială activitate rusă în regiune și „urmăresc îndeaproape și utilizarea de către Rusia a mijloacelor sale militare în Moldova ,unde Rusia sprijină republica separatistă Transnistria”, în campania sa din Ucraina.

Preocuparea a fost exprimată cu subiect și predicat de ministrul francez de externe Jean-Yves Le Drian, care a afirmat că Franța e îngrijorată și de o posibilă ofensivă militară rusă împotriva Republicii Moldova și a Georgiei,două foste republici sovietice.

Ministrul s-a referit la „tendința rusească spre intervenție” în alte țări, notând insistența cu care Putin pomenește despre presupusele nemulțumiri istorice ale Rusiei după destrămarea Uniunii Sovietice.

Putin ar putea, de asemenea, testa cât de decis este Occidentul, încercând să preia controlul asupra regiunii separatiste Transnistria, care s-a declarat independentă de Moldova, sau asupra altor foste teritorii sovietice, notează Agenția France Presse.

De altfel, armata ucraineană a avertizat joi, după ce rușii au atacat Odesa dinspre Crimeea, că urmăresc să creeze un coridor terestru pe coasta de sud între Crimeea și Transnistria.

Așa cum Donețk și Luhansk, răpite Ucrainei în momentul anexării Crimeei în 2014 și recunoscute acum de Moscova ca republici independente, au constituit pretextul pentru invadarea Ucranei, la fel s-ar putea întâmpla cu Transnistria, Osetia de sud și Abhazia pentru atacarea Republicii Moldova și a Georgiei, ambele foste republici sovietice.

05/03/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: