CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

În 1987 Gorbaciov era de părere că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei treptat Crimeea

 

 

 

-Crimeea 2




 

Gorbaciov în 1987: Crimeea ar trebui retrasă treptat din componența Ucrainei




În  URSS în iunie 1987, protestele tătarilor din Crimeea s-au intensificat brusc. Ei cereau revenirea din exilul forțat din Asia Centrală în patrie. În iulie și august al aceluiași an, Politburoul sovietic  s-a întâlnit de două ori pentru a discuta această problemă.   

Apoi, într-un cerc restrâns, liderul  partidului și  statului sovietic,  Mihail Gorbaciov, a spus: Crimeea ar trebui să fie readusă din Ucraina în Rusia și ar trebui creat un „district federal” pe peninsulă, inclusiv pentru a rezolva problema tatarilor din Crimeea.

Dar, cu precauția sa obișnuită, Gorbaciov a spus că „acest lucru trebuie făcut treptat”. Nu a avut timp, scrie http://ttolk.ru/articles/gorbachyov_v_1987_godu_kryim .

În 2014, după scoaterea Crimeei din componența  Ucrainei, mulți au fost șocați de o declarație a fostului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, prin care acesta susținea această operațiune specială anexionistă a Rusiei.


În 2016,  într-un interviu acordat ziarului britanic The Sunday Times: „Dacă aș fi Putin, aș anexa și Crimeea , pentru că locuitorii din peninsulă au vrut să se reunească cu Rusia”.

Nu este nimic neașteptat în aceste declarații ale lui Gorbaciov pentru că acesta se gândea încă din 1987 la o operațiune  specială similară.
În mai 1987, în Asia Centrală tătarii crimeeni fost exilați acolo în 1944 ,începuseră  tulburările. În ciuda reabilitării lor de către  Hrușciov, li se interzisese până în acel moment să revină în Crimeea.

La 26 iunie 1987, o delegație a tătarilor din Crimeea a fost primită de prim-vicepreședinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS P. Demichev.   El a promis doar să transmită cerințelor lor  lui M. Gorbaciov și i-a invitat să plece – așa cum s-a făcut deja de mai multe ori de la sfârșitul anilor 1950, după întâlniri similare cu reprezentanții autorităților sovietice.

Întâlnirea a fost considerată de reprezentanții poporului tătar  ca fiind nesatisfăcătoare. și de această dată, trimișii poporului tătarilor din Crimeea erau hotărâți să stea până la capăt.







crimea-1






La 6 iulie 1987, 120 de tătari din Crimeea au organizat o manifestație în Piața Roșie, lângă Mausoleul Lenin cu pancarede în care aceștia revendicau: „Restaurarea drepturilor tătarilor din Crimeea”, „Democrație  – și pentru tătarii Crimeii”, „Întoarcerea poporul nostru în patria lui”.

Agenții KGB în haine civile și-au confiscat afișele și au încercat să împrăștie manifestanții, dar aceștia s-au așezat pe pământ strigând lozinci și au refuzat să plece.

După 45 de minute, miliția a apărut și le-a ordonat să evacueze  Piața Roșie. Apoi, manifestanții au mers la clădirea Comitetului Central al PCUS din Piața Veche. Acolo autoritățile încercat, deși fără succes, să îi disperseze.

Tulburările în rândul tătarilor din Crimeea a crescut astfel încât Politburo-ul Comitetului Central al PCUS a fost obligat să încerce o soluționare a problemelor lor și, în general, a Crimeei.
În cartea „Gorbaciov și alții.

Analele anilor 1985-1991 menționa  că  se discuta  ”la o întâlnire a Politburo din 12 iulie 1987 privitor la transferul teritoriului Crimeei de la Ucraina către  Rusia:

Lukyanov : Aproximativ 350 de mii de tătari din Crimeea au făcut apel la Prezidiul Forțelor Armate. Apropo, în timpul războiului, au fost mulți trădători printre tătarii Crimeei.

Gorbaciov : Și unde nu erau trădători? Vlasoviști ?

Lukyanov : O divizie tătară făcea parte  din Wehrmacht

Gorbaciov : Da, unii au colaborat cu germanii, în timp ce alții au luptat împotriva germanilor, ca toți ceilalți. Și au existat mulți eroi printre ei.

Șebrikov : Probabil, va fi necesară organizarea unei regiuni autonome în Crimeea .

Gorbaciov : Aceasta este și democrația.

Șebrikov: Și ce este cu coasta de sud a Crimeei? Tătarii vor reveni și vor spune – aceasta este casa mea.  

Solomențev : Este necesar să decidem, dar nu sunt pentru Autonomie. Compoziția națională din Crimeea s-a schimbat dramatic. Acum sunt 68% din ruși, 26% din ucraineni. Iar transferul Crimeei către Ucraina nu s-a făcut în aplauze au dat-o împreună cu Sevastopol – un oraș de glorie rusă. Te poți baza pe decretul lui Lenin. .

Gorbaciov : Adică credeți că Crimeea ar trebui să devină din nou parte a RSFS Ruse, așa cum se specifica în decretul lui Lenin? Din punct de vedere istoric, ar fi corect să se întoarcă Crimeea în Rusia. Dar Ucraina va ridica un munte de obiecțiuni.

Gromîko: De ce ne grăbim? Nu s-a intâmplat nimic  Iar decizia de evacuare este justificată de condițiile militare. Transferul Crimeii în Ucraina, a fost  desigur, arbitrar, dar cum să justifici acum o mișcare inversă? Gândiți-vă din nou și nu luați o decizie finală pripită.

Gorbaciov : Trebuie să gândim cu atenție totul. În timpul lui  Lenin, situația era complet diferită. Acum este imposibil să dai Crimeea tătarilor. Pentru a ajuta tătarii – atât în ​​Uzbekistan, cât și în Crimeea trebuie acționat  pentru a întârzia migrația lor în Crimeea. Este necesar să abordăm acest proces  într-un spirit democratic și să încurajăm oamenii să se bazeze pe realitate.  






crimea-3




 

 

Pe 6 august 1987,  la o întâlnire a Politburoului sovietic, Gorbaciov  declara despre situația din Crimeea că o nouă realitate s-a dezvoltat acolo după perioada crimelor staliniste.
”Unii se oferă să retragă această regiune din componența  Ucrainei, pentru a forma un „district federal”. Ideea merită atenție. Dar nu se poate face nimic simultan ci treptat.

Creați o școală în limba tătară, populați zonele nelocuite. Într-un cuvânt este nevoie de realism și de gândire concretă. Acesta este principalul lucru acum”.

06/06/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

10 noiembrie 1989: Înlăturarea dictatorului Todor Jivkov, momentul prăbușirii regimului comunist în Bulgaria


 

 

 

 

Un complot al vârfurilor nomenclaturii comuniste, montat cu binecuvântarea Kremlinului, a devenit data de naștere a democrației bulgare. 

Prima demonstrație anticomunistă la Sofia avusese loc pe data de 3 noiembrie 1989, când 6 000 de oameni au scandat „Democrație” și „Transparența”.

Acțiunea nu a putut fi oprită de organele de securitate bulgare, întrucât a concis cu intensificarea presiunilor externe pentru democratizare.

Un rol deosebit a jucat postul de radio „Europa liberă”care în 1989 a avut o audiență aproape egală cu cea a postului național bulgar de radio.

În istoria oficială, data de 10 noiembrie este menționată ca început al schimbărilor democratice, momentul în care, la o zi după demolarea zidului Berlinului, în cadrul unei plenare a Partidului comunist, liderii pro-gorbacioviști ai Bulgariei  l-au trimis la pensie cu mulțumirile de rigoare, pe dictatorul Todor Jivkov. 

Astfel, un complot în vârfurile nomenclaturii comuniste pus în operă cu binecuvântarea Kremlinului, a devenit data de naștere a democrației bulgare.

Nimeni nu ştia atunci că sistemul comunist e imposibil de reformat şi se va prăbuşi, tocmai prin acţiunile celor care încercau să-l salveze.

Căderea lui Jivkov, a provocat valuri de bucurie și speranțe.

Jivkov a lăsat țara în stare de faliment. 

Practic, la finele anilor 80 Bulgaria era în pragul unei catastrofe naționale, cu o datorie externă de peste 12 miliarde de dolari. Decenii la rând, regimul dictatorial comunist condus de Todor Jivkov fusese cel mai loial aliat al Moscovei, iar Jivkov încercase chiar să determine includerea Bulgariei în Uniunea Sovietică.  

Potrivit  declarațiilor fostului disidentului anticomunist Jeliu Jelev, ales preşedinte al Bulgariei între anii 1991 şi 1997, debarcarea lui Jivkov s-a datorat în egală măsură unui puci din interiorul partidului, dar şi activităţii opoziţiei.

Gorbacioviştii din partid au preluat puterea de la Jivkov, sperând ca în absenţa dictatorului lucrurile să se liniştească, iar sistemul comunist să poată fi salvat, dar mişcările de opoziţie şi-au strâns rândurile şi au impus rapid abandonarea socialismului etatizat şi introducerea democraţiei şi economiei de piaţă.Jivkov  a guvernat Bulgaria timp de 34 de ani.

Între dictatorii comuniști mai longevivi au fost numai Enver Jodja, Kim Ir Sen și Fidel Kastro.

Jivkov, nu a fost un lider carismatic ci un șmecher fără diplome universitare, care a  știut să atragă sprijinul liderilor de la Kremlin.El a condus miliția capitalei în primele luni după ocupația sovietică, fiind responsabil pentru mii de asasinate politice.

Instalarea sa la putere în 1956 a fost în realitate un complot de partid cu binecuvântarea Kremlinului.

”Jivkov a fost figura cea mai potrivită în condițiile dominației sovietice. Atunci ne-a fost rușine că am avut un astfel de lider. Acum există o anumită nostalgie. El nu a fost un intelectual dar a știut să atragă de partea sa pe cei mai buni scriitori, actori și pictori ai țării”, spunea docent Iskra Baeva. Și aceasta explică în parte longevitatea sa politică.

Spre deosebire de țările central-europene, în Bulgaria regimul a fost mai puternic, iar presiunile din partea unor grupuri de disidenți – mai slabe. În aceste condiții rezistența anticomunistă a capătat forme ecologiste.

Începutul tranziției a urmat modelul fostelor republici sovietice – nu cel al țărilor central-europene. Noul președinte Petar Mladenov a promis transparență și perestroika. În primii săi ani tranziția a fost controlată de către nomenclatura comunistă cu ajutorul unor grupări criminale create de securitate.

Abia după căderea lui Jivkov, la Sofia au început mari demonstratii de strada și mitinguri. Se cerea renunțarea la articolul 1 din Constituție care proclama rolul conducător al Partidului Comunist Bulgar.

Președintele și lider al partidului Petăr Mladenov a fost nevoit să demisioneze, după ce a amenințat opoziția cu venirea tancurilor.

În ianuarie 1990 Jivkov a fost pus sub arest la domiciliu. Ulterior partidul comunist s-a rebotezat Partidul Socialist, ca să șteargă urmele dictaturii.

Tranziția după modelul perestroikist deformează și șterge memoria colectivă pentru comunism. Azi tinerii știu foarte puțin despre dictatura, războiul rece, persecutările și taberele de concentrare, arată un studiu realizat de institutul „Alpha Research”.

Cele 77% aprecieri negative pentru Jivkov în 1991, au devenit azi într-un mod surprinzător 55% aprecieri pozitive. Numai 2% din cei anchetați consideră că au fost realizate așteptările din primii ani ai tranziției pentru supremația legii, arată rezultatele studiului care își găsesc confirmarea în rapoartele critice ale Comisiei Europene.

O posibilă explicație pentru sentimentele pesimiste constă în faptul că în Bulgaria schimbarea a fost dominată de nomenclatura comunistă, consideră analistul bulgar  Ivo Indjev.

 

10/04/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

DEZVĂLUIRI: 23-25 august 1989 – Încheierea Acordului Bonn-Budapesta privitor la angajamentul german de sprijinire a Ungariei , pentru unificarea cu Transilvania

Imagine similară

 

 

În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării.

Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.

În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.

El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată, pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.[1]

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.[2]

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).

Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest.

Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii  intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest.

În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania.

Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.[3]

De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.

Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei.

În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.[4]

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele).

                                                                                               Prof. univ. dr. Corvin Lupu

 

(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 23-30).

 

 

Note:

[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990. Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.

[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru  ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D. Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2008, pp. 157-158.

[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.

[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.

 

25/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

%d blogeri au apreciat: