VLADIMIR FEDOROVSKI, un susținător al democratizării UNIUNII SOVIETICE, a declarat că: ”URSS s-a destrămat pentru că ultimul său lider, Mihail Gorbaciov, nu a vrut să facă război”și că ” Arhitecţii a ceea ce s-a numit Perestroika au ajuns la concluzia că regimul sovietic era criminal

Fostul diplomat sovietic Vladimir Fedorovski, un susținator al perestroikăi și al reformelor democratice din URSS, în prezent cetățean francez și scriitor de succes, opinează în https:// http://www.lefigaro.fr., că URSS s-a destrămat pentru că ultimul său lider, Mihail Gorbaciov, nu a vrut să facă război.

El a ţinut să precizeze că prăbuşirea zidului de la Berlin nu s-ar fi putut produce pe 9 noiembrie 1989, dacă la Moscova nu s-ar fi aflat la putere un lider reformator înconjurat de o echipă reformatoare.

În Germania de Est erau staţionaţi 500 000 de soldaţi sovietici, iar KGB-ul era gata să pună în aplicare un plan de intervenţie în cazul în care germanii ar fi forţat unificarea țării lor.

Vladimir Fedorovski a evocat în interviul său un moment precis, care s-a derulat pe 10 iunie 1989, cînd Gorbaciov şi echipa sa au înţeles că vor deveni ostaticii KGB-ului şi ai armatei dacă vor accepta să recurgă la forţă.

Decizia lui Gorbaciov de a nu folosi forţa a mai avut, conform declarațiilor lui Fedorovski şi alte motivaţii:

 „În realitate, arhitecţii a ceea ce s-a numit Perestroika au ajuns la concluzia că regimul sovietic era criminal şi că trebuia ieşit din această logică. Zidul a căzut întrucît Gorbaciov a refuzat să ucidă pentru a guverna”.

Iată o concluzie care merită tot respectul, ca şi liderul sovietic Mihail Gorbaciov (foto) care a pus-o în urmă cu 30 de ani, în aplicare, dar care a devenit între timp, unul dintre cei mai detestaţi oameni din Rusia,arată scriitorul român Matei Vișniec într-o corespondență pentru https://www.rfi.ro.

Într-adevăr, în vreme ce în occident Mihail Gorbaciov, astăzi în vârstă de 91 de ani, este iubit și este ridicat la rangul de erou pentru că a dat jos Zidul Berlinului, punând capăt tiraniei regimurilor comuniste în estul Europei și în Uniunea Sovietică, în Rusia el nu se bucură nici de departe de un asemenea renume și de popularitate.

Mai mult, un sondaj de opinie, publicat în ziua în care fostul lider sovietic împlinea 85 de ani arăta că numai 12% dintre cei intervievați cred că a făcut ce a putut mai bine pentru țara sa, introducând reformele necesare, în timp ce 24% au declarat pur și simplu că este un „infractor“, un criminal, care a distrus URSS.

Pentru mulți ruși, destrămarea Uniunii Sovietice a lăsat un gol imens și un sentiment puternic că viața de atunci era mai bună.

Doar 1% dintre respondenții unui sondaj realizat, în 2021 (când s-au împlinit 30 de ani de la destrămarea URSS) de Centrul independent Levada, au menționat cele mai grave crime ale sistemului, inclusiv lagărele de muncă forțată din Gulag, și că în URSS au avut loc represiuni politice și execuții. 

De altfel, însuși tiranul de la Kremlin, Vladimir Putin, a descris prăbușirea URSS drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului”.

Fedorovski făcea într-un alt interviu acordat tot pentru „Le Figaro”, o comparaţie cu un eveniment mai recent: imaginaţi-vă o Iugoslavie de o sută de ori mai mare şi cu 30.000 de focoase nucleare”, 

El a respins teoriile precum că Gorbaciov era înconjurat de agenţi mandataţi de CIA să submineze, chiar să distrugă URSS.

Vladimir Fedorovski, a fost un martor al evenimentelor majore ale secolului al XX-lea, susținator al perestroikăi și al reformelor democratice din URSS, oponent al puciului din august 1991.

El este autorul mai multor bestselleruri internationale în care a dezvaluit aspecte necunoscute ale perioadei de tranzit spre Rusia de astazi și este cel mai publicat scriitor de origine rusă din Franta.

Cărțile sale de mare succes, „În slujba Kremlinului. Spioni care au schimbat cursul istoriei” sau „Secolul roșu. De la revoluția bolșevică la Putin”, au fost traduse și în limba română.

Vladimir Fedorovski s-a născut la Moscova la 27 aprilie 1950 și este fiul unei rusoaice și al unui ucrainean erou al celui de-Al Doilea Război Mondial. Deosebit de talentat la limbi străine, a asistat adesea în calitate de translator, la întâlnirile lui Brejnev cu liderii țărilor arabe.  

S-a împrietenit cu Aleksandr Iakovlev, principalul arhitect al perestroikăi, a devenit apoi un colaborator apropiat al lui Gorbaciov, fiind numit consilier diplomatic in Franta, cu misiunea de a explica perestroika (1985-1990). În 1991 a fost unul din fondatorii Mișcării pentru reforme democratice din URSS, al cărei purtător de cuvânt a fost în timpul puciului comunist de la Moscova, din luna august a aceluiași an.

Din această experiență s-a născut cartea „Histoire secrete du coup d’Etat” (1991) care a avut un rol determinant în cariera de scriitor de mare success în Occident. Ultimul său volum, apărut în luna martie 2022, a fost dedicat situației din Ucraina – „Poutine, Ukraine, Faces caches”.

Publicitate

Uneltirile GERMANIEI, UNGARIEI și UNIUNII SOVIETICE pentru dezmembrarea României

Foto: Liderul sovietic Mihail Gorbaciov și cancelarul german Helmuth Kohl  

Uneltirile Germaniei din 1989 și 1990 pentru dezmembrarea României

Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989)

În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.

În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.

El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.^[1] 

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.^[2]

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).

Foto: Gorbaciov și Honneker

Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest.

Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii  intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.^[3] 

De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.

Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.^[4]

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele), scrie Prof. univ. dr. Corvin Lupu în justitiarul .ro.

(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”–Revista veteranilor din serviciile române de informații,Anul IV, nr. 10/2012, pp. 23-30).

Surse:

[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990. Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.

[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru  ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D. Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2008, pp. 157-158.

[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.

[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.

Înţelegerea sovieto-germană pentru dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei şi împărţirea dominaţiei în această regiune a Europei (1990)

În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe bază de abonamente pentru persoane selecţionate din mediile serviciilor speciale şi care cuprinde numeroase informaţii confidenţiale, a fost publicat un articol, de către redactorul şef, Joseph de Courey, referitor la un acord între Uniunea Sovietică şi Germania, încheiat cu prilejul unor discuţii secrete, la Geneva, în septembrie 1990.

Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că, ulterior, veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.

Liderul U.R.S.S.-ului, Mihail Gorbaciov și cancelarul Republicii Federale Germania, Helmut Kohl.

Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor decizii:

1.  Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei.
2.  Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania.
3.  Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.
4.  Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei.
5.  Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei.
6.  Uniunea Sovietică se angaja să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să accepte intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese.
7.  Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”.
8.  În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.

Prăbuşirea lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, ca urmare a schimbării modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei. Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisele unificării europene şi extinderii cât mai adânc către estul bogat în resursele de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei.

Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au născut planuri începute şi apoi trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov- Ribbentrop. Deosebirea este doar de imagine. Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941.

În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi Iugoslaviei  şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu sunt combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe aparent nevăzute. Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă.

Acest lucru nu poate să ne facă să nu constatăm identitatea, în aceste cazuri, a politicilor hitleristo-comuniste din anii 1939-1940, cu cele din anii 1989-1990, ale regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică, ale lui Kohl şi Gorbaciov.

Pentru unii aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor.

Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa.

După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii.

        Prof. univ. dr. Corvin Lupu

(Articol apărut în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 37-38)

Ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov susține că Perestroika a fost necesară și că nu o regretă, deși acum unele lucruri le-ar face diferit

Gorbaciov nu regretă Perestroika, dar admite că ar face lucrurile diferit

Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a susţinut recent programul de reforme politice cunoscut sub numele de Perestroika (Restructurare), dar a recunoscut totodată că ambiţiosul proiect nu a fost lipsit de erori, relatează agenţia Agerpres, care citează EFE.

”Dacă ar fi să încep din nou, aş face multe lucruri diferit”, a semnalat Gorbaciov într-un articol publicat în revista ”Rusia în politica globală”.

Fostul lider al URSS a admis că Perestroika a traversat mai multe etape, cu ”erori şi realizări”, dar a insistat că reformele au avut o ”justificare istorică”. ”Aceasta însemna că Perestroika era necesară şi că mergeam în direcţia corectă”, susţine Gorbaciov.

El a remarcat şi faptul că autorii schimbărilor care au culminat în anul 1991 cu destrămarea URSS sunt acuzaţi astăzi de ”naivitate”, de ”trădare” ori de lipsa unui plan concret de acţiune.

”Unii chiar spun că Perestroika nu era necesară. Dar despre aceste persoane pot spune doar un lucru: că au o memorie foarte scurtă”, a apreciat el amintind de ambianţa din societate la începutul reformelor în anul 1985.

Ultimul lider sovietic, acum în vârstă de 90 de ani, a insistat că oamenii ”aveau nevoie de schimbări”.

”Toţi, atât conducătorii cât şi oamenii de rând simţeau că ceva merge prost în ţară. Stagnarea se adâncea şi dezvoltarea economică în realitate se oprise”, explică Gorbaciov.

Prin urmare, ”majoritatea absolută considerau că nu se mai putea trăi în acest mod (…) Aceasta (nevoia de schimbare) nu s-a născut în capul meu, ea era pe buzele tuturor”, îşi mai aminteşte ”părintele” Perestroikăi.

El a admis că reformele radicale pe scară extinsă implică mereu unele riscuri, dar rămâne la părerea că conducerea sovietică de la acea vreme trebuia să-şi asume riscul.

”În conducerea ţării, Biroul Politic (al Comitetului central al Partidului Comunist), exista unanimitate în această privinţă”, notează Gorbaciov despre una dintre etapele cele mai comentate ale Perestroikăi.

Acest proces de reforme era orientat către cetăţeanul sovietic şi avea scopul de a-l transforma în stăpânul propriului său destin după secole de existenţă ale unui Stat autocrat şi apoi totalitar.

”A fost o ruptură cu trecutul (…), un progres către viitor”, concluzionează ultimul lider al URSS.