CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Uneltirile GERMANIEI, UNGARIEI și UNIUNII SOVIETICE pentru dezmembrarea României

         Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989) În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile […]

Foto: Liderul sovietic Mihail Gorbaciov și cancelarul german Helmuth Kohl  

Uneltirile Germaniei din 1989 și 1990 pentru dezmembrarea României

Acordul Bonn-Budapesta (19-23 august 1989)

În vara anului 1989, Republica Federală Germania finalizase în mare înţelegerile cu Uniunea Sovietică şi cu S.U.A., privitoare la unificarea ţării. Franţa şi Marea Britanie au încercat să se opună acestui proiect.

În cadrul întâlnirii dintre preşedintele Franţei, Francois Mitterand şi cel al Uniunii Sovietice, Mihail Gorbaciov, de la Kiev, din 6 decembrie 1989, a cărei stenogramă a fost dată publicităţii, Mitterand a arătat pericolul refacerii puterii Germaniei şi a exercitării unui control al ei asupra întregului centru al Europei.

El l-a rugat pe Gorbaciov să nu sprijine proiectul german de reunificare, promiţând în schimb accesul Moscovei la fonduri mari prin Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare.

Franţa şi Marea Britanie invocau şi necesitatea menţinerii Germaniei divizată pentru a nu-i crea probleme lui Gorbaciov, sprijinitorul politicii Occidentului, în faţa acuzaţiilor pe care i le aduceau grupările politico-militare şi de informaţii conservatoare de la Moscova, nemulţumite de faptul că preşedintele sovietic sprijinea promovarea intereselor occidentale.[1] 

Pentru a-l sprijini pe Mihail Gorbaciov, Marea Britanie şi Franţa au sprijinit regimurile politice pro-sovietice din centrul şi estul Europei, cum a fost şi cazul sprijinirii grupării Iliescu-Militaru-Brucan de la Bucureşti.[2]

Unii lideri din Republica Democrată Germană nu s-au împăcat uşor cu ideea dispariţiei Germaniei comuniste, mai ales şefii Partidului Comunist, Erich Honeker (deloc) şi unii lideri ai Stasi, ca generalii Erich Mielke și Markus Wolff (greu).

Secretele Tratatului de la Varșovia, dezvăluite de Adrian Cioroianu. Când a  aflat Nicolae Ceaușescu de invazia din Cehoslovacia

Foto: Gorbaciov și Honneker

Era necesară o acţiune populară de anvergură care să convingă pe comuniştii radicali să accepte mersul evenimentelor spre reunificarea paşnică a ţării. Guvernul vest-german a conceput un plan de trecere în masă a unor cetăţeni din Germania de Est în cea de Vest.

Pentru aceasta, cancelarul Helmuth Kohl s-a deplasat la Budapesta, în perioada 23-25 august 1989 şi a încheiat Acordul Bonn-Budapesta privitor la angajamentele de sprijin al Ungariei pentru reunificarea Germaniei şi al guvernului de la Bonn pentru reunificarea Ungariei cu Transilvania.

Anterior, se purtaseră discuţii  intense, încheiate în jurul lui 19 august 1989.

Prin acordul încheiat, Ungaria se angaja să deschidă graniţa cu Austria, permiţând est-germanilor, care intrau cu zecile de mii ca turişti în Ungaria, să treacă în vest. În schimb, Germania s-a angajat să sprijine Ungaria în eforturile ei de a recupera Transilvania. Încurajarea germană şi siguranţa guvernului maghiar legat de interesul Uniunii Sovietice pentru destabilizarea României, a determinat Budapesta să se implice din plin în acţiunile din România, din decembrie 1989, alături de serviciile secrete ale altor state.[3] 

De altfel, Uniunea Sovietică demarase cu decenii în urmă, din 1969, pregătirile în vederea schimbării regimului ceauşist de la Bucureşti, aşteptând doar condiţii prielnice şi motivaţii solide.

Printr-un document al serviciului vest-german de informaţii, B.N.D., emis în anul 1973, guvernul de la Bonn era informat că ministrul sovietic al Apărării, mareşalul Andrei Greciko a afirmat într-o convorbire cu Erich Honeker că „într-o perspectivă mai lungă, lucrurile nu mai pot continua astfel cu România”.

Serviciile sovietice de securitate şi informaţii creaseră o unitate specială care sprijinea din umbră organizaţiile revizioniste maghiare din emigraţie, care revendicau Transilvania cu glas tare.

De asemenea, sovieticii au catalizat revendicările bulgarilor faţă de sudul Dobrogei. În iunie 1971, cu ocazia vizitei în China, Nicolae Ceauşescu a fost informat de preşedintele Mao şi de premierul Ciu En Lai că Moscova acţionează împotriva României mai ales prin agentura compusă din personalităţile politice, informative şi militare care făcuseră studiile în U.R.S.S. şi slujeau în continuare internaţionalismul comunist, în general şi Uniunea Sovietică, în special.[4]

În cursul revoltei populare şi al loviturii de stat din România (decembrie 1989), Ungaria a fost implicată direct în destabilizarea României, iar acţiunile diversioniste s-au desfăşurat în formele cele mai violente în Transilvania, mai ales de-a lungul unui aliniament de frontieră a provinciei istorice (Timişoara, Arad, Cugir, Sibiu, Braşov, Târgu Secuiesc, Miercurea Ciuc şi altele), scrie Prof. univ. dr. Corvin Lupu în justitiarul .ro.

(Preluare din articolul Preliminarii la avenimentele de la Târgu-Mureș, 1990, în „Vitralii-lumini şi umbre”Revista veteranilor din serviciile române de informații,Anul IV, nr. 10/2012, pp. 23-30).

Surse:

[1] Alex Mihai Stoenescu, Din culisele luptei pentru putere. 1989-1990. Prima guvernare Petre Roman, Editura RAO International PublishingCompany, Bucureşti, 2006, pp. 180-182.

[2]Pentru a sprijini gruparea condusă de Ion Iliescu, serviciile secrete britanice au trimis la Bucureşti dosarele de agenţi ai spionajului britanic în România ai unora dintre liderii naţional-ţărănişti, inclusiv ale lui Iuliu Maniu (nume conspirativ Tom), pentru  ca Ion Iliescu să-l poată şantaja pe Corneliu Coposu şi conducerea P.N.Ţ.C.D. Vezi şi Virgil Măgureanu, Alex Mihai Stoenescu, De la regimul comunist la regimul Iliescu, Editura RAO International Publishing Company, Bucureşti, 2008, pp. 157-158.

[3]Vezi Corvin Lupu, România în contextul relaţiilor internaţionale actuale, Editura Techno Media, Sibiu, 2006, p. 94 sqq.

[4]Cristian Troncotă, Duplicitarii. O istorie a Serviciilor de Informaţii şi Securitate ale regimului comunist din România, Editura Elion, Bucureşti,2003, pp. 147, 149 şi 151.

Înţelegerea sovieto-germană pentru dezmembrarea unor state din centrul şi sud-estul Europei şi împărţirea dominaţiei în această regiune a Europei (1990)

În ianuarie 1994, în revista britanică Intelligence Digest, care se distribuie pe bază de abonamente pentru persoane selecţionate din mediile serviciilor speciale şi care cuprinde numeroase informaţii confidenţiale, a fost publicat un articol, de către redactorul şef, Joseph de Courey, referitor la un acord între Uniunea Sovietică şi Germania, încheiat cu prilejul unor discuţii secrete, la Geneva, în septembrie 1990.

Cele două părţi au abordat problemele sferelor de influenţă în centrul şi estul Europei. Redactorul şef al revistei spunea că, ulterior, veridicitatea informaţiilor i-a fost confirmată şi dintr-o altă sursă, neaşteptată, care a dat gir informaţiilor iniţiale.

Liderul U.R.S.S.-ului, Mihail Gorbaciov și cancelarul Republicii Federale Germania, Helmut Kohl.

Astfel, în septembrie 1990, la Geneva, germanii şi sovieticii au căzut de acord asupra următoarelor decizii:

  1.  Uniunea Sovietică nu se va opune dezmembrării Cehoslovaciei.
  2.  Republica Cehă va deveni parte a sferei de influenţă economică a Germaniei, cu scopul posibil de încorporare politică a regiunii în următorii 12-15 ani în Germania.
  3.  Germania va compensa Rusia pentru daunele economice suferite prin pierderea influenţei în Europa de Est.
  4.  Ungariei i se va permite urmărirea scopului ei de a-şi recâştiga teritoriile pierdute după primul război mondial prin Tratatul de la Trianon, în faţa României, Ucrainei, Cehoslovaciei şi Iugoslaviei.
  5.  Germania va spori ajutorul economic acordat Ungariei, pentru a o face mai atractivă decât vecinii ei.
  6.  Uniunea Sovietică se angaja să nu ridice obiecţii la divizarea Iugoslaviei şi să accepte intrarea Croaţiei şi Sloveniei în sfera economică germană de interese.
  7.  Uniunea Sovietică era rugată să accepte unirea Ucrainei Transcarpatice cu Ungaria, dacă naţionaliştii ucraineni ar desfăşura activităţi „distructive”.
  8.  În afară de compensaţia economică pentru pierderile suferite, Germania se angaja să „nu fie activă” în chestiuni privind Ucraina şi statele baltice şi să nu le considere parte a sferei de influenţă economică a Germaniei.

Prăbuşirea lui Mihail Gorbaciov şi a Uniunii Sovietice, ca urmare a schimbării modului de promovare a propriilor interese de către Federaţia Rusă, a grăbit procesul de extindere a Uniunii Europene şi a modificat proiectele germano-ruse privitoare la centrul şi estul Europei. Noile proiecte apărute au fost elaborate pornindu-se de la premisele unificării europene şi extinderii cât mai adânc către estul bogat în resursele de energie, materii prime şi pieţe de desfacere care să alimenteze uriaşa economie europeană, mai ales pe cea a Germaniei.

Înţelegerile germano-sovietice din anul 1990, chiar dacă au născut planuri începute şi apoi trecute în conservare, se aseamănă izbitor cu Pactul Molotov- Ribbentrop. Deosebirea este doar de imagine. Clasa politică internaţională şi mass-media au condamnat în mod repetat şi vehement Pactul Molotov-Ribbentrop, ca şi dezmembrările Cehoslovaciei, României şi Iugoslaviei, din anii 1939-1941.

În schimb, înţelegerile din 1990, dezmembrarea Cehoslovaciei şi Iugoslaviei  şi încercările evidente de acelaşi fel din România, nu sunt combătute, ci, din contră, sunt privite pozitiv şi încurajate de forţe aparent nevăzute. Proiectele şi acţiunile politice sunt mult asemănătoare, pe alocuri identice, dar poziţia comunităţii internaţionale faţă de ele este nu numai diferită, ci uneori opusă.

Acest lucru nu poate să ne facă să nu constatăm identitatea, în aceste cazuri, a politicilor hitleristo-comuniste din anii 1939-1940, cu cele din anii 1989-1990, ale regimurilor „democratice” din Germania şi Uniunea Sovietică, ale lui Kohl şi Gorbaciov.

Pentru unii aceste concluzii par dureroase. Este doar o percepţie datorată imensei manipulări a opiniei publice de pretutindeni, preocupare care înghite energii colosale şi reprezintă a doua mare cheltuială de resurse, după cursa înarmărilor.

Când lumea va înţelege aceste realităţi, regimul politic „democratic” se va putea reforma şi, eventual, îşi va putea prelungi existenţa.

După deceniile care au trecut de la înţelegerile germano-ruse, e timpul să examinăm cu seninătate aceste concluzii.

        Prof. univ. dr. Corvin Lupu

(Articol apărut în „Vitralii-lumini şi umbre”-Revista veteranilor din serviciile române de informații, Anul IV, nr. 10/2012, pp. 37-38)

17/09/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Ultimul președinte sovietic Mihail Gorbaciov susține că Perestroika a fost necesară și că nu o regretă, deși acum unele lucruri le-ar face diferit

Gorbaciov, învinuit de procuratura URSS de „trădare de patrie”

Gorbaciov nu regretă Perestroika, dar admite că ar face lucrurile diferit

Ultimul preşedinte sovietic, Mihail Gorbaciov, a susţinut recent programul de reforme politice cunoscut sub numele de Perestroika (Restructurare), dar a recunoscut totodată că ambiţiosul proiect nu a fost lipsit de erori, relatează agenţia Agerpres, care citează EFE.

”Dacă ar fi să încep din nou, aş face multe lucruri diferit”, a semnalat Gorbaciov într-un articol publicat în revista ”Rusia în politica globală”.

Fostul lider al URSS a admis că Perestroika a traversat mai multe etape, cu ”erori şi realizări”, dar a insistat că reformele au avut o ”justificare istorică”. ”Aceasta însemna că Perestroika era necesară şi că mergeam în direcţia corectă”, susţine Gorbaciov.

El a remarcat şi faptul că autorii schimbărilor care au culminat în anul 1991 cu destrămarea URSS sunt acuzaţi astăzi de ”naivitate”, de ”trădare” ori de lipsa unui plan concret de acţiune.

”Unii chiar spun că Perestroika nu era necesară. Dar despre aceste persoane pot spune doar un lucru: că au o memorie foarte scurtă”, a apreciat el amintind de ambianţa din societate la începutul reformelor în anul 1985.

Ultimul lider sovietic, acum în vârstă de 90 de ani, a insistat că oamenii ”aveau nevoie de schimbări”.

”Toţi, atât conducătorii cât şi oamenii de rând simţeau că ceva merge prost în ţară. Stagnarea se adâncea şi dezvoltarea economică în realitate se oprise”, explică Gorbaciov.

Prin urmare, ”majoritatea absolută considerau că nu se mai putea trăi în acest mod (…) Aceasta (nevoia de schimbare) nu s-a născut în capul meu, ea era pe buzele tuturor”, îşi mai aminteşte ”părintele” Perestroikăi.

El a admis că reformele radicale pe scară extinsă implică mereu unele riscuri, dar rămâne la părerea că conducerea sovietică de la acea vreme trebuia să-şi asume riscul.

”În conducerea ţării, Biroul Politic (al Comitetului central al Partidului Comunist), exista unanimitate în această privinţă”, notează Gorbaciov despre una dintre etapele cele mai comentate ale Perestroikăi.

Acest proces de reforme era orientat către cetăţeanul sovietic şi avea scopul de a-l transforma în stăpânul propriului său destin după secole de existenţă ale unui Stat autocrat şi apoi totalitar.

”A fost o ruptură cu trecutul (…), un progres către viitor”, concluzionează ultimul lider al URSS.

03/08/2021 Posted by | POLITICA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

În 1987 Gorbaciov era de părere că Ucraina ar trebui să cedeze Rusiei treptat Crimeea

 

 

 

-Crimeea 2




 

Gorbaciov în 1987: Crimeea ar trebui retrasă treptat din componența Ucrainei




În  URSS în iunie 1987, protestele tătarilor din Crimeea s-au intensificat brusc. Ei cereau revenirea din exilul forțat din Asia Centrală în patrie. În iulie și august al aceluiași an, Politburoul sovietic  s-a întâlnit de două ori pentru a discuta această problemă.   

Apoi, într-un cerc restrâns, liderul  partidului și  statului sovietic,  Mihail Gorbaciov, a spus: Crimeea ar trebui să fie readusă din Ucraina în Rusia și ar trebui creat un „district federal” pe peninsulă, inclusiv pentru a rezolva problema tatarilor din Crimeea.

Dar, cu precauția sa obișnuită, Gorbaciov a spus că „acest lucru trebuie făcut treptat”. Nu a avut timp, scrie http://ttolk.ru/articles/gorbachyov_v_1987_godu_kryim .

În 2014, după scoaterea Crimeei din componența  Ucrainei, mulți au fost șocați de o declarație a fostului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, prin care acesta susținea această operațiune specială anexionistă a Rusiei.


În 2016,  într-un interviu acordat ziarului britanic The Sunday Times: „Dacă aș fi Putin, aș anexa și Crimeea , pentru că locuitorii din peninsulă au vrut să se reunească cu Rusia”.

Nu este nimic neașteptat în aceste declarații ale lui Gorbaciov pentru că acesta se gândea încă din 1987 la o operațiune  specială similară.
În mai 1987, în Asia Centrală tătarii crimeeni fost exilați acolo în 1944 ,începuseră  tulburările. În ciuda reabilitării lor de către  Hrușciov, li se interzisese până în acel moment să revină în Crimeea.

La 26 iunie 1987, o delegație a tătarilor din Crimeea a fost primită de prim-vicepreședinte al Prezidiului Sovietului Suprem al URSS P. Demichev.   El a promis doar să transmită cerințelor lor  lui M. Gorbaciov și i-a invitat să plece – așa cum s-a făcut deja de mai multe ori de la sfârșitul anilor 1950, după întâlniri similare cu reprezentanții autorităților sovietice.

Întâlnirea a fost considerată de reprezentanții poporului tătar  ca fiind nesatisfăcătoare. și de această dată, trimișii poporului tătarilor din Crimeea erau hotărâți să stea până la capăt.







crimea-1






La 6 iulie 1987, 120 de tătari din Crimeea au organizat o manifestație în Piața Roșie, lângă Mausoleul Lenin cu pancarede în care aceștia revendicau: „Restaurarea drepturilor tătarilor din Crimeea”, „Democrație  – și pentru tătarii Crimeii”, „Întoarcerea poporul nostru în patria lui”.

Agenții KGB în haine civile și-au confiscat afișele și au încercat să împrăștie manifestanții, dar aceștia s-au așezat pe pământ strigând lozinci și au refuzat să plece.

După 45 de minute, miliția a apărut și le-a ordonat să evacueze  Piața Roșie. Apoi, manifestanții au mers la clădirea Comitetului Central al PCUS din Piața Veche. Acolo autoritățile încercat, deși fără succes, să îi disperseze.

Tulburările în rândul tătarilor din Crimeea a crescut astfel încât Politburo-ul Comitetului Central al PCUS a fost obligat să încerce o soluționare a problemelor lor și, în general, a Crimeei.
În cartea „Gorbaciov și alții.

Analele anilor 1985-1991 menționa  că  se discuta  ”la o întâlnire a Politburo din 12 iulie 1987 privitor la transferul teritoriului Crimeei de la Ucraina către  Rusia:

Lukyanov : Aproximativ 350 de mii de tătari din Crimeea au făcut apel la Prezidiul Forțelor Armate. Apropo, în timpul războiului, au fost mulți trădători printre tătarii Crimeei.

Gorbaciov : Și unde nu erau trădători? Vlasoviști ?

Lukyanov : O divizie tătară făcea parte  din Wehrmacht

Gorbaciov : Da, unii au colaborat cu germanii, în timp ce alții au luptat împotriva germanilor, ca toți ceilalți. Și au existat mulți eroi printre ei.

Șebrikov : Probabil, va fi necesară organizarea unei regiuni autonome în Crimeea .

Gorbaciov : Aceasta este și democrația.

Șebrikov: Și ce este cu coasta de sud a Crimeei? Tătarii vor reveni și vor spune – aceasta este casa mea.  

Solomențev : Este necesar să decidem, dar nu sunt pentru Autonomie. Compoziția națională din Crimeea s-a schimbat dramatic. Acum sunt 68% din ruși, 26% din ucraineni. Iar transferul Crimeei către Ucraina nu s-a făcut în aplauze au dat-o împreună cu Sevastopol – un oraș de glorie rusă. Te poți baza pe decretul lui Lenin. .

Gorbaciov : Adică credeți că Crimeea ar trebui să devină din nou parte a RSFS Ruse, așa cum se specifica în decretul lui Lenin? Din punct de vedere istoric, ar fi corect să se întoarcă Crimeea în Rusia. Dar Ucraina va ridica un munte de obiecțiuni.

Gromîko: De ce ne grăbim? Nu s-a intâmplat nimic  Iar decizia de evacuare este justificată de condițiile militare. Transferul Crimeii în Ucraina, a fost  desigur, arbitrar, dar cum să justifici acum o mișcare inversă? Gândiți-vă din nou și nu luați o decizie finală pripită.

Gorbaciov : Trebuie să gândim cu atenție totul. În timpul lui  Lenin, situația era complet diferită. Acum este imposibil să dai Crimeea tătarilor. Pentru a ajuta tătarii – atât în ​​Uzbekistan, cât și în Crimeea trebuie acționat  pentru a întârzia migrația lor în Crimeea. Este necesar să abordăm acest proces  într-un spirit democratic și să încurajăm oamenii să se bazeze pe realitate.  






crimea-3




 

 

Pe 6 august 1987,  la o întâlnire a Politburoului sovietic, Gorbaciov  declara despre situația din Crimeea că o nouă realitate s-a dezvoltat acolo după perioada crimelor staliniste.
”Unii se oferă să retragă această regiune din componența  Ucrainei, pentru a forma un „district federal”. Ideea merită atenție. Dar nu se poate face nimic simultan ci treptat.

Creați o școală în limba tătară, populați zonele nelocuite. Într-un cuvânt este nevoie de realism și de gândire concretă. Acesta este principalul lucru acum”.

06/06/2020 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: