Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Cuvântarea episcopului unit Iuliu Hossu înaintea poporului adunat pe Câmpul lui Horea din Alba-Iulia.VIDEO

 

 

Foto: Harta Romaniei reintregite dupa Marea Unire din 1918

 

Cardinalul Bisericii Române Unite  Iuliu Hossu s-a născut la 30 ianuarie 1885, în Milaş, un sat din actualul judeţ Bistriţa-Năsăud, din părinţii Ioan, preot, şi Victoria.

După promovarea examenului de maturitate, în 1904, a fost primit în clerul Episcopiei Lugojului, care, în toamna aceluiaşi an, l-a trimis la studii teologice la Roma la Colegiul De Propaganda Fide din Roma. În 1906 este promovat doctor în Filosofie, iar în 1910 doctor în Teologie.

În ultimul an de studii, la 27 martie 1910, este hirotonit preot şi numit Primo Prefetto, adică prim-doctorand al doctoranzilor în Teologie de la Colegiul De Propaganda Fide din Roma, unde învaţă studenţi adunaţi din întreaga lume.

Revine în Lugoj unde activează pe rând intre anii 1910-1912,ca protocolist, arhivar, bibliotecar, apoi Vicar şi secretar episcopesc, fiind promovat în cele din urmă director de cancelarie. La 3 martie 1917 este numit Episcop în scaunul Eparhiei Gherla, rămas vacant, numirea găsindu-l preot militar. 

 În 1913 este numit profesor la Catedra de Studii Biblice a Academiei de Teologie Română Unită din Lugoj.

În vara anului 1914, aflat într-o călătorie de studii în Germania şi Franţa, participă ca delegat la Congresul Euharistic Internaţional de la Lourdes.

 În aceeaşi perioadă se declanşează şi Primul Război Mondial. Întors din nou la Lugoj, este trimis pe front ca preot militar, în spitale militare ale Imperiului, în Austria, Boemia şi Moravia.

La 3 martie 1917 este numit, prin Decret Imperial, Episcop al Diecezei Gherla.

În octombrie 1918, episcopul Iuliu Hossu a trimis o directivă către credincioşi şi clerici, în care le cerea să recunoască doar autoritatea Sfatului Naţional Român de la Arad, fără să mai ţină seama de guvernul de la Budapesta. Asta se întâmpla cu câteva săptămâni înainte să fie declarată Unirea cu Regatul României.

„Eu aş zice: să înţelegem limpede chemarea vremii şi să împlinim din răsputeri porunca ei. Atunci suntem la culmea chemării noastre şi vom plini toate ce slujba noastră categoric ne impune“, scria Hossu.

„Marele Sfat Naţional a luat în mână organizarea poporului iubit, pentru ca păstrând ordinea şi liniştea, cinstea şi buna rânduială, neprihănit să-şi poată croi soarta şi să vadă întrupat visul care a ieşit biruitor din marea suferinţelor“.

Iuliu Hossu, Ştefan Cicio Pop şi Iuliu Maniu, la şedinţe, in timpul discutiilor privind căile de urmat pentru realizarea statului naţional unitar român, s-au opus unor propuneri de chemare a armatei române ca să ocupe Transilvania, după ce s-a prăbuşit Austro-Ungaria.

N-au vrut ca la conferinţele de pace susţinătorii Ungariei să afirme că a fost o Unire forţată, că s-a încălcat dreptul la autodeterminare.

I-au convins, în cele din urmă, şi pe ceilalţi participanţi la discuţii că ar fi mai bine ca totul să se desfăşoare prin consultarea populaţiei, sub supravegherea gărzilor naţionale, care să asigure şi ordinea publică.   

 

 

 

 

 

Pe 1 decembrie 1918, episcopul  Hossu a citit pe Platoul Romanilor (Câmpul lui Horea) din Alba-Iulia, Declaraţia Unirii .

În Preambulul Rezoluţiei, a rostit memorabi său discurs:

 

Fraților!

Ceasul plinirii vremii este acesta, când Dumnezeu Atotputernic rostește, prin poporul Său credincios, dreptatea Sa, însetată de veacuri.

Astăzi prin hotărârea noastră, se înfăptuiește România Mare, una și nedespărțită, rostind fericiți, toți Românii de pe aceste plaiuri: Ne unim pe veci cu Țara mamă, România.

Vă reamintiți când prin sutele de spitale, în zilele de întunerec, povesteam: “Va învinge dreptatea” (întreruperi entuziaste: Te cunoaștem pe Sfinția Ta); vă arătăm că vine ceasul când toți făcătorii nedreptății vor plânge, lacrimi de sânge, în ziua bucuriei noastre.

A biruit dreptatea!

Aceasta e ceasul dreptății lui Dumnezeu și al răsplătirii Lui, aceast-i ceasul bucuriei noastre, bucuria unui neam întreg, pentru suferințele veacurilor, purtată de un neam, cu credința în Dumnezeu și cu nădejdea în dreptatea lui.

Suferințele veacurilor se îmbracă în lumină, cum revarsă în clipa aceasta soarele asupra noastră lumina sa, cu binecuvântare.

(În acel moment ieșea soarele de sub norii, ce acopereau până atunci întreg orizontul, mulțimea rupând într-un entuziasm înflăcărat).

Cuvintele Domnului se împlinesc și aici, întru plinirea dreptății: “Mulți au dorit să vadă ce vedeți voi și nu au văzut, și să aude ce auziți voi și nu au auzit. Ochii voștri sunt fericiți că văd și urechile voastre fericite ca aud”.

Văd ziua întregirii neamului și aud bunăvestirea unirii noastre pe veci cu Țara-mamă: România.

La lumina celor expuse până aici, din încredințarea și numele Marelui Sfat al națiunii române din Ungaria, Banat și Transilvania, rog mărita Adunare națională să binevoiască a primi și a anunța, ca ale sale, următoarele hotărâri…

(P.S.S. Episcopul Iuliu Hossu citește proiectul de rezoluție votat de Adunarea Națională.)

„Rezoluțiunea Adunării Naționale de la Alba Iulia din 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918.

I. Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba-Iulia în ziua de 18 Noiembrie/1 Decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România. Adunarea Națională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al națiunii române la întreg Banatul cuprins între râurile Mureș, Tisa și Dunăre.

II. Adunarea Națională rezervă teritoriilor sus indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.

III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului Stat Român, Adunarea Națională proclamă următoarele:

Deplină libertate națională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra și judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său și fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare și la guvernarea țării în proporție cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.

Egală îndreptățire și deplină libertate autonomă confesională pentru toate confesiunile din Stat. Înfăptuirea desăvârșită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieții publice. Votul obștesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporțional, pentru ambele sexe, în vârstă de 21 de ani la reprezentarea în comune, județe ori parlament.

Desăvârșită libertate de presă, asociere și întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omenești. Reforma agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăților, în special a proprietăților mari. În baza acestei conscrieri, desființând fidei-comisele și în temeiul dreptului de a micșora după trebuință latifundiile, i se va face posibil țăranului să-și creeze o proprietate (arător, pășune, pădure) cel puțin atât cât să poată munci el și familia lui.

Principiul conducător al acestei politici agrare e pe de o parte promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potențarea producțiunii.

Muncitorimei industriale i se asigură aceleași drepturi și avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Națională dă expresie dorinței sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea națiunilor libere în așa chip, ca dreptatea și libertatea să fie asigurate pentru toate națiunile mari și mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaționale.

V. Românii adunați în această Adunare Națională salută pe frații lor din Bucovina, scăpați din jugul Monarhiei austro-ungare și uniți cu țara mamă România.

VI. Adunarea Națională salută cu iubire și entuziasm liberarea națiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume națiunile: cehoslovacă, austro-germană, iugoslavă, polonă și ruteană și hotărăște ca acest salut al său să se aducă la cunoștința tuturor acelor națiuni.

VII. Adunarea Națională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război și-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru murind pentru libertatea și unitatea națiunii române.

VIII. Adunarea Națională dă expresiune mulțumirei și admirațiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui dușman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizațiunea de ghiarele barbariei.

IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor națiunei române din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, Adunarea Națională hotărăște instituirea unui Mare Sfat Național Român, care va avea toată îndreptățirea să reprezinte națiunea română oricând și pretutindeni față de toate națiunile lumii și să ia toate dispozițiunile pe care le va afla necesare în interesul națiunii.”

Fericit am vestit hotărârea judecății lui Dumnezeu prin reprezentanții a toată suflarea românească; fericiți voi, cari ați pecetluit pe veci, Unirea cu Țara-mamă.

O viață întreagă veți mărturisi cu mândrie: “Și eu am fost la Alba-Iulia”!

Fiii fiilor voștri vor chezășui puternic și fericiți, rostind: “Și părinții noștri au fost la Alba-Iulia!” Voi sunteți marea armată a sufletelor alese, a neamului vostru.

De acum o Românie Mare, întemeiată pe dreptatea lui Dumnezeu și credința poporului Său.

Cântarea noastră de biruință să fie cântarea neamului pe calea lungă și grea a veacurilor:

“Dreptatea Ta, Doamne, e dreptate în veac și cuvântul Tău adevărul”.

Dreptate și adevăr, la temelia României întregite.

Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu.

Pe pământ pace.

Ziua învierii, să ne luminăm, popoare.

Trăiască România Mare, una și în veci nedespărțită, Amin.

(Urmează îmbrățișarea cu Prea Sfinția Sa Dr. Miron Cristea, atunci episcop ortodox de Caransebeș, în fața mulțimilor entuziaste, cari clamau și plângeau de bucurie).

Prea Sfinția Sa a adăugat cuvintele: “Pe cum ne vedeți aici îmbrățișați frățește, așa să rămână îmbrățișați, pe veci, toți Frații României”.

 

(Delirante aclamări)

 

În 1930 Eparhia de Gherla a devenit Eparhia de Cluj-Gherla, mutându-şi sdiulul în oraşul Cluj, Iuliu Hossu fiind numit Episcop de Cluj-Gherla. Aici îl prinde perioada de ocupaţie horthystă ungureasca (1940-1944), o perioadă grea, în care scapă din două atentate: unul la Cutiş, prin dezafectarea unui pod, în august 1943, şi altul la Budac, două luni mai târziu, cu focuri de armă.

Viaţa îi era permanent în pericol şi apropiaţii l-au sfătuit să se refugieze insa Iuliu Hossu a refuzat să îşi părăsescă credincioşii şi a luptatin continuare pentru apărarea drepturilor lor.

În martie 1944, Academia de Teologie din Cluj a fost devastată, iar episcopul insultat de studenţii maghiari. 

După 23 august 1944, până la eliberarea Clujului, episcopul a stat mai mult ascuns  in Palatul de Reşedinţă sau la familii din oraş.

După alungarea ocupantilor maghiari şi-a reluat activitatea, însă eliberarea a adus în ţară comunismul.

Stalin declara că singura armată de care se teme este armata neagră a Papei. Şi începe prigoana. 

La 28 octombrie 1948 inaltul prelat este arestat de autoritatile comuniste şi dus la Dragoslavele. Este transferat mai apoi la Mănăstirea Căldăruşani, iar în 1950 la Penitenciarul din Sighetul Marmaţiei.

 

 

 

 

 

 

În 1955 ajunge la Curtea de Argeş, în 1956 la Mănăstirea din Ciorogârla, apoi din nou la Căldăruşani, unde a stat izolat până la sfârşitul vieţii. La 28 aprilie 1969 este numit Cardinal „in pectore”.

 

Moare la 28 mai 1970 în Spitalul Colentina din Bucureşti, ultimele lui cuvinte fiind: „Lupta mea s-a sfârşit, a voastră continuă”.

La 5 martie 1973, papa dezvăluie faptul că episcopul Hossu fusese numit in secret cardinal, în anul 1969 .

 

 

 

 

 

 

 

CITITI SI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/01/o-istorie-a-zilei-de-1-decembrie-video/

 

 

 

 

 

CREZUL NOSTRU ROMÂNESC

CREZ

de Radu Gyr

Cred într-unul Dumnezeu
Tatal ziditorul,
dar mai cred in neamul meu,
înfratit cu dorul.

Cred în sfinti, dar si-n voinici,
cred în flori si-n cremeni,
caci tacutii mucenici
cu haiducii-s gemeni.

Dar mai cred ca într-o zi,
aspru, din furtuni,
neamul meu se va trezi
cu securea-n mâini.

Si-atunci ierte Cel din cer
liftele spurcate,
caci prin sânge si prin fier
ne-om croi dreptate.

Cred într-unul Dumnezeu,
Tatal ziditorul,
ce-a-nfratit în neamul meu
Sfântul Crez cu dorul !

PORTRETUL UNUI ROMAN ADEVARAT

Radu Gyr (n. 2 martie 1905 – d. 29 aprilie 1975) , pseudonimul literar al   marelui  patriot  român  Radu Demetrescu,  a fost  poet, dramaturg, eseist și gazetar.

O bună perioadă a fost asistent universitar la catedra de estetică

A fost de mai multe ori laureat  al  Societatii Scriitorilor Romani, Institutului pentru Literatură și al Academiei Romane.

 A fost un colaborator statornic în perioada de după debut la revista Universul literar și apoi la alte reviste literare: Gândirea; Gândul românesc; Sfarmă-Piatră; Decembrie;  Vremea;  Revista mea;  Revistă dobrogeană, Ramuri, Adevărul literar și artistic , Axa , Iconar etc. precum și la ziarele Cuvântul; Buna Vestire ; Cuvântul studențesc.

În timpul scurtei coabitari a   guvernarii legionare cu   regimul antonescian (septembrie  1940 – ianuarie 1941), Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.

În aceasta perioadă, o trupă de actori evrei a înființat în Bucuresti Teatrul Barașeum, singurul teatru evreiesc din țările Europei din acea perioada grea,  în care puterea o dețineau regimuri autoritare și  fasciste.

Teatrul evreiesc  Baraseum  și-a început activitatea la 1 martie 1941  cu revista  „Ce faci astă seară” ?.

A facut puscarie politica sub trei dictaturi.

A fost arestat in  timpul dictaturii regale a lui Carol al II-lea, fiind  închis în lagărul de la Miercurea Ciuc, alaturi de alti intelectuali patriot printre care ii amintim pe Mircea Eliade, Nae Ionescu si Mihail Polihroniade .

 Radu Gyr a fost închis și în timpul regimului lui  Antonescu  După eliberarea din detenție a fost trimis, pentru „reabilitare” în batalioanele de la Sarata.

S-a intors din război rănit și cu poemele în ranițta, publicand în 1942 (la editura Gorjan) volumul inedit Poeme de războiu (carte cenzurată).

În  1945, autoritatile l-a încadrat în „lotul ziariștilor”, iar justiția aservită regimului comunist l-a condamnat la 12 ani de detenție\.

A revenit acasă în  dupa eliberarea din inchisoare  in  1956 dar, după numai doi ani, a fost arestat din nou și condamnat la moarte pentru ca a scris poezia-manifest ” Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, considerată de autoritățile comuniste  drept o  instigare la luptă împotriva regimului.

Pedeapsa cu moartea i-a fost comutata  la 25 de ani de muncă silnică (dar nu a aflat aceasta decât la 11 luni după modificarea sentinței), poetul executând 6 ani de detenție, până la amnistia generală din  1964.

În închisoarea mortii din  Aiud, Radu Gyr a fost supus unui regim de detenție deosebit de aspru. Doi ani din pedeapsă i-a executat purtând lanțuri grele la picioare.

Când s-a îmbolnăvit grav, autoritățile i-au refuzat acordarea de asistență medicală.

In bezna temnițelor comuniste creația poetului  avea să cunoască înălțimi nebănuite. Evoluția poeziei sale de după gratii poate constitui un scurt istoric al acelor ani de viață inimaginabilă.

Radu Gyr scrie despre foamea permanentă, frigul cumplit, moartea ca prezență zilnică, se ceartă cu Dumnezeu, pentru ca, în final, să ajungă la liniște sufletească și la o credință adâncă, înțelegând soarta ce i-a fost rezervată și jertfa uriașă care îi stătea în față.

Crezul său a devenit crezul unei întregi generații.

Scos din circuitul valorilor publice în țară, a fost complet ignorat înainte de  1989, cu excepția notabilă a criticului  literar Nicolae Manolescu, care a avut curajul să-l antologheze în 1968 în volumul al doilea din Poezia românească modernă, însă nu cu poemele cele mai reprezentative.

La înmormântarea sa, singurul literat care a îndrăznit să participe la ceremonia funerară și să citească din versurile lui Gyr a fost, potrivit unui martor ocular, poetul Romulus Vulpescu .

Marturia lui Atanasie Berzescu:

„În Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus în celulă. L-a coborât de pe Cruce și L-a adus alături de noi pe rogojina cu libărci spre îndumnezeirea omului. El era patriarhul și îmbarbătarea deținuților din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat să lumineze în beznele adânci”. (Lacrimi și sânge)

 

Ultimul cuvânt al poetului în fața Tribunalului Poporului (procesul din 1945).

 

„Domnule Președinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credință adevărată, atunci să fie absolvită».

Și a mai spus acuzarea: «Sunt prăbușiri de idealuri, de credințe, dar numai pentru curați». Într-adevăr, sunt naufragii sufletești.

Eu am avut o credință. Și am iubit-o. Dacă aș spune altfel, dacă aș tăgădui-o, dumneavoastră toți ar trebui să mă scuipați în obraz.

Indiferent dacă această credință a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greșită, ea a fost pentru mine o credință adevărată.

I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte.”

 

Romanii au pierdut odata cu cel care a fost  Radu  Gyr,  o mare constiinta a neamului  si un EROU adevarat .

 

DUMNEZEU SA-L ODIHNEASCA IN SFANTA PAZA SA !  VESNICA LUI POMENIRE .

Surse: autorii.com/scriitori/radu gyr; stiri.botosani.ro;  Wikipedia.ro

COTA 789 – ULTIMA REDUTA. VIDEO

Acest film documentar subtitrat, despre România în Primul Război Mondial, a fost realizat după memoriile unui american de origine română, Dimitrie Dimăncescu.
Acesta a crescut într-un sat din România şi s-a mutat apoi la Bucureşti cu familia. A fost un elev foarte bun, iar în 1913, când era licean, a înfiinţat Cercetaşii României.

Doi ani mai târziu, la 19 ani, s-a înrolat voluntar. Ulterior,i s-a alăturat şi fratele, Ion.

Dimitrie a devenit ofiţer în regimentul „Vânători” nou înfiinţat de către principele Carol.

Dimitrie a ţinut un jurnal despre experienţele din armată, iar mai târziu, exilat în SUA, şi-a publicat memoriile.
Documentarul este relatarea lui Dimăncescu despre Primul Război Mondial şi cei 2000 de kilometri cumpliţi pe care i-a străbătut, începând ca locotenent şi sfârşind căpitan decorat.

Filmul acoperă experiențele dramatice ale soldatului Dimăncescu pe frontul românesc, confruntarea acestuia cu Norton Griffiths, colonelul britanic trimis să saboteze sondele petroleiere românești și bătăliile aprige cu germanul Erwin Rommel la Cota 789.

Episodul este dedicat evenimentelor de pe Dealul Coşna din 1917, unde, în două săptămâni de lupte sângeroase, armata română s-au confruntat cu armata germană.
Deoarece Primul Război Mondial este acum o amintire îndepărtată, a rămas de datoria scriitorilor, artiștilor și regizorilor să reproducă evenimentele acelor vremuri care au schimbat soarta națiunilor. Bătălia de la Cota 789 este unul dintre acele momente dramatice.

Evenimentele se petrec între august 1916 și decembrie 1918.

În centrul peliculei stă patriotismul extraordinar al celor 350.000 de tineri români care și-au jertfit viața, iar alți 150.000 au fost răniți sau au dispărut fără urmă în acele vremuri.