Un fenomen unic în lume – Limba română

 

 

 

 

 

 

Harta: Ramurile limbii române

 

 

 

 

MOTTO:   „Într-adevăr nicăieri nu vei putea găsi o putere de înțelegere mai rapidă, o minte mai deschisă, un spirit mai ager, însoțit de mlădierile purtării, așa cum o afli la cel din urmă rumun. Acest popor ridicat prin instrucție ar fi apt să se găsească în fruntea culturii spirituale a Umanității. Și ca o completare, limba sa este atât de bogată și armonioasă, că s-ar potrivi celui mai cult popor de pe Pământ. Rumania nu este buricul Pământului, ci Axa Universului”.

 

Alfred Hofmann 1820 – în ”Istoria Pământului”:

 

 

 

 

 

Româna e un fenomen fără precedent în lume…

 

  
Cioran pomenea, mai în glumă, mai în serios, că de vrei să treci de la limba română la limba franceză, e ca și cum ai trece de la o rugăciune la un contract. De ce socotim limba română ca e așa o limbă unică?

Nu că vrem noi, românii obișnuiți, ci c-o admiră de la înălțimea propriilor studii chiar lingviștii și istoricii străini, cărora nu le putem reproșa subiectivitatea.

Sunt reale si măgulitoare motive care ridică limba de baștină a lui Eminescu și Brâncuși pe podiumul „pietrelor” rare ale omenirii.

1. Româna e singura limbă romanică care a supraviețuit, înflorind statornic în părțile acestea ale Europei. Rămâne un mister cum de s-a întâmplat așa, în condițiile în care pe-aici au trecut valuri peste valuri de barbari, cu ale lor limbi slavice (din estul Eurasiei) sau uralice (din nordul Eurasiei).
Altfel spus, popoare cuceritoare cu graiuri „bolovănoase”, puternice, au îngenuncheat limba latină pe oriunde au trecut. Mai puțin la noi.

2. Româna-i veche de 1700 de ani. Și că-i veche n-ar fi cine știe ce motiv de lauri, dar e veche în acel fel în care, de-am călători în timp în Țara Românească acum 600 de ani, nu ne-ar fi deloc greu să înțelegem ce le spunea unul ca Mircea cel Bătrân ostașilor săi.
Poate vă pare de la sine înțeles, dar adevărul e că foarte puține limbi din lume și-au păstrat „trunchiul” întreg. Limba lui Shakespeare sau cea a lui Napoleon nu se pot lăuda cu așa o stare de conservare.

3. Dintre limbile latine, doar româna are articolul hotărât „enclitic”, adică atașat la sfârșitul substantivului. Spunem „fata”, „băiatul”, „tabloul”, și nu „la fille”, „le garçon”, „le tableau”, cum ar fi în franceză. Chestia asta ne conferă o melodicitate intrinsecă-n grai, plus o concizie-n exprimare. Practic, ne e de-ajuns un singur cuvânt ca să ne facem înțeleși atunci când ne referim la un obiect sau la o ființă anume. Ei, majoritatea popoarelor au nevoie de două cuvinte pentru asta.

4. „Se scrie cum se aude.” Se scrie cum se aude, dar vine la pachet cu sute de particularități de pronunție pe care noi, români fiind, le punem în aplicare ușor, natural, fără să le pritocim. N-avem nevoie de manualul de fonetică la capul patului pentru ca organul din cavitatea bucală să se miște într-un fel când rostim „ceapă”, și în alt fel când rostim „ea”. Chiar dacă grupul de vocale e același. Pentru vorbitorii de arabă, de pildă, regula asta se învață cu creionul sub limbă – sunt dintre cei cărora le vine greu.

5. Lingviștii spun că, cel mai și cel mai bine, româna s-ar asemăna cu dalmata, din care istoria păstrează doar câteva sute de cuvinte și propoziții. Problema cu dalmata e că nu mai circulă. Sunt 0 vorbitori de dalmată pe Terra în acest moment, și probabil c-așa vor rămâne până la finalul veacurilor. Dalmata a fost declarată limbă moartă in iunie 1898. Este data decesului ultimului ei vorbitor, croatul Tuone Udaina, care o stăpânea parțial. Înainte să moară, Udaina a mărturisit că limba îi e familiară încă din mica copilărie, că și-i amintește „ca prin vis” pe părinții lui conversând, uneori, în această limbă.

6. Româna e limba cu al treilea cel mai lung cuvânt din Europa. „PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZĂ”, 44 de litere. Definește o boală de plămâni care se face prin inhalarea prafului de siliciu vulcanic. Interesant e că boala nu prea se face, deci nici cuvântul nu se folosește.

7. Limba română e intrată în patrimoniul UNESCO, aidoma Barierei de Corali din Australia, Marelui Zid Chinezesc ori Statuii Libertății. Româna a intrat în patrimoniul imaterial al lumii prin două cuvinte. E vorba de „dor” și „doină”, două cuvinte intraductibile, concluzionează UNESCO.„Dor” și „doină” se comportă mai degrabă ca niște diamante roz decât ca niște alăturări de sunete – exprimă emoții într-atât de specifice culturii noastre încât traducerea lor în alte „glasuri” ar fi o contrafacere. Nu mai e nevoie să precizăm că tot ele trec drept cele mai bogate în sens substantive din română.

8. Alt aspect unic în lume, româna „dirijează” cuvintele latine după regulile balcanice. Vocabularul e, vorba vine, „italienesc”, dar rânduielile gramaticale sunt de tip slav. Apar și coabitări între cele două registre, latin și slav. Concret, genul dativ și genitiv au aceeași formă (ca-n latină), timpul viitor și perfect se formează după o regulă hibrid între latină și slavă, dar infinitivul se evită (ca-n limbile slave).

9. Nicio altă limbă nu folosește atâtea zicători și expresii. Româna e printre puținele limbi în care „câinii latră și ursul merge”. E limba cu cele mai absurde imagini proverbiale, dar și limba în care proverbele, deși tot un fel de metafore, sunt considerate limbaj accesibil, limbaj „pe înțelesul tuturor”.
Proverbele astea, spun specialiștii, exprimă cea mai intimă preocupare a poporului român – sensul să fie bogat, dar fraza scurtă. Să spui mult în foarte puține cuvinte (la asta se referea și Alecsandri în celebra „românul s-a născut poet”). Cu titlu de curiozitate, cele mai numeroase zicători autohtone au ca subiect înțelepciunea – aproximativ 25% din totalul frazelor-proverb.

10. La fel de luxuriantă se dovedește româna și-n ceea ce privește numărul de cuvinte. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, ne dă de înțeles că româna-i între primele 8 limbi ale lumii. Ultima ediție a „Marelui Dicționar al Limbii Române” adună 170.000 de cuvinte. Asta-n condițiile în care autorii au lăsat de-o parte diminutivele, și alea vreo 30.000.

La cât de veche e pe teritoriul european, româna ar trebui să aibă dialecte – adică limba locuitorilor din Banat, de pildă, să fie mult-diferită de cea a locuitorilor din Maramureș (vezi triada spaniolă-bască-catalană din Spania).

Și totuși, nu-i cazul limbii române, în „curtea” căreia există graiuri și regionalisme, însă nu dialecte. Filologi ca savantzii Alexandru Philippide și Alf Lombard susțin că, iarăși, din punctul ăsta de vedere, româna e un fenomen fără precedent în lume, scrie https://infobrasov.net/romana-e-un-fenomen-făra-precedent-in-lume/.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

și vreau cu toată lumea să mă-mpac !

 

„NEOLOGISMELE”…

de Andrei Pleșu

Secretarele nu-și mai spun decât manager assistant. Cizmarii și chiloțarii sunt designeri. Mă așteptam să fie vorba de crize de aclimatizare și de micile noastre snobisme de cetățeni ai unei țări mici, dar vioaie. Nici gând.
S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuințat pe la posturi de radio și de televiziune, iar cuvinte românești cât se poate de utile sunt înlocuite prostește de persoane care stau prost și cu vocabularul limbii române, și cu gramatica ei.

Tot soiul de absolvenți și absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepți și comentatori care par să-și fi luat doctoratul la un șpriț, înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului fudul.

Potrivit lor, nu mai avem prilejuri, avem doar oportunități. Nu mai suntem hotărâți să facem ceva, ci determinați. Nu mai realizăm, ci implementăm. Nu mai avem cazuri, ci spețe.

Nu ne mai informăm fiindcă ne edificăm. Nu ne mai ducem într-un loc, ci într-o locație. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai consimțim, ci achiesăm.

Nu mai gătim ci procesăm alimentele. Nu mai folosim substanțe nutritive ci nutrienți. Serviciul de întreținere a devenit mentenanță. Ceva care ți se pare obligatoriu e un must !!! Nu mai avem speranțe, deoarece am trecut la expectațiuni.

Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Și nu mai așteptăm un răspuns, ci un feedback. Nu mai avem frizeri și croitorese, avem hair stiliști și
creatoare de fashion.

Nu mai spunem fără comentarii ci no comment.

Cu alte cuvinte, deținem o oportunitate pe care suntem determinați să o implementăm într-o locație pe care am anvizajat-o, achiesând la o mentenanță care e un must și asupra căreia ne focusăm în expectațiunea unui feed-back pozitiv. Deci, no comment.

 

 

 

 

 

 

Limba noastră  

 

 

 

Limba noastră-i o comoară
În adâncuri înfundată
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

Limba noastră-i foc ce arde
Într-un neam, ce fără veste
S-a trezit din somn de moarte
Ca viteazul din poveste.

Limba noastră-i numai cântec,
Doina dorurilor noastre,
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zări albastre.

Limba noastră-i graiul pâinii,
Când de vânt se mişcă vara;
In rostirea ei bătrânii
Cu sudori sfinţit-au ţara.

Limba noastră-i frunză verde,
Zbuciumul din codrii veşnici,
Nistrul lin, ce-n valuri pierde
Ai luceferilor sfeşnici.

Nu veţi plânge-atunci amarnic,
Că vi-i limba prea săracă,
Şi-ţi vedea, cât îi de darnic
Graiul ţării noastre dragă.

Limba noastră-i vechi izvoade.
Povestiri din alte vremuri;
Şi citindu-le ‘nşirate, –
Te-nfiori adânc şi tremuri.

Limba noastră îi aleasă
Să ridice slava-n ceruri,
Să ne spiue-n hram şi-acasă
Veşnicele adevăruri.

Limba noastra-i limbă sfânta,
Limba vechilor cazanii,
Care o plâng şi care o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.

Înviaţi-vă dar graiul,
Ruginit de multă vreme,
Stergeţi slinul, mucegaiul
Al uitării ‘n care geme.

Strângeţi piatra lucitoare
Ce din soare se aprinde –
Şi-ţi avea în revărsare
Un potop nou de cuvinte.

Răsări-vă o comoară
În adâncuri înfundată,
Un şirag de piatră rară
Pe moşie revărsată.

 

 

 

 Alexei Mateevici

 (2 iunie 1917)

Publicitate

La propunerea Republicii Moldova și României, tradiția țesutului scoarţelor a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO

 

 

 

 

Tradiția țesutul covoarelor, a fost înscrisă în patrimoniul UNESCO  la propunerea RM și României

Experţii UNESCO au capreciat că tehnica de ţesut „scoarţe” la război, care a fost transmisă din generaţie în generaţie, este o expresie a „creativităţii, identităţii şi coeziunii sociale”.

În vechime, „scoarţa” era folosită în special pentru decorul pereţilor ori se găsea în zestrea mireselor. Acum, e văzută mai ales ca o lucrare de artă.

Astăzi, meştesugul ţesutului scoarţelor este aproape pe cale de dispariţie.
E o muncă migăloasă şi puţine tinere mai au răbdare să stea ore în şir la război şi să deprindă tainele ţesutului.

Odată intrată în patrimoniul cultural mondial, alături de doină, dansul căluşului, colindatul în ceata bărbătească şi ceramica de Horezu, scoarţa va fi o atracţie în plus pentru turişti.

Se speră că în felul acesta să crească şi şansele de a transmite meşteşugul, mai departe, către generaţiile viitoare.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a declarat bucuros de faptul că tradiția românească a țesutului covoarelor (scoarțelor) populare a fost înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității.

”În mod tradițional, covoarele de perete produse de comunitățile de țesători din România și din Republica Moldova au fost folosite pentru decorare, înmormântări, expoziții și ca parte a zestrei miresei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

În prezent, ele sunt apreciate în principal ca opere de artă.

O expresie a creativității, a identității și instrument de coeziune socială, această tradiție este transmisă în cadrul familiei și prin intermediul centrelor meșteșugărești”, argumentează UNESCO această includere în patrimoniu.

“Sunt bucuros să aflu că ieri seară, chiar de Ziua Națională, la propunerea României și Republicii Moldova, tradiția românească a țesutului covoarelor (scoarțelor) populare a fost înscrisă de UNESCO în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Intangibil al Umanității.

A fost astfel recunoscută valoarea culturală universală a covorului popular românesc. Perpetuarea acestei tradiții este o datorie și o onoare pentru păstrătorii ei, de o parte și de cealaltă a Prutului, o bucurie și o mândrie pentru noi toți“, a scris Iohannis pe Facebook.

România va propune la anul, împreună cu Moldova, Bulgaria şi Republica Macedonia ca toate practicile şi ritualurile de Mărţişor să intre pe lista UNESCO.

Sursa: deschide.md/ro/ cultura; adriassociazione.wordpress.com

 

 

 

 

 

Dansul fecioresc din Transilvania a fost inclus de UNESCO în patrimoniul cultural imaterial al omenirii

 

 

 

 

 

 

După doi ani de demersuri, dansul fecioresc din Transilvania a fost inclus în patrimoniul cultural imaterial al omenirii, anunță siteul oficial al UNESCO.

 

„Dansul fecioresc, specific mai multor zone din Transilvania este practicat în ocazii festive, numai de bărbați, iar specialiștii spun că este, din punct de vedere tehnic, unul dintre cele mai dificile dansuri populare românești. Fiecare comunitate are propriile variante, bazate pe armonie, mișcare, multă tehnică și ritm.

 Toți membrii comunității iau parte la dans, fie ca artiști interpreți sau simpli spectatori, iar dansul oferă tinerilor oportunitatea de a-și consolida statutul social în comunitățile tradiționale, în special în rândul fetelor și a familiilor acestora, în vederea căsătoriei”, arată siteul UNESCO.

Denumit de UNESCO „Lad’s dance” („Jocul flacaului”, n.r.), dansul „Feciorescul de Ticus”, specific comunitatii din Ticusul Nou – o localitate situata la 70 de kilometri de Brasov, parte din comuna Comana, din Tara Fagarasului -, este practicat de barbati cu varste cuprinse intre 5 si 70 de ani, cu diverse ocazii.

Unul dintre conducatorii dansului antreneaza grupul, in timp ce un al doilea dicteaza ritmul, potrivit site-ului unesco.org. Intre participanti se afla dansatori romani, dar si maghiari si romi, obiceiul contribuind la dialogul social si intercultural. Dansul ajuta barbatii tineri sa isi consolideze statutul in comunitate, mai ales in randul fetelor si familiilor acestora, in vederea casatoriei.

Reușita se datorează cercetătorului Zamfir Dejeu, membru în Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Național Imaterial, cel care a adunat filmări, documente și fotografii legate de dansurile feciorești din Transilvania, în dorința de a le da acestora recunoașterea internațională meritată.

Specialiștii s-au documentat în peste 40 de localități din Transilvania, pentru a identifica locurile unde încă mai pot fi urmărite jocurile feciorești, informează TVR.

 

Pe Lista Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO, România este reprezentată, din 2005, de ritualul Călușului, de doina, din anul 2009, de Ceramica de Horezu, din 2012 si cu obiceiul colindatului de ceata barbateasca in Romania si Republica Moldova (2013).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse: hotnews.ro; .activenews.ro