CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Nicolae Dabija: PATRIARHIA MOSCOVEI E ILEGALĂ

Dabija N

Regretatul scriitor basarabean Nicolae Dabija (foto) explica pe înțelesul tuturor, într-o amplă analiză publicată în iulie 2020, cu doar un an înaintea morții, de ce așa-zisa Patriarhie a Moscovei e, în realitate, o patriarhie ilegală.

Motiv pentru care și așa-zisa Mitropolie a Moldovei – condusă de vechiul KGB-ist Vladimir – este un construct ilegal, pe care satrapii de la Kremlin îl folosesc geostrategic și NU creștinește.

”În 2018 Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol a înălţat la rang de Patriarhie biserica din Ucraina, înmânându-i şi Tomosul.

Tomos e un document ecleziastic de acordare a autocefaliei unei Biserici naţionale de importanţă majoră, promulgat de Sfântul Sinod al Patriarhiei din Constantinopol.

Atunci când Patriarhia Moscovei a protestat vehement, Arhiepiscopul Bartolomeu I al Constantinopolului a afirmat că Patriarhia Moscovei nu are tomos, deci timp de mai bine de patru secole ea activează ilegal.

Despre felul cum a apărut pe lume Patriarhia Moscovei povesteşte, în Cronograful său, Doroftei, Mitropolitul Monemvaziei *, care a fost de faţă la inaugurarea primului Patriarh al Rusiei în anul 1589.

Cu un an mai devreme, în 1588, Patriarhul ecumenic al Constantinopolului, Ieremia al II-lea, împreună cu Dorotei, Mitropolitul Monemvaziei, au poposit la Bucureşti,în Valahia, unde au fost primiţi de domnitorul Mihnea Turcitul şi de mama acestuia, aflându-se pe la biserici şi mănăstiri româneşti câteva luni.

Apoi au fost la Iaşi, ca oaspeţi ai domnitorului Moldovei, Petru Şchiopul, „care le dete bucătari să le gătească şi oameni care să-i slujească în toate, la cai, la fân, la lemne, domnul însuşi se ducea la patriarh şi arăta o cinste deosebită pentru toţi”, se spune în Cronograf. Au stat şi aici câteva luni.

Patriarhul era în căutare de bani.

După cucerirea Constantinopolului de către turci în 1453, toate averile Patriarhiei, bisericile şi catedralele construite până atunci au fost declarate toate proprietăţi ale sultanului, multe dintre ele (Sfânta Sofia ş.a.) fiind prefăcute în moschei.

Patriarhia a început construcţia altor lăcaşuri, dar din lipsă de fonduri, acestea erau abandonate sau deveniseră adevărate ruine, iar alte cheltuieli erau legate de impozitele exagerate pe care urmau să le achite turcilor de întreţinere a şcolilor pe care le deschisese, de tipărire a cărţilor, de plata serviciilor etc.

De la Iaşi aceştia pornesc către Moscova, unde li s-au promis ajutoare.

Era prima vizită a unui Patriarh al Universului de-a lungul celor 600 de ani de existenţă a bisericii ruse.

Sunt întâmpinaţi cu mare pompă.

Le ies înainte ţarul Fiodor Ioanovici, ţarina Irina cu fratele ei Boris Godunov, cu toţi marii ierarhi şi boieri.

Dar a doua zi sunt arestaţi…

Întemniţarea s-a desfăşurat după întâlnirea pe care a avut-o cu cei doi oaspeţi Boris Godunov, adevăratul conducător al Rusiei din acea vreme.

După căderea Constantinopolului şi după ce ţarul Ivan Vasilievici, cuscrul lui Ştefan cel Mare, s-a căsătorit cu Sofia, rudă de împărat bizantin, Moscova s-a declarat „a treia Romă”. Ea se dorea capitala întregii lumi creştine, iar cneazul Moscovei se voia ţar al tuturor creştinilor.

Pentru asta Rusia avea nevoie şi de Patriarhie. Şi ocazia se ivi.

Boris Godunov avu o discuţie lungă cu Patriarhul Ieremia al II-lea al Constantinopolului.

– Vrem Patriarhie la Moscova! a cerut acesta.

Răspunsul acestuia a fost scurt:

– Nu!

Şi atunci Patriarhul Ieremia al II-lea şi Mitropolitul Dorotei au fost puşi în lanţuri.

„Tratativele” au durat un an de zile.

Propunerile ulterioare făcute de Boris Godunov, care parlamenta cu Patriarhul în numele ţarului, erau dintre cele mai ispititoare.

Ruşii i-au propus lui Ieremia al II-lea să se mute cu tot cu Patriarhie de la Constantinopol la Moscova.

Ieremia a refuzat.

Apoi – să fie numit chiar el patriarh al Moscovei.

Patriarhul a replicat că Moscova e un oraş mic.

Atunci Godunov i-a propus ca titlul său să fie: Patriarh al Vladimirului şi al Întregii Rusii.

Pe atunci Vladimir era cel mai mare oraş rusesc.

Un nou refuz.

I se promit danii, daruri, bani, dar Patriarhul nu poate fi înduplecat.

Timp de un an de zile cei doi ierarhi sunt schingiuiţi – în tradiţia „ospitalităţii ruseşti” –, batjocoriţi, bătuţi, nu sunt hrăniţi cu săptămânile, fiind ţinuţi ostatici în subsolurile reci ale unor mănăstiri.

Patriarhul Ieremia al II-lea şi Mitropolitul Dorotei al Monemvaziei au fost eliberaţi abia după ce şi-au pus semnătura pe actul de constituire a Patriarhiei Moscovei.

Dorotei al Monembaziei povesteşte în Cronograful său că, pentru a fi convins, gazdele sale l-au aruncat la vreme de frig – era luna ianuarie 1589 – în râul Moscova, de unde a fost scos şi abia după ce, stând până la gât între sloiurile de gheaţă, Patriarhul Ieremia al II-lea a iscălit Gramata de înfiinţare a Patriarhiei Ruse.

Patriarhul Ieremia al II-lea cedase.

Iată cum povesteşte, folosind persoana a treia singular, calvarul prin care au (a) trecut Dorotei al Monemvaziei:

„Din Moldova, Dorotei cu patriarhul Ieremia ajung în Rusia, unde se duseră spre a obţine ajutoare băneşti pentru a scăpa de datorii scaunul patriarhicesc. Acolo însă au fost opriţi un an întreg, şi cu făgăduieli şi ameninţări au consimţit să ridice la rangul de patriarhie scaunul mitropolitan al Moscovei. Dorotei, pentru opunerea sa, a trecut prin primejdia să fie aruncat în fluviu, de care a scăpat iscălind documentul înfiinţării Patriarhiei” (Dorotei, Cronica, B., 1818, p. 449-453; vezi în: D.Russo „Studii istorice greco-romane”. B., 1939, Editura pentru Literatură şi Artă”, p. 68-86, şi I. Karamzin „История государства российского”, tom. X).

Deci Patriarhia Rusă a fost înfiinţată prin infracţiune.

La 26 ianuarie 1589, Boris Godunov le face cunoştinţă cu prietenul său, Iov, pe care cu un an în urmă îl făcuse din călugăr arhiepiscop de Rostov, care la 29 ianuarie 1589, în Uspenski Sobor de pe teritoriul Kremlinului, va fi uns „Патриарх Московский и всея Руси” („Patriarh al Moscovei şi al întregii Rusii”).

Astfel, prin metode diavoleşti, prin crimă şi şantaj, Mitropolia Moscovei devine Patriarhie autocefală şi independentă de Constantinopol.

Ţarul Falsul Dimitrie, care-i va lua locul lui Boris Godunov (acesta va fi ţar al Rusiei între 1589 şi 1605), îl va întemniţa pe Patriarhul Iov în mănăstirea Stariţkoe, apoi îl va omorî, ca să-l poată pune în scaunul de patriarh pe grecul Ignatie, prietenul său bun: fiecare ţar rus venea la domnie şi cu patriarhul său.

În continuare, timp de sute de ani, aproape niciunul dintre patriarhi n-a fost ales, toţi fiind numiţi de ţari.

În luna mai 1589, ţarul Fiodor Ioanovici va da ordin să fie alcătuit Actul „для утверждения от рода в род и на веки” („de confirmare din neam în neam şi pe veci”) Patriarhiei Ruse.

Ieremia e lăsat să plece.

În drumul de întoarcere cei doi înalţi prelaţi se opresc la Iaşi şi Bucureşti, unde povestesc bocind, celor doi domnitori români şi mitropoliţilor celor două ţări ce li s-a întâmplat în Rusia.

La plecare sunt încărcaţi cu daruri, inclusiv cu bani şi danii însemnate.

Abia în 1591 Ieremia al II-lea va expedia la Moscova o gramată sobornicească de răspuns, care nu însemna decât o recunoaştere a unei stări de fapt.

Dar ceea ce aştepta Moscova – tomosul de recunoaştere a transformării Mitropoliei Moscovei în Patriarhie – nici el, nici patriarhii care i-au urmat, ţinând cont de modalitatea în care ruşii şi-au obţinut dreptul de a avea Patriarhie, nu l-au mai transmis niciodată.

Iar fără tomos o patriarhie nu poate exista.

Mitropolitul Dorotei al Monemvaziei va scrie ulterior un Cronograf care va apărea în 1631 la Veneţia.

Cartea va fi dedicată lui Alexandru Coconul, domnul Ţării Româneşti (1623-1627), în prefaţă precizându-se că „cronica de faţă s-a compilat şi s-a scris din porunca lui Petru Vodă”, fiind vorba de Petru Şchiopul, domnitorul Moldovei (1574-1579 şi 1582-1591).

În Cronograf Patriarhul Ieremia al II-lea e criticat aspru pentru că a cedat, Dorotei fiind de părerea că apariţia Patriarhiei Ruse, care căpătase astfel argumente să se desprindă de Patriarhia Ecumenică, sărăcind-o şi mai mult, nu merita să ia naştere nici cu preţul vieţii Patriarhului, dând de înţeles că Patriarhia înfiinţată prin forţă, ameninţare, şantaj şi minciună, este una ilegală.

La ora actuală Mitropolia Moldovei se subordonează unei Patriarhii fără tomos, care – conform canoanelor bisericeşti – nu poate exista.

Şi atunci ne întrebăm: dacă o Patriarhie nu are un statut legal – nu cumva toate botezurile, cununiile şi înmormântările ei vreme de peste patru sute de ani sunt nevalabile?

Aşteptăm răspuns de la Mitropolia Moldovei, căreia acum i-ar sta bine să-şi ceară şi ea – aidoma Mitropoliei Kievene – tomosul de la Patriarhia de la Constantinopol.

Pentru că Patriarhia Moscovei are puţine şanse să-l mai obţină, de vreme ce ea a declarat recent, la reproşul Patriarhului Bartolomeu I al Constantinopolului, că nu-l va mai cere vreodată, pentru că nu are nevoie de el, fiind unica biserică din lume care, pentru ca să se roage şi să creadă, nu are nevoie de Dumnezeu”.

(Nicolae DABIJA 2 iulie 2020)

*NOTĂ

Monemvasia (Malvasia) a fost un avanpost bizantin care a rămas necucerit de turci după căderea Constantinopolului în 1453 și care a stat sub stăpânire venețiană, până a fost cucerit ți acesta de otomani în 1540.

22/12/2022 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

DOCUMENT SBU (Serviciul Secret Ucrainean) – Patriarhia Moscovei din 1945 creație a KGB

 

 

 

Patriarhia Moscovei

 

SBU: Patriarhia Moscovei din 1945 creație a KGB(DOCUMENT)

 

  Patriarhia Moscovei este o creație a serviciilor secrete sovietice, anunță Serviciul de Securitate al Ucrainei(SBU), care a declasificat și dat publicității câteva documente de arhivă în care comisarii sovietici de securitate au arătat că toți delegații fără excepție (ierarhi, preoți, călugări, mireni) la Marele Sinod local al Bisericii Ortodoxe Ruse – Patriarhia Moscovei din 1945 au fost persoane racolate de KGB.

Trecere subită de la ateism la ortodoxism

E necesar să menționăm că în tagma istoricilor acest lucru nu este neapărat nou. Problema schimbării radicale a regimului sovietic față de ortodoxie a fost tratată de mulți istorici și clerici.

Se știe deja ca regimul sovietic era fundamentat și de ateism și a dus la destrămarea Bisericii Ortodoxe Ruse, arestând, torturând, asasinând tot ce a putut de la creștini de rând, până la înalte fețe bisericești, care nu erau în deplin de acord cu modul criminal de guvernare a regimului sovietic.

În 1939  pe întreg teritoriul URSS, înainte de a începe Al Doilea Război Mondial, mai erau în libertate numai patru mitropoliți și câțiva episcopi care activau ca preoți de parohie.

Declanșarea atacului german asupra URSS a schimbat această situație, Stalin știind să se folosească cu abilitate de formidabila influență pe care Biserica încă o deținea în rândurile poporului, lucru dovedit chiar din data de 22 iunie 1941, când mitropolitul Serghie adresează un mesaj patriotic poporului rus.

Slujbele religioase și pastoralele ierarhilor au avut un rol important în mobilizarea poporului în lupta împotriva nazismului, oamenii răspunzând necondiționat la chemările Bisericii. [1]

Stalin descoperă o nouă ”armă”

De fapt, Stalin redescoperise forța vechiului „ortodoxism“ al Imperiului țarilor și a urmărit într-o primă instanță să creeze o „Internaţională ortodoxă“, prin care să controleze popoarele ortodoxe intrate în sfera de influență sovietică, dar și Bisericile ortodoxe care mai rămăseseră în afară.[1]

Lumea ortodoxă controlată de Moscova urma să devină mai apoi contraponderea catolicismului „imperialist“, în jurul patriarhatului rus trebuind să se adune lumea „iubitoare de pace“ de pretutindeni, care să denunțe „mașinațiile odioase“ ale imperialiștilor anglo-americani.

Noua misiune îi revenea patriarhului Alexei I, ales în această funcție de sinodul general din 2-4 februarie 1945 în prezența unui număr surprinzător de mare de delegații bisericești din alte țări, fapt de neconceput cu câțiva ani înainte, dar care acum dovedea noua deschidere a Bisericii Ruse.[1]

După cum se poate observa, era evident că mâna de fier a lui Stalin, nu putea lăsa reapariția Bisericii Ortodoxe Ruse necontrolată. 

Alexei I (1945-1970) ales în 1945, la sinod ca Patriarh era imposibil să nu fie un element al structurilor de forță ale URSS sau în cel mai rău caz, un element controlat sau supus regimului.

Alexei I ar fi mândru de Chiril I al Moscovei

Astăzi, Patriarhul Rusiei, Chiril, din păcate nu este  cu nimic mai prejos de fostul Patriarh Alexei I, făcând jocurile lui Vladimir Putin în spațiul ortodoxiei, fiind un agent de vază al serviciilor de informație rusești, un model de diplomație externă a intereselor rusești și a viziunilor dughiniste (panslaviste, panortodixiste) în spațiul creștin-ortodox și nu numai.

Eliberarea în spațiul public și declasificarea acestor documente s-a produs datorită relațiilor aprinse dintre diplomația ucraineană și cea rusă din ultimii ani cauzate de anexarea Crimeei de către Rusia și ocupării unor teritorii din estul Ucrainei.

Acest lucru probabil a fost realizat și datorită dorinței Ucrainei de a scoate Biserica Ortodoxa Ucraineană și de a o pune sub tutela Patriarhului de la Constantinopol, de la care se așteaptă recunoașterea Patriarhiei de la Kiev.

Documentele de arhivă ce demonstrează acest lucru se găsesc pe blogul personal al cercetătorului științific Vlad Cubreacov.

_________________________

  1. Ziarul Lumina, Avatarurile Ortodoxiei ruse în perioada 1917-1948, http://ziarullumina.ro/avatarurile-ortodoxiei-ruse-in-perioada-1917-1948-36120.html, accesat pe 22.04.2018.

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/08/10/ziua-de-10-august-in-istoria-romanilor/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/08/10/o-istorie-a-zilei-de-10-august-video-4/

10/08/2018 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

SANCTISIMUL KIRIL MOLDOVENIZATORUL ȘI COLONEL MITROPOLIT DOCTOR VLADIMIR MUTĂ PIONUL VECHI PE TABLA DE ȘAH GEOCANONIC

 

”Cine controlează trecutul, controlează viitorul”

George Orwell

 

 

 

 

 

Kiril si Putin

 

Bucurie la București…

Agenția de știri Basilica ne anunță cu bucurie că ”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât canonizarea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni al Moldovei (†1821)”.

La 15 iulie 2016 Biserica Ortodoxă Rusă (BORu) a făcut ceea ce se știa încă de acum câțiva ani că va face în momentul în care va relua tacit și subtil confruntarea cu Patriarhia Română și Patriarhia Ecumenică: l-a canonizat pe mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni, într-un gest de sfidare a Bucureștiului și Constantinopolului.

Agenția Basilica ne sugerează, peste ceea ce a spus și făcut Biserica Rusă, că ar fi vorba despre un gest frățesc plin de dragoste și bunăvoință față de Ortodoxia românească, anunțându-ne despre canonizarea de ”sfinți români”, dintre care unul ar fi mitropolit ”al Moldovei”.

Al Moldovei și punct. Nu al Basarabiei, nu al Chișinăului și Hotinului, ci ”al Moldovei”.

Canonizare geopolitică

Noi știam, cum știe toată lumea, că Gavriil Bănulescu-Bodoni, un pion școlit al rușilor, a fost numit de țarină, iar apoi și de țar, prin ucaz, drept Exarh (rus) al Moldovei, Valahiei și Basarabiei (în sensul de Bugeac), iar în 1813 drept mitropolit (rus) al Chișinăului și Hotinului.

A mai fost numit prin ucazuri ale țarilor și în alte funcții bisericești, dar niciodată acesta nu a deținut demnitatea sau titlul de ”mitropolit al Moldovei”.

A încercat o singură dată să se urce, cu forța armelor rusești de ocupație, în tronul mitropolitan al Moldovei, dar gestul său a fost profund atnicanonic, fapt pentru care a și fost arestat până la urmă.

Am verificat Procesul-verbal de ședință al Sinodului BORu din 15 iulie 2016 și, mai cu seamă înscrisul de la Temeiul nr. 68 privind canonizarea mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni.

Am constatat că Biserica Rusă nu folosește deloc termenul Român sau derivați ai acestuia, întrucât este oficial prohibit când este vorba despre națiunea noastră ținută în prizonieratul canonic al Moscovei.

Dimpotrivă, Sinodul BORu folosește termenul de Moldovean și derivații acestuia, inclusiv în sintagma ”limba moldovenească”, pe care Biserica Moscovei o vede opozabilă limbii române.

Sub acest aspect formal al terminologiei utilizate BORu recurge – pentru a câta oară! – la manipulare prin limbaj, gestul nefiind lipsit de conotații geoidentitare, geospirituale și geocanonice (sau jurisdicțional-canonice) cu bătaie lungă.

Cine nu crede, să verifice site-ul patriarhiei așa-zisei Sfinte Rusii, ca să se convingă că aceasta, la unison cu regimul banditesc de la Tiraspol, pe care îl iubește și binecuvânteză părintește, vorbește doar și doar despre ”limba moldovenească”, având chiar o versiune a site-ului în această nouă ”limbă”.

Dacă rusul ar recunoaște cinstit la Moscova că limba este română, nu ”moldovenească”, s-ar prăbuși întreg eșafodajul ”argumentației” rusești privind anexarea Basarabiei și nordului Bucovinei la ”sfântul” ”teritoriu canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii.

Sfințirea pionului

În motivația deciziei sale de canonizare a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, Biserica Rusă aduce doar câteva ”argumente”:

1) „În anul 1791 arhimandritul Gavriil a fost hirotonit întru episcop al Benderului și Belogradului (Cetății Albe – nota trad.). În anul 1792 a fost ridicat în treapta de mitropolit și numit exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei.
2) În același an mitropolitul Gavriil a fost arestat la ordinul sultanului turc și pentru fidelitatea față de Biserica Rusă a îndurat întemnițarea, din care a fost eliberat doar la cererea ambasadorului rus.
3) În anul 1803, la cererea sa, a fost pensionat, însă în anul 1808 a intrat din nou în obligațiile de exarh al Moldovei, Valahiei și Basarabiei. După anul 1812 mitropolitul Gavriil a ales ca loc al aflării sale orașul Chișinău. În anul 1813 a fost înființată eparhia Chișinăului și Hotinului, al cărei arhiereu a fost numit mitropolitul Gavriil”.
4) Mitropolitul Gavriil a trudit activ la dezvoltarea vieții bisericești în Moldova. (…) a fost întemeiată tipografia exarhicesacă, care a jucat un mare rol în răspândirea literaturii bisericești, inclusiv în limba moldovenească. (…) În perioada conducerii mitropolitului Gavriil a fost desfășurată îndreptarea cărților moldovenești de cult și înființată secțiunea basarabeană a Societății biblice Ruse, care a ediat textul îndreptat al Bibliei în limba moldovenească”.

Deci, argumentele Bisericii Ruse pentru sfințenia lui Bănulescu-Bodoni sunt:

1) jurisdicția Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carpați și Nistru (Moldova);
2) fidelitatea lui Bănulsecu-Bodoni fața de Biserica Rusă;
3) jurisdicția repetată a Bisericii Ruse între Munții Carpați și Dunăre (Valahia) și între Munții Carțați și Nistru (Moldova) și înrădăcinarea ei în Basarabia;
4) Biblia și cărțile în zisa ”limbă moldovenească”.

Canonizarea duhnește a antiromânism

Trebuie să precizăm că jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Muntenia (Țara Românească) și Moldova (inclusiv Basarabia) a fost întotdeauna nedreaptă, abuzivă, necanonică, neortodoxă, necreștinească.

Altfel spus, jurisdicția Bisericii Ruse peste românii ortodocși din Țara Românească și Moldova a fost întotdeauna uzurpatoare, imperialistă și păgână, motivată secular-politic și militar.

Pentru înscăunarea de către țarina sau țarul Rusiei a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni concomitent peste Mitropoliile noastre românești de la București și Iași armata rusă, la indicația țarului, i-a îndepărtat din tronurile lor arhipăstorești, arestat și întemnițat în mănăstiri, pe vrednicii și de luminoasă amintire mitropoliți canonici Iacob Stamati al Moldovei și Sucevei și Filaret al II-lea al Ungrovlahiei (la prima instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1792) și Veniamin Costachi al Moldovei și Sucevei și Dositei Filiti ai Ungrovlahiei (la a doua instalare abuzivă a pionului rușilor, din 1808).

Mai precizăm că aceste ocupații bisericești ruse nu erau primele. Au mai fost ocupațiile militare, însoțite de cele canonice, din anii 1769-1774 și 1787-1791, când Biserica Rusă i-a îndepăratat pe mitropoliții români și i-a înlocuit cu arhiepiscopul Ambrozie (Avraam) Serebrennikov de Ekaterinoslav, Herson și Taurida, pe care țarina Ecaterina a II-a îl pune în fruntea unei ”Exarhii moldo-valahe” ca parte a Bisericii Ruse, sub conducerea sinodului dirigent de la Petersburg.

”Eliberarea” moldovenilor de sub ”jugul turcesc” era însoțită de ”eliberarea” lor de sub ”jugul Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol” și de sub ”jugul Mitropoliei Moldovei și Sucevei”. La fel și românii din Muntenia erau ”eliberați” de sub ”jugul Mitropoliei Ungrovlahiei”, ca să se întindă peste ei aripa ocrotitoare a întru tot Sfântului Sinod Rus de la Sankt Petersburg.

Nu ne-am mira deloc dacă Biserica Rusă îl va canoniza și pe Ambrozie (Avraam) Serebrennikov, că tot a avut meritul de a lăți și răslăți ”teritoriul canonic” al așa-zisei Sfinte Rusii. Mai ales că acum armele Moscovei zăngănesc prin fosta lui eparhie din răsăritul Ucrainei.

Slugărnicia – criteriu de canonizare

Observăm că fidelitatea față de Biserica Rusă este ridicată la rang de argument pentru sfințenie și canonizare.

În acele perioade de ocupație canonică, Mitropoliile Ungrovlahiei și Moldovei și Sucevei făceau parte din Patriarhia Ecumenică de Constantinopol, iar arestarea lui Bănulescu-Bodoni din cauza ”fidelității față de Biserica Rusă”, a fost cerută chiar de către mitropoliții de la Iași și București și de Patriarhul Ecumenic al Constantinopolului, fiind operată la ordinul Domnitorului Moldovei.

Canonizarea simbolică a ”dreptului” rușilor asupra României

Fiind aceasta prima canonizare pe care Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii o face după Marele Sinod Panortodox din Creta, înțelegem că Biserica Rusă flutură simbolic pisica și prin fața Patriarhiei Ecumenice. Să se vadă și să nu se uite că rușii au avut jurisdicție până pe granița bulgară și sârbă, iar de acolo mai departe Moscova e ca și la ea acasă, până aproape de Constantinopol.

De fapt, Biserica Rusă nu l-a canonizat pe Gavriil Bănulescu-Bodoni, ci a reabilitat și ”canonizat” simbolic jurisdicția sa abuzivă peste două treimi din cuprinsul actual al României. Despre Basarabia nici nu mai vorbim, aici rușii admit doar discuții despre cum să-și infiltreze mai sus sau mai adânc oameni de nădejte la București, dintre basarabenii înstrăinați sau vânduți de bună voie.

Lipsa de onestitate intelectuală a Sanctității Sale…

Înțelegem cât se poate de bine că Sanctisimul (rus. – Святейший) Patriarh Kiril și Sfântul Sinod al așa-zisei Sfinte Rusii comit ”sfânta” falsificare chiar a textelor lui Gavriil Bănulescu-Bodoni.

A fost Bănulescu-Bodoni pion și agent al rușilor, dar totuși a rămas onest sub aspect identitar, spunând și scriind peste tot că este vorba despre limba română. Sanctisimul Patriarh Kiril al așa-zisei Sfinte Rusii invocă ”Biblia în limba moldovenească” (rus. – Библия на молдавском языке).

Dar Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii știe că minte ”cu sfințenie”, cum numai rușii pot minți, pentru că i s-a pus pe masă chiar Biblia românească de la Sankt Petersburg, editată în 1819, după o ediție românească mai veche (Biblia de la Blaj, 1795), cu purtarea de grijă și îndreptarea de către arhimandritul Varlaam Cuza de la Iași și psaltul Ioan Pralea, român basarabean stabilit în Șcheii Brașovului, cel pe care Eminescu l-a numit, în Epigonii, ”firea cea întoarsă”.

Din Cuvântul înainte la Biblia din 1819:

”Dumnezeiasca Scriptură, a legii vechi şi a celei noi de pre limba Rumânească care mai întâiu s-au tipărit în Transilvania, iară acum s-au tipărit cu cheltuiala Rusieneştii Soţietăţi a Bibliei în păzita de Dumnezeu împărătească cetate Sankt Peterburg”.

”Canonizarea” ”limbii moldovenești”…

De unde scoate Sanctisimul Patriarh Kiril sau ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir ”limba asta moldovenească” a lor ca să le-o atribuie și lui Bănulescu-Bodoni, și românilor transilvăneni, și arhimandritului Varlaam Cuza și psaltului Ioan Pralea, și nouă tuturor?

De fapt, prin decizia lor din 15 iulie 2016, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii și ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nu fac decât să încerce o con-sfințire a zisei ”limbi moldovenești”, un fel de ”canonizare” simbolică a ei, în opoziție cu limba română și identitatea românească naturală, date de Dumnezeu.

După asemenea gesturi vădit ostile, necreștinești, Sanctisimul Patriarh al așa-zisei Sfinte Rusii poate fi considerat un om onest, un creștin autentic și un frate al Bisericii Ortodoxe Române?

Unde vrea să ajungă Sanctisimul Kiril cu gesturi din astea de confruntare cu Biserica Română sau cu gesturile sale de moldovenizator și de intelectual subțire, profund și periculos, priceput în teme și materie de geolingvistică?

Despre ”preaosfințitul” col. mitr. dr. Vladimir nici nu mai întrebăm, pentru că aici lucrurile sunt clare de mult.

După cum nimeni nu crede că titlul uzurpator de colonel ”al întregii Moldove” este unul nevinovat și întâmplător, fără nicio legătură cu planurile fanteziste ale Sanctisimilor Patriarhi visători din curtea Kremlinului.

Canonizarea ca provocare și metodă de război…

E clar că prin canonizarea lui Gavriil Bănulescu-Bodoni Moscova a redeschis războiul identitar în Basarabia și anunță reluarea confruntărilor cu Biserica Ortodoxă Română.

Trebuie să înțelegem, cu discernământ și capacitate adecvată de reacție, că Moscova poartă de foarte mult timp un război hibrid împotriva României și a românilor, iar componenta lui bisericească este una de bază, țintindu-i pe cei mulți și cu sufletul curat. Când nu ne pot lua cu forța sau amenințarea, rușii încearcă să ne ia cu ”sfinții”.

Post-scriptum: Astăzi, 27 iulie 2016, urmare a acestui material, Agenția Basilica a operat o singură modificare în știrea sa plină de bucurie din 15 iulie, înlocuind titlul fals al nou-canonizatului agent imperial, cel de ”al Moldovei”, cu titlul real, cel de ”al Chișinăului și Hotinului”.

Dureros însă este că Agenția Basilica le recomandă cititorilor săi un material vădit proimperialist, cu accente jurisdicționale antiromânești și anticonstantinopolitane, apărut, spre marea noastră nedumerire și sinceră părere de rău, chiar în ziarul Lumina.

Materialul, intitulat ”Mitropolitul Gavriil Bănulescu, marele cărturar de la Chişinău”, este mai vechi, din 18 iunie 2009, și aparține Tamarei Grigore. Reproducem mai jos doar două pasaje din acel material strecurat în ziarul Lumina (sublinierile cu gras și notele dintre paranteze ne aparțin):

1. ”Pe baza motivului că mitropolitul Gavriil a fost numit în scaunul Moldovei de către ruşi, patriarhul de Constantinopol a înscenat arestul lui, obţinând pentru aceasta decretul sultanului. La nenumăratele încercări de a-l determina să treacă sub jurisdicţia Constantinopolului, Gavriil Bănulescu-Bodoni răspunde: „Eu sunt călugăr, după mine nu are cine să plângă, iar de murit, cândva tot voi muri. Să încalc jurământul ca să trăiesc câţiva ani mai mult, consider a fi păcat“. Devotamentul mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni faţă de Casa Ţaristă rusească a fost apreciat după merit. El a primit de la împărăteasa Ecaterina o decoraţie de onoare – o camilafcă albă şi o cruce împodobită cu pietre scumpe.”

2. ”Exarh al Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. Prin rescriptul ţarului Alexandru I, din 27 martie 1808, a fost înfiinţat Exarhatul Moldovei, Valahiei şi Basarabiei. La conducerea noii unităţi bisericeşti teritorial-administrative, conform aceluiaşi decret, a fost numit mitropolitul Kievului Gavriil Bănulescu-Bodoni. Printre măsurile întreprinse pentru îmbunătăţirea situaţiei slujitorilor de cult se numără următoarele: eliminarea amestecului autorităţilor locale în treburile bisericeşti (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră), stabilirea regulilor speciale în procesele laice începute împotriva clericilor, uşurarea jugului impozitar a slujitorilor bisericeşti, lupta împotriva abuzurilor din partea persoanelor fizice şi a reprezentanţilor administraţiei locale (Aici ziarista de la Lumina îi are în vedere pe Domnitorii Moldovei și Valahiei, care erau în dezacord cu țarul Rusiei – nota noastră).

Tot în această perioadă au fost întreprinse şi unele reforme administrative, cum ar fi: instituirea Dicasteriei Exarhale şi a Consistoriului mitropolitan la Iaşi şi la Bucureşti, schimbări în conducerea protopopiatelor şi a parohiilor (Aici ziarista de la Lumina evită să spună că în realitate a fost vorba despre o epurare fără iertare și fără precedent, de sus până jos, de la mitropoliți până la stareți de mănăstiri și preoți parohi, a tuturor celor care au protestat măcar cu un cuvânt contra ocupației rusești militare, civile și bisericești din Valahia și Moldova – nota noastră), clasificarea mănăstirilor după categorii, introducerea registrelor cu certificate de naştere, registrelor de cheltuieli, înfiinţarea vicariatului. Eforturi susţinute a depus mitropolitul Gavriil pentru eliminarea abuzurilor din partea egumenilor străini în mănăstirile închinate.”

 

 

 

Stire Basilica Banulescu Bodoni

 

 

Vlad Cubreacov

https://cubreacov.wordpress.com/ sanctisimul-kiril-moldovenizatorul-

29/07/2016 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: