„Romaniile populare”și geneza romanității orientale

 

 

  Denumirea de „Romanii populare” este o apelație științifică datorată istoricului Nicolae Iorga, iar așezările populațiilor latinofone erau denumite de proprii locuitori „țări”, in timp ce popoarele vecine le spuneau Wallons, Walha, Gallo, Welschen sau Walachen,Volochi, Vlahi etc.

Aceste denumiri date de străini,  au aceeași etimologie ca și numele de Wales (în Marea Britanie),Walcheren (în Olanda),Valonia (în Belgia)  sau numeroasele toponime de tip „Welch”, „Walsch”, „Walchen” înșiruite de-a lungul vechii limite dintre arealul limbilor germanice și cel al limbilor romanice, din Alpi.

Acestea isi au originea in cuvântul germanic „walah” sau „walh”, însemnând „străin”, „ne-german”care, la rândul lui, provine din numele tribului celtic latinizat al Volcilor (Volcae în latină), întâlnit în anii 110-100 î.Hr de triburile germanice în decursul campaniilor lor de jaf în Galia.

Expansiunea ulterioară a germanicilor în Europa, în secolele II – IV, în contact cu slavii și cu celelate popoare migratoare, a răspândit acest etnonim de „walah” în Europa centrală și orientală (pentru populațiile romanice).

Trecând în alte limbi, etnonimul „walah” a luat diferite forme : vlah, vlahos, vlas, voloh, wloh, olah, iflak… trecând ulterior și în limbile occidentale: valacchi, velaci, valaques, valacos, wallachians.

După R. Rohlfs, germanicul „Walh” a dat de asemenea, în limbile romanice occidentale, Galles (pour „Wales”), Wallon și Wallonie, țara Gallo și Gaule („Galia” în franceză: în această limbă „wa” inițial urmat de „alh” evoluează în „ga„ („Wardan” = garder: a păstra, „Waidanjan„ = gagner: a câștiga) și „aule” (Salh= saule: salcie).

 „Gaule”, așadar, nu vine din latina Gallia (care în franceza modernă ar fi evoluat în Geaille deoarece „ga” inițial urmat de „li” antevocal evoluează în „ja” sau „gea„, ca în Galbinum = jaune: galben, Gaiium = geai: gaiță, Gabatam = jatte: strachină, Filiam = fille: fată sau fiică).

O părere originală a avut filologul român Ilie Gherghel, care după compararea documentelor istorice apărute în Imperiul Roman de Răsărit a sugerat o origine romano-bizantină a cuvântului „valah”.

Argumentația sa se bazează în special pe scrierile lui Genesios și pe Lexiconul Suidas.

Conform acestei opinii, cuvântul „valah” a apărut prima dată în Imperiul Roman de Răsărit și s-a răspândit în lumea germanică și slavă prin intermediul vikingilor care au intrat în contact cu Imperiul Roman de Răsărit.

 În sensul larg, european, o „Romanie populară” a devenit orice comunitate latinofonă apărută prin auto-organizarea populațiilor romanice, rămase fără ocrotire statală în fața năvălitorilor veniți din Barbaricum.

În sens restrâns (cazul românesc), în spațiul dunărean-carpatic, este vorba de comunitățile romanice din Dacia sau de la sud de Dunăre care, începând cu retragerea romanilor din Dacia și declanșarea migrației triburilor nomade germanice și asiatice, au fost nevoite să reziste distrugerii sau asimilării de către năvălitori, reușind, odata ajunse în Evul Mediu timpuriu, să realizeze primele mici formațiuni statale (vlahii, valahii în slavonă).

Odată cu instalarea și organizarea populațiilor slave în Balcani, s-a consacrat, prin intermediul limbii slavone, privitor la populațiile romaniilor, atât din nordul cât și din sudul Dunării, definiția de vlahi (valahi, blahi), iar comunitățile lor organizate (romanii populare) au fost definite drept vlahii (valahii).

Prințesa bizantină Anna Comnena (1083 – 1153), fiica împăratului bizantin Alexius Comnenus, a fost primul autor medieval care a scris despre așezările aromâne din munții Tesaliei. 

Benjamin din Tudela, în secolul al XII-lea, este autorul primei relatări despre statul independent „Vlahia Mare” din munți. El scria: „Nici un om nu poate urca să se lupte împotriva lor și nicun rege nu poate domni peste ei.”

După cucerirea latină a Constantinopolului din 1204, Vlahia Mare a fost inclusă în Despotatul Epirului, dar a reușit să-și recucerească rapid independența. Valahia Mare este și denumirea alternativă exonimă a Munteniei (Țara Românească).

Istoricii au denumit „Romanii populare” (uneori desemnate ca „Românii populare”, când se referă numai la așezările românilor) comunitățile latinofone medievale, rămase fără protectie politică si militara după retragerea armatei si administratiei Imperiului Roman, de pe teritoriul unde acestea locuiau (în general păduros sau muntos, situat la marginea imperiului, în contact direct cu Barbaricum).

Uitați pe vârfurile munților lor, aromânii – vlahi și-au văzut de tradiții și de viața pastorală pe care o cunosc de mii de ani.

Numai că, cei ce stau pe văi și trasează granițe și fac legi, sunt „deranjați” de cei ce rezistă, de cei ce nu pier. Pentru că există în Balcani „Vlahia Mare” (în limba greacă: „Μεγάλη Βλαχία” („Megale Vlachia”), cunoscută și ca „Tesalia Valahă”, despre care se spune că a fost (ca stat, dar acum mai este ca populație!) un stat al păstorilor aromâni (vlahi), care a existat în secolele al XII-lea și al XIII-lea, incluzând zona grecească Tesalia, zona centrală din Munții Pindului și unele părți ale Macedoniei.

Oricum ar fi, problema acestui neam fără de țară (aromânii, vlahii) – pentru că nu există încă nici un stat aromân sau vlah în Europa de azi – este și rămâne o taină și o problemă.

O adevărată aventură politică a fost crearea în anul 1941, sub controlul Italiei, a așa-zisului „Principat din Pind”, după ce armatele germană si italiana au înfrânt si ocupat Grecia.

Numit și „Principatul de Pind și Meglen” (în aromână: „Principatulu di Pind”, în italiană „Principato del Pindo”), acesta a fost un stat autonom creat cu sprijinul Italiei în regiunea de nord-vest a Greciei și sudul Iugoslaviei (zone populate de fratii nostri aromân) în timpul celui de-al doilea război mondial.

Regiunea Pind se întinde în partea de sud a Albaniei și Macedoniei, precum și nord-vestul Greciei.

Micul stat a fost proclamat in vara anului 1941 ca o țară a aromânilor  având capitala la Mețovo (Aminciu), în prezent aflat în Grecia. Primul principe al acestui principat a fost conducătorul aromân al mișcării politice și paramilitare Legiunea Romană, Alcibiade Diamandi.

Chiar dacă „Principatulu di Pind”,Patria Aromânilor din Balcani a fost desființat, chiar dacă statele balcanice refuză si in prezent să acorde drepturi acestei ramuri a românimii, existența spațiului virtual în comunicații și a globalizării care contribuie la desființarea granițelor, va aduce românul aromân lângă frații săi.

Inimile fraților din românime vor bate impreună pentru vecie !

 

 

 

Cititi mai mult  in :

 

http://www.ziarulnatiunea.ro/2018/04/07/principatulu-di-pind-patria-aromanilor-sau-aventura-unui-stat-aroman-din-balcani/

si

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/09/30/videoprincipatul-aroman-al-pindului-o-romanie-sud-dunareana/

Publicitate