CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

ESTE FEZABILĂ UNIREA R. MOLDOVA CU ROMÂNIA ?

 

”Comunitatea internaţională nu se poate implica decât în măsura în care elitele politice conducătoare din România şi/sau Republica Moldova, iniţiază un astfel de demers politico-diplomatic ale cărui consecinţe interesează şi afectează UE şi NATO.

Unirea Republicii Moldova cu România nu poate deveni o problemă europeană dacă nu există o manifestare locală de voinţă în acest sens”, explică istoricul Constantin Corneanu într-un interviu acordat Epoch Times.

Expertul mai atrage atenţia că există şi bariere juridice în calea Unirii în Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova şi-n Constituţia României.

În opinia sa, un faliment public al statului Republica Moldova ar putea fi totuşi începutul repetării unui scenariu asemănător celui care a dus la reunificarea germană.

Epoch Times: Cum apreciaţi apelul unioniştilor moldoveni la Consiliul European şi Comisia Europeană de a face din unirea Republicii Moldova cu România o problemă europeană? Ce efecte poate avea un astfel de demers?

Cred că cei care au iniţiat un astfel de demers s-au gândit la o implicare a comunităţii internaţionale în această chestiune a neamului românesc, respectiv reîntregirea spaţiului românesc, în conformitate cu principiile Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internaţional, însă nu cred că este o chestiune pragmatică, realistă.

Comunitatea internaţională nu se poate implica decât în măsura în care cineva, în speţă elitele politice conducătoare din România şi/sau Republica Moldova, iniţiază un astfel de demers politico-diplomatic ale cărui consecinţe interesează şi afectează UE şi NATO.

Acum se vehiculează această idee a colapsului instituţiilor statului de dincolo de Prut, însă o recunoaştere oficială, formală, publică, internă şi internaţională nu există şi, totodată, România nu are un Program în 10 puncte precum a avut RFG-ul pentru RDG.

Unirea Republicii Moldova cu România nu cred că poate deveni o problemă europeană dacă nu există o manifestare locală de voinţă în acest sens.

Totuşi, nu mai suntem în veacurile trecute când Valahia şi Moldova, fără a mai vorbi despre Ardeal, se aflau sub protecţia şi suzeranitatea Marilor Puteri, iar elitele politice autohtone trebuiau să convingă cancelariile diplomatice de existenţa românilor, precum şi a drepturilor lor politice şi de autodeterminare.

Cancelariile diplomatice europene, fără a mai vorbi despre Federaţia Rusă şi SUA, nu pot să sprijine ceva ce nu există, respectiv un proces politico-diplomatic aflat în derulare pe ambele maluri ale Prutului. Ce efecte poate avea un astfel de demers?

Mi-e teamă că se poate duce în derizoriu, prin astfel de idei fără conţinut, un mare ideal care are nevoie de un pragmatism specific secolului XXI.

Ce bariere constituţionale sau legale împiedică unirea dintre cele două ţări? S-a tot vorbit despre modelul reunificării germane…Sunt comparabile cele două cazuri?

Modelul reunificării germane poate fi studiat pentru a putea găsi asemănări cu situaţia românească şi ar putea construi un proiect de reîntregire a neamului specific secolului XXI şi unei realităţi internaţionale diferite de cea din 1989 – 1990.

Pentru a putea înţelege mai bine cele petrecute în 1989 – 1990, trebuie reamintite câteva lucruri: în cursul zilei de 31 octombrie 1989, liderii RDG şi ai Partidului Socialist Unit German (PSUG) au aflat, cu stupoare, că RDG-ul era falimentar şi că, în curând, va deveni un stat insolvabil. Gerhard Schürer, şeful planificării de stat, a prezentat un raport care a stârnit frisoane: 60% din întreaga bază industrială a RDG-ului putea fi eliminată ca deşeu, iar productivitatea fabricilor şi minelor era cu aproape 50% în urma celei din RFG.

Datoria externă a RDG era de 123 miliarde de mărci germane şi creştea în fiecare an cu 10 miliarde.

RDG-ul trebuia să negocieze urgent cu RFG-ul un împrumut de două sau trei miliarde de mărci vest-germane, pe termen scurt, în condiţiile în care FMI urma sa-i ceară socoteală în mai puţin de două săptămâni.

Credibilitatea RDG-ului ca stat solvabil era pusă, astfel, în discuţie. Kremlinul a refuzat să-i ajute pe est-germani, în pofida cererilor repetate făcute de Egon Krenz la Moscova, cu ocazia vizitei din 1 noiembrie 1989, şi a recomandat să nu se tragă în popor în cazul în care est-germanii vor forţa trecerea în Berlinul de Vest.

Trebuie menţionat faptul că, în 1949, arhitecţii Constituţiei RFG-ului vor consemna în Preambulul acesteia următoarele: „Întregul popor german rămâne mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare unitatea şi libertatea Germaniei şi să se afirme ca un membru egal în drepturi într-o Europa unită”.

Dintr-o astfel de perspectivă se poate înţelege Programul în 10 puncte propus de către cancelarul Helmut Kohl în plenul Bundestagului pe 28 noiembrie 1989, precum şi cancelariilor occidentale şi Administraţiei SUA.

Programul lui Helmut Kohl urma sa accelereze procesul reunificării germane.

În Constituţia României nu se află, din păcate, niciun text asemănător celui din Constituţia RFG-ului din 1949. Pe 26 martie 2013, în contextul aniversării a 95 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, la dezbaterea cu tema 27 martie 1918 – model pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, organizată de către Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie împreună cu alte asociaţii din cadrul Platformei Civice – Acţiunea 2012, am subliniat importanţa rolului jucat de elitele politice, basarabene cu precădere, în evoluţia procesului istoric de reîntregire a ţării, la 27 martie 1918, precum şi necesitatea unei strategii coerente a României faţă de românii din spaţiul ex-sovietic şi minorităţile etnice aflate în spaţiul dintre Prut şi Nistru.

Totodată, am reiterat importanţa existenţei în preambulul noii Constituţii a României a unui text care să prevadă obligaţia morală pentru poporul român, pentru elitele sale politice conducătoare, de a nu renunţa la idealul reîntregirii ţării, respectiv inserarea următorului text:

„Întregul popor român este mandatat să înfăptuiască prin liberă autodeterminare, precum şi în temeiul principiilor Actului Final al CSCE de la Helsinki din 1975 şi ale dreptului internaţional, reîntregirea României şi afirmarea acesteia ca un membru egal în drepturi într-o Europa unită”.

Înregistrarea video a manifestării este o mărturie a acestui demers. Organizatorii urmau să înainteze un text, cu propunerile de la manifestare, către Comisia de Revizuire a Constituţiei care era funcţională în acel moment.

Este nevoie de o astfel de prevedere constituţională care să motiveze, dacă nu să determine, orice om politic şi de stat român, sau orice forţă politică din România sau Republica Moldova, să iniţieze un astfel de demers politico-diplomatic şi juridic, chiar şi după model german.

Unii analişti moldoveni afirm că există o clauză de eternitate în Declaraţia de Independenţă a R.Moldova care ar împiedica unirea.

Ce prevede aceasta şi cum vedeţi interpretarea că instituţiile de la Chişinău, cangrenate de corupţie, se află deja în colaps, existând deci posibilitatea ca această clauză să fie depăşită?

În Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova din 27 august 1991 se prevede că „Republica Moldova este un stat suveran, independent şi democratic, liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără nici un amestec din afară, în conformitate cu idealurile şi năzuinţele sfinte ale poporului în spaţiul istoric şi etnic al devenirii sale naţionale”.

În contextul în care Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis, pe 5 decembrie 2013, că Declaraţia de Independenţă este peste Constituţia Republicii Moldova şi Declaraţia de Independenţă are clauză de eternitate, unii analişti politici de la Chişinău consideră că această prevedere, denumită Clauză de Eternitate, face ca art. 142 privind limitele revizuirii Constituţiei (alin. 1. Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale) să devină inoperabil din perspectiva unirii.

În opinia celor care pot fi consideraţi ca fiind antiunionişti, la Chişinău, a cere unei elite politice conducătoare din Republica Moldova să achieseze la idealul unirii/reîntregirii spaţiului românesc reprezintă o încălcare foarte gravă a Constituţiei Republicii Moldova, o trădare a statalităţii acesteia.

Domnul Igor Boţan susţine că se poate trece peste această Clauză de Eternitate, o noţiune care a fost dezvoltată de constituţionaliştii israelieni şi norvegieni, doar în situaţia când colapsează instituţiile statului.

Eu cred, spre deosebire de domnul Igor Boţan, că dacă există voinţă politică la Chişinău, în sensul dorinţei de unire/reîntregire, se poate trece peste Clauza de Eternitate.

Un faliment public al statului Republica Moldova ar putea fi începutul repetării unui scenariu asemănător celui german din 1989 – 1990. În acest moment se vehiculează această idee a colapsului instituţiilor statului de dincolo de Prut, însă o recunoaştere oficială, formală, publică, internă şi internaţională nu există şi, totodată, România nu are un Program în 10 puncte.

Totodată, corupţia este un factor destabilizator în ceea ce priveşte securitatea naţională a Republicii Moldova, dar elitele politice conducătoare de la Chişinău încearcă să reziste, cu ajutorul instituţiilor politice şi financiare internaţionale, unui posibil colaps instituţional.

Dr. Constantin Corneanu este preşedintele Consiliului Director al Asociaţiei Europene de Studii Geopolitice şi Strategice „Gheorghe I. Brătianu”

http://basarabialiterara.com.md/

22/07/2015 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Despre vremurile grele care vin peste Prut și marile provocări pregatite in Est, dupa alegerile din R.Moldova

Vin vremuri „mari” peste Prut și provocări grele dinspre Est

 

Vin vremuri „mari” peste Prut și provocări grele dinspre Est

 

Președintele Timofti și cele trei partide din arcul pro-european au acum, după această bizară „înfrângere victorioasă”, oportunitatea de a da Republicii Moldova un premier convingător, puternic, eficient, care să ducă mai departe opțiunea strategică pro-Vest a micului stat post-sovietic.

Vin vremuri „mari” peste Prut și provocări grele dinspre Est, dar miza păstrării direcției Chișinăului este imensă (pentru Basarabia, pentru România și pentru securitatea Europei) și nu poate fi irosită.

Dacă primul ministru va fi și pro-român, în sensul cel mai curat al termenului, cu atât mai bine pentru națiunea română, căreia Uniunea Sovietică i-a furat în 1940 o parte a Moldovei istorice.

Nu sunt vorbe mari, pe care să le rostim stânjeniți, sunt realități factuale simple.

Alegerile recente ne-au arătat câteva lucruri care trebuie făcute mai bine și mai serios în viitor.

O parte din aceste vulnerabilități politice, economice și cultural-educaționale din Republica Moldova le-am subliniat în articolul „Majoritatea pro-europeană de la Chișinău, în pericol…”[1] din 20 noiembrie.

Fragmentarea politică excesivă și imatură a sistemului de partide, în special a triadei pro-europene (PLDM, PDM, PL) era să coste scump.

Nu vrem să știm cum ar fi arătat noua majoritate parlamentară cu cele 8-10% ale Partidului Patria, confecționat ce-i drept din ruble rusești convertibile și ipocrizii „moldoveniste”, eliminat din cursă în ultima zi a campaniei electorale (?!), într-o desfășurare de evenimente, să recunoaștem, atât de non-europeană în formă și fond.

În fine, să mai spunem o dată, cu jumătate de gură, „situațiile excepționale reclamă soluții excepționale” și, vorba lui Creangă, s-o lăsăm „moartă-n păpușoi”…

Liderii liberal-democrați, democrați și liberali (sau măcar ai PLDM și PL, dacă mai mult nu se poate) trebuie să aibă în anii următori puterea unor decizii mari, de viziune pe termen lung.

E momentul să renunțe la orgoliul fiecăruia de a fi șef, construind în schimb un partid major de centru-dreapta, adept al democrației liberale și al valorilor occidentale, capabil să coaguleze în orice condiții cel puțin 35-40% din opțiunile societății moldovenești.

E destul de puțin credibil să dai un premier venind de pe locul al doilea, cu mai puțin de 20% din voturile cetățenilor, dar asta va fi situația acum.

Trebuie recuperată politic, de asemenea, ideea pro-românească din gestiunea unor actori politici aventurieri și dezamăgitori ca prestație morală, care nici nu trec pragul parlamentar (cum s-o fi ajuns oare aici, Moscova știe ceva?), și redată acelor elite credibile ale Republicii Moldova și tinerilor, mulți din ei școliți în România, capabili să rostogolească „bulgărele de zăpadă” al unirii, cu bună credință și cu argumente solide.

Scrutinul din 30 noiembrie a pus din nou în evidență clivajul societal adânc din Republica Moldova. Acest clivaj va rămâne și după ziua votului, să nu ne facem iluzii.

Doar o jumătate a Moldovei este pro-europeană. Dacă îi luăm în considerare și pe cei 8-10% posibili votanți ai sinistrei „Patrii” rusofone a lui Renato Usatâi, la urma urmei și ei cetățeni ai Republicii Moldova care puteau exprima o opțiune la urne, ajungem la concluzia unei divizări aproape de fifty-fifty a țării.

Transnistria și Găgăuzia pândesc momentul unei desprinderi, încurajată și susținută, discret sau explicit, de Moscova.

Guvernul rus anunță ostentativ intensificarea exercițiilor militare ale „trupelor de menținere a păcii” (?!) staționate încă din 1992 în Transnistria și exclude posibilitatea ca Ucraina sau Moldova să fie lăsate să adere vreodată la NATO.

Ce-i drept, și ministrul de externe german, social-democratul Frank Walter Steinmeier, se declară sceptic față de aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană și la NATO și crede că „modernizarea Ucrainei va dura mai multe generații”.

Avem motive să credem că gândește același lucru și despre Republica Moldova, aflată practic în aceeași „divizie” cu vecinii mai mari de la Est.

Am mai spus-o, simpla fluturare a steagului albastru cu stele galbene nu umple sacul cu voturi.

Clișeele și banalitățile pro-europene nu sunt suficiente, cu atât mai mult cu cât, de exemplu, în democrații avansate precum Franța și Marea Britanie ideea europeană pierde, încet dar sigur, teren.

Acum e momentul ca liderii pro-europeni de la Chișinău „să ia taurul de coarne” și să explice, prin fapte și transformări concrete, ce beneficii poate aduce modelul european propus: să pornească urgent lupta împotriva corupției, să întărească independența justiției și statul de drept, să modernizeze administrația, serviciile publice și infrastructura, să creeze un mediu de afaceri credibil care să îi țină pe tineri în țară, să compatibilizeze legislația cu cea europeană, să îi ajute pe investitorii autohtoni sau externi cinstiți să deruleze afaceri corecte, generatoare de locuri de muncă, să curețe sistemul administrativ central și local de tarele metodelor sovietice și de influențele oculte dinspre Răsărit etc.

Dacă nu se vor face progrese vizibile în acești patru ani, am certitudinea că în decembrie 2018 majoritatea parlamentară pro-europeană va fi o amintire intrată în cartea de istorie. Timpul nu mai are prea multă răbdare în Republica Moldova.

Exact acum un an, pe 1 decembrie 2013, publicam articolul controversat „Felicitări, Republica Moldova! Adio, România Mare!”[2] (unii l-au înțeles, alții nu), pe care îl susțin și astăzi, cuvânt cu cuvânt.

Propuneam atunci un proiect al unor uniri (fuziuni) specifice, pe domenii sectoriale, care să antreneze și să capaciteze energiile creatoare și potențialul economic, profesional, științific, cultural, sportiv etc. din cele două state de limba română.

Citez din acel articol:

„…Pe de altă parte, fără a mai discuta la modul general despre unirea celor două state, un program sistematic de integrare a vieții economice, culturale, academice, artistice, sportive etc. ar fi de mare ajutor. Printre ideile punctuale de luat în considerare, ar putea fi:

– Înființarea unei Academii Naționale a Românilor (prin fuziunea celor două academii existente), reprezentată instituțional în cele două capitale;

– Înființarea unui Teatru Național al Românilor, cu două sedii oficiale: la București și la Chișinău, precum și cu sedii în marile orașe din cele două state;

– Compatibilizarea sistemelor educaționale și a curriculei din învățământul preuniversitar și universitar, respectiv convergența deplină a specializărilor și certificatelor de atestare profesională;

– Înființarea unei televiziuni publice comune;

– Unificarea pieței muncii;

– Unificarea camerelor de comerț ale celor două țări, tehnic posibilă după semnarea viitoare și intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb cu Uniunea Europeană;

– Unificarea organizațiilor sindicale, a asociațiilor profesionale și uniunilor de creație (colegiul medicilor, avocați, ingineri, profesori, artiști și scriitori etc.);

– Unificarea campionatelor naționale de fotbal, handbal etc.”

Revin așadar asupra acestor propuneri, cu speranța că vor apărea curând inițiative concrete. Nu s-a făcut (aproape) nimic din toate acestea, din tot felul de motive legislative și comodități instituționale, ambele rezolvabile prin voința oamenilor.

S-a încercat doar exploatarea electorală ieftină a sloganului Unirii ca proiect național, fără nicio măsură concretă de comasare a unor activități sectoriale specifice.

Am încredere că viitoarea administrație Iohannis de la București, împreună cu noul executiv de la Chișinău, susținute activ de societatea civilă, pot mișca lucrurile și pot da semnalele cuvenite către cele două părți ale națiunii române.

 

Încă nu e timpul pierdut.

 

Două țări și două societăți vecine, care au limba în comun, despărțite prin Pactul ilegitim al ultimilor mari dictatori ai Europei și ai lumii, nu ar avea decât de câștigat pe plan european dacă și-ar pune resursele, competențele și vocațiile sub același acoperiș.

„Micile uniri” ne-ar ajuta să ne redescoperim unii pe alții dar, poate paradoxal, ar ajuta și la ștergerea treptată a clivajului Vest-Est de peste Prut. Cum ar fi spus Labiș, „restul o să vină de la sine apoi”…

 

 

 

___________________

 

 

[1] http://www.contributors.ro/global-europa/majoritatea-pro-europeana-de-la-chisinau-in-pericol-e-nevoie-de-o-emotie-puternica-pe-finalul-campaniei-ce-poate-face-romania-inainte-si-dupa/
[2] http://www.contributors.ro/editorial/felicitari-si-succes-mai-departe-republica-moldova-adio-romania-mare/

 

Surse: contributors.ro Autor: Valentin Naumescu – http://www.contributors.ro/global-europa/nevoia-unui-premier-pro-european-puternic-si-credibil-la-chisinau-daca-e-si-pro-roman-cu-atat-mai-bine; rbn news.ro

 

 

 

03/12/2014 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: