Peştele – un simbol al creştinilor din primele veacuri

 

În primele veacuri creştine, imaginea peştelui apărea pretutindeni: în picturile murale, pe sarcofage, în inscripţiile funerare, pe diferite obiecte.

 

 

Foto: pr. Silviu Cluci

 

 

Primii creştini au fost supuşi unor permanente hărţuiri şi persecuţii violente, statul roman considerându-i ofensatori ai religiei oficiale, discipolii unei magii interzise, motiv pentru care îi pedepsea cu cruzime.

In primele secole de după Hristos, creştinii erau nevoiti să se adune, pentru a I se închina Domnului, doar noaptea şi în taină. Reuniunile bisericeşti erau „inchise”; printre cei aleşi nu putea să ajungă nimeni întâmplător.

Pentru a supravieţui în acele condiţii dificile, creştinii timpurii foloseau diverse semne secrete, după care  puteau cunoaşte adepţii noii religii şi prietenii.

Semnul peștelui prezentat din profil se numește „peștele lui Isus”, iar folosirea acestuia ca simbol era cel mai potrivit semn secret pentru creștini, deoarece le permitea să se recunoască între ei fără a se expune în vremurile de prigoană.

Acest simbol se intâlneşte foarte des în catacombele romane, care au fost multă vreme  locurile reuniunilor de taină ale creştinilor.

Aceştia purtau la gât peştişori din metal, din piatră sau din sidef, pe care figura inscripţia: „Fie mântuirea Ta!” sau „Mântuieşte!”.

Numele grecesc al peştelui (IHTIS) era pentru primii creştini un acrostih (o prescurtare formată din componentele inițiale într-o frază sau un cuvânt) al grecescului ΙΧΘΥΣ (ICHTYS) Iesous Christos Theou Yios Soter (Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul/Salvatorul).

 

• Iota (I) este prima literă de la Iēsous , adică ” Isus „.

• Chi (CH) este prima literă de Christos, care se traduce prin „uns”.

• Theta (TH) este prima literă de Theou , grecescul pentru „Dumnezeu”.

• Ypsilon (Y) este prima litera a cuvântului Yios , grecescul pentru „Fiul”.

• Sigma (e) este prima literă de la cuvântul Soter, care înseamnă „Salvator”

 

 

 

Creştinismul a avut vreme îndelungată ca simbol central PEŞTELE, iar referinţele biblice la acest fapt sunt abundente.  Este, într-un fel, rezumatul doctrinei creştine şi este prima mărturisire de credinţă a creștinilor.

Iisus a savârşit minunea înmulţirii  PEŞTILOR.

Porumbelul are la rândul său multiple semnificaţii în Vechiul Testament, la fel şi  simbolul mielului pascal, saual bunului păstor, atât în Vechiul cât şi în Noul Testament.

Importanţa atât de mare pe care o are peştele în textul Evangheliei a contribuit cu siguranţă la adoptarea acestui simbol de către creştini.

El este legat  de episoadele descrise în Evanghelie — atunci când, în deşert, poporul s-a săturat cu pâinea şi peştele oferit de Hristos şi apostolii săi, lângă Lacul Tiberiada, cunoscut şi ca Marea Galileei. Mântuitorul recurgea la  imagini care le erau familiare şi pe înţeles :

„Veniți după mine, și vă voi face pescari de oameni.”; chemându-i la apostolat, El îi numea „pescari de oameni” (Matei 4, 19; Marcu 1, 17).El asemăna Împărăţia Cerurilor cu un năvod plin cu tot soiul de peşti. Imaginea peştelui serveşte totodată ca simbol al bunătăţilor cereşti(Matei 7, 9-11; 13, 47-48; Luca 5, 10).

Acesta se afla pictat în bisericile creștinilor. Pentru că acesta era un simbol creștin, Biserica Ortodoxă dă, în unele posturi, dezlegare la pește.

Simbolul peştelui pleacă de la evanghelia după Luca, Matei și Ioan, din Biblie, în care Isus a folosit doi pești pentru a hrăni o mulțime de peste 5000 de persoane.  

Acesta mai apare și la alte culturi vechi, păgâne. Apare și la egipteni împreună cu Osiris (zeul vieții de apoi), fiind simbolul fertilității zeiței Isis (zeița magiei și a vieții, a căsătoriei, simbolul armoniei matrimoniale și fidelității femeii față de soț).

Peștele este una din primele vietăți arhetipale, fiind una din primele forme de viață din mediul acvatic, unde se spune că a apărut pentru prima oară viața.

În alte culturi, el simbolizează reîncarnarea sau forța vitală.

Deoarece depune foarte multe icre, peștele este simbol al fecundității. Mai este asociat și cu soarele sau cu luna, în plan cosmic.

În mitologia indiană, peștele matsya este unul din avatarurile lui Vishnu (Vishnu este o ipostază majoră a lui Dumnezeu în religia hindusă). El îl salvează de la potop pe Manu, fiul lui Brahma, zeul creației.

În China, peștele simbolizează norocul. În combinație cu cocorul, el este simbolul longevității.

În astrologie, zodia Peștilor este ultima din zodiac, fiind așezată înaintea echinocțiului de primăvară.  

Peștele în vis prevestește noroc, succes și bogăție dacă e pescuit sau văzut. Însă dacă e mort sau îl scapi din mână în vis, prevestește dezamăgire. Dacă visezi mai mulți pești la un loc, înseamnă că vei avea parte de un venit mare, pe plan financiar.

În urma săpăturilor arheologice pe vechile situri creştine din primele veacuri, la Potaissa (Turda, în Ardeal), s-a găsit o gemă, o piatră preţioasă de onix, pe care este sculptată scena Bunului Păstor, purtând pe umeri un miel; în stânga este un copac cu două crengi înclinate deasupra Păstorului, iar pe o ramură se află o pasăre.

În dreapta e o corabie din care cade un om în apă. În jurul corăbiei se află criptograma IHTIS — nume dat lui Iisus, prin asociere cu minunile Sale: pescuirea minunată, înmulţirea pâinilor şi peştilor, alegerea primilor apostoli din rândul pescarilor.

La sinodul de la Soborul Ecumenic Trullan (Quinisext sau al cinci-șaselea), din 692, sfinţii părinţi au interzis alegoriile, pentru că acestea sunt nişte „imagini pentru copii”, care doar te aduc în faţa lui Hristos, spre deosebire de imaginea veritabilă a lui Hristos.

Astfel s-a ajuns, cu trecerea timpului, ca simbolul principal al creştinilor să rămână nici corabia, nici peştele, nici mielul, ci însuşi Iisus Hristos răstignit pe cruce.

Simbolul crucii, sub forma pe care o cunoaştem astăzi, este amintit pentru prima oară în scrisoarea Sfântului Nil, din secolul al patrulea, primul care-i conferă însemnului respectiv un oarecare preţ. Unele reguli în ceea ce priveşte crucea ca simbol al creştinismului apar doar din anul 787, atunci când, la cel de al doilea sinod de la Niceea, Tarasius a instituit îndrumări stricte pentru decorarea bisericilor creştine.

Atunci, din acel 24 septembrie al anului 787, începe să se admită ca, în cinstea Crucii şi a Evangheliei, să se poată arde miresme, sau să se aprindă lumânări.

Deci abia la Sinodul al şaptelea, crucea este recunoscută ca unul dintre principalele simboluri creştine.

Cu toate acestea, peştele este folosit ca simbol / metafora până în zilele noastre, pentru:

– măsurarea timpului. Spunem „Mă intorc cât ai zice peşte”. N-am auzit pe nimeni sa spună „Mă întorc cat ai zice berbec”. Ar fi absurd. Probabil lucrurile ar fi stat altfel acum 3500 de ani, în plină Epocă a … Berbecului.

– autoritate şi  sistem de organizare.

Cu toţii am auzit spunându-se că, într-o ierarhie, „peştele de la cap se-mpute”. Adica, desigur, conducatorul, cel mai mare in rang, poarta vina pentru declinul structurii respective.

– noţiuni abstracte. Egalitatea, de pildă, e sugerata prin expresia „aceeaşi mancare de peşte”. Când spunem în schimb ca  „asta e deja alta mancare de peşte”, facem diferenţa dintre două sau mai multe concepte.

N-am auzit sa se spuna „asta e deja alta mancare de cartofi”.

Tăcerea / discreţia este prezentă sugestiv în comparaţia „mut ca peştele” (şi nu, de exemplu, „mut ca raţa”).

La fel, daca cineva „tace ca peştele”, inseamna ca nu scoate nicio vorbă. Incapacitatea sau, altfel spus, lipsa de efecte produse de o cauză (legea cauzei si a efectului fiind o altă lege universala) descrie situaţia cuiva care „se zbate ca peştele pe uscat”.

De ce oare nu se spune ca „se zbate ca leul in apa”?

Caracterul uşor / facilitatea cu care se savârseşte un gest (o acţiune) sau cu care cineva se descurcă intr-un anume context se regaseşte de asemenea intr-o comparaţie ce face apel la atribute ale peştilor.

Despre cineva familiarizat cu un domeniu de activitate se spune că, în aria respectivă, „înoată ca peştele în apă”.

La fel de bine s-ar justifica şi zicala „înoată ca broasca in apa”, numai ca limbajul curent preferă pestele.

– actiuni concrete. Insăşi convertirea la creştinism este metaforizata chiar de Iisus Hristos, care il cheama pe Simon (viitorul Petru) sa-l urmeze pentru a-l face „pescar de oameni” si nu, de exemplu, „vânător de suflete”.

Ritualul seductiei şi jocul erotic, pentru că, la urma urmei, iubirea este filosofia creştinismului, nu putea sa stea departe de metafora peştilor.

Despre cineva care a iesit „la agăţat” se mai spune ca a iesit „la pescuit”. Poate nu e locul, dar trebuie să mentionam aici si exacerbarea comportamentului sexual deviant (forma abuziva a pseudo-iubirii).

Cel care organizează activitatea de prostituţie, adica proxenetul, este cunoscut drept „peşte”. Mai mult, acţiunea neterminată / lipsa de finalitate este redata plastic prin expresia „a o lăsa în coadă de peşte” („coada” e „de peste” si nicidecum „de topor”, de pilda).

– personaje mitologice.

Din vremuri imemoriale, poveştile şi basmele aduc în prim plan un personaj miraculos, capabil să îndeplinească oricare trei dorinţe.

E vorba, desigur, de celebrul „peştisor de aur”.

Un alt personaj fabulos, pe care nimeni nu l-a cunoscut vreodată (pentru ca nu există) e prezent în cotidian prin simbolistica pestelui, atunci când auzim spunându-se cu frustrare în glas că traim in „Ţara lu’ Peşte”.

Acest Peşte îl desemnează de fapt pe… Nimeni (atotputernica lipsă / golul).

De la naşterea lui Iisus până astăzi, ne aflăm sub semnul bimilenar al Epocii Peştilor. Simbolistica peştilor este omniprezentă în lumea creştină şi, implicit, în realitatea limbii române.

Gândirea noastră metaforică se reflectă la nivelul cuvintelor şi al expresiilor.

In plină Epocă zodiacală a Peştilor, subconştientul colectiv opereaza cu reprezentări ihtiologice. Ne gândim la ceea ce ne înconjoară şi ne reprezentăm lumea imprumutând atribute ale peştilor.

Creştinismul corespunde astrologic Epocii Peştilor. Şi iată cum, la nivelul limbii, metafora peştilor se aşază chiar la temelia creştinismului.

E timpul să ne dam seama de asta. Tocmai acum, în pragul Epocii Vărsătorului, care se aşteaptă să ne aducă o explozie a conştiinţei cosmice, precum şi o integrare a conştiintei creştine în deplină cunoaştere universală.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/01/ziua-de-1-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

Bibliografie (surse):

Andronovici, Liviu, Scurtă istorie a bijuteriilor româneşti începând cu Dacia precreştină, Bucureşti, 2009.

https://doxologia.ro/documentar/pestele-simbol-al-crestinilor-din-primele-veacuri

http://www.astrele.ro/2009/03/26/metafora-pestilor-si-constiinta-crestina/

Publicitate