Virusul care a făcut ravagii în anii ’60 provocând o pandemie ținută secretă de OMS

 

 

 

 

 

În 1968 lumea a fost zguduită de o pandemie cauzată de un virus gripal A (H3N2), format din două gene provenite de la un virus gripal A, inclusiv o nouă hemaglutinină H3, dar care  conținea și neuraminidaza N2 din virusul H2N2 din 1957.

Apariția bolii care a primit numele de gripa Hong Kong, a fost remarcată în Statele Unite pentru prima dată în septembrie 1968, iar numărul estimat de decese a fost de aproximativ 100.000 persoane, în timp ce în întreaga lume s-a ridicat la peste 1 milion, potrivit The Wall Street Journal.

Majoritatea decedaților aveau  65 de ani și peste. Virusul H3N2 continuă să circule și în zilele noastre în întreaga lume ca virus gripal sezonier și suferă în mod obișnuit deriva antigenică .

Lecțiile unei pandemii uitate sau cum a fost lăsat virusul să își facă de cap în anii ’60

 

La sfârșitul anilor ’60, gripa din Hong Kong a fost lăsată să își facă de cap până când a fost introdus un vaccin.  

Locul de obârșie al pandemiei a fost (cum altfel?) China, înainte de a fi adusă pe tot globul de zborurile comerciale și către navele maritime.

Noul virus care a declanșat starea de urgență în New York, a provocat atâtea decese la Berlin încât cadavrele au fost depozitate în tunelurile metroului, a copleșit spitalele londoneze, iar în unele zone ale Franței a lăsat jumătate din forța de muncă să zacă la pat.

Pacienții grav bolnavi care sufereau de pneumonie acută au fost puși pe ventilatoare, adesea în zadar.

La sfârșitul anilor 1960, iar gripa din Hong Kong mătura lumea.

Acea pandemie în mare măsură uitată astăzi, reprezintă un test atât pentru rezistența noastră, cât și pentru modul în care societățile abordează o criză similară.

 

 

 

 

 

 

Prima pandemie din era contemporană, această epidemie de gripă A (H3N2), a făcut înconjurul planetei, într-un an şi jumătate ucigând 1 milion de persoane, constată https://www.forbes.ro/lectiile-unei-pandemii-uitate.

„Oamenii erau aduşi pe targă într-o stare catastrofală. Mureau de hemoragie pulmonară, cu buzele cianotice, complet gri.

Erau de toate vârstele, de 20, de 30, de 40 de ani şi mai mult”, îşi amintea medicul specialist în boli infecţioase Pierre Dellamonica într-un articol publicat în 2005 în cotidianul Liberation.

Nici o alertă medicală

Cadavrele erau depozitate „în camerele din spatele spitalelor şi la morgi” în perioada vârfului epidemiei din Franţa, înregistrat în decembrie 1969, a dezvăluit istoricul specializat în domeniul sanitar Patrice Bourdelais.

Nu au existat niciun titlu publicat cu majuscule în ziarele din epocă, nicio măsură guvernamentală, nici măcar o alertă medicală.
„Indiferenţa şi cuvintele frumoase au avut câştig de cauză în faţa unei posibile mobilizări”, a adăugat Patrice Bourdelais, profesor titular al catedrei de „Populaţie, epidemie şi sănătate” la Şcoala de Înalte Studii în Ştiinţe Sociale (EHESS) din Franţa.

În vârful epidemiei din Franţa, înregistrat în data de 18 decembrie 1969, ziarele zilei menţionau o epidemie de gripă „staţionară” (Le Figaro) sau care „pare să regreseze” (Le Monde).

 

Fără scandal

Cum se explică o astfel de atitudine placidă? În epocă, mediul medical, liderii politici, mass-media şi populaţia în general erau aproape orbiţi de progres şi de noile sale arme, vaccinurile şi antibioticele care fac miracole, capabile să distrugă, de exemplu, flagelul tuberculozei, a explicat Patrice Bourdelais.

Mai mult, sensibilitatea oamenilor în faţa morţii nu era aceeaşi ca în zilele noastre. Victimele gripei din Hong Kong nu au creat scandaluri, au trecut chiar mai multe decenii neobservate” în Franța, a comentat acelaşi istoric.

Omenirea întreagă a trebuit să aştepte până în 2003, când au fost publicate cercetările epidemiologului Antoine Flahault, pentru a realiza o numărătoare a deceselor cauzate de acea epidemie în Franţa.

Era perioada „Celor 30 de Ani Glorioşi”, a boom-ului economic de după Al Doilea Război Mondial. „Pe acea curbă a progresului multidimensional”, un accident precum o gripă ucigaşă nu era la fel de intolerabil ca în zilele noastre.

Tensiunile internaţionale, marcate de războaie încă prezente, precum cel din Vietnam, criza umanitară din Biafra (stat secesionist african din Nigeria), au permis o relativizare a suferinţelor asociate unei epidemii care a fost mai gravă decât altele.

În anii 1968-70, publicațiile au acordat prea puțină atenție virusului, având în vedere că se luptau cu alte evenimente, cum ar fi aselenizarea, războiul din Vietnam,, criza umanitară din Biafra (stat secesionist african), revolta culturală, mișcările pentru drepturile civile, protestele studenților și revoluția sexuală.

Gripa din Hong Kong, cauzată de tulpina H3N2 a virusului, a venit în două valuri, al doilea fiind mult mai ucigător  decât primul.

 

 

 

 

 

 

 

 

Un vaccin a fost dezvoltat relativ repede – cercetătorii au învățat multe de la celelalte două pandemii ale secolului XX, gripa spaniolă din 1918 și gripa asiatică din 1957, dar nu a fost disponibil pe scară largă în majoritatea țărilor, înainte ca boala să fi atins cel de-al doilea vârf .

Epidemiologii avertizează acum că acest model ar putea fi repetat în cazul noului coronavirus, cu un al doilea vârf în această iarnă, când este puțin probabil ca lumea să aibă acces la un vaccin.

Dar de această dată, însă, guvernele și societățile au răspuns mult diferit decât au făcut-o la sfârșitul anilor ’60.

În 1969, serviciile poștale și de tren britanice și producția industrială franceză au suferit perturbări mari din cauza absenteismului indus de gripă.

În Germania de Vest, din cauza numărului redus de gropari. gunoierii au fost nevoiți să îngroape morții .

În țările afectate, unele școli au trebuit să se închidă pe măsură ce profesorii s-au îmbolnăvit. În mai puțin de doi ani, peste 30.000 de oameni au murit în Franța și Marea Britanie și până la 60.000 în ambele părți ale Germaniei divizate, conform estimărilor recente.

Medicii spun că gripa din Hong Kong, denumită așa după ce a fost mai întâi identificată în colonia britanică de atunci, era mai puțin letală decât Covid-19, boala cauzată de noul coronavirus, dar se pare că s-a răspândit în același mod.

Cu toate acestea, guvernele și mass-media nu au solicitat restricții asupra vieții publice și activității economice.

Boala a fost lăsată să avanseze până când un vaccin a devenit disponibil, la aproximativ patru luni după apariția virusului.

Acest lucru este în contrast cu abordările oficiale din zilele noastre, care s-au concentrat în mare măsură pe impunerea unui grad mare distanțare socială pentru a încetini răspândirea virusului și pentru a permite autorităților medicale să se concentreze pe izolarea persoanelor celor mai vulnerabile. 

Pierre Dellamonica, un medic francez care și-a început cariera medicală în 1969, tocmai când epidemia făcea furori, spune că pacienții morți se tot adunau în spitalul său din sudul Franței, dar medicii și publicul aveau o abordare fatalistă și acceptau această situație.

Ratele mortalității pentru pandemia din 1968 au fost semnificativ mai mici decât cele ale Covid-19, spune Susan Craddock, profesor la Institutul pentru Studii Globale al Universității din Minnesota.

Și fără presiunea reprezentată de canalele de știri, de siteuri și social media, politicienii nu au fost forțați să acționeze, așa cum o fac în prezent, a spus Craddock.

Guvernul german a neglijat letalitatea gripei din Hong Kong, după ce a constatat că părea să ucidă doar bătrânii și tinerii, a spus Malte Thiessen, un istoric german specializat în pandemii.

„Astăzi, progresul medical a sporit speranța de viață”, a spus Thiessen. 

În anii ’60 -’70, cel de-Al Doilea Război Mondial era o amintire recentă. Speranța de viață era semnificativ mai mică decât astăzi, iar boli precum poliomielita, difteria, rujeola sau tuberculoza făceau parte din viața de zi cu zi.

Mulți medici și epidemiologi văd abordarea de astăzi, cu accent pe salvarea vieții și protejarea celor mai vulnerabili, ca un progres. Dar unii spun că această abordare costă mult și cer o abordare mai calibrată.

Johann Giesecke, un epidemiolog cu experiență, care consiliază autoritățile din domeniul sănătății din Suedia, consideră că restricțiile din prezent sunt contraproductive, deoarece ratele mortalității vor crește din nou imediat ce vor fi ridicate restricțiile, forțând noi resticții.

Suedia a adoptat o abordare mai asemănătoare cu cea utilizată în timpul gripei Hong Kong. Autoritățile nu au decis închiderea magazinelor, restaurantelor sau a birourilor, lăsând virusul să se răspândească în rândul populației. Astăzi, Suedia are printre cele mai mari rate ale deceselor datorate Covid-19 ca procent din populație.

Prof. Yaneer Bar-Yam, care a prezis apariția unei pandemii după focarul din China, nu este de acord.

Deoarece dezvoltarea unui vaccin va dura multe luni – dacă va reuși vreodată – reducerea numărului de decese nu este doar un imperativ umanitar, ci va preveni, de asemenea, o deteriorare economică mai mare, a spus el.

Pandemia din anii 60, spune Bar-Yam, ar fi trebuit să fie un avertisment pentru guvernele de astăzi pentru a fi mai bine pregătite și gata să acționeze mult mai rapid. În schimb, credința naivă în progresul tehnologic a lăsat această din amintiri. 

The Black Death, ciuma bubonică care a distrus populațiile din Europa în perioada medievală, are un loc mai mare în cultura occidentală decât cea mai recentă pandemie mortală, a spus Laura Spinney, autoarea „Pale Rider”, o carte despre gripa spaniolă.

Aceasta este o mare problemă, a spus ea, deoarece „dacă nu ne amintim trecutul, nu ne putem pregăti cum trebuie pentru viitor.”

În prezent, lucrurile stau cu totul altfel: epidemia de COVID-19 a eliminat orice alt subiect de pe agenda publică şi a provocat o paralizie uriaşă la nivel global.

Poate pentru că sănătatea a devenit o preocupare individuală primordială şi oamenii erau inconştient convinşi de faptul că societatea modernă dispune de toate armele pentru a combate epidemiile, a explicat Patrice Bourdelais.

 

Mondializarea ajută panica

Cancelarul german Angela Merkel, premierul britanic Boris Johnson și președintele Emmanuel Macron din Franța au descris pandemia coronavirusului drept cea mai mare provocare a țărilor lor încă din al doilea război mondial.

Macron a descris-o ca pe un război.

Pentru geograful Michel Lussault, importanţa covârşitoare acordată în prezent pandemiei de COVID-19 reflectă pur şi simplu „amploarea bulversărilor asociate mondializării”, un fenomen marcat de mobilităţi internaţionale extreme ce vizează mărfurile, oamenii şi informaţia.

Specialistul în boli infecţioase Philippe Sansonetti a evidenţiat la rândul său propagarea internaţională a noului coronavirus în emisfera nordică folosind o hartă a zborurilor internaţionale din China spre Europa şi spre America de Nord: răspândirea virusului coincide perfect cu densitatea acestor curse aeriene.

Propagarea agresivă a COVID – 19

„Aceste boli emergente infecţioase sunt maladii ale Antropocenului (eră geologică în care incidenţa activităţilor umane asupra Terrei devine preponderentă), fiind exclusiv asociate cu cucerirea planetei de către om”, a explicat acelaşi specialist, profesor de Microbiologie şi maladii infecţioase la College de France.

Pandemia de COVID-19 ne spune o poveste în trei episoade: un „salt între specii”, cu trecerea unui coronavirus de la liliac la om, apoi „o revărsare”, cu o contagiere de la un om către alţi oameni, şi, în cele din urmă, „o a treia etapă, care reprezintă propagarea explozivă, cauzată de om pe planeta noastră prin intermediul transporturilor intercontinentale”, a adăugat el.

 

Mult mai rapid

În 1968 şi 1969, virusul gripei A (H3N2) a avut nevoie de mai multe luni pentru a ajunge din Asia în Statele Unite şi în Europa.

De această dată, în 2020, noul coronavirus a reuşit acest lucru în doar câteva săptămâni, constată https://www.timpul.md/articol/pandemia-secreta-din-1968 .

 

Publicitate