CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

MIHAI EMINESCU IN 1876: „NICIUN NEAM DE PE FAŢA PĂMÂNTULUI NU ESTE MAI TOLERANT DECÂT ROMÂNUL”

 

 

Imagini pentru mihai eminescu

MIHAI EMINESCU

Biserica şi şcoala, atâta cer românii din Austro-Ungaria pe sama lor şi, prin aceasta, şi-au cerut păstrarea naţionalităţii şi nimic mai mult.

În dejudecarea lucrurilor acestei lumi şi, mai ales, în secolul nostru, ne-am deprins a aplica o singură măsură, aceea a interesului material, a stăpânirei asupra puterei fizice; şi cu toate acestea oamenii, chiar cei mai materialişti, lucrează fără să vreie, ba fără să ştie, pentru un scop mai înalt.

Această conştiinţă o are poporul, n-o are câteodată omul cult.

În zadar am căuta în lume poporul care să trăiască numai pentru câştig material ca atare, la toate vom găsi că acest câştig este numai mijloc, niciodată scop; chiar la rasa evreiască, a cărei lege nu admite nemurirea sufletului şi este deci inferioară celorlalte legi ale pământului, chiar la evrei, zic, unde se pare că ochii sunt aţintiţi la câştig material, vedem răsărind o idee mai înaltă.

Din acest punct de vedere privită, cestiunea, pentru un popor ca cel românesc, devine simplă. Nu veleităţile unei vieţi de stat mai mult sau mai puţin precare, nu deşertăciunea zgomotului în istorie este lucrul pe care-l voim.

Oamenii de care se vorbeşte mai puţin şi popoarele item sunt cele mai fericite.

Dar ceea ce voiesc românii să aibă e libertatea spiritului şi conştiinţei lor în deplinul înţeles al cuvântului.

Şi fiindcă spirit şi limbă sunt aproape identice, iar limba şi naţionalitatea asemenea, se vede uşor că românul se vrea pe sine, îşi vrea naţionalitatea, dar aceasta o vrea pe deplin.

Şi nu sunt aşa de multe condiţiile pentru păstrarea naţionalităţei.

Cei mai mulţi oameni nu sunt meniţi de a-şi apropria rezultatele supreme ale ştiinţei, nu [sunt meniţi] de a reprezenta ceva, dar fiecare are nevoie de un tezaur sufletesc, de un razăm moral într-o lume a mizeriei şi durerei, şi acest tezaur i-l păstrează limba sa proprie în cărţile bisericeşti şi mirene.

În limba sa numai i se lipesc de suflet preceptele bătrâneşti, istoria părinţilor săi, bucuriile şi durerile semenilor săi.

Şi chiar dacă o limbă n-ar avea dezvoltarea necesară pentru abstracţiunile supreme ale minţii omeneşti, nici una însă nu elipsită de espresia concretă a simţirei şi numa în limba sa omul îşi pricepe inima pe deplin.

Şi într-adevăr, dacă în limbă nu s-ar reflecta chiar caracterul unui popor, dacă el n-ar zice oarecum prin ea: ,,aşa voiesc să fiu eu şi nu altfel”, oare s-ar fi născut atâte limbi pre pământ?

Prin urmare simplul fapt că noi românii, câţi ne aflăm pe pământ, vorbim o singură limbă, ,,una singură” ca nealte popoare, şi aceasta în oceane de popoare streine ce ne încungiură, e dovadă destulă şi că aşa voim să fim noi, nu altfel.
Vedem dar că cestiunea noastră se simplifică din ce în ce.

Românii voiesc a li se garanta uzul public al limbei lor pe pământurile în cari locuiesc şi vom vedea că toate mişcările pe cari le-au făcut, în acest senz le-au făcut.

Faţă cu această cerere întâlnim însă în amândouă părţile Imperiului austro-ungar o rezistenţă necalificabilă prin obrăznicia ei.
Constatăm mai înainte de toate că românii nu sunt nicăiri colonişti, venituri, oamenii nimărui, ci pretutindenea unde locuiesc sunt autohtoni, populaţie nepomenit de veche, mai veche decât toţi conlocuitorii lor.

Căci dacă astăzi se mai iveşte câte un neamţ singular care caută să ne aducă de preste Dunăre, nu mai întrebăm ce zice un asemenea om, ci ce voieşte el.

Nici mai este astăzi cestiunea originei noastre, abstrăgând de la împrejurarea că o asemenea interesantă cestiune nu este de nici o importanţă.

Daci sau romani, romani sau daci: e indiferent, suntem români şi punctum. Nimeni n-are să ne ‘nveţe ce-am fost sau ce-am trebui să fim; voim să fim ceea ce suntem — români.

A mai discuta asupra acestui punct sau a crede că frica de ruşi ne-ar ademeni să ne facem nemţi sau vice-versa sau, cum cred ungurii, că de frica acestor doi ne-am putea găsi flataţi să ne contopim cu naţia maghiară, toate acestea sunt iluzii de şcoală; limba şi naţionalitatea românească vor pieri deodată cu românul material, cu stingerea prin moarte şi fără urmaşi a noastră, nu prin desnaţionalizare şi renegaţiune.

A persecuta naţionalitatea noastră nu însemnează însă a o stinge, ci numai a ne vexa şi a ne învenina împotriva persecutorilor.

Ş-apoi ni se pare că nici un neam de pe faţa pământului nu are mai mult drept să ceară respectarea sa decât tocmai românul, pentru că nimene nu este mai tolerant decât dânsul.

Singure ţările româneşti sunt acelea în care din vremi străvechi fiecare au avut voie să se închine la orice d-zeu au vroit şi să vorbească ce limbă i-au plăcut.

Nu se va găsi o ţară în care să nu se fi încercat de a face prozeliţi din conlocuitorii de altă lege ori de altă limbă; hugenoţii în Franţa, maurii în Spania, polonii faţă cu rutenii, ungurii cu românii — toţi au încercat a câştiga pentru cercul lor de idei populaţiile conlocuitoare şi aceasta prin presiune, cu de-a sila; românul priveşte c-un stoicism neschimbat biserica catolică, atât de veche în Moldova, şi nu i-a venit în minte să silească pe catolici de a deveni orientali; lipovenii fug din Rusia şi trăiesc nesupăraţi în cultul lor pe pământul românesc, apoi armenii, calvinii, protestanţii, evreii, toţi sunt faţă şi pot spune dacă guvernele româneşti au oprit vro biserică sau vro şcoală armenească, protestantă sau evreiască. Nici una.

Ni se pare deci că pe pământurile noastre strămoşeşti, pe care nimene nu le stăpâneşte jure belli, am avea dreptul să cerem să ni se respecte limba şi biserica, precum le-am respectat-o noi tuturor.
Ce se va zice însă când vom arăta că pe pământ românesc, în Bucovina, sub sceptrul austro-ungar, sinagoga evreiască are mai multă autonomie decât biserica românului?

Căci dacă evreul are rabin, şi-l alege singur, dacă are şcoală jidovască, îşi caută singur de dânsa . Dar dacă îi trebuieşte românului preot, îl numeşte (mediat) guvernul de la Viena; dacă biserica lui are avere, o administrează tot guvernul de la Viena; dacă are şcoală, profesorii sunt numiţi tot de guvernul de la Viena.

Şi cu toate acestea Bucovina n-au fost luată cu sabia, ci din contra prin bună învoială şi cu condiţia ca starea de lucruri în trebile bisericeşti şi politice să rămână intactă.

 

CURIERUL DE IAŞI, noiembrie 1876

Publicitate

15/10/2016 Posted by | ROMÂNII DESPRE ROMÂNI | , , , , , , , , | Un comentariu

Ministrul agriculturii vorbește despre limitările in vânzarea pământului către străini prevăzute de noua Lege a vânzării terenurilor

 

 

 

 

PĂMÂNTUL ROMÂNESC NU ESTE DE VÂNZARE! Ce a anunțat ministrul agriculturii despre Legea vânzării terenurilor.

 

Străinii care vor să cumpere pământ în țara noastră se vor lovi de condiții destul de dure iar dacă nu pot dovedi că îndeplinesc anumite criterii, își pot lua adio de la pământul românesc.

În noua lege a vânzării terenurilor vor fi introduse cerințe care să permită Ministerului Agriculturii să dețină la date foarte clare privind vânzarea pământului românesc, a declarat ministrul agriculturii în cadrul unei conferințe de presă.

”Avem în vedere condițiile privind persoanele fizice care vor să cumpere teren, persoana în cauză dacă vrea să cumpere teren și să facă agricultură, trebuie să demonstreze că este absolvent, că are cursuri și calificarea necesară pentru a practica agricultura.

Avem în vedere să introducem și o limitare a suprafeței care se pot cumpăra, pentru că a interzice total vânzarea terenurilor către străini nu este posibil pentru că suntem pe piața liberă. Putem introduce o mulțime de filtre care să ne permită să aplicăm legislația și să ne îndeplinim obiectivele.

La un moment dat aveam un proiect de lege care prevedea limitarea suprafețelor vândute și dacă îmi amintesc era vorba de 50 ha, pentru persoanele fizice”, a explicat Achim Irimescu.

Acesta a subliniat că de la Comsia Europeană i s-a transmis că România poate introduce limite cu condiția să avem obiecte clare de atins. ”România are obiecte clar de atins este nevoie de comasarea terenurilor, o problemă extrem de delicată.

Nu avem date certe cu privire la cât pământ s-a vândut în România, am cerut la APIA date pentru că cei care cumpără pământ, îl cumpără să lucreze și să primească subvenție. Așa că o primă vedere o vom aveam după ce primim datele de la APIA.

 

 

 

 

 

 

Am cerut tot odată la Asociația Notarilor din România să-mi dea o situație foarte clară”, a mai explicat ministrul.

Achim Irimescu mai spune că legea este finalizată în minister iar următorul pas este ca săptămâna viitoare să invite producătorii agricoli la masa discuțiilor.

”Este cel mai bun sistem să ne consultăm și să vedem ce sugestii și ce cerințe au și producătorii. Trebuie să scriem legea în așa fel încât să evităm orice fel de problemă.

Vă reamintesc că Polonia a încercat să facă un astfel de proiect și, din câte știu, a renunța la el după discuția cu Comisia Europeană.

În dialog cu fermierii noștri și cu Bruxelles pentru a evita orice problemă, vom fi în măsură să adaptăm o lege care să permită ceea ce ne dorim cu toții.

Îmi amintesc cu ani în urmă când s-a pus problema vânzării ternurilor din România, am fost șocat de o întrebare, mi s-a spus domnule Irimescu noi, belgienii, sau străini care vrem să cumpărăm teren în România, românii ce vor fi slugile noastre?

Sunt străini care își pun întrebări la care noi nici nu ne-am gândit”, a mai spus ministrul.

În schimb, Achim Irimescu a explicat că până în luna septembrie nu se pune problema să avem legea pusă în aplicare.

”Având în vedere că este un proiect de lege, până la reluarea activității Parlamentului avem răgaz să dezbatem legea, deci până în septembrie nu putem să vorbim de adoptarea legii efectivă.

În ceea ce privește prețul terenului agricol sunt zone unde acesta se vinde cu 2.000 euro hectarul și sunt zone în vestul țării unde – chiar domnul Muscă (Dimitrie Muscă, cunoscut fermieri din Curtici, Arad n.r) spunea că a cumpărat teren cu 9.600 euro hectarul.

Acolo unde sunt suprafețe comasate, acolo discutăm de alt preț, iar unde cumperi 1-3 hectare vorbim de alt preț.

Pentru mine este un șoc pentru că la nivel de Europa prețurile sunt următoarele: în Franța, în zonele agricole prețul pleacă de la 5.000 euro pe hectar în sus, în Belgia este între 20-50.000 euro, pentru că este o țară mică, în Olanda este 50.000 euro pe hectar”, a conchis ministrul.

 

 

http://agrointel.ro

04/07/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: