CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Apărătorii teoriei pământului plat au organizat prima conferinţă internaţională în România

 

 

 

Aşa ar arăta Pământul plat (FOTO: Shutterstock)

Crezi intr-un Pamant Plat? Deci crezi într-un Pământ fix şi evident, consideri modelul geocentric ca fiind cel corect, adică, dai la o parte tot ceea ce te-au invăţat la şcoală, în cărti şi filme despre Sistemul Solar, Galaxii, Big Bang şi Relativitate.

Dar dacă le dai pe acestea la o parte, e clar ca trebuie să-i tai de pe lista oamenilor credibili şi pe cei ce le-au inventat, dar şi pe cei care le promovează.

Sunt întrebari la care ar trebui sa se gândească oricine acceptă Teoria Pământului Plat.

Prima conferinţă internaţională din România a Pământului Plat a avut loc în zilele de 5-6 octombrie la Cluj, fiind organizată de Adrian Rus (54 de ani), un român stabilit de trei decenii în Statele Unite.

Circa 30-40 de oameni, incluzându-i şi pe invitaţii din străinătate, au sosit la Cluj, în prima zi a evenimentului.

Adepţii teoriei Pământului Plat, prezenţi la prima Conferinţă internaţională din România  acuză NASA că imaginile Pământului prezentate din spaţiu sunt trucate sau generate pe calculator.

 

Paradoxul

 

Istoria care se învaţă în şcoli este o minciună, omenirea este manipulată, iar organizaţiile oculte au pus stăpânire pe întreaga lume şi vor să ducă Terra la pierzanie.

Sunt câteva dintre ideile susţinute de adepţii teoriei Pământului plat, care s-au întâlnit la Cluj în premieră    

 

 

 

 

Millennialii (sau membrii Generaţiei Y) rămân cei mai furibunzi apărători ai aproape tuturor “valorilor” Noii Ordini Mondiale …

 

Organizatorul  Adrian Rus, a declarat, corespondentului MEDIAFAX că nu ştie care este scopul pentru care NASA prezintă Pământul ca fiind rotund şi nici motivele pentru care lumea este indusă în eroare.

Adi Rus, este originar din Mediaş, a studiat la Politehnica din Cluj şi după ce şi-a întrerupt studiile de la Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca în mai 1989 , unde a studiat psihologie juridică la John Jay College of Criminal Justice din New York şi a obţinut o diplomă de Masters în Educaţie.

În 2017 a participat la prima conferinţă internaţională a Pământului Plat care a avut în SUA.

El a investit peste 5.000 de dolari în organizarea evenimentului, incuzând chiria unei săli la un hotel de 5 stele din Cluj.

„M-aş fi aşteptat să vină mai multă lume, greşeala mea este că nu am promovat prea mult evenimentul, mai ales afară.

În ţară există teoretic undeva la 10.000 de adepţi ai teoriei, dar fie preţul biletelor, fie faptul că nu am pus conferinţa pe timpul verii, când oamenii sunt în concediu, a făcut ca lumea să nu se înghesuie”, spune Rus.

 

 

 

Foto: Adrian Rus – organizatorul primei conferinţe internaţionale din România a Pământului plat

El a explicat şi motivele pentru care a decis să facă această conferinţă. „Scopul primei Conferinţe internaţionale a Pământului Plat din România, organizată la Cluj-Napoca, este de a aduce în atenţia opiniei publice acest subiect care a luat amploare începând cu 2015.

Ne-am trezit la realitatea că tot ceea ce ni se spune nu este chiar aşa dacă verificăm, dacă nu mai acceptăm ce ni se oferă.

Dacă cercetăm puţin, observăm că imaginile cu Pământul din spaţiu pe care ni le oferă NASA sunt ori trucate, ori generate pe calculator”, susţine el. 

Acesta a precizat că nu ştie dacă Pământul are formă de farfurie, câtă vreme nu a fost până la marginea „farfuriei”, dar are certitudinea că este plat şi staţionar.

„S-ar putea să fie o câmpie infinită, întinsă, cu un Soare local care se învârte deasupra şi încălzeşte şi avem un loc locuibil. Mai încolo nu ştiu ce este, ori continuă câmpia, ori mai sunt alte locuri locuibile, nu avem cum să ştim dacă nu mergem să cercetăm. Noi am vrea să cercetăm, dar în limita posibilităţilor. Dacă găsim un milionar care ar finanţa o expediţie în Antartica, ar fi în regulă, deoarece punctul cheie este Antarctica.

În opinia noastră, Antartica nu este un continent, ci este, de fapt, marginea zonei locuibile unde stăm noi, o barieră de gheaţă”, a explicat organizatorul conferinţei.

„În ceea ce prevede gravitaţia, noi nu o negăm, dar dacă sunt întrebaţi oameni de ştiinţă oneşti aceştia vor răspunde că nu ştiu ce este acest fenomen”, a spus acesta.

 

„O conspiraţie satanică împotriva creştinilor”

Mult mai radical a fost Ştefan Muntean,  unul dintre invitaţii speciali la acest eveniment. Originar din Bucureşti, acesta este şi protagonistul documentarului „Calea întunecată a luminii” şi are un canal de Youtube în care îşi prezintă punctul de vedere în privinţa Terrei.

El a prezentat câteva presupuse dovezi în sprijinul  teoriei legate de Pământul Plat.

După ce a arătat experimentul făcut de nişte români din Italia , a venit cu o altă „dovadă“.

Ştefan Muntean a spus că soarele ar apune mai repede în Sud decât în Nord, ceea ce ar dovedi faptul că nu există un glob şi emisfere.

„Un alt exemplu a fost cu apusul soarelui în sud. Cam aşa arată traseul soarelui deasupra Pământului Plat. Soarele scade în înălţime în sud şi viteza e mai mare. Este mult mai rapid apusul în sud, întuneric beznă fără crepuscul imediat după ce a apus soarele. Se face frig instant.

Nu este o explicaţie pentru aşa ceva în modelul heliocentric, evident că aşa ceva nu se discută la televizor. Am discutat cu persoane din Australia, Africa de Sud şi parcă şi în Noua Zeelandă. Şi fără să vorbim despre Pământul Plat, am întrebat aspectul ăsta. Şi mi s-a confirmat că se face întuneric imediat şi că se face rapid frig. Toţi mi-au confirmat asta”, a mai afirmat Muntean.

Acesta susţine şi că toate avioanele o iau prin nord chiar dacă vor să ajungă în ţările din America de Sud, Noua Zeelandă sau Australia, ceea ce iarăşi, spune el, este o dovadă a faptului că Pământul este plat şi în niciun caz sferic sau rotund.

Nu în ultimul rând, a făcut referire şi la alte planete şi la modul în care acestea pot fi observate de pe Pământ.

„Orbitele eliptice ale lui Mercur şi Venus sunt mult mai mici decât orbita Pământului, asta e logic, ăsta e modelul. Ca să te uiţi spre Venus şi spre Mercur noaptea, trebuie să te uiţi spre Soare. Asta e problema. Deci ar trebui să le vezi doar ziua. Se dă o explicaţie în modelul heliocentric, cum că e vederea tangenţială… Dar nu, nu au cum să rămână în picioare.

Mai ales că la distanţe mari este şi mai greu de pus în practică. Şi plus că Venus se poate vedea la miezul nopţii, nu imediat după apus. Nici Mercur nu poate să se vadă o oră după apus”. a mai spus Muntean.

 

 

 

 

 

 

 

 

Surse:

https://saccsiv.wordpress.com/ ce-se-intampla-la-prima-intalnire-din-romania-a-adeptilor-teoriei-pamantului plat

https://www.descopera.ro/dnews/18440854-adeptii-teoriei-pamantului-plat 

https://www.digi24.ro/stiri/diverse/se-intampla-la-cluj-adeptii-teoriei-pamantului-plat-acuza-nasa

https://ro.wikipedia.org/wiki/Genera%C8%9Bia_Y

Publicitate

08/10/2019 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: