CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Spionajul românesc şi uzina ultrasecretă de fabricare a diamantelor sintetice construită în Bucureşti pe baza tehnologiei furate din străinătate. VIDEO

 

 

 

 

Pe vremuri, serviciul de informaţii al României nu se ocupa doar cu ascultarea de telefoane, ca să le ofere procurorilor muniţie pentru dosare. Aveam pe atunci şi un departament de spionaj extern comparabil cu cele deţinute de ţări cu tradiţie în acest domeniu.

Unele din misiunile agenţilor secreţi ai Romaniei au ajuns legendare, aşa cum a fost cea în care spionii români au spart codurile NATO, silind această organizaţie sa se reorganizeze şi să se reformeze, sau episodul în care au reuşit sa fure din Occident, tehnica de fabricare a diamantelor sintetice, pe baza căreia a putut fi înfiinţată la Bucureşti o uzina ultrasecretă, capabilă să producă diamante artificiale de o calitate excepţională.

Planul regimului era să le vândă la export țărilor care aveau nevoie de ele pentru foraj, în industria petrolieră și în construcții. A fost, spune un ex-agent secret al României socialiste, o mare fericire pentru Nicolae Ceaușescu.

S-a numit operațiunea „Steaua” pentru că așa era numit diamantul de către Elena Ceaușescu. Și cum la acel moment tehnologia putea fi furată doar din 3 țări, au fost trimise pe teren 3 echipe de spioni – în Statele Unite, Rusia și Suedia. Aceștia din urmă au fost cei mai eficienți.

Spionii noștri au racolat un angajat al companiei suedeze, care contra cost, a acceptat să le ofere informații secrete și două prese necesare producției. Banii (1.5 milioane de dolari cash) au fost duși la destinație în tranșe de unul din cei doi agenți trimiși atunci în Suedia.În 1976, când presele au fost gata, a fost adus pentru consultanță și în mare secret suedezul trădător, care primise numele de cod „Cap Pătrat”.

„Steaua” a fost una dintre cele mai mari și mai rapide operațiuni de spionaj ale Securității. Secretul a fost atât de bine păstrat încât locuitorii din cartierul bucureștean n-au știut niciodată că pe strada lor se fabrica diamante artificiale. Angajații nu aveau voie să povestească familiilor cu ce se ocupă. Erau verificați de agenți, filați și supravegheați în permanență.

“În 1975, Ceauşescu mi-a ordonat să obţin tehnologia şi echipamentul pentru producerea diamantelor sintetice”, scrie Pacepa în Orizonturi Roşii, “iar după doi ani i-am prezentat mostre de diamante, obţinute experimental într-o instalaţie – pilot. Încântat, Ceauşescu mi-a ordonat să construiesc o fabrică pentru a produce în secret diamante sintetice în România.

Am construit uzina de diamante aşa cum ar fi făcut-o un capitalist, folosind o clădire veche, abandonată, în loc să construiesc una nouă, bătătoare la ochi, după cum este moda în blocul sovietic, şi am dotat-o cu o mulţime de computere, în locul muncitorilor. În toamna anului 1977, uzina era în probe tehnologice, iar la începutul lui 1978, a început producţia indistrială pe scară largă.

Când Elena a văzut primele mostre de diamante sintetice, a făcut ochii cât cepele şi a cerut imedit ca un borcan plin cu diamante sintetice să fie pregătit pentru aniversarea a 60 de ani de la naşterea lui Ceauşescu, 26 ianuarie 1978”.

După 1984, România era recunoscută ca al treilea producător serios de diamante, în special la nivel calitativ și mai puțin cantitativ. Pentru că diamantele românești erau net superioare celor produse de Rusia, tot mai multe state au ajuns să cumpere de la noi. Jumătate din producție se folosea intern în anii ’80 și jumătate se exporta. Europa și Statele Unite erau principalele piețe.

Așa ajungea cifra de afaceri a fabricii de diamante la câteva sute de milioane de dolari pe an. Banii erau folosiți pentru achizițioanarea de tehnică specială în domeniul interceptărilor, finanțarea activităților de spionaj și contra spionaj sau pentru proiecte speciale. Peste 80% din investițiile care s-au făcut în Casa Poporului provin din fondurile obținute din exportul acestor diamante. O parte dintre ele au fost utilizate și în plata datoriei externe, s-au făcut investiții împreună cu firme americane în extracții petrolifere.

Apoi a venit decembrie ’89, iar agenții au fost retrași de la porțile fabricii și redistribuiți în alte puncte fierbinți. După 15 ianuarie 1990, fabrica numită acum Rami Dacia a cunoscut soarta întregii industrii românești – a început să se prăbușească.

Lipsa structurilor de protecție de contra spionaj și de investiții în cercetare au dus la falimentarea acestei întreprinderi.

În goana după afirmare și câștiguri fabuloase, oficiali din Ministerul de Interne au început să își angajeze apropiații în uzină, persoane fără educație în domeniu.

După 10 ani, fabrica era înnecată în datorii, cu o singură șansă de scăpare – să fie vândută unei companii străine care să dezvolte afacerea. Deși oferte au fost, autoritățile române au refuzat, iar ucrainenii l-au primit cu brațele deschise pe investitorul sud-african, care a dezvoltat la ei cea mai mare fabrică de diamante sintetice din Europa.

În 2006, au venit baieţii deştepti şi au distrus aceasta sursă preţioasă de câştiguri pentru ţara noastră, doar ca să pună mâna pe teren…

Fabrica românească a fost scoasă la licitație și preluată de Asociația Salariaților, cu ajutorul finanțării oferite de Răzvan Petrovici în valoare de 8.4 milioane de euro, fost partener de afaceri al fiului fostului președinte Emil Constantinescu și finul fostului șef al SRI, Virgil Măgureanu.

Intenția acestui personaj controversat nu a fost aceea de a produce diamante, ci dorea doar să obțină terenul – o suprafață de 4 ha, situată în mijlocul Bucureștiului și evaluată pe atunci la 20 milioane de euro.

Nepăsarea statului i-a fost de un real ajutor, transformând cea mai profitabilă afacere a Securității într-un parc de distracții, de pe urma căruia nu profită nimeni, căci în acte investiția apărea cu piederi foarte mari.

 

 

 

 

 

09/12/2017 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mari trădări in serviciile secrete româneşti comuniste

 

[Pacepa+KGB+GRU+Doicaru+Andruta+Ceausescu.jpg] 
 

Se ştie încă foarte puţin despre marile trădări din serviciile secrete româneşti. De peste 20 de ani, mulţi analişti, istorici sau chiar ziarişti au încercat să acrediteze ideea că ofiţerii de informaţii au fost nişte patrioţi, excepţie făcând doar Pacepa.

A spus-o, la un moment dat, chiar şi unul dintre foştii şefi ai Serviciului de Informaţii Externe, Claudiu Săftoiu.

 

Însă, dacă arunci o simplă privire la ce s-a petrecut atât în Securitatea internă, cât şi în spionajul românesc de dinainte de 1989, vezi că numai patrioţi n-au fost agenţii mai mult sau mai puţin acoperiţi.

Spionajul, de pildă, a avut pierderi mari chiar înainte de fuga generalului Pacepa. Oameni care cunoşteau perfect cum funcţionează sistemul au trecut la „duşman” pentru că aveau ce vinde, nu din motive ideologice.

 Dacă Securitatea a fost trădată de cei despre care se credea că sunt soldaţii cei mai credincioşi, au fost şi momente când serviciul a ştiut să-şi aleagă cu abilitate agenţii.

Unul dintre aceştia, ca să dăm cel mai recent exemplu, este Constantin Bălăceanu-Stolnici. Azi, fără patimă despre cei care au defectat şi despre cei care au lucrat cu sârg pentru Securitate lui Ceauşescu.

 

 

Dezertările se ţin lanţ

 

 

Locotenentul-majorMihaiI.Atanasiu, agent al spionajului românesc, deplin conspirat în Franţa, a dezertat. Lovitura a fost usturătoare pentru Centrala de la Bucureşti.

Drept dovadă, locotenentul-major este condamnat la moarte, în contumacie la începutul anilor ’70.

Acest fapt relevă că autorităţile din România recunoşteau apartenenţa lui Atanasiu la serviciul de spionaj.

Mai mult, o întreagă echipă a fost trimisă pe urmele lui Atanasiu pentru a-l  captura.

Operaţiunea, coordonată de către şefii Departamentului de Informaţii Externe (spionajul), Nicolae Doicaru, respectiv Ion Mihai Pacepa, a eşuat, pentru că francezii au ştiut să-l ascundă foarte bine pe spion.

O altă dezertare mai puţin cunoscută, care însă a făcut ravagii la Bucureşti, a fost a lui Emilian Alexandru.

Omul fusese director al Serviciului Coduri din Ministerul de Externe şi avea ce vinde, mai ales că ani de zile lucrase mână în mână cu spionajul românesc.

Şi pierderea căpitanului Constantin Ruiu a dat peste cap spionajul românesc de la acea vreme.

Era deplin conspirat ca funcţionar la Banca de Reconstrucţie şi Dezvoltare, iar Centrala aştepta mult de la el. Însă, la un moment dat, Ruiu a dispărut fără urmă, motiv pentru care mai mulţi agenţi ai DIE au fost retraşi de la post.

 

Spioni chemaţi la şedinţe de partid

 

 

Responsabilitatea defecţiunii lui Ruiu aparţine şi Centralei de la Bucureşti, mai precis şefilor acesteia. 

Culmea politicii comuniste, ofiţerilor deplini conspiraţi li se cerea imperativ să participe la şedinţele de partid din ambasade, în cazul nostru cea de la Washington, motiv pentru care riscul deconspirării era maxim.

Nu-i exclus ca Ruiu să fi fost mirosit de americani şi apoi “întors”, pentru ca, ulterior, să iasă din scenă.

Cert e că nu se ştie precis nici până azi ce s-a petrecut cu ofiţerul. Un alt agent DIE deplin conspirat a fost căpitanul Virgil Tipănuţ.

 Locuia laOslo, împreună cu soţia şi copiii, iar oficial lucra pentru Ministerul Comerţului Exterior şi al Cooperării Economice Internaţionale.

S-a pierdut în ceaţă, împreună cu toată familia, chia atunci când doi agenţi deplin conspiraţi se îndreptau de la Bucureşti spre Oslo, pentru a-l controla.

Lista dezertărilor de dinaintea fugii generalului Pacepa e lungă. Însă, azi am vorbit doar despre agenţii mai puţin cunoscuţi, dar foarte importanţi pentru Direcţia de Informaţii Externe.

Răspunsul DIE la dezertările masive a fost şi el unul care, cel puţin pentru conducerea de atunci a României, trebuia să pară drastic – pedepsirea exemplară a tuturor defectorilor.

Mai mult, spionii aveau să simtă permanent presiunea conducerii DIE, pentru a fi convinşi de faptul că îi aştepta glonţul dacă dezertează.

O prostie mai mare nici că se putea, din motive lesne de înţeles.

 

 

Pedepsirea “trădătorilor”

 

 

Echipa de pedepsire a defectorilor era condusă de generalul Pacepa, al cărui adjunct era colonelul Gheorghe Manea. La rândul său, colonelul era secondat de către locotenent-coloneii C. Robescu şi I. Filipescu.

Numai că, operaţiunea de depistare şi pedepsire a „trădătorilor” n-a avut rezultate concrete.

 În primul rând datorită contextului politic. Chiar dacă Ceauşescu dorea din tot sufletul eliminarea spionilor care trecuseră cu arme şi bagaje în tabăra adversă, tot el era acela care bătea lauşamarilor cancelarii occidentale.

Anumite acţiuni ale românilor pe teritoriu străin puteau fi considerate teroriste, aşa că nu erau deloc binevenite.

 Acesta este motivul pentru care, de pildă, răpirea din SUA a unui alt defector DIE, Constantin C. Răuţă, a fost contramandată în ultimul moment, deşi operaţiunea fusese pregătită cu minuţiozitate.

Mai mult, chiar, agentul „Lucreţiu” a fost retras din preajma soţiei lui Răuţă, rămasă la Bucureşti şi aflată sub o atentă supraveghere.

Cert e că grupul operativ care avea misiunea să pedepsească defectorii nu şi-a atins scopul. Mâna lungă a Securităţii nu i-a ajuns pe „trădători”, însă nu este exclusă ipoteza că oamenii care conduceau pe atunci DIE – Doicaru şi Pacepa – să nu fi dorit cu adevărat declanşarea vreunui scandal internaţional.

Vulpoii DIE nu puteau să nu anticipeze că pedepsirea unor spioni români ar fi dus, inevitabil, la ameninţarea propriilor poziţii.

O eventuală criză cu ecouri pe toate meridianele nu se putea solda decât cu îndepărtarea lor din funcţie.

 

Moartea ideologiilor şi cazul Bălăceanu-Stolnici

 

Am vorbit în deschiderea articolului despre faptul că Securitatea nu a avut doar eşecuri, ci şi succese.

Unul dintre acestea este legat de activitatea lui Constantin Bălăceanu-Stolnici care însă n-a recunoscut niciodată că a lucrat pentru serviciile secrete româneşti.

 Pare a fi fost un agent valoros care, timp de aproape 25 de ani, şi-a însuşit o tehnică aparte de observare şi analiză a oamenilor şi a situaţiilor.

Nici nu putea fi altfel. Urmaşul boierilor argeşeni este un timp deosebit de înzestrat.

Drept dovadă, talentul său de-a comunica, bazat pe reale calităţi, a fost  exploatat la maximum de Securitate, mai ales pentru a obţine informaţii din rândul emigraţiei.

Adevărat, de-a lungul timpului, au lucrat mulţi oameni inteligenţi pentru Securitate, însă mai rar unul de talia lui Stolnici.

 

 

 

 

Foto: Constantin Bălăceanu-Stolnici

 

 

 

Nu doar că avea o bună acoperire – boier de viţă veche -, dar, conform propriei păreri, dobândise calităţi absolute necesare unui agent secret: “şi-a însuşit tehnica de observare şi analiză a oamenilor şi a situaţiilor, ca o îndemânare în redactarea unor informări.

Totodată, şi-a asimilat un punct de vedere precis, care trebuie să-i guverneze relaţiile cu oamenii dinafară”, sta scris în dosarul lui Stolnici de al CNSAS.

Defectorii Securităţii au trecut la „duşman” pentru bani şi alte favoruri, nu datorită unor convingeri politice.

Stolnici a lucrat cu serviciul secret tot din motive mercantile: bani şi avantaje profesionale.

În realitate, în lumea serviciilor de informaţii, ideologiile sunt subţiri ca să nu spun chiar moarte de-a binelea. Pentru agenţi, inexistente.

Nici Stolnici n-a avut probleme ideologice, mai ales că la începutul carierei sale a spionat chiar clasa din care făcea parte – boierimea.

Doar cei care conduceau România comunistă credea că spionii pot fi înregimentaţi politic, obligându-i să participe la şedinţele de partid din ambasade.

Motiv pentru care, chiar a doua zi, aceştia intrau în colimatorul contraspionajului, care ori îi neutraliza, ori îi recruta.

 

 

 

 Emil BERDELI

Agentia org.ro.

21/01/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CINE VA PUTEA REPARA RAUL FACUT CULTURII ROMÂNE DE ROZATOARELE DE LA INSTITUTUL CULTURAL ROMÂN ?

 Averea ţarii se mai poate reface, societatea se mai poate curaţa, chiar si singura, dar cine si in caţi ani va putea repara identitatea naţionala, multiplele fracturi provocate coloanei vertebrale a naţiunii si gaurile lasate in cultura romana, de sobolanii din Institutul Cultural Roman ?

Din roncea.ro sfarsitul-erei-basescu-cine-l-a-ingropat-ce-il-poate-invia

19/07/2012 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

   

%d blogeri au apreciat: