Revoluṭia din Rusia a predat România germanilor, austro-ungarilor, bulgarilor şi turcilor
Pacea preliminară de la Buftea, 20 februarie/5 martie 1918
La 7 noiembrie 1917 izbucnea la Petrograd revoluṭia bolşevică. Manevraṭi de propaganda comunistă, soldaṭii ruşi cereau încheierea imediată a păcii şi demobilizarea, ameninṭând că altminteri vor părăsi frontul.
O lună mai târziu, generalul rus Dmitri Şcerbacev a fost silit să propună duşmanului încheierea unui armistiṭiu, punând România în situaţia ca pe de o parte să piardă aliatul rus, iar pe de altă parte, celălalt aliat, Franṭa, care o ajutase să-şi refacă armata, îi cerea insistent să evite o capitulare.
Soldat român în tranşee, 1917; Fototeca Muzeului Militar Naṭional
După tratative frământate, la cererea bolşevicilor, la 9 decembrie 1917 s-a încheiat la Focşani un armistiṭiu care dădea o lovitură năucitoare României: ostaşii săi erau obligaṭi să depună armele, nu pentru că fuseseră înfrânṭi de duşman (obṭinuseră mari victorii la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz), ci pentru că erau părăsiṭi de un aliat.
Anul 1918 începea la fel de prost. Germania presa România să încheie pace, fără a o fi înfrânt.
O nouă întâlnire la Focşani a oferit ocazia Statului Major german să declare că de fapt starea de război este între români şi ruşi, că trupele ruse pleacă de pe front şi că cele româneşti sunt deplasate în alte locuri, toate acestea călcând prevederile armistiṭiului.
Această criză a frontului a provocat şi criza guvernului Ionel Brătianu. A fost numit un nou prim-ministru, generalul Alexandru Averescu, fost comandant al Armatei a II-a, un om cu mare prestigiu.
Foto: Generalul francez Henri Berthelot şi mareşalul Averescu, 1917; Fototeca Muzeului Militar Naṭional
Mareşalul Mackensen a continuat presiunile, arătându-şi nerăbdarea de a scoate România din război, ca să elibereze trupele de pe frontul românesc.
La 18 februarie 1918 a avut loc la Buftea o întrevedere a şefului guvernului român cu mareşalul Mackensen, apoi, cinci zile mai târziu, cu delegaṭii Puterilor Centrale, care cereau încheierea imediată a păcii în condiṭiile grele cerute de ei , pe care nici regele Ferdinand şi nici generalul Averescu nu au putut să le accepte.
După mai multe serii de tratative, în ziua de 5 martie 1918 s-a încheiat la Buftea tratatul preliminar de pace impus de ṭările Puterilor Centrale, semnat din partea română de o delegaṭie condusă de Constantin Argetoianu.
Ţara urma să fie sacrificată. La 22 martie o altă întâlnire a reprezentanṭilor ṭărilor beligerante s-a ṭinut la Palatul Cotroceni din Bucureşti. Prim-ministrul României era atunci Alexandru Marghiloman.
Delegaṭii germani au venit cu textele tratatului şi ale convenṭiilor adiṭionale deja redactate, iar voluminosul tratat de pace semnat la 7 mai 1918 avea dispoziṭii care desfiinṭau efectiv România ca ṭară suverană: minimalizau armata, dizolvau toate mijloacele de prosperitate, aserveau economia ţării Puterilor Centrale.
România avea dreptul conform tratatului să menṭină doar opt divizii cu efective de 20.000 infanterişti. Austro-Ungaria anexa toată regiunea lanṭului Carpatic, „ca o condiṭie de siguranṭă naṭională”.
Bulgaria şi cele patru puteri aliate obṭineau Dobrogea întreagă, până la gurile Dunării.
Tuturor acestor anexări teritoriale li se adăugau condiṭiile economice formulate de Germania, care erau atât de apăsătoare încât însuşi contele Ottokar Czernin, ministrul de Externe austro-ungar, a trebuit să intervină ca să le mai tempereze.
„Germanii”, comenta el, „doreau să obṭină un fel de despăgubire de război indirectă prin aceea că România trebuia să cedeze regiunile sale petrolifere, domeniile, căile ferate şi porturile sale către societăṭi germane şi să-şi supună finanṭele unui control permanent din partea Germaniei”.
Tragedia pe care a trăit-o atunci România a fost descrisă emoṭionant de ziaristul francez Gustave Hervé:
„ România n-a fost bătută de germani, ea le-a fost predată, cu mâinile şi picioarele legate, de revoluṭia rusă”.
http://www.rador.ro/2018/03/05/cum-a-fost-romania-predata-germanilor-de-revolu%E1%B9%ADia-rusa/
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 