CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Eurostat : UE a înregistrat progrese notabile în obiectivele sale de dezvoltare durabilă  

 

Sustainable development in the European Union — Monitoring report on progress towards the SDGS in an EU context — 2020 edition

 

 

Uniunea Europeană a înregistrat progrese în ceea ce privește aproape toate obiectivele de dezvoltare durabilă în ultimii cinci ani, arată un raport publicat luni de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, comentat de   https://europunkt.ro/date-eurostat-ue-a-inregistrat-progrese-notabile Raportul intitulat „Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană — Raport de monitorizare privind progresele înregistrate în direcția îndeplinirii ODD în contextul UE — ediția 2020” oferă o prezentare statistică a progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii celor 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) în UE.

Această publicație este a patra dintre rapoartele periodice ale Eurostat care monitorizează progresele realizate către ODD în contextul UE. Analiza  se bazează pe setul de indicatori EU .Setul de indicatori urmăriți cuprinde aproximativ 100 de indicatori. Raportul de monitorizare oferă o prezentare statistică a tendințelor  în UE pe termen scurt  și   pe termen lung .

În special, s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului„Pace, justiție și instituții puternice”, dar raportul prezintă, de asemenea, evoluții pozitive importante în ceea ce privește obiectivele „Fără sărăcie”, „Sănătate și bunăstare”, „Fără foamete” și „Condiții de muncă decente și creștere economică”.S-au înregistrat unele progrese în ceea ce privește realizarea de „Orașe și comunități durabile”, „Educație de calitate”, „Parteneriate pentru obiective”, „Consum și producție responsabile”, „Energie accesibilă ca preț și curată”, „Reducerea inegalităților”, „Viața terestră” și „Industrie, inovare și infrastructură”.

În schimb, raportul relevă că sunt necesare mai multe eforturi pentru a atinge ODD în materie de „Politici climatice” și „Egalitate de gen”.Durabilitatea este un obiectiv fundamental al UE și o prioritate clară a Comisiei von der Leyen.

Toate politicile Comisiei, cum ar fi tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și eficientă în ceea ce privește utilizarea resurselor, contribuie la realizarea ODD.

Începând din acest an, progresele înregistrate de statele membre în direcția ODD sunt integrate în semestrul european, cu o evaluare sintetică și o anexă specifică în fiecare raport de țară, care stabilesc performanța în materie de ODD a fiecărui stat membru în parte și tendința din ultimii cinci ani.

25/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 31 iulie 1877, principele Carol I al României a primit de la marele duce Nicolae al Rusiei o telegramă în care cerea ajutorul armatei române în lupta împotriva Turciei

Imagini pentru rege carol I photos

 

Foto: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (n.1939-d.1914), rege al României 1866-1914


La 31 iulie 1877, stil nou (19 iulie 1877, stil vechi), Principele Carol a primit telegrama care relata că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna, în Bulgaria şi cerea ajutorul Armatei Române.

O parte din trupele rusești au intrat în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însăși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă  peste Dunăre, înapoi în România.

 

 

telegrama 19 iulie 1877

În telegrama cifrată către Principele Carol, Marele Duce Nicolae, fratele ţarului Alexandru al Rusiei, scria:

Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”.

Este telegrama care stă la baza intrării României în conflictul ruso-turc, iar sângele soldaţilor români vărsat la sud de Dunăre va consfinţi independenţa României.

Această telegramă îşi va avea propria istorie. După 1945, sovieticii au căutat multă vreme documentul în arhivele din România. Oare de ce?

De la începutul conflictului, relaţiile dintre Imperiul Ţarist şi România s-au desfăşurat în condiţii inegale, Rusia „negociind” din poziţie de forţă o convenţie cu autorităţile de la Bucureşti, ce permitea trupelor ţariste să tranziteze teritoriul românesc.

Mai mult: trupele ruseşti au trecut Prutul, îndreptându-se către Dunăre, fără a mai aştepta adoptarea convenţiei în Parlamentul României.

De asemenea, încercările României de a încheia un tratat de alianţă cu Imperiul Ţarist, pentru a se alătura conflictului, s-au lovit de aroganţa ţarului Alexandru al II-lea şi a prinţului Gorceakov.

Subestimarea forţelor otomane aflate la sud de Dunăre, dar şi a armatei române, reformată şi pregătită de Carol, aveau să pună însă în pericol întreaga expediţie rusă, condusă de Marele Duce Nicolae. 

La 30 iulie și 6 august comandantul rus trimitea din nou telegrame prin care se solicita ajutorul armatei române, ceea ce semnifica faptul că articiparea României, refuzată inițial de Rusia, devenise indispensabilă.

Românii nu s-au grăbit să satisfacă cererile ruşilor, ci au urmărit să stabilească bazele colaborării militare, mai exact relațiile de comandament.

Domnitorul a pus condiţia ca armata română să rămână sub comanda sa şi să aibe o zonă proprie de operaţiuni.

La 16 august, la cartierul general rus, din Gornia-Studena, are loc întîlnirea principelui Carol cu dintre ţarul Alexandru al ll-lea şi Marele Duce Nicolae, care oferă domnitorului comanda trupelor româno-ruse din faţa Plevnei.

La 19 august, la Corabia se ţine consiliu de război. Se hotăraşte trecerea Dunării, chiar a doua zi. După un serviciu divin, traversarea Dunării începe după amiaza pe un pod de vase.

Carol asistă de pe malul românesc.

Imagini pentru 1877 regele carol I trecerea armatei române peste dunare photos

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

Marele Cartier General in frunte cu principele Carol

Foto: Marele Cartier General condus de principele Carol

 

Totuși, nici Carol, nici Brătianu, nici Kogălnicenu nu au considerat în acel context că ar fi necesare negocieri aprofundate, astfel că România a intrat în război fără asigurări și fără angajamente.

Faptul că nu a existat o înțelegere scrisă, va fi folosit de curtea de la Petersburg în cadrul tratativelor post-conflict, în urma cărora în ciuda sângelui vărsat alături de ruşi, România a fost forțată să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Izmail şi Bolgrad), la care  renunţase silit după Războiul Crimeii şi care îi tăiau accesul strategic la Gurile Dunării.

 

 

31/07/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Se va ajunge la o împărţire a Kosovo ?

Imagine similară

 Publicaţia  Gazeta Ekspres, din Pristina, capitala  Kosovo scrie, citand surse diplomatice anonime,  că Administrația Statelor Unite ar fi  dat lumină verde variantei împărțirii Republicii Kosovo şi că există posibilitatea ca preşedintele american Donald Trump să fi fost de acord cu aceasta soluţie la recenta sa întâlnire cu președintele rus Vladimir Putin, la  summitul de la Helsinki.

Conform informațiilor furnizate de acest ziar, administrația Trump ar fi fost de acord ca Kosovo să cedeze Serbiei regiunile nordice în schimbul recunoașterii independenței sale.

„Se știe că administrația Donald Trump are acelaşi punct de vedere ca și Rusia în ceea ce priveste împărțirea Kosovo”, se spune în document.

Această schimbare radicală în politica SUA a avut loc după demisia fostului consilier de securitate națională Herbert McMaster și după venirea în locul său a lui John Bolton, care, potrivit ziarului, este cunoscut pentru pozitia sa antikosovara, inca de pe vrema când era ambasador SUA la Organizația Națiunilor Unite.

„Există posibilitatea ca sa se discute un schimb de teritorii. Dar sfârșitul acestei drame este acela ca Kosovo, mai exact ceea ce a mai rămas din ea, poate fi considerată o provincie a Albaniei“, – spune sursa anonimă evocată de ziarul de la Pristina.

UE negociază aderarea Serbiei începând din anul 2014, dar Bruxellesul subliniază că niciun viitor membru al UE nu poate avea dispute teritoriale sau de frontieră la momentul admiterii sale în Uniune.

Serbia nu recunoaște independența Kosovo, proclamată în 2008, iar președintele sârb, Aleksandar Vučić, insistă asupra faptului că orice viitor acord cu Kosovo ar trebui să fie rezultatul unui compromis, probabil al unui referendum.

Rusia îşi va prezenta poziţiile privind Kosovo în mod clar şi fără echivoc, a declarat preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, după o întâlnire cu şeful statului rus, Vladimir Putin, ce a avut loc marţi seara la Moscova, relatează miercuri agenţia Tanjug.

„I-am spus de asemenea preşedintelui Putin că nu este posibilă o soluţie fără consimţământul Rusiei la ONU”, a declarat Vucic presei. Potrivit declaraţiilor lui Vucic, Rusia va urmări discuţiile privind Kosovo „şi toate evoluţiile” într-un mod foarte activ şi va reacţiona întotdeauna la timp.

Într-un „mod activ şi substanţial”, Rusia va participa „urmărind întregul proces şi situaţia din relaţiile dintre Belgrad şi Pristina, îndeosebi impactul diferiţilor factori internaţionali în această chestiune”, a mai spus preşedintele Vucic.

Întotdeauna au existat voci la cel mai înalt nivel în Serbia şi Albania, care cred că ar trebui sa inceapă negocieri pentru împărţirea teritoriului  Kosovo.

În urmă cu câţiva ani acelaşi lucru îl declara  Ivica Dacic, vicepremier şi ministru de Interne de atunci al Serbiei.

În opinia lui Dacic, Serbia ar trebui  sa negocieze soarta Kosovo cu vecinul său – Albania, iar împartirea teritoriului Kosovo între Serbia si Albania ar fi  o optiune reală.

Dupa parerea sa, Serbia ar fi trebuit sa initieze negocieri cu Albania incă de la inceputul conflictului.

In acelasi interviu, Dacic făcea şi o legatură între soarta Kosovo şi cea a Republicii Srpska, entitatea sârbă din Bosnia vecină, considerând că, dacă cetatenii acestei republici ar decide în cadrul unui referendum să se despartă de Bosnia şi Hertegovina, ei nu ar opta pentru un stat independent, ci pentru alipirea la Serbia.

„Aşa este şi normal, pentru ca suntem acelaşi popor. Şi ce oare albanezii din Pristina sunt diferiţi de cei din Tirana?” – se întreba retoric oficialul sârb.

 

Imagine similară

Cinci sunt statele Uniunii Europene care nu recunosc existența de facto a Kosovo. E vorba de Cipru, Grecia, Spania, Slovacia și România.

Motivele lor sunt legate îndeosebi de modul în care a fost obținută independența, prin secesiune și luptă armată, fiecare dintre ele avînd o minoritate etnică importantă care ar putea, cel puțin în teorie, să folosească precedentul Kosovo pentru a solicita autonomie sporită sau, la limită, chiar obține independența teritorială.

În schimb, Kosovo este recunoscut oficial ca stat de către 116 țări, ultima dintre acestea fiind Barbados.

Statutul Kosovo poate fi privit și din perspectiva unei lecții de geopolitică. Suveranitatea acestei țări este negată, legitim am spune, de Serbia, dar și de Rusia și China, ale căror drept de veto în Consiliul de Securitate împiedică Kosovo să se alăture Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Desigur, Moscova sau Beijingul se opun nu pentru că ar avea neapărat ceva împotriva kosovarilor, cît pentru a-și flexa mușchii în fața SUA sau a altor puteri europene (Germania, Marea Britanie) care sunt susținători ai Priștinei.

 

Kosovo trebuie impartit intre Serbia si Albania, crede vicepremierul sarb

Foto: Albanezii kosovari sărbătoresc separarea de Serbia

Istoric

  • Sec. XIII – XIV: Kosovo este parte integranta a regatului sarb.

  • Sec. XIV – XIX: Timp de aproape 500 de ani, provincia Kosovo face parte din Imperiul Otoman.

  • 1909-1912: Miscarea de eliberare albaneza reuseste sa controleze in totalitate Kosovo si sa puna stapanire pe Skopje. La 28 noiembrie, la Vlore, albanezii isi proclama independenta.

  • 1912-1918: Pe masura ce Imperiul Otoman se destrama, sarbii si albanezii isi disputa provincia Kosovo, care ramane pana la urma parte a regatului Iugoslaviei. Desi statul albanez este recunoscut, jumatate din teritoriile sale raman in afara granitelor.

  • 1931: Se ratifica colonizarea slava in Kosovo, practicata intre cele doua razboaie mondiale.

  • 1941-1944: Dupa invazia fortelor fasciste italiene, Kosovo intra sub control albanez, in 1941. Provincia va fi realipita Serbiei la sfarsitul razboiului.

  • 1944-1950: Zeci de mii de albanezi se refugiaza in Kosovo, de frica regimului de la Tirana.

  • 1955-1956: Valuri de teroare antialbaneza genereaza deportarea in Turcia a mii de albanezi musulmani.

  • 1968: Au loc manifestatii de masa prin care se cere prima autoguvernare a provinciei.

  • 1974: Kosovo primeste autonomie in cadrul statului iugoslav, autonomie ce va fi anulata de Slobodan Milosevici, in 1989.

  • 1989: Presedintia declara stare de urgenta in Kosovo si trimite forte de interventie antirebeliune. Constitutia este amendata, si autonomia provinciei, abolita. La adoptarea masurii, se declanseaza confruntari violente, in urma carora sunt omorati 20 de oameni.

  • 1990-1995: Pe masura ce Iugoslavia se dezbina, albanezii din Kosovo dezvolta un stat paralel in provincie.

  • 1991: Incepe razboiul din Bosnia. Parlamentul Albaniei recunoaste independenta Republicii Kosovo.

  • 1995: Se infiinteaza Armata de Eliberare din Kosovo, o gherila formata din etnici albanezi militand pentru independenta. Pana in 1999, au loc o serie de lupte intre acest grup si armata sarba.

  • 1998: In iunie, presedintele Statelor Unite, Bill Clinton, s-a angajat sa apere Kosovo si sa implice chiar fortele armate americane, daca ar fi cazul.

  • 1999: In ianuarie, trupurile a 40 de albanezi sunt descoperite in localitatea Racak, din sudul provinciei. Se emite ipoteza unei executii in masa. In februarie-martie au loc ultimele tentative de negocieri, esuate, la Rambouillet (Paris). Pe 24 martie, NATO incepe bombardamentul aerian asupra intregii Iugoslavii. NATO a declansat un atac de 78 de zile, care a indepartat armata sarba din teritoriu si a lovit tinte aflate pe tot teritoriul Serbiei.

  • In iunie, ONU a adoptat rezolutia 1.244, care a pus capat ofensivei si a plasat Kosovo sub administratia Natiunilor Unite, in timp ce unitatile NATO – forta de mentinere a pacii in Kosovo (KFOR), cu un efectiv de saptesprezece mii de oameni – vor garanta de acum incolo securitatea zonei. Rezolutia 1.244 recunoaste apartenenta provinciei Kosovo la Serbia.

  • 2000-2005: Dupa razboi, etnicii albanezi care se reintorceau in Kosovo alunga la randul lor sute de mii de sarbi.

  • 2005: ONU incepe procesul de clarificare a statutului provinciei.

 

Surse:

 

http://www.ziare.com/international/kosovo/kosovo-trebuie-impartit-intre-serbia-si-albania-crede-vicepremierul-sarb-1098402

https://www.money.ro/kosovo-locul-in-care-razboiul-rece-nu-s-a-incheiat/

 

http://www.paginaderusia.ro/presa-trump-si-putin-s-au-inteles-sa-imparta-kosovo/

 

28/07/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: