CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CONTROVERSE LEGATE DE SĂRBĂTORIREA ZILEI DE 9 MAI CARE S-AU MENȚINUT PÂNĂ ÎN ZILELE NOASTRE

Semnificația zilei de 9 mai: lecție de istorie sau revanșă imperialistă

La începutul lui mai 1945 se dădeau ultimele lupte ale celui de al Doilea Război Mondial în Europa. Germania nazistă suferea o înfrângere irevocabilă în fața forțelor armate ale coaliției antihitleriste și acest final urma să fie „oficializat” printr-un act al capitulării.

Primul document al capitulării Germaniei a fost semnat la începutul zilei de 7 mai 1945, în Franța, la Cartierul General Aliat de la Reims, de către reprezentanții alianței antihitleriste. Însă Stalin a rămas nesatisfăcut de condițiile în care a fost semnat actul capitulării, el considerând că Germania trebuia să capituleze doar în fața împuternicitului comandantului suprem al Armatei Roșii.

La insistența lui Stalin, actul de la Reims a fost considerat doar unul preliminar, ceremonia finală a capitulării fiind transferată la Berlin, unde se afla cartierul general al mareșalului Gheorghi Jukov.

În acest fel, în ziua de 8 mai, reprezentanții URSS, Regatului Unit, Franței, SUA și delegația germană au sosit la Potsdam, suburbia Berlinului, unde au semnat actul final al capitulării necondiționate a Germaniei, care a intrat în acțiune la ora 23:01 ora Europei Centrale, pe 8 mai.

În acel moment, Moscova deja trecuse pe 9 mai, respectiv, de atunci occidentul marchează sfârșitul războiului mondial în Europa pe 8 mai, iar în URSS ziua Victoriei a fost desemnată pentru 9 mai.

Moscova a depus eforturi propagandistice pentru a mușamaliza alianța sovieto-nazistă în prima fază a celui de al Doilea Război Mondial

La această diferență între occidentali și sovietici în abordarea cronologiei războiul al doilea mondial se adaugă și interpretarea diferită a începutului lui.

Pentru occidentali, războiul datează din 1939, când Germania a atacat pe 1 septembrie Polonia, la rândul ei URSS atacând Polonia alături de aliații săi germani, pe 17 septembrie.

Tradiția ideologică sovietică, preluată de Rusia de azi, marchează „Marele Război pentru Apărarea Patriei”, care începe pe 22 iunie 1941 când Germania a atacat Uniunea Sovieticăscrie în https://www.ipn.md/ro,publicistul Anatol Țăranu (foto).

Această dihotomie cronologică se explică prin faptul, că între 1 septembrie 1939 și 22 iunie 1941, fiind în alianță cu Germania lui Hitler, URSS a ocupat pe cale militară jumătate din Polonia, Țările Baltice, o parte din peninsula Karelia de la Finlanda și desigur, teritoriul dintre Prut și Nistru – Basarabia, Bucovina de Nord și Herța, ținuturi care aparțineau României.

Moscova sovietică, tot așa ca și cea post-sovietică, a depus eforturi propagandistice enorme pentru a mușamaliza alianța sovieto-nazistă în prima fază a celui de al Doilea Război Mondial, tot așa cum și atrocitățile feroce ale regimului sovietic în teritoriile ocupate în cârdășie cu Hitler, identice cu cele ale naziștilor în teritoriile ocupate de Germania, masacrul de către sovietici a prizonierilor polonezi de la Katyn, fiind un exemplu din cele mai distincte în acest sens.

Indiscutabil, victoria asupra fascismului german, militarismului japonez și sateliților lor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, este un eveniment remarcabil în istoria lumii și o pagină glorioasă în istoria civilizației.

Tornada de foc a acestui război a cuprins întinderile vaste ale Europei, Asiei și Africii, a durat 6 ani și a implicat 61 de state cu o populație de 1 miliard 700 de milioane de oameni, aproximativ 80% din numărul total al oamenilor care trăiau atunci pe planetă.

Aproximativ 120 de milioane din populația cea mai aptă de muncă a fost mobilizată în forțele armate, iar luptele au avut loc pe teritoriul a 40 de țări.

Războiul împotriva Ucrainei a fost anunțat acum un an, de 9 mai

Este adevărat că Uniunea Sovietică a suferit cele mai mari pierderi umane în acest război, ele ridicându-se la 26,6 milioane de oameni. Dintre aceștia, 8,6 milioane de militari ai Armatei Roșii și Marinei au murit pe fronturi.

Aproximativ 4,5 milioane au fost luați prizonieri. Dintre aceștia, doar 1,8 milioane de oameni s-au întors în patria lor după război. Acest sacrificiu enorm adus pe altarul biruinței în al Doilea Război Mondial și ziua Victoriei, care este sărbătorită în Rusia pe 9 mai, a provocat abordări în contradictoriu asupra semnificației istorice a acestor evenimente.

Una dintre aceste controverse a fost lansată de președintele rus Vladimir Putin, care a ținut un discurs în cadrul paradei victoriei de pe Piața Roșie din Moscova, pe 9 mai 2021, vorbind despre încercările anumitor forțe de a „rescrie istoria” și că poporul sovietic „era singur pe calea dificilă, eroică și sacrificială către Victorie”, parcă uitând de aliați. În plus, în discursul său, Putin a decis să-și amintească de Ucraina modernă, spunând că „tot felul de radicali” încearcă să „pună în serviciu” „o mare parte din ideologia naziștilor”.

Atunci puțini au fost acei, cine au acordat atenția cuvenită acuzațiilor președintelui Putin despre pretinsa ideologie nazistă în Ucraina, ele urmând într-un răstimp de mai puțin de un an să crească până la dimensiunea unui casus belli împotriva țării vecine.

Defel întâmplător, Vladimir Putin, a folosit solemnitățile de 9 mai pentru a lansa acuzele despre nazismul care, chipurile, a devenit familiar Ucrainei de azi.

Semnificația zilei Victoriei este folosită de actuala propagandă a Moscovei în încercarea speculativă de a echivala agenda istorică cu discursul și practica politică actuală a regimului Putin.

Însă devine tot mai complicat de ascuns faptul că, în ultimele două decenii, ziua de 9 mai, în redacția Moscovei, a devenit, în primul rând, o sărbătoare de propagandă a Kremlinului și mai puțin de comemorare a victimelor celor căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial.

Simboluri reinventate cu iz de propagandă

După prăbușirea Uniunii Sovietice și a ideologii comuniste de stat, Moscova s-a trezit într-un vid simbolistic, în condițiile lipsei de claritate cu privire la fundamentul istoric și ideologic al noii puteri de stat în sine.

Vechile stereotipuri și simboluri ideologice sovietice s-au devalizat, iar Kremlinul a început febril să caute substituirea lor, ciocnindu-se de faptul că este foarte greu să renunți la simboluri vechi, înlocuindu-le cu ceva principial nou.

Așa în statul rus a apărut imnul sovietic reproiectat, steagul țarist readus, așa a fost reanimat și umflat până la dimensiuni surrealiste cultul sovietic al Marelui Război Patriotic.

Timp de 20 de ani Stalin a suprimat forța soldatului sovietic eliberator

Propaganda Kremlinului defel nu s-a complexat din cauza contrarietății istorice privind tradiția omagierii zilei de 9 mai, care în timp nu a fost întotdeauna la același nivel oficial. După prima paradă a Victoriei din 24 iunie 1945, la Moscova, în următorii 20 de ani nu s-au organizat astfel de parade.

Stalin se temea de popularitatea și demnitatea personală crescută a mareșalilor, generalilor, ofițerilor și soldaților – biruitori în războiul împotriva fascismului.

Pentru a reinstala frica generalizată – baza puterii lui personale, Stalin a declanșat un nou val de represiuni în societatea sovietică postbelică. El a făcut tot posibilul pentru a minimiza gloria soldatului biruitor în război, acei dintre ei care au fost capturați de germani au fost exilați în Siberia după război ca trădători, iar soldații schilodiți în război au fost deportați în masă din principalele orașe ale țării în locuri îndepărtate de reședință.

Pe acest motiv, 9 mai în Uniunea Sovietică nu a fost o zi festivă până în 1965. Un cult puternic al războiului a fost deja lansat în epoca Brejnev, care din considerente de consolidare a puterii personale, a umflat până la grotesc propriul rol în război.

În perioada post-sovietică, acest cult a devenit un adevărat pilon politic al pretinsului rol hotărâtor și chiar unic al poporului rus în victoria asupra fascismului, o formă de justificare a pretențiilor de superioritate a Rusiei în plan internațional.

Panglica bicoloră – acțiune subversivă împotriva suveranității statale a fostelor republici sovietice

În condițiile când Rusia nu excela în planul dezvoltării economice și tehnologice, când nivelul și calitatea vieții ale cetățenilor ruși nu concura cu țările dezvoltate, regimul politic de la Moscova avea nevoie de un argument major de măgulire a orgoliului național. De aici provin paroxismele propagandistice privind rolul Rusiei în război, inclusiv inventarea simbolurilor artificiale, care nu au fost utilizate pe timpul războiului.

Astfel, doar în 2005, la inițiativa ideologului de atunci al Kremlinului, Vladislav Surcov, în Federația Rusă a fost pe larg introdusă în uz panglica Sfântului Gheorghe ca simbol al victoriei asupra Germaniei naziste, demarând de atunci o acțiune anuală de distribuire a panglicilor în rândul populației.

Cu o agresivitate deosebită panglica bicoloră, proaspăt inventată de propaganda Kremlinului ca simbol al Victoriei, a fost impusă în fostele republici sovietice, în așa fel sugerându-se la nivel de subconștient unitatea fostului spațiu sovietic.

De fapt, a fost și este a acțiune subversivă împotriva suveranității statale a fostelor republici sovietice – astăzi state independente, prin impunerea simbolurilor imperialiste ale fostei metropole.

Nu în zadar, state precum Ucraina, Belarus, Kazahstan au refuzat de la bun început utilizarea panglicii ruse ca simbol al Victoriei în războiul împotriva fascismului.

Din 2014, în urma anexării Crimeii, îndeosebi din 2022, în urma războiului Rusiei împotriva Ucrainei, panglica Sfântului Gheorghe a devenit un simbol militarist rus asociat războiului.

Panglica repetă traseul istoric al svasticii naziste

Victoria asupra fascismului în cel mai sângeros război din istoria omenirii, pe bună dreptate este comemorată în toată lumea ca un eveniment de rezonanță umanistă deosebită. Este o blasfemie ca acest eveniment și toată simbolistica din asociere, să fie folosite cu scopuri de propagandă a războiului, cum face acest lucru astăzi Moscova imperialistă în Ucraina prin utilizarea de către soldații ruși invadatori a panglicii Sfântului Gheorghe.

Kremlinul, prin politica sa de război, a aruncat panglica bicoloră în derizoriu, prefăcând-o din simbol al biruinței asupra fascismului german, în simbol al ocupantului rus.

Panglica bicoloră repetă traseul istoric al svasticii naziste, care a fost folosită în simbolistica sovietică în anii 20 ai secolului trecut, dar a devenit categoric indezirabilă după ce s-a prefăcut în simbol distinctiv al fascismului german.

Un test de apartenență la tabăra interesului național și a pacifismului umanist

În Republica Moldova guvernările antinaționale pro-Kremlin, neprotejând segmente largi ale populației de efectele nocive ale propagandei ruse, au modelat mentalul colectiv în conformitate cu interesele imperialiste ale regimului actual de la Moscova.

Încercările timide ale guvernării proeuropene de la Chișinău de a se opune propagandei războiului prin interzicerea prin lege a simbolurilor asociate cu războiul, necesită un efort susținut de lungă durată, asociat cu o politică informațională masivă de deșteptare a populației în spiritul adevărului istoric.

Tot atât de necesară este și delimitarea la nivelul organelor coercitive a statului a cetățenilor de rând, mulți dintre ei victime a propagandei ruse, de activiștii politici, promotori conștienți și cointeresați ai simbolurilor războiului.

Astăzi propagarea de către politic a simbolurilor războiului, interzise prin lege în Republica Moldova – panglica bicoloră, Z și V, este un indice distinct de apartenență la coloana a cincea a imperialismului rus și o sfidare deschisă a siguranței naționale.

Comemorarea zilei istorice de 9 mai în Republica Moldova devine pentru fiecare cetățean moldovean un test autentic de apartenență la tabăra interesului național și a pacifismului umanist, sau la tabăra războiului și a coloanei a cincea antinaționale în societatea moldovenească.

Și această lecție a istoriei mulți dintre cetățenii moldoveni încă urmează s-o însușească în toată profunzimea ei.

05/05/2022 Posted by | ISTORIE | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

Eurostat : UE a înregistrat progrese notabile în obiectivele sale de dezvoltare durabilă  

 

Sustainable development in the European Union — Monitoring report on progress towards the SDGS in an EU context — 2020 edition

 

 

Uniunea Europeană a înregistrat progrese în ceea ce privește aproape toate obiectivele de dezvoltare durabilă în ultimii cinci ani, arată un raport publicat luni de Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene, comentat de   https://europunkt.ro/date-eurostat-ue-a-inregistrat-progrese-notabile Raportul intitulat „Dezvoltarea durabilă în Uniunea Europeană — Raport de monitorizare privind progresele înregistrate în direcția îndeplinirii ODD în contextul UE — ediția 2020” oferă o prezentare statistică a progreselor înregistrate în direcția îndeplinirii celor 17 obiective de dezvoltare durabilă (ODD) în UE.

Această publicație este a patra dintre rapoartele periodice ale Eurostat care monitorizează progresele realizate către ODD în contextul UE. Analiza  se bazează pe setul de indicatori EU .Setul de indicatori urmăriți cuprinde aproximativ 100 de indicatori. Raportul de monitorizare oferă o prezentare statistică a tendințelor  în UE pe termen scurt  și   pe termen lung .

În special, s-au înregistrat progrese semnificative în ceea ce privește îndeplinirea obiectivului„Pace, justiție și instituții puternice”, dar raportul prezintă, de asemenea, evoluții pozitive importante în ceea ce privește obiectivele „Fără sărăcie”, „Sănătate și bunăstare”, „Fără foamete” și „Condiții de muncă decente și creștere economică”.S-au înregistrat unele progrese în ceea ce privește realizarea de „Orașe și comunități durabile”, „Educație de calitate”, „Parteneriate pentru obiective”, „Consum și producție responsabile”, „Energie accesibilă ca preț și curată”, „Reducerea inegalităților”, „Viața terestră” și „Industrie, inovare și infrastructură”.

În schimb, raportul relevă că sunt necesare mai multe eforturi pentru a atinge ODD în materie de „Politici climatice” și „Egalitate de gen”.Durabilitatea este un obiectiv fundamental al UE și o prioritate clară a Comisiei von der Leyen.

Toate politicile Comisiei, cum ar fi tranziția către o economie neutră din punct de vedere climatic și eficientă în ceea ce privește utilizarea resurselor, contribuie la realizarea ODD.

Începând din acest an, progresele înregistrate de statele membre în direcția ODD sunt integrate în semestrul european, cu o evaluare sintetică și o anexă specifică în fiecare raport de țară, care stabilesc performanța în materie de ODD a fiecărui stat membru în parte și tendința din ultimii cinci ani.

25/06/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

La 31 iulie 1877, principele Carol I al României a primit de la marele duce Nicolae al Rusiei o telegramă în care cerea ajutorul armatei române în lupta împotriva Turciei

Imagini pentru rege carol I photos

 

Foto: Carol de Hohenzollern-Sigmaringen (n.1939-d.1914), rege al României 1866-1914


La 31 iulie 1877, stil nou (19 iulie 1877, stil vechi), Principele Carol a primit telegrama care relata că rușii au suferit o înfrîngere completă la Plevna, în Bulgaria şi cerea ajutorul Armatei Române.

O parte din trupele rusești au intrat în panică, Marele Duce Nicolae al Rusiei și-a mutat cartierul general, iar însăși țarul Alexandru II-lea era gată să se retragă  peste Dunăre, înapoi în România.

 

 

telegrama 19 iulie 1877

În telegrama cifrată către Principele Carol, Marele Duce Nicolae, fratele ţarului Alexandru al Rusiei, scria:

Turcii au concentrat la Plevna cele mai puternice forțe armate, copleșindu-ne. Te rog să demonstrăm că suntem uniți și, dacă e posibil, treci Dunărea pe unde dorești. Între Jiu și Corabia, această demonstrație este indispensabilă ca să-mi ușurezi mișcările. Nicolae”.

Este telegrama care stă la baza intrării României în conflictul ruso-turc, iar sângele soldaţilor români vărsat la sud de Dunăre va consfinţi independenţa României.

Această telegramă îşi va avea propria istorie. După 1945, sovieticii au căutat multă vreme documentul în arhivele din România. Oare de ce?

De la începutul conflictului, relaţiile dintre Imperiul Ţarist şi România s-au desfăşurat în condiţii inegale, Rusia „negociind” din poziţie de forţă o convenţie cu autorităţile de la Bucureşti, ce permitea trupelor ţariste să tranziteze teritoriul românesc.

Mai mult: trupele ruseşti au trecut Prutul, îndreptându-se către Dunăre, fără a mai aştepta adoptarea convenţiei în Parlamentul României.

De asemenea, încercările României de a încheia un tratat de alianţă cu Imperiul Ţarist, pentru a se alătura conflictului, s-au lovit de aroganţa ţarului Alexandru al II-lea şi a prinţului Gorceakov.

Subestimarea forţelor otomane aflate la sud de Dunăre, dar şi a armatei române, reformată şi pregătită de Carol, aveau să pună însă în pericol întreaga expediţie rusă, condusă de Marele Duce Nicolae. 

La 30 iulie și 6 august comandantul rus trimitea din nou telegrame prin care se solicita ajutorul armatei române, ceea ce semnifica faptul că articiparea României, refuzată inițial de Rusia, devenise indispensabilă.

Românii nu s-au grăbit să satisfacă cererile ruşilor, ci au urmărit să stabilească bazele colaborării militare, mai exact relațiile de comandament.

Domnitorul a pus condiţia ca armata română să rămână sub comanda sa şi să aibe o zonă proprie de operaţiuni.

La 16 august, la cartierul general rus, din Gornia-Studena, are loc întîlnirea principelui Carol cu dintre ţarul Alexandru al ll-lea şi Marele Duce Nicolae, care oferă domnitorului comanda trupelor româno-ruse din faţa Plevnei.

La 19 august, la Corabia se ţine consiliu de război. Se hotăraşte trecerea Dunării, chiar a doua zi. După un serviciu divin, traversarea Dunării începe după amiaza pe un pod de vase.

Carol asistă de pe malul românesc.

Imagini pentru 1877 regele carol I trecerea armatei române peste dunare photos

Urma să aibă loc Bătălia de la Plevna în care victoria armatei române va pune bazele independenței României.

Marele Cartier General in frunte cu principele Carol

Foto: Marele Cartier General condus de principele Carol

 

Totuși, nici Carol, nici Brătianu, nici Kogălnicenu nu au considerat în acel context că ar fi necesare negocieri aprofundate, astfel că România a intrat în război fără asigurări și fără angajamente.

Faptul că nu a existat o înțelegere scrisă, va fi folosit de curtea de la Petersburg în cadrul tratativelor post-conflict, în urma cărora în ciuda sângelui vărsat alături de ruşi, România a fost forțată să cedeze Rusiei cele trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Izmail şi Bolgrad), la care  renunţase silit după Războiul Crimeii şi care îi tăiau accesul strategic la Gurile Dunării.

 

 

31/07/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: