CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Dezbinarea românilor

Regretatul istoric Florin Constantiniu spunea că societatea românească de azi este caracterizată de dezbinare şi că  relaţiile sociale dintre români sunt – inclusiv la nivelul elitelor (autorităţi, manageri, medici, profesori, preoţi) sau în raport cu acestea – de repulsie, de batjocură şi de jecmăneală, rezultând că viaţa românului este, tocmai din cauza românilor, o necurmată suferinţă şi că, drept urmare, cei mai înverşunaţi duşmani ai românului sunt chiar românii şi că cel mai antiromânesc comportament îl manifestă românii înşişi. 

Este celebră zicerea că „atunci când un român se ridică, sar alți cinci să îl prindă de picioare și să îl tragă înapoi”, care ne vorbeşte despre o stare de fapt tragică a românității.

Mulți români  mărturisesc despre această dezbinare a românilor, ea fiind la fel de prezentă și peste hotare. A fost oare, întotdeauna așa?

 Din ce cauze s-a ajuns la acest derapaj?

Nu putem şti răspunsul exact ci doar constatăm efectele. Dacă până ieri doar, insul dorea din tot sufletul, să moara capra vecinului, acum el nu se mai mulţumeşte să-şi dea duhul doar capra, el vrea să dea ortul popii şi vecinul! 

Un popor alienat este un popor mutilat spiritual şi cultural, în aşa fel încât să renunţe la strămoşii săi, la valorile sale naţionale şi să adopte nişte pseudo-valori confecţionate special pentru a-l face slab şi controlabil. Şi din păcate ȋn acest punct am ajuns.

Dureros este că în ultimul veac foarte mulţi români nu au mai respirat aerul tras în piept de poporul lor, nu au mai povestit despre jertfa bunicilor şi străbunicilor lor, ci s-au plâns de caracterul înapoiat şi necivilizat al locuitorilor acestui pământ, nu au mai ascultat pe cei mai buni dintre ei, ci i-au ucis sau alungat din ţară, nu au mai făcut copii, ci case şi cariere, nu au mai citit cărţile esenţiale ale acestui popor, ci au introdus în programele şcolare subcultură, nu au mai vrut ca în şcoală copiii să înveţe istoria fascinantă a acestui neam, ci module sofisticate şi abstracte din care lipsesc modelele proprii, nu au mai ştiut dacă drumul pe care merg este al lor sau al altora.

Şi aşa s-a ajuns ca dimensiunea esenţială a apropierii dintre noi să fie astăzi, mai mult decât oricând, dezbinarea. Scindare, divizare, împărţire de idei, păreri, simţiri, atitudini, fapte. Ceea ce nu a reuşit râşniţa istoriei, reuşeşte fratele de lângă noi, seamănul alături de care trăim.

Dezbinarea face parte dintr-o inginerie socială aplicată ieri de comunişti şi reluată cu zel în zilele noastre. 

Izbucnirile de ură nu ne-au definit şi nu ne definesc ca români. Românii sunt un popor paşnic, care  de-a lungul istoriei a îndurat atâtea năpaste şi atâtea atacuri la fiinţa neamului, doar pentru că au rămas uniţi în credinţă.

În puşcăriile comuniste, când se observa că între deţinuţi, în ciuda torturilor crâncene la care erau supuşi, se crea o adâncă unitate, născută nu numai din suferinţa comună, dar şi – ceea ce era cel mai important – din trăirea duhovnicească intensă , se încerca imediat, cu orice chip, prin intermediul „reeducaţilor”, spargerea acestei unităţi, prin picurarea în suflet a otrăvii neîncrederii, suspiciunii, fricii, urii.

Dar ceea ce se întâmpla în închisorile comuniste s-a extins astăzi în „marea închisoare”, scopul fiind acelaşi: distrugerea comuniunii dintre români şi a capacităţii lor de a coagula în jurul unor valori profunde prin care am dăinuit că neam în istorie şi care scapă tiparelor ideologice reducţioniste şi maniheiste.

Cei care urmăresc să ne redefinească potrivit acestor tipare vor reuşi să ne aducă într-o stare şi mai gravă de amnezie dacă ne vor face să uităm ce ne-a unit de-a lungul istoriei noastre zbuciumate, ce i-a unit pe strămoşii noştri care erau, în covârşitoare majoritate, ţărani, ce i-a legat pe românii asupriţi din Transilvania, care, în ciuda umilinţelor şi prigoanelor sângeroase, au apărat cu dârzenie credinţa strămoașească şi demnitatea neamului nostru (bisericile de lemn sunt un simbol viu al unităţii neamului), ce i-a unit pe martirii închisorilor comuniste şi pe tinerii din decembrie 1989, care şi-au dat viaţa pentru România adevărată: „acea Românie profundă, vie, întemeiată pe credinţa de veacuri a neamului nostru” (Părintele Galeriu)

 

Darul unirii îl au în firea lor evreii, japonezii, grecii, ungurii, armenii, etc. Membrii acestor neamuri ascultă şi se supun unui conducător, se ajută unii pe alţii, suferă unii pentru alţii, se bucură pentru reuşitele celorlalţi, sunt uniţi împotriva duşmanilor.

Nu este cazul la noi, din păcate…

 

 

CITIŢI ŞI:

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/04/15/ziua-de-15-aprilie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

15/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: