CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Cazuri celebre de folosire a otrăvurilor pentru eliminarea adversarilor politici

 

 

 

 

Imagini pentru otrăvirea adversarilor photos

 

 

 

 

 

 

Încă din Antichitate, otrăvurile au fost arme folosite pentru eliminarea adversarilor politici, sau a personalităţilor incomode. Istoricii încă mai dezbat dacă Cleopatra, Napoleon şi Alexandru cel Mare au fost ucişi în acest mod.

Otrăvurile sunt folosite și în zilele noastre în unele țări, ca mijloc de înlăturare a inamicilor politici.

 

 

 

 

 

 

Cazul lui Napoleon Bonaparte

 

 

 

 

 

 

Imagini pentru napoleon photos

 

 

 

 

 

Împăratul francezilor, Napoleon Bonaparte a fost otrăvit cu arsenic de britanici şi de regaliştii francezi, care îl voiau scos definitiv din joc. Drept dovadă capitală stă analiza părului împăratului efectuată de Pascal Kintz, un toxicolog francez de la Institutul de Medicină Legală din Strasbourg.

Kintz a supus câteva mostre de păr de-al lui Napoleon unei tehnici sofisticate de spectrometrie de masă, care a confirmat prezenţa de durată a arsenicului. Expertul s-a  abţinut să speculeze cum şi de ce a ajuns arsenicul acolo, dar Weider este convins de faptul că „otrăvirea lui Napoleon a fost plănuită şi deliberată. Orice altă ipoteză este apă de ploaie“.

 

 

 

Un prinț român incomod eliminat de ruși prin otrăvire

 

 

 

 

 

Imagini pentru barbu stirbey photos

 

 

 

 

Prinţul Barbu Ştirbey a făcut parte în 1944 din delegaţia României la Moscova pentru semnarea Armistițiului , condusă de Lucreţiu Pătrăşcanu.  

La Bucureşti, guvernul condus de generalul Rădescu, era sortit pieirii, iar numele despre care se vorbea insistent că va forma un nou guvern era cel al prinţului Ştirbey.

Moscova spune NU şi-l trimite pe Andrei Vîşinski, adjunctul ministrului de Externe, Molotov, să rezolve problema și să îl impună pe dr.Petru Groza.

În 22 martie 1946, Vîşinski dă o mare recepţie la Ambasada sovietică de pe șoseaua Kiseleff, la care ţine neapărat să participe prinţul Ştirbey.

N-avea nici o poftă să meargă, s-a eschivat, Vîşinski a insistat foarte mult, Ştirbey se încăpăţânează, dar nevasta lui, o femeie foarte blândă, îi spune:

– Nu e bine să jignim pe oamenii aceştia, nu pentru tine, pentru ţară. Mai bine te duci, stai câteva minute şi pleci. Când uşierul îl anunţă la recepţie pe Barbu Ştirbey, Vîşinski se întoarce imediat, îl primeşte cu braţele întinse, cheamă un fecior să aducă o tavă cu băuturi.

Pe tavă erau şampanie şi cocktailuri, o amestecătură colorată de nu ştiai prea bine ce-i înăuntru. Ia un pahar cu cocktail şi i-l pune lui Barbu Ştirbey în mână, care bea puţin din el. Vîşinski termină frazele de politeţe şi pleacă. Barbu Ştirbey s-a simţit imediat rău.

A murit a doua zi dimineaţa. S-a spus oficial că moartea i s-a datorat unui cancer hepatic…

 

Umbrela bulgară

Un asasinat politic celebru este cel rămas în istorie sub numele „umbrela bulgară“. În anul 1978, deci în plin Război Rece, disidentul bulgar Gheorgi Markov aştepta autobuzul la Londra după încheierea unei zile de muncă la BBC.

Brusc, un trecător l-a înțepat pe Markov cu vârful unei umbrele, pe care se prefăcuse că a scăpat-o pe jos.

 

 

 

 

 

 

Umbrela ucigasa

 

În cursul aceleiași seri, Markov a făcut febră  și după încă trei zile a murit în spital.

Ancheta a stabilit că de fapt, vârful umbrelei conținea o capsulă de dimensiunile unui vârf de ac, prin care lui Markov i s-au injectat 0,2 miligrame de ricină.

Ucigașul disidentului bulgar nu a fost descoperit niciodată, iar moartea lui a rămas și acum învăluită în mister.

 

 

Agenţi ai  serviciului israelian de informaţii Mossad, au încercat să-l asasineze în septembrie 1997 la Amman, în Iordania, pe Khaled Meshal, liderul Biroului Politic al mişcării islamiste Hamas, injectându-i otravă în gât.

 

 

 

 

Imagini pentru Khaled Meshal

 Khaled Meshal, intrat în comă, a fost salvat după  intervenţia regelui Hussein al Iordaniei, care a cerut antidotul Guvernului israelian, condus de Benjamin Netanyahu, în schimbul eliberării a doi spioni  israelieni.

 

Otrăvirea lui Viktor Iuscenko, președintele Ucrainei

 

 

 

În septembrie 2004, Viktor Iuşcenko, candidatul opoziţiei şi erou al „revoluţiei portocalii”, s-a îmbolnăvit grav în plină campanie prezidenţială, în care-l înfrunta pe Viktor Ianukovici, candidatul favorit al Moscovei.

Victor Iuşcenko, fost preşedinte al Ucrainei, a rămas cu  faţa complet desfigurată de iritaţii după ce  a fost otrăvit cu dioxină în 2004.

Politicianul e convins că, în spatele otrăvirii sale, a fost Kremlinul, pentru a-l împiedica să-l înfrunte pe candidatul prorus, Viktor Ianukovici, la alegerile prezidenţiale.

Deşi a fost tratat într-o clinică din Viena, după ce medicii austrieci au identificat o otrăvire cu dioxină, Iuşcenko a rămas pe viaţă desfigurat, faţa sa ciupită şi deformată purtând în continuare urmele otrăvii. În ciuda acelui atac, în ianuarie 2005, Iuşcenko a fost totuși ales preşedinte al Ucrainei. 

 

 

 

 

Agentul neurotoxic VX folosit pentru asasinarea fratelui vitreg al dictatorului nord-coreean  Kim Jong-un

 

 

În plină zi, pe 13 februarie 2017,  Kim Jong-nam, fratele vitreg în diszgraţie al liderului Coreei de Nord Kim Jong-un, a fost asasinat  cu un agent neurotoxic, pe aeroportul din Kuala Lumpur, în Malaysia.

 

 

 

 

 

În timp ce aştepta un avion către Macao, el a fost abordat de două femei, care l-au stropit cu o substanţă pe faţă, potrivit unor imagini surprinse de camerele de supraveghere. Kim Jong-nam a decedat la puţin timp după aceea, în drum către spital.

Urme de VX, un agent neurotoxic clasat drept armă de distrugere în masă, au fost descoperite în cursul examenelor medico-legale, pe faţa şi în ochii săi.

Coreea de Nord, care a negat mereu în mod vehement orice implicare în acest asasinat,  deţine potrivit unor experţi otrava VX, însă ancheta nu a stabilit cum a putut fi obţinută de cele două femei. 

Gazul VX a fost testat pe la mijlocul anilor `50 ai secolului trecut. Acesta  face parte din aceeași clasă de agenți chimici de război organofosforici ca și „noviciok” — declarat drept substanța cu care a fost otrăvit Skripal. Mai mult ca atât, VX a fost „strămoșul” unei întregi clase de substanțe toxice din care făcea parte și „Noviciok”.

 

 

 

 

 

 

Cazul Skripal

 

În orașul britanic Salisbury, a fost  otrăvit Serghei Skripal, fost colonel din Direcția Principală de Informații (GRU) a statului major al Forțelor Armate ale Federației Ruse.

Începând din anii 1990 și până la arestarea sa în decembrie 2004 a acționat ca agent dublu pentru serviciul de informații externe Secret Intelligence Service (abreviat SIS, cunoscut și ca MI6) al guvernului Regatului Unit.

A fost condamnat de un tribunal al Federației Ruse pentru înaltă trădare la 13 ani de detenție într-un lagăr de muncă. 

A fost eliberat în 2010 în cadrul unui schimb de spioni și s-a stabilit în Anglia;   Fiica sa Iulia are cetățenie rusă și este domiciliată în Rusia; în momentul otrăvirii se afla în vizită la tatăl său.

 

 

Imagini pentru Serghei şi Iulia Skripal

Serghei Skripal și fiica sa, Iulia

 

 

 

Guvernul britanic a acuzat Rusia de tentativă de asasinat și a anunțat o serie de măsuri punitive, inclusiv expulzarea de diplomați ruși.

Evaluarea oficială britanică a fost adoptată de alte 28 de țări, care au procedat în același mod, iar Rusia a ripostat prin expulzarea unui număr egal de diplomați; cu totul, au fost expulzați 342 de diplomați.Rusia a respins acuzațiile și a sugerat că Regatul Unit ar fi responsabil pentru otrăvire.

Prezentând cazul Skripal în Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite, reprezentantul britanic a acuzat Rusia de „încălcare gravă a Convenției armelor chimice, prin omisiunea declarării programului noviciok. […] Aceasta nu a fost o crimă obișnuită.

A fost o utilizare ilegală a forței, o violare a Cartei Națiunilor Unite, baza ordinii legale internaționale.”

În dezbaterea care a urmat, reprezentantul Rusiei a respins acuzațiile și a sugerat că însuși guvernul britanic ar fi organizat atacul, într-un efort de a discredita Rusia:

„Nu a fost întreprinsă nicio cercetare sau dezvoltare sub titlul noviciok. […] Foarte probabil, originea acestui agent sunt țările care au făcut cercetări asupra acestor arme, inclusiv Marea Britanie.”

După trei săptămâni în condiție critică, Iulia și-a recăpătat cunoștința și a putut fi externată. Tatăl său,  aflat și el în condiție critică și-a recăpătat cunoștința la o lună după atacul toxic și a fost  de asemenea externat. 

Două cazuri de otrăvire similare au fost înregistrate în Marea Britanie la data de 30 iunie 2018, în Amesbury, la numai 11 km depărtare de Salisbury  Doi cetățeni britanici, Charlie Rowley și Dawn Sturgess, au fost spitalizați de urgență; poliția a stabilit că fuseseră otrăviți cu un agent toxic noviciok de același tip ca cel utilizat în cazul Skripal.  Sturgess a decedat la 8 iulie, Rowley și-a recăpătat cunoștința cu două zile mai târziu.

La 5 septembrie 2018, Crown Prosecution Service a anunțat că doi cetățeni ruși au fost identificați ca  suspecți și puși sub acuzare pentru otrăvirea lui Serghei și Iulia Skripal

Recent, Primul ministru al Marii Britanii, Theresa May, a acuzat Rusia de implicarea în otrăvirea fostului ofițer GRU Serghei Skripal și a fiicei acestuia Iulia, declarând că în acest scop a fost folosită substanța chimică „Noviciok”.

„Aceasta este o neurotoxină paralizantă, elaborată în Rusia în timpul războiului rece; numai Rusia știa cum se elaborează acest tip de substanță”, a afirmat ministrul britanic de Externe, Boris Johnson.

Nu este așadar de mirare că Marea Britanie a decis să aloce 48 milioane de lire sterline (67,1 milioane de dolari), pentru construirea unui Centru de Protecție împotriva Armelor Chimice.

Centrul va fi amplasat pe teritoriul actualului Laborator de Cercetări Tehnico-Stiințifice în Domeniul Apărării (DSTL). Aceasta este o instituție militară, situată pe teritoriul parcului de cercetări în domeniul apărării „Porton Down”, nu departe de orășelul Salisbury, în care locuia fostul ofițer GRU Serghei Skripal.

 

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/02/16/o-istorie-a-zilei-de-16-februarie-video-3/

 

 

 

Surse:

 https://www.ziarulnational.md/cinci-cazuri-celebre-de-otraviri-din-motive-politice-ce-este-umbrela-bulgara/

 https://sputnik.md/analytics/20180316/17898514/otravire-skripal-salisbury-depozit-arme-chimice.html

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_de_otr%C4%83vire_Serghei_%C8%99i_Iulia_Skripal

16/02/2019 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Analizele efectuate într-un laborator din Elveţia, arata ca liderul palestinian Yasser Arafat ar fi fost otravit cu poloniu, o substanta radioactivă

Yasser Arafat ar fi fost otrăvit cu poloniu

Doha, 4 iul. /MOLDPRES/. Yasser Arafat, decedat în 2004, ar fi fost otrăvit cu poloniu, o substanţă radioactivă, potrivit concluziilor analizelor efectuate într-un laborator din Elveţia şi citate într-un documentar difuzat de televiziunea Al-Jazira, relatează AFP, citată de AGERPRES şi MOLDPRES.

Analizele au fost efectuate asupra unor probe biologice prelevate din efectele personale ale liderului palestinian, returnate văduvei acestuia, Souha, de spitalul militar din Percy, la sud de Paris, unde a murit Arafat, potrivit directorului Institutului pentru Fizica Radiaţiilor din Lausanne, Francois Bochud.

„Concluzia este că am găsit (un nivel) semnificativ de poloniu în aceste eşantioane”, a adăugat acesta în documentar, care a fost realizat în urma a nouă luni de anchetă, potrivit Al-Jazira.

Yasser Arafat, care s-a îmbolnăvit la Ramallah, în Cisiordania, a decedat la 11 noiembrie 2004 la Percy. Moartea sa a rămas o enigmă, cei 50 de doctori care s-au ocupat de îngrijirea sa medicală neprecizînd motivul exact al deteriorării rapide a stării sale de sănătate. Palestinienii au acuzat Israelul că l-ar fi otrăvit.

Pentru a confirma ipoteza otrăvirii cu poloniu, trebuie exhumate şi analizate resturile pămînteşti ale lui Yasser Arafat, a afirmat Francois Bochud, adresîndu-se văduvei acestuia.

04/07/2012 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , | Un comentariu

O CRIMINALA CELEBRA : Marchiza de Brinvilliers,femeia care si-a otravit cu sange rece intreaga familie.

https://i0.wp.com/www.renaud-bray.com/ImagesEditeurs/PG/1053/1053279-gf.jpg

Pentru că şi-a otrăvit cu sânge rece, din lăcomie, tatăl şi cei doi fraţi, şi pentru că a încercat să-şi ucidă în acelaşi fel şi alte rude, printre care una din surori şi soţul acesteia, marchiza de Brinvilliers (1630-1676) a fost condamnată la moarte.

În temniţă a încercat să se sinucidă într-un mod curios, povesteşte pe ocolite doamna de Sevigne: “Şi-a băgat un băţ ghiciţi unde?… Nu în ochi, nici în gură şi nici în ureche… dar ar fi murit de nu i s-ar fi sărit degrabă în ajutor.”

“Urcă singură şi în picioarele goale pe eşafod”, continuă doamna de Sevigne, care asistase la execuţie, “a urmat un sfert de oră de mare cruzime şi în mulţime s-a produs rumoare.” Înainte de a pune capul pe butuc, condamnata se adresă mulţimii cu aceste cuvinte: “Îmi recunosc crima în faţa cerului şi a pământului; mă mărturisesc deschis ţie, Doamne; aş vrea să mă duc în fundul iadului, pentru a mă scoborî pe cât merit îmi părăsesc trupul, care nu-i decât ţărână, şi-l las oamenilor să-l ardă, cu credinţa nestrămutată că într-o zi ai să-1 învii ca să se unească iar cu sufletul meu.”

Călăul îi aruncă trupul şi capul în flăcări. Cenuşa fu împrăştiată în vânt dar a doua zi puteau fi văzuţi oameni căutând oasele carbonizate ale marchizei, căci ea dovedise asemenea curaj, încât au considerat-o sfântă.

 

21/03/2012 Posted by | DIVERSE | , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: