Dimensiunile basarabene ale Ţării Moldovei

 

  Noi, săracii de legi, ca să păstrăm moştenirea aceasta, sau ca să o luăm înapoi, când ni s-a răpit, trebuie: o mare stăruinţă şi privighiere, jărtfe necurmate şi o unire strânsă între oamenii din acelaşi sânge… astfel, ca toţi să stea pentru unul, şi unul pentru toţi. Alecu ALECU RUSSO, Cântarea României.          

Când a fost să dispară imperiul răului, cei dintre Prut şi Nistru s-au ales cu o republicuţă, care:

 1 –  nu posedă oarecare tradiţii statale;

 2 – materializează consecinţa sechestrărilor abuzive de teritoriu ale Basarabiei.

 Fiind însă poftele aleşilor  – mari, iar posibilităţile materiale ale structurii statale ce le-a revenit – mici, s-a recurs la o stratagemă pentru alinarea auzului şi ambiţiei regale. În regim de urgenţă sursele mass-media au început a vesti despre întâlnirile dintre al nostru şi omologul său – englez, francez, german, rus, chinez, american etc. etc., omologi care nu-şi dădeau rând pentru a prinde fericita ocaziune.

Povestea nu se opreşte aici, căci delicata problemă şi-a găsit continuitatea prin substituirea tot mai ferventă în timp şi spatiul dintre Prut şi Nistru a formulei Republica Moldova cu titlul Moldova (în sintagmă, Ţara Moldovei).

Greşeşte amar cel ce crede că durerea de rana pământului străbun a obsedat minţile luminoase ale liderilor de la Chişinău şi, ca printr-un miracol, aveau să demareze acţiuni orientate la consolidarea economică a republicii şi returnarea teritoriilor înstrăinate. Manevra nici pe departe n-a consemnat un prim motiv pentru continuarea şi intensificarea la o treaptă superioară, în condiţii interne şi internationale renovate, a luptei pentru dreptate.

Cu părere de rău, roata vremii nu s-a întors la începuturi – când fiul lui Petru Vodă Muşat, Roman Voievod, izbuti să împingă bourii în sud până la Mare şi să se întituleze cu mândrie ”mare de sine stătător Domn Ţării-Moldovei de la munţi până la ţermul mării” („Istoria Basarabiei”. Ion Nistor. Chişinău. Cartea moldovenească. 1991. Pag.32). Per contrario, prin eventuala descoperire a incoincidenței dintre idee şi acțiune, Politicul a riscat, aplicaţia modernă ă afectând perisulos, mai degrabă, diferenţa dintre mirajul insolent  şi virtute. Asemenea eroinei din povestea peştişorului de aur, deputaţii nu mai doresc să canducă doar cu Republica Moldova. Fără a mişca un deget ei vor să fie recunoscuţi drept reprezentanţi ai… Întregii Maldove.

 Deşi impertinentă din start ca formă şi conţinut, îndeletnicirea cu grandomania a luat amploare, neglijând învăţătura folcloristică: a fi domn – e o întâmplare, a fi Om – o cinste mare. Pe cât de adecvat e procedeul?

În fapt, la 23 mai 1991 denumirea de R.S.S.Moldovenească a fost abolită şi adoptată o denumire nouă, pe care o descoperim în titlul articolului 1 din Constituţie: Statul Republica Moldova. Opţiunile ce se impun vizavi de numele desemnat sunt două:

1. Orice abatere de la formula determinată califică o culpa.

 2. Recurgerea samovolnică la titlul Moldova notifică o uzurpare.

Oricât de incredibil ar părea, dar exploatara vectorului vicios prevalează asupra bunului simţ şi a dreptăţii sociale. Numărul celor ce se vor păcăliţi, manipulaţi, nu se micşorează.

Nimeni şi nimic n-a împuternicit autorităţile de pe malul Bâcului să-și  asume ne-justificat titlul Moldova, dar pentru moldovenii cistâe nu contează considerentele de subminare a viitorului regiunii. Pentru ei, Moldova toată s-ar fi înghemuit aci – la Cimişlia şi Nisporeni. În rest – Federaţia Rusă, Pridnestrovscaia Moldavscaia Respublica, Unităţi Teritorial – Autonome, căzăcime şi alte ciudăţenii mioritice.

În fine, încetul cu încetul nu numai la generaţia obsedată de comunism s-a format o percepere strict regizată, inalienabilă oricărui regim totalitar.

 Asta ca şi cum n-ar exista în Univers planete precum Jupiter şi Saturn, sau alte galaxii. Asta ca şi cum Japonia ar renunţa, instantaneu, la cele 4 insule anexate de Rusia la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial şi, după ani de confruntare diplomatică, semnează Pacea.

Ca şi cum n-ar fi căzut Zidul Berlinului. Au fost date uitării vechile hotare ale Moldovei pe care le-a întregit Alexandru-cel-Bun, un alt „Domn de sine stătător” al Ţării („Istoria românilor”. Nicolae Iorga. Chişinău. Universitas.1992. Pag.82). Şi perimat, totalmente, Testamentul Marelui Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt de a sta strajă la hotare. Florile depuse regulat de ocupanţii fotoliilor din pompoasele palate ale urbei Chişinăului la monumentul domnitorului, nu reușesc să acopere impertinenţa afişată.

Cu voie sau fără de voie, dar multă lume de prin părţile noastre s-a contaminat de molima efemerei măreţii, demonstrând în ultima vreme un super-patriotism venerat faţă de statul nostru rodnoi. Ei uită, tranşant, că libertatea de opinie nu inseamna libertatea de a-şi urî sau de a-şi blama Patria, Istoria, Trecutul, Viitorul şi, la urma urmelor, Adevărul. Mase mari de oameni devin prizonierii propriilor complexe şi interpretări, ale egoismului şi ambiţiei proprii, căzând pradă mitului ce-l vor aievea – Ţara Moldovei… cu dimensiuni basarabene, ba chiar, chişinăuene.

Păstrarea statalităţii Republicii Moldova, la care atâta sârguinţă depun canducătorii, dispare ca pretext în ultimă instanţă, împrăştiind pretutindeni minciuna şi scepticismul ca ceva deosebit.

Prin sine însăşi  Respublica Maldavia evocă culmea creaţiei ţaristo-kamuniste, pe care nici în vis, probabil, nu şi-au închipuit-o răpitorii de pământ. Furtul teritoriului poate fi contestat orişicând, pe când să obţii  – aproape gratis, din el un briliant, e ceva. Ceea ce nu s-a reuşit prin teroare timp de aproape 200 de ani, se realizează lamentabil cu mâinile jertfei, în ultimii 20 de ani.

Din care motive apare fireasca întrebare: cine se află în spatele fascinaţiei pe care o exercită aceste subiecte? Cine-i autorul declamației emfatice ce identifică infracţiunea uzului de fals – în declaraţii, în acte publice? Intervenţia juridică într-un stat de drept i-ar imputa, cu certitudine, acţiuni intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale. Oricum, înainte de a căuta răspunsul, unii pot şi să insiste: face, oare, să discutăm despre nişte lucruri eronate?

Dacă luăm în consideraţie tendinţa umilitoare de a obişnui cetăţeanul cu ideea că Moldova e atât, cât ni se spune (!?), atunci face. Deciziile arbitrare ale ex-Uniunii Sovietice privitor la dezmembrarea Ţării, iar ulterior, cele de sfâşiere ruşinoasă a Basarabei, amplifică substanțial numărul loviturilor lumii slavone în spatele latinității românești. Cel mai des sancțiunile înjositoare rămân fără ripostă, aducerea Moldovei în albia sa naturală nu mai preocupă gândurile dacilor contemporani.

La rândul său, măcar să mimeze tentativa de refacere a Basarabiei, răspunzătorul de ea – Chișinăul, nu se încumetă. Astfel, tratarea defectuoasă prin ignorarea, amputarea sau falsificarea adevărului despre Istoria Patriei, reduce volumul de cunoştinţe în domeniu la nivelul unor hazarde aberaţii. Răul cel mare al frauduloasei speţe constă anume în exersarea permanentă a influenţei negative asupra conştiinţei celor dispersați. Este un raţionament simplu, corect şi marcant.

Printre altele fie spus, jocul are o vechime de circa 200 leaţi. Doar că în ultima vreme îmbracă haine mai mondene, sub vanitatea păstrării statalităţii. Promovată angro pe rămăşiţa basarabeană din jurul Chişinăului, această febrilitate sterilă constă în a îmbuiba mintea omului cu gândul, că dacă iaşte el cetăţean al Republicii Moldova, atunce patria lui nu se mai cheamă răspublică, ci simplu de tot, Moldova. Din altă parte, e mare ispita şi pentru slugi în a se prezenta a lea un micro-Ştefan, decât canducătorul celei mai Suverane, celei mai Independente, celei mai Unitare, celei mai Indivizibile etc. etc. Ţeri de pe… globul Moldovei. Gradul ingenioasei deductibilităţi finisează cu întruchiparea întocmai a cunoscutului proverb: Fală goală, traistă uşoară. Cu toate că, intuim, în adâncul sufletului înţeleg şi ei (oare?) goliciunea epitetelor înşirate.

În lumea asta schimbătoare fenomenul înghesuie din ce în ce mai grav: sare ştrengăreşte – printre jurnalişti (care duc cuvântul); fâlfâie autoritar – la politicieni (cu veselia lor caracteristică); pâlpâie înflăcărat – la autorităţile publice (isonul politic – le revine lor); flutură pasionat – în creaţia oamenilor de ştiinţă (argumente… la comandă); poporaţia de jos, de ce nu?- unii dau din răsputeri din coate (că nu-i frumos să fii un retardat). Atâta zor, atâta zarvă şi atâta cheltuială, iar în final… o mizerabilă realitate amară.

Produsul proiectează un nihilism banal, egal cu tabula rassa în ale respectului faţă de principiul obiectivitîţii ştiinţifice, istorice, politice, economice, biologice… i proceea, i proceea.

Fără îndoială, Republica Moldova reprezintă de facto o parte din moştenirea trudită a lui Ştefan cel Mare şi Sfânt. Din acest punct de vedere, signatura Republica Moldova îşi păstrează corespondenţa ideală cu toponimul Moldova în uzul cotidian, popular.

Categoric, însă, transferul nu poate fi acceptat, dar nici tolerat, în uzanţa social – politică. Că n-o fi fărâmitura de pământ, numită Republica Moldova, mai moldovenească decât Bucovina, cu Cernăuţii şi Hotinul; mai moldovenească decât Transnistria, cu Balta şi Tiraspolul; mai moldovenească decât Bugeacul, cu Cetatea Albă şi Ismailul; mai moldovenească decât insula Şerpilor, cu o parte a deltei Dunării; mai moldovenească decât, însăşi, Moldova istorică.

Nedreptatea săvârşită de U.R.S.S. în problemele teritoriale ale Basarabiei, ca reflecţie a modificărilor abuzive ale frontierelor României, constituie o probă elocventă – oferită chiar de imperiu, a originii guberniei:

1. Tratatul de Pace semnat la Paris la 10 februarie 1947 între România şi Puterile Aliate şi Asociate, stipulează în art.1alin.(2): Frontiera sovieto-română este astfel fixată în conformitate cu acordul sovieto-român din 28 iunie 1940… (Teritoriul şi frontierele în istoria României. Sever Neagoe. Editura Ministerului de Interne. 1995. Pag.205.)

Ponderea tezei menționate scoate în evidenţă încălcarea flagrantă de către U.R.S.S. a normelor dreptului international, căci nu există nici un acord încheiat în acest sens! Raptul Basarabiei şi nordului Bucovinei din 28 iunie 1940 s-a efectuat în forță, sub ameninţarea armelor.

Rezultă că din punct de vedere al dreptului istoric și al legalității internationale, cererea reintegrării teritoriale întârzie pe zi ce trece și nu face onoare celor ce păstrează în memorie legenda despre descălecarea Moldovei.

2. Procesul-verbal cu privire la Insula Şerpilor – Anul 1948, luna Mai, ziua 23 – e întemeiat pe grosolana minciună referitor la înapoiere (?): …insula Şerpilor sau Zmeinâi… a fost înapoiată Uniunii Sovietice de către Republica Populară Română şi încadrată în teritoriul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice (ibidem, pag.206).

Nota bene: Insula a aparţinut, dintotdeauna, Principatului Moldova care, prin unirea sa cu Țara Muntenească la 24 ianuarie 1859, şi-a delegat statutul de Ţară Istorică, Suverană şi Independentă, către România. De la acea dată, în baza dreptului istoric, Insula aparţine Republicii România. În plus, dat fiind că Uniunea Sovietică și-a ajuns sfârșitul, unul cu totul rușinos, constatăm că din acel moment deja Ucraina deţine nelegitim teritoriile moldoveneşti.

 Bucovina de nord, ținutul Herța si Basarabia de sud  au fost parte integrală a Principatului Moldovei timp de secole si mai tarziu a Romaniei. Pe Piața Roșie provincia română n-a încăput și nu încape, locul ei menit de soartă e să fie sub Carpați.

Sensul politic al ecuaţiei demonstrează cu brio că statul incropit de tovarăşii Molotov-Ribbentrop singularizează doar o mică părticică a Principatului Moldova. Prin urmare, aşa cum nu se poate concepe existenţa Moldovei fără Unitate şi Dreptate, la fel nu se poate interpreta fictiv denumirea statului. Pe cât de corect e, atunci, să redai de iure ciuntirea, drept ca ceva integru? Nu-ţi vine să crezi că se poate merge aşa de departe în tragedia basarabenilor.

Încă un semn de întrebare: pe lângă faptul că şi sub alte aspecte Republica Moldova relevă o politică dezechilibrată pentru asigurarea securităţii şi stabilităţii în Europa de Sud-Est şi în întreaga regiune a Dunării şi a Mării Negre, câte Moldove ar fi pe hartă, dacă fiecare din fragmentele violent înstrăinate s-ar proclama Moldova? Generat cu aroganță de vârfuri, procesul a contaminat întreaga societate.

 Pentru a contura  roadele aparent nevinovatei, dar foarte înţeleptei ocupaţii a delegaţilor, selectăm, ocazional, unele surse oficiale.

1. Mai recent, autorităţile publice centrale ale republicii se întitulează cu seninătate – a, al, din… Moldova. Pe cât de mult sau pe cât de puţin contravin inserările vizate stipulărilor constituţionale despre aceea că în Statul Republica Moldova (art.1) … Nici o lege şi nici un alt act juridic care contravine prevederilor Constituţiei nu are putere juridică (art.7)? De ce nu se respectă Constituţia?

2.  Cu o râvnă demnă de invidiat, ştafeta e preluată în discernământ de Instituţii statale inferioare şi non-guvernamentale. Într-adevăr, să lăsăm modestia la o parte. Că n-o să zicem a, al, din…  undeva, de acolo. Imediat sar aceia şi ne bat. Dar, aşa, rumânii tac.

3. Reducându-se în conţinut la expuneri locale – vezi bine, n-ai încotro! – multă publicaţie (fie cu tentă ştiinţifică, sau din domeniul educaţiei, din sfera turismului şi a.m.d.) se întitulează aberant a, al, din… Moldova.

4. Ba chiar, ce ni-i nouă conţinutul? Şi aici putem trişa. Îndrăzneala e de invidiat. Şi nepedepsită. Manualul de Istorie, cl.a IV-a, scoate din întunericul rătăcirilor o informaţie inedită: „Teritoriul Moldovei este cuprins între rîurile Prut, Nistru şi Marea Neagră„.

Consultă detalii: http://juriscult.ucoz.com/publ/un_manual_de_istorie_debusolata/1-1-0-6

Atenţie la toată lumea derutată: prindeţi momentul şi contemplaţi ideea veşnicei imponderabilităţi. Adică, renunţăm la Antarctida. Nu ne mai trebuiesc Insulele Comore… Conchidem, cu ferocitate, că după teritoriu Moldova cuprinde cam atât, cât ne permit… circumstanţele de oră, de clipă. În lipsa totală a Conştiinţei – dacă o mai fi pe undeva.

Mare minune! Ce informaţie oferiţi, dlor autori, copilului? Au, Parlamentul Republicii Moldova, a certificat noutatea? Io, de pildă, înlocuiesc enunţul: Teritoriul Moldovei este cuprins în perimetrul a 200 m de-a lungul ambelor malurii ale pârăului Nârnova, până la confluenţa sa cu râul Prut. Tot e mai aproape de casa mea. Dar principalul e că am spus adevărul curat, prin ce n-am supărat – cumva? – pe nimeni. Toţi se bucură. Şi eu, asemenea.

5. Anul 2007, s-au constituit Comisia naţională pentru pregătirea editării Enciclopediei Moldovei (nu a republicii – bine, mersi!) şi Instituţia Publică  Enciclopedia Moldovei (de ce nu, a Evropei?).

6. Mijloacele mass-media au stabilit, de regulă, să indice iniţial temperatura – în ţeară, adică la Bubueci, Durleşti, Ghidighici (localităţi incorporate mun.Chişinău), apoi pe cea din capitala – ţerii. Comentariu: cuvântul ţeară întotdeauna se scrie cu majusculă, deoarece ţeara-i mare. Atât de mare, încât ecranul televizorului s-a segmentat în părţi – nord, centru, sud. Cea de-a patra, e bucata capitalei.

7. Mitropolia de la noi se întitulează, iarăşi, – a Întregii Moldove! Iată că la scurgerea a 2 secole vitregiile moldovenilor s-au sfârşit. Braţul vânjos al ÎPS Vladimir a întregit Ţara Moldovei. După Alexandru-cel-Bun şi Ştefan Cel Mare, părintele Cantarean este al treilea întregitor de ţară. Bucurie mare în Evropa; în toată lumea, încă; şi-n Rusia, mai ales. Slavă ţie, Doamne. Vezi poezia la temă:

http://juriscult.ucoz.com/publ/expunere_asupra_unor_ipoteze_ale_

managementului_bisericesc_in_conditiile_crizei_economice_

din_republica_moldova/1-1-0-4

Capitol următor: ce-ai semănat, aceea culegi. Secvenţe de ultimă oră din sfera plebei, cu dezvăluirea efectelor tâmpite ale jocului de-a prea-mărirea.

1. Iubitorul de republica sa, moldoveanul get-beget, intră inocent în joc ofensator, încurcând pe căt poate iţele. În viziunea unora din băştinaşi Moldova se  reduce la hotarele Chişinăului, cu un hat la 200 metri distanţă, adică graniţă. Mai mult, imperios necesar este ca dinspre Băcioi graniţa să fie întărită cu sârma ghimpată – să nu treacă cumva rumânii.

  Concluzie: individul devotat e atestat ca patriot – statalist al Imperiului Moldav.

2. Spălarea intensă a creierilor basarabenilor a întărit chiar pe cei născuţi pe vremea României Mari să spună: dincolo de Prut trăiesc românii ţigani. Asta-i.

3. Derulează la radio Moldova-1 (sic!) una din emisiunile Meridian turistic. O persoană de prin Anenii-Noi, aflându-se sub coastele Carpaţilor Răsăriteni – o fi fost munţii Ceahlăului sau ai Bistriţei, declară sentimental că aşa munţi frumoşi la noi… în Moldova (?) nu există.

Sireaca Ţară a Moldovei, la câtă batjocură ai ajuns. Se ştie că prostia omenească n-are margini. Totuşi, să stai lângă Munţii ce ţin în braţe leagănul Moldovei şi să afirmi, fără pic de ironie, că aşa munţi Moldova n-are, este culmea.  Într-o societatea civilizată un asemenea eveniment ar fi atras alarma cel puţin din partea jurnaliştilor, chiar de-o fi fost vorba despre un caz unic. Interviul era luat, însă, tocmai de jurnalişti, care au însuşit de-a binelea lecţia psihologică – de ezoterie şi misticism.

4. Implantarea sistematică, cu ţintă lungă, a trucurilor ţaristo-sovietice a finalizat, într-un caz concret, cu fermecătoarea concluzie a unui grozăştean, Nisporeni: „Erau fete şi la noi în sat, dar româncele sunt mai frumoase ca moldovencele!” Consecinţa directă a aberaţiei kamunisto-ştiinţifice precum că românul dintre Prut şi Carpaţi e altcineva decât moldoivanul dintre Prut şi Nistru.

Pentru buna savurare a perlei poporale, mă pronunţ şi eu: „Erau fete şi la noi, dar chişinăuencele sunt mai frumoase ca fetele de la Botanica!” (Botanica fiind un sector al Chişinăului).

          5. Aspirând adierile fantasmogorice, în discuţii aprinse mulţi dintre homos- moldovenii ex-sovietici susţin convingător: capitala Moldovei este oraşul Chişinău. Cât sună de romantic. Şi-i purul adevăr. Că n-or fi Nisporenii plini de colb, capitala Moldovei. Sau oraşul Tokyo. De Târgul Iaşului nici să amintim, nu se merită. Prin Pacea ruso-turcă de la București (16 mai 1812) la Imperiul Țarist a fost anexat teritoriul Moldovei cuprins între Prut si Nistru. În 1818 Chișinaul devine capitala acestei porțiuni de teritoriu, nu a Moldovei. Moldova uitată își așteaptă cu răbdare ceasul renașterii.

        6. Nu mai vorbim de mustrarea ce ne revine, adesea, prin obraznica nedumerire a conaţionalilor noştri: Jiveoşi v Moldavii i ne znaeşi russchii? Ceea ce înseamnă – Locuieşti în Moldova şi nu cunoşti rusa? Se vede clar că undeva departe, departe, peste 7 mări, peste 7 ţări, se aplică o axiomă inversă: locuieşti, să zicem… în Rusia şi nu ştii româna? Jiveoşi v Rossii i oceni daje znaeşi rumânschii! Maladeţ!    

Mihai DASCĂLU / Chișinău

http://juriscult.ucoz.com

Publicitate

DE LA DOMNUL DIMITRIE CANTEMIR CITIRE

“Astfel astazi moldovenii, muntenii, valahii transalpini, mysienii, basarabenii si epirotii se numesc pe sine cu totii cu un nume cuprinzator nu «valahi» ci «romani», iar limbii lor neaose îi spun «romana».”

(Dimitrie Cantemir, Historia Moldo-Valahica)

Dimitrie Cantemir (n. 26 octombrie 1673 – d. 21 august 1723), domn al Moldovei(martie – aprilie 1693 şi 1710 – 1711), cărturar enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor, om politic și scriitor român.

A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin în 1714.

Imaginea lui Dimitrie Cantemir pe o marcă poştală din Republica Moldova

Dintre lucrarile cele mai importante ale lui Cantemir citez:

Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul sufletului cu trupul, scrisă în română şi tipărită la Iaşi în 1698. Această operă poate fi socotita  prima lucrare filozofică românească.

• Imaginea tainică a ştiinţei sacrosante 1700, lucrare filosofică în care încearcă să integreze fizica într-un sistem teist, un fel de împăcare între ştiinţă şi religie, între determinismul ştiinţific şi metafizica medievală. Cantemir manifestă un interes deosebit pentru astrologie şi ştiinţele oculte, sacre, specifice Renaşterii.

• Istoria ieroglifică, scrisă la Constantinopol în română (1703 – 1705). Este considerată prima încercare de roman politic-social.

• Istoria Imperiului Otoman (Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane), redactată în latină (Historia incrementorum atque decrementorum Aulae Othomanicae) între 1714 şi 1716. În această lucrare, Dimitrie Cantemir a relatat istoria imperiului otoman şi a analizat cauzele care ar fi putut duce la destrămarea sa. A insistat şi asupra posibilităţilor popoarelor asuprite de a-şi recuceri libertatea. Lucrarea a fost tradusă şi publicată în limbile engleză, franceză şi germană.

• Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scris mai întâi în latină dar tradus apoi de autor în română  (1719 – 1722), cuprinde istoria noastră de la origini până la descălecare. Susţine ideea cronicarilor: originea comună a tuturor românilor. Pentru scrierea acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a consultat peste 150 de izvoare române şi străine în limbile latină, greacă, polonă şi rusă.

Descriptio Moldaviae (Descrierea Moldovei), scrisă în latină (1714 – 1716), când trăia în Rusia, la cererea Academiei din Berlin.

• Compendium universae logices institutionis (Prescurtare a sistemului logicii generale)

• Monarchiarum physica examinatio (Cercetarea naturală a monarhiilor)

• Sistema religiae mahomedane

• Cartea ştiinţei muzicii (Kitab-i-musiki)

Kitab-i-musiki, Cartea muzicii, scrisă în limba turcă, este una dintre primele lucrări ale savantului domnitor, concepută în perioada vieţii acestuia din Istanbul.

Lucrarea cuprinde un studiu aprofundat al muzicii otomane laice şi religioase, savantul punând în discuţie importanţa muzicii religioase şi influenţarea acesteia de către muzica bisericească bizantină. Studiul se referă la compozitori otomani, cuprinzând ilustrarea curentelor şi tematicilor, exemplificate printr-o redare a notelor şi gamelor într-un sistem de note.

Este prima lucrare dedicată muzicii, concepută într-un stil savant. Finalul studiului este însoţit de o culegere de melodii a diverselor compoziţii, precum şi un număr de 20 de creaţii proprii.

Datorită acestei lucrări, Dimitrie Cantemir a intrat în istoria muzicală a Turciei ca fondator al muzicii laice şi studios al celei religioase sub numele de Cantemiroglu (fiul lui Cantemir).

Extras din Wikipedia,Enciclopedia libera