Evolutionismul darwinian-o ideologie non-religioasa

         

Evoluţionismul nu este ştiinţă, ci o  ideologie non-religioasă, investită în straie de ştiinţă

          A doua jumătate a secolului  XIX-lea a fost marcată de apariţia unei dintre cele mai ştiinţifice, sau mai exact, pseudo-ştiinţifice idei numită Teoria lui Darvin sau a evoluţionismului, fapt care a avut un profund impact nu numai asupra biologiei şi antropologiei, dar de asemenea şi asupra eticii şi sociologiei, influenţând şi întregul mod de gândire al omului contemporan.

          Această ipoteză biogenetică a devenit în ochii oamenilor un univers ştiinţific cu toate că mulţi oameni de ştiinţă vloroşi au gasit în ea numeroase contradicţii, lipsă de dovezi reale, şi voluntarism, vocile lor rămânând până în ziua de astăzi a fi nemaiauzite. S-ar părea că oamenii fiind încântaţi de armonia externă a acestui sistem şi nu vor să înţeleagă că prin analogie cu povestea lui Andersen – regele păşind solemn pe aleia principală a ştiinţei, desigur, este gol.

          Сe reiese din această teorie şi care este cheia succesului ei?.. Omul a vrut să se asigure că el e bestia, bestie nu după voinţă ci după natura sa. Această teorie face inutilă prezenţa divinitatăţii în Univers, duce la agnosticism şi ateism, eliberarea individualităţii morale de la responsabilitatea pentru propria lor stare spirituală până la înlocuirea normelor de conştiinţă socială. Această teorie eliberează omul de necesitatea de a analiza subiecte referitoare la sensul vieţii, darvinismul declară că omul este doar un produs orb al evoluţiei, rezultatul unui şir de coincidente, fiecare dintre acestea fiind atât de rare precum o combinaţie caştigăroare de numere dintr-o loterie. În viaţa oricărei substanţe şi în geneza biologică, în conformitate cu teoria darvinistă, nu există nici un program, nici un scop, care ar trebui să se definitiveze, să îndeplinească o detaşare de instinctele noastre naturale şi să se axeze asupra dobândirii calităţilor culturale în timpul evoluţiei omului. Darvinismul distruse însuşi sensul fenomenului – viaţă, reprezentând istoria omenirii printr-un adevărat masacru. Pentru darvinişti generaţia  modernă stă pe treptele scării evoluţiei, pliante de oase şi cranii de animale „humanoide”, care ar trebui să servească ca “îngrăşământ” pentru generaţiile viitoare, mai viabile. Prin urmare, lumea hecatombă, lagărele de concentrare şi crematoriile nu mai reprezintă nişte jertfe satanice, ci nişte enzime ale evoluţiei. Dacă vom înconjura globul pământesc la fel ca şi meridianele printr-o sârmă ghimbată, procesul de selecţie a celor mai capabili de a supravieţui va fi mai rapid, iar războaiele, epidemiile, şi concurenţa privind dreptului la viaţă se va termina, atunci va veni timpul degradării şi stagnării evoluţioniste. Aici Darwin îl repetă pe Heraclit: „Războiul este mama tuturor lucrurilor”.

          Darvinismul este o justificare a revoluţiei, pentru că evoluţia în sine este un lanţ continuu de microrevoluţii. Există doar numai un singur principiu echivalat printr-o lungime a unui salt. Darvinismul asigură omul ca el este pur şi simplu un animal inteligent, a contrapus crima şi sadismul, explicândule ca o expresie a instinctelor naturale, liderismul ca o structură a unei turme de animale,desfrâul ca dorinţa de a avea mai multe generaţii şi vigoarea – ca dreptul celui mai puternic, care persistă întotdeauna şi peste tot.

          Darvinismul concepe teoriile lui Nietzsche în biologie. Printre altele o astfel de persoană ca Hitler a fost un adevărat darvinist, nitzschianist şi ocultist. Învaţăturile lui Nietzsche, au servit ca punct de plecare pentru teoria nazismului. Referindu-se la darvinism, Hitler a declarat că poate distruge orice rasă inferioară de oameni pentru o viitoare rasă de zei. Guvernul turcilor în 1915 a discutat planul de genocid a 3 mln. de armeni care trăiesc în Turcia, de asemenea, s-a referit la invaţăturile lui Darwin.

Similar unei astfel de mentalităţi a devenit profesorul de economie politică, Thomas Malthus, care a emis o lucrare intitulată „Experienţa despre legile populaţiei”. În această lucrare, autorul a susţinut faptul că populaţia creşte în progresie geometrică, iar guvernul mondial – într-o progresie aritmetică. Malthus a caracterizat foarte simplu, măsurile de combatere a „oamenilor de prisos”.

Acestea includ eliminarea actelor de caritate, promovarea criminalităţii şi a războaielor, eliminarea medicinii etc.

          În sistemul lui Darwin, la fel ca şi în cosmogonia lui Laplace, nu există loc pentru Dumnezeu, chiar dacă Darwin în ziua de Duminică, participa la serviciile divine într-o biserică anglicană din Londra, iar Laplace s-a văzut el însuşi ca fiind „un bun catolic”.

Dacă Nietzsche striga în isterie că Dumnezeu este „mort” şi emisiunile lui erau ca o înmormântare teatrală a lui Dumnezeu, în darvinism contemporanii au văzut ceea ce au vrut să vadă – imaginea clinică “a morţii” lui Dumnezeu, şi în felul captivităţii aceastei imagini, teoria evoluţionistă a obţinut mandat de integritate ştiinţifică.

          Dacă Nietzsche era consternat de goliciunea şi libertatea ateismului şi a plâns în taină despre Dumnezeul pierdut, apoi Darwin sub acoperişul bisericii discuta despre teoria sa privind originea speciilor.

Cele mai rele tipuri de predare reprezintă învăţăturile lui Heighel, care a fost caracterizat ca un falsificator. Cu toate acestea, “valoarea” învăţăturilor sale pentru noi este faptul că Heighel sincer admise: darvinismul este „o nouă religie fără de Dumnezeu”, el a renunţat public la creştinism şi a folosit acest protest scandalos cu scopul de a face publicitate: la Berlin, a creat un muzeu biologic destinat animalelor şi s-a intitulat ca şef peste  noua religie.

          O imagine destul de sumbră o au evoluţioniştii credincioşi. Pentru ei, Dumnezeu nu este o persoană care trăieşte, ci o sursă de energie care a creat universul, un planificator al evoluţiei, îndreptat spre conceperea anumitor  sarcini.

          Ce este evoluţia în sine? O forţă inerentă sau forma de energie care credincioşii evoluţionişti l-au echivalat cu divinitatea Sfântului Duh? Dacă aceşti oameni de ştiinţă au o credinţă biblică, pentru ei Sfânta Scriptură devine doar o colecţie de alegorie. Evoluţioniştii nu au nevoie de Hristos ca Mântuitor al lumii. Evoluţia însăşi dobândeşte un caracter mesianic, deoarece majoritatea oamenilor de ştiinţă sunt credinciosi panteişti, reprezentanţi ai religiei în care Dumnezeu – este tot şi Dumnezeu este – nimic, în cazul în care universul în sine este conceput ca o modalitate, lumină, o invalidare a divinităţii.

 Pentru panteişti Dumnezeu are o vigoare impersonantă, neutră în raport cu binele şi răul. Einstein scria: „Dumnezeu şi diavolul au aceeaşi dimensiune, doar cu caractere diferite: „+” şi „-„. Acest lucru înseamnă că, binele şi răul sunt nişte jocuri din umbră, un proces în desfăşurare la nivel de divinitate, care se cutremură ca un vulcan de explozii.

 Panteismul „desparte” Dumnezeul de individualitate, lucrul care se potriveste pentru unii oameni de ştiinţă.

          Comunismul, de asemenea, a adoptat teoria darvinistă drept bază ştiinţifică pentru ideile lor fantasmogorice pentru crearea “statului fericit”. Pentru marea majoritatea oamenilor comunismul este un mit şi o idee irealizabilă, care nu poate fi pusă în aplicare vreodată, pentru că în mod inerent, presupune egalitatea în tot.

Oamenii care au exersat această idee nu numai că au “luptat” pentru ea, ci au ucis sute şi mii de oameni pentru realizarea visului care nu poate fi împlinit. Lenin spunea sarcastic că revoluţie în mănuşi albe nu se face, iar darvinismul, negând valoarea vieţii umane, a condus la ideea că aceste sacrificii sunt justificate.

 

          Darwin este uneori reprezentat în glumă, cu o figură omenească şi cu un corp de maimuţă, dar ar fi mai corect să fie înfăţişat cu un corp uman şi cap de animal. Atunci când  ascultatăm cursurile de lecţii al unui  profesor de etică, putem să ne amintim că avem plăcerea să discutăm cu el doar pentru că a avut un strămoş cu gheare mai ascuţite şi fălci mai masive decât ceilalţi indivizi.

          Darvinismul a transformat omul evlavios într-o infuzorie, care în procesul de evoluţie dispunea de proprietatea de a forma noi indivizi din corpul său.

 

          Umaniştii moderni contrapun doi evoluţionişti – Hitler şi Marx – pentru  crearea unor antipoduri morale. În acest sens, cadavrul lui Hitler nu a fost expus disecţiei sau îngropării. În jurul acestui om misterios s-a format un cerc de tăcere, ca şi când în mormântul său a fost bătut un os de asin. În acelaşi timp, putem auzi că acest om a fost în viaţa sa personală “un poet romantic al rasei ariene”, dar în politică a fost un cavaler înflăcărat care locuia într-o lume cu viziuni oculte şi a vrut să destrame stânca cu sabia, iar moartea sa fiind un ultim acord al „Cântecului Nibelungilor”.

          În ceea ce priveşte Karl Marx, se încearcă de ai preda acestuia imaginea unui nobil umanist, apărător al omenirii, pentru care cel mai important a fost demnitatea umană. Liderul psihologilor americani al secolului XX, Erich Fromm a demonstrat şi a încercat să justifice faptul că „bunul” Marx a avut copii cu antecedente penale şi a devenit bunicul unor nepoţi criminali. Fromm în termeni sentimentali încearcă să descrie scene din viaţa lui Marx. În acest caz dacă Marx a fost considerat umanist, de ce nu sunt consideraţi  „buni umanişti” călăii de la Auschwitz, care după încheierea muncii lor, seara cântau la vioară şi îşi petreceau timpul cu copiii în cercul familiei, ca nişte adevăraţi părinţii?

         Marx a creat mitul comunist despre Eldorado, în cazul în care străzile sunt pavate cu aur, iar Fromm, şi alti umanişti au creat mituri despre însuşi Karl Marx şi este probabil ca pe viitor acestă arma învechită să mai fie folosită împotriva creştinismului.
 

Sursa:Istoria md.

Articol:”Evoluţionismul lui Darwin, reflecţii personale”

Bibliografie (surse):

1. Mihail Zolotoi, Articol personal, Licenţiat Relaţii Internaţionale.

VIDEO.DIN CICLUL CONSPIRATII CELEBRE:CONTROVERSE STARNITE DE DARWINISM

Lucrarea „Despre originea speciilor” a lui Charles Darwin a declansat o avalanşă de critici care a continuat timp  150 de ani fiind  si in zilele noastre un subiect de discuţie important in lumea stiintifica mondială,si nu numai.

Antidarwininiştii au o multitudine de argumente care par a justifica, cel puţin la nivel superficial, pornirea lor împotriva uneia dintre cele mai disputate teorii din istoria omenirii.

Cititi si:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/03/30/darwinismul-izvor-de-controverse/

 VIDEO:
http://www.realitatea.net/realitatea-net-va-prezinta-conspiratii-celebre–episodul-27–charles-darwin-s-a-inselat_701139.html