CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

La ORADEA monumentele unor mari români sunt ostracizate

Publicația Buletin de Carei scrie că statuia  lui Mihai Eminescu, Voievodul Limbii Române, poetul nostru național, stă ascunsă la Oradea într-un dulap  de scânduri, de 6 ani de zile. 

 Patriotul român ardelean de origine aromână,Emanoil Gojdu a fost dat jos de pe soclu și aruncat o vreme prin cotloane periferice, pentru ca acum să fie repus în loc puțin vizibil față de personalitatea sa.

A fost dată jos de pe socul și statuia Voievodului Unirii, Mihai Viteazul, aceasta fiind proprietate privată a Asociației Mihai Viteazul dar pe primarul Bolojan din 2019 nu l-a interesat acest aspect.

Tot la La Oradea a fost distrusă statuia Independenței cu acel basorelief unic, deosebit.

În Oradea a mai existat un bust al lui Mihai Eminescu, dezvelit în anul 1934, dar acesta a fost distrus de ocupanții hortyști în anul 1940.

Se pare că și actuala statuie a poetului național deranjează.

Așa arată dulapul de scânduri în care stă captiv MIHAI EMINESCU LA ORADEA! Imaginea este una actuală, trimisă redacției de români care nu mai vor să fie desconsiderați  în țara lor.

Publicitate

09/06/2022 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

29 septembrie/12 octombrie 1918 – Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, a adoptat în unanimitate o declarație, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere”

 

Imagine similară

 

Cu 100 de ani în urmă, la 29.IX/12.X.1918, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adopta în unanimitate o declaraţie, redactată de Vasile Goldiş, privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se aşeza „printre naţiunile libere” (în temeiul dreptului ca fiecare naţiune să dispună liber de soarta sa) şi recunoaşterea Comitetului ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei.

În acest scop s-a constituit, la Arad, un Comitet de acţiune, în frunte cu Vasile Goldiş.

La 1 decembrie 2018 se vor împlini 100 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (24 ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.

Al doilea mare moment din procesul de reîntregire naţională a statului unitar român a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, „unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României”.

În toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi ale prăbuşirii Austro-Ungariei, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat.

În acest context, la 29 septembrie/12 oct. 1918 s-a întrunit la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român şi a adoptat în unanimitate o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se poziţiona „printre naţiunile libere”.

Actul, redactat de Vasile Goldiş, se intitula „Declaraţia de autodeterminare naţională” şi făcea referire la cei aproximativ 3.500.000 de români care trăiau în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

Se sublinia necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate „să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române”.

Totodată, se cerea „afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională”.

Documentul a fost prezentat de Alexandru Vaida Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918.

Declaraţia de la Oradea, care afirma dreptul naţiunii române la autodeterminare, precum şi ideea convocării adunării naţionale a reprezentat un act cu o semnificaţie istorică deosebită privind procesul de unificare naţională.

La începutul lunii noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central (cunoscut şi sub numele de Sfatul Naţional Românesc) şi-a mutat sediul la Arad.

Acesta fusese înfiinţat la 18/31 octombrie 1918, la Budapesta, şi reunea câte şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Al. Vaida-Voevod, Aurel Vlad), respectiv ai socialiştilor (Tiron Albani, Ion Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Basiliu Surdu). Preşedinte desemnat a fost Ştefan Cicio-Pop, iar secretar general, Gheorghe Crişan.

Pus în faţa unei situaţii complexe, de organizare a administraţiei după alungarea pretorilor, primarilor, notarilor şi jandarmilor maghiari, Consiliul a lansat, la 7/20 noiembrie 1918, un Manifest prin care îi chema pe toţi românii să fie „mari la suflet în ceasurile acestea grele ale anarhiei”.

CNRC şi-a înfiinţat un Consiliu Militar, care avea în subordine consiliile militare şi gărzile militare, numite legiuni.

Activitatea Consiliului a fost susţinută de numeroase organe de presă, precum „Adevărul”, „Drapelul”, „Glasul Ardealului”, „Gazeta Poporului”, „Telegraful Român”.

Un rol deosebit în publicarea documentelor programatice ale Consiliului l-a avut ziarul „Românul”, suspendat de către autorităţile maghiare în martie 1916 şi reapărut în octombrie 1918, sub conducerea lui Vasile Goldiş.

La 9/22 noiembrie 1918, CNRC a înaintat Consiliului Naţional Maghiar o Notă Ultimativă prin care cerea „puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească”.

Răspunsul era aşteptat până la 12 noiembrie.

Tratativele între Consiliul Naţional Român Central şi delegaţia Consiliului Naţional Maghiar, condusă de Jászi Oszkár, au avut loc la Arad, între 13 şi 15 noiembrie.

Partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Datorită acestei poziţii, tratativele au eşuat.

Vasile Goldiş a declarat că „naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii”.

Consiliul Naţional Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiase guvernul român şi familia regală, şi a trecut la organizarea adunării care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş.

În manifestul de convocare a Marii Adunări Naţionale se invoca dreptul popoarelor la autodeterminare:

„În numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor (…) naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă”.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru „unitatea naţională a tuturor românilor”.

Toate apelurile au subliniat importanţa istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia:

„Veniţi cu miile, cu zecile de mii – se scria în apelul Consiliului naţional din Blaj. E ziua când se va hotărî asupra sorţii noastre pentru o veşnicie. Veniţi şi juraţi că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una şi nedespărţită cârmuire”.

Pe lângă cei 1.228 de delegaţi, la Alba, au venit, după cum menţionează contemporanii, peste 100.000 de români din toate colţurile Transilvaniei: „cât cuprindea ochiul numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună”.

 

 

 

Imagini pentru anul centenar photos

 

 

În timp ce în sala Cazinei Ofiţerilor din Alba Iulia delegaţii se adunaseră,pe Câmpul lui Horea, mulţimea aştepta cu înfrigurare.

Lucrările şedinţei au început la ora 10.30.

Dintr-un colţ al sălii a început să fie intonat cu emoţie  vechiul cântec patriotic „Pe-al nostru steag e scris unire”.

Întreaga asistenţă l-a cântat cu o însufleţire de nedescris.

El este practic lozinca sub care se va desfăşura întreaga zi. Rând pe rând, şi-au făcut apariţia membrii Consiliului Naţional Român Central primiţi cu ropote de aplauze. Ultimul a sosit venerabilul patriot român George Pop de Băseşti – preşedintele CNRC, ultimul în viaţă dintre memorandişti.

În sală se aflau 680 de delegaţi aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului.

Alături de ei participau reprezentanţii episcopiilor româneşti, societăţilor culturale, institutelor de învăţământ superior şi şcolilor medii, reuniunilor învăţătoreşti, reuniunilor de meseriaşi şi femei, delegaţii Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti; în total 1.228 de delegaţi.

În discursul său, George Pop de Băseşti a amintit marile momente ale luptei naţionale a românilor conchizând:

„Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc”.

A urmat la cuvânt Vasile Goldiş care a spus: „Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri.

Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească”.

În finalul discursului său, Vasile Goldiş a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale.

Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.

Pentru ca mulţimea să poată fi informată simultan de hotărârea luată s-au înălţat, ca şi la 1848, în cele patru puncte cardinale ale platoului lui Horea, patru tribune. De aici au vorbit mulţimii liderii mişcării naţionale.

„În ziua aceasta poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpaţi şi-a rostit voinţa nestrămutată de a se uni cu fraţii lui de un sânge din România. Prin această rostire înţeleaptă unitatea neamului nostru e desăvârşită. Dacia lui Traian şi România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul şi-a luat fiinţă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ”, scria ziarul „Libertatea”.

La 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

În cursul anului 1919, regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins un lung turneu prin Transilvania.

Solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria a avut loc la 15 octombrie 1922 la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia.

Însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei au fost adăugate coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

Cu acest prilej, regele Ferdinand se adresează tuturor românilor cu o proclamaţie: „Mă închin cu evlavie celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare”.

În următoarea zi au fost organizate o serie de manifestări la Arcul de Triumf din Bucureşti, la care au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene, din SUA şi Japonia, acest fapt demonstrând recunoaşterea internaţională a noului stat unitar român.

Să rememorăm momentele cu o semnificaţie extraordinară de pe această pagină sublimă de istorie scrisă de  poporul român în anul 1918:

17/30 aprilie 1918 – S-a înființat la Paris, a „Comitetul național al românilor din Transilvania și Bucovina”, sub președinția lui Traian Vuia, iar mai apoi a dr. Ion Cantacuzino; a militat pentru dobândirea independenței Transilvaniei și unirea acesteia cu România.

24 aprilie/7 mai 1918 —Se semnează  Tratatul de pace de la București și a anexelor sale dintre România, pe de o parte, și Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria, Turcia, pe de altă parte. România era nevoită să cedeze Dobrogea, care urma să fie anexată de Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpați, în favoarea Austro-Ungariei (prin care se cedau teritorii însumând 5.600 kmp, cu o populație de 724.957 locuitori), să demobilizeze armata, menținându-se numai patru divizii cu efective complete și 8 divizii cu efective de pace (20.000 de infanteriști, 3.200 de cavaleriști și 9.000 de artileriști) și să încheie convenții economice (agricolă, a petrolului, a pădurilor etc.), prin care, în fapt, se instituia monopolul Germaniei asupra principalelor bogății ale țării. Regele Ferdinand I refuză, în ciuda presiunilor Puterilor Centrale, să sancționeze Tratatul.

22 iunie/5 iulie 1918 —Se înființează, la Washington, din inițiativa lui Vasile Stoica, Liga națională română, cu scopul de a face propagandă în jurul problemei românești; la 13 septembrie, fuzionează cu Comitetul național român.

6/19 iulie 1918-Se constituie în Italia, la Cittaducale, „Comitetul de acțiune al românilor din Transilvania, Banat și Bucovina”, sub conducerea profesorului Simion Mândrescu, cu scopul de a organiza pe prizonierii români din armata austro-ungară în legiuni care să participe la luptă alături de armata italiană.

12 /25 august 1918 —Se constituie, la Chișinău, Partidul Țărănesc din Basarabia, având în program: împărțirea pământului la țărani, vot universal, îmbunătățirea situației muncitorilor. Președinți: Pantelimon Halippa (1918 — 1921), Ion Inculeț (1921 — 1923).

24 august/6 septembrie 1918 —Se creează, la Paris, Consiliul Național Român Provizoriu, care, în 20 septembrie / 3 octombrie, a proclamat formarea Consiliului Național al Unității Române, organ reprezentativ, având în conducere pe Take Ionescu, Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. Constantin Angelescu și Ioan Th. Florescu (vicepreședinți). Consiliul este recunoscut la 29 septembrie/12 octombrie de guvernul francez, la 23 octombrie/5 noiembrie de guvernul S.U.A., la 29 octombrie/11 noiembrie de guvernul englez, iar la 9/22 noiembrie de cel italian drept exponent al intereselor poporului român.

2/15 septembrie 1918 —Congresul de la New York al românilor, cehilor, slovacilor, polonilor, sârbilor, croaților și rutenilor votează o moțiune prin care se cere dezmembrarea Austro-Ungariei și eliberarea tuturor popoarelor asuprite.

29 septembrie/12 octombrie 1918 —Comitetul Executiv al Partidului Național Român din Transilvania, întrunit la Oradea, adoptă în unanimitate o declarație, redactată de Vasile Goldiș, privind hotărârea națiunii române din Transilvania de a se așeza „printre națiunile libere”, în temeiul dreptului ca fiecare națiune să dispună liber de soarta sa. Se revendică recunoașterea conducerii P.N.R. ca organ provizoriu de conducere a Transilvaniei. Se constituie un „Comitet de acțiune”, cu sediul la Arad, avându-l în frunte pe Vasile Goldiș.

5/18 octombrie 1918 —Declarația de independență a Transilvaniei, adoptată în ședința de la Oradea, este citită în Parlamentul de la Budapesta de dr. Alexandru Vaida — Voevod.

11/24 octombrie 1918 —Cernăuți. Apare primul număr al gazetei „Glasul Bucovinei”, editată de un grup de români bucovineni în frunte cu profesorul universitar Sextil Pușcariu.

14/27 octombrie 1918 —Deputații români bucovineni din Parlamentul vienez, foștii deputați din Dieta Bucovinei, primarii români din localitățile Țării de Sus a Moldovei, împreună cu alți reprezentanți ai provinciei istorice s-au întrunit în Sala Mare a Palatului Național din Cernăuți și au hotărât constituirea Adunării Constituante. Adunarea alege un Consiliu Național condus de Iancu Flondor, Dionisie Bejan, Doru Popovici și Sextil Pușcariu — vicepreședinți, Vasile Bodnărescu, Radu Sbierea și Laurent Tomoioagă — secretari.

17/30 octombrie 1918 —Constituirea, la Budapesta, a Consiliului Național Român Central (din 21 octombrie, cu sediul la Arad), ca organ de conducere al românilor format din șase reprezentanți ai P.N.R și șase social-democrați.

18/31 octombrie 1918 —Proclamarea Către Națiunea Română, în care se aduce la cunoștință opiniei publice constituirea Consiliului Național Român Central ca unicul for de conducere al românilor transilvăneni, precum și principiile sale de acțiune.

25 octombrie/7 noiembrie 1918 —Consiliul Național Român Central hotărăște înființarea de gărzi naționale și de gărzi civile sătești pe întreg teritoriul locuit de români în Transilvania și Ungaria, pentru „păstrarea liniștii și averii fiecăruia”.

1 decembrie 1918Are loc, în sala Casinei din Alba Iulia, Adunarea Națională, cu participarea a 1.228 de delegați (deputați) aleși. Gheorghe Pop de Băsești, președintele Partidului Național Român, declară Adunarea Națională de la Alba Iulia „constituită și deschisă”.

Vasile Goldiș rostește cuvântarea solemnă, încheiată cu un proiect de rezoluție, care începe cu cuvintele:„Adunarea Națională a tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească, adunați prin reprezentanții lor îndreptățiți la Alba Iulia în ziua de 1 decembrie 1918, decretează unirea acelor români și a tuturor teritoriilor locuite de dânșii cu România”. Proiectul de rezoluție este adoptat cu ovații prelungite.

Pentru cârmuirea Transilvaniei, Adunarea Națională procedează la alegerea unei adunări legislative numită Marele Sfat Național, compus din 250 de membrii; acesta, la rându-i, va numi un guvern provizoriu — Consiliul Dirigent.

După adoptarea actului istoric al Unirii, cei peste 100.000 de participanți la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, adunați pe Câmpul lui Horea, au aprobat cu aclamații entuziaste hotărârea de unire necondiționată și pentru totdeauna a Transilvaniei cu România.

 

 

 

Imagini pentru anul centenar photos

 

 

 

Unirea Transilvaniei cu România a încheiat procesul de făurire a statului național unitar român, proces început în 1859, prin unirea Moldovei cu Țara Românească, continuat prin unirea Dobrogei în 1878, a Basarabiei în martie 1918 și a Bucovinei în noiembrie 1918.

Suprafața României Mari: 295.049 km pătrați, cu o populație de 16.500.000 de locuitori.

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/09/29/o-istorie-a-zilei-de-29-septembrie-video-4/

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/09/29/ziua-de-29-septembrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

 

 

Surse:

 

http://www.rador.ro/2017/09/29/calendarul-evenimentelor-29-septembrie-selectiuni-2/

 

https://ziarulunirea.ro/marea-unire-de-la-1918-pagina-sublima-a-istoriei-romanesti-cronologie-298929/

29/09/2018 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Tensiuni româno-maghiare după declarația premierului Mihai Tudose privitoare la autonomia aşa zisului Ținut Secuiesc. Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria a convocat ambasadorul României la Budapesta

Ambasadorul român la Budapesta, convocat de MAE ungar

 

 

Ambasadorul României la Budapesta, Marius Lazurcă,  a fost convocat de Ministerul Afacerilor Externe din Ungaria, după declarația făcută de premierul Mihai Tudose cu privire la Ținutul Secuiesc și autonomie.

Într-o rezoluţie semnată luni la Cluj-Napoca, de reprezentanţii celor trei formaţiuni politice maghiare din ţara noastră (KELEMEN Hunor  președinte UDMR, BIRÓ Zsolt președinte PCM, SZILÁGYI Zsolt  președinte PPMT), este revendicată obţinerea autonomiei teritoriale a  aşa zisului Ţinut Secuiesc, care ar trebui să devină în viziunea lor “o regiune autonomă în limitele sale istorice”, cu organism de decizie cu competenţe legislative şi executive regionale în domeniile educaţiei, culturii, informării, economiei, dar şi domeniul funcţionării propriului aparat de administraţie publică.Liderii politici maghiari arătau că “administraţia Ţinutului Secuiesc poate fi eficientă şi va servi interesele cetăţenilor, dacă are la bază structura fostelor Scaune Secuieşti”.

De asemenea, se solicită un statut special administrativ bilingv pentru regiunea Partium (care se referă la teritorii din actualele județe Arad, Bihor, Caraș-Severin, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș din România).

În acest sens, liderii celor trei formaţiuni politice maghiare au declarat:

„Credem că administrația Ținutului Secuiesc poate fi eficientă și va servi interesele cetățenilor, dacă are la bază structura fostelor Scaune Secuiești, ținându-se cont de schimbările care au avut loc de atunci. Instituțiile autonomiei vor fi create cu respectarea valorilor fundamentale și a regulilor democratice.
Crearea statutului special administrativ, bilingv al regiunii Partium, unde trăiește mai mult de o treime a comunității maghiare din Transilvania, reprezintă obiectivul nostru comun.”

 Miercuri seara, la Realitatea TV, premierul Mihai Tudose a vorbit despre rezoluţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc semnată la Cluj-Napoca de cele trei formaţiuni politice maghiare, apreciind că ”dacă steagul secuiesc va flutura pe instituţiile de acolo, toţi vor flutura lângă steag” şi că  ”nici nu poate fi vorba de o astfel de autonomie pentru secui”.

Aceasta este declarația care a făcut ca MAE ungar să-l convoace pe ambasadorul român în semn de protest, ministrul de externe ungar, Peter Szijjarto, considerând inacceptabilă această formulare a oficialului român.

Ministerul de Externe din Ungaria a calificat drept inacceptabile declaraţiile premierului Mihai Tudose şi aşteaptă scuze de la acesta.

 

 

 

Image may contain: 1 person, standing and suit

Foto: Primul ministru român Mihai Tudose

 

 

 

Imediat, Porcsalmi Bálint, preşedintele executiv al UDMR, a postat joi un mesaj pe Facebook, în care aprecia că declaraţiile premieruluii Mihai Tudose referitoare la autonomia Ţinutului Secuiesc sunt ”profund iresponsabile, nedemne pentru poziţia sa”.

”Prin mesajul său primitiv, caracteristic Evului Mediu, primul ministru a jignit profund şi a ameninţat nevoalat comunitatea maghiară din Secuime. Domnia sa poate să fie sau să nu fie de acord cu o declaraţie politică sau cu un proiect politic, însă nu-i poate trimite la spânzurătoare pe cei cu care nu este de aceeaşi părere.

Premierul ori nu este informat ori nu a înţeles nimic din propunerea Uniunii de a avea un dialog sincer cu românii pe tema autonomiei. Îi cerem premierului să-şi retragă imediat declaraţia şi să îşi ceară scuze public”, se arată în mesaj.

Tot joi, premierul Mihai Tudose a scris pe Facebook, referindu-se la rezoluţia partidelor maghiare privind autononia Ţinutului Secuiesc, că „refuză orice dialog legat de autonomia unei părţi a României şi că discuţiile pe această temă sunt în afara legii”.

„Premierul Mihai Tudose trebuie să îşi retragă declaraţia privind autonomia Ţinutului Secuiesc”, a declarat, la RFI, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, care a spus că este  şocat şi că aşteaptă scuze de la primul-ministru. Liderul UDMR mai spune că aceste afirmaţii nu pot rămâne fără consecinţe, fiind „absolut inacceptabile”.

„Nu mă aşteptam de la Mihai Tudose, pentru că nu are antecedente, el nu avea declaraţii de acest tip niciodată de când eu îl cunosc, de aceea m-a şocat această declaraţie. În UE nu poţi să propui fără consecinţe politice reintroducerea pedepsei capitale şi după aceea să spui pentru o comunitate mai mică sau mai mare că nu eşti de acord cu ideile comunităţii respective şi se vor flutura, că vor fi spânzuraţi, că vor fi omorâţi. Deci, din acest punct de vedere, eu cred că nici această declaraţie nu poate să rămână fără consecinţe. În primul rând, eu aştept scuze de la premierul Tudose şi retragerea acestor cuvinte”, a declarat Kelemen.

El a mai spus că nu crede că premierul poate să rămână în funcţie pe termen lung, în UE, pentru că „nu poate să fie credibil un om politic care face astfel de afirmaţii şi care spune că se vor flutura lângă steag unii sau alţii”.

În cursul discuțiilor de vineri dimineață, ambasadorul român la Budapesta a încercat să dea explicații lingvistice referitoare la această declarație, însă acestea nu au fost acceptate de autoritățile maghiare, relatează Balazs Barabas, jurnalist la Digi24.

Întrebat de jurnalistul Digi24 dacă Guvernul Ungariei susține autonomia clamată de minoritatea maghiară din România, ministrul de externe ungur Peter Szijjarto a răspuns că trebuie discutat despre această chestiune, dar discuțiile nu fac posibile formulări de genul spânzurărilor și a altor amenințări.

Ce a mai declarat Mihai Tudose

„În calitate de român şi de prim-ministru, refuz orice dialog legat de autonomia unei părţi a României. Este o încălcare a Constituţiei acestei ţări, care garantează, încă de la primul alineat, unitatea şi indivizibilitatea statului român”, a mai spus premierul Mihai Tudose, joi seară.

El apreciază că „discuţiile despre autonomia Ţinutului Secuiesc sunt în afara legii şi nu merită luate în seamă”.

În opinia sa, aceste discuţii reprezintă „doar o încercare de destabilizare a unităţii României în anul Centenarului”.

La rândul lor, partidele parlamentare româneşti au avut şi ele o reacţie negativă faţă de demersul partidelor maghiare întrunite la Cluj.

Ministerul Afacerilor Externe al României a transmis vineri că a luat notă de mesajele transmise de autorităţile de la Budapesta, care l-au convocat pe ambasadorul român, susţinând că „declaraţiile făcute de prim-ministrul României atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au autorităţile centrale şi locale din ţara noastră pentru asigurarea respectării legii, fără a avea valenţe etnice, anti-maghiare şi punctează, în primul rând, necesitatea respectării ordinii constituţionale şi de drept din România, stat unitar, suveran şi indivizibil”, potrivit News.ro.

MAE mai spune că demersuri precum cel privind Rezoluţia pentru autonomia Ţinutului Secuiesc „sunt cu atât mai regretabile cu cât ignoră, în mod deliberat, măsurile substanţiale adoptate de-a lungul timpului de autorităţile române în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie”.

Comunicatul MAE al României :

Ministerul Afacerilor Externe a luat notă de mesajele transmise de autorităţile de la Budapesta în contextul convocării ambasadorului român la Budapesta, la data de 12 ianuarie a.c. şi face următoarele precizări:

Declaraţiile făcute de Prim-ministrul României atrag atenţia asupra responsabilităţii pe care o au autorităţile centrale şi locale din ţara noastră pentru asigurarea respectării legii, fără a avea valenţe etnice, anti-maghiare şi punctează, în primul rând, necesitatea respectării ordinii constituţionale şi de drept din România, stat unitar, suveran şi indivizibil.

Semnalăm, totodată, faptul că dezbaterea în spaţiul public pe acest subiect survine în contextul în care iniţiativele privind diverse forme de autonomie teritorială pe criteriul etnic, s-au multiplicat în ultima perioadă, culminând cu semnarea, la 8 ianuarie, a Rezoluţiei comune a organizaţiilor politice maghiare din Transilvania privind alinierea conceptelor de autonomie.

Aceste demersuri, pe o temă care ţine strict de ordinea constituţională a României şi asupra căreia s-au pronunţat anterior atât factorii politici cât şi instanţa constituţională din România, nu contribuie la menţinerea unui spirit de convieţuire interetnică armonioasă şi nici la progresul în relaţia bilaterală.

Astfel de gesturi sunt cu atât mai regretabile cu cât ignoră, în mod deliberat, măsurile substanţiale adoptate de-a lungul timpului de autorităţile române în beneficiul persoanelor aparţinând minorităţii maghiare din România, corespunzând celor mai înalte standarde de protecţie în materie, angajament pe care România şi-l menţine şi pe care îl va urmări în mod constant în toate politicile sale.

MAE dezavuează orice provocări de această natură, mai ales în anul în care România îşi propune să sărbătorească Centenarul Marii Uniri într-un spirit de unitate, toleranţă şi respect reciproc între toţi cetăţenii săi, indiferent de etnia acestora.

MAE îşi exprimă încrederea că relaţiile româno-ungare vor avea în continuare ca reper pilonii politico-juridici reprezentaţi de Tratatul politic de bază şi Declaraţia privind cooperarea şi parteneriatul strategic pentru Europa în secolul XXI şi se vor dezvolta în spiritul valorilor europene.

 

 

Video:

https://www.digi24.ro/embed/stiri/actualitate/politica/ambasadorul-roman-la-budapesta-convocat-de-mae-ungar-858940?video=0&width=570&height=320

 

Surse:

 

https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/ambasadorul-roman-la-budapesta-convocat-de-mae-ungar-858940

https://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-ambasadorul-romaniei-la-budapesta-convocat-de-ministerul-de-externe-din-ungaria-dupa-declaratiile-lui-tudose

http://www.rfi.ro/politica-100484-kelemen-hunor-scuze-premier-tudose-autonomie

12/01/2018 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: