CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

R.Moldova in asteptare…

Nicolae Cuşchevici: Referendumul limbii discriminatorii

SPERANŢĂ.

Iarăşi suntem în aşteptare. În aşteptarea unui referendum în care, ca de obicei, ne punem prea multă speranţă, şi de la care, tot ca de obicei, avem aşteptări mult prea mari faţă de ceea ce ne oferă, iarăşi, ca de obicei, clasa politică, cum a fost în cazul actualei guvernări, dar şi în cazul Raportului comisiei Nagacevschi. Dar apare…

KLIMENKO.

Cel care se vrea a fi o portavoce a minorităţilor naţionale (rusofone) iese la rampă şi solicită guvernării să introducă încă două întrebări la referendum: prima, despre acordarea statutului de a doua limbă de stat limbii ruse şi a doua — despre reprezentarea populaţiei vorbitoare de rusă în organele puterii executive de toate nivelele. Dar…

PRIMA.

 În motivarea primei chestiuni, Valeri Klimenko aduce rezultatele ultimelor sondaje de opinie, potrivit cărora, peste 50% din respondenţi ar fi de acord ca rusa să fie instituită drept a doua limbă de stat. Nu vreau să reproşez acum nimic realizatorilor sondajelor respective, dar nu am nicio cunoştinţă, şi nici cunoştinţele cunoştinţelor mele nu au cunoştinţe, care să fi răspuns vreodată la astfel de întrebări. Până la urmă, însă, nu asta contează, din moment ce tot aceleaşi sondaje arată că peste 60% dintre cei chestionaţi consideră că R. Moldova ar trebui să aibă doar o singură limbă de stat (!?). Acum…

A DOUA.

Reprezentarea populaţiei vorbitoare de rusă în organele puterii executive de toate nivelele. Sună frumos, dar ce facem cu democraţia, şi logica, în ultimă instanţă, dacă… Să luăm un exemplu imaginar: din 10 fotolii de procuror, 3 sunt destinate minorităţilor naţionale şi, cum ar fi «frumos», se organizează un concurs. La finele concursului, se observă că al 8-lea candidat din partea majorităţii naţionale este mai potrivit pentru fotoliul râvnit decât al 3-lea candidat din partea minorităţii naţionale. Aceeaşi situaţie poate avea loc şi viceversa şi, în acest caz, cum procedăm? Îl angajăm pe unul mai prost doar din simplul motiv că ar fi din partea minorităţii sau majorităţii etnice? Sau scopul solicitărilor e cu…

TENTĂ ELECOTORALĂ.

 Pentru că declaraţiile lui Klimenco par a fi mai mult o încercare de a face o farsă din referendum, tind să-i dau dreptate lui Ghimpu, care consideră că readucerea în discuţie a statutului limbii ruse ar avea o tentă electorală. Spun asta nu pentru că mi-i tare drag preşedintele interimar, dar dacă e să privim rezultatele obţinute de Mişcarea social-politică «Ravnopravie», lider al cărei şi este Klimenko, la parlamentarele din 2001 (0.44% voturi, nu a trecut pragul electoral) şi 2005 (2.83% voturi, nu a trecut pragul electoral) (la ultimele două scrutine mişcarea nu a participat), atunci formaţiunea chiar are nevoie de un „as”. Iar, după aproape două săptămâni, lui Klimenko «i se alătură»…

ETNIILE.

Acestea, printr-o scrisoare deschisă, adresată preşedintelui Ghimpu, au cerut aceleaşi lucruri ca şi liderul «Ravnopravie», invocând aceleaşi motive.

 Lăsăm la o parte expresiile gen «societate polietnică» (aş vrea să aud un exemplu de ţară monoetnică) şi menţionăm că, în opinia etniilor, faptul că rusa nu are statut de limbă oficială le creează incomodităţi în viaţa cotidiană.

Intuiesc că incomodităţile în cauză sunt legate de necunoaşterea sau cunoaşterea proastă a limbii române. Şi, din fericire pentru ei, sunt susţinuţi, (in)direct, de către…

LEGEA CETĂŢENIEI.

 Art. 10 — Cetăţenia R. Moldova se dobândeşte prin naştere, recunoaştere, înfiere, redobândire, naturalizare.

Tot în această lege găsim şi nivelul cunoaşterii limbii «de stat» de către solicitant: art. 18. — Se consideră că persoana cunoaşte limba de stat, dacă înţelege suficient limba uzuală, informaţiile cu caracter oficial, discută şi răspunde la întrebări despre viaţa cotidiană, poate citi şi înţelege suficient orice text cu caracter social, orice lege sau alt act normativ, poate scrie o expunere la o temă despre viaţa cotidiană.

Dar, din fericire pentru unii, această prevedere se referă doar la cei care dobândesc cetăţenia R. Moldova prin naturalizare. Cu toate acestea, în Legea Supremă toţi cetăţenii R. Moldova sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă etc.

Şi, dacă situaţia se prezintă în felul ăsta, atunci cine ar trebui de fapt să vorbească despre…

DISCRIMINARE?

Nicolae Cuşchevici,
n.cuschevici.zdg@gmail.com

06/07/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, PRESA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

PCRM: Istoria unui rateu fulminant (III)

263-voroninUnul dintre puţinele partide care şi-au asigurat un loc special în scurta “viaţă” a statului R. Moldova este, fără nicio îndoială, Partidul Comuniştilor (PCRM). Peste un timp, acesta va ajunge în paginile manualului de istorie.
Până atunci, însă, PCRM va rămâne în memoria colectivă fie pentru acordarea la timp a pensiilor şi salariilor, fie pentru că a creat impresia de stabilitate economică, fie pentru că a înlocuit racketul criminal cu oamenii legii, fie pentru că, practic, a nimicit agricultura, fie pentru că toţi membrii acestuia se înghesuiau în jurul unei singure persoane, Vladimir Voronin, fie pentru că a consimţit torturarea tinerilor după protestele din aprilie 2009 etc., etc., etc.
Dar, cum se explică, totuşi, faptul că R. Moldova a ajuns să fie guvernată, două mandate consecutiv, tocmai de tipajul doctrinar de care, în ‘89, declara că se detaşează pentru totdeauna?

Continuare din nr. trecut

PCRM — FPCD, vechi parteneri

Însă viaţa ADR nu a fost lungă. După aproape doi ani de la constituire, Frontul Popular Creştin Democrat, condus de Iurie Roşca, părăseşte Blocul electoral «Convenţia Democrată din Moldova», în cadrul căruia a candidat la scrutin, şi, respectiv, părăseşte ADR. Între timp, prim-ministrul Ion Ciubuc îşi prezintă demisia. Noul premier devine Ion Sturza, vicepremier şi ministru al Economiei în cabinetul Ciubuc. Peste nici un an, însă, cabinetul Sturza, considerat drept cel mai reformator şi prooccidental guvern avut de R. Moldova, obţine vot de neîncredere din partea majorităţii deputaţilor (58 la număr). Aceştia reprezentau fracţiunea PCRM, FPCD (!) şi câţiva independenţi desprinşi din formaţiunile centru-dreptei.

Anterior, aceeaşi nouă majoritate parlamentară a votat împotriva privatizării mai multor întreprinderi din industria vinului şi tutunului, contrar condiţiilor organismelor financiar-creditare internaţionale, care, ca rezultat, au suspendat finanţarea R. Moldova.

Abia peste o lună noua majoritate parlamentară a acordat votul de încredere Guvernului condus de Dumitru Braghiş. În situaţia creată, ADR a trecut în opoziţie.

Dumitru Diacov, liderul de atunci al Mişcării pentru o Moldovă Democratică şi Prosperă, spune că acuzaţiile aduse Guvernului Sturza de către majoritatea parlamentară erau cât se poate de bizare. «Ei invocau că guvernul nu duce o politică socială, că nu luptă cu corupţia, chestii din astea. Dar, în realitate, era o conexiune între PCRM, FPCD şi preşedintele Lucinschi. Scopul era nu ca să îngreuneze activitatea cabinetului de miniştri, ci să-l înlăture şi să-şi pună… Guvernul Braghiş a fost votat de aceleaşi persoane, pentru că tot ele l-au controlat. Fiecare avea interesul său», susţine Dumitru Diacov.

Bumerangul prezidenţial

În această perioadă de «lupte» politice, preşedintele Petru Lucinschi lansează iniţiativa de a desfăşura un referendum republican consultativ privind schimbarea sistemului de guvernământ existent în R. Moldova cu unul prezidenţial, lucru care intensifică controversele dintre partidele parlamentare.

După ce iniţial PCRM, al cărui vot a devenit decisiv în Parlament, nu a susţinut iniţiativa lui Lucinschi, în iulie 2000 formaţiunea a votat, alături de deputaţii centru-dreptei, pentru sistemul parlamentar de guvernare şi abolirea alegerilor prezidenţiale directe. Astfel, dorinţa şefului statului de a-şi lărgi atribuţiile a finalizat cu viceversa — reducerea împuternicirilor şi subordonarea sa Parlamentului, în sarcina căruia a trecut desemnarea preşedintelui. R. Moldova a devenit primul stat din CSI cu regim parlamentar de guvernare.

«Noi avem până acum, şi atunci cu atât mai mult, o mentalitate de aşa natură — preşedintele ales de popor trebuie să rezolve toate problemele, totul depinde de dânsul şi el trebuie să facă totul. Dar preşedintele are nişte prerogative limitate, iar oamenii nu înţeleg asta, explică Petru Lucinschi iniţiativa sa de acum 10 ani. Mai ales că au început conflictele — eu vin cu nişte iniţiative în Parlament şi ei (deputaţii — n.r.) nu vor să le accepte.»

Potrivit lui Lucinschi, drept răspuns la situaţia creată, el a şi venit cu iniţiativa de a schimba sistemul de guvernare. «Nu era un sistem prezidenţial în sensul post-sovietic, nici în sensul american. Era un sistem unde mai clar sunt stipulate obligaţiunile preşedintelui, cu doar o prerogativă subliniată — preşedintele nu este un dirijor, ci un arbitru. În caz de conflict dintre Guvern şi Parlament, el poate să intervină prin demiterea Guvernului sau dizolvarea Parlamentului. Iată care a fost ideea», spune cel de-al doilea preşedinte al R. Moldova.

«De-amu’ aşteptau dictatură de la mine»

Fostul şef de stat menţionează şi faptul că denumirea de «sistem prezidenţial» nu presupunea concentrarea puterii în mâinile preşedintelui, cum se crea impresia, ba din contra. «Puterea se află mai mult în mâna guvernului, iar preşedintele are funcţia de arbitru. Şi atunci el (preşedintele — n.r.) poate să rezolve ceva, pornind de la interesul poporului, lucrând şi cu oamenii, nu numai cu Parlamentul. Pentru că, în situaţiile de felul celor în care am activat, preşedintele nu poate să facă niciun pas de unul singur.»

Cât priveşte deputaţii care, ulterior, au votat modificările în Constituţie prin care a fost abolită alegerea preşedintelui prin vot direct, de către popor, fostul şef de stat crede că aceştia s-au unit nu atât pentru interesele ţării, cât pentru a se opune preşedintelui Lucinschi. «De-amu’ aşteptau dictatură de la mine, şi atunci, în fugă, partidul lui Roşca a lansat o iniţiativă în Parlament. Deja acum, făcând o retrospectivă, eu înţeleg că el (Iurie Roşca — n.r.) a avut, probabil, o înţelegere cu Voronin. El (Vladimir Voronin — n.r.) pur şi simplu a realizat-o prin Roşca», relatează Petru Lucinshi.
În acelaşi timp, Lucinschi susţine că, atunci când a promulgat legea privind amendamentele la Legea Supremă, a declarat că, pe viitor, schimbările făcute în grabă vor duce la conflicte şi la probleme foarte serioase. «Iaca am ajuns! Au adus ţara la un lucru elementar — nu putem alege preşedintele», a conchis fostul şef de stat.

3 tentative eşuate = anticipate

Iată ce scria, la acea vreme, despre modificarea Legii Supreme, jurnalistul român Nestor Rateş, director al Departamentului Românesc al postului de radio «Europa Liberă»: «De câteva zile, Moldova nu mai este o republică semiprezidenţială, ci una parlamentară. […] Schimbarea este considerată de mulţi ca o victorie a democraţiei. Într-o zonă — şi mă refer la fostul spaţiu sovietic — în care nu puţini preşedinţi s-au transformat în autocraţi mai mari sau mai mici, instituirea unui regim parlamentar poate fi o garanţie că şeful statului nu va fi în măsură să evolueze într-un dictator. Situaţia din alte foste republici sovietice a fost, se spune, luată ca un avertisment de parlamentarii moldoveni, dintre care unii l-au acuzat nu o dată pe preşedintele Lucinschi de înclinaţii autoritare sau chiar dictatoriale. Dorinţa şefului statului de a-şi lărgi atribuţiile prin instaurarea unei republici prezidenţiale a stârnit bănuieli şi temeri».

Deja în luna decembrie a aceluiaşi an, când rămâneau mai puţin de 2 luni până la expirarea mandatului preşedintelui Lucinschi, Legislativul încearcă să aleagă un nou şef de stat. Dar, potrivit ADEPT, în primele două încercări (din 1 şi 4 decembrie), nici candidatul Pavel Barbalat, preşedintele Curţii Constituţionale, şi nici contracandidatul acestuia, deputatul Vladimir Voronin, liderul PCRM, nu au acumulat cele 61 de voturi necesare. Cât priveşte cea de-a treia tentativă, din 21 decembrie, la ea nici măcar nu a participat numărul necesar de deputaţi, în sala de şedinţe a Parlamentului fiind prezenţi doar 40 de deputaţi comunişti, 7 — independenţi şi preşedintele Legislativului, Dumitru Diacov.

Ca rezultat, în ultima zi a anului 2000, Petru Lucinschi emite un decret prin care dizolvă parlamentul şi fixează data alegerilor anticipate — 25 februarie 2001.

«Roşu» pe verticala puterii

În acelaşi articol de opinie menţionat mai sus, jurnalistul român Nestor Rateş subliniază şi faptul că instaurarea unui sistem parlamentar nu asigură neapărat o democraţie «mai sănătoasă» decât un regim semiprezidenţial sau prezidenţial: «Chiar în R. Moldova se pot imagina situaţii în care regimul parlamentar să fie mai puţin eficace în prevenirea unor tendinţe autoritare sau dictatoriale; spre exemplu, dacă un singur partid ar câştiga majoritatea în Parlament şi ar controla automat şi guvernul, şi preşedinţia. În special, dacă acest partid ar fi mai puţin ataşat doctrinar şi politic regulilor jocului democratic. Sigur, astfel de situaţii pot apărea şi în condiţiile unei republici semiprezidenţiale, dar un preşedinte ales de electorat şi care are puteri ce echilibrează pe cele ale Parlamentului şi ale Guvernului este în stare, adesea, să funcţioneze independent de un anumit partid şi eventual în interesul publicului». Din fericire sau nefericire, exemplul jurnalistului român urma să devină realitate, în circa 3 ani.

25 februarie 2001 — se prea poate că această dată e cu roşu în calendarul personal al PCRM. Or, în urma scrutinului parlamentar din acea zi, formaţiunea s-a ales cu 71 de mandate în noul legislativ, după ce a obţinut 50,7% din voturi. Acest lucru îi permitea fracţiunii PCRM desemnarea Guvernului, alegerea preşedintelui şi, în ultimă instanţă, schimbarea Constituţiei, la propria-i discreţie, fără a avea nevoie de voturile celorlalte fracţiuni.

La scurt timp, deputaţii o aleg pe Eugenia Ostapciuc, membră PCRM, în funcţia de preşedinte al Parlamentului. Ceva mai târziu, Vladimir Voronin, liderul PCRM, este ales în funcţia de preşedinte al ţării, iar peste două săptămâni, legislativul acordă vot de încredere Guvernului Tarlev I.

Continuare în nr. următor

Ziarul de Garda ,Chisinau.

12/02/2010 Posted by | BASARABIA SI BUCOVINA, POLITICA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: