CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Adunarea Generală a ONU a votat rezoluția privind retragerea trupelor ruse din Transnistria. VIDEO

 

Adunarea Generală a ONU a votat rezoluția privind retragerea trupelor ruse din Transnistria 
 
 

Adunarea Generală a ONU a votat rezoluția privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul R.Moldova. Prezentarea acestei Rezoluții cu privire la „Retragerea completă și necondiționată a forțelor militare străine de pe teritoriul Republicii Moldova”,  reprezintă o premieră diplomatică şi un act de mare curaj în istoria Republicii Moldova. 

Coautori ai proiectului de rezoluţie au fost 10 ţări, între care România, Ucraina, Polonia, Marea Britanie şi statele baltice.

Documentul înaintat de Republica Moldova a fost votat de 64 de ţări, în timp ce alte 14 state,pe lângă Rusia, s-au poziţionat  împotriva retragerii trupelor:

 

Armenia
Belarus
Bolivia
Burundi
Cuba
Coreea de Nord
Iran
Myanmar
Nicaragua
Rusia
Sudanul de Sud
Sudan
Siria
Venezuela
Zimbabwe

Totodată, alte 83 de state s-au abținut de la vot.

Iată cum a votat fiecare țară: 

 

get_img.png

 

Reprezentantul Rusiei a cerut înaintea votării, amânarea acestui subiect pentru sesiunea următoare a Adunării ONU, însă propunerea a fost respinsă.

Ministrul Afacerilor Externe al Moldovei, Tudor Ulianovschi, a declarat în cadrul Adunării că proiectul de rezoluție nu trebuie calificat drept un gest neprietenesc faţă de ţara sa.

 

Ministrul a mai declarat că prezenţa continuă a trupelor ruseşti şi a armamentului pe teritoriul Republicii Moldova, fără acordul său, este incompatibilă cu independenţa, suveranitatea, integritatea teritorială şi neutralitatea țării, precum şi cu dreptul internaţional şi cu prevederile Cartei ONU.

Ministrul moldovean de Externe, Tudor Ulianovschi, a mai declarat că Grupul Operativ de Trupele Ruse, pe scurt GOTR, staționează în continuare ilegal pe teritoriul Republicii Moldova.

Anterior acesta a declarat că rezoluția vizează trupele ruse din cadrul GOTR, nu și pe cele de menținere a păcii.

Cehia, Polonia și Marea Britanie s-a alăturat în calitate de co-sponsori la rezoluția Republicii Moldova.

Rusia s-a opus vehement adoptării documentului, insistând chiar asupra retragerii rezoluției de pe agendă, însă propunerea nu a fost susținută de statele membre.

 

După adoptarea documentului, adjunctul reprezentantului Rusiei la ONU, Dmitri Polianski, a declarat că acesta va avea un puternic impact negativ asupra procesului de apropiere a celor două maluri ale Nistrului, precum și asupra progresului înregistrat în ultimul timp în reglementarea transnistreană.

 

„Viitorul apropiat va arăta ce lovitură dură a fost dată procesului de apropiere a celor două părți și e regretabil că viitoarele eșecuri se vor asocia cu Adunarea Generală ONU.”Polianski a acuzat de asemenea și UE de „duble standarde” și de faptul că nu e interesată de o reglementare în problema transnistreană și că îi pasă doar de geopolitică, nu și de nevoile oamenilor din regiune.

Reprezentantul Rusiei a pus accent și pe faptul că la nivelul conducerii Republicii Moldova nu există unitate în subiectul retragerii trupelor ruse din regiunea transnistreană, iar proiectul de rezoluție inițiat de Guvern a fost criticat recent de sluga ruşilor, președintele Igor Dodon.

Acesta a calificat poziția Chişinăului ca fiind distructivă și a spus că e în detrimentul efortului de reglementare transnistreană sub egida OSCE.Poziția Rusiei a fost susținută și de Siria, al cărei reprezentant a preluat mai multe teze ale argumentării rusești, spunând, printre altele, că formatul 5+2 este cadrul optim pentru a rezolva problemele ce țin de reglementarea transnistreană, iar rezoluția privind retragerea trupelor ruse „nu va îmbunătăți relațiile” dintre Republica Moldova și Rusia și ar putea compromite efortul de menținere a stabilității în regiune.

Reprezentanta Uniunii Europene la ONU a reafirmat suportul UE pentru integritatea teritorială și suveranitatea Republicii Moldova în frontierele sale recunoscute internațional și a subliniat necesitatea respectării acordurilor de la Istanbul:

„UE salută progresele în negocieri și va continua să le susțină, salută protocoalele de la Roma, susține un proces orientat către rezultate și care să aducă beneficii oamenilor de rând.”

La nivelul conducerii R.Moldova, părerile continuă să fie opuse…În timp ce premierul Pavel Filip a calificat votul drept „o decizie istorică și poate cea mai importantă de la obținerea independenței”, președintele țării,sluga rusească  Igor Dodon, a calificat procedura inițiată de Guvern drept „un nou gest ostil antirusesc”.

Anterior, autoritățile au precizat că se insistă asupra retragerii trupelor ruse (GOTR), dar nu şi a contingentului din componența militară a Comisiei Unificate de Control, așa cum speculează unii.

GOTR (Grupului Operativ al Trupelor Ruse) este o reminiscenţă a fostei Armate a 14-a sovietice, reorganizată în iulie 1995 și dislocată ilegal în regiunea transnistreană.

 

În prezent, în regiunea transnistreană se află circa 1500 – 1700 de militari ruși şi circa 21 de mii de tone de muniţii, stocate în depozitele din localitatea Cobasna.

La 2 mai 2017, Curtea Constituțională a Republicii Moldova a aprobat o Hotărâre potrivit căreia „dislocarea pe teritoriul Republicii Moldova a trupelor sau bazelor militare, conduse și controlate de către state străine, este neconstituțională.”

Vorbind în finalul dezbaterilor, ministrul moldovean de Externe, Tudor Ulianovschi, a mulțumit țărilor care au susținut rezoluția Republica Moldova și a spus că „este o zi mare pentru cetățenii Republicii Moldova, care au recăpătat încrederea că comunitatea internațională este de partea lor și justiția poate fi făcută”.

„Este un moment istoric – după 27 de ani Adunarea Generală ONU a confirmat că prezența militară rusă în Republica Moldova este ilegală și trebuie să fie evacuată. Este un mic pas în scopul nostru mare – retragerea trupelor și munițiilor străine este pentru noi doar un element în construirea relațiilor de încredere cu toate țările, bazate pe respect reciproc, înțelegere și, bineînțeles, pe legislația internațională.”

Pavel Filip declarat că acest subiect va rămâne constant pe agenda ONU, până când ultimul soldat rus nu va părăsi teritoriul ţării.

În cadrul unei conferinţe de presă, Prim-ministrul R.Moldova a subliniat că rezoluţia nu vizează contigentul militar de menţinere a păcii în regiunea transnistreană.â şi că documentul se referă doar la grupul operativ al armatei ruse care staţionează ilegal în stânga Nistrului.

Totuşi, potrivit lui Pavel Filip, Chişinăul insistă pe transformarea misiunii de menţinere a păcii în una civilă.

 

 

 

 

Surse:

https://www.europalibera.org/a/onu-moldova-rezolutie-retragerea-trupelor-ruse/29314184.html

23/06/2018 Posted by | PRESA INTERNATIONALA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

R.Macedonia (FYROM) e gata să renunțe la pretenția de a fi singura moștenitoare a tradiției lui Alexandru cel Mare

Zoran Zaev (dreapta) împreunp cu ministrul grec de externe Nikos Kodzias, august 2017.

Foto: Premierul FYROM, Zoran Zaev (dreapta) împreună cu ministrul grec de externe Nikos Kodzias 

Premierul R.Macedonia (FYROM), a anunțat că e gata să renunțe la pretenția țării sale că e singura moștenitoare a tradiției lui Alexandru cel Mare, o concesie care ar putea ușura lunga dispută cu Grecia.

Grecia  nu permite nici azi Macedoniei să poarte pe scena mondială, o denumire pe care îl consideră că aparţine patrimoniului spiritual elen.

Grecia a obiectat folosirea numelui de „Macedonia” de către autoritățile de la Skopje, după declararea independenței faţă de Iugoslavia în 1991, argumentînd că folosirea acestui nume implică pretenții teritoriale din partea acestei țări.

Obiecțiile autorităților de la Atena au complicat eforturile Macedoniei de a intra în NATO și în Uniunea Europeană.

  Oficial, Macedonia se numeşte FYROM, adică Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei.

„Renunț la pretenția că Macedonia e singura moștenitoare a lui Alexandru cel Mare”, a declarat premierul Zoran Zaev într-un interviu televizat în seara zilei de 22 decembrie.

„Istoria nu ne aparține doar nouă, ci și Greciei și altor țări”, a spus Zaev, fără a preciza totuşi cum ar urma să se numească țara sa, dacă renunță la pretenția de a fi singura moștenitoare a lui Alexandru cel Mare.

 

 

 

 

 

Pentru istoria națională a Greciei, regiunea Macedoniei aparține încă din  vremea lui Alexandru cel Mare până astăzi, culturii grecești şi în consecință, asumarea numelui Macedonia de către un alt popor trezeşte în rândul grecilor temerea de a fi privaţi de o parte a patrimoniului lor cultural.

Aşa se explică faptul că Atena dorește să schimbe nu numai numele statului macedonean, dar, de asemenea şi termenii utilizați pentru a desemna limba și naționalitatea locuitorilor acestuia. 

 

 

Călătoria Macedoniei către UE trece din Grecia

 

  România a făcut o greşeală când în 1991 a permis fostei Republici Socialiste Sovietice Moldoveneşti, să se afirme pe plan internaţional sub numele provinciei istorice româneşti Moldova.

România s-a grăbit atunci să accepte numele de Republica Moldova, în ideea de a ajuta Basarabia anexată de ruşi să se desprindă mai repede din ghearele URSS, fără să ţină seama de implicaţiile acestei decizii şi fără să prevadă că acest gest de bunăvoinţă se va putea întoarce împotriva ei.

Aşa s-a ajuns la faptul că în prezent sluga rusească  Igor Dodon, ajunsă șeful statului R.Moldova, face declaraţii periculoase privind crearea unei aşa zise Moldove Mari, peste trupul României. 

 Dodon nu a ascuns că „Moldova Mare” este un proiect la care visează, ignorând cu neruşinare că aceasta ar fi pur şi simplu un rapt teritorial pe seama României.

La fel cum câinele dă din coadă, nu coada din câine, revendicarea la instigarea Rusiei, a unei eventuale „unităţi moldoveneşti” pe seama României, nu poate decât să creeze noi probleme în regiunea noastră.

Şi asta când Basarabia nu a fost niciodată înainte de 1991 un stat de sine stătător, iar partea din principatului românesc Moldova, care se află azi pe teritoriul Statului Român, la constituirea căruia a participat în 1859 după unirea liber consimţită cu Muntenia, este de două ori mai mare teritorial şi de mai bine de două ori mai populată decât actuala Republica Moldova.

 

 

 

 

 

  

 

 

 

Surse:

 

26/12/2017 Posted by | POLITICA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Ziua Femeii – o sărbătoare comunistă fără legătură cu tradiţiile poporului român

 

Imagini pentru photos idealul femeii în rsr

„Tovarăşa”, sau cum arăta idealul feminin in Republica Socialistă România (foto:urbology.ro)

 

 

Ziua femeii se serbează în zilele noastre în principal în ţările care au făcut parte din fosta U.R.S.S. şi în cele ale fostului „lagăr” socialist

Celebrarea sa la nivel internaţional, a fost propusă în 1910 de militanta marxistă Clara Zetkin, la Conferinţa femeilor socialiste de la Copenhaga, iar prima sa sărbătorire a avut loc în anul următor.

De ce în foarte multe ţări nu se serbează această zi „internaţională”? Răspunsul este  contradictoriu: potrivit sensului originar al acestei zile – 8 Martie n-a fost concepută drept zi a femeilor, a frumoaselor doamne sau ca o sărbătoare „a mamelor şi bunicilor”.

8 Martie nu era ziua femeii, ci a unui anumit  tip de femeie – a femeii-revoluţionar. 

Iată de ce, în aproape toate ţările unde mişcarea comunistă nu a prins rădăcini, această „sărbătoare” nu există.

 

 

De ce 8 martie ?

Unul dintre motivele cele mai des invocate privitoare la alegerea acestei zile a fost acela că în această zi avuseseră loc mai multe manifestaţii cu caracter revendicativ ale „femeilor muncitoare”, începând cu o demonstraţie a femeilor new-yorkeze în anul 1857.

În fapt, istoria acestei „sărbători” este legată, aşa cum am arătat, de revoluţionara evreică-nemţoaică Clara Zetkin, care a avut ideea să folosească energia femeilor în lupta cu exploatatorii, înfiinţând un detaşament revoluţionar femeiesc.

Françoise Picq, specialistă în istoria feminismului, explică faptul că propunerea unei Zile Internaționale a Femeii proletare de către Clara Zetkin a urmărit un dublu scop: confiscarea revendicărilor feministe (vot universal, egalitatea salariilor etc.) de către mișcarea socialistă, dar și contracararea aşa zisei „influențe a feministelor burgheze” asupra muncitoarelor.

„Li s-a interzis femeilor socialiste să poarte lupte comune cu feministele burgheze. Tradiția Zilei Internaționale a Femeii a fost la început o alegere sectară, pentru care feminismul și socialimul se excludeau”, spune Picq

 

 

 

 

 

Foto: Clara Zetkin (dr.) și buna ei prietenă, Rosa Luxemburg, „moaşele” comuniste ale Zilei Femeii

 

 

 

Născută în 1857, Clara Zetkin (Eissner pe numele de fată), a fost  o militantă evreica nemțoaică marxistă, învățătoare și jurnalistă.

La vârsta de 18 ani fusese declarată în afara bisericii, pentru desfrânare…

Exilată, după ce Bismarck a interzis mișcarea socialistă în Germania, ajunge în Elveția, un adapost al  bolșevicilor, unde îl cunoaște pe revoluționarul rus Osip Zetkin, al cărui nume de familie l-a adoptat, deși nu s-a măritat cu el.

Alături de prietena ei, poloneza evreică Rosa Luxemburg, Zetkin se numără printre cele mai proeminente figuri ale „Ligii Spartacus” (Spartakusbund), aripa de extremă stângă a Partidului Social Democrat German, care în 1918 s-a rupt din acesta și a  format Partidul Comunist German.

Exilată din nou din Germania, Clara Zetkin s-a refugiat în URSS, unde a şi murit în 1933.

Cenușa ei este îngropată lângă zidul Kremlinului, alături de rămășițele altor corifei ai comunismului: Stalin, Suslov, Kalinin, Brejnev, Andropov etc.

Un cunoscut teolog ortodox rus, Andrei Kuraev, pornind de la originea etnică a Clarei Zetkin, spune că aceasta ar fi ales ziua de 8 martie pentru că s-a gândit la sărbătoarea evreiască Purim, care comemorează masacru săvârşit de iudeii aflaţi în exil asupra persanilor.

Potrivit tradiţiei ar fi fost ucişi atunci 75.000 de persani.

Personajul cheie al sărbătorii de Purim, este Estera, devenită întruchiparea biblică a eroismului feminin evreiesc.

Deşi nu are o dată fixă, se pare că în anul în care s-a serbat pentru prima dată Ziua Femeii, aceasta a coincis cu Purimul evreiesc.

Întemeietorii Statului Sovietic erau atei şi de aceea au conceput un sistem propriu de ritualuri care să se contrapună Ortodoxiei şi Tainelor Bisericii. „Tradiţiile” comuniste sovietice au fost o parodie grotescă a vieţii religioase.

Astfel, în locul Bisericii, a fost aşezat Partidul Comunist, locul icoanelor a fost luat de portretele conducătorilor bolşevici, congresele partidului ţineau locul Sinoadelor bisericeşti, iar demonstraţiile la care erau aduşi „oamenii muncii” înlocuiau procesiunile creştine.

În locul Maicii Domnului, gloatelor muncitoreşti-ţărăneşti li s-a propus printre altele şi „Ziua femeii”, care a fost înscrisă cu succes în calendarul ateist sovietic pe 8 martie 1921, iar din 1965 – zi de odihnă.

În URSS această sărbătoare a venit după cum e lesne de înțeles pe filiera revoluționar-bolșevică. Astfel după preluarea abuzivă a puterii de către bolșevici aceștia au văzut un mare pericol în familia tradițională și în Biserica Ortodoxă (exact ca doctrina liberală de astăzi) și au început combaterea ideologică a acestora.

Activista comunistă Alexandra Kolontay, autoarea mai multor teze printre care și «Отдаваться первому встречному мужчине надо так же легко, как выпить стакан воды», care înseamna: „o femeie trebuie să se dea unui bărbat la fel de ușor precum ar bea un pahar de apă”, a reușit foarte multe în aplicarea teoriei sale în practică, atât pe ea însăși, cât și pe alte femei.

 

 

 

 

 

 

 

Ziua Internaţională a Femeii a fost instituită în Rusia bolşevică pe data de 8 martie, la sugestia uneia dintre cele mai influente personaje din Partidul Bolşevic, Alexandra Kollontai,  o „mâncătoare de bărbaţi”, scriitoare şi prima femeie-ambasador, care promova amorul liber şi sexul fără limite, pentru a distruge bazele familiei, considerate o odioasă instituţie burgheză.

Începuse un val de desfrânare extraordinar și au apărut în acele vremuri foarte mulți copii abandonați din cauza acestei politici agresive.

Însuși Stalin a înțeles că o asemenea politică e un pericol, dar nu putea să o lichideze, ea fiind una din fruntașii revoluției, așa că a găsit soluția de a o trimite drept ambasador al URSS în Norvegia și Suedia.

După 1945, această sărbătoare s-a generalizat şi  în noile ţări ale „lagărului socialismului victorios”, in Europa Răsăriteană, China, Vietnam, Coreea şi Cuba.

În 1977, chiar şi ONU a votat o rezoluţie cerând ţărilor lumii să adopte ziua de 8 martie ca zi de celebrare a drepturilor femeilor şi a păcii. În 1982, Yvette Roudy, ministrul socialist francez pentru drepturile femeilor a oficializat sărbătorirea zilei de 8 martie şi în ţara sa.

„Am vrut să-i explicăm mistificarea lui Yvette Roudy. Dar aceasta îi convenea de minune: un mit care celebra lupta femeilor în cadrul luptei de clasă”, mărturisește o cercetătoare franceză, ea însăși o adeptă a Mişcării Feministe.

După destrămarea U.R.S.S. această zi a rămas în rândul sărbătorilor de stat ale Federaţiei Ruse şi  s-a păstrat  ca „Zi Internaţională a Femeii” iar în unele ţări din spaţiul post-sovietic în Azerbaidjan, Georgia, Kazahstan, Kârgâstan, Republica Moldova, Tadjikistan, Turkmenia, Ucraina şi Belarusi; în Uzbekistan – ca „Ziua Mamei”; în Armenia această zi este sărbătorită la 7 aprilie – „Ziua maternităţii (a ocrotirii mamei şi copilului) şi a frumuseții”.

Indiferent de aceasta însă, în fiecare an ziua de 8 Martie este o chemare a lumii de a slăvi Femeia-Lider – pe Estera, adică a serba Purim-ul.

 

Dar să vedem ce evenimente se mai leagă de această dată de-a lungul istoriei

 

Pe 8 martie 1774, la Paris a fost creată prima lojă masonică a femeilor, în care revoluţionarele de atunci luau primele lecţii despre felul cum trebuie distrusă familia tradiţională, în care  femeia era considerată prizonieră.

Istoria a mers mai departe, iar la început de martie, în 1857, prostituatele au ieşit la New York într-un marş al lor, așa numit „Marșul cratițelor și tigăilor fără sens”şi trecând prin Manhattan, au cerut să fie plătite salariile marinarilor și lucrătorilor portuari, pentru care ele prestau şi care acumulaseră datorii faţa de acestea.

Marşurile de protest au continuat, aşa că la Paris, pe 8 martie 1894 femeile din această categorie au cerut să li se recunoască drepturile, printre care acela de a avea sindicate profesionale.

 Exact la un an pe 8 martie 1895 în Chicago au avut loc marșuri și demonstrații ale femeilor „de moravuri ușoare” în care cereau să fie plătite salariile pentru lucrătorii portuari. Același marș a avut loc deja în New York în 1896 pentru a cere drepturi și plăți salariale.

Vremurile erau complicate, cu tensiuni crescute între state, se prefigurau viitoarele războaie și revoluții, iar autoritatile  nu prea aveau când să se mai gândească la astfel de lucruri minore.

În acest context, la  Conferinţa femeilor socialiste de la Copenhaga, din 1910, sub conducerea Clarei Zetkin a fost instituită de 8 martie, Ziua Venerei, ziua internaţională a solidarităţii femeilor.

Potrivit unei versiuni mai „comode”, originea acestei „sărbători” ar fi  fost atribuită zilei de 8 martie 1857, când în oraşul New-York s-au adunat la o manifestaţie de protest muncitoarele de la fabricile de confecţii şi de încălţăminte, cerând reducerea zilei de muncă şi acordarea dreptului la vot, după care s-a înfiinţat, primul în istorie, un sindicat al femeilor.

Atâta doar că este fals!

Un fals grosolan plămădit la Paris, sub semnătura militantelor Yvonne Dumont, Claudine Chomat și Madeleine Colin, publicația comunistă L’Humanité, finanțată de Moscova.

Un fals care avea să cucerească lumea şi care, dupa cum am văzut, nu avea legatură cu adevaratul motiv al „protestului”femeilor de atunci.

Mistificatoarele de la L’Humanité au reușit mai mult decât își propuseseră si anume transformarea lui 8 martie într-o zi de luptă pentru eliberarea și emanciparea femeii, care a găsit  un teren fertil în mișcările stângiste din Occident.

Faptul că mitul a fost legat de acțiunea femeilor din America, simbolul Capitalismului opresor, nu a făcut decât să-i crească atractivitatea. Feministele din Statele Unite, încântate că își descoperă o legitimitate istorică, au importat aproape imediat serbarea de 8 martie dincolo de ocean, iar feministele din Europa occidentală le-a imitat grabnic.

În România, Ziua Femeii a păstrat acea tentă familială specifică fostului lagăr comunist: flori, pupături, mici cadouri, petreceri.

În Occident, însă, 8 martie este o zi de proteste, de manifestații, de afirmare a Identității Femeii Emancipate. O Zi a Femeii-Bărbat. A anti-Femeii.

 

 

 

 

FOTO: Afișul marșului de 8 martie 2015 de la Nancy,in Franța

 

 

În Franţa la 8 martie 2015 a avut  loc al Patrulea Marș Mondial al Femeilor, organizat o dată la cinci ani.

În aceeași Franță unde s-a născut mistificarea istorică a manifestatiei femeilor de la New York din 1857.

„Câtă vreme toate femeile din lume nu vor fi libere, vom rămâne în marș”, se arată pe site-ul organizatoarelor.

„Marșul Mondial al Femeilor vrea să termine cu Patriarhatul, cu Capitalismul și cu Rasismul, cele trei sisteme de represiune care ne controlează viețile în lumea întreagă”, își mai spuneau organizatoarele.

De notat că astfel de acțiuni se bucură de sprijinul oficial al Guvernului Francez, care le pune militantelor la dispoziţie propriul site (www. gouvernement.fr), pentru a se exprima.

O simplă căutare pe google va oferă un tablou al mișcărilor de protest programate în Occident de 8 martie: Sexismul, Drepturile Reproducerii, Opresiunea, Avortul, Biserica, Austeritatea, Egalitatea, Progresul, toate acestea și multe altele sunt motive pentru ca mii și mii de femei să iasă în stradă și să lupte.

Nu rareori aceste proteste se lasă cu violențe.

Rostul acestor rânduri nu este acela ca noi creştinii să avem o atitudine neprietenoasă faţă de cei de un neam cu Clara Zetkin, ci pentru a înţelege ce sărbătorim de fapt pe 8 Martie şi pentru a reîntoarce respectul faţă de tradiţiile noastre româneşti şi  ortodoxe.

Motivele Clarei Zetkin ne sunt  clare, numai că nu se  înţelege, de ce noi ar trebui să serbăm Purim-ul evreilor?!

N-ar fi timpul să uităm de sărbătorile „roşii”, ostile Creştinismului şi de „sărbătoarea”8 Martie în special, o zi care nu are nimic comun cu femeia creştină ?

Contemporanii noştri nu sunt preocupaţi de istoria şi originea zilei de 8 martie şi consideră această zi numai ca pe un pretext / prilej de a dărui flori şi cadouri femeilor dragi. 

Noi putem şi trebuie să ne omagiem soţiile şi mamele noastre, surorile şi colegele la timpul cuvenit, cu adevărata lor sărbătoare, data  când Biserica preaslăveşte grija şi credinţa, fidelitatea şi răbdarea Femeilor-Mironosiţe, numite astfel pentru că erau purtătoare de mir, cele care L-au insoţit deseori pe Hristos in timpul misiunii Sale pământeşti şi care au participat la evenimentele ultime din viaţa Mântuitorului. 

Şi pentru că zilele vieţii de familie să fie pline de bucurie, sunt necesare gesturile de atenţie. De aceea – dăruiţi întotdeauna flori şi cadouri femeilor iubite ! …

 

Surse: http://ro.blastingnews.com/societate; www.crestinortodox.ro; http://www.timpul.md/articol/ziua-femeii; http://ortodoxiesiviata.blogspot.ro; adevarul.ro

08/03/2017 Posted by | CREDINTA, ISTORIE, POLITICA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat: