CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

22 octombrie 1941 – Dinamitarea sediului Comandamentului militar român din Odessa

 După eliberarea Basarabiei, Armata română, a declanșat în 8 august 1941 o operațiune militară strict românească, fără sprijin german, de cucerire a oraşului Odessa,puternic fortificat de sovietici.

Corpul IV de Armată, comandat de generalul Nicolae Ciupercă, a trecut Nistrul, urmat de Corpul V (format din Divizia a XV-a de Infanterie, Brigada I-a de cavalerie și Divizia I-a blindată), între Tighina și Dubăsari.

Armata a IV-a a încercat să ocupe rapid Odesa, dar s-a oprit în fața unor linii de apărare fortificate, pregătite din timp de către sovietici.

La 12 septembrie, trupele române, sprijinite de artileria germană, au reluat atacul, determinând retragerea forţelor inamice. 
Întroducerea în luptă a unor forţe germane nu a mai fost necesară deoarece, la 16 octombrie 1941, când Armata a 4-a română reluat ofensiva, sovieticii, care îşi retrăseseră forţele principale, au opus o slabă rezistenţă.
Înfrângerea şi evacuarea trupelor sovietice din zona Odesei a consolidat siguranţa zonei petrolifere române şi a eliminat posibilităţile de acţiune inamice în spatele flancului drept al trupelor germane şi române care acţionau în zona Mării de Azov şi în partea de nord a Crimeii.

Succesul a fost obţinut cu mari eforturi, prin angajarea în luptă a şase corpuri de armată cu 18 divizii şi patru brigăzi independente, 24 divizioane de artilerie grea, şase batalioane şi şase grupuri de recunoaştere de corp de armată, 650 de avioane, două vedete rapide şi un submarin, care au executat incursiuni în Marea Neagră, în apropierea portului, precum şi a şapte baterii de artilerie grea germane, două batalioane de asalt şi o escadrilă de bombardament în picaj.

Datorită rezistenței forțelor Armatei Roșii din Odessa, Armata română a dus timp de  trei luni lupte grele ca să cucerească acest oraș puternic fortificat.

Victoria românilor în bătălia de la Odessa a constituit cea mai mare victorie militară românească din cel de-al doilea război mondial, o victorie greu plătită de Armata română.

La 16 octombrie oraşul  a fost ocupat de trupele române. Generalul Ion Glogojanu, comandantul Diviziei 10 Infanterie, ṣi-a instalat postul de comandă chiar în fostul sediu al NKVD-ului sovietic .

 

 

 

Foto: Comandamentul militar român din Odessa după explozie.

Şase zile mai târziu, în ziua de 22 octombrie 1941, în jurul orei 17.00  sediul  Comandamentului militar român a fost aruncat în aer de sovietici.

Au murit atunci 128 români, printre care ṣi generalul Glogojanu, ṣi 7 germani.

Victimele au fost înmormântate la 25 octombrie în parcul Şevcenko din Odessa.

Ca represalii, mareṣalul Ion Antonescu a ordonat atunci drept represalii o serie de execuṭii .

 

 

 

Foto: General Ion Glogojanu

 

 

 

 

În Arhiva de istorie orală a Radiodifuziunii Române se află mărturia lui Radu Glogojanu, nepotul de frate al generalului, o mărturie emoṭionantă, cu detalii culese de el de la faṭa locului despre cele întâmplate la 22 octombrie.

Înregistrarea făcută în  1994 are o mare valoare documentară, cu atât mai mult cu cât Radu Glogojanu s-a aflat la Odessa în momentul descoperirii trupului unchiului său printre dărâmături.

  „Pe data de 20 octombrie, vine la Comandamentul militar al Odessei, se prezintă o femeie, care se chema Ludmila Evghenici Petrovna, o femeie în vârstă şi care a spus că vrea să vorbească cu cel mai mare comandant, fiindcă s-a adresat ofiţerului de serviciu ṣi ofiţerul de serviciu nu putea s-o ducă imediat la general, i-a spus că nu poate…

Ea a insistat că vrea numai cu el să discute, că este ceva foarte important. Ofiţerul de serviciu a raportat mai departe ṣefului de cabinet [al] unchiului meu şi generalul Glogojanu a primit-o pe această femeie.

Amănuntele vi le spun exact cum mi-au fost redate de generalul Trestioreanu, care i-a luat locul imediat, la Comandamentul Diviziei a 10-a.

Această femeie, rusoaică, i-a spus unchiului meu că la această clădire a lucrat fiul ei. A lucrat la minarea acestei clădiri fiul ei care era electrician şi că nu e bine ca să rămână în acest comandament, care va sări în aer!

Deci unchiul meu a fost pus în gardă! Pe atuncea se întâmplau o mulţime de acte de sabotaj, care nu erau de forţă. […] Ei căutau să facă acte de sabotaj prin toate părţile… Şi-atuncea, sigur, unchiul meu n-a putut să pună bază pe ceea ce a spus femeia. A dat ordin ca femeii să i se dea zahăr, pâine, cafea, şi-a fost recompensată.

Şi imediat a dat dispoziţie să fie evacuată căldirea şi să intre în acţiune din nou geniştii români şi geniştii germani.

Şi s-a controlat întreaga clădire şi detectoarele nu au indicat absolut nimica, nici nu s-au mişcat acele care de obicei se mişcă la orice mină depusă.

Deci a considerat-o ca un act de diversiune şi s-au mutat înapoi.

   Pe data de 22 octombrie, în jurul orei 17, împreună cu generalul Trestioreanu în maşină, soseşte la comandament.

Generalul Trestioreanu cere voie unchiului meu să se ducă, să întârzie niţel la şedinţă, să se ducă la Comandamentul Diviziei a 10-a care era o latură a Comandamentului militar al Odessei. Şi unchiul meu i-a spus:

„Trestioreanu, du-te, dar să cauţi să fii la şedinţă!„ „O să caut să nu întârzii…„

            Unchiul meu se dă jos din maşină, urcă scările şi la jumătatea scărilor îşi aduce aminte că nu are ţigări ṣi-i spune şoferului să se ducă să-i cumpere nişte ţigări. Şoferul pleacă, cumpără ţigrile şi la întoarcere aude o bubuitură îngrozitoare. Vine la Comandament şi Comandamentul nu se mai vedea! Era un morman de pietre…

Precizez: Comandamentul militar al Odessei, Comandamentul Diviziei a 10-a era în picioare!

Deci generalul Trestioreanu a avut un noroc că nu s-a prezentat imediat la ora respectivă.

 Bineînţeles că atuncea s-au primit ordinele de la Bucureşti ṣtiu că a venit generalul Macici – din cele spuse de Trestioreanu! Deci eu vă redau acuma numai şi numai [cele] spuse de generalul Trestioreanu, spuse tatălui meu şi mie [care am plecat la Odessa].

Am fost cazaţi în cadrul Comandamentului Diviziei a 10-a foarte bine.

Străzile Odessei erau perpendiculare şi la fiecare colţ de stradă era câte o mitralieră care din când în când mai trăgea câte o rafală. Pe data de 23 octombrie, când se întâmpla acest lucru, când vă povestesc, nu îl găsise pe unchiul meu, se căuta… Au fost găsiţi ceilalţi, dar unchiul meu nu a fost găsit!

Pe data de 24 octombrie îl găseşte şi pe unchiul meu. Este găsit un colonel magistrat, viu, nevătămat, care atunci când a fost dezgropat a început să fugă!

Era cu părul alb, albise şi bineînţeles că a fost prins şi-a fost internat într-un spital de psihiatrie, ca să-şi revină după acest şoc… […]

Pe data de 25 a fost înmormântarea generalului Glogojanu şi cu toţi cei care au murit acolo.

A fost o înmormântare militărească, pe afet de tun a fost pus generalul Glogojanu. Toţi ofiţerii germani care au murit acolo au luat aceleaşi onoruri date de către trupele române.”

Recent, Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa a adoptat o rezolutie  în care  era condamnată URSS pentru declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial, având o vină egală cu a Germaniei.

Rezoluția respectivă arată că URSS a ocupat prin forță teritorii din Finlanda, Țările Baltice, Slovacia, Ungaria și România, determinând aceste țări să lupte pentru recuperarea teritoriilor lor.

Acest lucru aruncă o lumină nouă asupra participării României la război, schimbând datele asupra caracterului războiului.

 

 

 

 

CITIŢI ŞI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2016/10/19/ziua-de-19-octombrie-in-istoria-romanilor/

 

 

 

Surse:

 

http://www.rador.ro/2014/10/22/odessa-22-octombrie-1941-in-jurul-orei-17-00-dinamitarea-sediului-comandamentului-militar-roman/

 

 

 

 

 


19/10/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Istorie orală : Dinamitarea sediului Comandamentului militar român din Odessa

 

  Odessa, 22 octombrie 1941. In jurul orei 17.00  sediului Comandamentului militar român a fost dinamitat de sovietici.

 

 

La 16 octombrie Odessa a fost ocupată de trupele române. Generalul Ion Glogojanu, comandantul Diviziei 10 Infanterie, ṣi-a instalat postul de comandă în fostul sediu al NKVD.

Şase zile mai târziu, la ora 5 după amiaza, clădirea a fost aruncată în aer de sovietici. Au murit atunci 128  militari români, printre care ṣi generalul Glogojanu, ṣi 7 germani.

Victimele au fost înmormântate la 25 octombrie în parcul Şevcenko din Odessa. Ca represalii, mareṣalul Ion Antonescu a ordonat atunci o serie de execuṭii, un adevărat masacru.

În Arhiva de istorie orală se află mărturia lui Radu Glogojanu, nepotul de frate al generalului, o mărturie emoṭionantă, cu detalii culese de el de la faṭa locului despre cele întâmplate la 22 octombrie.

A fost înregistrată în 1994 de Octavian Silivestru ṣi are o mare valoare documentară, cu atât mai mult cu cât Radu Glogojanu s-a aflat la Odessa în momentul descoperirii trupului unchiului său printre dărâmături.

            „Pe data de 20 octombrie, vine la Comandamentul militar al Odessei, se prezintă o femeie, care se chema Ludmila Evghenici Petrovna, o femeie în vârstă şi care a spus că vrea să vorbească cu cel mai mare comandant, fiindcă s-a adresat ofiţerului de serviciu ṣi ofiţerul de serviciu nu putea s-o ducă imediat la general, i-a spus că nu poate…

Ea a insistat că vrea numai cu el să discute, că este ceva foarte important.

Ofiţerul de serviciu a raportat mai departe ṣefului de cabinet [al] unchiului meu şi generalul Glogojanu a primit-o pe această femeie. Amănuntele vi le spun exact cum mi-au fost redate de generalul Trestioreanu, care i-a luat locul imediat, la Comandamentul Diviziei a 10-a.

General Ion Glogojanu

General Ion Glogojanu

Această femeie, rusoaică, i-a spus unchiului meu că la această clădire a lucrat fiul ei. A lucrat la minarea acestei clădiri fiul ei care era electrician şi că nu e bine ca să rămână în acest comandament, care va sări în aer !

Deci unchiul meu a fost pus în gardă! Pe atuncea se întâmplau o mulţime de acte de sabotaj, care nu erau de forţă. […] Ei căutau să facă acte de sabotaj prin toate părţile… Şi-atuncea, sigur, unchiul meu n-a putut să pun bază pe ceea ce a spus femeia.

A dat ordin ca femeii să i se dea zahăr, pâine, cafea, şi-a fost recompensată.

Şi imediat a dat dispoziţie să fie evacuată căldirea şi să intre în acţiune din nou geniştii români şi geniştii germani.

Şi s-a controlat întreaga clădire şi detectoarele nu au indicat absolut nimica, nici nu s-au mişcat acele care de obicei se mişcă la orice mină depusă. Deci a considerat-o ca un act de diversiune şi s-au mutat înapoi.

Unchiul meu a fixat o şedinţă pe data de 22 octombrie, la ora 17.15. O şedinţă cu toţi comandanţii de unităţi din Odessa şi de instituţii, cum era colonelul Davila, medic. Trebuia să dea nişte dispoziţii venite de la centru, de la Marele Cartier.

            Pe data de 22 octombrie, în jurul orei 17, împreună cu generalul Trestioreanu în maşină, soseşte la comandament. Generalul Trestioreanu cere voie unchiului meu să se ducă, să întârzie niţel la şedinţă, să se ducă la Comandamentul Diviziei a 10-a care era o latură a Comandamentului militar al Odessei. Şi unchiul meu i-a spus: “Trestioreanu, du-te, dar să cauţi să fii la şedinţă!“ “O să caut să nu întârzii…“

            Unchiul meu se dă jos din maşină, urcă scările şi la jumătatea scărilor îşi aduce aminte că nu are ţigări ṣi-i spune şoferului să se ducă să-i cumpere nişte ţigări. Şoferul pleacă, cumpără ţigrile şi la întoarcere aude o bubuitură îngrozitoare. Vine la Comandament şi Comandamentul nu se mai vedea!

Era un morman de pietre… Precizez: Comandamentul militar al Odessei, Comandamentul Diviziei a 10-a era în picioare! Deci generalul Trestioreanu a avut un noroc că nu s-a prezentat imediat la ora respectivă.

            Bineînţeles că atuncea s-au primit ordinele de la Bucureşti ṣtiu că a venit generalul Macici – din cele spuse de Trestioreanu! Deci eu vă redau acuma numai şi numai [cele] spuse de generalul Trestioreanu, spuse tatălui meu şi mie [care am plecat la Odessa].

Am fost cazaţi în cadrul Comandamentului Diviziei a 10-a foarte bine. Străzile Odessei erau perpendiculare şi la fiecare colţ de stradă era câte o mitralieră care din când în când mai trăgea câte o rafală.

Comandamentul militar după explozie

Comandamentul militar după explozie

Pe data de 23 octombrie, când se întâmpla acest lucru, când vă povestesc, nu îl găsise pe unchiul meu, se căuta…

Au fost găsiţi ceilalţi, dar unchiul meu nu a fost găsit! Pe data de 24 octombrie îl găseşte şi pe unchiul meu.

Era cu zâmbetul pe buze, nu era strivit, dar se mai întâmplă un caz foarte interesant.

Este găsit un colonel magistrat, viu, nevătămat, care atunci când a fost dezgropat a început să fugă !

Era cu părul alb, albise şi bineînţeles c-a fost prins şi-a fost internat într-un spital de psihiatrie, ca să-şi revină după acest şoc… […]

Pe data de 25 a fost înmormântarea generalului Glogojanu şi cu toţi cei care au murit acolo.

A fost o înmormântare militărească, pe afet de tun a fost pus generalul Glogojanu.

Toţi ofiţerii germani care au murit acolo au luat aceleaşi onoruri date de către trupele române, iar noi, pe data de 27 octombrie am părăsit Odessa.”

 Sursa: rador.ro/2014/odessa-

 

28/10/2014 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

FILMUL ODESSA IN FLACARI – o capodoperă cinematografică româneasca distrusă de ocupantii sovietici, descoperita întâmplător în arhivele studiourilor Cinecitta din ROMA

În 2004, cinematografia românească a primit un dar nesperat. Presa italiană a scris despre un fapt cu totul inedit, anume descoperirea întâmplătoare, în arhivele studiourilor Cinecita din Roma, a peliculei filmului “Odessa în flăcări”, considerat definitiv pierdut. “Odessa în flăcări”, realizat în anul 1942, într-o coproducţie româno-italiană, este consemnat în istoria cinematografiei europene şi mondiale, o capodoperă a genului.

 Filmul a fost distins cu Marele Premiu la Festivalul Internaţional de film de la Veneţia, în 1942.

O basarabeanca in rolul principal

Denumirea originala: ODESSA IN FIAMME
( ODESSA IN FLACARI )
An: 1942
Regizor: Carmino Galleone
Autorul scenariului: Nicolae Kiritescu
Actori: Maria Cebotari, Carlo Ninchi, Filippo Scelzo, Olga Solbelli, Willi Colombini
Durata: 1:31:31
Limba: italiana (subtitrat in limba romana)

Avand ca subiect drama refugiatilor din Basarabia, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, ca si a ororilor comise de trupele NKVD, filmul a fost interzis dupa ocuparea tarii de catre Uniunea Sovietica, iar protagonistii acestuia aruncati in inchisori.

Depus in arhivele cinematografiei, la fondul peliculelor cenzurate, deci total oprite, nu numai de a fi difuzate, dar nici vizionate intr-un cadru restrans, timp de multi ani, “ Odessa in flacari” a figurat doar in registrul de evidenta al arhivelor, apoi a disparut din scripte.

Dupa decembrie 1989, unii cercetatori in istoria filmului au cautat zadarnic sa dea de urma peliculei, investigatiile ducand la concluzia ca ea a fost confiscata de “consilierii sovietici” din perioada ocupatiei, dupa care a fost scoasa din evidente, de catre Directia presei si tipariturilor (fosta cenzura comunista din România).

S-a mai descoperit ca Securitatea a dat ordin prin care s-a dispus distrugerea unor filme de razboi din perioada 1940-1944, considerate fasciste si “imperialiste”, dusmanoase “oranduirii socialiste”.

Printre acestea figurau si filmele “Escadrila alba”, “Noi” si altele.

Observati ca in  minutul 32:40 al filmului eroina canta “cântecul interzis”, melodia aceasta devenind   imnul statului Israel de azi.

ODESSA ÎN FLĂCĂRI – o capodoperă cinematografică distrusă de ruşi, recuperată de la italieni

 Aceasta capodopera cinematografica apartine regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiti cineasti ai vremii si o avea in rolul titular pe Maria Cebotari, celebra soprană de origine basarabeană.

Scenariul este semnat de dramaturgul Nicolae Kiritescu, iar in rolul principal juca Maria Cebotari, celebra soprană romana de origine basarabeană.

Cel care a avut insa ideea realizarii acestei pelicule (a carei productie a si finantat-o) este insa un personaj mai putin cunoscut: Ion Cantacuzino.

 

 

 

'Odessa în flăcări'- Maria Cebotari

„Odessa în flăcări” despre cedarea şi recucerirea Basarabiei

– Ion CERNEI –

 

De mai mulţi ani trăiam cu gândul că cedarea şi recucerirea Basarabiei în anii 1940-1941 putea fi imortalizată nu numai în cronici cinematografice dar şi într-un film artistic pe care noi urmaşii, l-am fi vizionat cu deosebit interes.

I-am spus-o lui Vlad Laşcu, consătean şi jurnalist la Orhei care mi-a relatat că a auzit despre un fim numit “Odessa in flăcări”, considerat definitiv pierdut şi că acesta trebuie să fie plasat pe internet.

Şi încă ce peliculă, cu Maria Cebotari, celebra soprană de origine basarabeană în rolul principal! “Odessa in flacari” a fost realizat în anul 1942, intr-o coproducţie româno-italiană şi era consemnat in presa timpului ca o capodoperă a genului.

Având ca subiect drama refugiatilor din Basarabia in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, filmul a fost interzis dupa ocuparea ţării în 1944.

Căutând pe Internet am aflat că filmul a fost găsit întâmplător in 2004 în arhivele studiourilor Cinecita din Roma, eveninment despre care a scris presa italiană.

Filmul găsit, recondiţionat, cu subtitrare a fost prezentat la 2 decembrie 2004 în sala Eforie a Cinematecii Bucureşti.

Evenimentul a trecut neobservat la Chişinău unde (dacă comunştii nu erau la putere) filmul ar fi trezit un deosebit interes între oamenii de cultură şi unde nimeni deocamdată nu se poate lăuda cu faptul că ar fi vizionat un film cu Maria Cebotari în rolul principal.
Pelicula apartinea regizorului italian Carmine Gallone, unul dintre cei mai renumiţi în acele timpuri.

Filmul s-a datorat şi cineastului Ion Cantacuzino, o personalitate a culturii românesti din perioada interbelică care a finanţat filmul. Ion Cantacuzino facea parte din generaţia lui E.M. Cioran, Mircea Eliade si Eugen Ionesco. Studiase Literele la Sorbona si era doctor in psihologie.

Desi bogat si nobil de obârşie, Ion Cantacuzino era extrem de modest, fiind uimitor de comunicativ.

Spre deosebire de ruda sa apropiată, generalul Zizi Cantacuzino poreclit Granicerul, nu-l pasiona lupta politică, avand mai curând inclinaţii pentru competiţie în general şi pentru sport in special, precum altă rudă a sa aviatorul Constantin Cantacuzino, personaj legendar care zburand la bordul unui “Messerschmit-109 ” a obţinut în al doilea război mondial peste 60 victorii aeriene.

 

 

 

Odessa în flăcări

 

 

 Ion Cantacuzino s-a lansat in mass-media, obtinând un post de cronicar cinematografic la Radio Bucuresti. De altfel, in anul 1931 publicase primul volum de estetică cinematografică în limba romană şi a deschis primul din România studiou cinematografic, intitulat “Uzina de basme”.

Datorită acestor preocupări, a fost numit director al Oficiului National Cinematografic în plină perioadă de razboi.

Fiind un om energic şi bun organizator el a realizat un acord de colaborare cu cinematografia italiană, foarte aproape de spiritul şi de cultura română, înfiinţând societatea “Cineromit”.

Mai mult, pe această bază a realizat un vast proiect de construcţie, pe malul lacului Fundeni din Bucuresti a unui mare studio cinematografic. Studioul urma să fie dotat cu aparataj italian, dăruit de guvernul de la Roma.

Din pacate, proiectul a fost abandonat din cauza declanşării războiului. Afland despre acordurile româno-italiene în domeniul cinematografic Joseph Goebbels, ministru al propagandei si Informaţiilor în Germania nazistă nota în însemnările sale zilnice: “Italienii ar vrea să se infrupte din cozonacul cinematografului românesc, care ar fi trebuit sa ne revină nouă”.

Pe fonul acestei lupte între nemţi si italieni pentru supremaţia în domeniul cinematografic, Ion Cantacuzino a avut ideea realizarii unei coproducţii cu studiourile Cinecita de la Roma, intitulată “Odessa in flăcări”. Remarcăm că în varianta românească filmul s-a numit “Cătuşele roşii”.

Filmul a fost turnat dupa scenariul dramaturgului Nicolae Kiriţescu, cu actori italieni dar şi români. “Odessa in flăcări” urma tradiţia inaugurată de pelicula “1877”, primul mare film românesc turnat în 1912, care omagia victoria trupelor române in Razboiul de Independenţa din 1877.

“Odessa în flăcări/Cătuşele roşii” omagia victoria trupelor române în lupta pentru eliberarea Basarabiei, ocupată de armata roşie in 1940. Pelicula a fost prezentată în premiera la Roma si la Bucuresti, simultan, având un succes de casa impresionant si recenzii elogioase, inclusiv la Berlin.

Nici nu se putea altfel, deoarece dincolo de aspectele realismului istoric, pelicula era o superbă realizare artistică. Nu a fost insă un exemplu singular, deoarece industria cinematografică romanească se afla in plină ascensiune.

Pelicula a fost menţionată in acelaşi an 1942, la Festivalul de la Veneţia, unde a castigat Marele Premiu, demonstrând pentru prima oară într-un film de ficţiune ce inseamnă ocupaţia bolşevică şi teroarea stalinistă.

E adevărat că autorii filmului nu au intuit că pe cei deportaţi nu au fost deportaţi în Siberia în vagoane de pasageri, ci de vite, că aceştea mureau pe drum de foame şi sete.

Trierile femeilor tinerilor şi bătrânilor pentru a fi despărţiţi de cei dragi odată şi pentru întotdeuna, executările în masă, alte atrocităţi sunt prezentate în toată ferocitatea lor.

I-am demonstrat filmul lui Boris Vasiliev, învăţător – pensionar de la Sărăteni, renumitul bunic a lui Dan Balan care a trăit clipele descrise în acest film fiind copil.

Bătrânul profesor a rămas zguduit deoarece în film s-au demonstrat şi fragmente din jurnalele de actualităti în care coloane uriase de refugiaţi işi căutau in 1940, scăparea in faţa pericolului de moarte în faţa invaziei roşii. “ Nu am avut cum să ne retragem deacea peste un an ne-am pomenit deportaţi.

Eşalonul nostru stătea în halte la Tiraspol şi Razdelinaia.

“Vedeam prin crăpătura vagonului avioanele româneşti şi germane care bombardau oraşul şi aşteptam ca Armata Română să ne elibereze”, îşi aminteşte bătrânul profesor.

Odessa în flăcări

 

 

Ion Cantacuzino dejoaca planurile lui Goebbels

Descendent al unei familii ilustre de carturari si domnitori, acesta facea parte din generatia lui E.M. Cioran, Mircea Eliade si Eugen Ionescu. Studiase Literele la Universitatea pariziana Sorbona si era doctor in psihologie.

Personalitate enciclopedica era pasionat de literatura si de medicina, studiind deopotriva istoria in anturajul lui George Bratianu, urmas al lui Nicolae Iorga. Desi bogat si nobil de obarsie, Ion Cantacuzino se comporta extrem de modest, fiind uimitor de comunicativ.

Spre deosebire de ruda sa apropiata, generalul Zizi Cantacuzino-Granicerul, nu-l pasiona lupta politica, avand mai curand apetente pentru competitie in general si pentru sport in special, precum aviatorul Bazu Cantacuzino, personaj legendar care la 24 august 1944, zburand la bordul unui avion IAR de vanatoare, a penetrat apararea antiaeriana germana, ducand la baza militara americana de la Foggia, in Italia, documentele prin care Regele Mihai I anunta Aliatii despre lovitura de stat de la Bucuresti, cerand ajutorul aviatiei americane pentru izgonirea trupelor hitleriste ce inconjurasera capitala tarii.

Ion Cantacuzino s-a lansat in mass-media, obtinand un post de cronicar cinematografic la Radio Bucuresti, inaugurand astfel emisiunile de acest fel din Romania si printre primele in Europa.

De altfel, in anul 1931 publicase primul volum de estetica cinematografica, in limba romana si primul din Europa, intitulat “Uzina de basme”.

Datorita acestor preocupari, a fost numit director al Oficiului National Cinematografic, in plina perioada de razboi. Exuberant si bun organizator, a avut o extraordinara initiativa, in momentul in care aparatul de propaganda hitlerist incerca sa-si extinda tentaculele si asupra cinematografiei europene, bineinteles si asupra celei romane.

El a realizat un acord de asociere cu cinematografia italiana, foarte aproape de spiritul si de cultura romana, infiintand societatea “Cineromit”.

 Mai mult, pe aceasta baza a realizat un vast proiect de constructie, pe malul lacului Fundeni din Bucuresti, a unui mare studio cinematografic, planurile apartinand arhitectului Octav Doicescu, urmand ca acesta sa fie dotat cu aparataj italian, daruit de Guvernul de la Roma.

Din pacate, proiectul a fost abandonat, datorita evenimentelor militare.

Afland despre acordurile romano-italiene, Joseph Goebbels, colaborator al lui Hitler si ministru al Propagandei si Informatiilor in guvernul nazist, nota in insemnarile sale zilnice: “Italienii ar vrea sa se infrupte din cozonacul cinematografului romanesc, care ar fi trebuit sa ne revina noua”.

Cinematografia romaneasca – in plina ascensiune

Pe fondul acestei competitii surde intre nemti si italieni pentru suprematia in domeniul cinematografic, Ion Cantacuzino a avut ideea realizarii unei coproductii splendide si operative cu Cinecita de la Roma, intitulata “Odessa in flacari”.

Filmul a fost turnat dupa scenariul dramaturgului Nicolae Kiritescu. “Odessa in flacari” urma traditia inaugurata de primul mare film romanesc din 1912, care omagia victoria trupelor romane in Razboiul de Independenta din 1877.

Noul film romanesc omagia insa victoria trupelor romane in lupta pentru eliberarea Basarabiei, ocupata de armata sovietica in 1940, fiind prezentat in premiera la Roma si la Bucuresti, simultan, avand un succes de casa impresionant si cronici elogioase, inclusiv la Berlin, cu toata invidia lui Goebbels.

Nici nu se putea altfel, deoarece dincolo de aspectele realismului istoric, pelicula era o superba realizare artistica. Nu a fost insa un exemplu singular, deoarece industria cinematografica romaneasca se afla in plina ascensiune, ceea ce contrazice afirmatia politrucilor comunisti, rau-voitori, anume ca pana in anii ‘60 ea nu a existat.

Un film despre teroarea stalinista

“Odessa in flacari” este o pagina vibranta de istorie, aratand lumii, in 1942, la Festivalul de la Venetia, unde de altfel a castigat Marele Premiu, ce inseamna ocupatia bolsevica si teroarea stalinista.

Timp de mai bine de o jumatate de secol, despre filmul respectiv nici nu s-a pomenit. Nici nu putea fi vorba sa se dea in vileag drama Basarabiei si a Bucovinei de Nord, atata vreme cat la Bucuresti se afla la putere un regim obedient Kremlinului.
Caci in film se aratau si fragmente din jurnalele de actualitati in care coloane uriase de refugiati basarabeni isi cautau in 1940, scaparea in fata pericolului de moarte al trupelor NKVD.

Emotia publicului era cu atat mai mare, cu cat fusesera descoperite doua uriase gropi comune, in care zaceau peste cincizeci de mii de morti, sateni romani impuscati de NKVD. Peste acest ingrozitor macel, care a facut la vremea lui obiectul unei anchete a Crucii Rosii Internationale si a starnit un val de proteste impotriva atrocitatilor sovietice, s-a asternut o tacere deplina dupa 1944.

Si, in timp ce Moscova a recunoscut, prin glasul lui Gorbaciov, ca NKVD-ul a fost asasinul celor 10.000 de ofiteri polonezi in padurea Katin, despre oribilul genocid basarabean inca nu se pomeneste nimic.

Ba, in plus, regimul domnului Iliescu a gasit normal sa semneze un Tratat politic cu Rusia, in care Romania se recunoaste vinovata de crime pe care nu le-a comis.

Proiecte distruse de istorie

Interesant este ca, nu cu mult timp inainte, ca pelicula pierduta sa fie regasita miraculos la Roma, a aparut la Bucuresti un volum intitulat “Istoria secreta a filmului romanesc”, scris de criticul Viorel Domenico, in care se amintea de “Odessa in flacari”, pentru prima oara, dupa 62 de ani de tacere.

Astfel se nota ca protagonista filmului a fost Maria Cebotari, basarabeanca de origine, una din marile actrite lirice mondiale, dar si vedeta de cinematograf, tot atat de celebra in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, precum Alida Valli.

De altfel, Ion Cantacuzino incepuse tratativele de a realiza o alta pelicula in coproductie romano-italiana despre viata lui Stefan cel Mare, avand ca eroina principala pe Alida Valli, iar ca interpret al marelui voievod moldovean, pe Amedeo Nazzari.

Scenariul fusese scris de Camil Petrescu. Din nefericire, istoria a hotarat altfel soarta proiectului respectiv. Invazia in Bucuresti a trupelor sovietice din 1944 a produs confiscarea arhivelor cinematografice nationale, unele productii fiind socotite printre primele din lume. Totul se afla acum la Moscova, parte a Tezaurului National pe care il revendica Romania.
In aceeasi arhiva confiscata de ocupantii sovietici se mai afla si pelicula “Escadrila alba”, film consacrat aviatoarelor romance care, in timpul razboiului au evacuat peste o mie de raniti grav, de pe linia frontului, inclusiv de la Stalingrad, fara a suferi pierderi in avioane.

“Escadrila alba”, cum era numit acest corp de aviatie feminin, este astazi considerata prima formatiune de acest gen din lume, aflandu-se inscrisa in istoria mondiala a aviatiei.

Alte filme pierdute

 

 

Filmul “Odessa in flacari”, preluat in copie din Italia, a fost reconditionat cu atentie, acum fiind oferit spectatorilor romani. Se descopera pagini de istorie ascunse, groaznicul masacru suferit de basarabeni din partea trupelor sovietice, pentru singura vina ca erau romani.

Din pacate, despre “holocaustul” basarabenilor, bucovinenilor si transilvanenilor, autoritatile de la Bucuresti manifesta inca o condamnabila tacere.

 Nu se vorbeste nimic nici despre asasinarea, de catre NKVD, a 17.000 de prizonieri romani, ca represalii la lichidarea de catre jandarmii romani a grupelor de partizani sovietici care actionau la Odessa, in spatele frontului, ascunsi in catacombele orasului.

In timp ce soldatii romani se bucurau de prevederile Legii internationale care ocroteau prizonierii de razboi, tot in spiritul legislatiei internationale civilii inarmati care atacau in spatele frontului erau socotiti teroristi. Dar cine tinea cont de legislatia internationala la Moscova, unde conducerea statului era alcatuita din criminali?

Oficiul National Cinematografic a prezentat la vremea respectiva imagini ale acestor atrocitati, care au zguduit lumea. Tot atunci au fost facute filmele de montaj “Romania lupta contra bolsevicilor”, “Razboiul nostru sfant” si “Noi”, cu care umanitatea a descoperit fata atroce a celui de-al Doilea Razboi Mondial, inainte ca Aliatii sa gaseasca si sa filmeze lagarele mortii naziste.

Gropile comune din Basarabia si din Bucovina, cu zeci de mii de barbati, femei si copii romani, dezbracati si impuscati in ceafa de NKVD, peste care se aruncase var, au fost confirmate de experti ai Crucii Rosii de la Berna, concluziile fiind semnate si de medicul sovietic Saposnikov.

Documentul se afla si astazi in arhivele acestei organizatii mondiale.

 Nu exista nici macar un monument in Romania consacrat victimelor nevinovate ale atrocitatilor sovietice , in schimb se ridica altele care nu au nici o legatura cu istoria romanilor.

Dar acesta nu mai este un aspect al istoriei cinematografiei, ci al ISTORIEI.

 

 

 Surse: Alternativaonline.caCuraj.Net, Certitudinea.ro/ Telecinemateca.ro

 

 

VIZIONARE PLACUTA !

 

 

17/09/2012 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: