CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ucraina, România și problema Bugeacului

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Ucraina vs. Romania si problema Bugeacului

Problema Bugeacului

 

 

Sub numele de Bugeac estedesemnat, îndeobşte, ţinutul din nordul Deltei, aflat între vărsarea Prutului şi limanul Nistrului.

Acest teritoriu, numit şi „părţile tătărăşti“, înainte de a intra sub autoritatea domnilor Moldovei, s-a aflat o perioadã de timp sub dominaţia nominală a Hoardei de Aur, iar după declinul hanilor de la Serai, a fost stăpânit timp de peste o jumătate de secol de domnitorii munteni din familia Basarabilor, coborâtori ai lui Basarab I – de unde şi numirea, mai târzie, de „Basarabia“, denumire care s-a extins, prin „bunăvoinţa“ interesată a autorităţilor ţariste, asupra întregii Moldove răsăritene, înglobată forţat la Imperiul Ţarist prin Pacea de la Bucureşti din 16/28  mai 1812.

El mai este cunoscut şi sub numele de „Ţinutul Bugeacului“, termen ce provine din turco-tătară şi desemnează regiunea de stepă brăzdată de văi cu versanţi povârniţi, lipsită de ape curgătoare,din nordul Deltei.

Conform părerii altor cercetători, originea cuvântului Bugeac ar fi cumană: «Bucgac» («bucigac») = unghi («angulus»). La bulgari, sudul Basarabiei purta denumirea de «Onglu», adică «unghi», iar la unguri «Atelcuz».

Indiferent de originea termenului, ţinutul desemnat a fost anexat de Soliman Magnificul în uma campaniei din vara anului 1538 (îndreptată împotriva domnitorului Petru Rareş) şi transformat, pentru 274 de ani (împreună cu cetatea Tighina (Bender) şi zona adiacentã), în provincie otomană: raiaua Tighinei (a Benderului, în turco-tãtarã).

Prin Pacea ruso-otomanã de la Bucureşti (16 mai 1812), Moldova de răsărit – parte componentă a principatului moldav, împreună cu raialele Hotinului şi Benderului (Tighinei), ultimele două, posesiuni otomane, au intrat în componenţa Imperiului Ţarist, sub denumirea generică de Basarabia.

În urma războiului Crimeei, prin Tratatul de Pace care a pus capãt acestei conflagraţii europene (18/30 martie 1856), Principatele Române ale Moldovei şi Ţării Româneşti au fost scoase de sub protectoratul rusesc, rămânând, pe mai departe, sub suzeranitate otomană, dar cu frontierele garantate de marile puteri:  Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei (mai târziu, al Italiei). Totodată, Tratatul de la Paris a stabilit retrocedarea, către Principatul Moldovei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad (Cetatea Albã), adică cea mai mare parte a fostului Bugeac. În felul acesta, pentru 22 de ani, prin voinţa areopagului european, Imperiu Ţarist a fost îndepărtat de la Gurile Dunării.

Congresul european de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de Pace de la San Stefano, a recunoscut independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, dar a statuat reîncorporarea celor trei judeţe basarabene (Cahul, Ismail şi Bolgrad) la Imperiul Ţarist. În felul acesta, Marile Puteri dãdeau satisfacţie diplomaţiei ţariste, care nu putea să renunţe la Gurile Dunării, cele trei judeţe fiind „schimbate“ forţat de către autoritãţile de la Sankt-Petersburg cu Dobrogea, străvechi pãmânt românesc dintre Dunăre şi Mare.

Aparent, schimbul era favorabil României deoarece Dobrogea, ca suprafaţă şi resurse ale solului şi subsolului, era net superioară celor trei judeţe sud-basarabene. Maniera în care s-a făcut „schimbul“ („diktat“ al areopagului european – de fapt, al lui Otto von Bismark – la cererea expresă a Sankt-Petersburgului) a deranjat profund autorităţile de la Bucureşti (îndeosebi pe marii boieri moldavi care deţineau întinse proprietăţi funciare în Bugeac), inducând, totodată, un puternic curent de opinie anti-rus în rândul opiniei publice româneşti. Astfel, noul stat român a fost obligat să împartă stăpânirea Gurilor Dunării cu Imperiul Ţarist.

În anii care au urmat, autorităţile ţariste au accelerat procesul de deznaţionalizare a românilor, prin deportări în Siberia, rusificarea numelor şi îndeosebi, prin colonizări de ruşi sau elemente alogene, dar rusofone (ruşi, ucraineni, germani, baltici, evrei etc.).

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât, cu majoritate de voturi, Unirea întregii Basarabii cu România, deci implicit, şi a Bugeacului. Timp de 22 de ani, acest ţinut s-a aflat sub administraţie românească.

Rusia sovietică nu a renunţat însă la ideea reocupării Basarabiei, şi îndeosebi a Gurilor Dunării. Pregătirea reanexării spaţiului pruto-nistrean a fost marcată de diversiunea iniţiată şi desfăşurată în septembrie 1924 de Comintern(în care un rol important l-au avut serviciile speciale sovietice, îndeosebi C.E.K.A.), cu ajutorul unor bande înarmate care, sub pretextul eliberării popoarelor din această provincie de sub „jugul boierilor şi ciocoilor români“, au încercat să declanşeze o răscoală armată a populaţiei alogene rusofone.

Diversiunea, soldată cu morţi şi răniţi în rândul grănicerilor, poliţiştilor şi jandarmilor români, dar şi al populaţiei şi reprezentanţilor autorităţilor civile, s-a manifestat cu violenţă îndeosebi în Bugeac, mai precis în localitatea Tatar-Bunar şi împrejurimi. Ea a fost contracarată rapid de către autorităţile române, prin folosirea forţei armate.

După cum este ştiut, în urma ultimatum-urilor din 26-27 iunie 1940 şi a agresiunii militare a Armatei Roşii, atât Moldova dintre Prut şi Nistru (Basarabia propriu-zisă), cu o suprafaţă de 44.500 kilometri pătraţi şi o populaţie de 3.200.000 de locuitori, cât şi Bucovina de Nord, având o suprafaţă de 6.000 kilometri pătraţi şi 500.000 de locuitori au fost înglobate în Uniunea Sovietică. Prin acest rapt teritorial, şi sudul Basarabiei (adicã Bugeacul) a fost anexat, manu militari, la U.R.S.S.

La 4 noiembrie 1940, printr-un decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), a fost  inclusă în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

 

 

 

 

Imagine similară

Au fost alipite astfel la Ucraina, în afară de partea de nord a Bucovinei, raioanele Codâma, Balta şi Pesciana din fosta R.S.S. Moldovenească (situate în stânga Nistrului), judeţele Hotin şi Cetatea Albă (Akkerman), la care se adăuga şi plasa Chilia a judeţului Ismail din Basarabia.

Prin aceste cesiuni teritoriale, nou creata R. S. S. Moldovenească nu mai avea acces la Gurile Dunării şi nici nu mai beneficia de ieşirea la Marea Neagră.

 

În acel moment, în teritoriile cedate Ucrainei, situaţia etnică se prezenta în felul următor:

 

  • în judeţul Cetatea Albă (Akkerman): români moldoveni – 18%, ucraineni – 20%;

  • în judeţul Hotin: români moldoveni – 35%, ucraineni – 41,6%;

  • în judeţul Ismail: români moldoveni – 31%, ucraineni – 4,7%.

Agresiunea militară sovietică a determinat România să se alăture Germaniei hitleriste şi a obligat autorităţile politico-militare româneşti să participe la campania militară împotriva Uniunii Sovietice, declanşată în data de 22 iunie 1941.  Până la 26 iulie 1941, armatele române şi germane au reuşit să elibereze Basarabia şi Bucovina de Nord, care au reintrat, astfel, în componenţa statului român.

În urma înfrângerilor suferite pe frontul de răsărit şi a reocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către armatele sovietice, imediat dupã 23 august 1944 aceste teritorii au reintrat, de facto, în componenţa Uniunii Sovietice.

De fapt, Bucovina de Nord, ţinuturile Herţa şi Hotin, împreună cu partea de sud a Basarabiei (plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), au fost trecute sub jurisdicţia R.S.S. Ucrainene în baza mai vechiului decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din 4 noiembrie 1940.

Situaţia a fost recunoscută, de jure, de către anglo-americani şi de francezi şi stipulată în Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, care a consfiinţit astfel raptul teritorial sovietic din vara anului 1940.

După disoluţia U.R.S.S. din 1991, noul stat independent Ucraina a rămas beneficiara Pactului Ribbentrop-Molotov, stare de fapt recunoscută, de iure, şi de România prin Tratatul bilateral româno-ucrainean, semnat la Neptun la 2 iunie 1997 în urma cererii expresă a Comunităţii Europene, ca o condiţie sine–qua-non a admiterii ţării noastre atât în N.A.T.O. cât şi în Uniunea Europeană.

Prof.univ.dr.Traian-Valentin PONCEA

Extras din REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR, lucrare in curs de aparitie.

Sursa: http://roncea.ro

 

 

 

CITIȚI ȘI:

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/03/01/o-istorie-a-zilei-de-1-martie-video-3/

 

 

 

 

 

 

01/03/2019 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

ROMÂNII LA 1875 ŞI PRIMA HARTĂ ETNOGRAFICĂ A IMPERIULUI RUS

 

 

Harta etnografică a părții europene a Imperiului Rus, Sankt Petersburg, 1875.

Este prima hartă etnografică detaliată a imperiului. A fost întocmită în baza datelor recensământului populației, la comanda Societății Geografice Imperiale Ruse, de către general locotenentul Alexandr Rittih, etnograf, cartograf militar, autor al tratatelor despre etnografia diverselor părți ale Imperiului Rus.

Datele recensămintelor rusești au fost întotdeauna discutabile, subordonate intereselor expansioniste, dar discuția este aici despre etnonimul folosit de ruși înșiși în cazul nostru.

A fost prezentată la Congresul Internațional de Științe Geografice de la Paris, ținut între 1 și 11 august 1875, primind distincția supremă.

Județele basarabene Cahul, Bolgrad și Ismail nu apar pe harta Imperiului din 1875, acestea făcând parte din România.

Chiar dacă Dodon ar putea fi Dunăre de mânios pe ruși și pe toată Societatea lor Geografică Imperială Rusă, aflând cum îi numeau la 1875 rușii pe românii din Basarabia, Podolia, Herson și din alte părți ale Imperiului, aceștia sunt indicați, la poziția 9, cu etnonimul generic, cel de ROMÂNI.

La 1875 Stalin încă nu se născuse și mai era mult până să fie clocită la Moscova teoria bolșevică a moldovenismului antiromânesc.

Până la începutul secolului XX aceasta a fost singura hartă etnografică detaliată a Imperiului Rus.

A doua hartă etnografică a Imperiului avea să apară în 1904, însă pe ea românii sunt indicați de asemenea cu etnonimul nostru propriu, cel de ROMÂNI.

Era bine ca Putin să-i fi făcut cadou lui Dodon o copie după această primă hartă etnografică a Rusiei…

Harta detaliată de la 1875 a fost totuși precedată de încercări de hărți etnografice, incluse în manuale sau atlase școlare. O vom remarca pe cea a lui Iacob Kuznețov, elaborată în baza materialelor lui Peter von Köppen, membru al Academiei de Științe din Petersburg, și publicată în 1857, în Atlasul didactic al Imperiului Rus. Harta lui Kuznețov, de la 1857, îi prezintă pe românii din Imperiul rus cu exonimul VOLOHI, echivalentul endonimului ROMÂNI.

Au existat totuși în istorie și savanți ruși onești, intelectuali cu obraz și onoare. Puțini, dar au existat.

 

 

A doua hartă etnografică a părții europene a Imperiului Rus a apărut, așa cum spuneam, în 1904, indicându-i pe români cu etnonimul lor propriu – ROMÂNI:

 

 

Iată și imaginea de ansamblu, precum și cea a legendei hărții etnografice elaborate de Kuznețov pentru Atlasul didactic al Imperiului Rus, editat în 1857, la Petersburg:

 

https://cubreacov.wordpress.com/2017/10/02/romanii-pe-prima-harta-etnografica-a-imperiului-rus-1875/

19/04/2018 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

FOSTUL PRESEDINTE INTERIMAR AL R.MOLDOVA,MIHAI GHIMPU: AM FOST ŞI SUNTEM ROMÂNI.DE CE NI SE ASCUNDE ASTĂZI ISTORIA ADEVĂRATĂ ? VIDEO

 

 

 

MIHAI GHIMPU: AM FOST ŞI SUNTEM ROMÂNI. DE CE NI SE ASCUNDE ASTĂZI ISTORIA ADEVĂRATĂ ? CINE O SĂ TE CREA-DĂ CÎND SPUI CĂ AI ELIBERAT ROMÂNII DIN BASARABIA DE ROMÂNII DIN ROMÂNIA?

IATĂ DE CE NI SE SPUNE CĂ SUNTEM MOLDOVENI ŞI NI SE RESPINGE ISTORIA ROMÂNILOR

CINE O SĂ TE CREADĂ CÎND SPUI CĂ AI ELIBERAT ROMÂNII DIN BASARABIA DE ROMÂNII DIN ROMÂNIA?

IATĂ DE CE NI SE SPUNE CĂ SUNTEM MOLDOVENI ŞI NI SE RESPINGE ISTORIA ROMÂNILOR.

 

 

Ghimpu M

 

Onorată audienţă,

 

Stimaţi prieteni,

106 ani de umilinţă ţaristă, 50 de ani de umilinţă sovieto-comunistă – aceasta este viaţa trăită de mamele, taţii, buneii şi străbuneii noştri începînd cu 1812 şi pînă la proclamarea RM ca Stat Independent, desigur, cu excepţia anilor 1918-1940.

Cu prezenţa armatei pe teritoriul nostru, cu deportări în Siberia şi foametea organizată, cu sute de mii de victime, cu naţionalizarea averii, cu gulaguri, cu limba rusă oficială şi închiderea grădiniţelor şi şcolilor cu predare în limba română, cu studierea istoriei Rusiei ca istorie naţională, dar eliberaţi “de sub jugul turcesc, de cotropitorii români”.

Şi dacă în perioada ocupaţiei ţariste ne considerau români şi limba vorbită o considerau româna, apoi în perioada sovietică – moldoveni de naţionalitate şi limba vorbită, limba moldovenească. De ce nu ascundeau adevărul? Simplu de tot: pentru că nu exista România.

Odată cu formarea României de către Moldoveni şi Munteni, şi unii şi alţii români, politica eliberatorilor s-a schimbat. Moldovenii nu mai vorbesc limba română, nu mai sunt români, ei vorbesc limba moldovenească şi sunt moldoveni de naţionalitate.

Altfel minciuna nu stă în picioare.

Cine o să te creadă cînd spui că ai eliberat românii din Basarabia de românii din România? Dar cînd spui eliberarea moldovenilor de români, urechea celui ce nu cunoaşte istoria românilor prinde. Bănuiesc că şi astăzi tot din aceste considerente se respinge Istoria românilor.

Aceeaşi politică: e una să spui că înveţi Istoria românilor şi cu totul alta cînd spui că înveţi Istoria.

 

Stimaţi cetăţeni,

Am fost şi suntem români şi cei din Moldova, şi cei din Muntenia, şi cei din Transilvania şi limba noastră este una – româna. De aceea, în 1918 Sfatul ţării a proclamat Unirea, iar în 1991 Parlamentul a adoptat Declaraţia de Independenţă, ca un prim pas spre unitatea noastră.

De altfel, în aceeaşi situaţie s-a aflat şi poporul rus şi unificarea lui într-un singur stat nu a dus la o identitate moscoviană, novgorodiană şi nici la existenţa unei limbi ca, de exemplu, limba novgorodiană, indiferent de cnezatele în care locuiau.

Sunt ruşi de naţionalitate, au un singur stat şi vorbesc o singură limbă – limba rusă.
Adevărul pentru viaţa unui om este ca şi aerul, apa, pâinea şi tot ce a dat Dumnezeu, însă toate acestea trebuie păzite şi păstrate cu sfinţenie, pentru că altfel e sfîrşitul lumii.

Noi însă, mai bine zis o parte din noi am trecut de partea celui care prin ocupaţie ne-a adus minciuna şi 20 de ani, în loc să promovăm adevărul şi valorile democratice, promovăm politica neadevărului. Iată de ce, stimaţi cetăţeni, avem cel mai sărac popor din Europa, dar conducătorii de partide – milionari. Cu minciuna cîştigi milionul, cu adevărul devii Ghimpler. La noi – ca la nimeni.

 

 

Stimaţi cetăţeni,

 

 

Concluzia poate fi doar una: numai Adevărul despre noi, afirmat şi asumat de sus până jos, de la vlădică la opincă, poate pune capăt crizei din Republica noastră, pentru că, criza politică ce durează de doi ani este de fapt tot o consecinţă a ocupaţiei care prin ideologia sa a reuşit să ştirbească conştiinţa naţională a multora dintre noi.

Aşadar, pentru a ne mişca înainte, pentru a asigura viitorul european al RM e nevoie ca noi, cei din clasa politică, să ne punem de acord asupra adevărului despre noi. Fără acest consens general asupra adevărurilor fundamentale despre noi înşine, nu vom putea să ne mişcăm din acest punct mort în care ne aflăm.

Numai recunoscînd adevărul istoric şi ştiinţific, vom pune capăt bătăliilor politice şi singura ocupaţie va rămîne economia, prin intermediul căreia vom soluţiona problemele sociale – locuri de muncă, salarii şi pensii bune, burse pentru studenţi, casă şi pâine pe masă.

Numai aşa va avea loc procesul de integrare europeană, bineînţeles, cu extinderea suveranităţii reale a Republicii Moldova şi pe teritoriul din stânga Nistrului, dar pentru aceasta este necesară încetarea stării de ocupaţie de către trupele militare ruseşti, adică retragerea lor.
Aşadar, care sunt pietrele unghiulare pe care putem construi viitorul european al Republicii Moldova?

 

– Adevărul despre noi, asumat şi promovat în primul rînd de toată clasa politică. Adevărul e ca un izvor: cît nu-l astupi, chiar şi dacă-l betonezi, apa oricum apare la suprafaţă.

 

– Dobândirea independenţei reale şi a integrităţii teritoriale prin soluţionarea aşa-zisului conflict transnistrean.

 

– Integrarea Europeană.

 

Cu speranţa că noi, cetăţenii, vom avea curajul să ne unim în jurul acestor trei idei, ce ne pot asigura progresul din toate punctele de vedere, inclusiv spre Europa, Vă felicit cu prilejul aniversării a 20 de ani de la proclamarea Independenţei şi mulţumesc acelora care au luptat şi au muncit pentru libertatea noastră.

 

Vă mulţumesc !

19/08/2013 Posted by | ROMANII DESPRE ROMANI | , , , , , , , | 3 comentarii

%d blogeri au apreciat asta: