Savant român,răpit şi asasinat de NKVD. Radiografia unei crime
Caz unic. Istorici şi arhelogi au devenit dedectivi pentru a elucida moartea savantului geolog şi arheolog român basarabean Nicolae Moroşan.
Arheologia românească îl revendică drept întemeietorul cercetării ştiinţifice a paleoliticului dintre Carpaţi, Nistru şi Mare Neagră,dar mai puţin ştiut este faptul că enigma morţii sale a fost dezlegată tocmai de foştii săi colegi de breaslă, obişnuiţi cu cele mai lungi şi anevoioase investigaţii.
Istoricii şi arheologii au participat, în calitate de detectivi, la dezlegarea misterului unei crime oribile.
Astăzi se cunosc cu certitudine circumstanţele morţii lui Moroşan, suprimat de NKVD, precursorul KGB, pentru că în timpul celui de al Doilea Război Mondial a refuzat să colaboreze cu autorităţile sovietice de pe teritoriul Basarabiei, în detrimentul României.
Această colaborare ar fi trebuit să constea într-o evaluare amănunţită a resurselor subsolului românesc, pe de o parte, şi într-un apel în limba română la Radio Moscova, adresat armatei române de a depune armele, pe de alta.
A fost denunţat de un ilegalist comunist
Nicolae Moroşan s-a născut în 1902, în satul Cuconeştii Vechi, judeţul Edineţ, din Basarabia. A absolvit liceul “B. P. Haşdeu” din Chişinau, apoi a studiat la Facultatea de Ştiinţe Naturale a Universităţii din Iaşi, pe care a absolvit-o în 1927.
Va îmbrăţişa cariera de geolog şi arheolog şi va publica peste 40 de lucrări şţiinţifice, descoperind zeci de aşezări paleolitice pe terasele fluviale ale Nistrului şi Prutului.
Membru al Colegiului Arheologic şi al Institutului Internaţional de Arheologie, Moroşan îşi susţine doctoratul în Franţa, în 1933, cu o teză despre Pleistocenul şi Paleoliticul României de Nord-Est, care va fi publicată peste cinci ani, în Anuarul Geologic al României.
După răpirea Basarabiei de către sovietici, refuză să se retragă în ţară şi rămâne cu părinţii la Chişinău.
Ceea ce s-a întâmplat cu el mai departe este demn de pana unui romancier. Sovieticii care erau informaţi despre valoarea lui ştiinţifică l-au făcut profesor la Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, director al Muzeului de Etnografie, l-au curtat până au făcut din el deputat în Sovietul Suprem al Naţionalităţilor din URSS.
In 1941, la trei săptămâni după ce armata română trecuse dincolo de Prut, este arestat de NKVD, în urma denunţului unui profesor de istorie, pe nume Dubrovski, ilegalist comunist, alias Polik Ovim Mendel Gdolev.
În denunţul lui Dubrovski, Moroşan este acuzat de faptul că este “român fervent şi antisovietic, rămas special cu o misiune de la statul român”.
Anchetat şi transportat de la Chişinău la Tiraspol, va fi predat, în cele din urmă, biroului NKVD din Odesa.
Apoi a refuzat să ia cuvântul la radio, la prima aniversare a eliberării Basarabiei de sub boierii români. De la începutul războiului dintre Germania şi URSS, Moroşan a început un mod de viaţă suspect. Cu toate că din Chişinău a fost evacuat guvernul RSSM, el a rămas. S-a decis: Moroşan N. N., anul naşterii 1902, să fie arestat şi percheziţionat….
Iată ce scrie în actul de incriminare al NKVD, recuperat şi păstrat astăzi în arhiva Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei:
“Examinând materialele ce au parvenit de la NKVD cu privire la activitatea criminală a cetăţeanului Moroşan Nicolai Nicolaevici, a reieşit că, din anul 1939, Moroşan N.N. a participat la activitatea partidului burghez «Frontul Renaşterii Naţionale a României».
După reintroducerea în Basarabia a puterii sovietice, a refuzat să candideze ca deputat în Sovietul Suprem. (…) Apoi refuză să ia cuvântul la radio, la prima aniversare a eliberării Basarabiei de sub boierii români. De la începutul războiului dintre Germania şi URSS, Moroşan a început un mod de viaţă suspect.
Cu toate că în Chişinău a fost evacuat guvernul R.S.S.M. (Republica Sovietică Socialistă Moldovenească – n.n.), el a rămas. S-a decis: Moroşan N.N., anul naşterii 1902, să fie arestat şi percheziţionat. Anchetator suprem al NKVD al RSSM, indescifrabil”.
A stat închis în puşcăria din Chişinău, apoi a fost escortat la puşcăria din Tiraspol, iar de acolo la cea din Odesa, de unde a ajuns tocmai la penitenciarul din Novosibirsk, de unde este eliberat pe 25 noiembrie 1941, fiind găsit nevinovat.
Secretul morţii sale, descoperit la Foreign Office
La 25 iulie 1941, Biroul NKVD din Odesa îl transferă în Siberia, la Novosibirsk, iar pe 25 noiembrie i se recunoaşte nevinovăţia.
Este eliberat, dar cu condiţia să accepte catedra de profesor de geologie a Institutului Politehnic din Tomsk – Siberia. Pentru că a refuzat să fie ales deputat al Sovietului Naţionalităţilor al Sovietului Suprem al URSS, va face obiectul mai multor anchete ale NKVD.
Locuia la Tomsk, unde preda cursuri la un institut din localitate şi executa anumite cercetări geologice. Aflându-se la Moscova la sesiune, în data de 3 februarie 1944, s-a sinucis în odaia 240 a Hotelului Naţional ori, conform altei versiuni, care e mai verosimilă, a fost simulată sinuciderea de angajaţii NKVD-ului, căci le parvenise informaţia că el a intrat în contact cu ambasada britanică de la Moscova.
Ceea ce pare a fi mai aproape de realitate, dacă citim un răvaş trimis fostului său coleg de la Liceul „M. Eminescu”, Gheorghe S. Chicu, care se afla în evacuare şi i s-a adresat după ajutor:
„Dragă Gheorghii Savici ! După cum vedeţi, scrisoarea D-stră a ajuns până la mine. Nu m-am aşteptat. M-a mirat acest fapt. Vă mulţumesc: şi dacă o să aveţi norocul să trăiţi şi să ajungeţi pe pământurile noastre, atunci, să săruţi din partea mea, pământul meu sfânt şi neuitat.
Eu! – dacă sunt sănătos! – nu pot spune că sunt smintit – nu chiar! Dar deseori am halucinaţii şi aştept momentul odihnei finale.
– D-stră, scrieţi că aţi trecut printr-o… epopee…
– Dar la mine ce e?
Doar din momentul ieşirii mele din casă am nimerit în spitalul-„închisoare” şi aşa din una în alta, mă duceau, mă lecuiau. Astfel am ajuns în Siberia.
După multe luni de închisoare, am nimerit la Tomsk. Nu ştiu din ce motive n-am pierit. Nu ştiu de ce inima nu mi-a crăpat. Am obosit să trăiesc. Deja vreau odihnă şi aş găsi-o – ştiu calea spre ea, dar – … dragostea fidelă pentru pământul meu sfânt strămoşesc mă face să mai amân momentul, deoarece… aproape de hotarul drag am o dorinţă de a dormi veşnic.
Despre nimeni din ai mei nu am ştiri… Nu sunt singur că nervii vor rezista. Sper că vom mai face schimb de scrisori.
În ceea ce priveşte, Gheorghii Savici, rugămintea de a vă ajuta cu transferul, păi… „am luat act”, dar despre asta vom mai vorbi prin scrisori, dacă vom trăi – ultimele cuvinte mi se referă.
Salutări D-stră, Gheorghii Savici şi rudelor D-stră.
Să fiţi cu toţii sănătoşi.
Moroşanu,
Tomsk, reg. Novosibirsk.
Post restant.
26.IV.1943.”
Presimţirea lui N. N. Moroşan s-a adeverit, căci peste zece luni şi-a încheiat socotelile cu viaţa.
Cercetările arhivistice ale arheologului Nicolae Chetraru, care i-a dedicat o biografie, înclină spre ipoteza că Moroşan ar fi cedat în urma anchetelor dure la care a fost supus, şi că în cele din urmă ar fi acceptat să lucreze în favoarea sovieticilor.
La 2 februarie 1994 este găsit mort în camera 240 a hotelului “Naţional” din Moscova.
După revoluţia din 1989, istoricul Valeriu Dobrinescu, de la Centrul de Istorie şi Civilizaţie Europeană – Iaşi, a descoperit un document deosebit de important, în Arhivele Ministerului de Externe al Marii Britanii, datat la 2 februarie 1944, care răstoarnă ipoteza colaborării lui Nicolae Moroşan cu autorităţile sovietice.
Din conţinutul documentului reiese că însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Majestăţii Sale Britanice la Moscova, John Le Rougetel, a fost vizitat de Moroşan la ambasadă, unde savantul i-a încredinţat, confidenţial, următorul mesaj:
“Eu nu mi-am trădat ţara, nici cu bună-ştiinţă şi nici voluntar”.
Documentul este arhivat la Public Record Office, Foreign Office, 371 şi face parte din dosarul nr. 43.984 fila 50: “Un anume domn Nicolae Moroşan a telefonat dimineaţă şi a cerut să-l vadă pe ambasador (…).
Mi-a spus că după ocuparea sovietică a Basarabiei a fost închis şi apoi eliberat pentru a preda la Omsk (Tomsk – n.n.). Sovieticii insistau să vorbească la radio pentru România şi el nu putea să facă acest lucru, deoarece era sigur că ruşii intenţionau să anexeze întreaga ţară (…).
L-am sfătuit insistent să accepte oferta de a vorbi, spunându-i că şi câţiva prieteni ai mei români din Cairo deja făceau asta, şi cu cât românii ieşeau mai repede din război, cu atât era mai bine (…). mai mult, a declarat el, un comisar din Republica Moldovenească, pe nume Porş, l-a informat că ruşii intenţionau să anexeze întreaga Românie, Bulgaria şi Iugoslavia.
Chiar el fusese rugat să pregătească nişte rapoarte geologice pentru ruşi despre România şi Bulgaria, dar el a refuzat”. Intors la hotel, Moroşan a fost asasinat de NKVD în noaptea de 2/3 februarie 1944.
Asasinii i-au înscenat sinuciderea, lăsând o scrisoare de adio adresată de savant soţiei. Numai că Moroşan n-a fost căsătorit niciodată şi n-a avut niciun urmaş…
În memoria lui Nicolae Moroşan
În mediile oamenilor de ştiinţă basarabeni, cu afinităţi proruse, persistă ipoteza că Nicolae Moroşan s-ar fi sinucis.
Leonid Cemortan, membru al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, i-a făcut lui Moroşan un portret deloc măgulitor, aproape pe placul regimului sovietic, în articolul “Drama intelectualilor basarabeni de stânga, publicat în anul 2000:
“Tragic a fost destinul lui Nicolae Moroşanu, savant de renume internaţional (cercetări în domeniul geografiei naturale, geologiei şi paleontologiei istorice).
Pentru a-l atrage de partea lor, autorităţile sovietice i-au oferit postul de profesor la Institutul Pedagogic din Chişinău şi l-au numit director al Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală, promovându-l şi deputat în Sovietul Suprem al R.S.S.M. În timpul războiului, el, ca deputat al corpului legislativ al republicii, a fost evacuat în adâncul Rusiei. În februarie 1944 se sinucide la Moscova, scăpând astfel de situaţia de ostatic al regimului stalinist”.
Ca un fapt divers, academicianul Leonid Cemortan, care face asemenea aprecieri despre Nicolae Moroşan, nu este nici istoric şi nici arheolog, ci teatrolog…
La comemorarea a 50 de ani de la tragica sa dispariţie, slujba de pomenire a lui Nicolae Moroşan a fost săvârşită în decorul auster al Bisericii Colţea din Bucureşti, pe 3 februarie 1994.
Au participat elitele arheologiei româneşti, între care cei mai mari specialişti în paleolitic de la Chişinău, Iaşi şi Bucureşti:
dr. Alexandru Păunescu, de la Institutul de Arheologie “Vasile Pârvan”;
dr. Nicolae Chetraru, de la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei; Ilie Borziac, colaborator ştiinţific principal la Institutul de Arheologie şi Istorie Veche din Chişinău;
dr. Vasile Chirica, de la Institutul de Arheologie Iaşi;
dr. Anatolie David şi Tudor Obada, de la secţia de paleozoologie a Institutului de Zoologie din Chişinău;
dr. Costin Rădulescu, membru corespondent al Academiei Române, directorul Institutului de Speologie “Emil Racoviţă” din Bucureşti.
Dacă Moroşan a murit ca un erou al neamului românesc, fără să-şi trădeze ţara, cele două obiective pentru care a fost asasinat vor fi realizate de cozile de topor dispuse să colaboreze cu trupele de ocupaţie sovietice.
La Radio Moscova vor vorbi în favoarea sovieticilor Valter Roman şi Ana Pauker, iar resursele minerale ale tarii noastre vor fi jefuite de sovromuri, inclusiv prin semnătura ministrului Bujor Almăşanu.
Sovromcuarţit a exploatat rezervele de uraniu ale României, pe care le-a exportat în URSS, în contul despăgubirilor de război.
În intervalul 1952-1960, din România au luat drumul URSS, 17.000 tone de uraniu metalic, utilizat în cea mai mare parte la programul nuclear militar sovietic, pentru fabricarea bombelor şi rachetelor atomice.
Iurie Colesnic – ziarul Timpul; Gardianul.ro
O istorie a jefuirii României de catre sovietici sub pretextul „restituirilor” și ce au mai luat ei cu forța, în plus fața de prevederile Convenției de Armistițiu
FOTO: Arhiva Naţională a Republicii Moldova.
Industria grea a RSSM a avut la bază utilajele confiscate din România.
4. Fabrici, instalațiuni:
Prelevările directe de fabrici și înstalațiuni industriale după datele comunicate de Ministerul Afacerilor Interne cu Nr. 151.663 din 4 Decemvrie 1944, ar fi:
– 2 fabrici de zahăr (Botoșani, Suceava);
– 2 fabrici textile (Iași, Botoșani);
– 5 uzine electrice (2 Roman, Dorohoi, Baia, Suceava);
– 1 fabrică acid carbonic (Botoșani);
– 2 fabrici de spirt (Suceava);
– 1 fabrică ulei (Suceava);
– 1 fabrică pielărie (Suceava);
– 14 mori (2 Botoșani, 2 Dorohoi, 8 Baia, 2 Rădăuți);
– 9 ateliere mecanice (8 Botoșani, 1 Rădăuți);
– 1 tipografie (Botoșani);
– 1 abator (Suceava);
– 26 fabrici diferite (Baia, Suceava, etc.)
Și după alte date:
– 1 fabrică de sticlă (Industria Optică Română);
– 1 fabrică glucoză (Glucoza Românească).
După 1945 ţigaretele din Moldova erau fabricate cu utilaj românesc confiscat de sovietici.
Foto: Arhiva Naţională a Republicii Moldova
5. Materiale Industriale:
Ca materiale industriale, întreprinderile și autoritățile comunică Comisiunei Române pentru Aplicarea Armistițiului următoarele prelevări directe:
– 4.900 tone țevi de la Societatea Rogifer;
– 46.273 tone material tubular de la industriile petrolifere;
– 98 bucăți mașini, pompe;
– 1.111 tone diverse materiale de industrie petroliferă;
– 5.206 tone hârtie.
6. Vehicule și autovehicule:
După Inspectoratul General al Jandarmeriei și Marele Stat Major, prelevările directe de vehicule și autovehicule ar fi de:
– 7.256 autovehicule (Marele Stat Major);
– 1.396 motociclete (Inspectoratul Jandarmeriei);
– 1.361 biciclete;
– 239 tractoare (Inspect. G-ral al Jandarmeriei);
– 46.603 căruțe și trăsuri (Inspectoratul General al Jandarmeriei);
– 37.718 căruțe și trăsuri (Marele Stat Major);
– 7.261 perechi hamuri (Inspectoratul General al Jandarmeriei) și
– 38.063 perechi hamuri (Marele Stat Major).
7. Diverse bunuri:
După datele aflate la Comisia Română pentru Aplicarea Armistițiului mai sunt prelevări directe calculate în valori de diverse bunuri, după cum urmează:
– Materiale proprietatea C.F.R.: 1,5 miliarde lei;
– Materiale încredințate Regiei C.F.R.: 15,4 miliarde lei;
– Materiale de aviație: 2,7 miliarde lei;
– Materiale de marină: 11, 1 miliarde lei;
– Materiale de marină comercială: 3,1 miliarde lei;
– Materiale diferite din vămile Sibiu și Brăila: 689,0 milioane lei;
Ȋn sfârșit, Inspectoratul General al Jandarmeriei, cu adresa Nr. 55.594 din 4 Martie 1945 comunică Comisiei Române pentru Aplicarea Armistițiului că în intervalul de la 23 August 1944 până la 1 februarie 1945, s-ar mai fi preluat divese bunuri și valori, printre care numerar peste 8 miliarde lei.
(Arhivele Istorice Centrale, fondul I.G.J. – Central, dosarul 25/1945, filele 135-137)
Situația livrărilor de petrol
O altă problemă deosebit de gravă în relațiile impuse României era aceea a livrărilor de petrol. URSS dublase conductele existente și realizase altele, noi, pentru a acapara cât mai mult.
Astfel, s-a ajuns la un număr de patru conducte de pompare până la Reni, Constanța și Giurgiu, în afară de garniturile de tren cu cisterne, care circulau non stop de la Ploiești, pe ecartamentul special lărgit.
Livrările făcute Uniunii Sovietice, în perioada cuprinsă între 12 septembrie 1944 și 11 septembrie 1945, se ridică la 544.000 de tone de produse petroliere în contul aticolului 10 al Convenției de Armistițiu (contribuția la întreținerea Armatei Roșii) și la 2.481.000 de tone de aceleași produse în contul articolului 11 (despăgubiri de război). Ȋntre 1 iulie și 20 octombrie 1945, România a mai livrat către URSS încă 100.000 de tone, în contul acordului social.
Conform datelor oficiale, existente în documentele Arhivei C.C. al P.C.R., fond 103, dosar 943/1944-1947, livrările de petrol către URSS în intervalul 23 august 1944 – 31 martie 1947, în cadrul articolelor 11 și 12 ale Convenției de Armistițiu, fără a se cumula livrările făcute în cadrul acordului comercial, au fost:
23 august 1944 – 31 decembrie 1944 -> 700.330 tone
1945 -> 2.756.180 tone
1946 -> 1.756.841 tone
1 ianuarie – 31 martie 1947 -> 3.550.049 tone
Total -> 5.772.409 tone
Facturarea produselor petroliere s-a făcut la cursul oficial al dolarului SUA valabil în 1938, adică 191,30 lei dolarul. Ȋn 1945 însă, cursul dolarului era de 36.000 de lei.
O tonă de benzină de avion, livrată de România Uniunii Sovietice, a fost facturată la 6.116 lei, iar o tonă de benzină auto – cu 3.635 lei și așa mai departe pentru toate celelalte produse derivate.
Sunt prețuri nereale, de vreme ce societatea „Fab” Constanța exporta aceste două produse cu 153.900 lei tona și, respectiv, cu 114.850 lei. Statul român era furat pe față, la fiecare tonă de produs livrat, iar prețurile impuse de URSS acopereau doar câteva procente din valoarea reală a produselor.
Situația țării evolua spre colaps. Sute de kilometri de linie ferată aveau deja ecartament rusesc și, în timp ce în paralel continuau deportările și rechizițiile, fabrici și uzine întregi erau demontate și trimise în Uniunea Sovietică.
Sursa:
1. Conf. univ. dr. Mihai Irimiea – „Efortul economic al României pentru aplicarea articolului 12 din Convenția de Armistițiu cu Națiunile Unite din 12 septembrie 1944 (restituirea bunurilor aduse din U.R.S.S.)”
2. Colecția „Revista de Istorie Militară” – „Armata Roșie în România”, Documente (I), București, 1995
3. Analele Sighet 5, „Anul 1947 – Căderea cortinei” – Fundația Academia Civică, 1997
Schimbarea numelui Braşovului in Oraşul Stalin, un moment de supremă slugarnicie a comuniştilor români. VIDEO
Oare cati dintre brasoveni stiu ca timp de zece ani Brasovul s-a numit incepand cu anul 1950, Oraşul Stalin, după numele dictatorului sovietic Iosif Vissarionovici Stalin, şi a fost capitala regiunii cu acelaşi nume?
Acest fapt a fost determinat de instaurarea comunismului in Romania care a imprumutat si propaganda stalinista din acea vreme bazata pe cultul personalitatii.
Comunistii vroiau sa schimbe fata oraselor, sa stearga simbolurile “vechii lumi a exploatatorilor” si sa impuna noi simboluri.
In toate tarile Europei de Est trecute sub influenta sovietica a existat cite un oras care a primit numele “tatucului popoarelor”.
În anii 1950, după “Cortina de Fier” existau paisprezece oraşe care îl omagiau pe sangerosul dictator Iosif Vissarionovici Stalin, conducătorul URSS-ului (Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste).
Cum îl omagiau? Purtându-i numele!
Stalingrad (actualul Volgograd din Rusia) e cel mai celebru. Acolo, cel de-al Doilea Război Mondial şi-a schimbat cursul, iar cam-compas nu mai era Moscova, ci Berlin.
Acest lucru a făcut posibil ca după încheierea războiului şi instalarea de către sovietici a comunismului în Europa de Est, să existe un Stalinstadt (actual Eisenhuttenstadt) în Republica Democrată Germană, un Stalin (actual Varna) în Bulgaria, un Stalinograd (actual Katowice) în Polonia, un Stalino (actual Doneţk), în Ucraina, un Stalinvaros (actual Dunaujvaros) în Ungaria sau un Qyeteti Stalin (actual Kucova) în Albania.
Legenda spune că în România ar fi fost vizat iniţial Sibiul, dar comuniştii au considerat că nu sună bine Salam de Stalin şi astfel „onoarea“ a revenit Braşovului.
Ca să nu se creadă că ruşii au impus acest lucru, s-a fabricat un document print care muncitorii din Braşov cereau insistent ca oraşul să poarte denumirea de Stalin.
Pe 19 august 1950 cererea apărea în ziarul Drum nou, pe 22 august 1950 era dat decretul de schimbare al numelui, iar pe 25 august acelaşi an, Drum nou publică “salutul călduros” al Guvernului şi Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (viitor Partid Comunist Român) legat de schimbarea numelui din Braşov în Oraşul Stalin.
Pe muntele Tâmpa a fost scris din Brazi numele lui Stalin pentru ca toată lumea să salute schimbarea. După zece ani în 24 decembrie 1960 Braşovul şi-a recăpătat denumirea originală.
Slugile comuniste din Romania au creat un scenariu care sa lase impresia ca aceasta schimbare de nume ar fi venit din rindul ‘oamenilor muncii”.
Punerea in practica a planului a “coincis” cu ziua de 23 August.
Cum s-a ajuns la această idee năstruşnică ca Braşovul să poarte numele „mult iubitului” conducător sovietic?
In numărul din mai 2010 al revistei Istorie şi civilzaţie poate fi studiat “ actul de naştere” al acestui capitol din viaţa urbei de la poalele Tampei.
Este vorba de o cerere a „oamenilor muncii” din Braşov, adresată conducerii ţării şi care suna în felul următor:
„Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Guvernului Republicii Populare Române
Dragi Tovarăşi,
La iniţiativa C.F.R.-iştilor, noi, oamenii muncii din oraşul Braşov am hotărât să propunem ca numele oraşului nostru să fie schimbat dându-i-se numele marelui geniu al omenirii muncitoare, scumpului şi iubitului prieten al poporului muncitor din ţara noastră, învăţătorului şi eliberatorului nostru – marelui Stalin.
Oraşul nostru este unul dintre principalele centre industriale ale ţării; marile sale întreprinderi, ca uzinele de tractoare „Sovromtractor”, ca întreprinderea metalurgică „Steagul Roşu” şi multe altele, sunt binecunoscute oamenilor muncii din întreaga ţară. În oraşul nostru convieţuiesc frăţesc, muncind şi lucrând cot la cot, muncitorii români cu muncitorii unguri şi cu muncitori de alte naţionalităţi.
Planul Cincinal deschide în faţa oraşului şi regiunei Braşov noi perspective de dezvoltare a economiei şi a culturii. Muncitorii din Braşov depun mari eforturi pentru îndeplinirea cu succes a sarcinilor prevăzute în Plan. Pe primul semestru al anului 1950, întreprinderile din Braşov au îndeplinit Planul de Stat cu 114%.
Suntem convinşi că conducerea Partidului şi Guvernului Republicii Populare Române vor satisface dorinţa noastră înflăcărată şi vor acorda oraşului nostru înalta cinste de a purta numele de oraşul Stalin.
Noi ne angajăm în faţa Partidului, a Guvernului şi în faţa marelui Stalin, să nu ne precupeţim puterile pentru a dobândi noi succese în întărirea politică, economică şi culturală a Patriei, în lupta pentru pace, pentru socialism şi a ne dovedi demni de această cinste.
Trăiască Patria noastră, Republica Populară Română, ţara unde se construieşte socialismul! Trăiască marele conducător al poporului sovietic, genialul învăţător al oamenilor muncii de pretutindeni, tovaraşul Stalin!
Scrisoarea a fost adoptată în unanimitate în adunările oamenilor muncii din toate întreprinderile oraşului Braşov.
În numele oamenilor muncii din oraşul Braşov.”
Iată şi răspunsul:
„Răspunsul Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi al guvernului Republicii Populare Române la scrisoarea oamenilor muncii din oraşul Braşov.
Dragi tovarăşi,
Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român şi guvernul Republicii Populare Române salută călduros iniţiativa ceferiştilor din Braşov, căreia i s-a alăturat cu entuziasm oamenii muncii din celelalte întreprinderi din oraşul vostru, ca numele oraşului Braşov să fie schimbat, dându-i-se numele marelui geniu al omenirii muncitoare, conducătorului poporului sovietic, eliberatorului şi prietenului iubit al poporului nostru I.V. Stalin.
Guvernul R.P.R. şi Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român au luat hotărârea de a sprijini cererea voastră şi de a propune Prezidiului Marii Adunări Naţionale a Republicii Populare Române să satisfacă dorinţa arzătoare a oamenilor muncii din Braşov, dându-i acestui oraş numele de: Oraşul Stalin.
Guvernul Republicii Populare Române şi Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român exprimă convingerea că oamenii muncii din Braşov se vor dovedi la înălţimea cinstei mari de a fi cetăţeni ai oraşului care poartă numele tovarăşului Stalin.
Vă urăm noi succese în lupta pentru depăşirea prevederilor planului de stat pe 1950, pentru pregătirea condiţiilor în vederea realizării planului cincinal, pentru apărarea păcii, asigurarea bunei stări a celor ce muncesc şi victoria socialismului în ţara noastră.
Preşedintele Consiliului de Miniştrii al Republicii Populare Române, Dr. Petru Groza.
Secretar General al Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Gheorghe Gheorghiu – Dej.”
Uite- aşa Braşovul a ajuns sa fie denumit oraşul Stalin, oficializarea făcându-se în septembrie 1950 cu prilejul unei noi reorganizări teritoriale a României.
Şi cum pe vremea aia un simbol hollywoodian era considerat de influenţa imperialistă, noul nume al oraşului a fost inserat Tâmpei într-o manieră eco-friendly prin intermediul scrierii cu brazi, copacul veşnic verde.
Comunistii n-au avut curajul sa demoleze sau sa transforme major centrul vechi al orasului, din mai multe motive.
Drept urmare, au instalat simboluri comuniste, staliniste, in fata vechii cetati. In “Parcul Prieteniei” (actualul Parc Titulescu) au amplasat monumentul impunator al “Soldatului sovietic” iar in zona din fata actualei Prefecturi au ridicat o statuie a lui Stalin.
Probabil ca asta nu a fost suficient pentru conducatorii comunisti de atunci si cineva a avut ideea inscriptionarii cu brazi a numelui “Stalin” pe muntele Tîmpa, pentru ca vechiul oras sa fie dominat de aceasta imagine.
Au ramas foarte putine fotografii în care sa fie vizibil numele lui Stalin pe Tîmpa.
Poate ca nu s-au facut prea multe sau brasovenii nu vor sa fie pastrate prea multe dovezi despre acea perioada care nu a constituit un motiv de mandrie pentru ei.
Şi statuia lui Stalin a dispărut misterios, neştiindu-se exact ce s-a întâmplat cu ea dupa ce a fost data jos de pe soclu.
Surse: istorieevanghelica.ro ; adevarul.ro ;
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 