CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

CE NU NI S-A SPUS DESPRE MONUMENTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE DE LA CHIȘINĂU

Monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul Chișinăului este unul din principalele simboluri ale Independenței Republicii Moldova. Astăzi, monumentul marelui domnitor este locul unde la cele mai importante evenimente depun flori și se închină atât oficialii, inclusiv străini, cât și cetățenii de rând.

Lângă monumentul domnitorului s-au adunat mulțimile la marile adunări naționale care au culminat cu ieșirea Republicii Moldova din URSS.

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a avut însă o soartă la fel de zbuciumată ca și locuitorii acestei bucăți de pământ – a fost evacuat de două ori de la Chișinău, alături de sute de mii de moldoveni care s-au retras de frica sovieticilor, apoi a fost adus înapoi, dar a stat aproape jumătate de secol în umbra celui care la acea vreme era considerat marele eliberator – Lenin. Chiar și atunci, nu a fost uitat, iar unii din cei care au încercat să-i redea valoarea, au ajuns și la închisoare. 

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt a fost inaugurat la 29 aprilie 1928, cu ocazia împlinirii a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Acesta reprezintă una din cele mai importante opere ale reputatului sculptor basarabean din perioada interbelică, Alexandru Plămădeală. Inițial, s-a dorit ridicarea unui monument dedicat Unirii, dar până la urmă o comisie condusă de Pantelimon Halippa a decis că Basarabia avea nevoie de un simbol și Ștefan cel Mare. Era un ideal pentru basarabeni, povestește scriitorul și publicistul, Iurie Colesnic. Sculptorul Alexandru Plămădeală a fost desemnat să facă macheta, iar statuia pe care o avem astăzi în centrul Chișinăului este a treia variantă propusă de artist. 

Însă monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  nu a stat prea mult timp în centrul Chișinăului, deoarece în iunie 1940, odată cu anexarea Basarabiei la fosta URSS, acesta a fost evacuat odată cu armata română și cu peste 200 de mii de basarabeni care au trecut Prutul. Până în 1942 a stat la Vaslui, după care, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial a fost readus la Chișinău. La 25 august 1942 a fost postat în fața Arcului de Triumf, iar peste exact doi ani a fost evacuat la Craiova, înainte ca armata sovietică să intre din nou în Chișinău.

Însă, o comisie formată din reprezentanți deja ai Moldovei sovietice, care se ocupa de recuperarea valorilor culturale, a decis readucerea, în anul 1945, a monumentului lui Ștefan cel Mare  și Sfânt la Chișinău. Acest lucru a fost posibil în mare parte datorită intervenției sculptoriței Claudia Cobizev, o discipolă a lui Alexandru Plămădeală. De data aceasta, a fost instalat în adâncul grădinii publice din Chișinău, pe atunci parcul Pușkin, iar o parte din însemnele sale au fost schimbate și denaturate. Acest fapt nu a redus, însă, din importanța și simbolismul monumentului lui Ștefan cel Mare, susține Iurie Colesnic. 

S-au făcut încercări de a denatura monumentul, de a-i tăia crucea, alte mizerii, a fost amplasat cu 17 metri mai în fundul Grădinii Publice, dar aceste detalii au îmbogățit biografia monumentului și-l fac și mai interesant, și mai apreciat de contemporanii noștri”. 

În perioada sovietică, monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a fost delăsat, în schimb, în centrul Chișinăului, a fost instalat monumentul lui Vladimir Lenin. Mai mult, în anul 1964 a existat o tentativă de a-l muta statuia marelui domnitor din centrul Chișinăului, sau chiar de a o evacua din oraș, la Vadul lui Vodă. Atunci, un grup de studenți, la inițiativa lui Mihai Moroșanu, au colectat aproximativ 3.000 de semnături împotriva intenției de strămutare a monumentului. Până la urmă, autoritățile au renunțat la idee, în schimb, Mihai Moroșanu a făcut trei ani de închisoare, a povestit disidentul într-un interviu pentru Radio Chișinău. El își amintește cum un grup de studenți a îndrăznit la o sărbătoare sovietică să depună flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt . 

Erau aniversați 40 de ani de la constituirea așa-numitei Republici Autonome Sovietice Socialiste Moldovenești, la 12 octombrie 1964. Atunci ne-am înțeles cu studenții să depunem flori și la monumentul lui Ștefan cel Mare, la Lenin au să fie atâtea flori că au să cadă și pe jos. Așa și ne-am înțeles. Câte 3-4 studenți de la fiecare instituție superioară ne-am întâlnit în fața cinematografului Patria și am mers către monumentul lui Ștefan cel Mare. Acolo, doi milițieni ne-au întrebat în rusă ce dorim să facem. Noi le-am spus că să depunem flori, dar ei ne-au interzis. Vreo 3 studenți au mers atunci și au depus la monumentul lui Lenin, dar ceilalți vreo 15 am depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt.”

Monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfânt  a revenit pe locul unde a fost amplasat inițial, pe un postament reconstruit conform variantei originale, datorită primarului Nicolae Costin și ministrului Culturii și Cultelor, Ion Ungureanu. După o muncă enormă și contra cronometru, lucrându-se zi și noapte la restaurarea acestuia, monumentul a fost dezvelit la 31 august 1990, atunci când s-a marcat un an de la proclamarea Limbii Române ca limbă de stat, a povestit într-un interviu pentru Radio Chișinău, regretatul Ion Ungureanu, ministru al Culturii și Cultelor în acea perioadă. A fost un moment de un simbolism deosebit, își amintea Ion Ungureanu.

„A fost o acțiune nemaipomenit de frumoasă din toate punctele de vedere. Era pentru prima dată după ce ne-am declarat suveranitatea când ne-am simțit stăpâni pe pământul acesta, pe moșia lui Ștefan. S-au adunat toate energiile pozitive atunci. Nu mai vorbesc de frumusețea acestui spectacol, pentru că în momentul în care a fost dezvelit monumentul refăcut, nou, strălucitor, toate clopotele din bisericile Basarabiei au început să tragă. Și  în toată Basarabi, în toate satele, în toate localitățile unde existau clopotnițe se trăgea din acest clopot al Renașterii Naționale”. 

Peste aproape un an, în vara anului 1991, cu puțin timp înainte de Marea Adunare Națională la care a fost proclamată Independența Republicii Moldova, din centrul Chișinăului, din fața sediului de acum al Guvernului a fost evacuat monumentul lui Lenin, în urma unui plan amplu, pus la punct la fel de primarul de atunci al orașului, Nicolae Costin;(https://radiochisinau.md/scurta-istorie-a-monumentului-lui-stefan-cel-mare-si-sfant-si-a-rolului-acestuia-in-miscarea-de-eliberare-nationala-din-anii-90.)

DE CE NI SE ASCUNDE ADEVĂRUL DESPRE MONUMENTUL LUI ȘTEFAN CEL MARE DE LA CHIȘINĂU?


Cînd la 31 august 1990 a avut loc reamplasarea și dezvelirea monumentului lui Ștefan cel Mare și Sfânt la inițiativa ministrului Ion Ungureanu, oficial s-a spus că odată cu reinstalarea monumentului, au fost restabilite și inscripţiile iniţiale.

Vitregiile prin care a trecut monumentul sunt înscrise în Hronicul lui – nişte plăci din bronz, montate pe pilonii porţii din spatele statuii, cu următorul text:

„29 aprilie 1928 – înălţat prin osârdia fiilor Basarabiei. 28 iunie 1940 – evacuat la Vaslui. Soclul rămas la Chişinău – demolat. 25 august 1942 – readus la Chişinău. Postat în faţa Arcului de triumf. 20 august 1944 – evacuat la Craiova. 1945 – reinstalat la Chişinău. Crucea, spada, soclul, inscripţiile – schimbate şi denaturate. 1972 – a fost strămutat cu 18 m. spre uitare, în adîncul parcului. Dar în anii ce au urmat, Basarabenii cu numele lui Ştefan Cel Mare au repurtat trei victorii sfinte – Limba de stat, Grafie latină(31 august 1989), Drapelul tricolor(27 aprilie 1990), Suveranitatea (23 iunie 1990) – întru întregirea neamului în cuget şi simţire;

În data de 31 august 1990, mon umentul a fost reaşezat pe locul iniţial și au fost restabilite inscripţiile autentice. Soclul a fost durat din aceeaşi piatră aleasă din stâncă de meşterii din Cosăuţ.

Şi totuşi la o cercetare s-a constatat că textul iniţial a fost altul. Citiți atent aceste două texte de mai jos, eventual vă puteți documenta direct din Arhiva Naţională a României.

Cel mai important astăzi este refacerea exactă a inscripţiilor iniţiale, evident un arhitect cu viziune ar putea să intervină cu elemente istorice noi, dar obligatoriu indicat că monumentul lui Ştefan cel Mare a fost inaugurat cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unirea Basarabiei cu România. Inaugurat de România regală. Ştefan cel Mare trebuie să devină un simbol al unităţii noastre româneşti. Mai presus de orice adevărul. Va fi un mare pas, unul hotătât spre REUNIREA BASARABIEI cu ROMÂNIA.

Mihai Ciubotaru
Redactor-şef
Basarabia Literară

MONUMENTUL ŞTEFAN CEL MARE

Monumentul Ştefan cel Mare a fost amplasat în Grădina Publică . Lucrările la monumentul propriu-zis – soclul şi statuia – au început în anul 1924, terminându-se anul următor, dar lucrările la piaţetă au fost terminate de-abia în anul 1928, când a avut loc şi dezvelirea monumentului, cu ocazia aniversării a 10 ani de la Unire. Monumentul a fost turnat în bronz la Bucureşti, în atelierul lui V. Râşcanu, iar bronzul a fost primit din arsenalul bucureştean (tunuri-trofee turceşti, acaparate în timpul Războiului ruso-turc din 1877).

Sculptorul a fost cel care a ales locul unde va fi instalat monumentul: la intersecţia a două străzi principale cu una din aleile centrale ale Grădinii Publice. Configuraţia locului, după proiectul sculptorului, simboliza Moldova. Statuia a fost instaurată pe un postament special, din piatră de Cosăuţi, autorul soclului fiind Eugen Bernardazzi.
Iniţial monumentul avea pe soclu următoarele inscripţii: 

În faţă: «Ştefan cel Mare şi Sfânt 1456-1504». În dreapta: «Biruitor de popoare: la Lipnic, la Baia, la Vaslui, la Valea Albă, la Calla-Buga, la Scheia, la Dumbrava Roşie, pentru Ţară, Neam şi Cruce».

În stânga: «Domn din munte până la Nistru, Chilia, Cetatea Albă. Ridicatu-s-au acest monument pentru veşnicirea gloriei strămoşeşti, prin osârdia d-lui Vasile Rudeanu şi cu ajutorul fiilor Basarabiei. Lucratu-s-au de către sculptorul A.M. Plămădeală şi de arhitectul E. Bernardazzi în anul 1925».

Pe două plăci din piatră, fixate pe stâlpii porţii la intrarea în Grădina Publică, au fost dăltuite următoarele inscripţii: «Acest monument s-a început sub domnia regelui Ferdinand I şi s-a inaugurat sub domnia regelui Mihai I ».

«Statuia de faţă s-a dezvelit în prezenţa înalţilor regenţi A.S.P. Nicolae, S.S. Miron Cristea, Patriarhul României şi Gh. Buzdugan, preşedintele Curţii de Casaţie, primarul Chişinăului Gherman Pântea şi membrii Comitetului pentru ridicarea monumentului în frunte cu preşedintele, general de divizie R. Scărişoreanu, 29 aprilie 1928».
Monumentul Ştefan cel Mare a fost amplasat pe o platformă de piatră de Cosăuţi cu dimensiunea de 7,30 x 7,30 m, având trei trepte care conduceau la piedestal. Soclul din piatră cu dimensiunea de 1,85 x 1,85 m avea ca element decorativ un brâu în torsadă, iar în faţă stema Moldovei din timpul domniei lui Ştefan cel Mare.

Statuia turnată în bronz îl redă pe Ştefan cel Mare cu mâna stângă ridicată, ţinând Sfânta Cruce, iar cu dreapta o sabie lungă. În ansamblu monumentul are înălţimea de 10 m. Menţionăm şi contribuţia inginerului Gheorghe Leviţki, care l-a recomandat pe arhitectul Eugen Bernardazzi. Lucrarea a costat 340.000 lei.

SURSA : Virgiliu Z. Teodorescu. Monumentele ridicate în oraşul Chişinău în 1918-1940. În: „Anuarul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei”, Chişinău, 1992.
http://monumentul.blogspot.md/2013/12/stefan-cel-mare-chisinau.html

Monumentul lui Ş T E F A N CEL MARE

Acest măreţ monument reprezintă figura celui mai strălucit şi glorios Domn al Moldovei, Ştefan-cel-Mare şi Sfânt, care a repurtat treizeci şi patru victorii în patruzeci, şi şapte răsboaie asupra popoarelor înconjurătoare, asupra : Ungurilor, Turcilor, Tătarilor şi Polonilor’). După fiecare răsboi a ridicat câte o mâaăstire sau biserică.

La 29 Aprilie 1928, cu prilejul aniversării a 10 ani de la Unire, s’a desvelit cu mare solemnitate în Chişinău acest monument ca semn de veşnică amintire a aceluia care a ţinut cu îndârjire piept năvălirilor barbare de la răsărit, zidind cetăţi de-alungul Nistrului şi punând pe fugă cu vitejii săi plăieşi şi arcaşi, sub comanda hatmanilor săi, toate hoardele de Tătari, Mongoli, Avari şi alte lifte pâgâne. El a întemeiat clasa ţăranilor glorioşi, înstărindu-i şi acordându-le privilegii, împroprietârindu-i pe malurile Nistrului, dându-le titlurile de mazâli sau răzeşi, după faptele de eroism în răsboi.
I a t ă textul inscripţiei de pe monument. In fată: Ştefan Cel Mare şi Sfânt. 1457- 1501 «.
In dreapta: „Biruitor de popoare — la Lipnic, Ia Baia, la Vaslui, la Valea-Albă, la Cot-Buca, la Scheia, la Dumbrava Roşie pentru Ţară, Neam şi Cruce”.
In stânga : „Domn din Munte până în Nistru şi Mare. Intemeietor de mănăstiri. Fâcălor de dreptate. Chipul său în moştenirea sa. Verso: «Apărătorul Basarabiei — N i s t r u l – – Chilia’— Cetatea-Albă» ; iar mai jos : , Ridicatu-s’au acest monument pentru vecinicia gloriei strămoşeşti, prin osârdia domnului General V. Rudeanu şi cu ajutorul fiilor Basarabiei. Lucratu – s’au de către sculptorul A. M. Plămădeală şi Arhitectul E. A. Bernardazzi în anul 1925″.
2) Redau şi actul de fondaţie al Monumentului:
„In zilele Majestăţii Sale Regele Ferdinand I, în al unsprezecelea an al glorioasei sale domnii, Preşedinte al ‘Consiliului de Miniştri fiind Ion 1.1. C. Brătianu şi Ministru al Basarabiei d. Ion Inculeţ, ridicatu – s’au în inima Basarabiei, pe veci din nou alipită pământului românesc, întru slava Marelui Domnitor Ştefan Voevod, Atletul Creştinătăţii şi Stâpânitor al Moldovei de la Munte până la Mare, acest monument, prinos de cucernică închinăciune Biruitorului care a întrupat în el vitejia şi neînfrânta putere de vieaţă a Neamului, prin osârdia şi munca stăruitoare a doamnelor: T. General Rudeanu, T. Tomescu, Ketty Dauş, E. Colonel Bălăşescu, Valentina Barcă, Rozina Buşilă, E. Colonel Carp, Elena Climescu, V. General Firu, E. Colonel Hermeziu, Natalia Hertza, E. Maior Ionaşcu, Vera Crasovschi, Măria Pelivan, Lucia Pântea, Ecaterina Papinian, Preşedinte al acestui Comitet fiind in anii 1925 — 1926 Generalul de Divizie Rudeanu Vasile şi în anul 1928 Generalul de Divizie Scărişoreanu Romulus, iar Vice-preşedinte d. Gherman Pântea şi cu oboseala şi meşteşugul d-lor: A. Plămădeală, Eugeniu Bernardazzi şi George Leviţchi.
Şi desvelitu-s’au în primul au al Domniei Majestăţii Sale Regelui Mihai I, in faţa Alteţei Sale Regale Principele Nicolae, Sanctităţii Sale Mirou Cristea, Patriarhul României, şi Domnului George Buzdugan, înalţi Regenţi, fiind Preşedinte al Consiliului de Miniştri Domnul Vintilă I. C. Brătianu, astăzi 29 Aprilie 1928, in ziua proslăvirii a 10 ani de la Unirea Moldovei dintre. Prut şi Nistru la Patria-Mamă şi datu-s’au în obşteasca bucurie a norodului, în grija Primarului Municipiul Chişinău, ca o comoară sfântă, care să amintească pururi generaţiilor viitoare fala strămoşiilor şi tăria Neamului Românesc.
Ambele aceste redactări se datoresc marelui cărturar al Neamului, d. Profesor universitar N. lorga.

Pag. 246 extrasă din cartea :
Autor : căpitan Gh.V. Andronachi
ALBUMUL BASARABIEI
în jurul marelui eveniment al Unirii
Imprimeria Chişinău-1933

Vă  rugăm să distribuiți acest material pentru a crea la Chișinău și București o opinie publică puternică în vederea restabilirii adevărului istoric.

05/07/2022 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , | Lasă un comentariu

Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc și sufletul viu al Basarabiei româneşti.  

Tricolorul lui Gheorghe Muruziuc

Tricolorul este sufletul viu al Basarabiei româneşti.  

În teritoriile româneşti ocupate de sovietici, însuşi cuvântul tricolor fusese aruncat din manuale, cărţi şi dicţionare. Devenise foarte suspect şi cuvântul curcubeu, care era întors pe toate părţile de cenzura străină.

Orice asociere sau invocare a Tricolorului însemna acuzaţii grave de naţionalism românesc, arest, exil, ospiciu sau ani grei de închisoare, scrie https://ziarulnatiunea.ro.

Totuşi, în anii de teroare, au fost oameni, care au avut curajul să înfrunte deschis cruzimea şi barbaria autorităţilor sovietice. Unul, dintre cei foarte puţini, a fost Gheorghe Muruziuc, un erou al românimii basarabene, un erou neglijat, uitat şi înghiţit de anonimat. O să vă spun pe scurt povestea lui ca s-o ştiţi şi s-o transmiteţi urmaşilor.

Biografia lui Gheorghe Muruziuc, până la 28 iunie 1966, nu se deosebea cu nimic de cea a milioanelor de români din Uniunea Sovietică. Născut la Făleşti în 1930, el prinde clasele primare „la români”, iar după război, să nu moară de foame, a fost dus la o „şcoală de meserii”, un incubator de mancurtizare şi îndobitocire a tinerilor.

Pentru o bucăţică de pâine şi un loc de muncă, a slugărit  pe întinsurile Rusiei şi Caucazului, până la reîntoarcerea în locul de baştină în 1962.

Se angajează ca electrician la fabrica de zahăr de la Alexăndreni, unde a putut vedea pe viu discriminarea totală a moldovenilor. Revoltat, a scris o plângere la Moscova, dar a fost acuzat de naţionalism. În curând, realitatea îl convinge că moldovenii nu au nicio şansă să scape de discriminare şi să devină stăpâni pe pământul lor.

Ajunge la concluzia că singura salvare este în Unirea Moldovei cu România. Ca să nu fie divulgat, îmbracă haina luptătorului singuratic şi îşi face un plan secret de o îndrăzneală nebunatică. E sigur pe sine, e sigur că va reuşi. Aşteaptă ora şi ziua cu nerăbdare.

În zori de zi, pe data de 28 iunie 1966, când autorităţile comuniste urmau să serbeze în gubernie „eliberarea norodului moldovenesc de sub jugul ocupanţilor români”, pe cel mai înalt turn din nordul Moldovei, la fabrica de zahăr de la Alexăndreni, flutura falnic Tricolorul românesc.

Sus, la înălţimea de 45 de metri, pe coş, Gheorghe Muruziuc, străjuia cu mândrie Drapelul României.

Imediat cum s-a aflat, în 10-15 minute, turnul a fost încercuit de miliţieni înarmaţi şi K.G.B.-iştii de la Bălţi.

Unui „alpinist” militar i s-a dat sarcină să urce pe turnul rotund, dar Gheorghe Muruziuc, după ce i-a sfătuit pe cei de jos să nu încerce escaladarea, a dat drumul la o cărămidă.

Şefii locali se temeau să dea ordin din capul lor, să împuşte Omul de sus.

La şapte dimineaţa, sute de muncitori veniţi la serviciu, au văzut Tricolorul şi pe colegul lor de muncă. Foarte rapid, întregul orăşel a sosit lângă fabrică să vadă minunea.

Autorităţile se pierduseră definitiv. Nici cei de la Bălţi, nici cei de la Chişinău nu ştiau cum să-l dea jos pe Gheorghe Muruziuc.

Trecuse perioada lui Stalin – nu puteau să aducă „troica” şi plutonul de execuţie să-l împuşte pe eroul de pe turn.

Aşa au „serbat” ocupanţii la 28 iunie 1966, ziua „eliberării” – cu Drapelul României înălţat pe cerul Basarabiei nesupuse.

În aceeaşi zi de 28 iunie i-a fost deschis un dosar penal, art. 71 Cod Penal al RSSM – aţâţarea vrajbei interetnice – şi art. 218 – huliganism. A fost percheziţionat la domiciliu, unde nu s-a găsit nimic deosebit, cu excepţia unei scrisori adresate lui Brejnev, pe care îl informa despre activitatea nesatisfăcătoare a fabricii de zahăr.

La 30 iunie a fost convocată, de urgenţă, adunarea generală a membrilor de partid de la fabrică. Şi aici, Gh. Muruziuc şi-a apărat poziţia – moldoveni sunt discriminaţi, iar Basarabia a fost anexată în 1940 de către URSS.

„Consider că Basarabia, în anul 1940, fără nici un temei a fost ruptă de la România şi incorporată în URSS în calitate de RSS Moldovenească. Prin acest act violent, a fost despărţit poporul moldovenesc, o parte a rămas în România, cealaltă – în URSS. Mai devreme sau mai târziu, RSS Moldovenească va ieşi din componenţa URSS şi fie se va constitui în calitate de stat suveran, fie se va uni cu România. Sunt convins de aceasta”, a spus el. Ca rezultat, a fost exclus din partid.

La 3 iulie a fost arestat. La început, ancheta a fost efectuată de procuratura r-lui Lazovsk, iar mai târziu a fost preluată de KGB.

Satrapii kaghebişti s-au răfuit crunt cu Gheorghe Muruziuc.

În mod tradiţional, l-au declarat nebun şi au încercat să-l interneze în spitalul de psihiatrie, însă medicii – atenţie mare!!! – l-au examinat şi au constatat că este un om completamente sănătos mintal şi au refuzat să dea KGB-ului un document fals.

 Ancheta a fost efectuată într-un timp record de patru luni (pe parcursul investigărilor, Muruziuc a refuzat avocatul). La 29 octombrie i-a fost înmânat rechizitoriul.

Peste două săptămâni, la 16 noiembrie 1966, Judecătoria Supremă a RSS Moldoveneşti, după două zile de şedinţă specială ţinută la Bălţi, l-a condamnat pe Gheorghe Muruziuc la doi ani privaţiune de libertate, regim general.

A fost internat în lagărul din Sverdlovsk (fostul Ivdellag, unul din locul deţinerii moldovenilor arestaţi de NKVD după 28 iunie 1940) şi a stat termenul integral.
Potrivit unei expertize, drapelul lui Gheorghe Muruziuc avea următoarele dimensiuni: doi metri şi 57 centimetri lungime şi 78 centimetri lăţime.

A fost ars la 13 ianuarie 1967 de către colaboratorii KGB.

Revenit la baştină, el a lucrat la Bălţi la o întreprindere de construcţie. A fost reabilitat prin Hotărârea Judecătoriei Supreme a RSSM din 11 martie 1991. În anii de renaştere naţională s-a implicat activ în lupta basarabenilor pentru idealurile naţionale, idealuri pentru care a făcut doi ani de lagăr.
Gheorghe Muruziuc a decedat la 25 septembrie 1998, fiind înmormântat în cimitirul din Făleşti. Au mai rămas în viaţă fratele Victor şi sora Elena. Copiii săi – Mihail şi Vadim – îşi câştigă pâinea cum pot.

Am căutat numele lui Gheorghe Muruziuc într-un dicţionar enciclopedic ilustrat, editat recent la Chişinău. Lipseşte. Numele lui este amintit sporadic în manualele de istorie, iar la Făleşti nu există nici măcar o stradă care să-i poarte numele, deşi în arhiva primăriei poate se mai păstrează demersul prietenului lui, Gheorghe Ghimpu, care cerea redenumirea unei străzi în memoria lui Gheorghe Muruziuc. Demersul aşa şi n-a mai fost discutat…

A revenit acasă cu sănătatea ruinată şi s-a stins din viaţă în septembrie 1998. Nici statul, nici societatea încă nu au găsit cuvintele de recunoştinţă pe care eroul Gheorghe Muruziuc le merita şi le merită cu prisosinţă.

Înainte de încheia, pe scurt, povestea Tricolorului înălţat la 28 iunie 1966, vă propun o mărturie foarte importantă a lui Gheorghe Muruziuc, care nu a fost distrusă de K.G.B.

 Citiţi şi mândriţi-vă că în 1966 s-a găsit un Om, care să salveze demnitatea populaţiei resemnate din Basarabia ocupată:

„Prin fapta mea am încercat să arăt că Moldova este teritoriu al României şi eu doresc ca Moldova să se unească cu România.

Am demonstrat întregii lumi şi conducerii dorinţa mea – că [Moldova] trebuie să se unească cu România. Anume pentru aceasta am ales ziua anexării Basarabiei. Ideea de a arbora drapelul mi-a venit după ce am privit la televizor o emisiune despre anexarea Basarabiei la 28 iunie. Moldova trebuie să se unească cu România, întrucât avem aceeaşi limbă, obiceiuri şi, anterior, am fost împreună”.

Tricolorul este sufletul viu al Basarabiei româneşti. Pe cerul liber al Ţării, Tricolorul are nimbul sfinţilor biruitori, martiri şi făuritori. De câte ori vă ridicaţi ochii în sus şi priviţi cu mândrie la frumuseţea Tricolorului nostru, amintiţi-vă de Gheorghe Muruziuc, eroul care a plătit cu preţul libertăţii înălţarea Drapelului României deasupra Basarabiei ocupate la 28 iunie 1966. 

Plecăciunea şi recunoştinţa tuturor celor care simt româneşte: acum şi de-a pururi, Gheorghe Muruziuc!

Alecu Reniță https://ziarulnatiunea.ro/tricolorul-lui-gheorghe-muruziuc.

16/06/2021 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , | Lasă un comentariu

Cel mai laş, mai longeviv și mai periculos ocupant, este cu siguranţă cel din noi

Cele trei maimute: nu vad, nu aud, nu vorbesc » Lady 4 Lady's

Cei mai periculoşi ocupanţi ai noştri suntem chiar noi

În sprijinul tristei şi dureroasei afirmaţii din titlu am să vin neapărat cu argumentele necesare – triste şi dureroase şi ele, bineînţeles.

Cel mai laş şi mai longeviv, deci şi mai periculos ocupant dintre toate soiurile existente e, cu siguranţă, cel din noi.

Altfel-zis, suntem chiar noi înşine, oricât de teribilă ar părea la prima vedere această afirmaţie scrie Mihail Gh. CIBOTARU în Revista Limba Română
Nr. 5-6, anul XXII.

Câteva exemple răscunoscute de toţi:

Care a fost pricina ruşinoasei retrageri de pe teritoriul din Rusia ocupat de către „invincibilele” trupe napoleoniene? Populaţia băştinaşă, desigur! Nu armata. Populaţia le-a creat ocupanţilor francezi condiţiile care au însemnat moartea lor. Şi aceştia s-au grăbit să se salveze prin fugă.

Sindicaliştii polonezi au obţinut victoria scontată în condiţii extreme de comunism dictatorial numai datorită faptului că în sufletele, în făpturile lor nu s-au culcuşit ocupanţii.

Dar comportamentul băştinaşilor din Ţările Baltice, de exemplu, la care obişnuim să facem trimitere?…

Apoi evenimentele din 1956 din Ungaria şi cele din 1968 din Cehoslovacia – ambele ţări socialiste, comuniste adică… Şi comportamentul nemţilor din cele două Germanii de la divizare până la unificare!

Dar să revenim la problema noastră. Pentru bunicii şi străbunicii noştri, începând cu acel vitreg an 1812, încerc un sincer sentiment de recunoştinţă, pentru ceea ce au făcut sau, poate, mai corect ar fi să zic, pentru ceea ce n-au făcut, deşi ocupanţii se impuneau pe toate căile posibile. Şi anume – prin a le pângări limba, obiceiurile, tradiţiile, adică, înstrăinându-i de strămoşi, ba chiar de ei înşişi.

În acest scop, s-au statornicit în teritoriu puzderie de venetici oficiali. Biserica, curând şi şcoala, au trecut la limba rusă.

Dar să ne închinăm memoriei predecesorilor noştri care nu numai că nu s-au lăsat subjugaţi în felul acesta, ci, mai mult – i-au făcut prizonieri chiar pe ocupanţi care, sub influenţa condiţiilor de trai create de către băştinaşi, s-au văzut nevoiţi să le înveţe limba, să le deprindă obiceiurile, tradiţiile, să le studieze istoria, încetul cu încetul dizolvându-se. Devenind români în toată legea.

Cel mai simplu argument al acelui proces istoric naţional e noianul de nume de familie.

Drama noastră a reînceput la 28 iunie 1940 care, curmată fiind la 22 iunie 1941, în 1944 s-a reîntors. Şi foametea organizată, campania forţată „FZO”, expedierea tineretului în Rusia, la minele de cărbuni, deportările masive ale gospodarilor.

Şi dacă ne mai amintim de cei neîntorşi din război, în perimetrul Basarabiei rămăseseră doar bietele femei, bătrânii şi copiii, care chiar din primele zile au fost supuşi învăţământului sovietic, cu alfabetul rusesc, cu limba rusă pretutindeni şi cu manualele respective, cu radioul şi cu oamenii lor.

Dictatura fricii, dar şi a limbii şi a vieţii în genere, în toate amănuntele, au răsădit acel sentiment de ocupant chiar în noi înşine.

Ne-am pomenit că nu mai suntem români, că limba nu ne mai este română, că istoria noastră începe de la 1812, că cel mai crunt, mai periculos duşman al nostru este poporul român… Şi încetul cu încetul ne-am înghiţit pe noi înşine… Independenţa acestui pământ durează de trei decenii, dar noi, din păcate, am rămas aceiaşi românofobi, aceiaşi rusofili, aceiaşi ocupanţi ai propriilor noastre suflete…Da, triste concluzii.

Aş dori să fie pur subiective şi să nu ne caracterizeze…Dacă vreţi, doar un singur exemplu, pe cât de simplu, pe atât şi de revoltător: în Parlamentul republicii unii deputaţi dintre acei ce boicotează mereu şedinţele, atunci când se prezintă totuşi, îşi încalecă neapărat căştile să afle ce se vorbeşte în limba oficială pe care o ignoră făţiş, iar statul se grăbeşte să le pună la dispoziţie traducători plătiţi nu din salariile respectivilor, precum ar fi logic, ci din buget.

Aceştia suntem noi, cei adevăraţi…Mai rămânem totuşi cu speranţa (care moare ultima) că barem în ceasul al doisprezecelea ne va vizita acea „înţelepciune de pe urmă a moldoveanului”…

Să ne ajute Dumnezeu!

Mihail Gheorghe Cibotaru - Intoarcere In Trecut Nu Exista (2019) by Fan TR  | Mixcloud

Mihai Gheorghe Cibotaru (n. 21 iunie 1934, satul Vărvăreuca, județul Soroca, Regatul României, astăzi în raionul Florești, Republica Moldova) este un prozator și publicist din Republica Moldova.

După absolvirea şcolii medii din Floreşti (1954), a urmat cursurile Facultăţii de Istorie-Filologie a Universității de Stat din Chişinău (1959).

A lucrat ca redactor la ziarul „Tinerimea Moldovei”, redactor-şef adjunct la ziarul „Moldova socialistă”, redactor-şef la revista „Moldova” (1975-1994).

În 1994-1996, a deţinut funcţia de ministru al Culturii, iar în 1997-1998 – de şef de secţie la Agenţia Informațională de Stat MOLDPRES.

Cu mai mulți ani în urmă, scriitorul și-a pierdut vederea, dar nu a căzut pradă disperării, continuând să fie prezent în viața literară și cea publică.

18/11/2020 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: