CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Obsesia Ungariei Mari și înțelegerea față de un popor traumatizat

Foto: Premierul maghiar Viktor Orban îi prezintă omologului polonez o hartă a Ungariei Mari care include și Transilvania.

„Cred că ar trebui să avem înțelegere față de un popor traumatizat…”

Hunii lui Attila nu au nicio treaba cu confederația de triburi nomade turco-altaice onoguri – khabarii – maghiari venita in sec IX.

Fiind cei mai slabi din confederatie, dar cei mai numerosi, maghiarii isi vor impune limba si de atunci maghiarizarea a fost singura cale prin care acest obscur popor altaic nomad a reusit sa supravietuiasca, scrie Surena într-un articol publcat de https://ioncoja.ro.

Maghiarii cu ochii migdalați, adica cei veritabili, se mai gasesc, e drept în numar foarte mic, dar e greu ca un maghiar de azi sa priceapă ca nu are nicio treabă, în afara de limba guturala cu temuții nomazi.

Odata sedentarizați, creștinați mai întâi în rit ortodox, trecuți din interes la catolicism ajutați de Papa și de majoritatea regilor mari care erau străini, ungurii devin o mica putere locală ridicați la rangul de putere regionala de Mathias Corvin.

In ciuda faptului ca maghiarii se mândresc cu el, in ciuda dragostei arătate de țărănimea maghiara, asa cum apare în folclor, nobilimea nu l-a iubit deloc, nu i-a inghițit niciodată originea românească si a avut grijă să-i inlature moștenitorul si sa-i stingă dinastia. Nu mai vorbim de faptul ca Mathias a avut noroc si a scapat de soarta fratelui sau, ucis de nobili.

Asta a fost Ungaria Mare! Domnia lui Mathias Corvin care a respectat autonomia voievodatului Transilvania. Dupa colapsul in fata otomanilor Transilvania devenita principat isi pastreaza autonomia fata de otomani. Regatul Ungariei intre 1867-1918 e o struta camila rezultat al unui compromis menit sa salveze Austria adusa in colaps de verii germani din Apus, dar care distruge toata munca lui Mathias Corvin de a face din maghiari un popor european, educat si tolerant.

In 5 decenii maghiarii vor reusi contraperformanta de a deveni cea mai antipatica si retrograda natiune din multinationalul Imperiu Austro-Ungar. Nu intamplator se considera ca agonia Imperiului Habsburgic a inceput in 1867 si s-a sfarsit in 1918.

Deci, unde văd maghiarii glorie? Intr-un regat care mai includea si Regatul Croatiei iar Transilvania era unită forțat cu Ungaria impotriva voinței inclusiv a maghiarilor, secuilor si sasilor din Transilvania, ca o compensatie pentru trauma suferita in 1848-1849 când visul Ungariei de la Budapesta-Bratislava-Viena a fost spulberat în Apuseni de moții în opinci ai lui Avram Iancu.

In fapt Ungaria Mare din 1867-1918 este trauma unui popor care nici azi nu poate accepta umilinta suferita in fata romanilor. Cred ca ar trebui sa avem intelegere fata de un popor traumatizat dupa ce a încercat primele revolutii mondiale în acceptiunea lui Marx, in 1848 si 1918/19.

Revizionismul maghiar apare ca o refulare a acestei traume psihice la nivel national pricinuita de romani.

Daca mai mentionam si umilința lui Mathias Corvin care a spus ca Ungaria (Mare) e un regat prea mic pentru un rege atat de mare, putem intelege aceasta obsesie bazata pe neputinta si chiar putem avea compasiune fata de revizionismul maghiar care nici macar nu e autentic, e plagiat dupa cel austriac si german.

Singurul lucru autentic maghiar in istorie ramane la 1848/49 care s-a incheiat prost si traumatizant.
Cat despre românii opincari vorba parintelui Papacioc nu poti sa concepi pe Horea în …cizme ungurești.

Poate din acest motiv au și fost atârnate opincile în sediul Parlamentului de la Budapesta de un șugubeț militar român.

28/03/2021 Posted by | ISTORIE | , , , , , , | Lasă un comentariu

Ridicolul perpetuu al politicii iredentiste și drama revizionismului maghiar

 

trianon

 

 

 

Recursul la memoria istorică nu este un lucru dăunător câtă vreme se bazează pe adevăr istoric și rațiune, nu doar pe o mitologie impregnată politic este de părere Prof. Univ. Dr. Vasile Pușcaș, unul dintre coordonatorii volumului „Trianon, Trianon! Un secol de mitologie politică revizionistă”, lansat recent de Editura Școala Ardeleană.

Într-un interviu acordat cotidianului Evenimentul Zilei, (https://evz.ro/vom-asista-probabil-la-tentative-de-edificare-a-unei-ungarii-cu-dubla-statalitate) prof. Vasile Pușcaș spune că :

”Punerea în seama Tratatului de la Trianon a unei tragedii naționale ungare a fost parte a unei construcții a imaginarului identitar legat de „Ungaria Mare”, o aspirație la care nu a mai ajuns elita politică de la Budapesta care a perfectat aranjamentele dualismului austro-ungar. Imitând aristocrația imperială habsburgică, politicienii unguri au intenționat să prelungească un comportament fals-imperial și dominator într-o Europă postbelică ce avea intenția să promoveze democrația și statul-națiune.

După 1989 ați auzit frecvent lideri politici din Ungaria vorbind despre națiunea ungară transfrontalieră, ca și cum la statul ungar ar fi atașate și spații cultural -etnice maghiare aparținând teritorialității și suveranității altor state învecinate.

Iar în politica externă contemporană, Ungaria pare că se inspiră din tacticile contelui Andrassy, la 1878, navigând între o Mare Putere la Vest și alta la Răsărit, sperând că dacă una dintre acestea sau ambele vor reuși să impună o restructurare a sistemului european atunci Budapesta va beneficia teritorial de pe urma unui eventual joc al compensațiilor între respectivele Puteri.

Aceste opțiuni au fost tot mai evidente și după 1989, dar mai insistent după 2014, tocmai anul când Europa rememora Centenarul începerii Primului Război Mondial.”

Există o dramă a revizionismului maghiar și un vis din care nimeni nu vrea sau nu poate să se trezească? Există un refuz obstinat al unei realități pe care regimul Orban nu poate să o vadă cu adevărat?

Sau e doar o întrebuințare pragmatică a naționalismului unguresc – cinică, electorală, profitabilă?

Iată întrebarea.

Să vedem răspunsurile reputatului politolog ți geopolitician prof. Dan Dungaciu, în https://psnews.ro/doctrina-orban-v-intre-wagner-si-bula

Visul imposibil

Drama revizionismului ungar este că el nu se va ostoi niciodată, dar nici nu se va împlini.

Pentru că Imperiul Austro-ungar nu se mai poate reface, și, pe cale de consecință, nici așa zisa dominație a ungurilor în așa zisul Bazin Carpatic scrie reputatul politolog, prof. Dan Dungaciu, în https://psnews.ro/doctrina-orban-v-intre-wagner-si-bula.

E o chestiune de realități, context euro-atlantic și, nu în ultimul rând, de demografie.

În ciuda acestor evidențe, obsesiile rămân. „Ce-i mână pe ei în luptă?” – vorba poetului. Un prim răspuns este dramatica neputință de a ieși din propria reverie. O dramă existențială.

Viktor Orban știe că nimic nu se mai poate face, dar continuă, hipnotizat, acest dans, purtat (geo)politic de sforile nevăzute ale fixației revizioniste inculcată în mintea și sufletul ungurilor după Trianon.

De aceea reia, aproape ritualic, tot ce a fost atunci, tot ce s-a rostit, chiar dacă cu alte vorbe, ca o Imitatio cvasi-religioasă a evenimentelor de acum un veac.

Nu întâmplător, ce s-a petrecut recent la Budapesta cu ocazia centenarului Trinonului, a reprodus, întocmai, episoadele de acum 100 de ani: bătaia ritualică a clopotelor, focul coeziunii maghiare, oprirea transportului public, brâul cu stemele „Ungariei Mari” etc. 

Dramatismul, în acest caz, este cel al insului obligat să meargă într-o direcție care știe că nu duce nicăieri; a celui care se străduiește să creadă având convingerea, în mintea lui, că Dumnezeu nu există; a celui care joacă, disperat, jocuri de noroc, știind că toate biletele câștigătoare au fost trase deja.

Dar nu poate altfel. Nici regimul Orban nu poate altfel, deși știe că nu va putea realiza nimic, de aceea și pasează, cum am văzut, sarcina împlinirii „Visului” unguresc generației care vine (a cincea după Trianon”, cum spune chiar el).

Sigur, se pot petrece și minuni, iar Viktor Orban le are în minte, precum „arbitrajul” din august 1940, când Ungaria a stat la pândă și, pe moment, a avut o scurtă și mică victorie. Dar a avut. Și acest episod este singurul care, la limită, mai poate salva „rațiunea” obsesiei Budapestei.

Dar e puțin și neconvingător, rațional vorbind. Căci predomină aceea doză de irațional covârșitoare, care nu își are altă explicație decât în obsesia care a pus stăpânire pe purtătorul ei.

Precum alcoolicul care știe că nu e bine să bea sau dependentul care știe că nu mai trebuie să consume droguri – dar nu pot altfel.De aici, păstrând proporțiile, relativul dramatism al efortului politic ungar de a se debarasa de drogul revizionist.

Caci revizionismul nu este despre realități; este despre vise, proiecții utopice, lideri pe cai albi care intră glorios în orașe – acum – fără majoritate maghiară… Una dintre interpretările operelor lui Richard Wagner spune că tragismului lor constă în faptul că autorul vrea să își mântuiască personajele principale, într-o lume în care „Dumnezeu a murit” și nu există vreo instanță supra-umană care să (mai) facă asta…Viktor Orban, din această perspectivă, poartă pecetea unui personaj wagnerian care jinduiește după „mântuirea” – „Ungaria Mare” – pe care știe, de fapt, că nu i-o va mai oferi nimeni, niciodată.Un banc cu Bulă.

Dar mai este și o altă interpretare, fără vreo legătură nici cu tragismul nici cu Wagner. Și ea este ilustrată de un celebrul banc cu faimosul personaj Bulă.

De ce Bulă nu își îngropă bunica și o ținea lipită de geam la sfârșitul fiecărei luni? Ca să o vadă poștașul când vine și să-i lase pensia…Nu mai e niciun dramatism wagnerian aici.

În această interpretare, „Ungaria Mare” e bunica lui Bulă, ținută la geam de liderii de la Budapesta pentru ca „pensia” electorală, adică voturile din Ungaria și vecinătățile ei, să fie livrată, regulat, din patru în patru ani.

Cam asta ar fi explicația celor care țin morțiș să ne arate că Viktor Orban e un personaj, totuși, rațional și rezonabil, care caută doar maximizarea avantajelor electorale și nimic altceva.

Am căzut din zbuciumul wagnerian în lumea sordidă și trivială a lui Bulă…Nu e scopul nostru să decidem dacă în frământările celor de la Budapesta e vorba de unul sau de celălalt. 

Nici nu ne interesează aici. Căci, și într-un caz și în altul, tot despre cinism este vorba, inadecvare la realități și manipulare de partid și de stat. Iar consecințele revizionismului maghiar, că e tragic, că e comic, vor fi aceleași, mai ales pentru România.

Asta ar trebui să ne intereseze în primul rând.În realitate, e vorba de amândoi; câte un pic din fiecare.

Căci nu e deloc exclus ca, în cazul unguresc, din emfază și oportunism, Bulă să ajungă să se creadă…Wagner.

Și invers. 

 

 

Dan Dungaciu: Pentru a înțelege ce se întâmplă în RM trebuie să ne ...

 

 

 

 

  Sociologul și geopoliticianul român Dan Dungaciu este profesor universitar la Catedra de Sociologie a Universitatii din București, coordonatorul Masteratului de Studii de Securitate al aceleiasi universități, director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române „Ion I.C.Bratianu” (ISPRI) și președintele Fundației Universitare a Mării Negre din România.

Este fondator al Laboratorului de Analiza Războiului Informațional și Comunicare Strategică (LARICS) și al Laboratorului de Sociologia și Geopolitica Religiei (LSGR), din cadrul ISPRI al Academiei Române.

A fost Secretar de Stat în MAE de la București și consilier pentru integrare europeană la Președinția Republicii Moldova.

Totodată, la Chișinău a fost distins cu Premiul de Stat „Ordinul de Onoare” (2009).

Dan Dungaciu a studiat sau a lucrat ca cercetător asociat în diverse instituţii occidentale: Fernand Braudel Institute (Binghamton, SUA), Max Weber Centre for Advanced Cultural and Social Study (Erfurt, Germania), Department of Political Science and Public Administration – Law, Economics and Political Sciences’ School of Athens (Atena, Grecia), Central European University (Budapesta, Ungaria), Department of Social Sciences – Anglia Polytechnic University (Cambridge, Marea Britanie), Institut für die Wissenschaften vom Menschen (Viena, Austria), Max Planck Institute for Social Anthropology (Halle, Germania), Triangle Research Centre (North Carolina, USA) etc.

Este membru al mai multor asociaţii internaţionale și naţionale de profil. Este laureat al premiului Dimitrie Gusti pentru sociologie al Academiei Române (1995) și al Premiului Internaţional pentru Sociologie al Universităţii din Istambul (2001).

Este autorul a zeci de studii de specialitate și lucrări de profil, printre cele mai recente numindu-se: The European Union’s Eastern Neighbourhood Today: Politics, Dynamics, Perspectives (Editor), Cambridge (2015), The Perfect Storm of the European Crisis (Editor), Cambridge (2017), Nihil Obstat. Elemente pentru o teorie a națiunii și naționalismului, Libris, (2018), Romania: 100 Years since the Great Union (Editor), Cambridge, (2018).

11/07/2020 Posted by | analize | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: