CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

PRĂPASTIA DE NETRECUT ȘI CELE MAI IMPORTANTE diferențe dintre ucraineni și ruși (-II-)

Continuarea articolului https://timpul.md/uriasele-si-esentialele-diferente-dintre-ucraineni-si-rusi-identitatea-etnica-si-nationala-a-ucrainenilor (I)

Satele sunt sufletul Ucrainei

Toponimia sau toponomastica. Este o subramură a onomasticii, o ramură a lingvisticii care studiază toponimele, originea acestor denumiri, sensul semantic, dezvoltarea, structura, ortografia și pronunția lor. De notat că toponimia e o disciplină științifică aflată la confluența a trei științe: geografie, istorie și lingvistică. 

Stabilite de populațiile autohtone, denumirile diverselor locuri sau localități comportă o anumită semnificație semantică. Ele încastrează informații aduse din cele mai vechi timpuri, analiza lor ajutând istoricii să studieze caracterul și dominantele vechilor civilizații. E motivul pentru care unii cercetători spun că toponimia este un fel de ”limbă”, o ”arhivă” sau o ”cronică a pământului”

Aceste denumiri ne vorbesc, peste ani și ani, despre particularitățile grupului etnic, despre spiritualitatea și nivelul de civilizație ale băștinașilor, toate raportându-se, în mod direct, la o identitate de sine.

Tocmai de aceea, atunci când o altă populație acaparează anumite teritorii, începe imediat să redenumească așezările, străzile și diversele regiuni, înlocuindu-le cu denumirile dorite de noii stăpânitori, care înalță monumente pentru personalitățile lor.

Câteva exemple ilustrative: așa au făcut rușii cu satele Ilyicha, Oktyabrskoye, Kalinin, Kirov, Voroshilov și Lenin, cu toate străzile redenumite ”Karl Marx” sau cu orașele Dnepropetrovsk și Kirovohrad. Asta a fost situația până de curând, dar și acum au mai rămas câteva rămășițe.  

Odată modificate de puterea cotropitoare, aceste toponime devin instrumente de propagandă și deznaționalizare. Un exemplu sugestiv: 80% dintre toponimele de origine tătărească din Crimeea au fost redenumite, procesul brutal de rusificare începând încă din 1944, după deportarea tătarilor. 

În general, oiconimele (numele așezărilor) ucrainene au fost afectate semnificativ și în diverse forme de rusificarea din secolul al XVIII-lea. Multe localitățile au fost redenumite cu numele unor personalități rusești – de exemplu ”Dnepropetrovsk”, în cinstea lui Grigory Petrovsky, sau ”Ekaterinoslav”, pentru a o onora pe Ecaterina a II-a, vechiului nume – Polovitsa – fiind prohibit). Totodată au fost impuse structurile morfemice rusești, de exemplu prefixul ”-sk”.

Firește, orașele ucrainene poartă nume frumoase, însă trăsăturile esențiale ale grupului etnic s-au păstrat cel mai bine în denumirile satelor noastre, deoarece orașul ca atare presupune un eclectism al diferitelor culturi, o imagine a noastră parcă destinată celorlalți, în timp ce satul e sufletul nostru, e lăuntrul identității ucrainene. 

Ucraina are 27.163 de sate. Dacă le veți citi numele, veți afla că, de multe ori, acestea conțin motive animale și vegetale. Denumirile se află într-o strânsă legătură cu natura înconjurătoare. Multe dintre acestea indică, în mod cert, un stil de viață sedentar și ocupațiile de factură agricolă (bunăoară, îngrijirea unei grădini de legume sau fructe). Nu este neobișnuit ca numele să trimită și la culori (ceea ce denotă un anumit tip de tandrețe, de afecțiune pentru loc).

Alte denumiri presupun o variație de adjective pozitive al căror caracter este descriptiv, de exemplu: ”vesel”, ”liber”, ”amabil”, ”însorit”, ”liniștit”, ”pașnic”, ”iubit”, ”curat”. Iată câteva exemple: Abrikosivka (adjectiv al cuvântului „caisă”), Borș (mâncare națională ucraineană), Velyka Yablunya (”Măr mare”), Vesela Dolyna (”Valea veselă”), Vilna Ucraina (”Ucraina liberă”), Vilne Zhytta (”Viață liberă”), Galyshky (”Găluște”), Didova Gora (”Muntele bunicul”), Dobra Krinitsa (”Fântână bună”), Dubovy Gay (”Livadă de stejari”), Zhyvopysne (”Pitoresc”), Zhutni Gory (”Munții de secară”), Zhaychiki (”Iepurașul”), Zolota Lypa (”Teiul auriu”), Medove (”Mierea”), Myluvannya (”Admirând”), Mriya (”Vis”), Mudre (”Înțeleptul”), Nove Zhyttya (”Viața nouă), Oselya (”Acasă”), Pryvitne (”Prietenos”), Pshenychne (”Grâu”), Radisne (”Vesel”), Ray (”Raiul”), Rubky (”Peștele”), Ridne (”Nativ”), Svoboda (”Libertate”), Syrnyky (”Plăcinte cu brânză”), Troyandove (”Trandafirul”), Hlibne (”Pâinea”), Charivne (”Vraja”), Chereshenka (”Cireș”), Chystenke (”Curat”), Chernozemne (”Pământul negru”), Schaslyve (”Fericit”) etc.

În Rusia există aproximativ 150.000 de sate. În locul altor comentarii, vă prezint o serie de nume ale unor sate rusești, chiar dacă unele sunt greu traductibile:

Musorka (cu sensul de loc murdar, de gunoi), Drochevo (face trimitere la masturbare), Galimiy (rău) Nedomerki (ceva umil, insignifiant), Zhadiny (lacom), Svinogorye (purcel), Svinosovkhoz (face trimitere la starea de a fi porc/porcos), Tupitsa (prost), Durakovo (prost), Durkino (prostălău), Durnoye (prost), Bukhalovka (beat), Boduni (mahmureală), Hrenovo (sensul e că te simți rău fizic), Shiryaevka (în slang-ul rușilor, „shirka” are sensul de injecție cu heroină), Lokhovo (prostie), Bolshoe Lokhovo (prostie mare), Maloe Lokhovo (prostie mică), Tatarskaya Bezdna (pustiiciune tătărească), Mutniy Materik (ținuturi noroioase), Deshovka (lipsit de valoare), Matyukovo (cuvinte rele/urâte), 

Mă opresc aici, deși lista ar putea fi uriașă. Adaug câteva nume rusești de râuri: Tukhlyanka (putred), Musorka (gunoi), Pyana (beat) sau Shavka (”cățea” cu sensul de ”curvă”, ”om de cea mai joasă speță”).

Toate aceste denumiri sunt derivate din cuvinte ce denotă oameni leneși, învinși, inculți, oameni lipsiți de valori morale. Pe lângă un stil de viață depravat și agresiv, remarcăm trimiterea la murdăria de toate tipurile, trimiterea la organe genitale și înjurături. 

Evident, nu spun că toate satele rusești au astfel de nume, însă există un procent semnificativ al denumirilor ce comportă o evidentă conotație negativă.

Așadar, odinioară au existat și numeroși ruși care și-au numit locul de reședință cu denumiri ce corespundeau viziunii lor asupra lumii și asupra semenilor. Pe o parte dintre acestea le-am prezentat mai sus. Omenirea se schimbă, populațiile se schimbă, însă toponimele rămân.

Denumiri cum sunt cele analizate de noi conțin adevărate relicve, perfect conservate ce rămân mărturie privind obiceiurile și apucăturile locale din cele mai vechi timpuri. 

Surse: podul.ro și https://timpul.md.

Autor: Anna Neplii

Publicitate

25/10/2022 Posted by | ANALIZE | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

PRĂPASTIA DE NETRECUT ȘI CELE MAI IMPORTANTE diferențe dintre ucraineni și ruși (-I-)

EXCLUSIV Uriașele și esențialele diferențe dintre ucraineni și ruși. Identitatea etnică și națională a ucrainenilor. Partea 1: prăpastia de netrecut dintre două tradiții populare / Anna Neplii

Jurnalista și analista politică Anna Neplii de la publicația KYIVPOST, scrie in https://www.podul.ro despre identitatea etnică și națională a ucrainenilor, uriașele și esențialele diferențe dintre ucraineni și ruși și prăpastia de netrecut dintre două tradiții populare.

Astăzi vom vorbi despre diferențele esențiale dintre ucraineni și ruși.  Vom folosi date istorice și cercetări științifice cu scopul de a analiza cele două paradigme. 

Cea mai mare parte a Rusiei moderne a fost ocupată, de-a lungul timpului, de popoare precum Murmuri, Chud, Meshcheri, Mari, Merya, Vede și Mordovieni – adică ugro-finlandezi. Sufocate de puhoiul ungro-finlandez, elementele identitare slave din partea de Sud a Rusiei fie au dispărut, fie s-au păstrat într-o proporție minimală. 

Psihologia etno studiază caracteristicile naționale ale proceselor cognitive, emoționale și volitive. Precum și trăsăturile de stat și de personalitate ale reprezentanților unor națiuni specifice. Și varietatea proceselor și a fenomenelor socio-psihologice care apar în interiorul unor națiuni, a unor popoare specifice.

Printre altele, această disciplină științifică examinează conștiința etnică și conștiința de sine, valorile și orientările naționale, imaginarul societății respective, obiectivele, personajele și, nu în ultimul rând, factorii socio-psihologici ai etnogenezei.

Cele patru criterii principale pe care cercetătorii le folosesc atunci când studiază mentalitatea diferitelor popoare sunt:

a) viziunea asupra vieții sociale,

b) religia,

c) atitudinile în raport cu natura înconjurătoare și d) atitudinile față de femei. Analizând folclorul pe baza acestor criterii generale, putem observa cu ușurință cât de diferiți sunt ucrainenii de ruși. 

Timp de secole, rușii le-au impus ucrainenilor mitul „leagănului comun al celor trei popoare fraterne”, conform căruia Rusia era „Fratele cel Mare” (apropo, această narațiune a fost amplificată de ideologia șovină specifică perioadei lui Petru I, ideologie a cărei justificare pseudoștiințifică se bazează pe ipotezele nedovedite ale lui M. Pogodin, O. Sobolevsky și mai târziu O. Shakhmatov). 

Produsul propagandistic și mincinos al ”leagănului” așa-zis ”comun” este fantezia numită ”Russkiy Mir”, obiectivul fiind preluarea ilegitimă a moștenirii culturale și politice a Rusiei Kieviene din vremea Bizanțului (chiar și numele statului e furat – cuvântul ”rusia” provine din limba greacă).

Cu toate acestea, istoria reală și argumentele cercetătorilor demonstrează că dintotdeauna au fost diferențe esențiale și majore între ucraineni și ruși – e vorba despre două națiuni diferite.  

Nomazii ruși 

Din cele mai vechi timpuri, ucrainenii au dus un stil de viață sedentar, în timp ce rușii erau nomazi. Nu este un secret că multe dintre mentalitățile prezentului sunt înrădăcinate în modul de viață al strămoșilor noștri. 

Fiind obișnuit să rătăcească de acolo-acolo, un nomad nu se raportează la niște valori permanente și nu are nici cea mai vagă idee despre practicile democratice (în consecință, orânduirea lor a fost una autoritară).

Transformarea haosului și a dezordinii în ordine a fost o capacitate a societăților care se ocupau cu agricultura. Nomazii nu erau capabili de așa ceva, pentru ei nu exista opțiunea staționării în aceeași zonă bine determinată, ei nu prindeau rădăcini. La urma urmei, de ce să lucrezi pentru a-ți subordona spațiul, dacă este temporar? Așa gândeau nomazii. 

Cultul tâlharilor 

Imaginile și mentalitățile vieții de odinioară se reflectă în arta populară orală (cântece, basme, tradiții, activități domestice cotidiene). În Rusia remarcăm un ciclu aproape interminabil de cântece și balade ale tâlharilor, cruzimea reprezentând o dominantă a acestora. Tematica amintită e încă la mare căutare în Rusia zilelor noastre. 

Colindele rusești

În condițiile în care ucrainenii s-au ocupat cu agricultura, fiind sedentari, pământul deținut și locuințele familiei au ocupat un loc central în toate tradițiile păstrate. De exemplu, colindele ucrainene îl laudă pe proprietar și îi urează o recoltă îmbelșugată, astfel conturându-se imaginea unui gospodar priceput și al unei gospodării căreia nu-i lipsește nimic.

În schimb, în unele colinde rusești se pune accentul pe solicitarea unor daruri bogate, uneori proferându-se amenințări brutale în vederea obținerii acestora. În Ucraina sărbătorim dintotdeauna unitatea diferitelor generații, Sărbătorile de Iarnă au avut mereu și o astfel de componentă. Avem cântecele și datinile noastre despre recoltă, despre începutul unui nou an agricol, despre înființarea propriei gospodării. „Shchedrivki”  e unic doar la ucraineni.

Apoi, în primăvară, ucrainenii au cântat „gaivki”„vesnyanki” și „obzhinki”. Repet, toate acestea sunt despre recoltă, casă și despre gospodărie ca atare. Spre deosebire de paradigma ucraineană, stilul de viață nomad al rușilor nu a avut nimic al său, totul a fost la comun și totul putea fi savurat.

original-800x520

”O bate pentru că o iubește” – percepția tradițională rusească asupra relației dintre un bărbat și o femeie

În Ucraina, atitudinea față de o femeie a presupus întotdeauna și o idealizare a feminității. Tradițional, un bărbat și o femeie au drepturi egale (exemplu: traducere din ucraineană – ”căsătorește-te cu ea”  (adică un bărbat și o femeie consimt reciproc să facă acest pas); din rusă – ”căsătorește-te pe ea” (”ea”  cu sensul de obiect, de lucru). În general, atitudinea față de o femeie în Rusia este o atitudine față de un obiect de uz intern care își îndeplinește îndatoririle.

Atitudinea rușilor este întotdeauna pragmatică, în timp ce atitudinea a ucrainenilor este etică și estetică.

 „O bate pentru că o iubește”  – în general aceasta este percepția tradițională rusească asupra relației dintre un bărbat și o femeie. 

Nunțile 

Un exemplu ilustrativ – dacă în Ucraina o nuntă începea cu un cântec de binecuvântare al părinților, o nuntă rusească debuta cu ritualurile arcurilor pentru țari și familiile acestora, în timp ce nunta ca atare – motivul pentru care comunitatea se aduna – dispărea în fundal. 

Din cele mai vechi timpuri, nunțile ucrainene au fost pline de cântec și amuzament de calitate, dar și de momente solemne cu diverse încărcături ritualice pentru tinerii căsătoriți. După nuntă, noua familie căuta să își construiască o casă și să fie pe picioarele ei. 

Asta în timp ce în Rusia locuiau și câte 3-4 generații sub același acoperiș. Tot în Rusia, o lungă perioadă a existat (larg răspândit) și obiceiul „snohatstvo”  – când un tată locuiește cu soția fiului său în timp ce acesta din urmă lucrează). „Snohatstvo”  indică fără dubii puternicele influențe de proveniență asiatică. 

Basmele. De la eroii ucraineni la putorile rusești 

Haideți să analizăm puțin și basmele populare. În cele ucrainene, personajul principal trebuie să muncească, să fie inteligent și să facă o fapte bune pentru a fi ajutat sau pentru a primi un anumit premiu. 

În Rusia însă, Emelya zace pe aragaz și așteaptă cu pasivitate un miracol, recompensa fiind primită fără pic de efort și fără alte motivații. În basmele ucrainene, eroul învinge creaturi demonice numai datorită înțelepciunii, curajului, ingeniozității și a altor calități de invidiat. Astfel de eroi modelează comportamentul unei națiuni. În basmele rusești nu există un comportament activ și bine articulat al personajelor principale, însă există o permanentă încredere în puterea țarului. 

Dizolvarea în ”lume”. Negarea individului 

Viața socială în Ucraina este emanată de comunități funcționale – suma indivizilor. La ucraineni se pune accentul pe individualitatea fiecăruia, însă știm și ce ne unește, ce ne face să fim o societate. În schimb, rușii au o vorbă – „Toți suntem unși cu o singură lume” , or expresia asta denotă tocmai dizolvarea în ”lume”, astfel încât nu mai există individualitate, ci doar o masă abstractă.

Cu alte cuvinte, în Rusia nu înseamnă mai nimic persoana și realizările ei. Până la o limită, nici statutul în societate nu înseamnă mare lucru.  

Țarul, tiparul asiatic și natura despotică a Rusiei 

În Ucraina, hatmanul (conducător de oști – n. red.) nu putea fi venerat și umilit în același timp. Asta spre deosebire de Rusia, unde cel mai de preț premiu pentru un hatman victorios a fost ”o haină de blană de pe umărul Țarului/Domnului”  – adică i s-a dăruit îmbrăcăminte uzată, ceea ce la ucraineni ar fi trecut drept o insultă, o umilință.  

Paradigma europenismului înseamnă onorarea persoanei și a libertății sale, în timp ce tiparul asiatic al Rusiei presupune natura despotică a guvernării. 

Până la mijlocul secolului al XX-lea au fost culese și atestate aproximativ 20.000 de cântece și melodii populare ucrainene. „Cântecele populare ucrainene vorbesc despre starea reală a lucrurilor, istoria reală, oricât de neplăcută ar fi aceasta. În schimb, cântecele rusești vorbesc despre stări de fapt exagerate și distorsionate”, punctează Mykola Kostomarov, istoric ucrainean. Rușii au rescris complet toate evenimentele istorice care îi interesează într-un fel sau altul. Spre deosebire de ucraineni, rușii nu participă în mod activ la existența istorică a grupului lor etnic și, în consecință, nu e nevoie să o reproducă cu adevărat. Rușii s-au format ca Ulus al Hoardei de Aur și din când în când „observatorii” veneau la ei pentru a colecta tribut, așa că trebuiau să le facă pe plac.

Ilja_Jefimowitsch_Repin_-_Reply_of_the_Zaporozhian_Cossacks_-_Yorck

În final, de dragul comparației, voi face o trimitere la celebrul tablou al lui Ilya Repin – „Cazacii scriu o scrisoare sultanului turc” –, devenit un fel de simbol al spiritului cazac. Pictorul, care a călătorit în Ucraina și a comunicat personal cu descendenții cazacilor, a fost într-atât de impresionat de iubirea de libertate a băștinașilor, încât a exclamat: 

„La naiba, oameni buni! Nimeni în lume nu a simțit vreodată atât de profund libertatea, egalitatea și fraternitatea. Zaporojia a rămas liberă toată viața, nu s-a supus la nimic!”

CONTINUAȚI LECTURA ARTICOLULUI ACCESÂND:

25/10/2022 Posted by | CULTURA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

STRĂVECHI TRADIȚII ȘI OBICEIURI ROMÂNEȘTI DE ANUL NOU

MESAJE CU IMAGINI DE ANUL NOU 2021. Cele mai emoționante urări și  felicitări de Revelion FOTO - WOWBiz

Anul Nou – tradiţii şi obiceiuri româneşti străvechi

Calendarul Roman Timpuriu avea ca reper de trecere într-un nou an, ziua de 1 martie .

Sărbătoarea romană a Noului An purta numele de Ianus și era sărbătorită în momentul echinocțiului de primăvară. Calendarul roman timpuriu era format din 10 luni și doar 304 zile și fusese creat de fondatorul Romei, Romulus.

Zeul Ianus era înfățișat cu două fețe opuse: una privea înainte, cealaltă, înapoi. Era zeul ușii, al sărbătorilor și riturilor de trecere și al fenomenelor de tranziție.

Sărbătorirea Noului An pe 1 ianuarie este un fenomen relativ nou. În ianuarie se începe marcarea unui nou an după anul 153 înaintea erei noastre. 

Abia în momentul în care calendarul iulian a fost introdus de Iulius Caesar a stabilit ca prima zi a unui an nouă să fie sărbătorită în Imperiul Roman pe 1 ianuarie.

La 46 d.H., Iulius Caesar introduce calendarul pe care îl folosim şi noi astăzi, în forma modificată de Papa Grigore al XIII-lea, în 1582 d.H.

Romanii sărbătoreau aducând zeilor ofrande și sacrificii.. 

Abia în anul 153 î.H. se fixează la Roma oficial data anului nou la 1 ianuarie.

După o săptămâna de la Saturnalii, urma cea mai vestita sărbătoare a lumii romane: Calendele lui Ianuarie. Sărbătoarea era dedicata lui Ianus, cel cu doua feţe, una spre trecut şi alta spre viitor, zeul luminii şi deschizătorul anului.

Romanii petreceau în fiecare zi diferit. Prima zi era încărcată cu numeroase practici rituale şi ceremoniale: se trimeteau daruri, petreceau sărbătoarea cu jocuri, cântece şi glume.

A doua zi era dedicata petrecerilor în cadrul restrâns al familiei. Se jucau zaruri, se consumau multe dulciuri, se făceau pronosticuri meteorologice. A treia zi era dedicata alergărilor de cai şi continuau ospeţele. A patra zi entuziasmul şi plăcerile scădeau treptat, iar în a cincia zi se relua activitatea obişnuita.

Sărbătoarea legată de Calendele lui Ianuarie a fost foarte cunoscută în Dacia romană şi nu poate fi pusa sub semnul îndoielii, de vreme ce aceasta se desfăşura sub directa supraveghere a autorităţilor civile şi militare, Anul Nou fiind sărbătorit în întregul imperiul.

Trebuie precizat că, ajunul, noaptea şi cele trei zile ale Crăciunului cuprind numeroase elemente saturnalice: ospeţe îmbelşugate, de unde zicala: „Crăciunul sătulului şi Paştele fudulului”, tăierea porcilor la Ignat, data apropiata de începerea saturnaliilor romane, abundenţa darurilor; identificarea principalei măşti care apare în cetele de colindat (ţurca, capra, cerbul, brezaia) cu regele Saturnaliilor. Numeroase motive de tipul Calendele lui Ianuarie au fost transmise până spre zilele noastre.

Deprinderea de a saluta cu mare bucurie venirea anului nou, de a-l întimpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche şi cunoscuta tuturor popoarelor europene.

Esenţia sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întimpina trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.

Sărbătoarea anului nou nu a fost celebrată de primii creştini .

Creatorul a poruncit poporului Său din vechime: Israelului ca luna nisan să fie prima lună a anului.

În Exodul 12:2, Dumnezeu le spune evreilor următoarele: „Luna aceasta [Nisan] va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului”. 1 Nisan = martie-aprilie (Anul Nou menţionat în Tora), era prima zi cu lună nouă după echinocţiu de primăvară (22 martie). 

De ce au ales data de 1 ianuarie ca zi de început al noilor ani, popoarele ce se consideră „creştine de două mii de ani”, ne spune The World Book Encyclopedia:

Împăratul roman Iulius Cezar a decis în anul 46 e.n. ca ziua de 1 ianuarie să devină cea dintâi zi a anului. Romanii i-au dedicat această zi lui Ianus, zeul porţilor, al intrărilor şi al începuturilor. Ianuarie provine de la Ianus, care avea două feţe, una îndreptată înainte, iar alta înapoi”.

Primii creştini erau separaţi de religiile şi sărbătorile păgâne, şi deoarece anul nou era legat de zeul Ianus, un zeu fals, creştinii în primele secole nu au celebrat o astfel de sărbătoare.

Ce s-a întâmplat ulterior, aflăm din The World Book Encyclopedia (1982), unde se spune, cu privire la data când s-a introdus în creştinism anul nou că : „În Roma antică, prima zi a anului era dedicată onorării lui Ianus, zeul porţilor şi al uşilor, al începuturilor şi al sfîrşiturilor (. . .) Ziua de Anul Nou a devenit în Biserica creştină o zi sfîntă în anul 487 e.n.”  

Însă chiar şi atunci, Anul Nou era celebrat pe 25 decembrie, doar ulterior s-a trecut la data de 1 ianuarie.

Evul Mediu și sărbătoarea Anului Nou

Chiar dacă pare ciudat, în Evul Mediu, pentru mai bine de 1000 de ani nu a existat o sărbătoarea a Noului An. Anul Nou,  a devenit zi de sărbătoare recunoscută de biserică în 487, când se celebra Circumcizia pruncului Isus, însă în 567, Conciliul de la Tours a desființat  sărbătoarea zilei de 1 ianuarie considerând-o păgână.

  Anul Nou era serbat pe 25 Decembrie, de naşterea lui Isus, sau în martie, când se serba Paştele, Învierea Domnului.

Oricine avea curajul să nu se supună legilor Bisericii era aspru pedepsit până la 1582 când a avut loc reforma calendarului  după ce Papa Grigore al XIII-lea a aprobat modificarea calendarul lui Iulius Caesar.

În anul 1691, Papa Inochentie al XII-lea a stabilit data de 1 ianuarie ca început de an religios, momentul fiind precedat mai întâi de Solstiţiul de iarnă, şi mai apoi de Crăciun, ca început de An Nou calendaristic. 

 În liturghia romano-catolică, 1 ianuarie reprezintă o octavă de la Crăciun, astfel această zi este dedicată Fecioarei Maria.

În acelaşi timp în a opta zi de la naştere sunt amintite în Evanghelie (Luca :2,Luca :21) Circumcizia şi denumirea pruncului Isus – la fel şi în bisericile evanghelice.

În Regatul României calendarul pe stil nou a fost introdus abia în anul 1919. Astfel, în Vechiul Regat data de 1 aprilie 1919 a devenit data de 14 aprilie 1919.

În Transilvania calendarul gregorian fusese introdus încă din anul 1590, iar în Bucovina în anul 1773.

Această măsură nu a fost adoptată şi de bisericile ortodoxe răsăriteneÎn loc de aceasta, în mai 1923, a fost propus un calendar iulian revizuit care tăia 13 zile ale acelui an şi adopta o nouă regulă pentru anii bisecţi care făcea ca să nu fie nici o diferenţă între cele două calendare până în anul 2800.

Bisericile ortodoxe din Grecia, Bulgaria, România, Polonia şi altele din zona est-mediteraniană (Constantinopol, Alexandria, Antiohia şi Cipru) au adoptat calendarul iulian revizuit.

Bisericile ortodoxe din Rusia, Serbia, Ierusalim şi câţiva episcopi din Grecia nu au acceptat calendarul iulian revizuit şi vor continua să sărbătorească Naşterea lui Cristos pe data de 25 decembrie a calendarului iulian – 7 ianuarie în calendarul gregorian, până în anul 2100.

Toate celelalte biserici răsăritene, care nu sunt ortodoxe, (bisericile coptă, etiopiană, nestoriană, siriacă şi armenească), vor continua să folosescă propriile lor calendare.

În biserica ortodoxă la 1 ianuarie este ziua Sfântului Vasile, episcop de Cesareea.

Perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează a amestecat vechi sărbători păgâne (Dionisiacele câmpeneşti, Brumulia, Saturnalia, Dies natalis Salis invictis) reinterpretate în perspectivă creştină, ţărănească şi teologală.
Între Crăciun şi Bobotează (în unele zone numai în cele trei zile de Crăciun), copiii umblă cu Steaua. 


 În Muntenia flăcăiandrii umblă în noaptea din ajun şi în ziua de Sânt Ion cu un soi de urături speciale.

Li se spune Iordănitori şi sunt conduşi de un popă.
Acesta poartă o căldăruşă cu aghiazmă, în care ceilalţi înmoaie motocoalele şi iordănesc pe cei vizitaţi. Un flăcău din ceată duce o ţepuşă de lemn în care se înfige carnea dăruită.
Ceata umblă prin sat, din casă în casă, mimând slujba de Bobotează. Gospodarii sunt stropiţi, apoi sunt ridicaţi pe braţe de trei ori în sus. În unele locuri, stăpânul casei se luptă cu un iordănitor şi, dacă îl învinge, îi face un dar.
Alţi gospodari, mai glumeţi, se aşază pe un buştean sau un car şi iordănitorii trebuie să-i ridice cu tot cu ele. În cele din urmă le dăruiesc bani, carne şi băutură.

Ceata caută mai ales Ioni şi Ioane, pe care-i pornesc cu sila la gârlă ca să-i boteze şi nu-i iartă decât dacă primesc ceva în schimb. La horă sunt iordănite în special fetele.
În „Calendarul săteanului pe anul comun 1918”, gospodarii erau sfătuiţi că „sălata şi alte legumi, dacă e neaua puţină, se acoperă cu frunză ori cotori de buruieni”.
„Anul se sfârşeşte şi gazda trebuie să se îngrijească de toate, să vadă dacă nu s-a adunat apa pe sămănături, dacă nu trebuie să tăie copaci şi tufiş, să vadă dacă vitele sunt bine îngrijite, curăţite, nutrite, bine aşternute, duse la aer, dacă, pe lângă nutreţul uscat, nu trebuie să se dea şi rădăcini, dacă nu se poate folosi de vreo verdeaţă pe afară, dacă nu se îngheaţă apa pusă pentru vite şi pentru păsările din curte, dacă pomii acoperiţi au destul aer.
Pivniţa, de mucezeşte câte ceva în ea, trebuie afumată cu piatră pucioasă şi aerisită din când în când. Sălata şi alte legumi, dacă e neaua puţină, se acoperă cu frunză ori cotori de buruieni. Iarna nu e ca omul să se lenevească, ci să se odihnească după munca cea grea de peste an. Vitele trebuiesc ţinute în curăţenie deosebită şi sarea să nu le-o tragem. Să se care gunoi.
Când gerul e mare, ferestrile pivniţelor să se înfunde. Grajdurile să fie călduroase, căci atunci vitele mănâncă mai puţin. Pleava se opăreşte şi, amestecată cu napi de nutreţ ori cartofi, astfel se dă la vite. În chipul acesta se curăţă nutreţul”.

În zilele noastre, Anul Nou este întâmpinat în noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie – noaptea de Revelion (din limba franceză: Réveillon, ceea ce înseamnă aproximativ „veghe”, aici cu sensul de ospăţ la miezul nopţii) – cu petarde şi artificii; la rude, prieteni şi cunoştinţe se fac urări de noroc şi sănătate, se urează „La mulţi ani!” »

Anul Nou, denumit şi Sânvasâiu sau Crăciunul Mic este pentru români o sărbătoare laică, cu foarte puţine conotaţii religioase, care marchează noul an civil – fiindcă anul nou bisericesc începe la 1 septembrie.

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie este numit la români „Îngropatul Anului”, denumirea de „Revelion” aparţinând timpurilor moderne.
În ultima zi a anului vechi şi în prima a celui nou, datina românească este marcată de simboluri, colinde şi obiceiuri păgâne.

În noaptea dintre ani se pun vâsc, struguri şi smochine pe masă, pentru belşug.  

Trebuie remarcat că în perioada sărbătorilor de iarnă, se face trecerea de la vechi la nou, de la sărbătorirea unor moşi – Andrei, Nicolae, Crăciun – la cei care sunt serbaţi în noul an – Sfântul Vasile.

De aici şi ideea împletirii perfecţiunii începuturilor, cu beatitudinea vârstei de aur. În această perioadă se întâlnesc la români cele mai multe tradiţii şi obiceiuri populare, un amestec de vechi şi nou, extrem de preţuite la noi în ţară.

Anul Nou, prin întreg complexul de tradiţii asociate, este perceput ca moment de renovare a timpului dar şi a lumii, de alungare a spiritelor rele, un moment ce face trecerea între două cicluri de vegetaţie şi de munci.

După perioada Crăciunului, dominată de colinde, răspândite mai larg la nivelul ţării, Anul Nou este marcat anumite tradiţii generale dar şi de obiceiuri locale sau zonale foarte puternice, care încă se mai păstrează şi în zilele noastre.

Anul Nou prilejuieşte o multitudine de tradiţii extrem de preţuite: pluguşorul, sorcova, buhaiul, vasilca, jocurile mimice cu măşti de animale sau personaje ţărăneşti, Vergelul, Capra, Ursul, Căiuţii, Cerbul, Berea, Ţurca, Brezaia sau Caledarul de ceapă, pentru a prezenta o enumerare succintă.

Mai mult, fetele nemăritate încearcă, urmare a unor credinţe sau superstiţii, să vadă, la cumpăna dintre ani, cum ar putea arăta alesul.

În toate tradiţiile prezentate sub formă de joc, coregrafia este asigurată de măşti diferite în funcţie de zonă. Spre exemplu, în Moldova se întâlnesc cele mai multe datini la această sărbătoare, întruchipate de cete de feciori, care prezintă fel şi fel de jocuri şi costumaţii din cele mai variate, colindând, în mod uzual, din casă în casă, şi jucând în ritmul fluierăturilor şi strigăturilor, sau al muzicii.

În Bucovina, are loc un obicei unic în ţară, de Anul Nou: bungherii, costumaţi în uniforme militare asemănătoare generalilor austrieci, jocă în cerc şi produc diferite strigături, fiind acompaniaţi de instrumente de suflat şi tobe. În cele ce urmează vă prezentăm pe scurt câteva din tradiţiile româneşti de Anul Nou.

De ce e bine să mergi cu "Sorcova": semnificațiile acestui obicei
  • Sorcova – este unul dintre cele mai des întâlnite obiceiuri de Anul Nou, practicat mai ales de copii, care se adună în cete şi, în prima zi a anului, pleacă, mai ales pe la casele cunoscuţilor. La origini, sorcova era o nuia îmbrăcată în hârtie colorată, tăiată şuviţe, împodobită uneori cu flori, tot din hârtie colorată şi ciucuri. După „sorcovire” – care este în esenţă o urare pentru un an mai bun, copiii sunt recompensaţi cu colaci, dulciuri şi bani.
  • Îngropatul Anului – este un ceremonial de înnoire simbolică a timpului, practicat în noaptea dintre ani – în fapt denumirea care a precedat actualul Revelion. Corespunzător divinităţii, şi credinţei că timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după încă 365 de zile, prin obiceiuri şi credinţe care exprimă teama, dezordinea şi haosul, iar după miezul nopţii de Revelion optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii unor fenomene naturale care evoluează distinct de voinţa fiecăruia.

Capra de Anul Nou. Versuri vechi pentru Jocul Caprei
  • Capra – sau jocul caprei, este întruchiparea unui animal care a simbolizat personificarea prolificităţii zoologice şi fertilităţii telurice. Capra, îşi subordonează în timpul desfăşurării jocului, toate celelalte personaje, iar în unele zone, jocul apare sub forma unor cete de mai multe capre (Ostra), în altele animalul fiind singur, însoţit doar de cioban, moş şi babă.

Capra este întruchipată de o mască sculptată în lemn, cu maxilarul inferior mobil pentru a fi tras cu o sfoară, pentru a clămpăni în timpul dansului. Masca mai conţine două corniţe cu oglinzi, panglici multicolore, hurmuz şi flori şi este fixat într-un băţ-suport care se sprijină pe pământ. Persoana care joacă capra este acoperita cu o ţesătură – scoarţă sau laicer – acoperită de năframe de mătase, sau, cum se întâmpla la origini, era îmbrăcată în stuf.

Tradiţii şi superstiţii. Mersul cu capra şi umblatul cu ursul

    Ursul – este un joc bazat pe cultul ursului, moştenit de la geto-daci, care îl venerau ca pe un animal sacru. Forma capului de urs se obţine întinzând o piele de viţel sau de miel peste o găleată metalică, iar de la gât în jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos, deşi la origini se folosea chiar o blană de urs.

În zona Humorului s-a păstrat obiceiul ursului de paie – cea mai arhaică formă de întruchipare a animalului, costumaţie pentru care se răsucesc frânghii din paie de ovăz care în dimineaţa ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtătorului. Jocul ursului, pregnant prezent în Bucovina – locul în care ursul este foarte venerat – este cel mai spectaculos dintre toate jocurile cu măşti întâlnite în cete.

Urşii, constituiţi în cete speciale de câte 10-15 personaje sau incluşi în grupurile complexe cu mai multe personaje, joacă la comanda ursarilor, tineri chipeşi, îmbrăcaţi în veşminte colorate, care dau ritmul jocului cu ajutorul unor ciururi  (tobe).

  • Căiuţii – Jocul calului are la bază cultul cailor practicat la solstiţiul de iarnă, la echinocţiul de primăvară precum şi la solstiţiul de vară, pornind de la întruchiparea plastică a unor simboluri mitice din tradiţia bucovineană, căci în credinţele arhaice, calul avea o funcţie de protejare a gospodăriilor şi bisericilor de spiritele rele. Căiuţii (căluţii) sunt mai larg răspândiţi în Bucovina, mai ales în zonele Dolheşti, Zvoriştea, Zamostea, Hârtop şi Fântânele, impresionând prin fast şi eleganţă.

Tinerii aleşi pentru grupurile de căiuţi trebuie să fie excelenţi dansatori, exprimând prin joc vitalitatea şi forţa exuberantă a tinereţii. În mod tradiţional, jucătorii de căiuţi sunt echipaţi cu capete de cal, lucrate din lemn şi îmbrăcate în pânză roşie, albă sau neagră, la care se adaugă oglinzi, mirt sau panglici. Capul de cal este fixat într-un suport de lemn, care se acoperă cu un covor sau o bucată de pânză albă sau colorată, peste care se cos elemente decorative.

Există zone în care, similar alaiului caprei sau ursului, se întâlneşte alaiul calului însoţit de turc, babă, moşneag şi negustor.

  • Jocul Cerbului – Pornind de la simbolizarea, în mitologia populară românească, a purităţii şi dreptăţii, masca de cerb se compune tot din cap sculptat în lemn, cu un un maxilar mobil – clămpănitor, şi trup realizat dintr-un covor ornat cu năframe. Jocul cerbului este structurat după modelul caprei, cu o mişcare exuberantă şi plină de vivacitate.
Obiceiuri și tradiții de Anul Nou: Ce este Cerbul și cine merge cu el -  Kanal D Romania
  • Cerbul este înconjurat de moşnegi şi babe, de muzicieni şi dansatori, îmbrăcaţi în costume populare. Obiceiul cerbului are predominanţă tot în Bucovina, iar în satul Corlata se întâlneşte cel mai fastuos alai, care încîntă prin eleganţa jocului dar şi prin colindul de cerb care îl însoţeşte, fiind cea mai veche formă de colind din zona Bucovinei.

Plugușorul, o colinda agrară

Plugușorul este un obicei general, practicat de români cu prilejul Anului Nou. Obicei agrar, cu adanci radacini in spiritualitatea romaneasca, plugusorul este o colinda; o colinda agrara declamată, cu elemente teatrale, avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea painii. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita in cadrul acestei colinde. Acum este mai mult o prezenta simbolica in cadrul urăturilor care li se adreseaza oficialitatilor.

Jocul măștilor simbolizează moartea anului vechi şi naşterea celui nou.

Peste tot se aud tobele şi urşii în blană naturală jucând. Anul Nou se mai identifică şi printr- o anulare a ordinii obişnuite, spun specialiştii. Moartea anului vechi, pentru a primi anul nou este simbolizată de aceaste jocuri cu măşti care şi ele au scopul de purificare a atmosferei, a comunităţii. De regulă, ele sunt cele care purifică exteriorul, uliţa, vatra satului, bătătura casei, dar şi străzile oraşului atunci când este cazul. 

Tot acest alai de mascaţi gravitează în jurul unei măşti centrale care fie că este capră, cal sau urs, fie că se adună toate la o laltă fiind vorba de persoane care sunt conduse de o calfă, staroste, un vătaf, deci un personaj cu multă autoritate. „Acest lider este un flăcău voinic, frumos, destoinic care le bagă pe rând în scenă. Aceste personaje sunt destul de zgubilitice şi greu de stăpânit, simbol că omul face şi ce trebuie şi ce nu trebuie“, explic Işfănoni.

Faţi români,

Acum, în prag de an nou 2022, vă urăm după obiceiul strămoșesc, la mulți ani fericiți, multă sănătate, bucurii şi împliniri !

La mulţi ani România !

SURSE: 

http://www.caleacrestina.ro/index.php/alte-erezii/661-sarbatoarea-anului-nou-o-sarbatoare-pagana

https://www.news.ro/cultura-media/obiceiuri-si-superstitii-de-anul-nou-la-romani-vasc-struguri-si-smochine-pe-masa-pentru-belsug-si-noroc-1922403031002016121216459301

http://www.gandul.info/magazin/istoria-sarbatoririi-noului-an-cand-se-serba-anul-nou-in-evul-mediu-si-de-ce-a-fost-interzisa-data-de-1-ianuarie-16044724

https://www.radioromaniacultural.ro/documentar-anul-nou

31/12/2021 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

%d blogeri au apreciat: