CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Obiceiuri strmăvechi româneşti – Plugul si pluguşorul

Plugul si pluguşorul copiilor

 

 

 

 

In ajunul Anului Nou, in Moldova, cete de flacai si de barbati de curand insurati pleaca cu

 

Urarea de plugusor este de fapt un adevarat poem care deschide cu har, recurgand la elemente fabuloase, toate muncile agricole un obicei agrar derivat dintr-o practica primitiva, trecut printr-un rit de fertilitate,ajuns o urare obisnuita de recolte bogate in anul care abia incepe.

Obiceiul contribuie la veselia generala a Sarbatorilor de Anul Nou, colorand desfasurarea acestei sarbatori cu acele elemente care ilustreaza una dintre principalele ocupatii ale poporului nostru – agricultura.

Plugusorul, o colinda agrara

Plugusorul este un obicei agrar, practicat de romani cu prilejul Anului Nou , cu adanci radacini in spiritualitatea romaneasca.

Plugusorul o colinda agrara  avand ca subiect munca depusa pentru obtinerea painii. Plugul, ornat cu hartie colorata, panglici, servete, flori, pe care se punea, eventual, si un brad, era o prezenta nelipsita la  aceasta colinda.

Se recita din casa-n casa in Ajunul Anului nou, seara, sau pana in dimineata de An Nou.

Este  practicat de copii sau adolescenti, dar se spune ca, mai demult, il practicau numai barbatii in puterea varstei ieseau cu Plugul.

În zilele noastre, in ajunul Anului Nou, în Moldova, cete de flăcăi şi de bărbaţi de curând însuraţi pleacă cu Plugul. Străvechi obicei agrar derivat dintr-o practică primitivă, trecut printr-un rit de fertilitate, „Pluguşorul” a ajuns o urare obişnuită de recolte bogate în anul care abia începe.

Pluguşorul este întotdeauna însoţit de strigături, pocnete de bici şi sunete de clopoţei, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai uşor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor.

La sate, „Pluguşorul” este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.

„Aho, aho, ho-ho / Mâine anul se-noieste / Plugusorul se porneste / Si începe a brazda / Pe la case a ura / Iarna-i grea, omatu-i mare, Semne bune anul are / Semne bune de belsug / Pentru brazda de sub plug”, sunt primele versuri ale Pluguşorului, care tradiţional se cântă în ultima zi a anului.

Izolat (in judetele Botosani si Galati) este consemnata si prezenta femeilor in ceata. In general, se practica in cete mici, de 2-3 insi. Mai demult, se ura si in cete mai mari, care isi alegeau un vataf.

Recitarea textului este insotita de sunet de clopoteil de  buhai si de pocnetul bicelor. In scenariile mai complexe ale obiceiului, apar si instrumente muzicale (fluier, cimpoi, toba, cobza, vioara), dar si pocnitori si puscoace, care amplifica atmosfera zgomotoasa in care se desfasoara obiceiul.

Unii cercetatori leaga obiceiul de inceputul primaverii, cand se sarbatorea, mai demult, Anul Nou. Odata cu stabilirea datei acestuia la 1 ianuarie, se presupune ca a migrat si obiceiul. Ca rasplata, colindatorilor li se dadeau colaci, fructe, bani, carnati, pentru care se multumea.

In prezent, plugusorul este mult utilizat pentru felicitarea autoritatilor si intens mediatizat, ca si majoritatea obiceiurilor romanesti de iarna.

Pe la case, in sate si la orase, se practica in cete mici, de copii, pana in dimineata Anului Nou. In unele locuri se mai practica Plugul cel mare, cu plug tras de boi sau purtat de flacai. Dar in Moldova, Muntenia si Nordul Dobrogei acesta a fost inlocuit de buhai.

In dimineata Anului Nou, ca o continuare a Plugusorului, copiii umbla cu semanatul. Ei arunca seminte de grau, porumb sau orez prin case si peste oameni.

Rostesc o urare scurta prin Bucovina („Sanatate! Anul Nou!”), primind in schimb bani, fructe, nuci, colaci. Mai recent insa s-a generalizat formula de la Sorcova, prezenta, initial, in centrul Moldovei: „Sa traiti/ Sa-nfloriti/ ca merii, / ca perii, / In mijlocul verii, / ca toamna cea bogata / De toate-ndestulata!”.

http://folclor.net/uraturicolinde/ Dr. Iuliana Bancescu / Dr. Iuliana Bancescu

 

 

 

 

 

 

 

Plugusorul

Aho, aho, copii si frati
Stati putin si nu-manati,
Langa boi v-alaturati
Si cuvantul mi-ascutati:

S-a sculat mai an
Badica Traian
Si-a incalecat
Pe-un cal invatat,

Cu numele de Graur,
Cu seaua de aur,
Cu frau de matasa,
Cat vita de groasa.

Si in scari s-a ridicat,
Ca s-aleaga-un loc curat
De arat si semanat.
Si-n curand s-a apucat,

Campul neted de arat,
În lungis
Si-n curmezis
S-a apucat intr-o joi,
C-un plug cu doisprezece boi:

Boi bourei
În coada cu dalbei,
În frunte tintatei.
Manati flacai: hai, hai!

Ziua toata a lucrat,
Brazda neagra a rasturnat
Si prin brazde-a semanat
Grau marunt si grau de vara,
Sa dea Domnul sa rasara.

Si cand lucrul a sfarsit
Iata, mare, s-a starnit,
Un vant mare pe pamant
Si ploi multe dupa vant,

Pamantul de-a racorit
Si samanta a-ncoltit
La luna, la saptamana
Îsi umplu cu aur mana.

Si se duse ca sa vada
De i-a dat Dumnezeu roada
Si de-i graul rasarit
Si de-i spicul aurit.
Manati flacai: hai, hai!

Traian iute s-a intors…
Si din grajd pe loc a scos
Un alt cal mai nazdravan,
Cum ii place lui Traian:

Negru ca corbul
Iute ca focul,
De nu-l prindea locul;
Cu potcoave de argint
Ce sunt spornici la fugit.

El voios a-ncalecat,
La Tighina a plecat
Si otel a cumparat
Ca sa faca seceri mari
Pentru seceratori tari.
Si sa faca seceri mici
Pentru copilasi voinici.

Si-a strans fineSi vecine
Si vreo trei babe batrane,
Care stiu randul la pane;
Si pe camp i-a dus
Si pe toti i-a pus,
La lucrul pamantului in racoarea vantului.

Ei cu stanga apucau
Si cu dreapta secerau
Si prin lan inaintau
De parea ca inotau.
Manati mai: hai, hai!

Altii in urma lor legau
Si clai mandre ridicau,
Apoi carele-ncarcau
Si pe toate le carau
În capul pamantului,
În bataia vantului.

Arie pe loc faceau
Si graul il treerau;
Harabale incarcau
Si la moara le porneau.

Si turnau deasupra-n cos
Grau maruntel de cel ros,
De sub piatra in covata
Curgea faina curata.

Traian mult se bucura,
Zeciuiala morii da
Si voios se inturna.

Iara mandra jupaneasa
Auzea tocmai din casa
Chiotul flacailor
Scartaitul carelor.
Manati mai: hai, hai!

În camara ea mergea
Si din cui isi alegea
Sita mare si cam deasa
Tot ca panza de matasa

Si cernea, mare, cernea,
Ninsoare se asternea;
Apoi pane plamadea
Si-o lasa pana dospea;

Colacei ca invartea
Pe lopata mi-i culca
Si-n cuptor mi-iarunca;
Apoi iara cu lopata,
Rumeni ii scotea si… gata!

Atunci ea-mpartea vreo cinci,
La flacaii cei voinici
Si-mpartea trei colacei
La copiii mititei.
Manati mai: hai, hai!

Cum a dat Dumnezeu an,
Holde mandre lui Traian,
Asfel sa dea si la voi
Ca s-avem parte si noi.

Sa va fie casa, casa;
Sa va fie masa, masa;
Tot cu mesele intinse
Si facliile aprinse.
Si la anul sa traiti,
Sa va gasim infloriti,

Ca merii,
Ca perii,
În mijlocul verii,
Ca toamna cea bogata
De toate-ndestulata.
Aho, aho!

 

 

06/01/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Datini stravechi românesti – Sorcova. VIDEO

Sorcova, ca pomii sa-nfloriti si ca ei sa-mbatraniti !

Anul Nou este marcat in comunitatea romaneasca, de urarile  cu plugusorul, cu sorcova, cu buhaiul, vasilca si jocurile mimice cu masti de animale, sau personaje taranesti.

Colindatul sau uratul pe la case constituie un obicei stravechi, desigur precrestin, dar care, in timp, a ajuns sa faca, s-ar zice, casa buna cu crestinismul.

Cantecele respective atrag norocul sau binecuvantarea asupra oamenilor si gospodariilor, pentru tot anul care urmeaza.

Trebuie spus ca Plugusorul si Sorcova sunt legate de innoirea anului, neavand nici o legatura cu ciclul religios al Craciunului.

 

Aparținând obiceiurilor de Anul Nou, umblatul cu Sorcova e mai cu seamă bucuria copiilor si este un obicei augural din ciclul manifestărilor închinate întâmpinării Anului Nou si se se practică de către un băiat, iar gazdelor li se adresează urări de bun augur, invocându-se sănătatea, belşugul şi prosperitatea:

In vechime se colinda cu o mladita inmugurita de mar. Ea se punea in apa in noaptea Sfantului Andrei si pana in ziua de Sfantul Vasile, era inflorita. Asa ne explicam si de ce in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar, sau despre marut, margaritar.

Astazi sorcova este confectionata dintr-un bat, in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata care  incearca sa  imite aspectul de floare.

Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore.

Cu sorcova se batea de mai multe ori umarul unei  persoane, imitand întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui sorcovit.

Textul urării, care amintește de o vrajă, nu face decât să întărească efectul mișcării Sorcovei.

 Ziua cand copiii mergeau cu sorcova era dimineata de Anul Nou, iar textul  rostit  variază ușor în funcție de regiune.

 

 

Iată una din variante:

 

 

„Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi,
Peste vară, primăvară,
Ca un păr, ca un măr,
Ca un fir de trandafir”
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata,
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul.
La anul şi la mulţi ani !”

 

 

 

 

05/01/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Traditii stravechi românesti – Jocul Caprei. VIDEO

 

 

https://i0.wp.com/www.traditieialomita.ro/wp-content/gallery/obiceiuri-colinde/colinde-20.jpg

 

“În trecut, cel care juca rolul caprei nu avea voie sã intre în bisericã 40 zile”

 

DATINI… Crãciunul si Anul Nou sunt la noi, românii, douã dintre cele mai importante sãrbãtori religioase din an. Felurite traditii si simboluri sunt legate de acestea.  

Dintre obiceiurile calendaristice cele mai răspândite şi mai spectaculoase, cu originea în credinţe şi mituri străvechi, sunt de bună seamă ciclurile legate de sărbătoarea Naşterii lui Iisus şi schimbarea anului.

Crăciunul este polul în jurul căruia gravitează o multitudine de colinde, urări şi tradiţii specifice, care trimit spre vremuri demult apuse, dar ce se regăsesc, surprinzător, în contemporaneitate.

În folclorul românesc, Colindatul de Crăciun este cel mai important ciclu sărbătoresc popular tradiţional, cel mai bogat şi colorat prilej de manifestări folclorice.
Deprinderea de a colinda, de a saluta cu mare bucurie Naşterea Domnului, de a-L întâmpina cu urări, daruri, petreceri, cântece şi jocuri este străveche.

Colindatul deschide amplul ciclu al sărbătorilor de iarnă.

Repertoriul tradiţional al obiceiurilor româneşti desfăşurate cu ocazia Anului Nou, dar şi a Crăciunului cuprinde: colinde de copii, colinde de ceată (colindele propriu-zise), cântecele de stea, vicleimul, pluguşorul, sorcova, vasilca, jocuri cu măşti, dansuri, teatru popular şi religios, etc.

Cele mai bogate, mai variate şi mai strălucitoare din punct de vedere artistic sunt, alături de pluguşoare, colindele de ceată.
Caracterul esenţial al sărbătorii este bucuria şi încrederea cu care omul întâmpină trecerea de la anul vechi la anul nou, începutul unei noi perioade de vegetaţie, al unei noi etape în viaţa lui şi a sătenilor săi, a colectivităţii în care trăieşte.

Obiceiurile de iarnă se respectă în multe din satele noastre cu sfinţenie. Cetele de colindători cutreieră uliţele  şi gospodăriile ţărăneşti, făcând tradiţionalele urări.

Marea  sãrbãtoare de rãscruce magicã a timpului, care este Anul Nou, este  sãrbãtoritã de oameni încã din neolitic, pentru a puncta astfel etapele existentei lor.

Dupã perioada anticã, crestinismul s-a impus cel putin în spatiile care apartineau din timpuri ancestrale unei viziuni magice asupra lumii.

Trebuie sã facem o distinctie între magie si religie. Prin magie, omul credea cã, având el însusi sau alti semeni ai sãi anumite însusiri ar putea influenta deshumarea existentei sale în sine. Ne-a mai rãmas de atunci, ma refer la populatiile evaluate, descântecul, jurãmântul, urãrile de bine sau cele de rãu, blestemele.

Omul primitiv credea cã, rostind anumite cuvinte, lucrurile se vor întâmpla aidoma. Si noi, cei civilizati, spunem, de exemplu “Bunã ziua!”.

Strãmosii nostri credeau cã, rostind aceste cuvinte, ziua chiar va deveni bunã pentru cei cãrora li se adresau. Noi folosim salutul acesta si altele, fãrã sã ne dãm seama de ce.

Pe lângã magia cuvântului, exista si magia imitativã. Aici intrãm în domeniul obiceiurilor, unde s-a pãstrat cel mai evident acest aspect.

Spre exemplu, mai existã locuri unde fetele geloase fac o inimã care sã o reprezinte pe rivalã si o strãpung cu acul”.

 

 

Jocul Caprei

Este un obicei străvechi, ce face parte din tradiţiile de iarnă, păstrat încă la români de Anul Nou, mai ales la sate şi comune.

Capra a fost socotită de români animalul care alungă spiritele rele şi aduce noroc în noul an.

La origine, Jocul “caprei” (omorârea, bocirea, înmormântarea, învierea), era un ceremonial grav, un element de cult.

Acest obicei ţine, de regulă, de la Crăciun pana la Anul Nou.  Măştile care evocă la Vicleim personaje biblice, sunt înlocuite aici de masca unui singur animal, al cărui nume variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau turcă în Moldova şi Ardeal, borita (de la bour) în Transilvania de sud.

Capul măștii era făcut din lemn, cu maxilarul inferior mobil, ce putea fi mișcat de putător și care, prin lovirea de maxilarul superior, făcea un zgomot puternic.

Zgomotul făcut de cele două lemne este cel care stabilește ritmul în care cântă alaiul.

Alaiul caprei era format din „cioban”, îmbrăcat tradițional cu ițari, opinci, cămașă de cânepă, cojoc, bâtă și fluier. Este cel care joacă împreună cu capra și are rolul de a cânta versurile consacrate (Ța, ța, ța, căpriță ța // De la munte te-am adus // Cu beteală și hurmuz…).

Jocul este condus de unul din cei doi arnăuți care organizează ceata și joacă hora cu „fetele”, tineri îmbrăcați în haine femeiești. Alaiul mai cuprinde „irozii”, cei care bat în tobe acompaniind alaiul și imprimând ritmul jocului.

Cândva alaiul mai cuprindea și alte personaje din teatrul popular: generalul, cucoana, căldărarii și caldărășițele, șătrarii și șătrărițele, negustorii, doctorii, muzicanții, babele și moșnegii. Toți sunt îmbrăcați specific personajelor pe care le reprezintă și poartă măști sugestive. Trebuie făcută mențiunea că întregul Joc al Caprei este alcătuit numai din bărbați, femeile nefiind admise decât în hora care se joacă în jurul caprei. Jocul Caprei mai este cunoscut în unele zone ca Turca (în Moldova) sau Brezaia (în Muntenia).

 

Mult atenuat în forma sa citadină actuală, spectacolul se remarcă mai ales prin originalitatea costumului şi a coregrafiei.

Cercetătorii presupun că dansul caprei, precum şi alte manifestări ale măştilor (căiuţii-feciori travestiţi în crai, turca-masca de taur), întâlnite în satele româneşti la vremea Crăciunului, provin din ceremoniile sacre arhaice închinate morţii şi renaşterii divinităţii.

 

 

In trecut, cel care juca rolul caprei, nu avea voie sã intre în bisericã 40 zile

Un obicei strãvechi ce face parte din traditiile de iarnã, prezent de Anul Nou, este Jocul Caprei.

La origine, acest joc era un ceremonial grav, socotit ca un ritual ce alungã spiritele rele si aduce norocul în noul an.

La un moment dat aceasta se prãbuseste ca si cum ar fi murit, iar apoi, învie. Toate acestea par momente de veselie, de joc.

Initial a fost vorba de cu totul altceva, dupã cum ne relateazã un cãlãtor strãin aflat la Iasi în 1699.

În Jocul Caprei intervenea un tânãr care trãgea o sãgeata falsã în cel mascat si acesta se prãbusea.

Dacã asociem aceastã relatare cu imagini vechi de 20.000 ani, realizate de oamenii Cro-Magnon în Pesterile Lascaux, întelegem semnele profunde.

Primitivii, înainte de vânãtoare, performau acest joc cu ferma convingere cã asa se va întâmpla si în realitate, adicã va fi ucis animalul pe care doreau sã-l vâneze.

Cu toate cã biserica a condamnat aceste ritualuri (cel care juca rolul caprei nu avea voie sã intre în bisericã 40 zile), obiceiul acesta, ca si multe altele, s-a mentinut, iar crestinismul a trebuit sã-l accepte.

La fel, colindele, care erau tot de origine magicã au fost acceptate si transformate de crestini, care le-au dedicat sãrbãtorii Crãciunului.

În tot ceea ce se întâmplã de Anul Nou, plugusorul, colindele, jocurile de mãsti, trebuie sã descifrãm sensurile ascunse în mãsura în care e posibil. Uneori, sensurile apar foarte clar.

Sã exemplificãm de data aceasta prin plugusor.

Mai întâi se vorbeste acolo de arat (de semãnat), ceea ce nu se întâmplã în decembrie sau în ianuarie, dar nimeni nu se mai mirã. La origine, anul fiind la 1 martie, textul avea logicã, dar de fapt, plugusorul a fost la origine un descântec si un exemplu de magie imitativã.

Textul vorbeste despre arat, semãnat si obtinerea unei recolte foarte bogate, aceasta însemnând cã dacã s-a rostit textul asa se va întâmpla si în realitate.

 

 

 

 

 

Obiceiurile românesti, amenintate de manifestãrile comerciale

“Datinile si obiceiurile întelese în mod stiintific, contureazã identitatea unui popor, a unei natiuni, de aceea în cruntul deceniu 1950-1960, când la conducere se aflau multi minoritari, obiceiurile au fost prigonite sau înlocuite cu traditii ale acestor popoare.

De exemplu, Mos Crãciun era înlocuit cu Mos Gerilã, de fapt traducerea rusescului “Diadia Moroz”.

Din pãcate, si în zilele noastre, frumoasele traditii si obiceiuri românesti sunt amenintate de manifestãri comerciale ale strãmosilor, printre care Halloween, râspândit din nefericire în scoli.

Dacã ne pierdem si obiceiurile, cum am pierdut multe altele, nu vom mai fi o natiune, o “Peuplade”, adicã o populatie”, conchide profesorul Dan Ravaru.

Surse: vremeanoua.ro;  traditieialomita.ro;

 

 

 

 

 

03/01/2016 Posted by | CREDINTA | , , , , , | 2 comentarii

%d blogeri au apreciat: