Relaţiile României independente după 1878 și politica sa externă până la izbucnirea Primului Război Mondial

 

 

 

 

 

 

Harta Principatelor Unite între 1859- 1878

 

 

 

 

 

Politica externă a României între 1878-1914

 

 

     Câștigarea independenţei de stat a țării noastre pe câmpul de luptă, va fi confirmată de marile puteri până în 1880, apoi, după mai multe vizite în Germania ale domnitorului şi ale lui I.C. Brătianu  au fost reglementate succesiunea la tron şi acordarea titlului de rege lui Carol I.

Devenind regat din 1881, România îşi va spori prestigiul pe plan internaţional.

      Fiind totuşi un stat slab, ca majoritatea statelor balcanice, mai ales după înrăutăţirea relaţiilor cu Rusia, România trebuia să-şi caute un aliat puternic, care să-i garanteze integritatea teritorială.

      Rusia, din aliat, a devenit duşmanul României ameninţând-o chiar cu ocuparea, iar când s-a trasat granite cu Bulgaria în sudul Dobrogei, totul s-a făcut în detrimentul României, ajungându-se la incidentul dintre trupele române şi ruse de la Arab Tabia. O apropiere de vecinul de la răsărit nu părea posibilă şi nici nu era dorită de fruntaşii politici români.

Franţa era încă în convalescenţă după dezastru din 1870-1871 şi nu mai era prima putere europeană.

      Anglia este în continuare destul de rezervată faţă de România, uneori chiar rece şi datorită faptului că interesele ei economice nu sunt legate de această ţară. La sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor se va apropia de România, datorită petrolului care începe să fie căutat pe piaţa europeană.

     Germania, prin mâna de fier a lui Bismarck, domină şi controlează politica europeană şi reuşeşte să menţină Franţa izolată.

     Faptul că regele Carol I era german şi era bine primit la curtea împăratului, îndrepta România spre o alianţă cu Germania, dar Bismarck condiţiona alianţa de semnarea, în prealabil, a unei înţelegeri, între România şi Austro-Ungaria, înţelegere ce era împotriva intereselor româneşti.

Divergenţele se datorau încercării monarhiei dualiste austro-ungare de a controla Comisia Dunării, ca şi politicii de deznaţionalizare a românilor transilvăneni, războiului vamal declarat României după încetarea Convenţiei comerciale dintre cele două ţări în 1885 şi încercării de pedepsire de către autorităţile austro-ungare a memorandiştilor etc.

Cu toate că această alianţă este împotriva naturii şi a firii lucrurilor, pentru a ieşi din starea de izolare şi a găsi un sprijin, România se va apropia de Triplia Alianţă.

 

 

 

 

 

 

Tratatul cu Austro-Ungaria a fost negociat de I.C. Brătianu cu contele Kalnoky şi Bismarck.

Premierul român a refuzat să includă în tratat şi cererea de a nu permite pe teritoriul României acţiuni îndreptate împotriva dublei monarhii austro-ungare şi de a nu sprijini românii transilvăneni.

Pe 30 octombrie 1883, ministrul român de externe, D. A. Sturdza, semna tratatul cu Austro-Ungaria şi cu Germania. Tratatul avea un caracter  pur defensiv, aliaţii fiind obligaţi să se ajute numai dacă unul dintre semnatarii tratatului era atacat.

Pentru România, tratatul era benefic, deoarece o asigura împotriva Rusiei.

Reînnoit de mai multe ori, tratatul nu a fost făcut public  şi nu a fost cunoscut nici măcar de către parlament, ci doar de un cerc restrâns de oameni politici şi de rege.

Pentru acest moment este singura garanţie a României, deoarece Tripla Alianţă, la care aderase şi Italia, era deja închegată.

 

 

 

 

 

 

România şi războaiele balcanice.

 

 

 

La începutul secolului al XX-lea, situaţia internaţională este însă schimbată. Mai întâi se încheagă al doilea bloc militar, Tripla Înţelegere, formată din Anglia, Franţa şi Rusia.

În 1908 Austro-Ungaria anexează Bosnia şi Herţegovina şi adânceşte procesul de deznaţionalizare în imperiu, prin noi legi care îi afectează şi pe românii din Transilvania. De asemenea, ea îi acordă sprijin Bulgariei, care doreşte anexiuni teritoriale în Balcani.

Dorind păstrarea status-quo-ului în această zonă, detaşarea României de Austro-Ungaria şi de Tripla Alianţă se face firesc, mai ales că acum exista şi Tripla Înţelegere.

Războaiele balcanice din 1912-1913 au demonstrate cu claritate reorientarea politicii externe româneşti.

În primul război balcanic, purtat în 1912 Grecia, Serbia şi Bulgaria înfrâng Turcia, iar România rămâne neutră. Pacea se încheie la Londra, la 30 mai 1913.

            În 1913 Bulgaria îi atacă pe foştii săi aliaţi, iar acum Turcia este de partea Greciei şi Serbiei. În război va intra şi România, împotriva Bulgariei şi a politicii duse de Austro-Ungaria în Balcani.

Încheierea păcii la Bucureşti în 1913 arată rolul jucat de România în zonă, iar Bulgaria, aliatul Austro-Ungariei, este obligată să cedeze Serbiei şi Greciei părţi din Macedonia, zona oraşului Adrianopol (Edirne) Turciei, iar României Cadrilaterul (sudul Dobrogei, adică judeţele Dârstor şi Caliacra).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Distanţarea de Tripla Alianţă este evidenţă, chiar dacă la împlinirea vârstei de 70 de ani Carol I a fost numit feldmareşal al armatei germane.

Politica de deznaţionalizare a românilor, practicată în Transilvania şi sprijinul dat de Dubla Monarhie Bulgariei l-a făcut pe împăratul german Wilhelm al II-lea să recunoască, în ajunul primului război mondial, că din partea României se spera cel mult la o neutralitate binevoitoare.

Pe de altă parte, Tripla Înţelegere este tot mai interesată de atragerea României de partea ei, prin sporirea investiţiilor în industria petrolieră, trimiterea unor misiuni militare şi a unor delegaţii în vizită la Bucureşti.

Vizita ţarului Nicolae al II-lea şi a ministrului de externe Sazonov la Constanţa, unde se întâlnesc cu regele Carol I şi cu premierul I. I. C. Brătianu, a confirmat pe deplin noua orientare a politicii externe româneşti, orientare mai firească şi mai utilă intereselor naţionale.

 

 

Surse:

 

• Vălu Năstăselu, Istoria Românilor, Editura Spiru Haret, Iaşi, 2005, p.183-184.

• Textul în format pdf : Politica externă a României 1878-1914

• https://materialedeistorie.wordpress.com/2019/07/18/politica-externa-a-romaniei-intre-1878-1914/

Publicitate

Acordul secret româno-rus „Sazonov-Diamandy” din 1914

Foto: Harta României în anul 1914

 

 

 

 

La 18 septembrie/1 octombrie 1914, guvernul României a încheiat o înțelegere secretă cu Rusia („Acordul Sazonov-Diamandi”).

În schimbul neutralității binevoitoare față de Antanta, Rusia angajându-se să apere frontierele României și să-i recunoască drepturile asupra teritoriilor românești ocupate de Austro-Ungaria.

Cât de sinceră era Rusia, reiese din circulara trimisă de ministrul de externe Sazonov, către omologii săi din Antanta prin care se justifica, apreciind că trebuie să se promită României orice pentru a nu sprijini militar Puterile Centrale, urmând ca la sfârșitul războiului să se reanalizeze doleanțele ei, în funcție de interesele zonale ale învingătorilor.

Un Tratat secret încheiat de România cu Puterile Centrale ( Germania şi Austri-Ungaria), cunoscut de foarte puţine persoane, exista încă din 30 octombrie 1883 şi stipula, printre altele şi sprijinul armat împotriva Rusiei.

Existenţa acestui tratat a fost adusă în atenţia preşedinţilor marilor partide din ţarăde către regele Carol I în timpul Consiliului de Coroană din 3 august 1914, întrunit la Sinaia.

Cei 18 politicieni,regele Carol I şi principele moştenitor, Ferdinand aveau sarcina extrem de dificilă de a alege între trei opţiuni:

(1) să păstreze alianţa cu Puterile Centrale, care deşi avea avantaje enorme, însemna renunţarea la Transilvania şi Bucovina,

(2) să se alieze cu Antanta, chiar dacă Rusia anexase Basarabia în 1878 sau

(3) neutralitatea, varianta cea mai prudentă.

În aceeaşi perioadă, Italia îşi declarase neutralitatea, lucru care a contribuit la luarea deciziei finale de către guvernul român.

În perioada neutralității României, relația cu Rusia a fost bună, în condițiile în care la 18 septembrie/1 octombrie 1914 a fost semnat Acordul secret  Diamandy-Sazonov, prin care:

,,Rusia se angajează să se opună la orice atingere a statu-quo-ului teritorial al României în fruntariile actuale. Ea se obligă depotrivă să recunoască României dreptul să-și anexeze părțile din monarhia Austro-Ungară locuite de români.

Cât privește Bucovina, principiul naționalităților ne va servi de bază la delimitarea teritoriilor anexate de către Rusia și România. Această delimitare va fi săvârșită după constatările făcute la fața locului. Pentru aceasta o comisie inter-administrativă va fi numită și ea va primi instrucțiuni pline în spiritul împăciuitor de care sunt însuflețite ambele guverne. România poate ocupa teritoriile mai sus menționate, cândva judeca mai bine, Rusia se obligă să facă să fie aprobate de către cabinetele de la Londra și din Paris, instrucțiunile de mai sus.” 

În aceeași zi, Constantin Diamandy îi declara lui S. D. Sazonov că ,,România se angajează din partea ei, să păstreze o neutralitate amicală față de Rusia, până în minutul când dânsa va ocupa părțile din monarhia Austro-Ungară locuite de români.” 

Alte prevederi ale acordului stipulau că statul român se obliga să păstreze o „neutralitate binevoitoare” faţă de Rusia până ce se va decide să intre în război, în schimb Rusia se obliga să determine guvernele francez şi britanic să recunoască acordul încheiat.

De asemenea, părţile se obligau să păstreze un secret absolut asupra existenţei şi conţinutului acordului.

 

La nouă zile după încheierea acordului secret cu Rusia, bătrânul militar și patriot german care a fost Carol I și care nu ezitase să reprime cu trupele orice manifestație pro-război și pro-eliberarea Ardealului, a murit de inimă rea.

„Bătrânul suveran a murit de război”, a fost concluzia ministrului de externe ungur Ottokar Czernin!

După doi ani de neutralitate, România a semnat la București, la 4/17 august 1916, Tratatul de alianță cu Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia, prin care i se recunoșteau drepturile asupra teritoriilor românești ocupate de Austro-Ungaria.

Revista vieneză Muskete, extrem de influentă prin politica editorială pro-monarhică și materialele care frizau rasismul despre inamicii Puterilor Centrale, publica pe prima pagină o caricatură extrem de violentă în ediția sa  din 7 septembrie 1916.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Sub titlul ”Meșteșugul Miss Britannia”, graficianul maghiar Josef Diveky reda o scenă de bordel: matroana îndesată și fălcoasă (Marea Britanie) îi prezintă unui ofițer rus ce se bucura deja de mângâierile a două profesioniste (Franța și Italia) o tânără rușinată în costum popular românesc cu vorbele:

”Iat-o și pe a treia soră latină. Poate vreți să vă retrageți cu ea acum domnule Kanciukov?”

Caricatura de mai sus încerca să sintetizeze furia Austro-Ungariei, față de intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, la 28 august 1916.

 

 

 

 

 

 

Bibliografie (surse):

 

http://revistapolis.ro/cooperarea-militara-romano-rusa-1916

http://www.cunoastelumea.ro/dr-mircea-dogaru-sacrificarea-romaniei-de-catre-aliati

http://moldnova.eu/ro/romania-ca-o-curva-drumul-spre-unirea-romanilor-1916-1918