George Topîrceanu – un martor al catastrofalei înfângeri de la Turtucaia
George Topîrceanu (n.20 martie 1186 – d.7 mai 1937), a fost un poet, prozator,memorialist si publicist roman, membru corespondent al Academiei Romane din 1936.
A fost mobilizat și a participat la campania din Bulgaria , apoi la Primul Razboi Mondial, căzând prizonier în primele zile ale conflagratiei , la Turtucaia (1916) .
A rămas în captivitate până în 1918, iar experiența celor două campanii și a prizonieratului va fi evocată în proza sa, ” Amintiri din luptele de la Turtucaia, (București,1918)”, „În ghiara lor… Amintiri din Bulgaria și schițe ușoare, (Iași, 1920)” și ” Pirin-Planina, epizoduri tragice și comice din captivitate, (București, 1936)”.
La 14/27 august 1916, România declara razboi Austro-Ungariei. A doua zi, la 28 august 1916, ca riposta, Germania si Turcia declarau razboi Romaniei.
Aliata Germaniei, Bulgaria, declara de asemenea razboi României la 1 septembrie 1916, moment in care armata bulgara, pregatita din timp, se punea in miscare impotriva Turtucaiei.
Localitatea Turtucaia, [Tutrakan], situata pe celalalt mal al Dunarii,in Bulgaria,era considerata o baza de plecare excelenta in caz de atac romanesc impotriva Bulgariei, eventualitate in care, intre Oltenita si Turtucaia ar fi trebuit sa fie construit un pod de pontoane.
Cum insa, campania romana prevedea ofensiva pe frontul de nord (in Transilvania, impotriva Austro-Ungariei) si defensiva pe frontul de sud (fata de Bulgaria), podul de vase nu a mai fost construit.
Pe uscat, Turtucaia se lega inspre est de Silistra printr-un drum de circa 60 de km, punct spre care garnizoana acestui cap de pod ar fi trebuit sa se retraga, asa cum prevedeau instructiunile marelui stat-major, in cazul unui atac bulgar puternic. In concluzie, principala grija a comandamentului garnizoanei Turtucaiei ar fi trebuit sa fie mentinerea legaturii cu trupele aflate la Silistra.
Bătălia de la Turtucaia s-a desfășurat între 1 si 6 septembrie 1916. Ea a antrenat forţele române la sud de Dunăre, respectiv, cele ale Puterilor Centrale, la care se adaugă cele bulgare. Planul strategic al comandamentului român viza crearea la Turtucaia (pe malul bulgăresc al Dunării) a unui cap de pod, cu scopul asigurării apărării Sudului României.
De asemenea, poziţia fortificată de la Turtucaia ar fi servit drept bază de lansare a unor potenţiale atacuri împotriva Bulgariei.
Confruntarea armatei romane cu trupele germano-bulgare s-a soldat cu un eșec, dezastrul fiind considerat o catastrofă naţională, pentru ca practic aproape întregul efectiv angajat în luptele din acest perimetru au fost capturate, alături de un imens material de război.
Pierderile Armatei Române în această bătălie s-au ridicat la 6.000 soldaţi şi 160 ofiţeri morţi sau răniţi, 28.000 soldaţi şi 480 ofiţeri luaţi prizonieri, 100 tunuri şi 62 mitraliere capturate de inamic, pe lângă multe alte materiale de război pierdute în mâna inamicului.
Iată cum descria George Topîrceanu acele evenimente:
Doi ani aproape au trecut de atunci.
“Toate însemnările câte le făcusem zi cu zi pe hârtie mi s-au pierdut. Multe amănunte s-au șters din amintirea mea, unele mi-au rămas prea confuze și poate că le-am uitat ordinea în care sau petrecut, dar multe mi s-au întipărit pentru totdeauna în suflet, vii și clare, parcă le-aș fi trăit ieri. Mai târziu, oamenii de specialitate vor face desigur o expunere tehnică și generală a luptelor de la Turtucaia.
Eu n-am vrut să dau decât o serie de icoane, schițate în fugă, o povestire sumară și obiectivă a celor ce s-au petrecut numai în jurul meu și la care am luat parte. Dar povestirea acelor întâmplări crâncene a adus, firește, multă durere inimii tale de român, cititorule.
D-apoi mie! Poate că ar fi fost mai bine să le lăsăm, și eu și ceilalți supraviețuitori, în întunericul uitării grabnice cu care am fost obișnuiți să trecem întotdeauna peste lumina prea brutală a realității. Dar amintirea vie și caustică a unei nenorociri nu trebuie lăsată uitării.
Ea arde și oțelește sufletul unui bărbat. Iar eu n-am scris broșură pentru copiii de școală. Mă vei întreba, poate, care a fost pricina înfrângerii noastre de la Turtucaia?
Deși sunt un profan în ale milităriei, totuși, în credința că mărturiile viitoare nu-mi vor aduce dezmințire, îți răspund hotărât: Atât numărul și calitatea trupelor aflătoare acolo la începutul luptei – în mare parte milițieni, dispensați revizuiți etc., regimente recrutate din Dobrogea sau Cadrilater, pline de turci și de bulgari – cât și faptul că întăriturile nu erau încă terminate, probează că noi nu ne-am așteptat la un atac repede și violent al bulgarilor în acest punct.
Cadrilaterul si Turtucaia
În al doilea rând, trebuie să punem lipsa de… pregătire sufletească a țăranilor, neobișnuința trupelor și a ofițerilor cu focul – mai ales cu artileria modernă a inamicului. Mi-aș îngădui încă o reflecție timidă. În după-amiaza zilei de 23 august, în ajunul căderii, era vădit și pentru ochii unui profan că garnizoana nu mai poate ține piept și că orașul va trebui să cază.
Cu sacrificarea unei ariergărzi îndestulătoare, care să acopere trecerea în noaptea de 23 spre 24 august, s-ar fi putut salva, dacă nu restul trupelor, cel puțin tunurile rămase, caii, materialul și o mare parte din proviziile care au căzut în mâna dușmanului. Nimic însă nu se poate afirma cu siguranță deplină. Ce a fost s-a dus.
Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de dureroasă, nu poate avea nici o semnificație în privința însușirilor neamului nostru, care și-a făcut proba de-a lungul veacurilor. Am avut Turtucaia, dar am avut și Mărășeștii!… Și la Turtucaia au fost destule pilde de eroism, zadarnic, dar înălțător.