Despre Mihai Viteazul, rob al lui Dumnezeu și Sfânt
În anul 1596, marele voievod Mihai Viteazul, l-a instalat pentru întărirea ortodoxiei în scaunul mitropolitan al Ardealului, pe Sf. Ioan de la Prislop.
Se mai spune că în anii de domnie, voievodul a fost însoțit în toate bătăliile de doi cerbi ce se pare că erau doi ingeri care, în data de 19 august 1601 au dispărut, iar ostașii români s-au întrebat ce semn poate fi acesta.
Singur domnitorul a înțeles că pentru greșelile sale dar și pentru neputinţele sale avute, asemenea Proorocului David …
Dumnezeu a pregătit pentru el ca mijloc de curățire deplină, dar și de răsplată pentru ostenelile mărturisirii dreptei credințe, cunună muceniciei de aceea a murit fără să se opună sau să protesteze rostind un Psalm din Psaltire, pe care o învățase pe de rost din copilărie pe când era în Muntele Athos.
Capul său, a fost dus de căpitanul Radu Buzescu la mănăstirea Dealu lângă Târgoviște, unde a fost înmormântat.
Preda şi Radu Buzescu, ctitorii Mânăstirii Călui , căpitanii oastei marelui domn, reprezentaţi pe fresca din pronaos FOTO site http://www.episcopiaslatinei.ro/ Fraţii Buzeşti, eroi de legendă
Pe lespedea mormântului marelui voievod scrie:
,,Aici zace cinstitul și răposatul capul creștinului Mihai ce a fost domn al Țării Românești și Ardealului și Moldovei”
Trupul eroului a zăcut trei zile agățat de un stâlp pe Câmpia Turzii din Ardeal, timp în care soldații vrăjmaşi au tăiat părți din trupul său pe care le-au luat ca trofeu, jupuindu-i pielea de pe umeri și de pe spate, cu tot cu părți de trup!
Sfântul Mihai Viteazu este primul conducător al României dar și primul domnitor mucenic al ei.
Cea mai importantă dovadă despre sfințenia lui o dă Sf.Paisie de la Neamț, care consemnează în anul 1751 pe marginea unei Psaltiri descoperită de V.Alecsandri în 1850, următoarele cuvinte:
„Mihai Viteazu, rob al lui Dumnezeu și Sfânt”.
Fragment din lucrarea: „România că o pradă” – Alexander E. Ronnett
BINE ATI VENIT !
Eu, iubite cetitoriule, nicăirea n-am aflatŭ nici un istoric, nici latin, nici leah, nici ungur, şi viiaţa mea, Dumnezeu ştie, cu ce dragoste pururea la istorii, iată şi pănă la această vârstă, acum şi slăbită. De acéste basne să dea seama ei şi de această ocară. Nici ieste şagă a scrie ocară vécinică unui neam, că scrisoarea ieste un lucru vécinicŭ. Cândŭ ocărăsc într-o zi pre cineva, ieste greu a răbda, dară în véci? Eu voi da seama de ale méle, câte scriu. Făcutu-ţ-am izvod dintăiaşi dată de mari şi vestiţi istorici mărturii, a cărora trăiescŭ şi acum scrisorile în lume şi vor trăi în véci. Şi aşa am nevoit, să nu-mi fie grijă, de-ar cădea această carte ori pre a cui mână şi din streini, carii de-amăruntul cearcă zmintélile istoricilor. Pre dânşii am urmat, care vezi în izvod, ei pavăţa, ei suntŭ povaţa mea, ei răspundŭ şi pizmaşilor neamului acestor ţări şi zavistnicilor. Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm. Din Scriptură înţelégem minunate şi vécinice fapte puterii lui, facem fericită viiaţa, agonisim nemuritoriŭ nume. Sângur Mântuitorul nostru, domnul şi Dumnezeu Hristos, ne învaţă, zicândŭ: Čńďèňŕèňĺ ďèńŕíiŕ, adecă: Cercaţi scripturile. Scriptura departe lucruri de ochii noştri ne învaţă, cu acéle trecute vrémi să pricépem céle viitoare. Citéşte cu sănătate această a noastră cu dragoste osteneală.
- De toate fericii şi daruri de la Dumnezeu voitoriŭ
- Miron Costin, care am fost logofăt mare în Moldova
Count Flag
CER SI PAMANT ROMANESC 