Transnistria: litere ruseşti pentru limba română. Manualele școlare, separatismul şi identitatea națională

 

 

 

 

Foto: Manuale transnistrene

 

„Viitorul şi trecutul sunt a filei două feţe
Vede-n capăt începutul cine ştie să le-nveţe.”
Mihai Eminescu

În ultimii ani, au apărut mai multe lucrări ample dedicate istoriei Basarabiei, în special perioadei interbelice. După cum apreciază istoricii, această perioadă „este una dintre cele mai dramatice şi, totodată, plină de glorie, când poporul român dintre Prut şi Nistru şi-a expus ferm opinia privitoare la soarta sa.

Şi a făcut-o într-un moment al istoriei proprii şi mondiale deosebit de dificil. România era un regat învins, supus unei păci umilitoare şi înrobită economic.

De ce ar fi vrut basarabenii să fie părtaşi la toate acestea? Pe ambele maluri ale Prutului, au existat conducători care şi-au asumat orice sacrificiu pentru înfăptuirea idealului naţional.

Generaţia de la 1918 nu a rămas în istorie ca fiind una pragmatică, prudentă, diplomată. În momentele-cheie, a înlocuit aceste noţiuni cu unele izvorâte din conştiinţa proprie: demnitate, identitate, ideal”. (SUVEICĂ, S. Basarabia în primul deceniu interbelic 1918-1928.).

A fost nevoie de patriotul Teofil Ioncu, un nume aproape uitat acum, care să susţină la Kiev, în cadrul Congresului Popoarelor din Rusia, că „naţiunea moldovenească nu există. Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu naţional, iar dacă noi numim moldoveneşti cuvintele şi organizaţiile noastre, facem asta numai din punct de vedere tactic, fiindcă cuvântul român sună prea aspru la urechile vrăjmaşilor noştri”
(Istoria românilor. De la independenţă la marea unire (1878- 1918). Bucureşti: Editura Enciclopedică, 2001, p. 482 ). 

Iată însă că în zilele noastre asistăm la o  amplificare a ofensivei forțelor antiromânești care continuă acțiunile de separare a populației transnistrene, formate majoritar din români moldoveni, de restul poporului nostru cu scopul deznaționalizării ei.

Și în trecut, și acum, ținta principală o reprezintă școala…

 

Transnistria: litere ruseşti pentru limba română. Manualele școlare, separatismul şi identitatea națională. 

 

Dintr-un manual de geografie, un elev de clasa a opta de pe malul stâng al Nistrului, nu va afla nimic despre Moldova, cartea fiind gândită pentru elevii din Federaţia Rusă.  

În astfel de manuale elevii transnistreni află că :

”Tocmai din centrul Asiei, de la culmile înzăpezite ale Caucazului, până la ţărmurile reci ale Oceanului Îngheţat de Nord se întinde patria noastră”...

După cum vedem, nu răzbate nimic despre Moldova,iar dacă va fi curios să afle despre malul drept, acesta va fi prezentat ca aparţinând unui stat străin – Republica Moldova.

În 33 de instituţii din regiunea transnistreană, elevii vorbitori de română învaţă  după curricula Federaţiei Ruse, doar că manualele sînt traduse în “moldovenească”, cu litere ruseşti.

Cărţile conţin multiple erori, care deranjează chiar şi profesorii din aceste şcoli. Deşi experţi de la Chişinău spun că în aşa-zisa republică moldovenească nistreană se simte o criză acută de manuale, autorităţile de la Tiraspol susţin că încă la începutul anilor 2000 au fost editate mii de exemplare.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cunoştinţele dobândite în  aceste instituţii influenţează negativ viitorul elevilor.

Dacă decid să îşi facă studiile la Chişinău sau într-o universitate din România, copiii trebuie să depună efort dublu: pe de o parte, să studieze informaţiile de care puţin probabil vor avea nevoie cu caractere ruseşti, iar pe de alta – să înveţe să citească şi să scrie cu alfabet latin sau, contrar voinţei autorităţilor, să meargă la o şcoală cu predare în grafia latină.

În manualele de geografie din clasa a IX-a, între cele două teritorii situate pe malurile Nistrului, care ar trebui să formeze un stat unitar, există o dispută de legitimitate.

Din perspectiva autorilor din Transnistria în dreapta şi în stânga râului Nistru există două entităţi statale aproape distincte. Din punctul de vedere al autorilor de la Chişinău, Republica Moldova reprezintă „teritoriul organizat pe două niveluri administrative: primul nivel (inferior) îl constituie satele, comunele şi oraşele, iar al doilea nivel (superior) – raioanele, municipiile, Unitatea Teritorială Autonomă (UTA) Găgăuzia şi Unităţile Administrativ-Teritoriale (UAT) din stânga Nistrului.

Practic, elevilor din Republica Moldova nu li se spune nimic despre faptul că această regiune nu este controlată de autorităţile statului de mai bine de 29 de ani.

Dimpotrivă, copiilor li se creează impresia că problema separatismului nu există, iar dincolo de Nistru tinerii simt, cred, învaţă şi vorbesc la fel ca ei.

La tema numărul 29, intitulată „Regiunea din Stînga Nistrului“, autorii scriu că „regiunea din Stînga Nistrului cuprinde teritoriul ţării situat la est de fluviul Nistru şi este cea mai mică regiune din ţară după suprafaţă şi după numărul de locuitori“. Asta înseamnă o ignorare reprobabilă a disputei teritoriale. O scăpare întâlnită frecvent şi la clasa politică de la Chişinău. Autorităţile şi autorii dau impresia că ignorând problema este mult mai simplu pentru toţi. Evident, acest tip de atitudine nu duce spre piste favorabile pentru viitor şi pentru generaţiile care se formează studiind manualul respectiv.

Ce sunt învăţaţi elevii din stânga Nistrului?

De partea cealaltă, autorii insistă pe independenţa regiunii, pe faptul că Republica Moldova este doar un stat vecin ca oricare altul, iar faţă de acesta, aşa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană“ nu are decât datoria de a fi un bun vecin. Captură din manualul de geografie din R. Moldova În manualul de Geografie politică, economică şi socială pentru clasa a IX-a din regiunea separatistă elevii învaţă că „deşi nu are parte de o recunoaştere internaţională deplină, Republica Moldovenească Nistreană, proclamată la 2 septembrie 1990, posedă toate elementele statalităţii: constituţie, preşedinte ales prin vot, autoritate legislativă (Consiliul Suprem), autoritate executivă (Guvernul), autorităţi judecătoreşti superioare (Curte Constituţională, Supremă şi de Arbitraj), drapel, stemă, imn, propriile organe de apărare şi ordine publică, propria unitate monetară“.

Autorii întăresc, în diferite contexte, faptul că Republica Moldova şi aşa-zisa „Republică Moldovenească Nistreană“ sunt două state distincte, suverane şi independente.

Ei enumeră, de exemplu, la categoria statelor cu deficit de masă lemnoasă următoarele: „Moldova, PMR (din rusă: Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublika), Kazahstan, Kârgâstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan“.

Pe tot cuprinsul manualului nu există absolut niciun indiciu cu privire la o eventuală re-unificare sau la faptul că Republica Moldova ar fi statul, iar regiunea din stânga Nistrului o unitate administrativ-teritorială a acestuia. Republica Moldova este amintită de numai 18 ori în tot manualul, fiind menţionată simplu, dar incorect, „Moldova“.

De fiecare dată este prezentată separat de ceea ce reprezintă „Pridnestrovskaya Moldavskaya Respublika“, prescurtat (PMR), denumirea în rusă a republicii nerecunoscute. Cea din urmă este menţionată de 49 de ori, sub titulaturi de tipul „patria noastră“, „republica noastră“, „republica prezidenţială“. Aceste menţiuni sunt menite să cultive în rândul tinerilor responsabilităţi civice şi apartenenţa la o comunitate umană specifică, a cărui termen este cel de „transnistreni“.

Aproape cât Republica Moldova este menţionată şi România. Statul român este redat în contexte de tipul „fost stat socialist“, „stat ortodox“, „membru UE“, „producător de vin“ sau „producător de petrol“. Un loc aparte, cum era de aşteptat, îl ocupă Federaţia Rusă. Acest stat le este prezentat elevilor ca fiind ţara lor mai mare. Uneori, autorii lasă să se suprapună peste termenul de ţară atât Federaţia Rusă, cât şi aşa-zisa „republică moldovenească nistreană“.

Cuvântul Rusia este menţionat de 244 de ori în text, sub împrejurări de tipul „putere suverană“, „cea mai mare ţară din lume“, „putere economică“, „fostă componentă a Uniunii Sovietice“ şi multe alte etichete de măreţie şi putere.

“ În aceste condiţii, nu cred că ar trebui să fie o mirare sau o supărare pentru nimeni când 37,3 % când aproape 40% din locuitorii regiunii separatiste se declară „transnistreni“ şi doar 14% „moldoveni“, conform datelor raportului de cercetare „Percepţii, Atitudini şi Valori ale populaţiei din stânga Nistrului“ realizat de către Fundaţia Universitară a Mării Negre.

Rezolvarea diferendului transnistrean este mult mai complexă decât încearcă să ne sugereze majoritatea guvernanţilor care s-au perindat la putere în Republica Moldova. Dacă citeşti cele patru manuale constaţi din primele pagini că ele cultivă două lumi paralele pentru două societăţi paralele. Factorul politic nu este străin de acest fapt, dar preferă să rămână într-o înţelegere tacită care ignoră realităţile sociale.

Din această perspectivă este firesc ca cetăţenii din Republica Moldova să fie lipsiţi de orice speranţă cu privire la progresele reunificării celor două maluri. Ei înţeleg cel mai bine că este imposibilă aderarea la Uniunea Europeană a Republicii Moldova cu această regiune separatistă, cu un eventual statut special, în componenţa sa.

Aici survine „scăparea“ intenţionată a politicienilor care au guvernat până în prezent la Chişinău.

Ei au preferat să mintă proprii cetăţeni că Republica Moldova se poate dezvolta prin politici externe duplicitare în detrimentul unei poziţii hotărâte de a se reforma şi a adera la UE printr-o colaborare strânsă cu România.

 

Autorităţile de la Chişinău, implicate nesemnificativ

Solicitat să comenteze situaţia instituţiilor “moldoveneşti” din rep. moldovenească nistreană, ministrul Educaţiei, spune că intenţionează să negocieze cu autorităţile de la Tiraspol ca toate disciplinele să fie studiate conform programei R. Moldova. Ministrul nu a specificat când va face acest lucru, precizând că este un proces complicat. “Nu-i cazul să facem declaraţii populiste”, mai opinează el.

Experţi în problema transnistreană consideră că, pe lângă criza acută de manuale, o problemă e informaţia din aceste manuale. “Studierea din manuale bazate pe concepţia unui regim totalitar dezinformează elevii, care nici nu au idee pe ce lume trăiesc şi care ar fi viitorul lor”, comentează Alexandru Zubco, de la Promo Lex.

“Salvarea acestor copii e că învaţă puţină franceză sau engleză, de unde deprind caracterele latine. E foarte complicat, mai ales în şcolile din Camenca, Râbniţa – cele care se află mai departe de centrul Transnistriei, deşi autorităţile de la Tiraspol declară că aceste şcoli sunt asigurate”, spune Zubco. “Profesorii şi manualele inspiră elevilor că Transnistria e o republică independentă, iar R. Moldova – un stat duşman. Sunt multe cazuri când copiii nu înţeleg că trăiesc în R. Moldova”, mai spune expertul, precizând că e problematică şi atitudinea autorităţilor din dreapta Nistrului, care au făcut eforturi nesemnificative pentru a schimba situaţia.

“Dacă la Tiraspol copiii au acces la Internet, în sate accesul este limitat. Multe manuale au fost renovate pentru că erau vechi, dar au rămas aceleaşi. Şanse reale au preponderent copiii din oraşe. Cei din sate, de obicei, sunt nevoiţi să aleagă o şcoală profesională. Copiii înţeleg că sunt în dificultate doar după ce absolvesc”, comentează Alexandru Zubco.

Autorităţile de la Tiraspol spun că primele peste şase mii de manuale cu caractere ruseşti au fost editate în 1999. Editarea acestor manuale a fost făcută în conformitate cu programa de stat “Manualul”.

Mai târziu a fost adoptat un alt program, şi anume “Educaţia în limba moldovenească”, scopul căruia a fost declarat “Funcţionarea şi dezvoltarea educaţiei în limba moldovenească, formarea culturii educaţionale şi instruirea în limba moldovenească”.

În conformitate cu acest program, autorităţile de la Tiraspol au editat alte peste 46 de mii de manuale, în 24 de titluri.

Pentru că nici în aceste condiţii nu erau destule cărţi, ministerul educaţiei din autoproclamata rmn a permis să fie folosite manuale rămase încă din timpurile sovietice.

Potrivit instituţiei, studierea limbii române în şcolile “moldoveneşti” nu este interzisă, dar aceasta se face la orele facultative şi doar cu acceptul părinţilor.

După cum demonstrează un studiu foarte interesant elaborat anul trecut de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul“, autorităţile de la Chişinău nu sunt în stare să implementeze nici deciziile protocolare din domeniul educaţiei semnate în 2017 cu Tiraspolul pentru şcolile cu predare în limba română în integralitatea lor.

În timp ce autorităţile de la Tiraspol aplică apostila Chişinăului pe actele de studii emise de instituţiile de învăţământ din regiune şi se bucură de recunoaşterea lor cu tot cu manuale şi tot ce este scris în ele.

Prin legalizarea recentă a diplomelor universitare ale sistemului de învăţământ de pe malul stâng al Nistrului (mecanismul Berlin plus), R. Moldova a „recunoscut“ şi „legalizat“, practic, şi manualele care circulă în regiunea transnistreană. *Radu Cupcea este doctorand al Universităţii din Bucureşti şi cercetător la ISPRI – Academia Română.

 

 

 

 

Surse:

În Transnistria: litere ruseşti pentru limba română

https://radiochisinau.md/analiza-a-manualelor-din-dreapta-si-din-stanga-nistrului 

  

 adev.ro/pqcr4s