CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Primul fotograf și primele fotografii realizate în România

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Carol Popp de Szathmary s-a născut în ziua de  11 ianuarie 1812, la Cluj. Tatăl său era pastor la Colegiul Reformat din Cluj și mic nobil fără moșie. Acesta ar fi vrut ca fiul său să îmbrățișeze cariera ecleziastică, însă Carol Popp de Szathmary avea înclinații artistice.

El avea să devină primul fotograf din România, primul fotoreporter de război și fotograf oficial al principelui Alexandru Ioan I Cuza și al Regelui Carol I al României.

Familia Szathmary era bine cunoscută la Cluj la începutul secolului al XIX-lea.

Daniel Szathmary era un pastor calvin auster, care locuia în centrul orașului, într-o casă situată azi pe strada Iuliu Maniu la numărul 17.

Tânărul pastor avea un fiu pe care ar fi vrut să îl determine să slujească biserica. De aceea, Carol Popp de Szathmary a studiat la Colegiul Reformat.

A încercat apoi să devină funcționar, după ce terminase Facultatea de Drept.

Destinul său a vrut altfel, căci tânarul Carol avea să devină primul fotograf român documentarist și primul fotograf de război din lume, ca urmare a fotografiilor executate în timpul Războiului Crimeii (1853-1856).

La Sibiu, în 1831, a cunoscut-o pe aristocrata română Maria Văcărescu,  viitoarea soție a spătarului Costache Ghica și a doua soție a prințului Gheorghe Bibescu.

A urmat-o în Țara Românească. Însă idila dintre ei s-a rupt, iar Carol Popp de Szathmary a plecat să studieze pictura la Roma.

A fost apoi admis la Academia de Arte din Viena.

S-a întors în Italia și a mers în Bavaria pentru a-și perfecționa tehnica. Însă a descoperit tehnica litografiei, apoi pe cea a dagherotipiei.   

  Carol a descoperit mai intâi pictura si abia mai târziu fotografia. Lucrarile sale grafice realizate în urma calatoriilor prin tara si străinatate aveau toate un caracter de reportaj. In anul 1843 a realizat primele dagherotipii, iar în urma unor cercetări, a realizat și primele talbotipii.

Tânărul clujean a realizat un album cu vederi din Transilvania, precum și portretele deputaților din Dieta Transilvaniei.

În  1843 a decis să se stabilească la București, unde a deschis primul atelier foto din România, unul dintre cele mai moderne din Europa vremii.

Patru ani mai târziu, atelierul i-a ars în totalitate. Şi-a deschis un altul la Podul Mogoşoaiei (actuala Calea Victoriei), unde Carol Popp de Szathmari a realizat in noiembrie 1848 prima fotografie din Romania: “Cupidon cu bratele frânte”, care este o calotipie pentru care artistul a folosit o statueta din colecția personală.

 

 

În 1853, la izbucnirea Războiului Crimeii, a plecat pe front unde a realizat instantanee.

În fotografiile sale de război apăreau peisaje, fortificaţii şi câmpurile de luptă, dar şi militari din cele două tabere şi chiar ofiţerii care-i conduceau. 

El a fost fotograful oficial al regelui Carol I al României, iar ilustraţiile făcute cu ocazia Războiului de Independenţă din 1877 au fost publicate în reviste precum L’Illustration (Paris), Illustrated London News, Zeitung Illustrirte (Germania). 

Din păcate albumul de fotografii de război care l-a făcut celebru pe Szathmari nu s-a păstrat până astăzi.

200 dintre cele mai bune fotografii de război ale sale au fost expuse în 1855, în cadrul Expoziției Mondiale din Paris.

Cu această ocazie el a primit distincţii de merit de la împăratul Austriei, regina Victoria a Marii Britanii, Napoleon al III-lea al Franţei şi de la regele Spaniei și de alți monarhi.

În țară, a devenit fotograful principelui Alexandru Ioan I Cuza, pe care l-a însoțit la Constantinopole, unde a fost decorat de sultanul otoman Abdul Mejid I.

Carol Popp de Szathmary a plecat să fotografieze Levantul, apoi China și Siberia.

S-a întors la București, unde a devenit fotograful oficial al principelui lui Carol I al României.

În această calitate, Carol Popp de Szathmary l-a însoțit pe suveran atât în vizitele sale din România, cât și pe front, în Războiul de Independență.

Povestea primei fotografii realizate de Carol Popp de Szathmari în 1848

 

La întoarcerea dintr-o călătorie din Imperiul Austriac, în care fusese martor ocular la desfășurarea revoluției de la 1848 în Viena și Budapesta, Szathmari a realizat o calotipie ce infatiseaza un Cupidon cu brațele frânte, o statuetă din colecția personala de antichitati. Calotipia (sau talbotipia) este o tehnica inventată de William Henry Fox Talbot.

Nu se știe ce aparat a folosit, probabil cel de dagherotipie de la Sf. Sava, dar se știe cu siguranță ca a sensibilizat o foaie de hârtie de tip ministerial care i-a servit ca negativ.

Fidelitatea acestei tehnici lăsa mult de dorit, însă calotipia astfel obținută era o mare realizare a sa pe care nu a intârziat sa o menționeze cu creionul în germana: “Die aller erste Photographie ich gemacht habe”, ceea ce insemna, “prima fotografie pe care am facut-o”.

Calotipia ”Cupidonul cu braţele frânte”se află astăzi la Academia Română.

Ea poartă pe verso, menţiunea autorului că este prima fotografie pe care a realizat-o.

Carol Popp Szathmari

Primul fotoreporter de război din lume

În 1854, Carol Popp de Szatmary intra în istoria fotojurnalismului,  realizand primele fotografii de razboi în Crimeea.

Aici, cu un an inaintea englezului Roger Fenton si a americanului S. Robertson, a realizat cu mijloacele specifice vremii, primele fotografii de razboi din lume.

A multiplicat ulterior fotografiile facute în Crimeea şi le-a daruit suveranilor țărilor implicate în acest război.

A realizat apoi și în timpul Razboiului de Independență din 1877, fotografii, desene şi acuarele, alături de marele pictor român contemporan cu el, Nicolae Grigorescu .

Creațiile sale  au fost publicate în mari reviste  ilustrate internaţionale.

Carol Popp de Szatmary

                              Foto:  Ofițeri din cavaleria turcă

Cu fotografiile realizate în Bucureşti, între anii 1860-1863, a publicat albumul ”Elena Cuza”, iar apoi, cu fotografiile realizate în România, între 1866-1868, ”Albumul României”, care cuprindea şi fotografii din timpul călătoriilor lui Carol I .

 

Carol_Popp_de_Szatmary_-_Carol_I_in_timpul_Razboiului_de_Independenta_1877

 

Foto: Prințul Carol I pe front în timpul Războiului de Independență, 1877

A fost primul mare fotograf al Bucureştilor și unul din pionierii fotografiei europene (și de reportaj de front).

Datorită fotografiilor lui avem şansa extraordinară de a cunoaşte şi înţelege evoluţia oraşului din epoca domnitorului Bibescu şi până după încoronarea lui Carol I ca rege al României. 

A activat şi ca  jurnalist şi fotojurnalist corespondent pentru câteva reviste ilustrate şi periodice, între care Le Monde Illustré, L’Illustration, Illustrated London News, Illustrierte Zeitung, Leipzig.

În 1860 a fondat prima revistă ilustrată română: Jurnalul Ilustrat Universal.

A conceput şi multiplicat prin procedee litografice prima hartă (1.000 de exemplare) a Principatelor Române Unite, a desenat variante pentru prima stemă a Principatelor Unite.
Moştenirea fotografică lăsată de Carol Pop de Szathmáry numără 15.000 de clişee de sticlă (din care o parte au fost distruse sau au dispărut).

Marele artist care prin opera sa a marcat istoria fotografiei, a murit în 3 iunie 1887, la București.

În memoria acestui prim fotograf documentarist și de arta din Regatul Român care a fost maestrul Carol Popp de Szathmari, pe data de 11 ianuarie, ziua sa de naștere, se sărbătorește în țara noastră Ziua Națională a Artei Fotografice. 

Surse:

https://blog.f64.ro/2014/01/10/primul-fotograf-roman-si-primul-fotograf-de-razboi-din-lume-carol-popp-de-szathmari/

http://www.rfi.ro/tag/pagina-de-istorie

http://arsfotografica.ro/index.php/istorie/carol-popp-de-szathmari-1812-1887

https://adevarul.ro/locale/cluj-napoca/de-considerat-romanul-carol-pop-szathmari- 

Publicitate

17/03/2019 Posted by | ISTORIE ROMÂNEASCĂ | , , , , , | Un comentariu

O altfel de istorie.Substanța ne-greacă a grecilor din Grecia.Zanafilla e Greqisë moderne është kryekëput shqiptare

O imagine de epoca in care se vede  clar  cine a luptat pentru eliberarea Greciei

Din cand in cand apar in mas media europeana discutii privind istoria Balcanului. Cea mai fierbinte tema este disputa vechie intre greci si albanezi, Exista o confuzie mare asupra originii si apartenentei popoarelor din  Balcani.

Multi pseudo- istorici au creat (prin falsuri) imaginea helenista a populatiei locale din sudul Greciei, pentru a veni in sprijinul ideologiei adoptata de Fanarioti si Patriarhia Fanarului.

Marilor puteri (Franta, Anglia si Rusia) le-a convenit aceasta teorie atunci cand se pregateau sa imparta teritorile Imperiului Osman din Balcani.

Acum confuzia este asa de mare si a devenit greu de acceptat  ca toata istoria servita in secolul XX nu este altceva decat un produs al  politicii si al  intereselor geopolitice.

Substratul Greciei moderne este albanez

Autor : Salih Mehmeti

Obsesia bolnava a Greciei pentru a-si insusii nu numai prezentul dar si trecutul antic este descrisa si de ziarul New York Times (1994) care se refera la pozitia Greciei ca la o ‘isterie pentru istorie’. Iar un diplomat necunoscut occidental, citat in New York Times (1995) a descris pozitia Greciei ca fiind “complet irationala”. Strigatele isterice ale trupelor speciale ale marinei Greciei, care in timpul paradei din 2010 spuneau “grec te  nasti, grec nu poti deveni” este  caraghioasa si in acelasi timp este un indicator ce ne arata ca ideologia greaca  de azi habar n’are de semnificatia din antichitate a termenului “grec”, care sub niciun mod nu trebuie confundat cu cel de azi.

Mantra exprimarii etnonationale din Grecia are la baza crearea mitului modern asa numitei “continuitate neintrerupta” istorica si culturala, unde grecii de azi nu sunt altceva decat drept urmasii lui Pericle, Platon si Solon. Se ajunge azi pina acolo, incat in Grecia ‘Bizantina’ se canibalizeaza si eretizeaza verbal apartenenta albaneza. Cu un secol inainte nu era asa.

Pe harta Balcanului,nu se vede Grecia nicaieri.

Albanezii in teritoriul care azi se numeste Grecia.

‘The Atlantic Monthly’ scria: “…. nu exista nume mai nobile si mai de onoare in Atena, nu exista familii cu influenta mai mare in cercurile politice, ca cele ale conducatorilor albanezi in razboiul din 1821, cum ar fi Tombazisi, Miauli si Kundurioti” (1882:31).

Intr-adevar, inceputul Greciei moderne este complet albanez. Oricare scriitor cronicar sau istoric din secolul nouasprezece, sublineaza in mod regulat fatada albaneza a celei care azi se numeste Grecia.

C.M.Woodhouse scrie: “…. ma mira faptul ca acei conducatori ai apararii libertatii Greciei din acel timp, in  majoritatea lor nu erau greci”

Dupa antropologul Roger Just, majoritatea ‘grecilor’ din secolul nouasprezece, nu numai ca nu se cheamau heleni (aceasta eticheta au invatato mai tarziu de la intelectualii nationalisti), dar nici nu vorbeau greceste, in general se vorbea in diferite dialecte ale limbilor albaneze, vlaha (armani) sau slava.

Misha Glenny, un cercetator american al Balcanului, pune in evidenta ca filohelenii din America, Britania si Europa occidentala clamau un stat liber grec; aceasta a fost o incercare romantica pentru a readuce in viata cultura helena a trecutului. Putini printre ei cunosteau schimbarile majore petrecute pe pamantul oraselor – state antice. Multi dintre ei au fost dezamagiti rau de lipsa similaritatii fizice cu helenii – asa cum era imaginata intruchiparea lor clasica.

Natiunea greaca a fost creata de catre Franta, Anglia si Rusia!

Nu a existat niciodata o natiune greaca, aceasta a fost create de marile puteri, Franta, Anglia si Rusia in colaborare cu Fanariotii si biserica ortodoxa,  in sec.XIX. In acest cadru, chiar statul Grec este un produs al celor numiti mai sus.

Cine erau Fanariotii?!

 Fanariotii erau o patura intelectuala compusa din diferite etnii ale Balcanului care foloseau limba Bisericii Ortodoxe (inventata tot de biserica bizantului, sec.IX) pentru invatatul lor. Era tocmai aceasta patura multietnica, care a format nucleul ideologic al helenismului. Teritoriile care astazi se numesc Grecia, in sec.XVIII – XIX,  erau locuite in cea mai mare parte a lor de albanezi. In perioada 1821 – 1829, albanezii din Peleponez si cei din Atika etc., au luptat pentru eliberarea pamanturilor de sub ocupatia Imperiului Osman. Aceasta lupta de eliberare a fost exploatata de catre Clerul ortodox si de Marile Puteri pentru a crea un stat independent, pe care l-au numit Grecia.

Cand a  fost creata Grecia, nimeni nu a intrebat populatia de etnia pe care o avea, si astfel au fost  numiti cu totii automat “populatia greaca”. Aceasta denumire i s-a dat poporului albanez si altor minoritati care locuiau in regiune, in asa fel incat  puteau fi identificati mai usor cu grecii antici.

Misha Glenny, in “The Balkans, Nacionalizm, War and the great powers”, pagina 26 scria: “… ani in urma, conceptul statului grec (produs al marilor puteri) nu a existat niciodata. Grecii nu stiau ce erau”. Mai mult, dupa antropologul Roger Just, majoritatea “grecilor” din sec.XIX,  proaspat eliberati de sub ocupatia turca, nu numai ca nu se numeau heleni (titulatura inventata de Fanarioti – Sh.B. ), dar nici nu vorbeau greceste, vorbeau in limba albaneza, vlaha (aromana)  si slava.

Iliricum se intindea si in Grecia de azi, creata de marile puteri.

Cine a creat ideologia helena, identitatea mitica greaca?!

Cercetatorul Vamik Volkan, la “Blood Lines form Ethnikc Pride to Ethnic Terorism”pagina 121-122 spune: “britanicii, francezii si rusii doreau ca identitatea grecilor moderni sa fie helena, ca sa raspunda nostalgiei europene pentru restaurarea civilizatiei precrestine helene”. Intre timp, in studiul “The Greece Might Still Be Free” scrie ca “grecii moderni aveau posibilitate sa descopere singuri ce erau si sa hotarasca dupa aceea cum sa fie numiti ei si tara lor. Lumea de afara (marile puteri) a decis in locul lor, pentru ca ei sa fie numiti greci si tara lor Grecia”.

Adica, helenismul nu este o entitate etnica si nicio identitate nationala, ci o ideologie al carei scop este sa converteasca toate etniile de acolo in greci. Acestia au fost  numiti heleni, iar filozofia : helenista.

Nu exista nicio harta antica, si nici medievala, in care sa fie stipulata denumirea Grecia, chiar si in sec. XVII – XIX se foloseau denumirile din Grecia antica. Deaceea, sub haina ideologiei helene (ca sa faca legatura dintre antichitate si epoca moderna) au fost create o natiune si un stat artificial (alcatuit din nationali albanezi si altii asimilati), denumit Grecia.

David Holden, autorul cartii ”Greece without Columns: the making of the modern Greeks” afirma : ”pentru mine, filohelenismul este o problema de dragoste cu un vis care imagineaza ”Grecia” iar ‘grecii’ nu au  un loc actual  al sau ca un popor adevarat, dar au niste simboluri de o perfectiune imaginara” (1972:12). Mai departe continua: ”…statul – natiunea greaca era o fabricatie a interventiei politice occidentale  – ideea fatala –  cum a numito Arnold Toynbee, exclusiv un nationalism occidental care lovea traditiile multinationale ale lumii din est. Ridicat la o scara teoretica, era un copil al  Renasterii si Rationalismului occidental”.

Cine au fost acesti majoritari non-greci, care in mod continuu sunt observati de aceiasi occidentali si care au alcatuit “natiunea” greaca???

 George Finlay, unul dintre istorici filohelenisti inflacarati, care a participat cu arma in mana la rascoala din 1821 –  1831, da o imagine albaneza aceleia care mai tarziu s-a numit Grecia: ”Maratona, Platsea, Leuktra, Salamisi, Mantinea, Ira si Olimpia, acum sunt populate de albanezi si nu de greci. Chiar si pe strazile Atenei, capitala regatului grec de un sfert de secol, inca se aude copiii vorbind albaneza in tmp ce se joaca in apropierea templului Tezeu-lui” (Istia revolutii din Grecia 1861).

Alti autori pun in evidenta majoranta albaneza in populatia oraselor principale ale Greciei acelor timpuri. Edmond About scrie in 1855: “Atena, acum 25 de ani, nu era altceva decat un sat albanez. Albanezii erau si inca sunt cei care constituie aproape toata populatia Aticii; printre cele trei categorii ale capitalei, sunt sate unde limba ”greaca” a lor abea se intelege.”

Consulul Frantei – Puqueville vorbeste despre majoritatea  albaneza a Aticii.

Henry A. Dearborn scrie  in 1819: “Elfis, aflanduse in drumul intre Megara si Atena – un sat sarac locuit de albanezii”. Cu alte cuvinte, bazandu-ne pe descrierile lu G.Finlay si F.Martin, albanezii populau toata Atica si Mesenia, partea cea mai mare a Beotiei, tot Salamisul, Korintul, Argolisul, si alte regiuni interiore ale Moreei (Peleponezul).

Albanezii au luptat, iar marile puteri au castigat Grecia!

John Hobhouse (1809), contemporan cu Bayron, vorbind despre intinderea Pasalacului lui Ali Pasa din Janina, spune ca in sud, referindu-se la o parte a Tebei, toata Negroponta (Eubeea), Livadia, Atica, zonele din jurul golfului Lepantos (Korintului) si a Moreei (Peleponezul), apartineau unuia dintre fii lui.

Sami Frasheri in enciclopedia lui multi volume “Kamus Al-alam”, la capitolul – elemente biografice ale albanezilor renumiti, scrie ca fii  lui Ali Pasa, respectiv Veli Pasa si Muhtar Pasa erau numiti ca Mytesarifi ai Atenei (Muhtar) si Moreei (Veli).

Acest fapt dovedeste ca zece ani inaintea formarii Regatul Grec, ea se numea Albania nu numai din aspectul politic dar in mod special cel etno-lingvistic.  Exista nenumarate documente etnografice ce apartin timpului, care evidentiaza caracterul albanez al locutorilor zonei unde a fost creat acest regat numit Grecia.

Jakob Philipp Fallmerayer, calatorind prin Grecia, a intalnit in Atika Beoti, iar intro mare parte a Peleponezului – albanezi, care nu intelegeau nicio boaba greaca. “Daca cineva numeste aceasta tara Albania Noua, scrie autorul, va da numele ei adevarat”. Pentru el, aceste provincii ale Regatului Greciei sunt asa de legate cu helenismul, cat sunt scotieni in muntii Kandaharului si Kabulului din Afganistan.

A.Vasilev autor al unor volume intregi despre Imperiul Bizantin scrie: ”cu toate ca teoria lui Fallmerayer in general  este exclusa, si in zilele noastre este adevarat ca  o mare parte a insulelor din Arhipelag si aproape toata Atica, inclusiv si la Atena – traiesc albanezi”. Tocmai, acest popor luptator (despre care vorbesc cu admiratie europenii timpului) va fi avangarda rascoalei care a incoronat o Grecie independenta. ”Kundurioti – scrie Misha Glenny – cea mai puternica familie de navigatori din insola Hidrei de origina albaneza, a condus un grup important al luptei pentru eliberarea tarii”.

Woodhous precizeaza ca cel care  conducea rezistenta din nordul golfului Korintului era ‘suliotul Marko Bocari urmat de o majoritate de albanezi‘.

Lord Bayron, in timp ce cauta fapte contemporane pentru a arata ca spiritul helenic n-a disparut, s-a adresat tocmai  albanezilor sulioti. In perceptia europeana de atunci, helenii antici care au iluminat civilizatia Europei, erau vazuti ca albanezii acelei perioade.

David Roessel zice : ‘…..cind Disrael (primul ministru britanic) a facut grec eroul albanez Skanderbeg in  nuvela lui – Ridicarea lui Iskander (1831), el nu a incercat sa revizuiasca istoria sau sa elimine identitatea albaneza.

El pur si simplu nu vedea greci si albanezi ca termeni care se excludeau unul  pe celalalt‘.(cartea – In Byron’s Shadow:Modern Greece in the English and American Imagination).

Aici este de remarcat afirmatia sincera si legitima a profesorului grec Niko Dimous la un intreviu acordat  pentru New York Time :’Noi vorbeam albaneza si ne  numeam pe noi insine – romǎ (ro-më (alb) = sa mai traiesti) , dar mai tarziu Winkelman, Gate, Victor Hugo, Delakroiks ne-au spus – nu , voi sunteti heleni, urmasii directi ai lu’ Platon si  Sokrat-, si asa ne-am facut‘ (23 iunie 2009).

Regele Otto I cu fustanela albaneza.

In afara celor spuse mai sus, in cronicile razboiului pentru eliberarea Greciei, eroii, capitania si soldatii erau albanezi. Despre aceasta vorbeste si faptul ca imediat dupa razboi, in timpul regelui bavarez Otto I, imbracamintea emblematica albaneza – cu fusta, a fost adaptata ca imbracaminte oficiala a Greciei, care este folosita chiar de catre garda militara de azi. De aceea, steagurile laudaroseniei grecilor sunt un indicator al falsitatii pretentiilor pe care le au.

Sensul ne-grec al numelui ‘Grec’

Insusi originea termenilor ‘Greci’ si ‘Grec’ este ilira. Majoritatea istoricilor contemporani afirma ca termenul ‘Grec’ este fara dubii legat de numele ‘ Graikhos’ ( Γραικός) pe care l-a pomenit primul Aristotel (Meteorologica I. Xiv), studiile au aratat ca acest nume se folosea de catre iliri pentru a deosebii Dorieni din Epir (pentru care se accepta in mediul istoriografic mondial ca aveau partial caracter iliric) de  Graii, nume autohton pentru o populatie din Epir.

Irad Malkin (1998), istoric de la Universitatea din  Tel-Aviv , spune ca termenul ‘Graikoi’ s-a raspandit in sudul Italiei de catre Ilirii si Mesapi (Irad Malkin: The returns of Odysseus – colonization and ethnicity).

Henry Welsford (1845) spune ca ‘ pellasgii’ au fost cei care au adus numele ‘Graikoi’ ( Γραικόi) in Italia, in acest timp,  Wilhem Ihne (1871) credea ca acest lucru a fost facut de Epirioti. In acest caz, unicitatea pellasgo-iliro-epiriota este de netagaduit, tocmai datorita confuziei continue a cercetatorilor insusi, fata de istoria Pellasgilor, Ilirilor si Epiriotilor.

George Grote in Istoria Greciei, zice ca ‘Graikoi’ erau un popor Ilir, al caror nume presupunea ‘munteni’ (George Grote: History of Greece).

Osborn William Tancock (1874) spune ca Graecii era un trib mic asezat pe litoralul Ilir. Mai tarziu romanii vor chema toti helenii antici cu denumirea generala – Greci sau mai concret ‘Graeci’.

Leonard Robert Palmer (1988) spune raspicat – numele ‘Graeci’ este Ilir, iar Eric Patridge (1977) il considera de ‘origine pellasge’.

Malte Brun (1829) in timpul cercetarilor lui pentru a demostra ‘structura helenica’ a limbii albaneze spune ca ‘Graia’ (Γραία) se explica prin cuvantul albanez ‘Grua’. Si profesorul literaturii grecesti de la Universitatea din Palermo, Xhyzepe Krispi (1831) sustine descifrarea propusa de Malte Brun: ‘ Γραία’ se numea femeia batrana, dar poate sa semnifice foarte bine si pe doamna casei (gospodara), in sensul femeii cu experienta. In orice caz cuventul Grua este un cuvent foarte vechi.

Nicholas C.Eliopoulos (2002) afirma ca, in perceptia romana, prin ‘Graeci’ se identificau cu identitatea lor matriarhala. Aceasta se intareste si prin marturiile bogate ale autorilor greco-romani care povestau ca in lumea Iliro-Epiriota exista un respect deosebit pentru genul feminin, in mod deosebit pentru sotie. William Ridgeway, istoric britanic spune ca Aristotel avea in vedere ilirii cand spune ca popoarele de luptatori si militari, in afara de Celti, au fost sub dominatia femeilor. Iliri erau sub gineokratie ( dominatia femeilor) in secolul al treila inainte de Hristos, asa ca nu trebuie sa ne suprinde ca cel mai important monarh ilir a fost femeie. Aceasta era Teuta, regina ilira care in 228 inainte de Hristos i-a ucis pe solii trimisi de Roma.

In ‘Encyclopaedia Britannica’ (1911) se afirma la fel: ‘se pare ca femeile din Iliria au avut o pozitie inalta in societate si aveau chiar putere politica’. Marturia a Pseudo-Skylaksi la ‘Periplus’ (21) despre faptul ca liburni se supuneau  puterii femeilor este interpretat de un sir de cercetatori contemporani ca un fel de matriarhat. Iar Stipceviq (1974) crede ca avem de a face cu ‘ramasitele unei institutii antice, radacinele careia trebuie cautate in perioda preindoeuropeane’.

Strabon,  in scrisurile lui (7.7.12) vorbeste de o casta de preoti ai Dodonei pellasgice(perioada prehelena), unde  preotese erau trei femei (ὕστερον δ’ ἀπεδείχθησαν τρεῖς γραῖαι, ἐπειδὴ καὶ σύνναος τῷ Διὶ προσαπεδείχθη καὶἡ Διώνη.

In cadrul legendelor pellasgice, mai ales in legenda lui Perseu, se pomeneste de trei zeite, numite GRAIAI, care in imaginatia mitologica se prezentau ca femei batrane, nascute batrane. Pentru a-i da legitimitate stiintifica etimologiei mai sus mentinute, unde ‘graia’ se suprapune cu ‘grua’ in albaneza, ne serveste destul  textul  lui Strabon (VII,2) care spune ca in limba molosilor si thesprotilor, batranele se numeau ‘ γραίας πελίας‘ (graias pelias). Cu alte cuvinte, descifrarea definitiva a numelui Grek – ‘Graikoi’ este legata de cuvantul iliro-albanez ‘gra plaka’ ca o referinta directa pentru cultul mamei si al sotiei in lumea antica pellasgo-Ilira.

In multitudinea dialectala a limbii albaneze, gasim corespondente pentru  γραίας cum ar fi de exemplu gra (in plural), graria, granimi, etc. Si mai tarziu cu etnonomul ‘grec’ sau ‘greci’ erau subintelesi in mod substantial albanezii. Un exemplu clar a fost atunci cand o localitate ‘Piana del Greci’ din Palermo in Sicilia, era locuita permanent de albanezi din ritul ortodox. Mai tarziu in jurul anilor 30 din secolul trecut,  denumirea localitatii s-a schimbat in Piana degli Albanesi (Hora e Arberesheve).

——————————–

Tradus de Perparim Demi:

Nota tr.

Cat de putin stim despre adevarata istorie, ne-am obisnuit cu politica, cu interesele lor si cu minciuna, si am uitat sa punem intrabarea – ce este real din tot ce ni se spune???.

Steagul Greciei nu reprezinta nici un simbol al culturii stavechi  a Balcanului, este pur si simplu crucea bisericii ortoxe bizantine, iar culoarea bleu se trage tot din Bizant . Imbracamintea popular a grecilor (daca scoatem din socoteala pe cea a albanezilor si a vlahilor) nu poarta nici un semn al popoarelor stravechi din regiune. Muzica greceasca iti aduce aminte de curtea imparatilor bizantini, cand se stie ca muzica autohtona este celebra polifonie, pe care o gasim in  toate variantele la folclorul albanez. In muzeul Londrei si la Louvre, toate picturile realizate de celebrii pictori occidentali, care au calatorit in regiunea Greciei in sec. XVII – XIX,  reprezinta numai personaje istorice albaneze sau dansatori si razboinici din Epir.

Ce au facut ei, nu are decat un nume: furt de istorie, furt de folclor, furt de identitate nationala!!! Si ca sa faca aceasta helenizare au apelat la cele mai crude metode – crime, epurari, deportari, genocid, care au durat un secol.

Totul a plecat de o idee romantica,  a unor intelectuali occidentali pasionati de literatura antica –  filoelenii.

Info – Wikipedia:

Regatul Greciei (limba greacă: Βασίλειον τῆς Ἑλλάδος, Vasíleion tīs Elládos) a fost un stat înființat în urma prevederilor Convenției de la Londra din 1832 a Marilor Puteri – Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei, Monarhia din iulie Franceză și Imperiul Rus. Statul a fost recunoscut internațional prin tratatul de la Constantinopol, Imperiul Otoman aceptându-i independență totală. Regatul Greciei a fost urmașul Guvernului provizoriu grec al primei Republici Elene, stabilite în timpul războiului de independență al Geciei. Regatul a durat până în 1924, când a fost abolită pentru prima oară monarhia și a fost proclamată a doua Republică Elenă. Momarhia a fost restaurată în 1935, și a durat până în 1974, când, la sfârșitul perioadei de șapte ani de dictatură militară, a fost abolită monarhia pentru a doua oară și a fost proclamată a treia Republică Elenă.

Grecii s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman în 1821 și au continuat lupta până în 1829. Grecia a fost condusă de contele Ioannis Kapodistrias până în 1831, când contele a fost asasinat. Din 1831, Grecia s-a scufundat în luptele unui război civil. În acest moment, Marile Puteri au hotărât să transforme Grecia în regat. În timpul Conferinței de la Londra din 1832, Regatulu Unit, Franța și Imperiu Rus au oferit tronul princepelui bavarez de 17 ani Otto din casa regală de Wittelsbach. Otto era minor în momentul în care a ajuns în Grecia, și de aceea a fost instituit un consiliu de regență, care a condus țara în numele monarhului până în 1835. După această dată, Otto a început o perioadă de conducere absolutistă, principalii săi consilieri fiind conaționali bavarezi. În acele vermuri, chiar și monarhul se autointitula „consilier șef”.

Sursa

 

 

Substanca jo’greke e grekëve dhe Greqisë

 

 

ZANAFILLA E GREQISË MODERNE ËSHTË SHQIPTARE

 Zanafilla e Greqisë moderne është kryekëput shqiptare

   Obsesioni i sëmurë i Greqisë për të përvetësuar jo vetëm të tashmen por edhe të kaluarën e moçme është qesëndisur nga gazeta si New York Times (1994) e cila i referohej pozicionit të Greqisë si ‘histeri mbi historinë’. Kurse një diplomat i panjohur perëndimor i cituar në New York Times (1995) e përshkruante pozicionin e Greqisë si “tërësisht iracional”. Klithjet histerike të togës së marincave grek që përçarteshin se “grek lindesh, grek nuk bëhesh” jo që janë qesharake por edhe janë tregues se ideologjia e sotme greke s’e ka haberin e domethënësisë së termit “grek” në lashtësi dhe sot, që për hir të së vërtetës nuk duhen ngatërruar në asnjë mënyrë. Mantra e ligjërimit etnonacional në Greqi ka të bëjë me sajimin e mitit modern të së ashtuquajturës “vazhdimësi e pakëputur” historike e kulturore nga ku grekët e sotëm s’janë gjë tjetër pos pasardhës vijëdrejtë të Perikliut, Platonit e Solonit. Derisa sot në Greqinë bizantine kanibalizohet e heretizohet verbalisht me të qenurin shqiptar, para një shekulli nuk ishte kështu.

Salih Mehmeti

http://www.pashtriku.org/

29/08/2010 Posted by | DIVERTSMENT | , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: