O publicație din Ungaria se întreabă:”De când aparţine Roşia Montană de România?”

Foto: O vedere aeriană generală cu un lac de decantare a minelor de cupru de la Roșia Poieni, lângă satul Roșia Montană. Sursă foto: Profimedia Images
Un articol plin de obrăznicii iredentiste ungurești publicat, duminică, 25 iulie, în ziarul maghiar Magyar Nemzet, cunoscut pentru pozițiile sale pro Viktor Orban.
Un editorial al publicației susmenționate exprimă părerea că aurul de la Roșia Montană nu ar trebui să fie exploatat niciodată și se pune întrebarea imbecilă :”De când aparţine Roşia Montană de România?”.
În articolul intitulat „Roșia Montană: Ale cui sunt rezervele de aur?”, ziarul respectiv mai spune că speră că „cele 300 tone de aur şi 1.600 tone de argint vor rămâne în pământul natal”, consemnează https://evz.ro.
Redăm, în continuare, textul integral publicat în ziarul maghiar.
„Conform standardelor maghiare din prezent, în zilele noastre nu este simplu să se înțeleagă ce înseamnă ca un stat să dispună de mine de aur proprii. Cu toate acestea, Transilvania și munții înalți erau, de asemenea, bogate în metale prețioase. Pe timp de pace, numai în zona din jurul vechii Roșia Montană, existau 300 de companii miniere și 800 de mori de prelucrare a minereului.

În urmă cu peste 110 de ani, zona Munţilor Apuseni, care ascundeau rezerve foarte mari de metale prețioase, răsuna de zgomotul acestor mori. În Roşia Montana, aflată în „pătratul aurului” nu exista încă noţiunea de minerit prin cianuri sau prin distrugerea naturii din jur, respectiv a culturii.
Umbra acestei distrugeri se vede tot mai des de la an de an în acest oraş minier cu un mare trecut istoric, care a fost stăpânit de agatârși, popor de origine scitică, în urmă cu peste 2500 de ani, înaintea lui Hristos, potrivit celebrului geolog Ferenc Wanek.
Trebuie să menţionăm aici şi poezioara lui Octavian Goga „Munţii noştri aur poartă, Noi cerşim din poartă-n poartă”, aplicată pe ilustrația care însoţeşte acest material și despre care se suspectează că a fost scrisă după tratatul de la Trianon.
Începutul poeziei spune multe aici, deoarece nu trebuie decât să ne punem întrebarea: De când aparţine Roşia Montana de România?
Rezerva de aur a Ungariei este în prezent de 94,5 tone. Prin urmare, să sperăm, cel puțin până când roata morii de aur a istoriei se va întoarce, că cele 300 tone de aur şi 1.600 tone argint vor rămâne în pământul natal, respectiv resursele de platină și molibden pe care le exploatează companiile străine”, se arată în publicația maghiară, evocată de Digi24.
Ce a susținut Ungaria, de-a lungul timpului, despre Roșia Montană
În anul 2006, ministrul de externe al Ungariei, de la acea vreme, Kingo Göncz a susținut că un proiect de exploatare a unei mine de aur din România va fi dăunător mediului înconjurător – atât în cazul României, cât și pentru Ungaria.
Ulterior, în 2010, vicepremierul Ungariei, de la acea vreme, Semjén Zsolt, a declarat, în cadrul unei deplasări la Alba Iulia, că Ungaria ar dori ca proiectul minier de la Roșia Montană să nu fie derulat din cauză că nu există nicio garanție în ceea ce privește protecția mediului înconjurător.
În anul 2013, guvernul lui Viktor Orban a susținut că Roșia Montană aparține patrimoniului Europei Centrale. Atunci, oficialii maghiari au subliniat că România trebuie să respecte regulile europene privind minele de aur, dar și bunurile culturale și de mediu aflate în pericol din cauza proiectului minier.
WASHINGTON POST: Cum a transformat Viktor Orban un secol de istorie ungară într-o armă secretă
O fotografie cu premierul maghiar Viktor Orban care îi arată omologului polonez o hartă a Ungariei Mari, ce include Transilvania .
___________________
Cei nefamiliarizați ar putea fi surprinși să audă că ungurii jelesc pierderea unui imperiu – iar premierul ungar Viktor Orban e primul printre ei.
El a inaugurat un Memorial al Unității Naționale care include denumirile a 12.000 de localități istorice „rupte de patria lor” în urma semnării Tratatului de la Trianon, care a pus capăt în mod formal Imperiului Austro-Ungar și Regatului Ungariei în urmă cu 100 de ani.
Ceremonia de comemorare nu este decât cel mai nou episod din îndelungata manipulare a istoriei de către Orban de dragul propriilor sale interese politice și al menținerii sale la putere.
După primul război mondial, Aliații victorioși au impus penalități drastice Puterilor Centrale. Dacă istoricii se concentrează în principal pe severitatea termenilor impuși Germaniei prin Tratatul de la Versailles, se poate argumenta că Regatul Ungariei, ca parte a „monarhiei dualiste” austro-ungare, a suferit chiar și mai rău.
Prin Tratatul de la Trianon, formalizat la 4 iunie 1920, Ungaria și-a pierdut 72% din teritoriul antebelic și 64% din populație.
Pierderea imperiului rămâne palpabilă și astăzi. Vizitați biroul unui funcționar public ungar și uneori veți vedea pe perete o hartă înrămată a Ungariei pre-Trianon, poate chiar incluzând și mici flacoane cu sol din „pământurile pierdute” aflate astăzi în Slovacia, Ucraina, România sau Serbia.
Orban s-a dovedit a fi remarcabil de abil în ce privește mobilizarea acestei nostalgii naționaliste.
În ultimii ani guvernul Orban a retrogradat comemorarea publică a ungurilor care personifică lupta pentru valori democratice, în vreme ce a promovat activ memoriale pentru conducători ungari aliați cu Hitler și Mussolini în cel de-al Doilea Război Mondial.
Cel mai cunoscut e faptul că Orban l-a proslăvit pe regentul Miklos Horthy, dictatorul fascist și antisemit al Ungariei din anii ’30, tocmai pentru că, sub conducerea lui Horthy, o parte a Tratatului de la Trianon a fost răsturnată prin anexarea, în 1940, a Transilvaniei, o provincie centrală pentru spiritualitatea Ungariei. (Transilvania a fost înapoiată României, unde își petrecuse mai toată perioada interbelică, pe 6 martie 1945, în urma colapsului regimului Horthy în 1944).
De când a revenit la putere în 2010, după o rundă petrecută în opoziție, Orban a obținut adoptarea unei legi care le permite cetățenilor străini cu strămoși maghiari și „cunoaștere” a limbii maghiare să primească pașapoarte ungare.
Din cele câteva milioane de indivizi eligibili, aproximativ 700.000 primiseră cetățenie până în 2015. În 2013 Orban i-a îndemnat pe maghiarii din întreaga Europă „să se unească” pentru a face din Ungaria „o națiune puternică”.
În 2014, în discursul său anual de vară din România (care mai este și astăzi căminul a aproximativ 1,5 milioane de unguri), Orban a admis că își datora succesul electoral covârșitor dobândit în același an dreptului de vot conferit maghiarilor din afara granițelor. E vorba de același discurs în care și-a proclamat aspirația de a transforma Ungaria într-un „stat iliberal”.
Pe parcursul ultimului deceniu, Ungaria a cumpărat publicații și instituții de presă cu scopul ca ele să deservească exclusiv comunitățile etnice ale Ungariei [autoarea se referă, probabil, la comunitățile ungurești din statele vecine Ungariei – n.trad.]. Guvernul ungar finanțează în mod generos cluburi sportive, școli și biserici din comunitățile ungurești apropiate de granițele sale.
Drept urmare, unele comunități ungurești efectiv s-au decuplat de țările în care trăiesc, bazându-se în mare măsură pe instituții de presă și culturale importate din Ungaria.
Politicile lui Orban în această privință aduc aminte de tacticile Rusiei cu privire la a sa „străinătate apropiată”.
E limpede că Orban nu poate reconstitui Ungaria pre-Trianon prin re-anexarea unor părți din România, Slovacia sau vestul Ucrainei. Cu toate acestea, eforturile lui de a lega mai strâns Ungaria de „pământurile pierdute” de ea au destabilizat regiunea și au complicat obiectivele politicii externe americane.
Concentrarea unică a Budapestei pe populația maghiară din Ucraina a împiedicat în ultimii doi ani orice reuniune la nivel înalt NATO-Ucraina.
După primul război mondial, Aliații victorioși au impus penalități drastice Puterilor Centrale. Dacă istoricii se concentrează în principal pe severitatea termenilor impuși Germaniei prin Tratatul de la Versailles, se poate argumenta că Regatul Ungariei, ca parte a „monarhiei dualiste” austro-ungare, a suferit chiar și mai rău.
Prin Tratatul de la Trianon, formalizat la 4 iunie 1920, Ungaria și-a pierdut 72% din teritoriul antebelic și 64% din populație.
Pierderea imperiului rămâne palpabilă și astăzi. Vizitați biroul unui funcționar public ungar și uneori veți vedea pe perete o hartă înrămată a Ungariei pre-Trianon, poate chiar incluzând și mici flacoane cu sol din „pământurile pierdute” aflate astăzi în Slovacia, Ucraina, România sau Serbia.
Orban s-a dovedit a fi remarcabil de abil în ce privește mobilizarea acestei nostalgii naționaliste.
În ultimii ani guvernul Orban a retrogradat comemorarea publică a ungurilor care personifică lupta pentru valori democratice, în vreme ce a promovat activ memoriale pentru conducători ungari aliați cu Hitler și Mussolini în cel de-al Doilea Război Mondial.
Cel mai cunoscut e faptul că Orban l-a proslăvit pe regentul Miklos Horthy, dictatorul fascist și antisemit al Ungariei din anii ’30, tocmai pentru că, sub conducerea lui Horthy, o parte a Tratatului de la Trianon a fost răsturnată prin anexarea, în 1940, a Transilvaniei, o provincie centrală pentru spiritualitatea Ungariei. (Transilvania a fost înapoiată României, unde își petrecuse mai toată perioada interbelică, pe 6 martie 1945, în urma colapsului regimului Horthy în 1944).
De când a revenit la putere în 2010, după o rundă petrecută în opoziție, Orban a obținut adoptarea unei legi care le permite cetățenilor străini cu strămoși maghiari și „cunoaștere” a limbii maghiare să primească pașapoarte ungare.
Din cele câteva milioane de indivizi eligibili, aproximativ 700.000 primiseră cetățenie până în 2015.
În 2013 Orban i-a îndemnat pe maghiarii din întreaga Europă „să se unească” pentru a face din Ungaria „o națiune puternică”.
În 2014, în discursul său anual de vară din România (care mai este și astăzi căminul a aproximativ 1,5 milioane de unguri), Orban a admis că își datora succesul electoral covârșitor dobândit în același an dreptului de vot conferit maghiarilor din afara granițelor.
E vorba de același discurs în care și-a proclamat aspirația de a transforma Ungaria într-un „stat iliberal”.
Pe parcursul ultimului deceniu, Ungaria a cumpărat publicații și instituții de presă cu scopul ca ele să deservească exclusiv comunitățile etnice ale Ungariei [autoarea se referă, probabil, la comunitățile ungurești din statele vecine Ungariei – n.trad.].
Guvernul ungar finanțează în mod generos cluburi sportive, școli și biserici din comunitățile ungurești apropiate de granițele sale.
Drept urmare, unele comunități ungurești efectiv s-au decuplat de țările în care trăiesc, bazându-se în mare măsură pe instituții de presă și culturale importate din Ungaria.
Politicile lui Orban în această privință aduc aminte de tacticile Rusiei cu privire la a sa „străinătate apropiată”.
E limpede că Orban nu poate reconstitui Ungaria pre-Trianon prin re-anexarea unor părți din România, Slovacia sau vestul Ucrainei.
Cu toate acestea, eforturile lui de a lega mai strâns Ungaria de „pământurile pierdute” de ea au destabilizat regiunea și au complicat obiectivele politicii externe americane.
Concentrarea unică a Budapestei pe populația maghiară din Ucraina a împiedicat în ultimii doi ani orice reuniune la nivel înalt NATO-Ucraina.
Tensiunile dintre România și Ungaria, ambele membri NATO, sunt deosebit de acute în acest moment. Cu cât Budapesta promovează mai mult activități și simboluri etnice lipsite de tact în Transilvania, cu atât mai mult se simt autoritățile române obligate să afirme naționalismul, amplificând sentimentul anti-maghiar și creând un cerc vicios care nu face altceva decât să consolideze etno-naționalismul și politica bazată pe revendicări în regiune.
Orban exploatează Trianonul din oportunism. După cum a observat el, comunitățile maghiare din afara granițelor ungare îi asigură voturile de care are nevoie pentru a se menține la putere – un factor ce are potențialul de a deveni chiar mai important pe măsură ce partidul său pierde controlul marilor municipalități ungare.
Însă acțiunile sale cinice de a profita de pe urma resentimentelor istorice ale compatrioților amenință acum să inflameze fix acel naționalism distructiv care a dus la Primul Război Mondial și, în consecință, la pierderea privilegiilor imperiale ale Ungariei.
Mă întreb dacă premierul Ungariei pricepe cu adevărat această ironie a sorții.
Articol de Heather A. Conley (foto) – vicepreședinte senior pentru Europa, Eurasia și [Regiunea] Arctică la Center for Strategic and International Studies (CSIS) din Washington și fost subsecretar adjunct în Departamentul de Stat al SUA (2001-2005)
NOTĂ.
Autoarea nu precizeaza faptul ca prin alipirea la Imperiul Habsburgic, Ungaria inclusa în Imperiul Austro Ungar a revendicat și primit suveranitate peste teritorii și popoare care nu-i aparțineau nici istoric, nici etnic, nici geografic.
Sursă:
https://www.washingtonpost.com/ how-viktor-orban-turned-century-hungarian-history-into-secret-weapon/ prin http://www.certitudinea.ro
Drepturile populației maghiare din Transilvania privite prin prisma asimilării forțate a românilor ardeleni
Cum trebuie privite drepturile populației maghiare din Transilvania
Ion Coja