RĂZBOIUL PENTRU TRECUT, SAU CUM ÎNCEARCĂ NOSTALGICII COMUNISMULUI SĂ NE PROSTEASCĂ ÎN FAŢĂ. VIDEO

 

 

 

 

Un articol publicat pe facebook de un nostalgic comunist rus, preluat cu slugărnicie pe blogul reacţionar de rahat de la Chişinău autointitulat, pardon de expresie, „RĂZBOIUL PENTRU TRECUT / ВОЙНА ЗА ПРОШЛОЕ”, se dă de ceasul morţii să demonstreze că prăbuşirea imperiului sovietic nu a însemnat că experimentul criminal comunist a dat faliment !

Năzdrăvăniile expuse în articol ar trebui să ne provoace hohote de râs, dacă nu am observa că încă mai trăiesc printre noi imbecili care speră să vadă  omenirea revenită la „binefăcătoarea” dictatură comunistă şi mai mult, cum încearcă ei să justifice inevitabilitatea „triumfului socialismului”, orânduirea în care după mintea lor aia puţină curgea laptele şi mierea, chiar dacă marxismul ca filosofie criminală a fost aruncat de popoarele lumii la lada de gunoi a istoriei, în urmă cu trei decenii…

Autorul uită să ne vorbească despre foametea programată de comunişti în URSS, CHINA, ROMÂNIA, CAMBODGIA şi în multe alte ţări ale „lagărului comunismului victorios”, care s-a soldat cu zeci de milioane de morţi.

Nu ni se spune nimic despre milioanele de deportaţi şi despre asasinatele în masă ordonate de conducerile comuniste, care au provocat pierderea a zeci de milioane de fiinţe umane nevinovate, pierderi mult superioare celor puse în sarcina naziştilor.

Autorul nu spune nimic nici despre privarea popoarelor care aveau nefericirea de a trăi în comunism, de cele mai elementare drepturi ale omului şi cetăţeneşti, despre dezastrul provocat de comunism în cultură şi artă, despre criminala politică de deznaţionalizare a zeci de popoare, printre care şi a românilor basarabeni şi bucovineni .

Autorul nu spune nimic despre incompetenţa comuniştilor în economie, fapt care a dus la un dezastru economic fără precedent, în ciuda marilor şi dureroaselor jertfe materiale la cale a fost obligată populaţia.

Prostovanul în cauză şi alţii ca el, se miră că a căzut URSS, dar nu încearcă să-şi explice prăbuşirea, în numai câţiva ani, a întregului sistem mondial comunist, nu doar a Uniunii Sovietice.

URSS a fost, nu-i aşa, doar una dintre ţările care construiau”cea mai umană orânduire pe care a dat-o istoria”, aşa cum îi plăcea să o laude deşănţata propaganda comunistă …

 

Citiţi şi minunaţi-vă până unde pot merge „tovarăşii”cu neruşinarea !

 

„Pe scurt despre cauzele prăbușirii Uniunii Sovietice

– lupta inegală cu forțele superioare ale imperialismului mondial (cursa înarmărilor, războiul rece, războaiele fierbinți).

– pierderile grele, provocate Uniunii Sovietice în timpul celui de-al doilea război mondial (a fost distrusă o generație întreagă de comsomoliști și comuniști).

– inegalitatea condițiilor pentru construirea socialismului în diferite republici ale URSS (rămășițe ale conștiinței feudale și burgheze).

– Partidul Comunist din URSS a sărbătorit înainte de termen victoria în lupta de clasă, ceea ce a dus la refuzul de la dictatura proletariatului și, prin urmare, la revanșa forțelor burgheze și a contrarevoluției.

– în fața pericolului războiului nuclear conducerea partidului a adoptat politica de „coexistență pașnică a celor două sisteme”, „convergență”, a renunțat la ideea Revoluției mondiale (a nu încurca cu revoluția permanentă).

– sub influența ideologiei mic-burgheze și naționaliste a avut loc degradarea mișcării socialiste mondiale.

Nici unul dintre acești factori, la fel ca și însăși prăbușirea URSS, nu înseamnă că „experimentul a dat faliment”.

Uniunea Sovietică nu a fost nici ”un experiment”, nici ”un capriciu al unor fanatici”. Uniunea Sovietică a fost răspunsul omenirii progresiste la criza mondială a capitalismului și la măcelul din 1914-1918.

Destrămarea Uniunii Sovietice nu schimbă condițiile inițiale: însăși esența capitalismului dă naștere contradicțiilor, care nu pot fi înlăturate decît printr-un mare război.

Capitalismul inevitabil pune omenirea în fața alternativei: soacialism sau barbarie.

Comuna din Paris a existat 70 de zile.

Uniunea Sovietică a existat 70 de ani.

Istoria se dezvoltă în formă de spirală.

Următoarea spiră va însemna inevitabil moartea capitalismului și triumful socialismului.

Unica întrebare este: de care parte se va afla fiecare dintre noi?”

 

Sursa:

Postare publicată pe Facebook de jurnalistul Konstantin Syomin.

Traducere de y.obidin- (https://razboiulpentrutrecut.wordpress.com/2018/01/12/pe-scurt-despre-cauzele-prabusirii-uniunii-sovietice/)

 

 

 

 

Publicitate

EXEMPLUL LUMINOS AL COLHOZULUI „PUT”LENINA”,UNUL DIN CELE DOUA COLHOZURI CARE MAI EXISTA IN 2010 IN R.MOLDOVA

2010. Republica Moldova. Colhozul „Put’ Lenina”

imagine: yandex.ru

Cu tablă de onoare pentru mulgătoare, cu strada principală denumită „V.I. Lenin”, cu pământurile lucrate cu hurta, cu salarii mizere, cu oameni plecaţi la muncă peste hotare, în special în Rusia – aşa se încăpăţânează să „uimească” lumea cele două sate din R. Moldova unde se mai păstrează numele de „colhoz”. Locuitorii satului Breaza din raionul Ştefan-Vodă care şi-au dat pământurile în colhozul „Put‘ Lenina” (calea lui Lenin – n.r.) şi cei ai satului Copceac din Ceadîr-Lunga, „reuniţi” în colhozul „Pobeda” (victorie – n.r.) ţin cu tot dinadinsul să păstreze vestigiile sovietice, inclusiv votând masiv comuniştii. Numai că aceste colhozuri ale lor nu sunt decât obişnuitele gospodării ţărăneşti din alte localităţi ale republicii.

Pe cele câteva străzi din satul Breaza, denumite „Lenina”, „Komsomolskaia”, „Odesskaia”, „Hersonskaia”, „Mira” etc., sunt „împrăştiaţi” cei circa 1100 de locuitori, majoritatea (84 la sută) de etnie ucraineană.

Lumea se plânge de lipsa locurilor de muncă, că le pleacă copiii din sat, aşa cum se întâmplă în majoritatea localităţilor din republică, soţii sau soţiile – la muncă peste hotare, în special în Rusia, iar cei care au mai apucat câte o funcţie la colhoz zic că au salarii de nimic. „Când le plătesc, când nu, alteori se răsplătesc cu producţie în loc de bani”, descrie un locuitor din Breaza relaţia sa de muncă cu colhozul, nedorind însă să-şi facă public numele. Ştie că are şi el pământ, pe hârtie, dar nu l-a avut în realitate niciodată.

Derutat, nu ştie ce-ar face cu el dacă şi-ar lua cota de trei hectare şi jumătate aparte. „N-am nimic, numai sapă. Tractoarele îs toate la colhoz. Cu ce să-l lucrez?”, arată speriat bărbatul pe care nu-l deranjează noţiunile vechi. „Cui nu i-a fost bine atunci?”, întreabă omul.

„Totul a rămas cum a fost”?

Potrivit doamnei Lidia, şefa oficiului poştal din localitate, Breaza este o localitate obişnuită, chiar dacă păstrează denumirile vechi. „Jumătate dintre oameni au lăsat deodată pământurile în colhoz, alţii le-au dat în arendă acolo peste puţin timp”, ne explică ea modalitatea de funcţionare din „Put’ Lenina”.

Primarul de Breaza, Serghei Rudenco, susţine că satul a întârziat cu implementarea programului „Pământ” prin care au fost împroprietăriţi ţăranii şi consilierii localităţii au decis atunci să păstreze „Put’ Lenina” intact.

„Oamenii au titlu de proprietate, dar au dat pământul în arendă colhozului”, zice edilul insistând că „totul a rămas aşa cum a fost pe timpul sovietic”. Nu este adevărat! Acum, colhozul nu mai e un simplu colhoz, ci „Colhozul „Put’ Lenina”, Gospodărie Ţărănească”(!). Lucruri care se exclud prin definiţie!

Comuniştii au aţâţat nostalgia

Din cei 726 de deţinători de titlu de proprietate, numai 220 lucrează în colhozul care cultivă grâne şi rapiţă. „Situaţia e gravă în agricultură. Cu comuniştii la putere era oleacă mai uşor. Atunci am avut în sat investiţii de 12 milioane de lei pentru gazificare, reparaţia şcolii ruseşti, grădiniţei etc.”, aşa explică primarul de ce „98 la sută din locuitorii care au participat pe 28 noiembrie la votare au optat pentru comunişti”.

Aproape ca la alegerile de pe timpul sovietic, când un candidat acumula nici mai mult, nici mai puţin de 99,9 la sută din voturi. Rudenco nu crede că fosta conducere împărţea banul public după criterii politice, menţionând că primarii necomunişti „nu băteau suficient la uşă”.

Lucrează „la stat”

Şi satul Copceac din Ceadîr-Lunga, un sat cu 9 618 de locuitori, majoritatea găgăuzi, pare un muzeu sovietic în aer liber, numai că eroii sunt oameni din zilele noastre cu aceleaşi probleme ca oriunde în R. Moldova. Deşi preşedintele colhozului „Pobeda”, Nicolai Dragan, se laudă că principiile după care activează acesta sunt „exact ca acum 20 de ani”, ferma cu 400 de capete e „în picioare”, mulgătoarele harnice sunt premiate şi pozele lor sunt afişate pe tabla de onoare, iar salariul mediu în colhoz e de 1500 de lei, sătenii spun altceva.

De exemplu, Maria Zmanoglo, 33 de ani, afirmă că soţul ei e tractorist în colhoz. „Vara primeşte până la 1000 de lei pe lună, dar iarna – câte 300-400 de lei. Ce, ăsta-i salariu? Poţi să întreţii patru copii cu el?”, întreabă locuitoarea de pe strada „8 Martie”. Ea are impresia că soţul ei lucrează la „stat”.

Voronin şi colhozurile

„Statul” însă sunt cei 4 400 de proprietari de pământ care i-au lăsat pe alţii să-şi bată capul de averea lor, repartizându-i-se la sfârşit de an parte din recolta obţinută de pe pământurile lor arendate. „Iată, în timp ce în alte părţi ţăranii vând un litru de lapte cu trei lei, colhozul nostru s-a înţeles şi îl vinde cu 4,20 de lei litrul. La noi laptele este bun”, dă un exemplu de reuşită Dragan. Potrivit lui, oamenii din sat nu că nu vor să schimbe denumirea colhozului, dar nici nu vor măcar să audă de asta.

„Noi nu am mers pe calea redenumirii străzilor ca să trăim mai bine”, vine şi explicaţia. Preşedintele de colhoz zice că „statul nu are comenzi” la colhoz, ci „cere numai impozite”, dând peste cap afirmaţia făcută mai sus precum că totul e „exact ca acum 20 de ani”.

Ca şi Breaza, Copceacul s-a bucurat de atenţia deosebită a fostelor autorităţi comuniste care strigă tot mai des în ultimul timp că ei nu sunt „comuniştii de cândva”.

În noiembrie 2008, Vladimir Voronin a participat la „solemnitatea de deschidere oficială, după reparaţie capitală, a casei de cultură din Copceac”.

La acel eveniment, Voronin remarca „rezultatele bune obţinute de colhozul „Pobeda”, una din cele două gospodării agricole din ţara noastră care şi-au păstrat această formă de proprietate”. Şi, peste doi ani, cei din „Pobeda” au ales „Pobeda” comuniştilor în proporţie de 83 la sută.

---

Potrivit DEX:
Colhoz – formă sovietică de asociere prin desfiinţarea silită a proprietăţii individuale în agricultură.
Gospodărie – totalitatea bunurilor care constituie averea unui locuitor, înseosebi a unui ţăran.

Sursa: hotnews.md

14.12.2010

Fenomenul ”votului etnic”in R.Moldova

Din momentul în care a fost clar că referendumul constituţional din 5 septembrie curent nu va fi validat, expresia de «vot etnic» a reapărut în spaţiul mediatic. Deşi Iurie Cecan, Secretarul CEC, ne-a declarat că nu crede în existenţa unui astfel de fenomen în R. Moldova, unii analişti nu pun la îndoială existenţa votului etnic şi cred că acesta nu e o problemă, ci doar o realitate.

Politologul Oazu Nantoi, expert al Institutului de Politici Publice (IPP), spune că existenţa aşa-numitului «vot etnic» se observă foarte uşor în Barometrele de Opinie Publică realizate de IPP, care reflectă «preferinţele etno-politice ale concetăţenilor noştri». «Chiar şi acelaşi decret al lui Ghimpu privind decretarea zilei de 28 iunie 1940 Zi a ocupaţiei sovietice. Printre moldoveni/români, 42 la sută consideră că aceasta a fost ocuparea unei părţi a teritoriului României, pe când, la celelalte etnii, acest răspuns variază de la 5 la 7 la sută», ne dă un exemplu politologul.

Nantoi mai spune că şi referendumul constituţional din 5 aprilie curent confirmă existenţa votului etnic, din moment ce prezenţa la urne în regiuni precum UTA Găgăuzia, r. Taraclia şi mun. Bălţi a fost una mică. «Acest lucru demonstrează faptul că un segment substanţial al societăţii noastre este receptiv la sperietorile standarde aplicate de PCRM — unirea cu România, aderarea la NATO etc.», explică Oazu Nantoi.

Deşi expertul IPP nu consideră votul etnic «un lucru tragic», el totuşi crede că acesta constituie o problemă care rămâne nesoluţionată, deoarece nu se reuşeşte consolidarea cetăţenilor în unele probleme supra-naţionale, din moment ce partidele politice înseşi exploatează acest fenomen.

Vot semireflector

Analiza rezultatelor votării la ultimile două scrutine parlamentare confirmă, în principiu, existenţa votului etnic. Se observă clar că, cu cât procentul minorităţilor naţionale este mai mare într-un anumit raion, cu atât este mai mare decalajul dintre numărul de voturi obţinute de partidele de stânga (PCRM), centru-stânga (PD, PSD, UCM) şi cele de centru-dreapta (PLDM), dreapta (PL). Spre exemplu, în r.Ialoveni, unde, potrivit Recensământului polulaţiei din 2004, minorităţile naţionale (ruşi, ucraineni, găgăuzi, bulgari) constituie 3,3%, la scrutinul din aprilie 2009, PCRM a obţinut circa 15 000 de voturi, în timp ce, următoarele două formaţiuni clasate, PL şi PLDM, au obţinut circa 9 000 şi, respectiv, circa 8 000 de voturi. Dar, deja la scrutinul din 29 iulie acelaşi an, PCRM a pierdut teren, din moment ce a acumulat doar cu 105 voturi mai mult decât PLDM (PCRM — 11 591, PLDM — 11 486). Totodată, pe locul trei s-a situat PL, care a acumulat 10 731 de voturi.

Dar, situaţia se schimbă radical, dacă analizăm situaţia raioanelor în care procentul minorităţilor etnice este mai mare. În r. Ocniţa, spre exemplu, unde, potrivit aceleiaşi surse, minorităţile etnice reprezintă aproape 36% din numărul populaţiei, comuniştii au obţinut, la parlamentarele din aprilie 2009, practic de opt ori mai multe voturi (17 061) decât următorii clasaţi — pldm-iştii (2 200).

De menţionat că, dacă în majoritatea raioanelor locurile doi şi trei au fost împărţite de PL, PLDM şi AMN, atunci în raioanele unde minorităţile etnice constituie un procent considerabil, în top nimeresc şi partide de centru-stânga. În acest caz, Ocniţa nu este o excepţie. Dacă, la scrutinul din 5 aprilie 2009, PD s-a clasat pe locul trei (1 283 voturi), atunci la cel din 29 iulie 2009 formaţiunea s-a clasat deja pe locul doi (3 728), devansând PLDM-ul (2 278 voturi).

                  O problemă?

Popularitatea partidelor de stânga, în special PCRM, şi a celor de centru-stânga se atestă şi în alte raioane în care minorităţile etnice constituie o bună parte din populaţie. Menţionăm aici mun. Bălţi (43,3% minorităţi etnice), unde PCRM a obţinut circa 30 000 de voturi la scrutinele din aprilie şi iulie 2009, iar, la ultimul, PD s-a clasat pe locul doi (8 875 voturi). La aceeaşi categorie poate fi menţionat şi r. Basarabeasca (28,6% minorităţi etnice), unde, la alegerile din aprilie 2009, UCM s-a clasat pe locul doi, iar la cele din iulie 2009, PD s-a situat pe locul trei. Situaţii asemănătoare s-au înregistrat şi în raioanele Briceni (28,4% minorităţi etnice), Glodeni (22,5% minorităţi etnice), Donduşeni (18,7% minorităţi etnice), Făleşti (15,3% minorităţi etnice), unde pe locul doi sau trei s-au clasat PD, PSD, UCM. Fruntaş, ca şi în toate raioanele R. Moldova, a fost PCRM.

Analistul politic Igor Boţan, director executiv al Asociaţiei pentru Democraţie Participativă (ADEPT), nici măcar nu pune la îndoială existenţa votului etnic şi explică acest lucru prin faptul că oamenii se identifică cu anumite valori. «Cei care sunt identificaţi drept rusofoni sau rusolingvi — au simpatii pentru Rusia, cei care se identifică drept români — au simpatii pentru România, iar politicienii oferă platforme care, mai mult sau mai puţin, coincid cu aspiraţiile lor. Din această cauză oamenii votează mai degrabă după criterii etnice şi acest lucru se simte şi se vede din sondajele de opinie, or, 60% din alegătorii PCRM sunt reprezentanţi ai minorităţilor etnice», explică analistul politic.

Cu toate acestea, directorul executiv al ADEPT nu vede în acest fenomen o problemă, ci o realitate. «Dacă avem 30% din cetăţeni, care reprezintă minorităţi etnice, şi aceste minorităţi consideră că un anumit partid le apără interesele, asta e o realitate. Sigur că ar fi mai bine dacă cetăţenii ar vota după alte criterii, dar, din păcate, deocamdată asta e situaţia», a conchis Igor Boţan.

Dubăsari, o excepţie

Totuşi, priorităţile politice ale minorităţilor etnice se observă cel mai uşor în regiunile în care acestea constituie majoritatea electoratului. Astfel, în top 3 după scrutinul din aprilie 2009, în r. Taraclia, unde minorităţile etnice constituie 85% din populaţie, au intrat PCRM, UCM şi PSD. Exact aceeaşi situaţie s-a înregistrat şi în UTA Găgăuzia, unde minorităţile etnice constituie 94,2%.

Cu toate acestea, orice statistică pare să aibă şi excepţii. Cea mai relevantă în acest caz este r. Dubăsari. Cu o minoritate etnică de doar 3,4%, comuniştii şi-au surclasat candidaţii cu un scor de practic nouă ori mai mare (5 aprilie 2009: PCRM — 11 944 voturi; AMN — 868; PL — 825; 29 iulie 2009: PCRM — 10 934; PD — 1 398; PLDM — 1 377).

Deşi crede că votul etnic există în R. Moldova, politologul Cornel Ciurea, expert IDIS «Viitorul», susţine că acesta nu este atât de pronunţat precum pretinde lumea. «El (votul etnic — n.r.) nu este un vot acordat în totalitate PCRM-ului. Eu cred că votul etnic se distribuie, în mare parte, la partidele de stânga, centru-stânga, dar nu în totalitate comuniştilor. Dar, este adevărat că, preponderent, rusofonii susţin partidele de centru-stânga, nu atât pe criterii economice, cât pe criterii cât mai favorabile Rusiei. Este un vot geopolitic, mai curând, Rusia fiind privită ca elementul-cheie în jocurile regionale şi, din această cauză, rusofonii, când votează un partid de centru-stânga, au în vedere Rusia», afirmă Cornel Ciurea.

Vot fatalist

În opinia politologului Oazu Nantoi, expert IPP, primul lucru care ar duce la dispariţia votului etnic este o guvernare care nu ar vorbi de integrare europeană, ci ar implementa abordări europene. «Acesta (dispariţia votului etnic — n.r) este un proces de lungă durată, deoarece ţine de schimbarea stereotipurilor din mentalitatea populaţiei. Dar, în fond, în societate trebuie să aibă loc discuţii, ca cetăţenii să ajungă la nişte argumente raţionale în raport cu subiectele care derutează şi polarizează societatea», crede Oazu Nantoi.

La rândul său, politologul Cornel Ciurea crede că, deocamdată, nu putem scăpa de acest fenomen, pentru că în R. Moldova se duce o politică identitară şi de divizare a societăţii. «În mod normal, de votul de stânga, nu sunt de vină numai rusofonii, ci şi cei care votează cu dreapta, pentru că, susţinerea şi comportamentul unor partide politice care insistă asupra unei relaţii de rudenie cu România, determină, prin reacţie, şi acel vot pro-rusesc, şi viceversa. Dar, noi nu putem elimina discursurile pro-româneşti şi cele pro-ruseşti din zona noastră, din această cauză votul etnic este orecum o fatalitate», a conchis Cornel Ciurea.

Nicolae CUŞCHEVICI

Sursa articol:Cum votează etniile în R. Moldova?