CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

De ce nu e bine să zicem „Hai, noroc!”? NOROC este cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete !”

Cine a fost, de fapt, „Noroc”? 

Unul dintre cei mai mari duhovnici ai României a fost părintele Ilie Cleopa (1912-1998). În urma sa au rămas multe fapte bune și povețe, dar și explicații despre lucrurile ce ne înconjoară.

Părintele Cleopa a povestit la un moment dat de ce nu e bine ca cei ce vin la biserică să-i ceară lui Dumnezeu să aibă… noroc.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este Cine-a-fost-Noroc-si-de-ce-nu-ar-fi-bine-sa-invocam-acest-nume.-Istoria-nebanuita-povestita-de-parintele-Ilie-Cleopa-1.jpg

„Am văzut pe unele pomelnice pe care le aduceţi, că pomeniţi pe dracul Noroc, zicând : ‘pentru norocul fetei, pentru norocul băiatului, pentru norocul familiei’. Ce mi-ai pus pe dracul pe pomelnic?

Voi ştiţi cine a fost Noroc? Cel mai mare demon, care a secerat milioane de suflete”, se poate citi în lucrarea „Ne vorbeşte părintele Cleopa” (o colecție de 17 volume).

Părintele Cleopa mai spune:

„Voi vedeţi că până la venirea lui Iisus Hristos, China care se închina la idoli, India şi Japonia şi Insula Java şi atâtea state care se închină încă la diavoli, lui Brahma, lui Buda, lui Krishna, lui Zoroastru şi la toţi dracii?

Voi ştiţi că până la venirea Domnului, oamenii sălbatici şi nebuni pentru fiecare păcat aveau un zeu?”.

Se pare că pentru a avea șansă, romanii se rugau la Moloh, zeul fericirii, pe care noi îl numim astăzi Noroc.

„Cum era acest zeu Moloh sau noroc, cum îi zicem astăzi? Îi purta statuia într-o căruţă cu două roţi, făcută din aramă sau din argint. În spatele zeului Noroc era un cuptor de aramă şi în faţa lui o tigaie de aramă; şi-i dădea foc lui Noroc pe la spate, până se înroşea şi tigaia şi el.

Popii lui purtau în mâini nişte securi mari, ascuţite”, mai povestește Părintele Cleopa.

Se pare că acest zeu primea drept jertfă numai copii sugari de la mamele lor. „Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc! Cine vrea să aibă noroc, să aducă jertfă lui Noroc !…”, strigau romanii pe străzile Romei Antice. Și, pentru a avea noroc, femeile își dădeau pruncii de la sân.

„Lua muierea copilul de la țâță, îl dădea în mâna slujitorului idolesc, îl tăia bucăţi şi îl punea în tigaia lui Noroc să se frigă.

Până la 40-50 de copii punea odată în tigaia aceea. Mirosea în urma lui numai a friptură de copii proaspeţi.

Aşa a secerat dracul Noroc milioane de copii. S-au dus mamele lor în fundul iadului! Acolo stau în vecii vecilor că au dat jertfa lui Noroc”, se mai poate citi în cartea „Ne vorbeşte părintele Cleopa”.

La final, părintele Cleopa atrage atenția asupra faptului că salutul „Hai, noroc!” nu este altceva decât invocarea diavolului.

În literatura engleză, termenul „Moloh” sau „Howl” se folosește pentru a se referi la o persoană sau un lucru care cere sau care necesită un sacrificiu foarte mare.

 Atâta timp cât te sprijini pe Noroc nu te mai sprijini pe Dumnezeu. Ascultă‑mă cu atenţie ce îți zic: nu există Noroc pentru creştini, există doar rânduiala Maicii Domnului.

Mergând pe aceeaşi linie, multe persoane poartă talismane.

Cred că acestea le poartă Noroc şi probabil aşa şi este, acum când ştim ce înseamnă Noroc.

Jertfa adusă de femei

Cei care‑l caută se supun Norocului şi toată viaţa lor va fi marcată de acest lucru.

Talismanele sunt apanajul oamenilor superstiţioși şi nu sunt purtătoare de Har, ele sunt încărcate cu un anumit gen de „energie”, care nu vine de la Dumnezeu şi care are o durată de viaţă limitată, consumându‑se ca o baterie.

Harul lui Dumnezeu izvorăşte din dragoste, rugăciune, din nevoinţe, din pocăinţă şi din regrete, din icoane, din sfintele moaşte, din mâna preotului care binecuvântează, dar în niciun caz din talismane.

Harul vine singur, nechemat, atunci când te aştepţi mai puţin şi pleacă atunci când dă de cea mai mică urmă de mândrie.

Unde este Har, superstiţiile şi Norocul nu au loc, la fel şi talismanele. Talismanele sunt folosite de oameni pentru a umple cu de‑a sila locul unde ar trebui să stea Harul, dând false impresii de bine purtătorilor.

Mai degrabă să facem tot ce putem pentru a atrage Harul, lăsând deoparte talismanele şi superstiţiile aducătoare de Noroc, nicidecum de Har.

Căci odată ocupat locul Harului, ne supunem forțelor întunericului, cu slabe şanse de eliberare din strânsoarea ce duce la pieirea sufletului.

Fragment din cartea ”Cu picioarele pe pământ”, ediție completă, autor Ionuț Riteș, preluare de pe https://coolfm-xtra.ro/despre-noroc-multi-nu-stiu-cine-este-noroc-dar-stiu-sa-il-pomeneasca-zilnic.

10/08/2020 Posted by | CREDINTA | , , , , , , , | Lasă un comentariu

MĂRȚIȘOR !

 

 

 

 

În calendarul vechi, 1 Martie marca începutul unui Nou An încă de pe timpul romanilor, fiind sărbătorit în această zi până la începutul secolului al XVIII-lea. 

Venirea primăverii era un prilej de cinstire a zeului Marte, care nu era doar zeul războiului, dar și stăpânul forțelor naturii, dar și zeul fertilității și vegetației, o dualitate remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război.  

Prima zi din luna martie, începutul primăverii, este momentul în care noi românii celebrăm  prin tradiție Mărțișorul.

Micul simbol al primăverii, legat cu fir împletit roșu și alb, purtat în piept sau la mână de către fete și femei, are o istorie veche pe acest pământ. Împreună cu mărțișorul, se oferă  adesea fetelor și femeilor și  flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind  ghiocelul.

Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar prezența sa atât la români, aromâni și meglenoromâni, cât și la bulgari (sub numele de Martenița), este considerată ca fiind datorată substratului comun daco-tracic, anterior romanizării la primii și slavizării la ultimii.

In mitologia modernă a bulgarilor mărțișorul ar fi legat de întemeierea primului lor hanat la Dunăre, în anul 681, dar numele său de origine latină indică altceva.

Cercetări arheologice efectuate în România la Schela Cladovei, unde  a fost descoperită cea mai veche civilizaţie a Europei, cu o vechime de aproximativ 10.000 de ani, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul.

Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât.

Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu.

 

 

 

 

 

 

În vechime,  mărțișorul era o monedă de aur sau de argint, atașată la o sfoară subțire făcută din două fire răsucite, una roșie și alta albă ( sau alb și negru), ce semnificau lupta vieții asupra morții, a sănătății împotriva bolii și care era purtată în general de persoanele sensibile (copii și fetele tinere). Exista credința, conform căreia, această amuletă aducea noroc și fericire.

Principala semnificatie a martisorului a ramas aceeași de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii și al revenirii la viață. Despre Marțisor sunt multe legende care încearcă să explice originea și care se pierd în negura timpurilor.

Traditiile și cultura românească pastrează cu grijă memoria stramoșilor, astfel că printre miturile importante ale romanilor îl vom intâlni alături de “Miorița” și pe cel al “Babei Dochia”, aceasta fiind în strânsă legătură cu data de 1 Martie și cu mărțișorul.

 Într-adevăr, mărțișorul ține de tradiția Dochiei. Este făcut din două fire colorate și răsucite, simbolizând iarna și vara, de care se agață o monedă de aur, argint sau din alt metal.

După unele informații etnografice, în vechime șnurul se împletea din lână albă și neagră, fără să mai fie înnobilat cu monede sau, în condițiile contemporane, cu obiecte artizanale.

Șnurul reprezenta „funia anului” care împletea zilele celor două anotimpuri de baza, iarna și vara. Toate tradițiile despre Dochia întăresc ideea ca românii au avut un an structurat pe eterna opoziție a contrariilor: lumina – întuneric, vara – iarna, cald – frig, fertilitate – sterilitate, viata – moarte.

În legendele Dochiei sunt amintite, aproape fără excepție, vara și iarna. De altfel, simbolul anotimpului cald erau fragii care se coc vara și nu primăvara.

În vechime, pe data de 1 martie, mărțișorul se dăruia înainte de răsăritul soarelui, copiilor și tinerilor – fete și băieți deopotrivă. Șnurul de mărțișor, alcătuit din două fire de lână răsucite, colorate în alb și roșu, sau în alb și negru, reprezintă unitatea contrariilor: vară-iarnă, căldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumină-întuneric. Șnurul era fie legat la mână, fie purtat în piept.

El se purta de la 1 martie până când se arătau semnele de biruință ale primăverii: se aude cucul cântând, înfloresc cireșii, vin berzele sau rândunelele.

Atunci, mărțișorul fie se lega de un trandafir sau de un pom înflorit, ca să aducă noroc, fie era aruncat în direcția de unde veneau păsările călătoare, rostindu-se: „Ia-mi negrețele și dă-mi albețele”.

Mărțișorul era pus la mâinile sau la gâtul copiilor pentru a le purta noroc în cursul anului, pentru a fi sănătoși și curați ca argintul la venirea primăverii. În unele zone, copiii purtau mărțișorul 12 zile la gât, iar apoi îl legau de ramura unui pom tânăr.

Dacă în acel an pomului îi mergea bine însemna că și copilului îi va merge bine în viață.  

În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor.

Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțişorul de pom, aceasta se va împlini.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

La începutul lui aprilie, în mare parte a satelor României, pomii sunt împodobiți de mărțişoare.

În Transilvania, mărțișoarele se atârnă de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se vor speria duhurile rele.

 

In zilele noastre mărțisoarele au pierdut mult din semnificatie și simbolistică…Ele se confecționează dintr-o mare varietate de materiale, inclusiv din mase plastice sau sticlă.

 Acum noi nu mai credem în puterile lor magice, dar din semnificatia mărtișorului a rămas asocierea lui cu bucuria venirii primăverii, dorința de a transmite  norocul, de a aduce fericirea, sentimentul de iubire, simpatie, prietenie al celui care îl dăruiește doamnelor și domnișoarelor dragi.

Timpurile se schimbă, dar tradiția mărtișorului străbate vremurile rămânând de la o generație la alta un simbol peren al iubirii față de frumoasele noastre și al bucuriei reîntâlnirii cu Primăvara.

Simbolic, mărțisorul este una din legăturile noastre cu cei de demult și cu cei care vor veni și așa trebuie să rămână…

 

 

 

 

01/03/2019 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mărţişorul – o sărbătoare veche de mii de ani specifică nouă, românilor.


Mărţişorul– o tradiţie româneasca straveche.

 

 

Mărţişorul este o sarbatoare veche de mii de ani, specifica noua  românilor.

 

 

 

 

 La inceput martisorul era  o moneda de aur sau de argint, dupa alte surse, la care se atasa o sfoaricica  facuta din doua fire rasucite, una rosie si alta alba (sau alb si negru), care  semnificau  victoria  vietii asupra mortii, a sanatatii impotriva bolii, fiind  purtata in general de persoanele mai plapande (copii si fetele tinere).

 

 

 

 

Mai tarziu, aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata.

Moneda de aur era asociata soarelui,martisorul ajungand  sa fie un simbol al focului si al luminii, deci si al soarelui.

Cu timpul, la acest snur s-a adaugat o moneda de argint,

 Exista e asemenea credinta  conform careia, aceasta amuleta aducea noroc si fericire .

Cele mai vechi dovezi arheologice ale acestei tradiţii au fost descoperite de arheologi la Schela Cladovei, în judeţul Mehedinţi.

La Schela Cladovei a fost descoperită cea mai veche civilizaţie a Europei, cu o vechime de aproximativ 10.000 de ani.

Probabil ca nu toti dintre cei care daruiesc sau primesc  martisoare de 1 martie  cunosc povestea martisorului, ori s-au intrebat ce semnifica  si care este originea  traditiei  daruirii si purtarii  martisorului…

Principala semnificatie a martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii si al revenirii la viata Despre Martisor sunt multe legende care incearca sa explice originea si care se pierd in negura timpurilor.

Traditiile si cultura romaneasca pastreaza  cu grija memoria stramosilor , astfel ca printre miturile importante ale romanilor il vom intalni alaturi de “Miorita” si pe cel al “Babei Dochia”, aceasta fiind in stransa legatura cu data de 1 Martie si cu martisorul.

La geto-daci anul nou incepea la 1 martie, calendarul lor popular avand doua anotimpuri: vara si iarna.

Martisorul era daruit in zorii primei zile din Martie si  se purta o  saptamana sau doua, uneori chiar pana la vederea primului pom inflorit, apoi se atarna de ramurile inflorite, crezandu-se ca tot astfel va fi si anul celui care l-a purtat. 

De  la o  regiune la alta  remarcam  si cateva particularitati.

Astfel,in Dobrogea martisorul era purtat  pana la venirea berzelor, apoi era aruncat spre inaltul cerului ca norocul sa fie “mare si inaripat”.

In satele Transilvaniei, martisorul rosu-alb din lana se agata la porti, ferestre, la coarnele animalelor, la strungile oilor, la tortile galetilor, pentru indepartarea deochiului, a spiritelor malefice, pentru invocarea vietii, a puterii regeneratoare care se credea ca ar fi stimulata prin insasi “culoarea vietii”.
Prima zi a lui Martie se numea in calendarul traditional al satelor carpatine si Drogobete, cand fetele se spalau “cu apa de omat” ca sa fie “curate, frumoase, albe ca neaua”.

 

 

 

Bihorenii credeau ca insasi apa de ploaie adunata de 1 Martie sau din “zilele babelor” te face frumos si sanatos, iar in Banat ,datina spune ca fetele sa adune stropii de apa sau nea de pe frunzele fragilor din padure, sa se spele pe obrajori rostind descantecul de dragoste al drogobetelui:
“Floare de fraga/ Din luna lui Mart/La toata lumea sa fiu draga / Uraciunile sa le desparti”.

Este interesant de stiut ca in  vechime, pe data de 1 martie, martisorul se daruia inainte de rasaritul soarelui, copiilor si tinerilor – fete si baieti deopotriva- si  se purta  pana cand se aratau semnele de biruinta ale primaverii: se auzea cucul cantand, infloreau ciresii, veneau berzele sau randunelele.

Atunci, martisorul  se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc, sau  era aruncat in directia de unde veneau pasarile calatoare, rostindu-se: “Ia-mi negretele si da-mi albetele”. 

 

 

 

 

  In zilele noastre martisoarele si-au pierdut  din semnificatie si simbolistica…

Ele se confectioneaza dintr-o mare varietate de materiale, inclusiv din mase plastice sau sticla.

In vechime stramosii nostri ii atribuiau martisorului  puteri magice .

Acum noi nu mai credem in puterile sale magice, dar din semnificatia martisorului a ramas   asocierea lui cu bucuria  venirii primaverii ,dorinta de a purta  noroc,de a aduce fericire, sentimentul de iubire, simpatie, prietenie al celui care il daruieste doamnelor si domnisoarelor dragi.

Timpurile se schimba, dar traditia martisorului strabate vremurile ramanand de la o generatie la alta  simbolul peren al iubirii fata de doamnele noastre si al bucuriei reintalnirii cu Primavara.

Simbolic,martisorul este si  una din legaturile noastre  cu cei de demult si cu cei care vor veni.

E putin lucru ?

 

 

 

28/02/2016 Posted by | LUMEA ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: