CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Gândul zilei

„Sute de ani, românii au fost cel puţin indirect stăpâniţi de turci: niciodată însă în curgerea veacurilor, turcii nu au pus în discuţie limba şi naţionalitatea română.

Oriunde însă românii au căzut sub stăpânirea directă ori indirectă a slavilor, dezvoltarea lor firească s-a curmat prin mijloace silnice.”

– Mihai Eminescu –

 

Mihai Eminescu, cel mai iubit poet al romanilor, s-a născut la Botoşani la 15 ianuarie 1850.

A fost  al şaptelea din cei 11 copii ai căminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti.
Îşi petrece copilăria la Botoşani şi Ipoteşti, în casa părinteasca şi prin împrejurimi, într-o totală libertate de mişcare şi de contact cu oamenii şi cu natura.

Această stare o evocă cu adîncă nostalgie în poezia de mai târziu (“Fiind băiat…” sau “O, rămîi”).Între 1858 şi 1866, urmează cu intermitenţe şcoala la Cernăuţi. Termină clasa a IV-a clasificat al cinci-lea din 82 de elevi după care face 2 clase de gimnaziu.

Părăseşte şcoala în 1863, revine ca privatist în 1865 şi pleacă din nou în 1866. Între timp, e angajat ca funcţionar la diverse instituţii din Botoşani (la tribunal şi primărie) sau pribegeşte cu trupa Tardini-Vlădicescu.
1866 este anul primelor manifestări literare ale lui Eminescu.

În ianuarie moare profesorul de limba română Aron Pumnul şi elevii scot o broşură, “Lăcrămioarele invăţăceilor gimnazişti” , în care apare şi poezia “La mormîntul lui Aron Pumnul” semnată M.Eminovici.

La 25 februarie / 9 martie pe stil nou, debutează în revista “Familia”, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia “De-aş avea”.Iosif Vulcan îi schimbă numele în Mihai Eminescu, adoptat apoi de poet şi, mai tîrziu, şi de alţi membri ai familiei sale.

În acelaşi an îi mai apar în “Familia” încă 5 poezii.Din 1866 pînă în 1869, pribegeşte pe traseul Cernăuţi-Blaj-Sibiu-Giurgiu-Bucureşti.

De fapt, sunt ani de cunoaştere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor şi a realităţilor româneşti. A intenţionat să-şi continue studiile, dar nu-şi realizează proiectul.

Ajunge sufleor şi copist de roluri în trupa lui Iorgu Caragiali apoi sufleor şi copist la Teatrul Naţional unde îl cunoaşte pe I.L.Caragiale. Continuă să publice în “Familia”, scrie poezii, drame (Mira), fragmente de roman ,”Geniu pustiu”, rămase în manuscris; face traduceri din germană.

Între 1869 şi 1862 este  student la Viena. Urmează ca auditor extraordinar Facultatea de Filozofie şi Drept, dar audiază şi cursuri de la alte facultăţi.Activează în rîndul societăţilor studentesti, se împrieteneşte cu Ioan Slavicisi  o cunoaşte la Viena pe Veronica Micle; începe colaborarea la “Convorbiri Literare”; debutează ca publicist în ziarul “Albina” din Pesta.Între 1872 şi 1874 este student la Berlin. Junimea îi acordă o bursă cu condiţia să-şi ia doctoratul în filozofie.

Urmează cu regularitate două semestredar nu se prezintă la examene.Se întoarce în ţară, trăind la Iaşi între 1874-1877.E director al Bibliotecii Centrale, profesor suplinitor, revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui, redactor la ziarul “Curierul de Iaşi “.

Continuă să publice în “Convorbiri Literare”. Devine bun prieten cu Ion Creangă pe care îl introduce la Junimea.

Situaţia lui materială este nesigură; are necazuri în familie; este îndrăgostit de Veronica Micle.În 1877 se mută la Bucureşti, unde pînă în 1883 este redactor, apoi redactor-şef la ziarul “Timpul“.

Desfăşoară o activitate publicistică excepţională, tot aici i se ruinează însă sănătatea. Acum scrie marile lui poeme (Scrisorile, Luceafărul etc.).În iunie 1883, surmenat, poetul se îmbolnăveşte grav, fiind internat la spitalul doctorului Şuţu, apoi la un institut pe lîngă  Viena.În decembrie îi apare volumul “Poezii” , cu o prefaţă şi cu texte selectate de Titu Maiorescu (e singurul volum tipărit în timpul vieţii lui Eminescu).

Unele surse pun la îndoială boala lui Eminescu şi vin şi cu argumente în acest sens.Legea supremă  a marelui poet roman a fost  conservarea nationalitatii și întărirea statului național:„ … toate dispozițiile câte ating viața juridică și economică a nației trebuie să rezulte înainte de toate din suprema lege a conservării naționalității și a țării, cu orice mijloc și pe orice cale, chiar dacă și mijlocul și calea n-ar fi conforme cu civilizația și umanitarismul care azi formează masca și pretextul sub care apusul se luptă cu toate civilizațiile rămase îndărăt sau eterogene.”

Referindu-se la  imperialismul rusesc, Eminescu spunea:„Cu un cuvânt, de la Rusia nu primim nimic. N-avem nevoie de patronagiul ei special şi nu-i cerem decât ceea ce suntem în drept a-i cere ei, ca oricărui om de rând, cu faţa curată: să respecte pe deplin convenţia încheiată cu noi.

Nici s-a bătut pentru noi, nici n-am poftit-o să se bată; deci nu are dreptul de a trata cu Turcia în numele nostru. Nici ea s-a luptat pentru noi, nici noi pentru dânsa, ci fiecare pentru sine şi ale sale; ea pentru a împlini mandatul Europei şi pentru confraţii ei de peste Dunăre; noi pentru noi.

Deci încă o dată: Nu voim s-auzim de nici un aranjament cu Rusia, nu-i concedem dreptul de a trata în numele nostru, căci n-am însărcinat-o nici noi cu aceasta, nici puterile europene”. (TIMPUL, ianuarie 1878).

Eminescu a murit pe data de 15 iunie 1889 în jurul orei 4 dimineața,  în casa de sănătate a doctorului Șuțu din strada Plantelor, București, după ce la începutul anului boala sa devenise tot mai violentă.

Ziarul Românul anunța ziua următoare la știri: Eminescu nu mai este.Corpul poetului a fost expus publicului în biserica sf. Gheorghe, pe un catafalc simplu, împodobit cu cetină de brad.

Un cor dirijat de muzicianul C.Barcanescu a interpretat litania „Mai am un singur dor”.

După slujba ortodoxă și discursul lui Grigore Ventura, carul funebru, la care fuseseră înhămați doar doi cai, s-a îndreptat spre Universitate, unde D.Laurian rostește al doilea discurs funebru.

Apoi cortegiul, la care se adaugă diverși trecători o pornește pe Calea Victoriei, Calea Rahovei și se îndreaptă spre cimitirul Șerban Vodă, denumit azi Bellu.

Patru elevi ai Scolii normale de institutori din Bucuresti  au purtat pe umeri sicriul pînă la mormînt, unde a fost îngropat sub „teiul sfînt” din cimitirul Bellu. 

Despre moartea poetului, criticul George Calinescu  a scris:

„Astfel se stinse în al optulea lustru de viață cel mai mare poet, pe care l-a ivit și-l va ivi vreodată, poate, pământul românesc. Ape vor seca în albie și peste locul îngropării sale va răsări pădure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer în depărtări, până când acest pământ să-și strângă toate sevele și să le ridice în țeava subțire a altui crin de tăria parfumurilor sale.”

Un alt mare critic roman,Tudor Vianu, spunea: „fără Eminescu am fi mai altfel și mai săraci.”

 

 

 

18/05/2015 Posted by | MARI ROMANI | , , , , , , , , , | Un comentariu

   

%d blogeri au apreciat: