81 DE ANI de la masacrarea de către haitele Moscovei la Fântâna Albă, în Bucovina cotropită, a mii de români

1 aprilie 1941, una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. 81 de ani de la Masacrul făcut de trupele Moscovei la Fântâna Albă în care au fost asasinați mii de români bucovineni nevinovați.

În această zi, este comemorată Ziua naţională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântâna Albă şi alte zone, ale deportărilor, ale foametei şi ale altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în ţinutul Herţa, nordul Bucovinei şi întreaga Basarabie, scrie un documentar Agerpres, evocat de Romanian Global News.

Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa au fost primele teritorii pierdute de România în anul 1940, în contextul celui de-al Doilea Război Mondial. La 23 august 1939 fusese semnat, la Moscova, Pactul de neagresiune sovieto-german (Pactul Ribbentrop-Molotov), iar printr-un protocol adiţional secret, Germania şi URSS îşi împărţeau sferele de influenţă.

În articolul 3 al acestuia se arăta că ”în privinţa Europei de Sud-Est partea sovietică subliniază interesul pe care-l manifestă pentru Basarabia. Partea germană îşi declară totalul dezinteres politic faţă de aceste teritorii”.

În anul 1941, chiar în ziua de Paște, militarii ruși au asasinat mii de români din Basarabia și nordul Bucovinei, regiuni proaspăt anexate de URSS.

În urma ocupării Basarabiei, a nordului Bucovinei şi a ţinutului Herţa de către autorităţile sovietice, populaţia românească din aceste teritorii a fost supusă unui regim de represiune şi deportări.

Politica opresivă impusă de sovietici a determinat un adevărat proces migraţionist şi transferuri masive de populaţie, soldate cu importante pierderi de vieţi omeneşti.

Masacrul de la Fântana Alba este comparat de unii istorici cu cel de la Katyn / foto: Profimedia

Pe 1 aprilie 1941, între 3.000 și 5000 de români au fost pur și simplu masacrați de către soldații sovietici la Fântâna Albă, în nordul Bucovinei, pe teritoriul românesc furat de URSS, scrie www.activenews.ro, preluat de  Romanian Global News.Oamenii aflaseră, de la agitatori ai serviciilor speciale sovietice, care au cutreierat satele pe Valea Siretului timp de câteva săptămâni, că în ziua de 1 aprilie se va deschide graniţa şi astfel se vor putea refugia în România.

Cum năpasta bolşevica te urmarea peste tot iată cazuri de ţărani împuşcaţi lângă casă: COSTAŞ Petru a lui Tănase de 20 ani sau HUDIMA Ion a lui Nicolae de 27 ani şi alţii împuşcaţi la munca câmpului: PALAHNIUC Petru şi COBLIUC Ion de 23 ani, toţi din com.Ceahor.

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”, scrie Mihai Tîrnoveanu.

În iunie 1940, România a fost nevoită să cedeze Uniunii Sovietice nordul Bucovinei. Armata Roșie și NKVD-ul au ocupat imediat teritoriul. Sute de mii de români s-au trezit peste noapte pe un pământ ostil, în care, brusc, tot ceea ce amintea de identitatea lor, de origini, de limbă și de religie se transforma în vină.

În primăvara anului 1941, câteva mii de români au decis să sfideze trupele sovietice și să treacă în România.
Între 3 și 4.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în țara natală pe 1 aprilie, chiar de Paști. Cineva împrăștiase zvonul că românii pot trece granița fără probleme, că grănicerii sovietici ai NKVD nu le vor face nimic. Când coloana de români, care purtau steaguri albe, icoane și cruci, a ajuns la doar 3 kilometri de graniță, soldații sovietici, ascunși în pădure, au început să tragă în plin.

Au secerat, în scurt timp, mii de vieți. Cei care au scăpat de gloanțe au fost urmăriți de cavaleria Armatei Roșii și spintecați cu sabia. Apoi, românii au fost aruncați în gropi comune.Morţii, sau unii chiar care mai mişcau, au fost traşi cu caii de lipovenii din Fântâna Albă şi aruncaţi în gropile comune. Nici astăzi nu se ştie numărul lor. Pe 1 Aprilie 1941 o coloana de mii de ţărani din comunele Camenca, Corceşti,Volcineţi, Pătrăuţii de Sus şi de Jos, cu drapele, icoane şi prapori în frunte au plecat spre frontieră ca să treacă în România. In poiana de la Varniţa aproape de punctul numit Fân­tâna Albă, s-a dezlănţuit focul mitralierelor asupra lor.

Cu sutele au rămas morţi sau răniţi. Cei ce au putut să fugă în noapte prin pădure au fost arestaţi zilele următoare şi duşi la Cernăuţi unde s-a înscenat un proces şi 22 dintre ei au primit pedepse grele după ce au fost torturaţi din ordinul lui Jucov (prezent acolo).
Printre cei din gropile comune se număra din com.Carapciu pe Siret: OPAIŢ Vasile, OPAIŢ Gheorghe, TOVARNITCHI Gheorghe, TOVARNIŢCHI Vasile, TOVARNITCHI Cosma, OPAIŢ Cosma, CORDUBAN Nicolae, din satul Cupca: BELMEGA Ioan, GAZA Ioan, ŢUGUI Mihai, PLEVAN Arcadie; din satul Dimca (Trestiana): Jianu Petre a lui Ion, CIMBRU Vasile, CIMBRU Petre, DREVARIUC Nicolae… din com Suceveni:Bostan Dragoş, SUCEVEAN Constantin, LIPASTEAN Titiana, SIDOREAC Gheorghe… din com.Iordanesti:HALAC Nicolae a lui Simion, HALAC Ion a lui Dumitru, HALAC Dumitru a lui Grigore, OPAIŢ Dumitru a lui Mihai, Molnar Con­stantin, din com.Pătrăuţi de Jos: BOICIU Zaharia, FEODORAN Ana a lui Simion, FEODORAN Gheorghe a lui Gheorghe, FEODORAN Nicolae a lui Gheorghe, FEODORAN Teodor a lui Gheorghe, Gavriliuc Maftei, PATRAUCEANU Ion a lui Ilie, PAVEL Ştefan a lui Petru, POJOGA Rahila, Pătrăuţii de Sus; CUCIUREANU Constantin, URSULEAN Arcadie, MOTOC Gh.

Reporterul Victor Roncea a înregistrat la una dintre comemorările de la Fântâna Albă mărturia supraviețuitorului Petru Huțanu (VIDEO mai sus).

O a doua poate fi citită mai jos, urmată de un documentar VIDEO despre Masacru:
Mărturie de supraviețuitor
https://www.dailymotion.com/video/xpvi7h

Profesorul Gheorghe Mihailiuc a fost unul dintre puținii supraviețuitori ai masacrului. Acesta a redat în cartea Dincolo de cuvintele rostite atrocitățile petrecute la Fântâna Albă.
„Peste sate se abătuse teroare bolșevică. Dacă nu făceai cârdășie cu noii stăpâni, erai pierdut. În aceste condiții insuportabile, o parte din populația română a ținutului a hotărât să fugă din țară ca să scape de prigoană. La 1 aprilie 1941, câteva mii de români, chemați de dorul libertății, au pornit pașii spre Fântâna Albă, la frontieră. Dar pentru mulți acest drum a fost fără întoarcere. Eram și eu, împreună cu fratele mai mare, printre ei. Am fost martor ocular și am văzut cum s-au desfășurat lucrurile.

A fost un adevărat masacru, un genocid. Ucigașii au așteptat cu degetul pe trăgaci până când mulțimea a ieșit la luminiș. Era o acalmie prevestitoare de rele. Pașii greoi îi purtau pe oameni spre un sfârșit fatal. Tricolorul din fața coloanei flutura mândru, demonstrând dragostea de neam și țară a românilor Bucovineni.

Deodată, liniștea a fost spartă de groaznicul glas al armelor. Zgomotul morții s-a răspândit, hăt, departe peste codri. Cineva din mulțime a strigat: «La pământ!». Șuvoiul neîntrerupt de foc ne ținea culcați, cu respirația curmată. În acea stare de încremenire, un bărbat din primele rânduri a strigat peste puterile sale: «Înainte, fraților, ei nu vor cuteza să ne omoare!».

Dar chiar atunci a început măcelul. Tragedia de acum jumătate de secol mă neliniștește până astăzi, deoarece nu sunt convins că-i imposibilă repetarea unor asemenea nenorociri. E greu de redat în cuvinte tot ce am văzut la Varnița. Era un adevărat iad de la pământ până la cer. În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prăbușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!».

În învălmășeală m-am pierdut de fratele meu. Întregul câmp era o spaimă, oamenii cădeau ca frunzele de brumă.
Localitatea Fântâna Albă se afla pe teritoriul româneasc trecut astăzi sub stăpânirea Ucrainei. Abia în anul 2000, autoritățile ucrainene au permis să se oficieze o slujbă în memoria românilor uciși. În anul 2013, o delegație din România care mergea la locul masacrului a fost oprită la granița Ucrainei iar unuia dintre membrii acesteia i-a fost interzisă intrarea. Această situație s-a repetat frecvent.

Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

 

Monument ridicat la Hliboca (Bucovina de Nord, în Ucraina de azi), în 2009, în memoria victimelor masacrului de la Fântâna Albă / foto: Arhivă CISAC – Memorialul Sighet

Având un asemenea trecut si o neclintita mandrie de neam, taranii nostri s-au decis in acel aprilie insangerat din 1941 ca e mai bine, daca nu vor fi lasati sa se duc la fratii lor, sa moara impuscati la granița nefirească sa fie haituiti prin padure ca niste fiare salbatice decat sa traiasca sub cizma strainilor, parasindu-si vetrele milenare, mormintele stramosilor, agoniseala lor de-o viata…

Este o pilda de sacrificiu colectiv fara precedent nu numai in istoria noastra moderna, ci in cea a intregii Europe, când mii de oameni pasnici – barbati si femei, batrani si copii – au ales, nefortati de nimeni, moartea in locul vietii de a trai umiliti si ingenuncheati!

Prin legea nr.68/10 mai 2011, această zi a fost declarată „Zi Națională de cinstire a memoriei românilor – victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie”.
„Sângele martirilor creștini nu se uită, el este temelia identității noastre.”

Surse:

https://www.g4media.ro/80-de-ani-de-la-masacrul-de-la-fantana-alba

80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă, o crimă cu premeditare

 Articolul Mistificarea istoriei (Masacrul de la Fantana Alba, 1941), in baza scrierilor lui  Paul Goma

 

Publicitate

Remember 21 decembrie 1989: 32 de ani de la ziua în care regimul comunist din țara noastră s-a prăbușit

Pe 21 decembrie  se împlinesc 32 de ani de la evenimentele de la București care au dus, în final, la căderea regimului Ceaușescu.

Pe 21 decembrie, dimineața, Nicolae Ceaușescu ia decizia finală de a se organiza un miting în Piața Palatului (Piața Revoluției de azi) pentru a obține sprijinul popular pentru deciziile sale din zilele anterioare și a denunța, exact cum a făcut și în 1968, o invazie asupra României.

Mai mult, Ceaușescu urma să anunțe și o mărirea salariului minim, dar și creșterea alocației pentru copii, a pensiilor dar și ajutorul social.

Mitingul a început cu discursul reprezentanților muncitorilor, apoi primarul Bucureștilor, Barbu Petrescu, i-a dat cuvântul lui Nicolae Ceaușescu.

De remarcat este faptul că în intervalul de la startul mitingului și până la cel în care a vorbit Nicolae Ceaușescu, (între 12:00 și 12:30), nu s-a înregistrat niciun incident.

După doar 1 minut și 15 secunde de discurs al conducătorului României, apare celebrul vuiet de panică al mulțimii. Reacțiile celor din jurul lui Ceaușescu au fost surprinse de Jurnalul Național, în articolul „Cronologia eșecului”, din 19 aprilie 2004.

Din spate, vine un bărbat care-i șoptește lui Ceaușescu: „Vin în sediu” ( manifestanții care fugeau – n.n.), iar altcineva zice: „A dat unul cu ceva!„. O altă interpretare a vorbelor care se aud este „Trage cineva”. Urmează câteva minute de panică, în care cuplul prezidențial face apel către mulțime să se liniștească. „Stați liniștiți la locurile voastre”, celebrul îndemn al Elenei Ceaușescu.

La aproximativ opt minute de la începutul discursului său, întrerupt pentru câteva minute, Ceaușescu face referire și la evenimentele de la Timișoara. Spune fostul președinte: „În ceea ce privește evenimentele de la Timișoara, apare tot mai clar că este o acțiune conjugată de cercuri care vor să distrugă integritatea și suveranitatea României, să oprească construcția socialismului, să pună sub stăpânire străină, poporul nostru.

De aceea, trebuie să apărăm cu toate forțele, integritatea și independența României”. Apoi, face referințe clare la URSS, aducând în discuție manifestarea din 1968, ocazionată de invazia Cehoslovaciei de către sovietici și aliații lor.  Ceaușescu spune că „acționează diferite forțe care vor să împartă din nou România”.

Mai mult, Ceaușescu citează din cântecul „Deșteaptă-te române”, cel ce va deveni noul imn național peste câteva zile: „Murim mai bine-n luptă/Cu glorie deplină/Decât să fim sclavi iarăși/Pe vechiul nost pământ”. Acesta atacă din nou pe cei pe care-i consideră a se afla în spatele acțiunilor de la Timișoara: „Unii vor să reintroducem șomajul, să scadă nivelul de trai al populației și să dezmembreze România”. Apoi subliniază „și aici”, că „vom face totul” pentru „apărarea suveranității și integrității țării”.

Ceaușescu încheia discursul cu următorul îndemn: „Să se constituie grupe de apărare a bunurilor întregului popor,a orașelor, a socialismului, a independenței și suveranității țării,bazate pe grupe patriotice, dar cuprinzând pe cei mai buni activiști de partid, pe cei mai buni oameni ai muncii din toate domeniile”.

Mitingul se sfârșește la 12:51.Revoltă spontană a poporului sau….?

 După aceasta, teoria lansată după 1989 și proliferată în mass-media,dar și mai grav, în manuale de istorie, este că poporul nemulțumit s-a dus în Piața Universității, unde a încercat să blocheze bulevardul.

Această teorie este falsă și ușor de demontat. În primul rând, după cum notează istoricul Alex Mihai Stoenescu în „Istoria loviturilor de stat din România”, oamenii adunați la mitingul din 21 decembrie, erau aceiași cu oamenii care fuseseră strânși în același loc, cu o lună înainte, pentru a aplauda finalul celui de-al XIV-lea Congres al Partidului Comunist Român. În noiembrie 1989, nu numai că nu s-a produs nicio revoltă, dar Ceaușescu a coborât între oameni pentru o „baie de mulțime”.

 „Este interesant că aceste culoare și zone de protecție, deși atunci apucaseră să fie bine organizate, „căzuseră”, fuseseră dezorganizate și cu ocazia Congresului.

După terminarea lucrărilor Congresului al XIV-lea, Nicolae Ceaușescu a ieșit în Piața Palatului pentru o „baie de mulțime” și a mers pe un astfel de culoar pentru a saluta mulțimea.

Colonelul Nae arată că Direcția V a scăpat de sub control situația, Ceaușescu fiind înghesuit, strivit, busculat de entuziasmul mulțimii și numeroși participanți au ajuns în contact direct, fizic cu el, ceea ce din punctul de vedere al procedurilor serviciilor de gardă însemna „atentat reușit”.

Scena a făcut înconjurul lumii,deoarece principalele canale de televiziune americane o transmiteau în direct. 

Academicianul Dinu C. Giurescu, aflat atunci în Statele Unite, a relatat istoricului Marian Oprea că „pe televiziunile americane vedeam cum, din oră în oră, se întrerupea emisia și se transmiteau secvențe de la mitingul de final al Congresului al XIV-lea”.

Dar și mai interesant este că mulțimea din Piața Palatului din ziua încheierii Congresului al XIV-lea al PCR era aceeași cu mulțimea adusă la miting în 21 decembrie. Oamenii erau aceiași, sectoarele repartizate întreprinderilor, aceleași. La 24 noiembrie, cu numai o lună în urmă, oamenii îl aclamaseră pe Ceaușescu de aproape, dăduseră mâna cu el, i-au vorbit. 

Nimeni din zecile de mii de oameni strânși acolo, după aceleași proceduri, de către Comitetul Municipal al partidului nu a strigat vreo lozincă anticeaușistă” (Istoria loviturilor de stat din România, vol.4, pagina 212).

 Că protestele ulterioare nu au fost o „manifestare spontană a poporului nemulțumit”, o arată chiar și imaginile filmate cu discursul lui Ceaușescu.

Dacă la început vedem o apatie generală (aici), cu lozinci sacadate la care incită activiștii din primele rânduri, după spargerea mitingului se observă un entuziasm masiv pentru măsurile sociale anunțate de Nicolae Ceaușescu.

Scandările sacadate, controlate, sunt înlocuite cu urale de bucurie (aici), cu fluturări entuziaste de steaguri, fapt care-l încurajează pe Nicolae Ceaușescu, liderul comunist înflăcărându-se vizibil pe parcurs ce vorbea. 

Protestele au început în Piața Romană

 Primul grup protestatar s-a format în jurul orei 13:00, lângă Piața Romană, aproape de fostul restaurant Grădinița: „Grupul era format din copii. Vreo 50.Erau copii ai străzii și tineri până în 17 ani”, afirma apoi, Sergiu Nicolaescu despre ce a găsit acolo. Ulterior, a adăugat el, grupului s-au alăturat oameni maturi.

 În Piața Universității, grupul protestatar, format din maxim câteva sute de persoane, s-a format în intervalul 13:00 – 16:00 (MApN afirma că sunt 300!). 

Celebrele imagini filmate de la Intercontinental, în care vedem o mulțime înconjurată de forțele de ordine arată și ora: 15:57.

Analizând la rece, putem observa în comportamentul mulțimii strânse în Piață, comportamente pe care le-am putut observa și recent, în timpul euromaidanului, dar și în România, la anumite manifestații: blocarea carosabilului, așezarea pe jos în fața scutierilor, oferirea de flori forțelor de ordine, gesturi care nu mai fuseseră făcute public în România, ținând cont că ultimele manifestații spontane avuseseră loc în București cu peste 40 de ani în urmă.

De altfel, o manifestație spontană a avut loc la Brașov, în 1987, iar comportamentul muncitorilor revoltați a fost diferit: exasperați de atitudinea conducerii întreprinderilor, aceștia pleacă spre sediul puterii locale, Comitetul Central și ia cu asalt clădirea.

Este greu de crezut că mulțimea furioasă a plecat din Piața Palatului, și conform teoriei oficiale, știind și de măcelul de la Timișoara, ia flori pentru scutieri, nu înainte de a se așeza pe șosea.

 Cine erau tinerii agitatori? 

„Problema acestor secvențe era aceeași ca la Timișoara: populația nu se asocia manifestației, nu se revolta, nu avea curajul să treacă trotuarul și să blocheze bulevardul. Cea mai mare parte a participanților – oricum un număr mic – a stat pe trotuare privindu-i pe tinerii agitatori. 

La fel ca la Timișoara, lipsa de acțiune a oamenilorobișnuiți, neimplicarea într-o revoltă populară care să preseze autoritățile, să forțeze schimbarea lui Ceaușescu, a făcut ca nucleul agitat de tineri entuziaști, dar și de indivizi suspecți

Marx si Engels, doi homosexuali care au distrus lumea

Bazele marxismului          

de Julian Chitta

In anul 1983, revista homosexualilor din Brazilia, “Cabinhero”, care inseamna “baiat de cabina”, comemora 100 de ani de la moartea lui Karl Marx, cu o serie de articole extrem de socante. “Cabinhero”, ori baiat de cabina, era o functie de ucenic marinar pe multe din vasele trans-oceanice, supusa capriciilor capitanilor, a ofiterilor de punte, si a sefilor de echipaj.

Aceste functii erau notorii pentru abuzul sexual brutal suferit de astfel de adolescenti care, in speranta de a deveni marinari, acceptau o viata in infern.

In primul plan, editorii revistei au definit lucrarile lui Marx drept extrem de semnificative pentru societatea moderna. In aceste articole se afirma ca opera lui Marx a fost cu mult mai “importanta decat cea a lui Iisus Hristos, afectand cu mult mai multi oameni”, calificand cuplul homosexual Karl Marx, (1818-1883) si Friedrich Engels, (1820-1895) drept cea mai ilustra pereche de “gay”, (homosexuali) care a trait vreodata.

Urmand tonul impus de “Cabinhero”, o multime de publicatii homosexuale din Europa, America si America Latina, au publicat mai multe articole exagerand datele biogafice ale lui Marx si Engels pentru a crea o latura eroica pentru personalitaile respective. Intre altele, acest cuplu homosexual a fost facut responsabil pentru eforturile sociale de a “elibera” si de a cere drepturi egale pentru homosexualii “oropsiti” de societatea capitalista, care insista in a sustine institutia anacronica a casatoriei dintre un barbat si o femeie, contra cursului contemporan al istoriei. Detaliile biografice scoase la iveala cu ocazia aniversarii morti lui Marx, au fost atat de surprinzatoare si atat de urate, incat partidele comuniste din mai multe tari au facut tot posibilul sa cumpere toate exemplarele tiparite, pentru a impiedica difuzarea lor.

Karl Marx era originar dintr-o familie evreiasca proeminenta, cu multi ancestori distinsi ca rabini eruditi, care au excelat in studii biblice. Marx a fost criticat in permanenta de rabinul de la sinagoga pe care o frecventa pentru relatiile sale cu Friedrich Engels, pe care le califica drept un pacat sever, o aberatie in fata lui Dumnezeu, cerindu-Ie sa se lase de a comite trangresii contra legii divine.

Ca rezultat, ambii, Marx si Engels, s-au oprit de a practica religia mozaica, alaturandu-se unei parohii lutherane germane, in anul 1846.

Potrivit opiniei unor istorici homosexuali, comportamentul lui Marx a dovedit, inca de la ora respectiva, o determinare si un caracter solid, luptand pentru “cauza minoritatilor exploatate”.

Acest episod din viata lui Marx i-a cimentat convingerea ca schimbarea ordinii sociale este conditia primordiala pentru instauarea socialismului.

Marx s-a casatorit, in 1847, cu Jenny von Westphalen, numai de ochii lumi, pentru a putea functiona in societatea rigida din Germania si pe urma in cea din Anglia. Engels n-a fost niciodata casatorit, in timp ce legatura homosexuala dintre ei s-a mentinut pe parcursul intregii lor vieti.

Concubina lui Engels, Mary Burns, a avut idei similare cu Marx si Engels, in ce priveste institutia casatoriei, insistand ca cel mai judicious model de societate socialista trebuie sa elimine complet casatoria ca o institutie sociala.

Ca si Marx, Mary Burns sustinea ca mariajul nu este altceva decat un instrument inventat de capitalisti pentru a tine femeia sub presiunea opresiunii materialiste create de goana dupa bani. (Se pare ca asa s-a nascut miscarea feminista din Vest.)

Astfel de idei au fost considerate un afront prin negarea rolului femeii in familie si prin respingerea normelor de decenta sociala.

De aceea, nici Marx, nici Engels, nu s-au putut integra in societatea engleza, fiind fortati sa traiasca aproape ca niste exilati. De fapt, Marx nu a fost in stare sa invete engleza bine, asa ca Engels a trebuit sa-i compuna toate scrisorile pe care le trimitea la redactiile ziarelor engleze si americane. Lui Karl Marx ii placea sa citeasca ziarul “New York Tribune”, pe care il primea de doua ori pe luna, fiind mai usor de citit, datorita unui stil mai simplu.

Mai multi istorici care au studiat viata lui Marx si Engels, catre sfarsitul celui de al 19-lea secol, au mentionat acuzele de imoralitate contra celor doi. Se presupine ca ambii au suferit de sifilis, ca si Lenin.

Bolile venerice erau rampante in acea perioada, si nimeni nu poate atribui acestea numai datorita imoralitatii, chiar daca in marea majoritate homosexualii burlaci erau afectati mai mult decat persoanele casatorite.

De asemenea, se spune ca și Lenin a murit de sifilis (Citiți aici despre homosexualul Lenin în https://cersipamantromanesc.wordpress.com/povestea-iubirii-mistuitoare-dintre-jucausul-lenin-si-micul-ghersele-zinoviev-dezvaluita-de-arhivele-k-g-b/).

Ieșind din sfera apologiei homosexualilor faimoși, este demn de notat că, din punct de vedere psihologic, o persoana care se pune intr-o pozitie contrara normelor sociale prevalente, are tendinta sa devina o persoana antisocială, cu un bagaj psihiatric greu, in sensul inabilității de a functiona normal. O astfel de caracterizare devine trasatura  cea mai evidenta in personalitatea fondatorilor marxismului.

Faptul ca majoritatea carentelor psihologice atribuite lui Marx, Engels si Lenin au putut fi ascunse atata timp, sub masca unui altruism care in mod fals propovaduia justia sociala, e dovada eficientei unui sistem de propaganda ridicat la nivel stiintific, pentru a aruncat praf in ochii “idiotilor folositori” (expresia ii apartine lui Lenin).

La moartea lui Marx, in 1883, la inmormantarea sa au participat numai cinci persoane, alt fapt care atesta lipsa lui de popularitate, desi Anglia era plina de fel de fel de simpatizanti ai ideologiilor de stanga.

Din moment ce Marx nu a lucrat nici macar o singura zi, in afara activitatii lui publicistice, explica de ce intelegerea fenomenelor si a elementelor economice e asa de primitiva. Cei care s-au ocupat de studiul biografiei fondatorilor marxismului au ramas extreme de uimiti sa descopere ca Marx nu a vizitat nici o fabrica capitalista, desi la o distanta destul de mica se aflau uzine textile, metalurgice si santiere navale.

Prin contrast, Friedrich Engels a fost trimis de tânăr să mearga in Anglia, să ajute la administrarea unor intreprinderi textile care au aparținut familiei tatalui sau.

De fapt, el a fost cel care a suportat toate cheltuielile legate de viata lui Marx. Notiunea de “femeie intretinuta” s-a aplicat, in cazul lui Marx, unui barbat.

Legat de aspectul negativ al opiniilor sociale ale lui Marx si Engels, noțiunea “luptei de clasa” e justificate de repulsia organica  pe care Marx a avut-o pentru semenii sai care s-au realizat intelectual, politic, economic sau social.

Marx a incercat sa obțina independenta economica, dar nu a reusit sa vânda un numar sufficient de cărți pentru a trăi. De aceea a trebuit sa apeleze la Engels, care si-a asumat rolul de mentor si de administrator al vietii personale a lui Marx.

Singura realizare demna de mentionat este aceea ca a convins primul Congress International al Asociației Muncitorilor, in 1864, să facă tot posibilul sa-l numeasca pe el director executiv, din moment ce activiștii sindicalisti nu posedau facultatile intelectuale necesare pentru a naviga in sistemele de legi din tarile respective, in timp ce el, Karl Marx, sustinea ca e un expert in acest domeniu.

Astfel a ajuns la un venit lunar de vreo 50 de lire sterline, pe un timp de doi ani, cât a functionat ca director al comitetului executiv.

In afara de acest venit, Karl Marx nu a avut nici un fel de bani.

Veniturile din publicistică, articolele aparute in diverse ziare, si cartile lui, care includ “Capitalul” (Das Kapital), nu au reusit sa-i asigure nici macar chiria casei, care era suportată de Engels.

In august 1847 Marx declara cu un ton exrem de malevolent ca “Evreii trebuie toți eliminati pentru ca ei sunt principalii furnizori de capital. Pentru a distruge capitalismul, evreii trebuie distrusi intâi.”

Cu mai putin de doua luni dupa publicarea acelui articol, intr-un editorial in “Die Neue Reichische Zeitung”, el s-a exprimat ca anumite nații sunt total nefolositoare progresului spre socialism, si trebuie exterminate de indată :

“Nu exista nici un fel de justificare de a se permite unor natii primitive de a continua sa existe, din moment ca nu vor fi niciodata in stare sa inteleaga misiunea istorica a socialismului. Polonezii, valahii (românii), sârbii si rușii nu vor fi niciodata capabili sa iasa din epoca de piatră.”

In 1848, sub auspiciile Ligii Comuniste, Marx si Engels au produs Manifestul Comunist, (“Manifest Der Kommunistische Partei”), care ar putea fi considerat o veritabila declaratie de razboi contra societatii umane.

Marx si Engels nu s-au mulțumit numai a defini ca ținta pentru atacul lor clasa conducătoare, ci vizeaza cu virulența și toxicitate toti membrii intelectualității, clerul, clasa mijlocie si toți producatorii de produse agricole și micii meseriași.

Foto coperta Julian Chitta: Barnes and Noble

Marx justifica pozitia aceasta antisocială prin teoria sa favorită, care a fost adoptata de mai toți comuniștii din lume:

“Intreaga istorie umana e bazată pe lupta dintre clase.”

O astfel de gandire pare fireasca pentru cineva care niciodata nu a fost in stare sa posedeze ceva si dealungul intregii sale vieti a fost subventionat de un bogat partener homosexual.

Lui Marx nu i s-a parut niciodata ca punctul sau de vedere ar fi greșit, in special in relatiile dintre “fortele de productie”, “mijloacele de productie”, capital si tehnologie.

El n-a putut niciodata intelege că munca, indifferent de ce fel, este o valoare care se poate cumpara si vinde, in conditiile impuse de piață. Daca ai o educatie superioara, poti sa obtii o remunerare superioara. Daca ai o calificare inferioara, vei avea un salariu inferior.

Concluzia cea mai logica, dupa ce studiezi toate aspectele legate de Marxism, este ca acest sistem filozofic a pornit de la date false si din moment ce nu a putut exprima nimic matematic a recurs la niste superstiții, care au fost legiferate de unele regimuri totalitare ca adevaruri absolute.

Sigmund Freud (1856-1939), fondatorul psihanalizei moderne, a spus candva ca “Toate experiențele negative trăite de un individ pot fi reflectate in cele mai adanci elemente psihice intime, menite sa creeze actiuni si comportament antisociale.”

  Eu aș sugera sa se considere ca marxismul e produsul unor minti bolnave, indiferent ce justificare se va gasi pentru a scuza crimele comise in numele instaurarii socialismului.

Sursa: Ziaristi Online