CER SI PAMANT ROMANESC

Cuvant despre noi, romanii

Ucraina, România şi problema Bugeacului. VIDEO

 

 

 

 

Problema Bugeacului

Sub numele de Bugeac este desemnat, îndeobşte, ţinutul din nordul Deltei, aflat între vărsarea Prutului şi limanul Nistrului.

Acest teritoriu, numit şi „părţile tătărăşti“, înainte de a intra sub autoritatea domnilor Moldovei, s-a aflat o perioadã de timp sub dominaţia nominală a Hoardei de Aur, iar după declinul hanilor de la Serai, a fost stăpânit timp de peste o jumătate de secol de domnitorii munteni din familia Basarabilor, coborâtori ai lui Basarab I – de unde şi numirea, mai târzie, de „Basarabia“, denumire care s-a extins, prin „bunăvoinţa“ interesată a autorităţilor ţariste, asupra întregii Moldove răsăritene, înglobată forţat la Imperiul Ţarist prin Pacea de la Bucureşti din 16/28  mai 1812.

El mai este cunoscut şi sub numele de „Ţinutul Bugeacului“, termen ce provine din turco-tătară şi desemnează regiunea de stepă brăzdată de văi cu versanţi povârniţi, lipsită de ape curgătoare, din nordul Deltei.

Conform părerii altor cercetători, originea cuvântului Bugeac ar fi cumană: «Bucgac» («bucigac») = unghi («angulus»). La bulgari, sudul Basarabiei purta denumirea de «Onglu», adică «unghi», iar la unguri «Atelcuz».

Indiferent de originea termenului, ţinutul desemnat a fost anexat de Soliman Magnificul în uma campaniei din vara anului 1538 (îndreptată împotriva domnitorului Petru Rareş) şi transformat, pentru 274 de ani (împreună cu cetatea Tighina (Bender) şi zona adiacentã), în provincie otomană: raiaua Tighinei (a Benderului, în turco-tãtarã).

Prin Pacea ruso-otomanã de la Bucureşti (16 mai 1812), Moldova de răsărit – parte componentă a principatului moldav, împreună cu raialele Hotinului şiBenderului (Tighinei), ultimele două, posesiuni otomane, au intrat în componenţa Imperiului Ţarist, sub denumirea generică de Basarabia.

În urma războiului Crimeei, prin Tratatul de Pace care a pus capãt acestei conflagraţii europene (18/30 martie 1856), Principatele Române ale Moldovei şi Ţării Româneşti au fost scoase de sub protectoratul rusesc, rămânând, pe mai departe, sub suzeranitate otomană, dar cu frontierele garantate de marile puteri:  Franţa, Anglia, Austria, Rusia, Turcia, Prusia şi Regatul Sardiniei (mai târziu, al Italiei).

Totodată, Tratatul de la Paris a stabilit retrocedarea, către Principatul Moldovei, a judeţelor Cahul, Ismail şi Bolgrad (Cetatea Albã), adică cea mai mare parte a fostului Bugeac.

În felul acesta, pentru 22 de ani, prin voinţa areopagului european, Imperiu Ţarist a fost îndepărtat de la Gurile Dunării.

Congresul european de la Berlin (1/13 iunie-1/13 iulie 1878), convocat în vederea revizuirii Tratatului de Pace de la San Stefano, a recunoscut independenţa României şi drepturile acesteia asupra Dobrogei, dar a statuat reîncorporarea celor trei judeţe basarabene (Cahul, Ismail şi Bolgrad) la Imperiul Ţarist.

În felul acesta, Marile Puteri dãdeau satisfacţie diplomaţiei ţariste, care nu putea să renunţe la Gurile Dunării, cele trei judeţe fiind „schimbate“ forţat de către autoritãţile de la Sankt-Petersburg cu Dobrogea, străvechi pãmânt românesc dintre Dunăre şi Mare.

Aparent, schimbul era favorabil României deoarece Dobrogea, ca suprafaţă şi resurse ale solului şi subsolului, era net superioară celor trei judeţe sud-basarabene. Maniera în care s-a făcut „schimbul“ („diktat“ al areopagului european – de fapt, al lui Otto von Bismark – la cererea expresă a Sankt-Petersburgului) a deranjat profund autorităţile de la Bucureşti (îndeosebi pe marii boieri moldavi care deţineau întinse proprietăţi funciare în Bugeac), inducând, totodată, un puternic curent de opinie anti-rus în rândul opiniei publice româneşti. Astfel, noul stat român a fost obligat să împartă stăpânirea Gurilor Dunării cu Imperiul Ţarist.

În anii care au urmat, autorităţile ţariste au accelerat procesul de deznaţionalizare a românilor, prin deportări în Siberia, rusificarea numelor şi îndeosebi, prin colonizări de ruşi sau elemente alogene, dar rusofone (ruşi, ucraineni, germani, baltici, evrei etc.).

La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării de la Chişinău a hotărât, cu majoritate de voturi, Unirea întregii Basarabii cu România, deci implicit, şi a Bugeacului. Timp de 22 de ani, acest ţinut s-a aflat sub administraţie românească.

Rusia sovietică nu a renunţat însă la ideea reocupării Basarabiei, şi îndeosebi a Gurilor Dunării.

Pregătirea reanexării spaţiului pruto-nistrean a fost marcată de diversiunea iniţiată şi desfăşurată în septembrie 1924 de Comintern (în care un rol important l-au avut serviciile speciale sovietice, îndeosebi C.E.K.A.), cu ajutorul unor bande înarmate care, sub pretextul eliberării popoarelor din această provincie de sub „jugul boierilor şi ciocoilor români“, au încercat să declanşeze o răscoală armată a populaţiei alogene rusofone.

Diversiunea, soldată cu morţi şi răniţi în rândul grănicerilor, poliţiştilor şi jandarmilor români, dar şi al populaţiei şi reprezentanţilor autorităţilor civile, s-a manifestat cu violenţă îndeosebi în Bugeac, mai precis în localitatea Tatar-Bunar şi împrejurimi.

Ea a fost contracarată rapid de către autorităţile române, prin folosirea forţei armate.

După cum este ştiut, în urma ultimatum-urilor din 26-27 iunie 1940 şi a agresiunii militare a Armatei Roşii, atât Moldova dintre Prut şi Nistru (Basarabia propriu-zisă), cu o suprafaţă de 44.500 kilometri pătraţi şi o populaţie de 3.200.000 de locuitori, cât şi Bucovina de Nord, având o suprafaţă de 6.000 kilometri pătraţi şi 500.000 de locuitori au fost înglobate în Uniunea Sovietică.

Prin acest rapt teritorial, şi sudul Basarabiei (adicã Bugeacul) a fost anexat, manu militari, la U.R.S.S.

La 4 noiembrie 1940, printr-un decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., partea de sud a Basarabiei (Bugeacul, cu plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), a fost  inclusă în componenţa Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene.

Au fost alipite astfel la Ucraina, în afară de partea de nord a Bucovinei, raioanele Codâma, Balta şi Pesciana din fosta R.S.S. Moldovenească (situate în stânga Nistrului), judeţele Hotin şi Cetatea Albă (Akkerman), la care se adăuga şi plasa Chilia a judeţului Ismail din Basarabia.

Prin aceste cesiuni teritoriale, nou creata R. S. S. Moldovenească nu mai avea acces la Gurile Dunării şi nici nu mai beneficia de ieşirea la Marea Neagră.

În acel moment, în teritoriile cedate Ucrainei, situaţia etnică se prezenta în felul următor:

  • în judeţul Cetatea Albă (Akkerman): români moldoveni – 18%, ucraineni – 20%;

  • în judeţul Hotin: români moldoveni – 35%, ucraineni – 41,6%;

  • în judeţul Ismail: români moldoveni – 31%, ucraineni – 4,7%.

Agresiunea militară sovietică a determinat România să se alăture Germaniei hitleriste şi a obligat autorităţile politico-militare româneşti să participe la campania militară împotriva Uniunii Sovietice, declanşată în data de 22 iunie 1941. 

Până la 26 iulie 1941, armatele române şi germane au reuşit să elibereze Basarabia şi Bucovina de Nord, care au reintrat, astfel, în componenţa statului român.

În urma înfrângerilor suferite pe frontul de răsărit şi a reocupării Basarabiei şi Bucovinei de Nord de către armatele sovietice, imediat dupã 23 august 1944 aceste teritorii au reintrat, de facto, în componenţa Uniunii Sovietice.

De fapt,Bucovina de Nord,ţinuturile Herţa şi Hotin, împreună cu partea de sud a Basarabiei (plasele Reni, Bolgrad şi Ismail), au fost trecute sub jurisdicţia R.S.S. Ucrainene în baza mai vechiului decret al Sovietului Suprem al U.R.S.S., din 4 noiembrie 1940.

Situaţia a fost recunoscută, de jure, de către anglo-americani şi de francezi şi stipulată în Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, care a consfiinţit astfel raptul teritorial sovietic din vara anului 1940.

După disoluţia URSS din 1991, noul stat independent Ucraina a rămas beneficiara Pactului Ribbentrop-Molotov, stare de fapt recunoscută de iure  şi de România prin Tratatul bilateral româno-ucrainean, semnat la Neptun la 2 iunie 1997, în urma cererii expresă a Comunităţii Europene, ca o condiţie sine–qua-non a admiterii ţării noastre atât în N.A.T.O. cât şi în Uniunea Europeană.

Prof.univ.dr.Traian-Valentin PONCEA

Extras din REPERE ISTORICO-GEOGRAFICE PRIVIND BUCOVINA, ŢINUTURILE HERŢA ŞI HOTIN, BUGEACUL ŞI INSULA ŞERPILOR.

Sursa: http://roncea.ro prin https://foaienationala.ro

 

 

 

CITIŢI ŞI: 

 

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2015/12/21/bugeacul-si-importanta-sa-geopolitica-2/

 

 

 

 

19/06/2018 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Balada celor doi ciobanasi

Image result for   doi ciobani photos

 

„LOCUL DARĂ ACESTA, UNDE IESTE ACUM MOLDOVA ŞI ŢARA MUNTENEASCĂ IESTE DREPTŬ DACHIA, CUM ŞI TOT ARDEALUL CU MARAMOROŞUL ŞI CU ŢARA OLTULUI. ALTŬ NUME MAI VECHIŬ DECÂTŬ ACESTA, DACHIA, NU AFLU ÎN TOŢI CÂŢI SUNTŬ ISTORICI…”

(M.COSTIN:1632-1691, DE NEAMUL MOLDOVENILOR)

 

Balada celor doi ciobanasi

 

Pe strazile Chisinaului secesionist se afirma sus si tare ca cetatenii Republicii Moldova se numesc moldoveni.

Cine-ar contesta?

O intrebare, la dimensiunea tovarasilor moldo-ivani: cine populeaza tarmul vestic al Prutului?

Eventual raspuns  – tiranozaurii.

Argumentare. Caz nemaipomenit in intreg Universul: Uniunea Sovietica, ex-imperiul raului, „descopera” autoritar ca pe malul stang al Prutului, raul intern al Moldovei, habiteaza „poporul moldovean„, malul opus considerat a fi biotopul „rumunilor”.

Revelatiunea se produce odata cu oplosirea in Basarabia (re-)cotropita a celor cu „statalitatea sotialisti molidovineaschi” pe varful degetului (dar au o data fixa a „descalecatului” rosu – 12 octombrie 1924, despre care altercatie se fac a “uita”, parca-in saga, “iubaretii” de-avalma cu demnitarii ot “nasa Moldavia”).

Cand s-au oprit tancurile pe care a sosit la Chisinau „eliberatorul„, Kremlinul observa ca in Tinutul Herta, nordul Bucovinei, nordul Basarabiei, Transnistria, Bugeac – Basarabia propriu-zisa, in delta Dunarii, pe Insula Serpilor, ba si in Moldova istorica (!?) nu mai locuiesc moldoveni, ci romanime neastamparata.

Umbra de ghiaur nu zaresti, sa tot cauti cu lumanarea; si asta cu mult inainte de mezozoic.

Enciclopedii moscovite, acompaniate vajnic de filiala Academiei de Stiinte a URSS din fragmentul central al Basarabiei ciopartite, scot la iveala „vestigii” ce stramuta arealul de constituire al „poporului nou ales” in Fundul Izvorului (toponim din patrimoniul sat Vanatori, Nisporeni, sub Ungheni). Ulterior, filiala, ce sustine pretentios controversata teza, se autointituleaza eronat Academia de Stiinte… „a Maldovei[1] (dai boje), care „reprezinta unica institutie publica de interes national in sfera stiintei si inovarii, este coordonator plenipotentiar al activitatii stiintifice si de inovare – in calitate de cel mai inalt for stiintific al tarii – consultant stiintific al autoritatilor publice ale Republicii Moldova, are statut autonom si functioneaza in baza principiilor autoadministrarii.

Grava controversa strecurata „nevinovat” in uzul subiectelor vizate – „Moldova vs Republica Moldova” se considera ca de la cine putere.

Cum n-ai privi, un mic discomfort razbate din concurenta subiectelor nominalizate: de-o fi vorba despre Wallachia Minor, ne ciocnim cu o aberatie vadita: Patria e dezbinata / fragmentele imprastiate sangereaza / supravietuieste care cum il duce capul… si stapanul.

Daca insa e vizata, in singularitate, nano-particica din Valea Bacului, ne intrebam umil: de ce s-a recurs la uzul de fals?

Dar, ma rog, intelege care cum poate particularitatea hidoasa (ce se da ingenioasa) a circumstantelor, acel nod al contradictiilor scornite pe loc curat gol de maculatura lor savanta.

Cu totul interesant este ca dupa a.1945 Romania accepta tacit, iar dupa a.1991 preia instant flamura procedeului antistiintific, indicand pe harta cerului granita la est cu… Moldova!? De parca Principatul, fauritor in a.1859, impreuna cu Tara Romaneasca, a Romaniei moderne, a disparut in neant. Era acela, pesemne, de pe alta planeta; erau, se vede, extraterestii (tiranozaurii, vezi mai sus).

Sub care laitmotiv, mai recent, Chisinaul si Bucurestii interpreteaza pe-a intrecutelea balada celor doi ciobanasi:

Unu-i moldovean / Si altu-i roman”, aruncandu-se sincron dintr-o nenorocire in alta. Mai mult, se merge pana acolo, incat insasi bastinasii angreneaza lejer dezmembrarea etniei – capodopera de triumf a invadatorului. 

Magulitoarea minciunica cu referinta la doua state (?) contemporane romanesti (pe pamant moldovenesc!), tovarasii „Mari se vorbira / Si se sfatuira” sa o promulge in unison, in imparatia prostilor.

 Chiar daca primul, asumandu-si mirajul statalitatii de import (ce nu i-a apartinut niciodata!?), se califica a lea un cotcar invederat.

Pe cand, cel de-al doilea, da dovada de o concludenta imprudenta[2]. Nu cred sa poata gasi filosoful o alternativa mai reusita a distrugerii reciproce.

Din pacate, istoria noastra abunda in tradari, fie tradarea lui Burebista, sau a lui Antonescu, fie tradari mai recente, legate de raptul patrimoniului national, care aminteste subit de regretul pentru ciobanul ucis de cei doi vecini si prieteni ai sai, pamanteni si-un neam.

Rusinoasa manopera degradeaza totalmente comparativ cu jertfa celebrului principe moldovean Iacob Basilic Eraclide Despota (a.a.1511-1563, grec de origine, ajuns domn al Moldovei, sub numele Ioan Voda, in perioada 18 noiembrie 1561- 5 noiembrie 1563), care “a pierit cu cea mai cruda moarte, pentru ca visa (…) unirea Moldoromaniei, si pentru ca voia a introduce in tarile noastre civilizatiunea Europei![3] 

Retinem, in treacat, devansarea usoara a anului de glorie (a.1600) al lui Mihai Viteazul.

Si acum, la scurgerea circa a 500 de ani, cel putin unirea moldovenilor cu moldovenii – ca sa pastram aliniamentul politic actual – e contrariata vartos de numai cui nu e lene, mizerabila idee devenind pozitia protocolara a impostorului.

Consecintele nu se lasa asteptate. Ca reactie la coralul pe tema „suveran si independent, unitar si indivizibil[4], in coautoratul celei ramasite a piciorului de plai subscrie Republica Moldoveneasca Nistreana (de facto, Приднестрóвская Молдáвская Респýблика) – al treilea ciobanas -„revolutionar„.

La grozava si previzibila „federation” de viitor a cnezatelor moldo-ivanesti se asociaza oportun al patrulea ciobanas -ogli: Unitatea Teritoriala Autonoma Gagauzia (in fapt, Автономное территориальное образование Гагаузия / Avtonom Territorial Bölümlüü Gagauz Yeri).

Or fi si altii, isi reclama milostiv prezenta Moscova, mandra capitala a Tartariei (om-olog al sectorului Botanica din Chisinau).

Apropo, razboiul curent dinre Rusia si Ucraina demonstreaza duritatea vesnicului „eliberator”, care-si devoreaza semenii in alinarea poftei expansive, reanimand cruzimea celui mai tanar dintre titani, mitologicul Cronos.

Ba se mai aude prin mahala ca el ar slefui subtil ideea unei Republici Populare Basarabia (Бессарабскую народную республику[5]) in Bugeacul rapit acum 200 de ani din gradina Musatina. Ceea ce arunca o obscuritate si mai mare asupra fantasmagoricului „statu nostru rodnoi” (scump) din Piata Marii Adunari Nationale[6].

Iarta-ma, Doamne, dar lehamite de-atata „statalitate” ticaloasa.

Acestea fiind spuse, concluzionam cu regret ca daca clauza de moralitate nu strabate spatiul Prutului, cu atat mai mult nu are ea sorti de izbanda pe albia Nistrului.

Sursa: https://eternamoldova.wordpress.com.

 Note

[1]http://www.asm.md/; accesat la 5.01.2015.

[2] Excluderea fulger din formula dezbaterii insurectiei sovietice / pro-ruse in Transnistria (cine-i cu initiativa?) arata cat se poate de limpede diminuarea ponderii ce-i revine Romaniei in relatiile internationale, deoarece la caz concret Uniunea Europeana, SUA, blocul NATO ii refuza nu numai rolul de aliat stategic, ci si cel de victima a Pactului Ribbentrop-Molotov. Desi odioasa proba a prieteniei sovieto-germane din 23 august 1939 e recunoscuta nula ab initio de intreaga omenire, nimeni nu indrazneste sa puna intrebarea reabilitarii hotarelor de pana la 28 iunie 1940. Pana si Uniunea Sovietica – unul din semnatari ! – denunta Pactul la 24 decembrie 1989, prin hotararea nr.979-1 a Sovietului Deputatilor Poporului: „7. Congresul deputatilor poporului din URSS condamna faptul semnarii „Protocolului aditional secret” din 23 august 1939 si a altor acorduri secrete cu Germania. Congresul considera protocoalele secrete din punct de vedere juridic ca fiind nule si neavenite din data semnarii lor”. [Второй Съезд народных депутатов СССР. Стенографический отчет. М., 1990. Т. IV, р. 613.] – citat dupa sursa- https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2010/08/23/despre-pactul-talharesc-molotov-ribbentrop-si-anexarea-basarabiei-de-catre-uniunea-sovietica/. Paradoxal, dar, cu o uluitoare exactitate astronomica, Moscova si Chisinaul procedeaza absolutamente invers. Sub masca unei confuzii identitare, antica Bogdanie e intercalata stralucitei inventii a gulag-ului – fara a mai aminti de scindarea Basarabiei, care, la randu-i, pare sa fi fost o halucinatie trecatoare: intai – timp de (doar) aproape 106 ani (1812-1918), apoi, inca 1 luna si 5 zile (28 iunie – 2 august 1940). Din cealalta parte, proaspata „capitalaastatalistilor mulidoveni” imbraca conceptia unui pseudo-multinationalism caraghios, cocotandu-se impertinent pe buricul eclipticei raionului Cimislia.

[3] Bogdan Petriceicu Hasdeu. “Scrieri istorice, I. Studii. Din volume 1864-1898”. Editie critica de I.Oprisan. Editura VESTALA. Bucuresti-2008, p.44-49.

[4] “Republica Moldova este un stat suveran si independent, unitar si indivizibil.” Alin.(1) art.1 Constitutia RM din  29.07.1994; sursa– http://lex.justice.md/document_rom.php?id=44B9F30E:7AC17731; accesat la 5.01.2015.

[5] Articolul “Еще одна часть Украины может пасть жертвой сепаратизма”. Sursa – http://www.noi.md/ru/news_id/53978; accesat la 6.01.2015.

[6] Piata publica centrala a municipiului Chisinau.

05/11/2016 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

CETATEA SOROCA – Fortăreaţa de la porţile Europei

 

Legenda Cetății Soroca

Odată domnitorul Moldovei Petru Rareş mergea călare pe malul împădurit al Nistrului. Şi mergând el aşa, numai iată ce vede sus, pe cer, cum un uliu s-a luat după două lebede.

Atunci Petru Rareş a scos din tolbă o săgeată, a ochit în uliu şi a întins coardaarcului. 

Dar tocmai în clipa aceea calul voievodului s-a speriat de ceva, a nechezat puternic şi s-a ridicat în două picioare. A tremurat mâna voievodului, şi săgeata slobozită a zburat nu spre uliu, ci spre una dintre lebede.

Fără suflare, biata pasăre a căzut în apa râului. Domnitorul a mai tras o dată şi a căzut uliul. Multă vreme s-a rotit lebăda singură în nalturi tot chemându-şi tovarăşa de viaţă, dar, văzând că nu mai apare, s-a înălţat sus de tot, a strâns aripile şi s-a aruncat pe o stâncă ascuţită, ce se afla lângă satul Căsuţa.

Apropiindu-se de stâncă, a văzut mult sânge voievodul şi nu-şi afla locul de mahnă. Iar nu departe de stâncă un meşter cioplea în piatră.

— E tare piatra?

— Alta mai tare nu găseşti, domnitorule. De vrei cetate să-ţi durezi, să ştii că va ţine o veşnicie.

— Aşa să fie! Să se ridice o cetate din piatra acestei stânci.

De atunci stânca se numeşte a Lebedei, iar din piatra adusă de lângă satul Căsuţa, azi Cosăuţi, a fost construită vestita cetate a Sorocii.

Sursa: Constantin Dragomir, Legende populare românești, editura Litera, 2002.

Cetatea Soroca a fost un element important in sistemului feudal de apărare al Principatului Moldova, asigurand pe langa paza granitei  si securitatea drumurilor comerciale ale  ţării.

Împăratul bizantin  Constantin VII Porfirogenet  (905 – 959), în Cartea de învăţătura adresată fiului său Romanos, menţionează mai multe cetăţi pe Nistru:

„Să ştii că pe partea această a rîului Nistru în ţinutul dinspre Bulgaria, la vadurile peste acest rîu, se află cetăţi pustii: prima cetate este numită de către pecenegi Aspron (albă), deoarece pietrele ei par foarte albe; a doua cetate Tungate (paşnică), a treia cetate Cracnacate (de strajă), a patra cetate Salmacate (de patrulare), a cincia cetate Sacacate (de pari), a şasea cetate Gheucate (de război). (Vlad Gimpu, Biserici şi mănăstire…, p. 150)”.

Următorul brau de Cetăţi la Vadurile Nistrului apare la sfîrşitul sec. al XIV- lea si  începutul sec. al  XV- lea , pe parcursul domniilor lui Alexandru cel bun – Ştefan cel Mare – Petru Rareş:  Hotin, Soroca, Orheiul Vechi, Tighina, Cetatea Albă.

Cursul de mijloc al fluviului Nistru era păzit de Cetatea Soroca, in punctul cel mai expus invaziilor dinspre răsărit al Moldovei si este atestată documentar la 12 iulie şi 14 septembrie 1499, prin Coste Posadnic, parcălab de Soroca.

 

Astăzi, cetatea se gaseşte în mijlocul oraşului Soroca, la circa 160 km spre nord de Chişinau.

În perioada medievală ea  facea parte dintr-un vast sistem defensiv al Moldovei, care includea: 4 cetăţi la Nistru, 2 cetăţi pe Dunăre şi 3 cetăţi în nordul ţării.

Astfel, un adevarat brâu de fortificaţii din piatră proteja hotarele ţării.

Cetatea Soroca a fost construită la trecatoarea peste Nistru pe locul unor fortificaţii mai vechi.

La 1499, din porunca Voievodului Ştefan cel Mare, pe acest loc fusese  înalţata o cetate pătrată din lemn, pe locul fortareţei genoveze Olihonia (Alciona), aflata pe drumul dintre Cetatea Albă și Suceava, unde erau depozitate mărfurile aduse din Podolia.

 

Cetatea Soroca este un monument istoric unic în arhitectura construcţiilor defensive ale Moldovei medievale.

O scrisoare a  lui Petru Rares, expediată la  23 aprilie 1543 către magistrul oraşului Bistriţa din Transilvania,   domnitorul moldovean cerea meşteri şi calfe pentru a ridica întărituri la Soroca este considerată argumentul hotărîtor în datarea cetăţii din piatră pe care o vedem azi.

Aceasta a fost ridicată de un grup de zidari din Transilvania, conduşi de meşterul Iacob, care a şi lăsat o inscripţie în interiorul cetăţii: „a construit acest castel Iacob”.

Înainte de cetatea de piatră a existat aici o cetate de lemn şi pămant, despre care se crede că, deşi a fost menţionată abia în 1499, ar fi fost construită fara indoiala, mai înainte.

Vestigii ale acestei fortificaţii de lemn au fost găsite în decursul săpăturilor arheologice din interiorul cetăţii.

Cetatea SOROCA după renovare

Într- adevar, intre anii 1543-1546, în timpul domniei lui Petru Rareş, cetatea este rezidita din temelie din  piatra, aşa cum o vedem şi astăzi, adică rotunda cu diametrul de 37,5 m şi cu cinci bastioane egal departate intre ele.

Meşterii au pus la baza calculelor lor legea suprema a armoniei „secţiunea de aur”, fapt care face cetatea unicala printre moştrele de arhitectură defensivă din Europa.

Zidurile incintei, de 3,05 m grosime în toate elementele sale, au o înălţime de 21 m, cu o evazare sub formă de talos la nivelul solului, adîncite cu încă 7 m în platou pînă la stratul cu rocă dură.

Partea superioară a cetăţii, dominată de turnurile ce se ridicau deasupra curtinelor cu 4 m, este înzestrată cu creneluri.

În interiorul cetăţii trei rînduri de galerii de lemn, susţinute pe grinzi în consolă, erau destinate apărătorilor cetăţii.

În cetate se intra prin turnul prizmatic orientat spre Nistru, străbătut la primul nivel de un pasaj secţionat prin construirea a două porţi masive, precedate de o hersă (grilaj din fier sau din lemn armat, culisant , care proteja poarta unei cetăți. 

Sub pasaj se aflau două „capcane” subterane.

Deasupra intrării se află capela cetăţii cu intrarea de pe prima galerie. Avea un portal în arc ogival cu chenare din baghete în spiritul goticului moldovenesc.

Intrările în încăperile din turnuri aveau loc de pe galeriile de lemn, legate între ele prin scări exterioare.

Pe drumul de strajă, amenajat pe lîngă crenelurile curtinelor, parţial pe grosimea lor, era depozitat inventarul de apărare. În centrul cetăţii era săpată o fantînă.

Cetatea Soroca mai este cunoscuta şi drept loc unde s-au întrunit oştirile moldovene sub conducerea domnitorului  Dimitrie Cantemir şi armatele ruseşti conduse de ţarul Petru I în timpul campaniei de la Prut impotriva ostaşilor turci in a. 1711.

În cetate au mai fost: Bogdan Hmelniţchi, Timuş Hmelniţchi, Alexandru Suvorov s.a.

S-a constatat ca anume Stefan cel Mare a poruncit sa fie înălţată in faţa vadului peste Nistru, pe loculvechii fortăreţe genoveze Alciona (numită „Olihonia”), cetatea de lemn, inconjurată cu valuri din pamânt, iar Petru Rareş a reconstruit-o din temelie, durând in piatră zidurile-i inalte 

Multpatimitul şi jefuituţ pamânt ai Sorocii a stat, după cum nota cronicarul Grigore Ureche, „în calea rautăţilor”.

Aceeasi asezare nepotrivita şi aceeasi soarta o deplâng si alţi doi cronicari ai istoriei neamului nostru, Miron Costin si Ion Neculce.

Caci anume asupra acestor locuri s-au abatut oştile cazacilor, tătarilor, leşilor, turcilor, câtă frunză şi iarba, impinse de poftele nesaţioase de îmbogătire, pustiitoare ca lacustele, trecând prin foc si sabie orice petec de pamânt.

Tătarii au trecut de nenumarate ori Nistrul anume prin vadul din dreptui Sorocii, spre a supune jafului si prapadului ţinutul si asezarile din preajmă, în acea vreme apele Nistrului constituind hotarele de est ale Statului Moldovenesc.

De la extremitatea de nord a frontierei şi pâna la mare, pe Nistru erau câteva vaduri de trecere.

Cele de la Hotin si Tighina erau apărate de garnizoanele cetăţilor cu aceleasi nume.

Pe când vadul de trecere de la Soroca ramânea expus primejdiei din partea invadatorilor străini şi a veneticilor de tot soiul. Tocmai în perioada respectivă peninsula Balcanica fusese cucerită si supusă în intregime de Imperiul Otoman.

De aceea a si poruncit domnitorul Stefan cel Mare înălţarea cetăţii la vadul de trecere de lîngă Soroca, spre a întări frontierele de răsărit ale ţării şi a pune la adăpost poporul jefuit cu multă cruzime.

Acea primă cetate pătrata de lemn, inconjurată de niste fortificatii de pamant, a fost construita intr-un timp foarte scurt.

Cetatea Sorocii are un plan circular cu diametrul de 37,5 metri, patru turnuri la fel circulare si un al cincilea turn patrat la intrare.

Turnurile au trei nivele, cu metereze si ambrazuri rotunde pentru tunuri. Grosimea zidurilor e de 3,5 metri si aveau menirea sa-i apere pe ostenii garnizoanei, paraclisul, incaperile si ele in trei nivele, depozitele de armament si provizii şi nu în ultimul rând populaţia din împrejurimi, refugiată aici în timpul atacurilor duşmane.

E unicul monument de istorie si arta medievala moldoveneasca, ce s-a pastrat integral, asa cum a fost conceput de mesterii acelor timpuri.

Facând parte din sistemul defensiv si fiind asezata in zona frontierei de rasarit a tarii, cetatea a fost intarita in repetate rinduri, prin grija si priceperea celor doi domnitori, astfel incit in fata zidurilor trainice si inalte s-au vazut siliti sa-si potoleasca poftele nesatioase si sa dea bir cu fugitii tot felul de hoarde cotropitoare si tatarii, si cazacii, si turcii, si lesii  .

  La finele secolului al XVII-lea, în timpul aflării în cetate a unui efectiv de 2000 de oşteni polonezi, au fost făcute o serie de schimbări. Au fost alipite pereţilor incintei 13 încăperi pentru păstrarea prafului de puşcă, iar deasupra lor au fost construite încăperi pentru cazare.

Intervalele dintre creneluri au fost astupate rîmînînd orificii pentru tragerea cu arme uşoare.

Pentru oştenii polonezi au fost construite cazărmi în afara cetăţii, terenul fiind înconjurat cu un şanţ şi un val de pămînt.

Inaltarea cetatii din piatra pe vremea domniei lui Petru Rares e confirmata si de Miron Costin, care notase cu pana de cronicar al adevarului istoric ca anume pe timpul celei de a doua domnii a vrednicului domn al Moldovei si urmas al lui Stefan cel Mare a si fost savirsita aceasta munca de reconstruire.

In cunoscuta-i lucrare „Descrierea Moldovei”, Dimitrie Cantemir sustine ca „Tinutui cel mai de pret ce iaste pre malul Nistrului o buna bucata de cale, iaste tinutul Sorocii.

Scaunul lui iaste Soroca, ce se chema mai inainte Olihonia (adica Alciona-n. n), linga Nistru supt deal, pe un ses, si macar ca iaste mica, dar incit dupa vremea intru care s-a facut, iaste foarte tari, cu zidu foarte teapan, in patru unghiuri,aparat cu turnuri destui de inalte si iaste zidit de bicase (cremene) care sint in indestulare pre dealurile de prin prejur). si fiindca ea, de cind s-au dat Bindiriul, iaste cetatea cea mai de frunte despre lesi, pentru aceea se orinduiesc de catre domnie doi stapinitori pentru apararea ei”.

In timpul campaniei lui Petru I in Moldova (1711) garnizoana cetatii Soroca si aparatorii ei au respins  atacurile masive ale turcilor si au stat la datorie pina la sosirea ostirilor imparatului Rusiei.

 

Surse: literaturasiarta.md; Istoria md.

13/10/2015 Posted by | ISTORIE ROMANEASCA | , , , , , , , , , , , | Un comentariu

%d blogeri au apreciat: